Înfrângere prin beţie

1 Împăraţi 20:12-21

Nu se cade împăraţilor să bea vin, nici căpeteniilor să umble după băuturi tari.”

Proverbele 31:4.

R 4758 W. T. 1 februarie 1911 (pag. 43-44)

Lecţia de azi vorbeşte despre o invazie a ţării lui Israel de către împăratul Ben-Hadad, stăpânitor peste Siria, care avea în subordine treizeci şi doi de împăraţi ai Siriei şi o mare armată invadatoare. Războiul în acele zile era, bineînţeles, foarte diferit de ceea ce este astăzi. Participanţii în conflict erau mai puţini, iar armele erau inferioare. Motivaţia lor era prădarea. Aceştia luau cu ei nu numai aurul şi argintul şi alte lucruri de valoare, ci şi fructe, grâne etc.

Zilele noastre sunt martore ale unei avansări considerabile în diplomaţie. Războaiele şi invaziile de acum sunt bazate întotdeauna pe vreun motiv filantropic — pentru a elibera poporul de sub un guvern rău, sau pentru a-i forţa să-şi plătească datoriile, sau să-şi deschidă ţara pentru civilizaţie, sau să le dea un guvern mai responsabil şi reprezentativ, sau mai multă libertate religioasă. Jaful şi prădarea, făcute de o armată invadatoare, sunt condamnate. Orice ar fi luat de la un popor cucerit trebuie obţinut într-un mod diferit — prin perceperea unui fond de despăgubire, în valoare mult mai mare decât ar putea fi furat prin procesul de prădare. Toate acestea ne vorbesc despre un simţ moral mai înalt, chiar dacă multă ipocrizie ar fi legată de acesta. Însăşi nevoia de ipocrizie implică, pentru un număr considerabil, că există mustrări de conştiinţă în acest subiect.

Lupta a fost a Domnului şi bineînţeles El a câştigat

Ben-Hadad şi-a trimis revendicările la Împăratul Ahab zicând: „Argintul şi aurul tău sunt ale mele, soţiile şi cei mai frumoşi copii ai tăi sunt tot ai mei”. Împăratul Ahab, recunoscând mărimea armatei şi faptul că el era nepregătit să i se împotrivească, a răspuns: „Împărate, domnul meu, fie cum zici! Sunt al tău cu tot ce am”. Dar când invadatorul şi-a mărit revendicările şi a inclus bogăţia tuturor nobililor din Israel, soţiile şi copiii lor etc., aceasta a stârnit împotrivire şi a fost trimis mesajul că revendicările adăugate nu vor fi onorate. La aceasta invadatorii au împresurat zidurile capitalei lui Israel, Samaria.

La acest moment critic Dumnezeu a trimis un proroc la Împăratul lui Israel, informându-l că va da pe invadatori în mâinile sale şi va avea o mare victorie. Ahab, uluit, a întrebat prin cine va fi dusă lupta împotriva oştirilor. Răspunsul a fost ca slujitorii mai-marilor peste ţinuturi să lupte sub comanda lui Ahab, sprijiniţi de luptători din popor. Prin această victorie răsunătoare Dumnezeu Îşi va demonstra puterea prin protejarea poporului cu care El făcuse Legământul Legii. El le va reînvia credinţa şi loialitatea.

A fost urmată porunca divină. Două sute treizeci şi doi de prinţi sau căpetenii ale poporului au ieşit pe porţile cetăţii la amiază, urmaţi de şapte mii de luptători din popor — un număr mic pentru a se confrunta cu o oştire. Aparent a fost o strategie slabă; dar Domnul a fost Generalul şi El a supravegheat rezultatele. Împăratul Ben-Hadad şi asociaţii lui consumau băuturi şi s-au amuzat de ieşirea armatei pe porţi. Sirienilor li s-a ordonat să-i prindă pe bărbaţi vii. Dar ei n-au făcut aceasta. Curând forţele siriene erau în învălmăşeală şi complet derutate. Din punct de vedere uman, bătălia a fost pierdută din cauza marii încrederi în sine a lui Ben-Hadad, şi în special prin excesul de băuturi îmbătătoare.

Învăţămintele pe care le putem trage

Cei oneşti, sfinţi, reverenţioşi din omenire, care caută pacea şi dreptatea pot fi asemănaţi cu Israel, cu poporul lui Dumnezeu. Ben-Hadad şi cei treizeci şi doi de împăraţi ai lui cu armatele lor ar corespunde cu Satan şi cu diferitele lui oştiri ale nedreptăţii. Putem numi aceste oştiri cum vrem. Pentru unii o parte, pentru alţii alte părţi din aceste oştiri sunt mai respingătoare. Mulţi din aceşti împăraţi pot reprezenta diferite trusturi, care, prin manipularea necesităţilor vieţii, atacă bunăstarea poporului. Alţii dintre aceşti împăraţi pot reprezenta pe politicienii corupţi. Alţii pot reprezenta diferitele vicii care pradă publicul, inclusiv excesul de alcool. Forţele care stau astfel în linie de bătaie împotriva publicului sunt înspăimântătoare, în special când se ia în considerare bogăţia din mâinile lor.

Revendicările acestor diferite „interese” vin mai întâi asupra slujitorilor publici onorabili şi bine intenţionaţi. Aceştia, ca şi Ahab, ar fi înclinaţi să se supună, chiar dacă înseamnă înjosire, dacă prin aceasta publicul ar fi protejat. Dar când revendicările se extind şi este evident că intenţia este jaful generalizat, ar trebui auzită şi luată în seama vocea Domnului, urmând o împotrivire neînfricată.

Ca şi în cazul lui Ahab, împotrivirea nu trebuie să fie doar defensivă. Chemarea este ca prinţii, mai marii poporului, care iubesc dreptatea, să iasă primii la luptă împotriva tuturor invadatorilor nelegiuiţi care încalcă drepturile, fericirea şi interesele poporului. Şi aceşti prinţi sau conducători care sunt pentru dreptate trebuie sprijiniţi cu pricepere de către toţi cei curajoşi şi capabili din popor, care iubesc aceleaşi standarde.

Împăratul alcool a suferit recent numeroase înfrângeri

Fiecare bărbat şi femeie trebuie să aibă convingeri hotărâte cu privire la orice chestiune despre ceea ce este corect şi greşit, şi trebuie să aibă curajul să ia poziţie alături de ceea ce este corect. Creştinii, desigur, ar trebui să-şi extindă activităţile în principal pe liniile mai înalte, pe care alţii nu le văd atât de clar şi nu le pot servi atât de bine. Dar în orice chestiune de corect sau greşit, echitate şi inechitate, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să fie o forţă pozitivă pentru dreptate.

Printre cei mai puternici vrăjmaşi ai dreptăţii este Împăratul Alcool, care a suferit recent numeroase înfrângeri şi admite că este sever schilodit şi temător.

Nu demult străzile din Chicago au fost martore ale unei neobişnuite parade, care la început a fost condusă de Generalul F. D. Grant, General-Maior al armatei Statelor Unite. Mai târziu el s-a retras din rânduri şi a privit participanţii timp de aproape două ore, scoţându-şi frecvent pălăria. Generalul evident a vrut să-şi dea sprijinul moral împotriva beţiei.

Ziarul Republican din Springfield, comentând, a spus: „Brusca şi neaşteptata proeminenţă a Generalului F. D. Grant, ca un posibil candidat al Prohibiţiei la preşedinţie, este explicată prin ceea ce se afirmă a fi declaraţia sa într-un interviu: „Dacă aş putea, prin oferirea trupului meu ca jertfă, să eliberez ţara de acest cancer ticălos, Demonul Băuturii, aş mulţumi Atotputernicului pentru acest privilegiu. Dacă aş avea cea mai mare putere de decizie în ţară, nimeni n-ar fi numit de mine nici în cea mai mică funcţie decât dacă ar putea da dovadă de absoluta lui abţinere de la alcool”.