Vie Impărăţia Ta – Studiul IX
Dumnezeul tău împărăţeşte!
Un rezumat al dovezilor profetice care arată prezenţa lui Emanuel şi că Împărăţia Lui este în proces de stabilire
„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea; care aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, celui care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!»” Isaia 52:7
ŢINÂND seama de toate dovezile prezentate în acest volum şi în volumele precedente ale acestei lucrări, nu avem nici o ezitare în a declara poporului loial şi credincios al Domnului, preaiubitului Său Sion, această veste glorioasă: „Dumnezeul tău împărăţeşte!” Rugăciunea mult repetată a Bisericii a primit răspuns: Împărăţia lui Dumnezeu a venit într-adevăr. În zilele actualilor regi ai pământului, înainte de a expira contractul lor de stăpânire, ea este în curs de stabilire. Morţii în Cristos sunt chiar acum înviaţi şi înălţaţi cu Domnul şi Capul nostru. Şi membrele „picioare” ale corpului lui Cristos, care zăbovesc încă în carne, prinzând inspiraţia mulţimii glorificate care a urcat deja pe muntele (împărăţia) lui Dumnezeu, reflectă o măsură din acea glorie transcendentă, ca Moise când a coborât de pe Muntele Sinai. Feţele acestor mesageri strălucesc de acea bucurie cerească ce le umple inimile şi li se revarsă de pe buze în timp ce ei au comuniune unii cu alţii şi cu Domnul, şi merg vestind fiecărei naţiuni (munte) veştile bune ale domniei lui Emanuel începute. Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui (Cristosului) care aduce veşti bune despre bucuria ((302)) şi pacea Milenară, asigurând Sionul că domnia Domnului nostru este începută!
Minunate adevăruri sunt acestea! Împărăţia lui Dumnezeu este în proces de stabilire; Domnul Isus şi sfinţii înviaţi sunt deja aici şi sunt angajaţi în marea lucrare a secerişului, cu care şi noi, ca membri ai acelui corp onorat, ca „picioarele” Lui, chiar dacă încă suntem în carne, avem permisiunea de a fi conlucrători, de a anunţa veştile bune printre oameni şi de a-i informa despre semnificaţia evenimentelor minunate şi tulburi care trebuie să pregătească calea pentru glorioasa domnie a dreptăţii şi s-o introducă.
Aceştia sunt cei despre care profetul a prezis spunând: „Domnul a venit în mijlocul zecilor de mii de sfinţi ai Săi”; „Va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii îngeri împreună cu El!”; „Va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri
Astfel este situaţia actuală: marele Judecător a venit — nu ca la prima venire, într-un trup de umilinţă pentru jertfă, ci în plinătatea puterii Sale ca fiinţă spirituală, îmbrăcat cu slava autorităţii divine, ca reprezentantul lui Iehova, ca să reprime deplin şi pentru totdeauna răul şi orice nedreptate, şi să-i restaureze pe toţi care voiesc din rasa răscumpărată la armonie cu Dumnezeu, la perfecţiunea fiinţei şi la viaţă durabilă. Planul lui Dumnezeu este acum arătat clar: îl putem înţelege ca niciodată înainte. Deschiderea cărţilor revelaţiei divine va fi în curând completă. Judecata lumii începe deja cu instituţiile creştinătăţii nominale, şi marea ((303)) lucrare începută astfel într-un fel nebănuit de lume va înainta până la măreţul final prezis de Domnul, de apostoli şi de profeţi, până când toată lumea va ajunge să privească la Cel străpuns ca Răscumpărătorul şi Eliberatorul trimis de Dumnezeu, întocmai cum sfinţii de mult timp „au privit la Isus” ca autorul şi desăvârşitorul credinţei lor.* Socoteala sau judecata care începe cu Biserica se va răspândi repede la toate naţiunile în viaţă şi le va cuprinde; şi la timpul şi în ordinea potrivită, toate oştirile mari ale morţilor vor fi aduse pe scenă.
În timp ce membrii glorificaţi ai Împărăţiei dincolo de văl fac o lucrare de modelare a cursului evenimentelor actuale şi de pregătire pentru glorioasa domnie, cei de această parte a vălului au de asemenea o lucrare importantă. Misiunea lor este să-i adune pe aleşi şi să-i pecetluiască pe frunte (intelectual) cu o cunoştinţă a adevărului (Apoc. 7:3); să separe grâul de neghină cu secera adevărului actual şi să declare Sionului acest mesaj important — „Dumnezeul tău împărăţeşte!” Această lucrare, de asemenea, merge repede înainte, şi toţi credincioşii, cei pecetluiţi, sunt la rândul lor angajaţi în pecetluirea altora; şi în curând marea lucrare va fi împlinită — toţi aleşii vor fi adunaţi şi glorificaţi.
Binecuvântată a fost promisiunea pentru membrii timpurii ai Bisericii, că Cel pe care L-au văzut plecând va veni într-adevăr din nou; şi binecuvântată a fost speranţa arătării Lui de-a lungul veacului pentru cei încercaţi şi persecutaţi, cei credincioşi, care au aşteptat cu nerăbdare venirea Lui până când au adormit cu perspectiva trezirii în asemănarea Lui; dar încă mai binecuvântaţi sunt ochii voştri, o, voi sfinţi de astăzi; căci ochii voştri văd şi urechile voastre aud semnele prezenţei îndelung aşteptatei Speranţe a lui Israel.
((304))
*Vezi Vol. II, cap. 5
În timp ce în Sionul nominal, aşa cum a prezis profetul Isaia, păcătoşilor care au uitat sau nu şi-au ţinut legământul cu Domnul le este frică de norii negri care ascund strălucirea feţei Lui, şi spaima i-a cuprins pe neaşteptate pe făţarnici, adevăratul Sion Îl vede cu ochii credinţei pe Împărat în frumuseţea Lui şi priveşte ţara care este încă îndepărtată — ţara grânelor şi a vinului, glorioasa moştenire în care acest Împărat puternic şi mare Eliberator a venit să conducă rasa decăzută — o ţară în care locuitorii nu vor zice, sunt bolnav; căci poporul care va locui acolo va fi unul a cărui nelegiuire a fost iertată. Isa. 33:14, 17, 24.
Noi discernem acum clar, dincolo de panorama celor o mie de ani, acea ţară glorioasă, acel Paradis restaurat; şi cu bucurie şi cântec, sub conducerea acestui Profet mai mare decât Moise, care se află chiar acum în mijlocul nostru, oştile triumfătoare ale răscumpăraţilor vor fi conduse pe marea cale a sfinţeniei spre ţara aceea frumoasă a odihnei de păcat şi de moarte şi de orice lucru rău.
„Cântaţi psalmi Domnului, voi, sfinţii Săi, măriţi prin laudele voastre amintirea sfinţeniei Lui. Căci mânia Lui [care trebuie cu necesitate să se manifeste în marele necaz, care în curând va copleşi lumea] ţine numai o clipă, dar bunăvoinţa Lui toată viaţa. Seara vine plânsul, iar dimineaţa vine veselia.” Şi curând lumea corectată şi convertită va prinde melodia de laudă şi va cânta: „Mi-ai schimbat jalea în veselie, mi-ai dezlegat sacul şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ţi cânte psalmi şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeul meu, eu pururea Te voi lăuda!” Ps. 30:4, 5, 11, 12.
Să ne amintim acum paşii, bine întemeiaţi în „cuvântul sigur al prorociei”, prin care am ajuns la această cunoştinţă care înveseleşte inima şi pune în mişcare sufletul. În spatele nostru se află toate reperele profetice care indică spre acest timp ca cea mai minunată perioadă ((305)) din toată istoria lumii. Ele ne-au arătat că începând din 1873 trăim în al şaptelea mileniu; că contractul stăpânirii neamurilor, „timpurile neamurilor”, va expira în 1914 şi că venirea Celui care are dreptul la stăpânire şi-a avut timpul cuvenit în 1874. Ele ne-au arătat că în zilele acestor împăraţi ai neamurilor, înainte de a expira contractul puterii lor, Dumnezeul cerului va stabili o Împărăţie şi că stabilirea acestei Împărăţii a progresat într-adevăr din anul 1878; că atunci şi-a avut timpul cuvenit învierea tuturor morţilor în Cristos; şi că, prin urmare, de la acea dată, nu numai Domnul şi Capul nostru este prezent în mod invizibil în lume, ci de asemenea sunt cu El toţi aceşti mesageri sfinţi. Şi să observăm mai departe că această dată a învierii morţilor în Cristos este paralelă cu data învierii Capului trupului. Învierea Domnului nostru a avut loc la trei ani şi jumătate după venirea Sa ca Mesia, în 29 d. Cr.; şi învierea corpului Său, Biserica, am văzut, şia avut timpul cuvenit în anul 1878, la trei ani şi jumătate după a doua Sa venire, în octombrie 1874.
Profeţia ne-a indicat de asemenea felul întoarcerii Domnului nostru, aşa încât, deşi El este prezent, nu trebuie să ne aşteptăm să-L vedem pe El sau pe sfinţii înviaţi, care sunt acum în asemănarea Lui, altfel decât cu ochii credinţei — credinţa în „cuvântul sigur al prorociei”; cu toate că am învăţat că cei care formează acum „picioarele lui Cristos” vor fi şi ei peste puţin timp schimbaţi în aceeaşi asemănare glorioasă. Ei vor fi atunci fiinţe spirituale, ca El, Cristos, şi ca toţi sfinţii înviaţi care sunt acum cu El, şi la timpul potrivit Îl vor vedea aşa cum este (1 Ioan 3:2). Am văzut de asemenea că venirea lui Ilie cel prezis şi a Omului Păcatului cel prevestit, care trebuiau să preceadă venirea Lui, sunt fapte împlinite.
Am marcat, de asemenea, datele fixate asupra cărora ne îndreaptă atenţia profetul Daniel. Cele 2300 de zile indică ((306)) anul 1846 ca timpul când Sfântul Locaş al lui Dumnezeu urma să fie curăţat de erorile şi principiile profanatoare ale papalităţii; şi am observat curăţirea realizată atunci. Am observat împlinirea celor 1260 de zile, sau timpul, timpurile şi jumătatea de timp a puterii papalităţii de a persecuta, şi începutul atunci, în 1799, a Timpului Sfârşitului. Am văzut cum cele 1290 de zile au marcat începutul unei înţelegeri a tainelor profeţiei în anul 1829, care a culminat cu marea mişcare din 1844 cunoscută ca mişcarea celei de-a Doua Veniri, când, potrivit prezicerii Domnului, fecioarele înţelepte au ieşit să-L întâmpine pe Mire, cu treizeci de ani înainte de venirea Lui reală. Am văzut împlinirea prezisei întârzieri; şi timp de cincisprezece ani a ieşit strigătul de la miezul nopţii, „Iată Mirele!” Am observat cu încântare deosebită cele 1335 de zile, care indică, aşa cum vedem, anul 1874 ca data exactă a întoarcerii Domnului nostru; şi de la acel timp încoace am avut chiar fericirea promisă — prin dezvăluirea mai clară a minunatelor taine ale planului divin.
Apoi am văzut marea lucrare a secerişului, la timpul şi în ordinea ei stabilită, începând cu toamna anului 1874, progresând treptat şi în tăcere, dar rapid. Am observat strângerea în snopi şi legarea neghinei şi adunarea grâului. Şi ce binecuvântare şi bucurie primim prin asigurarea că din vara lui 1878, când Împăratul Şi-a luat marea Sa putere şi a început domnia cu învierea celor care au dormit în Isus, nu mai este nevoie ca membrii Săi să „doarmă” şi să aştepte gloria, căci pentru fiecare, momentul terminării cursului său în moarte este momentul fericitei „schimbări” la perfecţiunea deplină a naturii şi asemănării divine. Întradevăr, „ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul”, pentru totdeauna. Ei se odihnesc de ostenelile lor, dar lucrările lor continuă; pentru că lucrarea de cealaltă parte a vălului este aceeaşi ((307)) lucrare în care sunt angajaţi toţi biruitorii de această parte a vălului; doar că pentru cei care au intrat în gloria naturii divine, lucrarea nu mai este cu osteneală şi nu mai costă sacrificiu obositor.
Pe lângă toate acestea, vedem începutul întoarcerii favorii divine la Israelul trupesc manifestat deja în începerea înlăturării orbirii şi prejudecăţii lor împotriva lui Isus Cristos, în deschiderea ţării făgăduinţei şi expulzarea lor din alte ţări, şi de asemenea în revenirea fertilităţii Palestinei. Chiar şi numai aceste semne exterioare, fără toate datele şi timpurile profetice, ar fi dovezi puternice că trăim la sfârşitul veacului destinat alegerii Bisericii sau a clasei Împărăţiei, datorită asigurării clare a Scripturilor că orbirea şi starea lor de lepădare vor continua numai până când membrii corpului lui Cristos vor fi fost aleşi.
Aflându-ne astfel, aşa cum ne aflăm, la această dată înaintată din Timpul Sfârşitului şi chiar în toiul secerişului veacului, şi aşteptând cu nerăbdare soluţionarea tuturor chestiunilor complicate ale acestor timpuri febrile în scurtul interval al următorilor douăzeci şi trei de ani, ce solemne şi intense sunt sentimentele celor care au credinţă în cuvântul sigur al prorociei. Chestiunile importante şi uluitoare care vor culmina în marele necaz, despre care ne avertizează Daniel, tulbură acum mintea poporului şi apropie repede teribila criză. Dar această criză mare a „zilei răzbunării” şi „mâniei” asupra naţiunilor trebuie să o lăsăm pentru a fi analizată în volumul următor, deoarece subiectul este prea vast şi prea important pentru spaţiul nostru prezent. Să ne bucurăm însă de faptul că dincolo de necaz şi chiar dincolo de disciplina folositoare a domniei lui Cristos, vedem glorioasa ţară a odihnei, moştenirea binecuvântată şi veşnică a rasei răscumpărate şi restabilite.
((308))
Într-adevăr, minunate timpuri sunt acestea, şi totuşi puţini dau atenţie cuvântului sigur al prorociei; şi în consecinţă viitorul este văzut de cei mai mulţi oameni numai din punctul de vedere al indiciilor actuale. Oamenii văd norii care se adună repede, dar nu pot şti nimic despre perspectiva plină de speranţă decât din Cuvântul lui Dumnezeu.
Da, iubite Răscumpărător şi Domn, recunoaştem iubitaŢi prezenţă şi ne bucurăm de dovezile stabilirii îndurătoarei Tale Împărăţii în această zi a noastră. Inimile noastre se revarsă de recunoştinţă când vedem razele convergente ale mărturiei divine — din lege, din profeţi, din apostoli şi din cuvintele Tale până acum ascunse, şi chiar din tainele de mult ascunse ale minunatului „Martor” din Egipt — adunate acum într-un focar glorios, care arată urmaşilor Tăi credincioşi că glorioasa zi se iveşte curând, cu toate că nori şi întuneric gros ascund încă gloria Ta de toţii ochii în afară de ochii credinţei logodnicei Tale. În această lumină strălucitoare concentrată, mărgăritar după mărgăritar din preţiosul Tău adevăr strălucesc de o lumină necunoscută până acum, şi prezenţa Ta maiestuoasă este reflectată de toate acestea.
„Voi cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul, şi sărbătoriţi amintirea sfinţeniei Lui!” „Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de biruinţă! Căci Domnul Cel-Prea-Înalt este înfricoşător, un Împărat mare peste tot pământul.”
