“Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:3)

Un subiect de interes special pentru mulţi este cel al unui presupus sfârşit al lumii.

Unii afirmă că acest sfârşit ar depinde de atitudinea oamenilor faţă de legile şi principiile divine; sfârşitul se va amâna, spun aceştia, dacă oamenii se vor întoarce spre Dumnezeu şi se va grăbi, dacă oamenii Îl vor nesocoti pe Dumnezeu.

Dar ne îndreptăţeşte oare Biblia să vorbim despre un sfârşit al lumii?

Iată ce declară Dumnezeu în legământul făcut cu Noe, după potop: “Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul”. Şi Dumnezeu a zis: “Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi: curcubeul Meu, pe care L-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ” (Gen. 9:11-13). Constatăm, deci, că Dumnezeu nu are intenţia să nimicească lumea. Confirmarea acestui fapt o găsim în multe texte scripturale; astfel, în Psalmul 46 găsim scris: “Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe care le-a făcut El pe pământ. El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El … a ars cu foc carele de război. “Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: … Eu stăpânesc pe pământ”” (Psalm 46:8-10). Deci, El intenţionează să pustiască ura, războaiele şi tot răul de pe pământ, cum ne spune şi profetul Isaia: “El va fi Judecătorul neamurilor, … aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug … şi nu vor mai învăţa războiul” (Isaia 2:4).

Din aceste profeţii, ca şi din multe altele, reiese că răul nu va dăinui veşnic pe pământ, că toate practicile rele vor înceta, lăsând loc păcii şi înţelegerii între oameni. Dar nu numai războaiele vor fi înlăturate, ci şi plânsul, suferinţa şi moartea: “El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi … pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).

Sentinţa rostită în Eden împotriva lui Adam, pentru neascultare, a fost: “… blestemat este acum pământul din pricina ta … În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat” (Genesa 3:17, 19). Prin moartea şi învierea lui Isus a fost ispăşită această sentinţă, după cum declară şi apostolul Pavel: “… care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Tim. 2:6) şi “Pe Isus Îl vedem “încununat cu slavă şi cinste” din pricina morţii, pe care a suferit-o” (Evrei 2:9). Iar apostolul Petru spune despre Isus: “… cerul trebuie să-L primească până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor” (Fapte 3:18-21). Aceste “vremi” sunt numite de Însuşi Domnul nostru: “înnoirea tuturor lucrurilor” (Matei 19:28). Conform Bibliei, aceste “vremi” de înnoire, de aşezare din nou a tuturor lucrurilor au început deja.

Toate lucrurile minunate, realizările ştiinţei şi tehnicii din ultima sută de ani, prin îngrijire dumnezeiască, au ca scop înlăturarea blestemului din Eden şi restaurarea omului şi a locuinţei lui, Pământul, la starea de perfecţiune prevăzută de Dumnezeu.

Din foarte multe declaraţii biblice extragem doar câteva dovezi că aceste realizări au fost prevăzute de Dumnezeu: “Tu, însă, Daniele, … pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4); “… pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul” (Isaia 35:1); “El va face pustia lui ca un Rai şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului” (Isaia 51:3).

Toate acestea ne arată că nu este vorba despre un sfârşit al lumii şi o pustiire a pământului, ci, în fond, despre începutul unei noi ere aşezate pe baze noi, de dreptate şi iubire: “Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute” (Isaia 65:17).

În Biblie, sfârşitul stărilor rele din prezent este denumit “sfârşit al veacului”, cum găsim în Matei 24:3: “… Spune-ne … care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (deci “sfârşitul veacului”, nu “sfârşitul lumii”). Din alte texte scripturale aflăm că această grandioasă operă de dărâmare a tot ce este rău şi corupt şi de restatornicire a păcii, dreptăţii şi fericirii pe pământ i-a fost încredinţată lui Isus: “El nu va slăbi, nici nu se va lăsa până va aşeza dreptatea pe pământ” (Isaia 42:4) şi “Toiagul de domnie nu se va îndepărta din Iuda … până va veni Şilo (adică Mesia) şi de El vor asculta popoarele” (Genesa 49:10).

Admirăm iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru om şi spunem şi noi cu profetul: “De aceea Te aşteptăm, Doamne … Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea” (Isaia 26:8,9).

Avem, dar, datoria de onoare pentru numele de om ce-l purtăm, să respectăm cuvintele lui Dumnezeu: “Faceţi cu adevărat dreptate şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul” (Zaharia 7:9).