Cine este aproapele meu?
“Să iubeşti … pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Luca 10:27.
Cele zece porunci date lui Moise au fost scrise pe două table de piatră. Pe una erau primele patru porunci care se referă la Dumnezeu; pe cealaltă erau cele şase rămase care se referă la omenire. Esenţa acestor şase din urmă, care constituie studiul prezent, a fost exprimată în cuvintele lui Isus, “Să iubeşti … pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. “Să nu” ar putea fi înmulţit de nenumărate ori ca să se potrivească la miile de împrejurări din viaţa zilnică, dar acea una “să” cuprinde întreaga situaţie. Oricine îşi iubeşte aproapele nu-i va face rău intenţionat în faptă, în cuvânt sau în gând. Deci iubirea exprimă măsura deplină a cerinţelor legii. Rom. 13:10.
Iubirea este liberă să facă mai mult decât cere Legea, dar nu poate face mai puţin.
În timp ce Domnul pune numai pe baza creştinilor îndeplinirea cerinţelor legii — şi numai datorită îngăduinţei făcute pentru slăbiciunile lor pe seama relaţiei lor cu Cristos — totuşi evreii şi mulţi alţii au obţinut binecuvântări parţiale în măsura în care s-au străduit să împlinească legea divină. Omul natural, neconceput de spirit, şi de aceea nefiind fiu al lui Dumnezeu, ci încă înstrăinat, primeşte o binecuvântare a dezvoltării caracterului în măsura în care recunoaşte principiile dreptăţii şi caută să se conformeze lor. Prin urmare, este înţelept şi potrivit ca întotdeauna şi în faţa tuturor oamenilor să ridicăm sus standardele divine.
“Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”
Nu are importanţă cât de bătrâni sau proşti sau răi ar putea fi părinţii, ei merită respect din partea copiilor lor. Dar, desigur, felul sau gradul respectului trebuie să depindă de caracterul părinţilor într-o anumită măsură. Cu neascultarea de părinţi pretutindeni răspândită şi nestăpânită, poate părea un cuvânt greu, dar credem că este adevărat, că neascultarea copilului este datorită părintelui sau tutorelui.
Copilul poate are o moştenire slabă din naştere. Nemulţumirea şi revolta din mintea mamei în timpul sarcinii poate să-l fi marcat pe copil înaintea naşterii sale, aşa că nici o educaţie nu poate vreodată să-l recupereze. Într-un asemenea caz, părinţii pot foarte bine să fie răbdători şi îndelung răbdători cu o asemenea dispoziţie nefericită, neascultătoare a copiilor lor.
Şi poate că părinţii au fost numai în parte de vină; poate că slujitorul bisericii lor nu le-a predicat legile lui Dumnezeu, funcţionarea lor la oameni şi pedepsele încălcării lor, ci în schimb, le-a dat eseuri cu înflorituri şi anecdote care nu conţin nici hrană pentru natura spirituală, nici ajutor pentru înţelegerea şi combaterea slăbiciunilor naturii umane. Poate greşeala nu a fost în întregime a mamei. Tatăl poate a uitat că şi el a avut o datorie faţă de odrasla sa, în primul rând prin a o ajuta pe soţia sa în perioada critică să aibă gânduri binevoitoare, delicate, nobile etc.
În orice caz, părinţii conştiincioşi au o sarcină minunată să instruiască pe copilul stricat în nutrirea şi sfatul Domnului. Cei care se străduiesc cu credincioşie în această direcţie, niciodată nu pot fi prea mult apreciaţi şi încurajaţi; şi tot mai mult să ne gândim să stimăm pe părinţii nobili ai fiecărui bărbat şi ai fiecărei femei dintre cunoştinţele noastre. Şi dacă străinii trebuie să aprecieze pe părinţi, cu atât mai mult trebuie să-i aprecieze copiii.
Efectele şcolilor duminicale
Un scriitor modern cu o forţă şi o influenţă considerabile susţine că Şcolile Duminicale, în timp ce fac bine într-o direcţie, poate că fac rău considerabil în alta — slăbind respectul copiilor pentru părinţii lor şi eliberând părinţii de o apreciere a responsabilităţilor faţă de copiii lor. Părinţii, în aranjamentul divin, sunt preoţii lui Dumnezeu în special pentru copiii lor. În orice măsură s-ar eschiva ei de la această responsabilitate sau în orice măsură onoarea acestei poziţii ar fi ignorată, influenţa lor asupra copiilor este pierdută; şi timpul de o oră pe săptămână într-o clasă de Şcoală Duminicală nu poate niciodată lua locul unei supravegheri părinteşti continui.
Statisticile arată că băieţii de la şaisprezece la douăzeci de ani constituie cam o treime dintre toţi criminalii periculoşi şi că proporţia lor este în creştere. Deci, toţi oamenii binevoitori ar trebui să fie grijulii cu privire la instruirea corectă a generaţiei care se ridică. Toţi ar trebui să coopereze în mod special cu porunca divină îndemnând şi încurajând autoritatea părintească şi supunerea la ea. Viaţă lungă şi prosperitate au fost răsplăţile promise evreilor sub această poruncă.
“Să nu ucizi”
Nimic în această poruncă nu interzice uciderea animalelor când este necesar în interesul familiei umane, fie să oprească epidemiile sau să susţină viaţa. Nu interzice nici executarea criminalilor; pentru că ar fi în contradicţie cu legea divină exprimată în altă parte şi practicată sub conducerea lui Moise şi prin îndrumare divină.
Această poruncă învaţă însă că viaţa trebuie să fie apreciată, nu să fie pusă în pericol. Isus a spus că spiritul acestei porunci cuprinde gândul că noi nu trebuie să avem un duh mânios de ucidere, restrâns numai de frica consecinţelor. Putem vedea astfel că spiritul acestei porunci ar face obligatoriu pentru cei care angajează mână de lucru sau care au în supraveghere semeni de-ai lor să ia toate măsurile rezonabile de precauţie pentru apărare împotriva accidentelor de orice fel. A permite propriului interes sau iubirii de bani să continue condiţiile periculoase, ar însemna a fi lipsit de spiritul potrivit al supunerii la această poruncă — ar fi necreştinesc.
“Să nu comiţi adulter”
Un rezultat al căderii a fost o depravare a dorinţelor sexuale. Rezultatul este lipsa de puritate, desfrânarea, lipsa stăpânirii de sine. Toate aceste tendinţe duc la îndepărtare de Dumnezeu, de dreptate şi de adevărata fericire. Familia constituită din soţ şi soţie, stabilită la început de către Atotputernicul în Eden, pare să fie o piatră fundamentală a dreptăţii în familie şi în viaţa naţională. Puritatea, nu adulterul este cerinţa divină.
“Să nu furi”
A fura înseamnă a lua de la altul bunurile lui. Dacă invenţiile în electricitate şi abur n-ar fi ţinut pasul cu creşterea cunoştinţei, lumea de astăzi ar fi un paradis al hoţilor. Dar în timp ce hoţia, pirateria, spargerile sunt condamnate de către toţi oamenii inteligenţi, mulţi au ocazia unei mai subtile forme de furt prin speculaţii la bursă, organizări de companii false cu viitor strălucit, după descriere, dar în realitate organizate să profite de cei mai puţin informaţi sau mai slabi. Aceasta este furt.
A raporta câştiguri false la încasatorii de impozite este furt. Încercarea de a face contrabandă, fără plata cuvenită a taxelor vamale, este furt. Lipsa de a face serviciile convenite pentru salariul primit este furt. Dar cea mai rea formă de furt, una care face mai mult rău decât toate celelalte împreună este cea indicată în cuvintele lui Shakespeare:
“Cine îmi fură punga, fură gunoi,
Dar cine îmi fură numele bun
Îmi fură ceea ce pe el nu-l îmbogăţeşte,
Dar pe mine mă sărăceşte”.
Învăţătura scripturală “nu vorbiţi de rău pe nimeni” pare să fie relativ necunoscută. Ca rezultat, mulţi îşi mânjesc în mod ruşinos caracterul, distrug fericirea altora şi adaugă la suferinţa creaturii deja gemânde.
“Să nu mărturiseşti strâmb”
Într-o mie de feluri spiritul acestei porunci poate fi încălcat şi este încălcat în fiecare zi, nu numai prezentând în lumină falsă mărfurile pe care le vindem sau mărfurile pe care dorim să le cumpărăm, ci într-o mie de feluri prin defăimarea aproapelui.
“Să nu pofteşti”
Râvnirea vine înainte de a fura, înainte de a ucide, înainte de a răni sau calomnia. Râvnirea este o boală a inimii care are de-a face cu fiecare nelegiuire; pentru că toate păcatele îşi au baza în egoism şi egoismul este râvnire. Aceasta este bine pusă la încheierea listei. Oricine vrea să păzească spiritul Legii lui Dumnezeu trebuie să-şi păzească inima împotriva râvnirii.
R — 5287 / august 1913
- M. 76
1 Ce cânt plăcut! El a venit,
Mântuitor promis;
Inimi, Lui tron să-I gătiţi,
Şi-n cântec să-L măriţi.
2 Vine El “Soare-al Dreptăţii”,
S-alunge nori, ceaţă.
Să dea flori pustietăţii,
În veci zi de viaţă.
3 El vine să ‘libereze,
Pe cei prinşi de Satan;
Va distruge-a morţii poartă,
Şi tot ce-i Lui duşman.
4 Vine-a ridica suflete,
Să lege pe răniţi;
Din comori de graţie,
Va da celor lipsiţi.
5 Osana! Binecuvântat,
Prinţul nou de pace;
În cer veşnic va fi-adorat,
El cu drept domneşte.