CAIN ȘI ABEL—În ce țară? (Q46-1)

Întrebare (1909)—3—Când nu erau alți locuitori pe pământ decât Adam și Eva, Cain și Abel, în ce țară au plecat Cain și Abel să-și ia soții, după Scriptură existând pe Pământ doar patru oameni (cei mai sus menționați)?

Răspuns—Scriptura nu spune că nu erau mai mulți oameni decât patru pe pământ. Scriptura nu le menționează pe fiicele lui Adam și presupunerea ar fi în armonie cu relatarea, că luându-și o nevastă, Cain a luat pe una din surorile lui. Atunci nu erau obiecții ca un frate să se căsătorească cu o soră, pentru că în multe privințe s-ar adapta mai bine. Motivul pentru care nu-i așa astăzi, este că rasa s-a deteriorat în așa măsură încât dacă un frate și o soră s-ar căsători, copiii lor ar moșteni caracteristicile familiei în așa măsură că s-ar îmbolnăvi psihic, și de aceea legea interzice acest lucru, chiar între verișori de-al doilea.

Aceasta este în mare contradicție, după cum vedeți, cu doctrina evoluției.

CALEA SFINȚENIEI—Va fi folosită forța? (Q330-3)

Întrebare (1912)—1—Se va considera umblare pe Calea Sfințeniei dacă se va folosi forța sau constrângerea?

Răspuns—Încă nu există Calea Sfințeniei; deci încă nimeni nu umblă pe ea. Nimeni nu poate umbla pe acea cale până când nu este pregătită. Nu va exista o astfel de cale până când Marele Împărat preia controlul, înlătură ordinea prezentă de lucruri și stabilește Împărăția lui Mesia — atunci va exista o Cale a Sfințeniei. Atunci cel drept va putea merge pe ea.

Acum există doar Calea Îngustă și Calea Lată. Calea Îngustă este pentru cei care doresc să umble în urmele lui Isus, o cale abruptă și aspră. Gândul nu este ca ei să fie forțați ci trebuie să fie o devotare voluntară, o umblare în urmele lui Isus de bună voie, altfel n-ar fi acceptabilă deloc.

Marea Mulțime va avea anumite experiențe pentru a fi forțați. Dar ei nu vor fi forțați să acționeze, ci forțați să se decidă. Observați diferența dintre a forța un om să urce într-o barcă și a aduce anumite influențe pentru a-l face să dorească să urce în barcă. Voi întoarce spatele la Domnul pentru a scăpa de strâmtorare sau voi lua calea Domnului? Chiar și cei care aleg să ia calea Domnului sub presiune vor fi învingători. În veacul următor, când se va deschide pentru lume Calea Sfințeniei, forța va fi folosită pentru a aduce pe toți la o cunoștință a Adevărului privind pregătirea lui Dumnezeu pentru ei. Făptuirea răului va fi pedepsită cu lovituri care să corecteze. Dar n-ar fi corect a presupune că lumea va fi trasă sau forțată pe Calea Sfințeniei. Toți care vor urca pe ea trebuie să se străduiască ei înșiși — aceasta va fi o cale în sus. Mântuitorul nostru a arătat sentimentul Tatălui cu privire la toți cei cărora El le va da viață veșnică: Celor care “vor adora pe Tatăl în duh și în adevăr; căci și Tatăl caută astfel de adoratori” (Ioan 4:23).

CALEA SFINȚENIEI—Folosirea toiagului de fier. (Q331-1)

Întrebare (1913-Z)—2—Va fi cineva forțat sau constrâns să înainteze pe Calea Sfințeniei?

Răspuns—În prezent nu există Calea Sfințeniei; prin urmare nimeni nu umblă pe ea în timpul Veacului Evanghelic. Nu va exista o astfel de cale până când Marele Împărat va prelua controlul, va înlătura prezenta ordine de lucruri și va stabili Împărăția Cerurilor. Atunci va fi pregătită o Cale a Sfințeniei pe care cel drept va putea umbla. În timpul Veacului Evanghelic sunt numai două căi — Calea Îngustă și Calea Lată (Mat. 7:13, 14). Prima este pentru cei care doresc să umble în urmele lui Isus și este o cărare aspră și abruptă. Cea din urmă este drumul care duce la distrugere și este o cale largă pe care rasa umană se grăbește spre mormânt.

Cei care umblă acceptabil în urmele Învățătorului trebuie s-o facă de bună voie. Devotarea lor trebuie să fie o devotare voluntară. Aici nu este deloc vorba despre forțare. Turma Mică va alerga în acest fel pe Calea Îngustă; dar Marea Mulțime vor avea experiențe care îi va forța, nu să o ia pe o cale specială, ci să se hotărască ce curs vor urma. Există o diferență între a forța un om să urce la bordul unui vas și a aduce anumite circumstanțe care îl vor face să dorească să facă astfel.

În veacul următor, când Calea Sfințeniei pentru lume va fi fost deschisă (Isa. 35:8), forța va fi folosită pentru a aduce toată omenirea la o cunoștință a Adevărului privind pregătirea lui Dumnezeu pentru ei. Înfăptuirea răului va fi atunci pedepsit cu lovituri corecționale. Dar este departe de a fi corect a presupune că omenirea va fi mânată sau forțată pe Calea Sfințeniei. Toți care vor înainta pe ea trebuie să se străduiască ei înșiși; pentru că aceasta va fi o cale în sus. Mântuitorul nostru a arătat sentimentul Tatălui cu privire la toți cei cărora El le va da viață veșnică. Cuvintele Lui au fost: “Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați vor adora pe Tatăl în duh și în adevăr; căci și Tatăl caută astfel de adoratori” (Ioan 4:23).

CANAAN—Al cui tip a fost? (Q47-1)

Întrebare (1915)—1—Pastorul Russell spune, “Călătoria copiilor lui Israel prin pustiu către țara Canaanului a fost tipică pentru călătoria creștinului prin această lume de păcat către Canaanul ceresc”. Israelul tipic și-a dus toate luptele după ce a ajuns în țara Canaanului. Unde este Canaanul antitipic, cine sunt canaaniții antitipici și cum sunt ei învinși de Israelul antitipic?

Răspuns—Apostolul Pavel sugerează că toată istoria lui Israel a fost tipică pentru experiențele creștinilor (1 Cor. 10:11). Dar trebuie să fim foarte precauți; pentru că în unele cazuri ne bazăm într-o anumită măsură pe judecata noastră. Dar gândul meu ar fi că această călătorie spre Canaan simbolizează încercarea de a intra într-o relație potrivită cu Dumnezeu. Israel n-a intrat în Canaan atât de repede pe cât puteau s-o facă. Dacă ar fi avut o credință potrivită ei puteau să intre foarte repede. Ei puteau imediat să meargă de la Mt. Sinai în țara Canaanului și să aibă binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei nu au intrat din cauza necredinței. Deci oricare dintre noi care a umblat printr-o stare de pustiu înainte de a veni în familia lui Dumnezeu, a umblat nu pentru că a fost necesar, ci pentru că n-a exercitat destulă credință. N-a trebuit să așteptăm 40 de ani, sau altă perioadă de timp, ci puteam veni repede; prin consacrare puteam să intrăm imediat.

Dar majoritatea au întârziat. Ca și evreii, ei n-au intrat repede. În loc de a intra prompt în binecuvântările pe care le-ar fi putut avea prin exercitare de mai multă credință, mulți au călătorit mulți ani. Iosua L-a reprezentat acolo pe Isus. Cu cât evreii Îl vor recunoaște mai repede pe Iosua și conducerea Sa, cu atât mai repede vor trece Iordanul și vor intra în țara Canaanului. Deci cu cât recunoaștem mai repede că Legea nu poate să facă nimic pentru noi, cu atât mai repede noi, sub Iosua (Isus), intrăm în Canaan. Când Israeliții au intrat în Țara Promisă, atunci au început războaiele cu cananiții, fereziții, amoriții, hetiții, girgasiții, heviții și iebusiții. Aceștia reprezintă slăbiciunile naturii noastre umane împotriva cărora trebuie să ne luptăm și să învingem, ca să putem lua în stăpânire întreaga Țară a Făgăduinței, privilegiile ce le avem în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

CARACTER—Dezvoltarea lui înainte de conceperea de spirit. (Q48-2)

Întrebare (1909)—1—Există o dezvoltare reală a caracterului înainte de conceperea de spirit?

Răspuns—Cred că unii oameni din lume își dezvoltă caracterul, și am văzut mulți asemenea oameni, dar nici o astfel de zidire nu are vreun scop sau nu le dă vreo considerație din punctul de vedere al chemării lui Dumnezeu. Totuși, în măsura în care vor zidi acum în acea măsură vor beneficia de el în timpul restabilirii, și dacă ei sunt cu atât mai sus pe scară și ieșiți din degradare și murdărie, cu atât mai puțin timp le va trebui. De aceea, le-aș spune că fiecare pas în jos ar însemna în acea măsură dezastru, iar când va veni timpul lui Dumnezeu fiecare efort va avea răsplata lui. Dar construirea caracterului pentru Cristos este, bineînțeles, aplicabil doar la Biserică, pentru că Biblia a fost scrisă pentru Biserică, pentru aceia care sunt în școala lui Cristos, aceia care caută să fie ai Lui.

CARACTER—Șlefuirea exterioară în contrast cu harul interior. (Q48-3)

Întrebare (1910-Z)—2—În ce constă diferența dintre șlefuirea și politețea din afară a unor oameni naturali și acea șlefuire și politețe care în mod potrivit aparțin Noii Creaturi, dezvoltată în roadele și darurile Spiritului sfânt?

Răspuns—Calitățile umilinței, blândeții, răbdării etc., sunt calități care au aparținut primului om când a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea, ele sunt calități umane care pot fi cultivate într-o anumită măsură de orice ființă umană, și toți trebuie să se străduiască pentru ele. Dar de fapt, ca rezultat al căderii, egoismul și josnicia generală au depravat poftele și căile întregii omeniri în așa de mare măsură că, după cum spun Scripturile, nu este nici unul drept, perfect, nu, nici unul; “din tălpile picioarelor până la cap” (Isa. 1:6) toți sunt imperfecți. De aceea nici un om natural nu va avea aceste glorioase trăsături de caracter pe larg și pe deplin dezvoltate, deși desigur există o diferență între dezvoltarea unora și dezvoltarea altora.

Noi vedem, cu toate acestea, că lăsând la o parte aceste daruri naturale, unii oameni lumești pretind unele din diferitele daruri ale Spiritu­lui. În metodele lor de afaceri ei încearcă să fie gentili, și este potrivit așa. Aceasta este considerată ca o parte a conduitei potrivite din colegiile și în special din școlile pentru domnișoare, de a instrui pe tineri în legătură cu politețea, în legătură cu ceea ce să spună și ce să nu spună; cum să spună lucrurile și cum să nu le spună; și toate acestea aduc acestor persoane o blândețe exterioară în comportamentul lor general. Totuși, în astfel de cazuri blândețea este cultivată în ideea că aceasta constituie “buna creștere”; că aceasta este ceea ce orice doamnă sau domn trebuie să facă sau să spună; și astfel acestea pot fi doar o spoială, în realitate neafectând sentimentele inimii. Persoana poate fi pe dinafară foarte calmă, blândă și plăcută și totuși în inimă să fie foarte acră, invidioasă și josnică.

Cei care observă doar pe dinafară ar putea să nu fie în stare să discearnă dacă acel bărbat sau acea femeie a fost mișcat de un spirit potrivit sau nu. Ei ar putea să nu știe dacă aceste schimbări au fost “roadele spiritului” sau roade ale bunei educații, dar oricine, cunoscând bine viața privată a unei astfel de persoane, ar fi sigur în discernerea faptelor, pentru că, după cum este și vechea expresie, “Adevărul iese la suprafață ca untdelemnul”; și aceste persoane, în timp ce pe dinafară ar putea arăta blândețe, ocazional, cel puțin în privat, ar demonstra că ei nu erau în armonie cu comportarea exterioară ci aceasta a fost doar o spoială și, în acea măsură, ipocrizie. Poate că o măsură de ipocrizie în acest sens ar fi recomandabilă pentru unii oameni; ar putea fi mai bine ca ei să pună puțină spoială dacă nu pot fi într-adevăr așa; mai bine să apară blânzi decât aspri; cel puțin ar ajuta lumea în această direcție să fie cât se poate de blânzi în procedurile lor generale.

Comerciantul care după ce scoate cantități mari de mărfuri și spune unei cliente că nu-i o problemă să-i arate mărfurile, că îi face plăcere să aibă ocazia să facă aceasta și că nu există obligații în acest fapt, și manifestă însăși esența politeței, dar care, după ce doamna a plecat, dă cu piciorul în pământ și se plânge, dă de știre astfel tuturor din preajmă că politețea sa este doar o necesitate în afaceri. El face aceasta în interes propriu, dacă este proprietarul magazinului, sau de dragul situației lui, dacă este un angajat.

La creștini aceste daruri sunt dezvoltate dinăuntru. Oricum ar fi fost în mod natural, blând sau aspru, Noua Creatură cultivă și aprobă aceste daruri în inimă, și ele ajung din inimă până la suprafață. Mintea nouă este cea care reglează Creatura Nouă, și Creatura Nouă în loc de a avea blândețe numai pe dinafară, aceasta îi curge limpede prin fiecare fibră chiar din inimă.

Această Nouă Creatură care se dezvoltă astfel poate că nu este tot timpul atât de blândă la exterior cum sunt unele creaturi vechi care au o spoială de dragul banilor sau pentru alte motive. Ei pot avea dispoziții naturale mai rele; ei în mod natural pot avea mai puțină răbdare, mai puțină simpatie, sau pot fi mișcați de o astfel de onestitate încât să-i facă să evite a spune ceva diferit de ceea ce simt, ceva diferit de ceea ce ar fi sentimentele lor; și sentimentele lor, neajungând încă la punctul cel bun, uneori îi împing să spună lucruri nepotrivite. Aceștia, desigur, trebuie să învețe să guverneze omul dinafară chiar înainte ca toate sentimentele lor să ajungă în deplină armonie cu Spiritul Domnului. Ei trebuie să recunoască regulile bunelor maniere și să ajungă rapid la curent cu aceste reguli, și cât mai repede posibil să aducă fiecare sentiment în total acord cu Spiritul Domnului ca să poată deveni tot mai amabili, iubitori și de ajutor altora, și astfel “să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Pet. 2:9).

CARACTER—Când coroana este a noastră. (Q50-1)

Întrebare (1910)—1—La ce punct din dezvoltarea caracterului putem spune că este a noastră coroana și că suntem învingători?

Răspuns—Cred, dragi prieteni, că punctul potrivit când putem spune aceasta ar fi când ajungem ținta iubirii perfecte. De exemplu, ați venit la Domnul și v-ați consacrat, ați intrat în Școala lui Cristos și ați început să învățați de la El. Cam atunci ați descoperit cât de mult vă lipsește până la măsura potrivită. Va fi Domnul în stare să facă ceva din mine? Acum, Domnul are de gând să te măsoare după minte și inimă și așteaptă să ajungi la iubire perfectă, care este standardul unui caracter perfect, pentru că nimeni nu va fi vrednic de un loc în împărăție sau de viață veșnică decât cei care ajung la acest nivel, acum sau în Veacul Milenar. Dumnezeu nu are nimic pentru nimeni în afară de cei care ajung la acest standard în mintea și în inima lor. El poate avea slăbiciuni etc., și voi puteți vorbi lucruri de care să vă pară rău, și trebuie să vă scuzați pentru ele, dar inima voastră este la acest nivel — iubire perfectă — și acela este motivul că vreți să vă cereți scuze, pentru că ați ajuns la gradul de iubire perfectă. Voi Îl iubiți pe Dumnezeu și pe toată omenirea, și vreți să faceți bine tuturor după cum aveți ocazie. După ce o persoană ajunge acolo încât să-și poată iubi dușmanii el este la ținta iubirii perfecte. El nu va fi perfect în trup pentru că acest lucru nu este posibil în acest veac. Mulți trebuie încă să-și pună frâu limbii etc., trebuie ținută în frâu vechea natură. Aceasta am ilustrat-o des printr-un câine rău care ar reprezenta natura noastră veche și pentru care noua creatură este responsabilă. Trebuie să-l ținem legat. Intențiile noastre sunt bune, lucru care este arătat prin faptul că după ce starea nervoasă de moment trece inima se întoarce la principiile dreptății și cere iertare de la Tatăl. El va cere iertare pentru orice a făcut. Ați putea spune: va fi mai greu să îndrept aceasta, decât să n-o fi făcut. Desigur. Dar aceasta este ceea ce trebuie să faceți dacă vreți să dovediți Domnului că inima voastră este pentru dreptate, și ori de câte ori aflați că ați făcut o greșeală, trebuie să o corectați. Dacă ajungeți la acel punct, ați ajuns, după înțelegerea mea, la ținta iubirii perfecte, față de Dumnezeu, față de oameni etc. Doriți bine tuturor și nimănui rău. Din acel moment, după cum înțeleg eu, Domnul te socotește ca pe unul căruia îi este pusă deoparte o coroană. Acesta este un lucru, dar a avea grijă ca nimeni să nu-ți i-a coroana este alt lucru. După ce îți este acordată mai rămâne faptul că dacă te miști de la acest punct, dat la o parte de dificultăți, și nu reziști la acest test, nu ești vrednic să fii un învingător. Deci vedeți că este un nivel de caracter fără de care nimeni nu va fi acceptat în împărăție, spirituală sau pământească. Acum noi trebuie să ne demonstrăm dragostea și devotamentul, pentru aceasta trăim noi astăzi și mâine și în toată experiența voastră de creștini de când intrați în școala lui Cristos, pentru că trebuie să învățați de la El cât mai repede posibil și să ajungeți la nivelul iubirii perfecte față de toți.

CARACTER—Perfecțiunea de această parte de văl. (Q51-1)

Întrebare (1913-Z)—1—Cât de aproape în asemănarea cu caracterul Domnului nostru Isus Cristos trebuie cineva să ajungă de această parte de văl pentru a avea o bună speranță de a fi unul dintre cei aleși de partea cealaltă de văl?

Răspuns—Iehova Dumnezeu nu va accepta nimic ce este imperfect. Chiar și natura noastră umană prezentată Lui în sacrificiu de Marele Preot a trebuit mai întâi să fie acoperită de meritul Preotului Însuși pentru a fi astfel desăvârșită înainte să fie acceptată divin. Gândindu-ne la noi, trebuie să ne amintim că avem Noua Creatură într-un vas pământesc. Noua Creatură este cea care trebuie să aibă asemănarea cu Cristos.

În trup noi suntem asediați de lume, de carne și de diavol. Toate aceste lucruri conspiră pentru a împiedica Noua Creatură să lucreze perfect în vechiul corp. Voința nu trebuie să fie cu nimic mai puțin decât perfectă. După cum a spus Isus: “Ferice de cei cu inima curată” (Mat. 5:8). Curățenia inimii trebuie să fie absolută.

Curați cu inima sunt cei ale căror intenții sunt curate, ale căror motive sunt curate, care doresc cel mai bine — tânjesc după cel mai bine. Aceștia pot avea puternică consolare, pot avea deplină încredere în Dumnezeu privind lucrurile glorioase pe care El le-a promis; pentru că ei fac tot cât se poate în corpul natural — și astfel își arată devotamentul lor.

CARACTER—A aduce roadă în contrast cu a urma pe Isus. (Q51-2)

Întrebare (1913)—1—Umblarea în urmele lui Isus este dezvoltarea roadelor spiritului?

Răspuns—Nu, nu trebuie să amestecăm ilustrațiile. Umblarea în urmele lui Isus este o ilustrație, iar dezvoltarea roadelor spiritului este alta. Ele pot reprezenta același lucru, dar nu trebuie să confundăm aceste lucruri. Apostolul enumeră roadele spiritului: bunătate, umilință, răbdare, bunătate frățească, iubire. Este aceasta umblare în urmele lui Isus? Nu, nu chiar. Dar căutând să facem ce a făcut Isus, aceasta ne va duce la dezvoltarea acelor roade sau daruri. Supunerea la aranjamen­tele Domnului dezvoltă aceste roade în caracterele noastre.

CARACTER—Nici o metodă brevetată de dezvoltare a caracterului. (Q52-1)

Întrebare (1915)—2—Care este cea mai bună și mai sigură, cea mai rapidă și mai scripturală metodă pentru dezvoltarea unei vieți în asemănare cu Cristos — o viață în asemănare cu Dumnezeu?

Răspuns—Nu există o cale brevetată, dragi frați (râsete). Ea înseamnă perseverență; ea înseamnă loialitate; ea înseamnă credincioșie. Nu există drum regal; nu există cale prin care puteți face “o schimbare instantanee” și să deveniți asemenea lui Cristos fără a depune efort.

În cazul Domnului nostru Isus, în aranjamentul Tatălui, după Planul Tatălui, s-a cerut ceva timp pentru a dezvolta răbdare și pentru a fi încercat în toate privințele necesare, în care și Biserica Sa trebuia să fie încercată (Evrei 4:15). Deci nu există scurtătură! Domnul va încerca pe poporul Său, va judeca și dovedi pe poporul Său. Nu va avea pe nimeni în acea companie aleasă decât oameni verificați. Dacă ei nu vor rezista în încercare și nu se vor dovedi credincioși, Dumnezeu nu le va permite să intre în Împărăție.

Deci, singura cale pe care pot să o sugerez este calea clară din Biblie. În mod natural, primul lucru ar fi predarea noastră totală Domnului. Al doilea, noi trebuie să căutăm a umbla pe căile Lui. Și trebuie să lăsăm lumina noastră să strălucească oricare ar fi costul. Trebuie să studiem Cuvântul; trebuie să fim stăruitori în rugăciune; trebuie să veghem asupra noastră înșine și la providențele Domnului, păstrându-ne în dragostea lui Dumnezeu. Domnul se va îngriji de destulă împotrivire de-a lungul întregii cărări pentru ca să ne dezvolte potrivit și să ne verifice, și dacă suntem credincioși aceasta va însemna suferință, mai multă sau mai puțină. Acestea vor fi suferințele lui Cristos, și dacă noi le îndurăm bucuroși chiar până la moarte atunci știm că vom fi socotiți vrednici de premiu — Împărăție, glorie și onoare. Trebuie să ne amintim că Domnul nu ne-a chemat numai la onoare, ci și la dreptate, la sfințenie. De aceea căutați să trăiți drept, sobru, în sacrificiu de sine.

Dumnezeu ne-a făcut să înțelegem ce Îi este plăcut și acceptabil și ce Îi este neplăcut în caracterele noastre. El ne spune că Îi place ca noi să avem o mare măsură din Spiritul Său sfânt. Trebuie să manifestăm umilința, blândețea lui Cristos. Apostolul ne spune că trebuie să avem din belșug răbdare, stăpânire de sine, îndelungă răbdare, bunătate frățească, iubire. Dacă aceste roade sunt în noi și dacă ele ajung la starea sau gradul de îndestulare, noi nu vom fi nici leneși, nici neroditori în ce privește cunoașterea Domnului; și așa ne va fi dată o intrare îmbelșugată în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru. Dar cel care nu apreciază necesitatea acestui lucru este orb, după cum spune apostolul; el nu poate vedea departe și a uitat că a fost curățat de păcatele vechi (2 Petru 1:7-9).

Dacă o Creatură Nouă concepută de spirit nu reușește să vadă privilegiul de a cultiva spiritul Învățătorului — spiritul sfințeniei — este pentru că el nu face progres. El este ca și un nou-născut care nu a învățat să-și concentreze privirea. Știți că unui pui de pisică nu i se deschid ochii până în ziua a noua și apoi treptat începe să-și folosească ochii cum se cuvine. Tot așa este și cu noi ca Noi Creaturi la începutul experienței noastre; noi nu știm la început cum să ne concentrăm vederea spirituală. Dar, desigur, pe măsură ce creștem tot mai mult spre maturitate trebuie să ajungem să ne concentrăm privirea cum se cuvine asupra tuturor afacerilor vieții. Trebuie să vedem “care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită” (Rom. 12:2). Și dacă la început avem o dorință să facem acea voie și să mergem către perfecțiune, atunci o vom înțelege mai bine și vom fi tot mai mult în stare s-o îndeplinim.

CĂDERE—După ce au fost luminați odată. (Q268-2)

Întrebare (1910)—1—Dacă unii care au fost luminați odată, au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Spiritului sfânt, cad, nereușita lor de a primi coroana va conduce la moartea a doua? Sau există vreo șansă să li se găsească un loc în Marea Mulțime?

Răspuns—Nu cred că este cineva competent să răspundă la această întrebare. Aceasta ne depășește. Se cuvine să ne temem să judecăm pe cineva care încă dă dovadă de iubire pentru Dumnezeu sau pentru dreptate. Nu vrem să spunem să nu ne temem pentru unii, după cum spune apostolul că trebuie să ne temem și că trebuie să ne străduim să-i scoatem din foc — să-i scoatem din locurile de ispită și încercări și să ne străduim să-i câștigăm din cursa adversarului. Acea frică este destul de potrivită, dar să decidem că unul ca acesta a fost respins de Domnul și că a fost condamnat la moartea a doua, nu este pentru noi să judecăm și am face bine să căutăm să evităm a judeca pe alții.

CĂLĂTORIE—Energia folosită pentru mișcare în veacul Milenar. (Q714-2)

Întrebare (1909)—1—Care va fi energia folosită pentru a călători în timpul și după veacul Milenar?

Răspuns—Vă voi spune mai precis peste câțiva ani. Nu m-ar surprinde dacă ar fi electricitatea sau ceva de genul acesta.

CĂSĂTORIE—Referitor la a cheltui banii soțului. (Q459-1)

Întrebare (1909)—2—Este o soție privilegiată să folosească banii ei proprii împotriva dorințelor soțului ei?

Răspuns—Dacă soțul ar fi perfect și în relație deplină cu Domnul și soția la fel, atunci n-ar fi nici o greutate și n-ar mai exista o astfel de întrebare aici. Dar nu este așa, și gândul meu ar fi acesta: după legi, și după obiceiul general, un soț căsătorindu-se cu o soție se angajează să o trateze ca partener al său, și el face aceasta fără a ține seamă de averea ei proprie, dacă nu s-a făcut o declarație specifică sau un contract în această privință. Dar dacă nu există un astfel de contract, s-ar înțelege că bărbatul a luat-o pe femeie să-i fie camaradă și a devenit responsabil pentru îngrijirea ei, fără a ține seama de averea ei proprie. Aceasta ar însemna de asemenea că vor exista condiții raționale între soț și soție, și dacă soțul ar fi bolnav, soția nu numai că și-ar folosi resursele, dacă le-ar avea, pentru a se îngriji de familie, ci de asemenea, dacă ea nu are familie și soțul ca protector natural nu este în stare fizică bună, va fi privilegiul ei să-și jertfească viața pentru a-l servi în orice fel de muncă necesară.

Dar să presupunem că n-ar exista această problemă și soțul poate din belșug să se îngrijească pentru amândoi și nu are nevoie de ceea ce are ea în proprietate. Gândul meu este că ea trebuie să ia în considerare faptul că este un administrator al acelor bani care au ajuns la ea individual și personal și că are o responsabilitate față de Domnul, iar soțul trebuie să coopereze cu ea.

CĂSĂTORIE—Dacă este potrivită la credincioși. (Q459-2)

Întrebare (1909)—3—Care este vederea ta cu privire la căsătoria dintre cei care cred în Studiile În Scripturi?

Răspuns—Noi nu luăm nici o poziție, dragi prieteni. Acest lucru nu poate fi hotărât de nimeni decât de persoanele înseși. Nu am nici un drept să spun că trebuie să te căsătorești, nici că nu trebuie să te căsătorești; aceasta este treaba ta, nu a mea, nici a altuia. Studiile În Scripturi au spus numai ce a spus apostolul Pavel acum o mie opt sute de ani: “Astfel, cine se căsătorește bine face; și cine nu se căsătorește, mai bine face” (1 Cor. 7:38). Chiar dacă aș vorbi toată noaptea nu cred că aș putea adăuga ceva la ce a spus apostolul, nici n-aș avea dreptul sau înclinația să schimb ce-a spus. Voi și cu mine nu avem dreptul să ne amestecăm în treburile lor. Dacă sunt copiii noștri, atunci avem dreptul să-i sfătuim. Dacă sunt minori, atunci avem dreptul să le spunem că îi vom îndruma până când sunt majori, dar când sunt majori, părinții nu trebuie să se amestece mai mult decât să dea sfat. Oricine încearcă să dea ordine în acest lucru își atrage numai necazuri. Să lăsăm chestiunea unde o lasă Dumnezeu, și anume, pentru ei înșiși.

CĂSĂTORIE—Căsătoria îl face pe bărbat un tiran? (Q460-1)

Întrebare (1909)—1—De ce este atât de răspândită ideea, și aplicată atât de ilogic de frați precum și de lume că deoarece un bărbat este capul casei el este în mod necesar un mic tiran, în special în chestiunea relației de căsătorie?

Răspuns—Presupun că motivul pentru care este frecventă este că este frecventă; aceasta este tot ce pot spune. Totuși, cred că toți aceia care sunt în Cristos au mintea lui Cristos și caută să evite orice asemenea tiraniei. Bineînțeles, se poate numi tiranie ceva ce nu e tiranie. Trebuie să învățăm că puterea pe care Domnul vrea ca noi s-o exercităm este puterea iubirii. Vă dăm în Volumul VI al Studiilor În Scripturi cel mai bun sfat pe care-l avem. Noi dezaprobăm orice asemenea tiraniei. În general există o cale mult mai bună și aceasta nu este tirania.

CĂSĂTORIE—Onorabilă în toate. (Q460-2)

Întrebare (1910-Z)—2—La această dată târzie, ce crezi tu despre căsătoria acelora care pretind că sunt pe deplin consacrați? Cred că un articol în Turnul de Veghere care să trateze caracterul potrivit al căsătoriei ar face mult bine. Se pare că mulți nu înțeleg privilegiul lor de a jertfi puținul lor.

M-am bucurat desigur de Turnul de Veghere, în special în ultima vreme. Prezentările cu privire la Marea Mulțime și ce se înțelege printr-o deplină consacrare m-au determinat să fac o examinare de sine grijulie și să mă rog mai serios, cerând de la Domnul să-mi arate dacă am făcut o deplină consacrare a puținului meu sau nu, și dacă sunt credincios în ceea ce am în administrare.

Al tău în Domnul.

Răspuns—Noi suntem cu totul de acord cu sentimentele tale, dragă frate, că timpul este scurt, că toți cei consacrați au nevoie de fiecare talent și de fiecare moment pentru serviciul Împăratului, pentru a-și demonstra iubirea și loialitatea lor. Suntem de acord că multe căsătorii s-au dovedit dezavantajoase spiritual. Noi nu știm dacă toate au fost așa.

Totuși, noi nu avem nici o opțiune în aceasta. Cuvântul Domnului declară clar, căsătoria este onorabilă în toate. De aceea nu este de competența nimănui să interzică căsătoria direct sau indirect. Singurul lucru care avem privilegiul să-l facem este să atragem atenția asupra cuvintelor Sf. Pavel, un instructor inspirat divin pentru Biserică, ale cărui sfaturi ne-au adus binecuvântare tuturor de multe ori. El spune: “Astfel, cine se căsătorește bine face; și cine nu se căsătorește, mai bine face” (1 Cor. 7:38).

De aceea, din partea noastră, lăsăm această chestiune în mâinile iubiților prieteni, mulțumiți să arătăm sfatul apostolului, neuitând că pot fi situații în care această regulă generală să nu se poată aplica. Fiecare din poporul Domnului trebuie să decidă acest fapt în armonie cu propria lui, sau a ei, judecată și convingere. “Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu puneți înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire” — Rom. 14:13.

CĂSĂTORIE—La înviere. (Q461-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Găsești din Planul lui Dumnezeu că dragostea reciprocă prezentă dintre bărbat și femeie va fi aprobată de Domnul încât să continue veșnic atât pe pământ cât și în cer?

Răspuns—Răspunsul nostru este, nu! Căsătoria este un aranjament pe care Dumnezeu l-a instituit pentru un scop special și numai cu familia umană. Scopul separării mamei Eva de tatăl Adam (ea a fost făcută dintr-o coastă a lui) a fost, ne spun Scripturile, ca să se poată produce o rasă. Căsătoria înseamnă doar unirea acestor doi, recunoscându-se unul pe celălalt ca unul; și așa spune apostolul: “Dar vreau să știți că Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Cristos” (1 Cor. 11:3).

Nu există aranjament în Planul lui Dumnezeu în care pe planul spiritual să fie din aceia de sex masculin și feminin. După operele de artă, nu există îngeri de sex masculin; dar după Scripturi, nu există îngeri de sex feminin. Posibil că motivul pentru care atât de mulți artiști au presupus că îngerii sunt de sex feminin este faptul că există mai multe femei în Biserică decât bărbați. Dar întreaga idee este eronată; pentru că îngerii sunt un ordin de ființe în întregime separat de omenire. Omul niciodată n-a fost înger și niciodată nu s-a intenționat să fie înger. Omul este din pământ, pământesc. El a căzut de la poziția de rege al pământului și a devenit o ființă degradată; iar intenția și promisunea divină este că atunci când Mesia va domni, umanitatea va fi ridicată din păcat și degradare și adusă înapoi la perfecțiune umană — Fapt. 3:19-21.

Singurii care vor deveni ființe spirituale, cum sunt îngerii, este clasa Bisericii — cei concepuți de Spirit, cei care la înviere vor avea o schimbare de natură. După cum declară apostolul: “toți vom fi schimbați”, pentru că “nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor. 15:51, 50). De aceea, Întâia Înviere în care numai Mireasa are parte cu Domnul ei este diferită de învierea lumii. Despre aceia care vor avea parte de Întâia Înviere citim că “vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor împărăți cu El o mie de ani” (Apoc. 20:6). Carnea și sângele nu pot fi parte din acea Împărăție. De aceea toți trebuie să fie schimbați. Noi nu așteptăm ca Isus să fie schimbat de la natură spirituală la natură umană, ci Biserica trebuie schimbată de la natură umană la cea spirituală, deoarece “vom fi ca El pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2) și ne vom împărtăși de gloria Sa și vom fi Mireasa Lui. Când Biserica va fi astfel schimbată, toate particularitățile de bărbat și femeie vor fi complet șterse, pentru că între îngeri nu există nici bărbați nici femei; și Scripturile ne spun că nu vor fi nici în Biserica glorificată. Perfecțiunea ființei spirituale va fi una. Toți vor fi la fel, fără sex.

Cât privește omenirea: Noi credem că Scripturile indică clar că, după prevederea divină, atunci când omenirea va atinge perfecțiunea toți vor fi fără sex. Adică, la sfârșitul Veacului Milenar, fiind toți perfecționați treptat, în dezvoltarea lor fiecare sex va prelua mai mult din calitățile celuilalt; în timpul acelui veac femeii i se va adăuga trepat la grațiile ei feminine calitățile care aparțin bărbatului; și bărbatului, la fel, i se va adăuga treptat la calitățile masculine sentimentele mai fine și calitățile minții și corpului care aparțin femeii. Astfel omul va primi din nou ceea ce a fost luat din el inițial, reprezentat prin coastă. Așa că atunci toți vor fi perfecți; și nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că toți vor fi “ca și îngerii” în această privință — Luca 20:34-36.

CĂSĂTORIE—În Mileniu. (Q462-1)

Întrebare (1911)—1—Vor fi căsătorii în timpul Mileniului?

Răspuns—În timpul Mileniului, în timpul acelei mii de ani, îngerii nu se vor însura nici nu se vor mărita. Ei niciodată n-au fost căsătoriți și nu vor fi nici atunci, iar Biserica nu se va însura sau mărita, pentru că vor fi ca și îngerii în această privință, fiind fără particularități de sex. Cât despre omenire, Scripturile nu indică în mod clar aceasta. Ele ne spun că oricine va ajunge în acel veac, sau la învierea din morți, nu se va însura nici nu se va mărita. A ajunge la înviere pare să însemne a progresa până când ajung la deplina înviere. Cu alte cuvinte, învierea nu are loc în momentul când persoana este trezită din mormânt, ci învierea lui a început doar, și cu fiecare pas pe care îl va face progresând către deplină perfecțiune va avea tot mai mult din înviere, până când va fi pe deplin perfect, și atunci învierea sa va fi completă; el va fi ridicat total din păcat, imperfecțiune și moarte. Când vor ajunge la acea dezvoltare deplină, fiind complet înviați, nici nu se vor însura nici nu se vor mărita. În privința celor ce se vor întâmpla în timpul Mileniului, vă pot da doar o presupunere, pentru că nu există nici o scriptură despre acest subiect. Presupunerea mea ar fi că acest fapt va înceta treptat. Aceasta este numai o presupunere și fac o distincție între presupunerea mea și ceea ce spun Scripturile.

CĂSĂTORIE—Interzicerea căsătoriei și abținerea de la mâncăruri. (Q463-1)

Întrebare (1911)—2—”Ei opresc căsătoria și învață să te ferești de unele mâncăruri, pe care Dumnezeu le-a creat să fie luate cu mulțumiri de către cei care cred și cunosc adevărul” (1 Tim. 4:3). Te rog comentează acest text.

Răspuns—Cred că este foarte frumos. Fiecare Cuvânt a lui Dumnezeu este bun. Nici o obiecție. Eu niciodată nu interzic căsătoria, și dacă cineva a gândit că am făcut-o, greșește. Aș spune numai împreună cu apostolul că acela care se căsătorește bine face, iar acela care nu se căsătorește mai bine face. Dar cât despre oprirea de la mâncăruri — judecați pentru voi înșivă cât este bine pentru voi și felul care vă face mai bine.

CĂUTARE—Găsim ceea ce căutăm. (Q643-1)

Întrebare (1912-Z)—3—Te rog explică textul, “Căutați și veți găsi” (Matei 7:7).

Răspuns—Textul de mai sus ilustrează un principiu asupra căruia am atras adesea atenția. Noi găsim ceea ce căutăm! Cei care se apropie de Biblie cu dorința sinceră să afle în ea Mesajul lui Dumnezeu, vor fi îndrumați de Domnul. După cum este scris, “Ferice de cei care flămânzesc și însetează după dreptate (Adevăr), căci ei vor fi săturați!” — Mat. 5:6.

Pe de altă parte, cei care se apropie de Biblie pentru a căuta nod în papură, cu necredință, antagonism, tot așa de sigur vor găsi ceea ce caută — fisuri, contradicții etc. Remarcați cum Thomas Paine și Robert Ingersoll au ilustrat acest principiu, și comparați experiențele și descoperirile lor cu binecuvântarea celor care se ospătează din Biblie ca fiind masa Domnului încărcată cu lucruri bune — “Hrană la timpul potrivit” pentru “casa credinței” — Luca 12:42.

Același principiu este adevărat și despre Studiile în Scripturi. După cum cei care doresc pot găsi fisuri în Biblie și pot întoarce și deforma declarațiile ei spre ceva lipsit de logică, tot așa aceeași clasă în mod sigur va avea succes în a găsi nod în papură în “Planul Divin al Veacurilor”.

CÂINI—Câini în apropierea ta. (Q227-1)

Întrebare (1905)—1—Te rog explică cele trei fraze din Filip. 3:2: “Păziți-vă de câinii aceia! Păziți-vă de lucrătorii aceia răi! Păziți-vă de falsa circumcizie”.

Răspuns—Cine sunt câinii? Ei bine, să se uite fiecare în jurul lui și să vadă dacă poate găsi pe vreunul care are caracteristicile câinilor, mușcând și lătrând la tine. Aceasta nu înseamnă câini literali, ci figurativi. Dacă găsești vreunul, nu-l supăra.

Lucrătorii răi înseamnă, orice făcător de rele; noi nu participăm nici nu avem legătură cu întunericul. Să nu aveți tovărășie cu aceia care jignesc pe alții, pentru că va veni timpul când îți va face și ție rău. Căutați compania și tovărășia acelora care iubesc dreptatea. Puneți un premiu pe ceea ce este bun, drept și nobil.

Falsa circumcizie în zilele apostolilor semnifica pe acei care se opuneau circumciziei. Circumcizia era un semn anume. A noastră este în inimă, tăierea de la afecțiunile care ne-ar fi vătămătoare. Noi nu suntem evrei după trup, ci avem o circumcizie a inimii.

CÂRCIUMAR—Referitor la afaceri după convertire. (Q617-3)

Întrebare (1909)—2—Un cârciumar care vine la Adevăr într-un stat unde vânzarea alcoolului este o afacere legală, ai considera licența, arenda și stocul, proprietate care să fie vândută, sau ar trebui să abandoneze pur și simplu afacerea?

Răspuns—Cred că trebuie să-și urmeze propria conștiință, dar cred că conștiința mea nu mi-ar permite să vând băuturi care îmbată. Cât despre autorizație, nu cred că ar putea-o vinde cu profit. Cred că eu aș distruge-o. Cât despre magazin, n-aș risca să-i dau foc, dar cred că aș încerca să scap de clădire și să arunc sau să distrug băutura. N-aș participa în afaceri cu băuturi sau altceva care ar vătăma pe aproapele, dar persoana trebuie să-și folosească propria lui conștiință și judecată.

CEASUL AL 11-lea—Ce ilustrează? (Q258-1)

Întrebare (1911)—3—Te rog explică pilda cu ceasul al 11-lea menționată în Matei 20.

Răspuns—Această pildă este dată pentru a ilustra ceva ce se va întâmpla spre sfârșitul acestui veac. Pilda ne spune că s-au făcut diferite chemări la diferite timpuri pentru lucrători în vie. Unii ar putea spune că această chemare a lucrătorilor în vie a început chiar în zilele lui Isus și ale apostolilor și că aceste diferite chemări aparțin diferitelor perioade ale Veacului Evanghelic, și noi n-am avea argumente împotrivă; acest gând pare destul de sănătos. Alții ar pretinde că această trimitere a lucrătorilor în vie n-a fost la începutul veacului, pentru că Domnul și apostolii au plantat via și au îngrijit-o la început, și această chemare a lucrătorilor în vie a fost în timpul secerișului, la sfârșitul veacului, când roada s-a copt și ei trebuiau să intre să strângă și să-și primească plata pentru strângerea ciorchinilor. Această interpretare are de asemenea calități rezonabile. În orice caz, ceasul al 11-lea reprezintă timpul de la sfârșitul acestui veac Evanghelic, și ni se arată că la acel timp unii vor sta așteptând ocazia să intre în lucrarea secerișului — lucrarea de recoltare, lucrarea din vie, și că unii care vor fi într-o stare potrivită de minte și de inimă vor fi acceptați să facă lucrarea secerișului, chiar dacă lucrarea secerișului va fi aproape terminată. Ca de exemplu, azi, cineva ar putea spune: “Frate Russell, presupun că lucrarea secerișului este aproape gata, și dacă aș vrea să merg pe câmp la seceriș n-ar mai merita osteneala, nu-i așa?” Ei bine, eu aș spune că dacă aș fi în locul tău, dragul meu frate, chiar dacă ar fi cum s-ar zice, în ceasul al 11-lea, aș merge deîndată la Domnul și aș spune — dacă ar fi posibil să-mi aranjez treburile în așa mod — “Doamne, iată timpul pe care ți-l pot da în mod cuvenit Ție și în serviciul lucrării de seceriș. Te rog fierbinte să fiu trimis în seceriș, ca să fiu unul dintre aceia care vor primi o binecuvântare specială în virtutea asocierii cu secerătorii și cu acel serviciu”.

Există unele lucruri în această pildă care nu sunt așa de ușor de interpretat; noi am putea face unele presupuneri dar toate pot fi greșite; noi n-am vrea să presupunem ceva ce poate fi greșit. Cât despre ce va fi dinarul și care serv va primi dinarul, și ce va însemna că unii vor murmura și vor spune că nu sunt mulțumiți cu dinarul și că trebuia să fi primit mai mult, nu știu. Nu sunt sigur. Poate că vom vedea mai clar în curând; dar noi credem aceasta: nici o murmurare nu va fi dincolo de văl; de aceea darea dinarului și murmurarea, orice-ar putea însemna ea, va fi ceva în Biserică încă înainte de a trece dincolo de văl. Nu cred că vreunul dintre aceia care murmură vor primi vreun dinar în sensul vieții veșnice și al nemuririi. Domnul nu va avea murmurători în clasa miresei Sale; dacă înțeleg bine, toți vor fi atât de mulțumitori încât vor aprecia faptul că au primit mai mult decât merită și vor fi foarte bucuroși să primească ce le va da Domnul.

CEI CARE AU CĂZUT IARĂȘI ÎN PĂCAT—Cu ce salut? (Q30-1)

Întrebare (1909)—1—Cum trebuie să salutăm pe cei care au părăsit adunarea noastră și ne numesc mai rău decât Babilonul? Îi vom saluta din inimă când vin la adunările noastre?

Răspuns—Nu cred, de ce să o faceți? Voi fi în special inimos către cei care sunt în special ca și dragul meu Răscumpărător, marcați cu asemănarea de caracter a Răscumpărătorului meu. Nu aș fi atât de inimos cu cei care au părăsit adunarea tocmai pentru ca ei să vadă că există o diferență, altfel ar putea crede că sunt mai buni decât cei din adunare; pentru că au devenit neascultători într-un fel. Ei trebuie să fie salutați după cuvintele apostolului, “fiți cu luare aminte asupra acelora care fac diviziuni și tulburare”(Rom. 16:17). Feriți-vă de cei care înclină spre dezbinare și nu-i faceți prieteni intimi, nu-i alegeți ca bătrâni etc., pentru că tocmai aceasta este greșeala. Nu încurajați pe nimeni care are o atitudine certăreață. Puneți-l deoparte și lăsați-l să se certe cu el însuși. Să fim precauți ca să nu cultivăm nimic din spiritul lor în inimile noastre. Să fim blânzi, dar hotărâți. Dacă un atare s-ar apropia de mine, aș da mâna cu el și nu aș spune: Nu, eu nu dau mâna cu tine. Dar nu mi-i voi face prieteni intimi. Vrem să ne amintim ce au spus despre apostoli în biserica timpurie: “Dar văzând ei … au recunoscut că fuseseră cu Isus” (Fapt. 4:13). Noi vrem să ne facem prieten intim pe Domnul nostru Isus. Noi vrem să fim cu Isus, și cei care au cea mai mare asemănare cu caracterul Său vor fi cei mai asemenea Lui. Ei sunt cei care au spiritul lui Cristos. El a cheltuit mai mult din timpul Său și a ales pe aceia care să fie aproape de El dintre cei care au avut cel mai mult din spiritul Său: Petru, Iacov și Ioan. Aceștia trei au fost cu El pe muntele schimbării la față și ei au fost cel mai aproape de El în grădina Ghetsimani. Sfătuiți-vă cu aceia care au spiritul Domnului.

CER ȘI IAD—A spus pastorul Russell că nu există? (Q326-1)

Întrebare (1909)—1—Dacă nu există nici cer nici iad, te rog spune-ne cum ai aflat aceasta?

Răspuns—Am spus deja că există un cer, și spațiu destul pentru toți îngerii și sfinții. Domnul nostru a spus: “În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe … Eu mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:2). Dar El n-a spus nimic despre pregătirea unui loc pentru omenire în general. Timpul de pregătire pentru ei este în Veacul Milenar.

CER ȘI IAD—Există astfel de locuri? (Q326-2)

Întrebare (1909)—2—De ce sunt cerul și iadul menționate în Biblie dacă nu există astfel de locuri?

Răspuns—Noi credem că există astfel de locuri. Noi credem că există un cer, după cum spun Scripturile: Cerul este scaunul Meu de domnie, pământul așternutul picioarelor Mele, zice Domnul.

Presupunerea că toți cei născuți în lume merg în cele din urmă în cer este una din erorile în care și noi am căzut. Dumnezeu, în măreția puterii și înțelepciunii Sale, a binevoit să creeze pe îngeri și apoi, ulterior, în desfășurarea planului Său, El a binevoit să facă acest pământ și apoi să creeze omenirea. El a făcut ființele umane puțin mai prejos decât îngerii. Omul n-a fost niciodată înger, niciodată n-a căzut de la poziția de înger și niciodată nu s-a intenționat să fie înger. L-a făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, dar exact la fel în privința caracteristicilor minții și voinței divine, iar în unele privințe Dumnezeu l-a făcut pe om mai presus decât îngerii, în sensul că i-a dat stăpânire asupra pământului, dar îngerilor El niciodată nu le-a dat vreo stăpânire; El a pus toate aceste lucruri sub picioarele oamenilor. Cerul s-a intenționat a fi pentru îngeri și pentru Sine Însuși. În timpul prezent Dumnezeu dezvoltă Noua Creație care vor fi ființe cerești și vor merge în cer, și după cum declară Scriptura, vor avea o natură nu numai ca îngerii dar în unele privințe superioară lor prin aceea că vor avea natura divină.

Noi nu știm câte ranguri de ființe spirituale sunt, dar citim despre Heruvimi și Serafimi. El ne spune că i-a supus pe toți lui Cristos. Când Cristos S-a înălțat la cer Dumnezeu a spus, toți îngerii să-l slăvească. Dar aceasta nu se interferează cu planul lui Dumnezeu privitor la pământ pe care El l-a plănuit să fie locuit. Ar fi absurd să gândim că după ce Dumnezeu a cheltuit șase mii de ani în pregătirea lumii și apoi o mie de ani pentru a-i face potriviți pentru viața veșnică, El să-i distrugă.

Cât despre iad, noi desigur credem mai mult despre el decât cred alții, pentru că noi înțelegem că toți merg acolo, în timp ce alții trimit numai o parte din oameni acolo; dar acesta este un iad diferit, este iadul Biblic, starea de moarte, șeol, și întreaga lume merge în șeol. Luați-vă Biblia și comparați cum este folosit acest cuvânt de-a lungul Vechiului Testament. Buni și răi, toți merg acolo; toți sunt strânși la părinții lor și dorm cu ei, fie că sunt buni sau răi. Ar fi foarte ciudat să spui că au adormit cu părinții lor dacă părinții lor ar fi în iad, pentru că în iadul teologic ei sunt treji.

Noi nu negăm că există un iad și un cer, dar negăm halucinațiile nocturne care au ajuns la noi din Veacurile Întunecate.

CHEMAREA DE SUS—A râvni coroanele altora. (Q330-1)

Întrebare (1905)—1—Dacă cei chemați au fost aleși toți înainte de 1900, nu râvnim noi coroanele altora? Vreau să spun, cei care au început să alerge de atunci încoace?

Răspuns—Cred că fratele nu vrea să spună exact ce zice întrebarea, pentru că dacă numărul cerut ar fi fost ales s-ar fi sfârșit lucrul. Cred că vrea să spună că dacă un număr suficient a fost chemat ca să se completeze alegerea înainte de 1900, n-am râvni noi la coroana altuia? Răspundem: Nu, deloc. Aceasta este după harul lui Dumnezeu și nu după cum vrem noi. Aceasta nu este pentru că voi sau eu facem asta sau aia, ci pentru că Dumnezeu are ceva de dat. Dumnezeu Și-a făcut propria lucrare de răspândire a adevărului, etc., și El a favorizat pe cei care au răspuns chemării. Dacă ei se socotesc nevrednici de coroană sau acționează împotriva favoarei lui Dumnezeu, nu sunt din aceia cărora Dumnezeu intenționează să le dea coroana. El intenționează să le dea ocazia ca și cum n-ar ști care va fi rezultatul. Să presupunem că un număr suficient în timpul prezent au harul lui Dumnezeu și că nu mai lipsește nimeni, și să presupunem că eu aș fi unul care încă n-am făcut consacrarea, și mi-ar plăcea foarte mult, dacă Domnul ar avea unele binecuvântări de dat, ca să pot fi unul din cei favorizați de El, dar nu știu, și întregul număr ar putea fi complet. Ar fi inutil să încerc, pentru că aș putea lua coroana de la altcineva? S-ar cuveni să spun, Am aflat despre bogățiile harului Tău, Doamne, și, fie că numărul este complet fie că nu eu oricum mă predau Ție și Tu poți să-mi dai ce dorești. Orice va da Domnul, va fi un lucru foarte mare. Toți regii dau daruri după măsura poziției lor de regi. N-ar fi în armonie cu caracterul lui Dumnezeu să dea un lucru fără valoare. Domnul va da o binecuvântare miilor care sunt ai Lui. Dă-i inima Lui și vei obține mult mai mult decât ai fi putut cere sau ai fi putut gândi. Deci, a te consacra Domnului n-ar fi o râvnire la coroana altuia. Dacă El îți dă o coroană, ia-o, pentru că aceasta n-ar fi o râvnire la coroana altuia.

CHEMAREA DE SUS—Vor ști familiile noastre despre noi? (Q330-2)

Întrebare (1909)—1—Vor ști cei din familiile noastre care rămân aici că noi ne-am făcut chemarea și alegerea sigură, și cum vor ști aceasta?

Răspuns—Cred că da. Va fi exact așa cum Tatăl nostru ceresc ne-a făcut cunoscut nouă din bogăția harului Său, în Cristos Isus. O scriptură în Psalmi spune: “Iar despre Sion este zis: “Acesta și acela în el s-au născut”” (Psa. 87:5). Ce înseamnă aceasta? Cred că se referă la Sionul ceresc și la cei care se vor naște în întâia înviere, iar prietenii și rudele noastre vor ști despre învierea și nașterea noastră în Sion și că am trecut dincolo de văl, exact așa cum știm noi despre Domnul nostru Isus că a trecut dincolo de văl.

CHIN—Încercând să scape de chin. (Q712-3)

Întrebare (1913)—2—De ce faci atâta caz în legătură cu chinul, Pastore Russell? N-am renunțat la el, noi predicatorii, cu mult timp în urmă?

Răspuns—Nu discut mult despre chin; încerc să-l elimin. Este adevărat, dragi prieteni, că unii predicatori încă mai țin la doctrina chinului iar alții nu. Numărul celor care propovăduiesc chinul veșnic după stilul vechi este mic. Dacă l-ar predica, congregațiile lor ar fi și mai mici. Oamenii nu mai pot crede astfel de lucruri. Ei sunt tot mai inteligenți cu fiecare zi și predicatorii știu; pe lângă aceasta, nu mulți predicatori cred în chinul veșnic. Se poate că nu spun nimic despre el la amvon, iar mulți îl învață în felul următor: ei propovăduiesc despre “moartea a doua”, aducând-o cu o voce solemnă și lăsând ascultătorii să-și imagineze flăcări, diavoli etc., despre moartea a doua. Dar știți că moartea a doua nu înseamnă chin veșnic. Cei eliberați de prima moarte pot fi în pericol de moartea a doua. Unii contestă acest lucru și alții nu. Nu este pentru noi să judecăm. Noi trebuie să prezentăm adevărul. Multor predicatori le-ar plăcea să fie liberi de îngrădirile lor denominaționale dar le lipsește curajul să se confrunte cu acest lucru. Unii spun, credem noi, plata păcatului este moartea. Biserica Anglicană a decis că membrii ei pot să creadă în focul iadului sau în moarte.

CINA DE AMINTIRE—De ce ne împărtășim. (Q486-1)

Întrebare (1911)—3—De ce vă împărtășiți de cina Domnului?

Răspuns—Pentru că este o comemorare a morții Domnului nostru. Și când apostolul spune, “faceți lucrul aceasta … până va veni El” (1 Cor. 11:25-26), noi înțelegem că poporul Domnului trebuie în mod cuvenit să amintească moartea Domnului ca însăși baza întregii lor credințe și ascultări până când vor fi schimbați și vor participa cu El la lucrurile mai bune dincolo de văl, având parte cu El în întâia înviere. Noi facem aceasta și pentru alt scop. După înțelegerea noastră, cina Domnului nu simbolizează numai trupul și sângele dragului nostru Răscumpărător, ci simbolizează și participarea noastră; pentru că apostolul spune, “Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el o părtășie a sângelui lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea o părtășie a trupului lui Cristos?” (1 Cor. 10:16). Cu alte cuvinte, apostolul sugerează că aceia care se împărtășesc arată că sunt părtași cu Isus în suferințele și moartea Sa. Noi aparținem aceluiași corp. Deci este o parte din obligația noastră prezentă să suferim cu El acum, ca să putem și domni cu El.

CINA DE AMINTIRE—Folosirea vinului. (Q486-2)

Întrebare (1911)—1—Unde poate fi găsit cuvântul “vin” în Noul Testament, în legătură cu Cina Domnului?

Răspuns—Nu știu dacă este folosit cuvântul vin. Este folosit cuvântul rodul viței, și dacă cineva preferă să creadă că rodul viței este mustul, nu am nici un fel de obiecție; cred că este deajuns pentru acest scop și poate mai bun decât vinul.

CIRCUMCIZIE—Referitor la Biserică. (Q127-2)

Întrebare (1909)—2—Semnul legământului avraamic a fost circumcizia naturală. Dacă noi suntem sub acel legământ de ce noi nu avem același semn?

Răspuns—Apostolul ne spune că noi avem același semn, dar este circumcizia inimii și nu a cărnii. La Israelul spiritual este circumcizie spirituală. Apostolul ne spune că acestea sunt lucrurile de care trebuie să fim circumciși — mânia, ura, răutatea, invidia, cearta, lucrurile cărnii și lucrurile diavolului. Îndepărtați-le pe acestea și atunci sunteți circumciși în inimă. Aceasta nu înseamnă că niciodată nu faci greșeala de a avea un gând supărat. Nu carnea ta, ci tu ca nouă creatură ești un membru al Corpului lui Cristos. Carnea este numai un serv al acestei noi creaturi și noua creatură va ține corpul supus după cum poate mai bine.

CITIND—Rapoarte de la Convenții, discursuri ale bătrânilor etc. (Q578-2)

Întrebare (1909)—3—Am apreciat foarte mult discursurile de la această Convenție în care vorbitorii au arătat că este nepotrivit a căuta hrană spirituală la altă sursă decât aceea pe care Domnul a folosit-o în această perioadă de seceriș, ca să ne dea hrană la timpul cuvenit, dar nu prea văd unde să trag linia. Ar fi rău să se citească Rapoarte de la convenții și discursurile peregrinilor sau bătrânilor? Cum să-i tratăm pe aceia care ne dau pliante care prezintă greșit adevărul? Să le rupem în fața lor sau să le acceptăm cu mulțumiri și să le distrugem în privat?

Răspuns—Cred că mi-ai pus o întrebare prea grea. Cred că nu pot să răspund la această întrebare.

CLASA ILIE—În contrast cu clasa Elisei. (Q259-1)

Întrebare (1907)—4—Cum putem noi distinge clasa Elisei de clasa Ilie?

Răspuns—Am arătat că Ilie a fost foarte distinct un tip al Bisericii învingătoare. Dar despre Elisei nu avem dovezi clare în Scripturi că a fost un tip. Unii ar putea sugera că el a fost un tip, iar alții că n-a fost, dar din moment ce acest fapt este nesigur, datoria noastră este să nu dăm prea multă greutate acestui lucru.

COAPSE—”Încingeți-vă coapsele minții voastre” (1 Pet. 1:13). (Q448-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Ce semnifică acest text?

Răspuns—În timpurile vechi, când se purtau haine lungi, brâiele erau purtate în mod constant din două motive; un motiv era să-și încingă hainele — de exemplu, noi uneori cântăm, “Strânge-ți haina de nuntă în jurul tău”. De aceea, brâul era folositor la ținerea hainelor în locul sau în poziția lor potrivită așa încât să nu arate dezordonați și să nu facă pe cineva să se împiedice și să cadă. Apoi, în al doilea rând, brâul era folosit pentru efectul lui asupra coapselor în timpul muncii. De exemplu, când cineva era angajat într-o muncă obositoare cum ar fi ridicarea unei greutăți mari, purtarea unei sarcini grele sau alergarea în concurs, mușchii abdomenului jucau un rol important.

Chiar și când vorbim găsim că mușchii abdomenului se contractă și ne dă astfel mai multă forță și putere vocii. S-a observat acest lucru în orice fel de muncă manuală, și acești mușchi devin comparativ rigizi. De aceea, obiceiul între muncitori, chiar și azi, este să poarte o curea. Când au de lucru extrem de greu mai strâng cureaua — adică, o trag cu câteva găuri, făcând-o mai strânsă în jurul mijlocului, scopul fiind să sprijine mușchii abdomenului și să-i facă în stare să îndeplinească mai multă muncă cu mai puțină oboseală; iar când se odihnesc, slăbesc cureaua.

Acesta pare să fie aici gândul special al apostolului — “încingeți-vă coapsele minții voastre”. După cum sunt coapse în corp și au partea lor importantă de îndeplinit și noi le întărim în timpul lucrului sau când este necesar, tot așa este și cu mintea noastră. Noi, care ne-am devotat să fim poporul Domnului, să facem serviciul Său, ne dăm seama că mintea noastră trebuie întărită. Trebuie să fim curajoși. Noi trebuie să fim fortificați împotriva tuturor dispozițiilor de moleșeală.

Când ne angajăm să ne încingem coapsele minții înseamnă că ne-am hotărât asupra unui curs de activitate; odihna și ușurința le punem deoparte și ne angajăm într-o lucrare importantă care ne dăm seama că ne cere toată puterea pe care o avem. Creștinul are o mare sarcină înaintea lui, să-și jertfească viața în serviciul Domnului, să împlinească tot ce este în stare să împlinească în privința folosirii ocaziilor pe care Domnul ni le-a pregătit nouă ca servi ai Lui, urmași ai Lui, ca să putem da o bună mărturie când ne va chema să dăm socoteală; ca să putem spune: Mi-ai dat doi talanți și am mai câștigat doi; sau, Mi-ai dat cinci talanți și am câștigat încă cinci pe lângă ei.

COLECTE—Cheltuind mult, cerând puțin. (Q128-1)

Întrebare (1913)—2—Cum este posibil ca Asociația Internațională a Studenților Bibliei să cheltuiască atât de mulți bani și să nu ceară niciodată?

Răspuns—Dragi prieteni, cu ani în urmă, când eram congregaționalist, am avut o experiență. Era un târg și o campanie electorală și îmi amintesc foarte bine că am solicitat de la o persoană, și aceasta foarte prompt mi-a dat doi dolari și părea bucuros să-i dea. După ce am primit cei doi dolari m-am simțit rușinat. Mi-am spus: Ai cerșit. Răspunsul meu a fost: Ai cerșit pentru biserică. Dar ți-ar fi rușine să cerșești pentru tine. Da, mi-ar fi, dar aceasta a fost pentru Domnul. Dar dacă ți-ar fi rușine să cerșești pentru tine, n-ar trebui să-ți fie mai rușine să cerșești pentru Domnul? Este Domnul sărac? Am spus: Nu, și niciodată nu voi mai cerși sau solicita și nici n-am mai făcut-o de atunci încoace.

Întrebarea este, Cum putem cheltui atât de mulți bani, când nu solicităm deloc? Oamenii în mod voluntar ne forțează să acceptăm. Aceasta nu-i o glumă. Oamenii într-adevăr spun, “Frate Russell, sunt adânc interesat în aceste lucruri și aș vrea să contribui cu ceva bani la ele. Pot să am această ocazie?” Noi răspundem: Frate, ai toate ocaziile din lume. Uneori oamenii, fără să mă aștept câtuși de puțin, mi-au dat bani. De exemplu, într-o după-amiază, când mă duceam la o adunare de întrebări, un domn a venit la mine și mi-a dat o bucată de hârtie. Am pus-o în buzunar crezând că este o întrebare. Când am mers pe podium și am scos această hârtie, am găsit un cec în valoare de 1.000 de dolari. Mi-am amintit atunci că domnul care mi-a dat cecul mi-a spus că el fusese un om foarte rău. Mi-a spus că a trăit în vestul țării și când era membru al bisericii Presbiteriene n-a fost absolut deloc creștin. A jucat jocuri de noroc, a fumat, a băut, și aproape că a făcut tot ceea ce un creștin nu s-ar cuveni să facă. El n-a zis și nu zic nici eu că biserica Presbiteriană l-a încurajat la acestea. Mi-a spus că n-a știut ce este creștinismul până când a citit Studiile în Scripturi. După ce a aflat bunătatea și înțelepciunea planului lui Dumnezeu a vrut să-și folosească banii pentru a ajuta la răspândirea cunoștinței pe care a apreciat-o atât de mult, dându-mi astfel acest cec. Acesta este modul în care sunt furnizați banii. Gândul nostru este că atâta timp cât Domnul vrea ca lucrul să meargă înainte, El poate să se îngrijească de completarea fondurilor. Este treaba Lui să aibă grijă cât să trimită. Dacă Domnul nu va mai furniza banii munca va scădea proporțional.

COLECTE—Sensul contribuțiilor voluntare. (Q128-2)

Întrebare (1913)—1—Reprezentanții Asociației Internaționale a Studenților Bibliei au dat raportul în Springfield că întreaga cheltuială a propagandei și a lucrării lor este acoperită prin contribuții voluntare. Te rog explică sensul exact al termenului “contribuții voluntare”.

Răspuns—Aceasta este o contribuție care nu este solicitată în niciun fel. Noi facem cunoscut rezultatele muncii noastre în fiecare an într-un raport anual, ceea ce pare potrivit, dar nu sunt date numele contribuabililor. Nimănui nu i se dă șansa de a-și avea numele spus înaintea bisericii sau înaintea altor contribuabili. Tot ce se dă este pentru Domnul și nu se încearcă a se face caz de vreo donație de la oameni. Noi doar folosim ceea ce se dă voluntar.

COLECTE—A. I. S. B. și colectele. (Q129-1)

Întrebare (1913)—2—Există vreun motiv scriptural pentru care Asociația Internațională a Studenților Bibliei refuză să solicite bani?

Răspuns—Gândul nostru general este că acest lucru de a solicita bani a devenit mai curând respingător în ochii multora și probabil că numele Domnului poate fi slăvit mai bine dacă nu solicităm bani. Mai mult, recunoaștem faptul că Tatăl nostru Ceresc este foarte bogat. Tot aurul și argintul este al Lui, și toate vitele de pe o mie de dealuri. Dacă El are nevoie de bani nu trebuie să ne întrebe pe noi, și El niciodată nu ne-a însărcinat, după cât știm, să cerem sau să solicităm în vreun fel în Numele Lui. Dacă El nu ne-a însărcinat să facem așa, credem că nu este potrivit să facem așa. Aceasta nu este o dezaprobare a altora care au o vedere diferită. Ei au drepturile lor.

COLPORTARE ȘI VOLUNTARIAT—Metodă de prezentare. (Q130-2)

Întrebare (1906)—1—Care este modul potrivit în care lucrătorii voluntari să prezinte un pliant?

Răspuns—Nu cred că de obicei pliantele au nevoie de prezentare, afară de cazul că persoana se întâmplă să fie în verandă, când eu aș spune ceva de felul acesta: “Vrei ceva gratis de citit?” Scoateți în relief cuvântul “gratis” așa încât ei să nu creadă că este ceva de vânzare, și asigurați-vă că-l aud.

COMOARĂ—În vase de lut. (Q714-3)

Întrebare (1911)—2—Noi avem această comoară în vase de lut — care este comoara? Este ea mesajul Evangheliei?

Răspuns—Nu. Comoara pe care o avem este propria noastră concepere de spirit — începutul noii naturi. Aceasta este comoara pe care o aveți. Aceasta este comoara pe care trebuie s-o îngrijiți. Voi aveți această comoară în vase de lut. Trupul este imperfect. Noua creatură se poate manifesta doar prin vasul de lut, și meritul Domnului nostru stă gata să ne ajute pe fiecare în imperfecțiunile noastre pentru ca noua creatură să poată fi ținută perfectă și să se dezvolte, și ca vechea natură să poată fi mortificată sau omorâtă. Dar avem această comoară a naturii noi în vasul de lut.

CONCEPERE—La natură divină. (Q37-2)

Întrebare (1907)—3—Suntem noi concepuți la natură divină sau doar la natură spirituală?

Răspuns—Răspund că conceperea de spirit este la natură spirituală, dar în cazul Domnului nostru, este, trebuia să fie, ori la natură divină ori nu era nimic. De ce? Pentru că dacă El n-ar fi reușit să fie mai mult decât învingător și vrednic de natura divină, după planul divin, atunci El nu putea fi deloc acceptabil. El nu putea niciodată să treacă pe un loc secundar. Conceperea Lui de spirit trebuia să ducă la natura divină sau la nimic. Dar în cazul bisericii, putem spune că este o mică diferență; că în timp ce conceperea noastră este de spirit și în timp ce Domnul intenționează ca aceasta să fie cea mai înaltă formă de natură spirituală, dacă suntem credincioși și urmăm în pașii Domnului, totuși vor fi unii din această clasă concepută de spirit care niciodată nu vor ajunge la natura divină, dar vor fi, ca să zicem așa, trecuți de la natura divină pe o linie laterală; de aceea noi preferăm să spunem că biserica este concepută la natura spirituală, și unii din ei ajung dincolo de aceasta, la natură divină. Marea Mulțime va ajunge pe planul spiritual, dar nu va fi de natură divină.

CONCEPERE—Spirituală, reală sau socotită. (Q38-1)

Întrebare (1909)—4—Este conceperea de spirit o stare reală sau socotită? Va fi cineva în Marea Mulțime, care nu a avut la un moment dat ca individ un loc hotărât în Turma Mică?

Răspuns—Noi răspundem că nimeni nu va fi vreodată în Marea Mulțime, după câte știm noi, fără să fi avut ocazia de-a intra în Turma Mică și unde n-a intrat datorită neîndeplinirii angajamentelor lor de consacrare.

Singura excepție de la aceasta ar fi, după înțelegerea noastră, că Vrednicii din Vechime aparțin de fapt de această clasă și în acest sens al cuvântului ei niciodată nu au fost invitați la această chemare de sus. Ei voluntar au sacrificat mult și au suferit mult, și ei au mare onoare de la Dumnezeu, și aceasta este singura parte din Marea Mulțime sau clasa leviților antitipici care nu au avut ocazia să intre în Turma Mică.

Cât despre conceperea de Spirit, dacă este o stare reală sau socotită, aș spune că este un lucru real. Ce înțelegi printr-un lucru real? Unii oameni cred că un lucru real este ceva care se poate atinge sau vedea. Nu real în sens că este palpabil, ci real în sens că este de bună credință, nu o teorie — este un fapt. Cum știm noi acest lucru? În acest fel, dragă frate: asigurarea Domnului este că oricine este conceput de Spiritul sfânt trebuie să fie născut de Spirit sau să moară în moartea       a doua. Voi ați renunțat în realitate la natura umană, voi trebuie să faceți aceasta înainte de a fi socotiți acolo. Oricine renunță la drepturile restabilirii tratează cu Dumnezeu, iar cu El nu te poți juca. Este atât de real încât dacă renunți la drepturile pământești, nu le mai poți primi înapoi.

CONCEPERE—La natura divină sau spirituală. (Q38-2)

Întrebare (1909)—1—Suntem noi concepuți la natură divină sau la natură spirituală?

Răspuns—Răspund că natura divină este o natură spirituală. În primul volum din Studii în Scripturi inițial am scris că noi am fost concepuți la natură divină, dar găsind că mulți din poporul drag al Domnului păreau să aibă dificultăți cu aceasta, ne-am gândit că am evita dificultatea legată de acest fapt dacă am înlocui cuvintele “natură divină” cu “natură spirituală”. Această schimbare nu înseamnă că a fost vreo schimbare semnificativă. Noi credem că aceasta a fost o declarație potrivită, că suntem concepuți la natură divină și că aceasta este o natură spirituală. Scripturile dovedesc că noi suntem concepuți la natură divină. Petru a spus: “El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești” (2 Pet. 1:4). Aceste făgăduințe prețioase, de natură divină, de glorie, onoare și nemurire, sunt puterea de concepere care intră în inimile noastre, și pe aceasta Domnul o folosește prin Spiritul Său sfânt ca să lucreze în noi să vrem și să facem buna Lui plăcere. El ne ajută tot timpul de-a lungul căii ca să ne putem întări chemarea și alegerea. Noi suntem chemați la natură divină. Suntem concepuți la ea? Da, voi toți sunteți chemați într-o singură speranță a chemării voastre — fie că ajungeți la ea fie că nu, aceasta este singura speranță.

Foarte bine, frate Russell, cum se face că Marea Mulțime nu ajunge la acea natură și totuși ambele clase sunt concepute la ea? Poate fi în acest fel, dragi frați. Să luăm o ilustrație din natură: această problemă a conceperii de Spirit sfânt este bazată pe conceperea ființei naturale. În cazul nașterii naturale, conceperea este aceeași, fie că cel născut este băiat sau fată. Aici sunt două clase pe care Dumnezeu le dezvoltă din aceeași concepere, membrii Corpului Său și Marea Mulțime. Pentru a merge mai departe, cei care au studiat acest lucru spun că nu este o diferență perceptibilă în privința sexului copilului decât după a treia lună de la concepere. Tot așa este și cu cea spirituală; după concepere, nimeni nu poate spune pentru o vreme dacă el este unul care va obține natura divină sau nu. Faptul este în cumpănă; depinde de el însuși cum a primit cuvântul altoit. Dacă acesta vă face să vreți și să faceți, atunci veți fi din Turma Mică.

CONCEPERE—Înainte de a intra în Sfânta. (Q39-1)

Întrebare (1911)—1—Poate fi cineva conceput de spirit înainte de a intra în Sfânta din Cortul Întâlnirii? Dacă da, te rog să explici când și unde are loc conceperea de spirit?

Răspuns—Nu este indicată conceperea de spirit în legătură cu intrarea în Cortul Întâlnirii. Conceperea de spirit este indicată prin uleiul ungerii. Totuși faptul era că numai preoții unși aveau voie să intre în Cortul Întâlnirii. Sfânta Cortului Întâlnirii a reprezentat și a simbolizat starea de consacrare în care voi și cu mine am intrat acum. Atunci și de atunci încoace noi am devenit preoți, și atunci am fost concepuți de Spiritul sfânt, în acel moment, în acea clipă am trecut dintr-o stare în cealaltă stare, în Sfânta — și acum, de când suntem concepuți de Spirit se spune despre noi că stăm cu Cristos în locurile sfinte, în locurile cerești, în această înaltă poziție reprezentată prin însuși Cortul Întâlnirii.

CONCEPERE—Încă neacceptată. (Q39-2)

Întrebare (1911)—2—Am putea spune în mod potrivit despre unul că are o viață concepută de Spirit, și totuși să spunem că el n-a fost acceptat de Domnul să alerge pentru premiu?

Răspuns—Nu. Noi răspundem că toți care sunt chemați, sunt chemați într-o singură speranță a chemării lor. Toți care sunt concepuți de Spiritul sfânt, sunt concepuți cu scopul să fie preoți. Toți aceia care vor intra în clasa Marii Mulțimi, tipificată prin leviți, sau cei care au avut această ocazie și n-au folosit-o, și în ceea ce privește premiul sunt dezmoșteniți sau găsiți nevrednici pentru funcția preoțească, de aceea le este acordată doar ca favoare o parte în serviciul levitic.

CONCEPERE—Referitor la concepere neurmată de însuflețire. (Q40-1)

Întrebare (1915)—3—Dacă cineva este conceput de Spiritul sfânt și acea persoană n-ar fi niciodată însuflețită la activitate în serviciul lui Dumnezeu, care va fi rezultatul?

Răspuns—Dragi frați, nu suntem destul de înțelepți să spunem care ar putea fi rezultatul. Noi știm că aceasta este o ilustrație a planului spiritual luată din condițiile naturale. Știm că orice copil conceput dar neînsuflețit, nu se va maturiza niciodată; va muri. Tot așa este și cu planul spiritual; noi presupunem că oricine ar fi conceput de Spiritul sfânt dar niciodată nu ar ajunge la punctul însuflețirii, sau activității, n-ar avea niciodată viață spirituală, nici în timpul prezent nici în viitor, și nu s-ar naște din Spirit. Dar există posibilitatea ca Domnul să lucreze cu unul ca acesta; ca după ce a fost conceput de Spirit și n-a fost însuflețit, acea persoană să poată veni pe plan natural. Dar noi credem că ilustrația este împotriva acestui lucru. De aceea nu am vrea să o prezentăm ca o doctrină sau învățătură.

CONCEPERE—Prin cine? (Q40-2)

Întrebare (1916)—1—Suntem noi concepuți de Spiritul sfânt prin Isus?

Răspuns—Nu știu ce înseamnă această întrebare. Nu Isus face conceperea Bisericii, și totuși conceperea vine prin Isus. Voi da un răspuns dublu. Conceperea noastră este de la Tatăl, după cum spune apostolul: “Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos … ne-a născut (conceput — în l. engleză, n.t.)” (1 Pet. 1:3). Aceasta ne spune cine ne-a conceput; și condiția pe baza căreia noi am fost concepuți de Tatăl a fost opera lui Isus — prin moartea Sa, și prin aplicarea (atribuirea) meri-tului Său noi am fost socotiți vrednici să fim concepuți de Spiritul sfânt. Isus este implicat în acest lucru prin faptul că ne aduce la starea în care putem fi concepuți, dar nu El este Cel care concepe; și totuși, “Toate lucrurile sunt de la Dumnezeu prin Fiul, și prin El și noi”. Aceasta ar corespunde cu ceea ce găsim scris privitor la ziua Cincizecimii: când apostolii au fost în odaia de sus ei așteptau ceea ce Isus le promisese, și Isus a spus că promisiunea era de la Tatăl, și apoi Sf. Petru a spus că Tatăl i-a făcut-o lui Isus și Isus a revărsat-o atunci peste Biserică; deci aceea era conceperea de Spirit. Noi vrem să luăm în considerare întreaga sferă a problemei.

CONCEPERE ȘI ÎNSUFLEȚIRE—Manifestarea lor. (Q37-3)

Întrebare (1907)—2—Comparând nașterea spirituală cu cea naturală, ce manifestări ar trebui să așteptăm la concepere și la însuflețire?

Răspuns—Comparând conceperea spirituală cu cea naturală, aș spune că noi nu ne vom aștepta la cine știe ce manifestări la concepere. Este un fapt care are loc și demonstrația se găsește mai târziu, deci, dacă suntem concepuți de Spiritul sfânt, noi putem avea ceva cunoștință despre aceasta, dar demonstrarea exterioară n-ar fi foarte marcantă pentru altcineva; ar fi posibile unele manifestări pentru alții; însuflețirea, impulsul stimulator ar fi indiciul unei vieți personale. Deci, când suntem concepuți de Spiritul sfânt, acesta ne însuflețește corpurile muritoare, ne dă energie în serviciul Domnului și noi începem să avem iubirea care mișcă și vrea să servească pe Dumnezeu și pe frați, și să facă bine tuturor oamenilor după cum avem ocazia.

CONDAMNARE—Urmările și înlăturarea ei la înviere. (Q136-1)

Întrebare (1906)—3—Va fi rasa umană sub condamnare la înviere?

Răspuns—Nu vor fi sub condamnare în sensul de a fi sub blestem, pentru că Domnul nostru a plătit pedeapsa pentru ei, și de aceea vor fi scoși de sub blestem, de sub sentința divină. Nu vor mai fi sub sentința divină a morții, dar vor fi încă sub unele efecte ale blestemului. Vor fi sub efectele condamnării, dar nu sub condamnarea însăși. Condamnarea legală va trece când Marele Preot își va fi terminat lucrarea din ziua ispășirii și va fi stropit sângele în Sfânta Sfintelor. Urmările condamnării, după cum se regăsesc în defectele rasei, vor continua încă și se va cere lucrarea de restabilire din timpul Veacului Milenar pentru a scoate omenirea din acea stare de imperfecțiune la deplina perfecțiune a tot ce a fost pierdut.

CONDAMNARE—Referitor la îndreptățirea lumii. (Q136-2)

Întrebare (1909)—1—Este acum lumea îndreptățită de condamnarea adamică, sau trebuie mai întâi să fie treziți și să manifeste credință înainte de a putea fi îndreptățiți?

Răspuns—Răspunsul meu este că lumea nu este îndreptățită în nici un sens al cuvântului; oamenii nu vor fi îndreptățiți prin credință. Cel care Și-a dat viața ca răscumpărare, când S-a înălțat la cer n-a prezentat acel merit pentru lume, ci pentru casa credinței, membrii corpului Său, și numai pentru ei. După ce acest merit va trece prin Biserică, acest merit va pecetlui Noul Legământ cu Israel, și atunci Israelul va avea binecuvântarea și favoarea lui Dumnezeu, și toți care vor veni în relație de legământ cu Dumnezeu vor avea acea binecuvântare, iar apoi fiecare popor, neam și limbă va putea să vină la Dumnezeu. Ei nu vor fi îndreptățiți prin credință; ei nu vor fi îndreptățiți până când vor fi îndreptățiți în mod real, la sfârșitul Veacului Milenar. Ce însemnă îndreptățire? Înseamnă a face drept. Înseamnă întreaga lucrare de restabilire din Veacul Milenar, la sfârșitul căreia întreaga lume va fi făcută dreaptă și în armonie cu Dumnezeu. Ei vor fi câștigat înapoi tot ce a fost pierdut prin Adam.

Acest fapt de a fi îndreptățit prin credință se aplică numai la Veacul Evanghelic. De ce avem noi acest lucru diferit față de lume? Pentru că Dumnezeu cheamă această clasă aleasă și ne dă această îndreptățire așa încât să avem ceva de oferit. Numai aceștia vor avea o parte în sacrificiul lui Cristos, numai aceștia vor fi glorificați cu El. Această îndreptățire vă este dată vouă și mie și la toată casa credinței pentru că noi nu suntem din lume, noi suntem de un spirit diferit, aleși din lume, atrași de Tatăl către Fiul. Fiul îi acceptă și apoi El aplică îndreptățirea prin credință ca să poată oferi și ei aceasta pe altar, și astfel să aibă parte de chemarea de sus. Pentru restul lumii nu există îndreptățire decât la sfârșitul Veacului Milenar.

CONDAMNARE—Eliberat de condamnare prin credință. (Q136-3)

Întrebare (1911)—2—Ioan 5:24 “Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață”.

Răspuns—Aceasta înseamnă că acei care vin acum în legătură de inimă cu Domnul Isus Cristos nu vor fi sub acea condamnare viitoare odată cu lumea. Întreaga lume în timpul miei de ani a domniei lui Mesia va fi sub condamnare și va avea ocazia să iasă de sub condamnare, ridicându-se de sub ea și venind înapoi în armonie cu Dumnezeu, dar acei care acum acceptă pe Cristos vin în legătură cu El, și se poate gândi despre ei și pot fi considerați că au făcut o unire acum, mai dinainte, cu marele dătător de viață; și dacă ei fac acum acest aranjament cu El și prin credință umblă în urmele Sale ca ucenici ai Săi, nu vor fi nevoiți să vină sub condamnarea lumii, sub judecata, încercarea lumii, pentru că ei trec imediat din moarte la viață. Adică, sunt socotiți deja ca trecuți din moarte la viață; sunt socotiți deja ca devenind noi creaturi și așteaptă doar să vină timpul când, printr-o schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi, la întâia înviere, cursul lor va fi complet și vor fi asemenea Domnului lor, având parte de gloria Sa.

CONDAMNARE—Au fost evreii condamnați dublu? (Q137-1)

Întrebare (1914)—1—Din moment ce toți au fost condamnați în Adam, este potrivit să spunem că evreii au fost condamnați de două ori, sau să spunem că nereușita lor de a ține legea a fost o dovadă în plus a condamnării lor?

Răspuns—Este potrivit să spunem aceasta în felul în care Cuvântul lui Dumnezeu o spune, pentru că nici noi nu știm foarte mult în această privință. Apostolul vorbește despre Lege ca fiind o condamnare specială pentru evrei și ne spune nouă, neamurilor, că dacă ar fi fost să intrăm sub aceeași condamnare ca evreul am fi ajuns sub o condamnare dublă, ceea ce înseamnă că a existat ceva în plus în cazul lor. El spune: “Spuneți-mi voi, care voiți să fiți sub lege, n-ascultați voi Legea?” (Gal. 4:21). El subliniază cum fiecare, care nu a ținut legea a fost condamnat și că întreaga națiune evreiască a fost condamnată pentru că n-a ținut legea. Apoi el continuă să arăte că un evreu poate să se elibereze de lege doar murind față de lege, în timp ce noi, care suntem neamuri prin natură, am putut ajunge în Cristos pentru că am fost deja condamnați în Adam. Noi nu trebuie să murim față de lege, dar fiecare evreu trebuie să moară față de lege înainte să poată intra în Cristos. Așa că într-un sens al cuvântului vedeți că evreii erau foarte aproape, ca să zicem așa, dar au avut o cale mai dificilă de a ajunge în Cristos. Cum s-a întâmplat? În acest fel: întreaga rasă a fost condamnată în Adam. Noi toți suntem dintr-o singură rasă. Noi toți am fost păcătoși, aceeași sentință era asupra tuturor, de la tatăl Adam. Dar Dumnezeu le-a făcut lor această propunere specială: Vă propun un lucru special, că nu vă voi socoti în mersul lumii în general și vă voi socoti un popor special, voi face un legământ special cu voi și vă voi da un mijlocitor special, pe Moise. Dacă doriți să veniți sub acești termeni ca popor atunci veți avea ocazia prin ascultare de această lege, și vă voi da viață veșnică, iar prin neascultare sunteți de acord să vă condamn la moarte. Și ei au spus: “Suntem de acord”, și după cum vedeți, ei erau deja sub o condamnare la moarte prin Adam, și acum Dumnezeu îi ridică tipic din acea condamnare în care era întreaga lume, și, tipic, prin sângele vițeilor și țapilor și prin cenușa juncii, i-a plasat tipic pe o nouă platformă și le-a dat o stare specială și un legământ special și a intrat într-un legământ cu ei, iar ei și-au vândut toate drepturile viitoare prin acel legământ. De aceea, când n-au reușit să țină legea, au avut, cum s-ar zice, o a doua încercare. Ei au acceptat-o ca o preferință față de încercarea viitoare. Și-au primit condamnarea. De aceea, Biblia continuă și ne arată că Isus a murit nu numai pentru lume ci El de asemenea a murit în mod special pentru evrei, și Biblia subliniază în mod deosebit că în legea lui Dumnezeu erau anumite caracteristici peste evrei care au făcut necesar ca Cristos să moară special pentru ei, după cum este scris în lege: “blestemat e oricine este atârnat pe lemn”. Și apostolul spune, “Cristos … făcându-se blestem pentru noi (pentru evrei)” (Gal. 3:13). El nu trebuia să moară pe lemn pentru neamuri. N-a existat nimic în legea lui Dumnezeu privitor la Adam ca el să moară pe lemn. De aceea, n-a existat nimic în legea lui Dumnezeu să ceară ca Isus să moară pe lemn, să fie răstignit, adică în legea originară dată lui Adam; nici un motiv pentru care Isus să trebuiască să moară cu o astfel de moarte de sacrificiu cum e aceea prin răstignire, dar era necesar pentru evrei deoarece acela a fost blestemul, culminarea legii evreiești, greutatea și forța specială a blestemului, extrema blestemului, după cum spuse legea: “blestemat e oricine este atârnat pe lemn.” De aceea, Sf. Pavel spune, “Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Gal. 3:13).

CONSACRARE—Făcând asigurare pentru sine. (Q142-1)

Întrebare (1909)—1—Noi care am consacrat TOTUL Domnului și nu avem de cine să ne îngrijim decât de noi, ar fi nepotrivit să ne asigurăm pentru ultimii doi sau trei ani ai acestei dispensații, sau ar trebui să ne sacrificăm fiecare dolar, imediat ce ajungem în posesia lui, în interesele Domnului, ale fraților și ale adevărului?

Răspuns—Ei bine, cred că circumstanțele pot să difere. Mie mi s-ar părea că a sacrifica fiecare dolar n-ar fi înțelept și n-ar fi voia Domnului. Apostolul vorbește despre unii care puneau deoparte ca să poată da celor care erau în nevoi. Cred că aceasta s-ar aplica la voi, să aveți ceva pus deoparte astfel încât să nu trebuiască să mergeți să cerșiți și ca să puteți avea ceva de dat vecinului vostru dacă-i moare copilul etc., ca să puteți fi în poziția în care să dați ajutor altora. Nu știu dacă am prins gândul celui care a pus întrebarea, dar pot menționa un alt lucru în legătură cu care am fost întrebat. Cineva a spus: Frate Russell, am ceva bani și aș vrea să-i dau pentru lucrarea Domnului dar s-ar putea să am nevoie de ei. Ai vreo cale sau aranjament la Casa Bibliei* sau Tabernacol* ca să poată fi folosiți așa?

Răspunzând, i-am spus: Da, noi am făcut un aranjament ca acesta cu mai mulți prieteni: Dacă au ceva bani de care nu sunt siguri că ar putea avea nevoie mai târziu și doresc să-i pună în lucrare, noi le vom da un bilet care arată că dacă la o dată ulterioară ar avea nevoie de ceva bani sau de toți banii, îi vom înapoia. Să nu mă înțelegeți că cer bani, ci doar răspund la o întrebare.

CONSACRARE—Referitor la datorii bănești. (Q143-1)

Întrebare (1909)—2—(Mat. 5:23, 24), “Deci, dacă îți vei aduce darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului și du-te întâi și împacă-te cu fratele tău; apoi vino și adu-ți darul”. Aceasta înseamnă că toate datoriile bănești trebuie plătite înainte de consacrare?

Răspuns—Nu, n-aș înțelege că acesta ar fi sensul. Dacă datorezi ceva vecinului, dacă ai luat cu împrumut, sau ai luat pe credit de la el, ceva care a fost un târg, și nu l-ai înșelat, el a riscat când ți-a dat creditul sau ți-a împrumutat. Nu vă încurajez pe nici unul să luați pe credit, ci vă reamintesc scriptura, “Să nu datorați nimănui nimic” (Rom. 13:8). Mai curând aș trăi cu cartofi și sare decât să intru în datorii. Dacă aveți ceva bani acasă sau în bancă și aveți nevoie de ceva doar temporar, aceea nu ar fi luare cu împrumut ci doar un ajutor, și ați înapoia banii imediat ce ați putea ajunge la carnetul de economii. Dar aș sfătui tot poporul Domnului să evite să intre în datorii.

Dar dacă ești dator contrar voinței tale, aceasta nu ar însemna că nu poți veni la Tatăl Ceresc din cauză că datorezi cuiva ceva bani. Venind la tronul lui Dumnezeu ar trebui să-ți ceri scuze pentru faptul că ești dator și ar trebui să promiți că vei încerca să înveți o lecție bună din experiența aceasta, dar eu nu înțeleg că Domnul ne-ar împiedica să venim după har la tronul Său, iar dacă prin providențele Sale vom fi binecuvântați cu sănătate și ocazii, vom lucra și vom plăti datoriile.

Dar am niște prieteni cărora pare să le lipsească hotărârea și intră în datorii la frați sau la vecinii lor, și pare că uită toată responsabilitatea datoriei și astfel aduc rușine și dezonoare cauzei Domnului și numelui de creștin. Simt, dragi prieteni, că acest fel de conduită nu poate fi mustrată prea sever. Am vorbit cu mai mulți din ei, dintre care unii au un salariu destul de bun, dar nu fac eforturi să-și plătească datoriile, și mă tem că Domnul îi va pedepsi sau vor pierde. Mă tem că este periculos a fi în această stare. Cunosc un om care a datorat o sumă mare de bani, și Domnul i-a permis să câștige o sută de dolari pe lună, dar el n-a văzut clar calea pentru a pune deoparte și a-și plăti datoriile. Am crezut că ceva nu era bine cu el, dar nu eu eram judecătorul lui, ci trebuie să-mi aplic cazul mie însumi și să vi-l sugerez și vouă. “Cât de greu vor intra în împărăție”. Dumnezeu iubește dreptatea și procedura noastră corectă cu vecinii și dacă nu vă place să procedați cu dreptate cu vecinii voștri, mă tem că nu ați ajuns la nivelul de iubire sau dreptate perfectă. Să învățăm lecția necesară, și dacă suntem destul de norocoși să intrăm în datorii, să facem tot ce ne stă în putere să le plătim. Cred că acel frate, când a câștigat o sută de dolari pe lună, se cuvenea, dacă era posibil, să pună deoparte 50, 40 sau 20 de dolari pe lună și să plătească acele datorii. Ar fi fost spre avantajul lui și cred că i-ar fi plăcut Domnului, iar dacă ar fi avut respect față de Domnul, respectul l-ar fi condus să facă așa.

CONSACRARE—Referitor la proprietate și copii. (Q144-1)

Întrebare (1909)—1—Are o persoană consacrată privilegiul să lase copiilor sau moștenitorilor vreo parte din proprietatea consacrată?

Răspuns—Eu cred că ar fi de datoria fiecărui părinte să se îngrijească de ai săi. Ca de exemplu, să presupunem că ai șase copii și unii dintre ei sunt mici, atunci ai avea o datorie față de ei ca părinte. Tu ai ales să-i aduci în lume și ai o responsabilitate față de ei, în special în acea parte din viața lor în care ei nu sunt în stare să se îngrijească de ei înșiși, și dacă eu aș fi fost tatăl vreunui copil aș simți că este drept să le dau o parte din proprietatea pe care am acumulat-o, de care am avut grijă. Chiar dacă aș fi sigur că peste zece ani nu mai are nici o valoare aș simți că este drept să pun deoparte o anumită parte. Pe ei nu i-aș trata din același punct de vedere din care mă conduc pe mine, ci i-aș trata din propriul lor punct de vedere.

Totuși, nu înțeleg că aceasta este tot ce cuprinde întrebarea. Dacă un tată are mulți bani trebuie să considere că acești bani aparțin copiilor lui și să-i împartă între ei? Aceasta este o întrebare diferită. A te îngriji de cei care nu sunt în stare să se îngrijească de ei înșiși este un lucru, și a da banii pe care îi avem este alt lucru. Noi trebuie să dăm o socoteală lui Dumnezeu și nu copiilor noștri. Acestea sunt două chestiuni diferite. Dumnezeu te-a făcut responsabil pentru copii tăi în timp ce au nevoie de îngrijire și El cere să faci ceva asigurare pentru ei.

CONSACRARE—Folosirea potrivită a timpului. (Q144-2)

Întrebare (1909)—1—Dacă consacrații participă la o expoziție cu scopul de a-și satisface iubirea pentru frumos, este aceasta o pierdere a timpului și a banilor consacrați? Dacă nu, dă-ne referințe scripturale de la modelele noastre, Cristos și apostolii.

Răspuns—Nu-mi este cunoscut ca Cristos și apostolii să fi mers vreodată la expoziție. Nu există relatare în Noul Testament că au participat vreodată la cea din Seattle, așa că fratele mi-a pus o întrebare la care nu pot răspunde. Pot doar să-mi dau părerea asupra acestui subiect, bazată pe conduita Domnului și a apostolilor, și pe instrucți­unile lăsate nouă.

La Domnul nostru și la apostoli, cred că putem cu siguranță concluziona că datoria și serviciul Domnului și al Adevărului au avut întâietate față de oricare alt lucru. De aceea, dacă nu puteți participa la o expoziție fără să încălcați o datorie, o obligație sau o ocazie de a servi adevărul, cred că ați fi nemulțumiți dacă ați merge acolo. Pe de altă parte, aflăm că Domnul nostru a iubit frumosul, și deși El nu S-a dus la expoziție să vadă crinii crescând, i-a văzut crescând și a luat o lecție de la ei, spunând: “Uitați-vă la crini” etc.

Așa și în privința celor spirituale, cred că Domnul vrea să fim înfometați și însetați pentru Cuvântul Său. Aplicând aceste principii la noi înșine, aș presupune că oricare dintre noi ar putea merge la o expoziție în avantajul sau dezavantajul său. Poți vedea lucruri bune sau rele și poți trage învățături bune sau rele din aproape orice vezi sau faci. Dacă vezi că acolo există ceva de valoare de care te poți folosi, atunci cred că mergând acolo te vei folosi în mod înțelept de timpul sau banii tăi, exact la fel cum ai cheltui bani și timp să primești informații de la școală. Pentru aceia care au dispoziția corectă există lecții valoroase de obținut de la expoziții, nu doar că eu am văzut această expoziție, dar am văzut alte expoziții și am luat lecții care m-au condus să văd cum Domnul nostru Se pregătește pentru marea epoca Milenară, privind minunatele avantaje din ultimii câțiva ani și văzând că toate acestea apar pentru noi. Dacă inimile noastre sunt acordate potrivit, am putea obține o binecuvântare.

Sau poți să-ți cheltuiești timpul și banii uitându-te la o maimuță, sau la o ființă umană care încearcă să pară și să acționeze ca o maimuță — atunci vei obține o pagubă în locul unei binecuvântări și vei fi serios dezavantajat.

El nu m-a făcut pe mine responsabil pentru voi, nici pe voi pentru mine, ci fiecare trebuie să caute să slăvească pe Tatăl cum poate mai bine.

CONSACRARE—Acceptă Iehova pe toți? (Q145-1)

Întrebare (1909)—1—Putem face o deplină consacrare Domnului și El să n-o accepte?

Răspuns—Răspunsul meu este: Da. După cum înțelegem noi, Dumnezeu a avut o chemare generală deschisă până la un anumit timp, de-a lungul Veacului Evanghelic, și atâta timp cât acea chemare a fost deschisă, oricine putea să se consacre și Dumnezeu să-l accepte; dar când acea chemare a încetat, de atunci lucrurile sunt diferite, de atunci consacrarea n-ar însemna în mod necesar că Domnul l-ar accepta pe acela, El poate să-i accepte consacrarea sau poate să nu i-o accepte. Cum ar fi aceasta? Gândul nostru este că în anul 1881 s-a atins numărul deplin al aleșilor Domnului și de aceea chemarea a încetat. Exact la fel cum am avea aici o petrecere și locuri la masă pentru un anumit număr de persoane. Băiete, du-te afară, sună din clopoțel și spune: Să intre oricine până când se ocupă locurile. Când locurile s-au ocupat, atunci nimeni nu va mai intra. Să presupunem că unii care sunt aici și-ar da jos haina de nuntă, ca într-una din pilde, sau ar spune: Nu cred că voi participa la petrecere, ci voi face puțină mișcare și voi ieși afară. Se poate că băiatul de la ușă a fost informat că atunci când cineva iese, poate să lase să intre pe altul care este în așteptare. Acesta este gândul pe care-l avem cu privire la timpul prezent, de la 1881 încoace.

Amintiți-vă că clasa aleasă este o Turmă Mică, și amintiți-vă de asemenea că există și o Mare Mulțime cu ei. Turma Mică înaintează și își îndeplinește termenii consacrării cu bucurie și de bună voie, în timp ce clasa Marii Mulțimi dă înapoi. Ei nu-și dezvoltă spiritul lui Cristos astfel încât să fie sacrificii de bună voie în serviciul lui Dumnezeu și al adevărului.

Apropo, vă amintesc faptul că în 1881, exact după ce Moody, Sankey, Whittle și Bliss făceau o lucrare minunată în America și Anglia, trezind oamenii consacrați din lume, ei vorbind bine, în sens sănătos despre consacrare, despre Venirea a Doua a Domnului nostru etc., eu m-am mirat și nu am putut înțelege motivul.

În niște exclamații am auzit din întâmplare că în timp ce d-l Moody era aproape de moarte, și-a exprimat gândul că el a avut o mare credință în lucrurile scrise în cartea numită “Zorile Mileniului”. Mi-a plăcut când am auzit și m-am bucurat că aceasta i-a făcut fericită ora morții.

Am auzit de asemenea despre un alt om, Episcopul McCabe, cunoscut înainte drept Capelanul McCabe, și se spune că a fost un creștin nobil. Am auzit din surse aparent bune, că a făcut o declarație similară cu cea a d-lui Moody. Știu că un prieten i-a adus în atenție cărțile. Dar în amândouă cazurile evident aceasta informație nu s-a publicat în ziare, iar cei care nu le-au publicat au crezut, evident, că fac un serviciu lui Dumnezeu prin nepublicare.

Acum, după cum am spus, în 1881 d-nii Moody, Sankey, Whittle și Bliss au trezit întreaga lume civilizată asupra subiectului consacrării, și se pare că mulți s-au consacrat Domnului.

Să presupunem că atunci, pentru a ilustra, existau patruzeci de mii de consacrați. Voi ziceți: este un număr foarte mic. Ei bine, dragi prieteni, cu cât mă gândesc mai mult la acest lucru cu atât mai mult mă mir unde îi va găsi Domnul pe aceștia. Era o vreme când mă gândeam cât de mic este numărul 144.000, dar recent m-am întrebat cum va fi posibil să se găsească numărul cerut. Să presupunem că trăiau patruzeci de mii când a încetat chemarea în 1881. Acestora le va fi fost dat un anumit timp să se dovedească dacă urmează calea Domnului sau nu, dacă sunt credincioși legământului lor de jertfă. Majoritatea celor patruzeci de mii nu ar face sacrificii de bună voie, numai o Mică Turmă ar face. Așa cum este cu cei patruzeci de mii, la fel este cu toți ceilalți din trecut. Câți din cei patruzeci de mii s-ar dovedit credincioși? Ei bine, ca o ilustrație, să fim liberali și să spunem, zece mii. Aceștia să reprezinte Turma Mică și cei treizeci de mii pe Marea Mulțime. Ce ar însemna aceasta? Ar însemna că ajungând la punctul de încercare și probă, s-ar lăsa să se completeze acel număr de locuri. Toți cei care nu sunt din clasa aleasă, asemenea Fiului iubit al lui Dumnezeu, locurile lor s-ar elibera. Domnul n-ar mai face altă chemare, ci doar ar lăsa pe alții să intre și să le ia locurile.

Întrebare: Dacă s-a ajuns la un punct unde mai trebuie completat doar un singur loc, cine l-ar obține? Presupun că ar fi acela în a cărui inimă Dumnezeu a văzut cea mai mare asemănare de caracter cu Cristos. Gândul meu este că acesta nu este un lucru între doi, ci există între douăzeci și treizeci de mii de locuri de completat, și se pare că Domnul deschide ușile și inimile mult mai multora decât în trecut, pentru că acum cunoștința adevărului este răspândită mai mult decât în trecut și cei care intră dau dovadă că sunt la fel de loiali Domnului ca și cei care au intrat cu câtva timp în urmă. Deci, dacă unii dintre noi am intrat cu câtva timp în urmă și avem dovada acceptării Lui, mulțumiți lui Dumnezeu, țineți bine ca nimeni să nu vă i-a coroana, vegheați, căci s-ar putea s-o pierdeți. Faptul că ați fost înăuntru nu dovedește nimic, pentru că puteți fi respinși, ceea ce se va face dacă nu vă dezvoltați și nu continuați să fiți consacrați Domnului. Să facem cu toată puterea noastră ceea ce mâinile găsesc de făcut, și să ne aplicăm adevărul la propriile noastre inimi și vieți.

CONSACRARE—Când te poți consacra? (Q147-1)

Întrebare (1909)—1—Este consacrarea potrivită tot timpul?

Răspuns—Totdeauna este potrivit ca un om să se consacre. În tot timpul Veacurilor Iudeu și Evanghelic a fost potrivit ca oamenii să se consacre. Luați pe Avraam ca ilustrație. Nu s-a oferit nici un premiu al Chemării de Sus acelora care s-au consacrat în Veacul Iudeu, dar Dumnezeu le va da răsplata potrivită.

Dacă Turma Mică ar fi completă, v-aș spune: Dați tot ce aveți Domnului și faceți tot ce puteți pentru a fi un sfânt al Domnului și îndurarea Sa cea bună să se împlinească în voi, indiferent de premiu sau răsplată. Aveți un serviciu înțelept de făcut, chiar de a vă jertfi viețile. Fiți siguri că El, care va chemat, vă va da o răsplată potrivită. Ce credeți despre un mare Împărat, v-ar da o răsplată sărăcăcioasă? Nu, ci răsplata va fi după bogățiile Sale și după starea Împărăției Sale.

CONSACRARE—Ipotecarea proprietății după consacrare. (Q147-2)

Întrebare (1909)—1—Ca și copii consacrați ai lui Dumnezeu, este potrivit ca noi cu lumina pe care o avem să profităm de cei care sunt în întuneric; de exemplu, ipotecarea proprietății iar ipoteca să trebuiască plătită când proprietatea nu va avea nici o valoare, sau să împrumutăm bani și să plătim dobânda până ce aceasta este fără valoare?

Răspuns—Răspunsul meu este că fiecare trebuie să-și urmeze propria conștiință și gradul de lumină pe care-l are în privința unui subiect de acest fel. Este o întrebare foarte asemănătoare cu cea pe care a avut-o apostolul privitor la mâncatul cărnii jertfite idolilor. Dacă el crede că jertfirea cărnii idolilor i-a făcut ceva rău etc., să n-o mănânce. Deci persoana care ar crede că acesta este un lucru rău, pentru el ar fi rău. După înțelegerea mea, n-ar face nici un rău dacă ar acționa după credința lui, iar ceilalți să acționeze după credința lor. Omul ar face la fel și dacă i-ai spune tot ce știi, ar râde înfundat și probabil s-ar târgui. Tu nu știi, numai crezi că este așa. Măsoară-ți conduita după propria ta credință, și să-ți fie după credința ta.

CONSACRARE—Întovărășire cu cei din afară. (Q148-1)

Întrebare (1909)—2—Care trebuie să fie atitudinea noastră față de cei care par să fie în armonie cu toate punctele doctrinare ale Adevărului, și totuși continuă să se întovărășească cu cei care nu mai vin în adunare din cauza Angajamentului, Legămintelor etc., și recunosc că ei sunt în simpatie cu cei care se opun Adevărului?

Răspuns—Cred că atitudinea noastră față de ei ar trebui să fie aceea arătată de apostolul Pavel în Romani 16:17: “Dar vă îndemn, fraților, să fiți cu luare aminte asupra acelora care fac diviziuni și tulburare, care sunt împotriva învățăturii pe care ați primit-o; și depărtați-vă de ei”. Însemnând că nu trebuie să-i tratăm cu aceeași părtășie inimoasă cu care i-am trata dacă ar arăta un spirit diferit. N-ar fi drept să le arătăm un spirit de supărare, să le facem ceva rău sau să-i vorbim de rău, ci o atitudine potrivită, în interesul lor, cât și pentru propriul nostru interes și în interesul altora, se poate arăta prin faptul că nu simpatizăm cu atitudinea lor. Evitați-i și preferați compania acelora care sunt în spiritul și comuniunea adevărului.

Deoarece în această întrebare s-a menționat cuvântul “Angajament”, aș spune că după părerea mea n-ar fi drept și nici potrivit să facem vreo discriminare împotriva cuiva în privința părtășiei din cauză că el sau ea n-a făcut angajamentul — angajamentul nu este o lege; este un privilegiu. Dacă noi facem un angajament și obținem o bunecuvântare din el, să mulțumim lui Dumnezeu. Dacă ei nu reușesc să facă așa și pierd binecuvântarea, atunci ei sunt cei care suferă. Cred că ar fi cumva diferit dacă acesta ar fi un bătrân sau un învățător în biserică. Un bătrân sau unul care este privit ca un conducător într-o adunare se poate aștepta în mod rezonabil de la el să facă angajamentul, sau să spună de ce nu îl face; altfel adunarea ar avea motiv să creadă că un astfel de conducător are ceva în viața sau conduita sa în conflict cu angajamentul. Gândul meu este că orice bătrân sau frate care are ceva în mintea sau conduita sa în conflict cu angajamentul n-ar fi un reprezentant potrivit al adunării. În ce mă privește nu pot vedea ce ar putea avea împotriva angajamentului orice frate cu judecata sănătoasă. Noi admitem că nu este o obligație, dar așteptăm mult de la cei care sunt bătrâni, și suntem îndreptățiți să găsim la ei o conduită exemplară. Cel care stă ca reprezentantul sau conducătorul unei adunări se cuvine să fie, după cum a spus apostolul, deasupra mediei, și nu pot vedea ce obiecție ar putea găsi în angajament cel care este deasupra mediei. Dacă cineva poate găsi ceva, aș vrea să-mi arate și mie.

CONSACRARE—Referitor la închiderea ușii. (Q148-2)

Întrebare (1910)—1—Este încă deschis timpul ca cineva să se consacre pentru Chemarea de Sus?

Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că chemarea lui Dumnezeu aparține acestui veac, și înțelegerea noastră este, după cum am publicat-o deja, că timpul chemării a încetat. Nimeni nu mai este chemat pentru că un număr suficient au răspuns deja, este gândul pe care-l avem. Adică, un număr suficient a răspuns în 1881. Vă amintiți dovezile pe care le-am arătat în Volumul II și Volumul III al Studiilor în Scripturi. Gândul nostru este, după cum Domnul nostru arată aceasta, că atunci când unul va ieși afară sau nu va fi socotit vrednic de un loc ca unul dintre preoți, și-și va lua poziția ca unul dintre Leviți, din Marea Mulțime, altuia îi va fi permis să-i ia locul — după cum sugerează Scripturile: “Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa” (Apoc. 3:11). Acești consacrați care au coroane destinate lor, dacă nu sunt credincioși, așa încât s-o primească, o vor pierde și altul care n-a avut o chemare specială, cineva căruia îi este foame și sete, consacrat și în așteptare, va fi gata s-o primească. Deci, răspunsul nostru la întrebare, pe scurt, ar fi că dacă dorești să te consacri Domnului nu te opri să întrebi — dacă ai spiritul potrivit în legătură cu acest lucru nu te vei opri să întrebi cât de mult vei primi; dacă ai spiritul potrivit, vei vrea să-ți dai inima Domnului și să-i dai tot ce ai, și vei dori să fi avut de zece ori mai mult decât ai, ca să-i dai Domnului indiferent ce vei primi. Dacă vei primi doar viață pământească, tot vei dori să te consacri. Orice alt spirit ar fi un spirit greșit. Așa că, consacră-te și lasă pe seama Domnului ce răsplată să-ți dea. Dumnezeu va face mult mai mult pe plan spiritual de cum ar face un om mare pe pământ. Dacă ai avea de-a face cu un rege și i-ai face un mic serviciu, nu te-ai aștepta să-ți dea un o mie de lei; dacă ți-ar da ceva, ți-ar da ceva de genul a 10 milioane de lei, dacă ar fi un rege bogat. Tot așa și cu Tatăl nostru ceresc, oricând dă vreo răsplată, poți fi sigur că este una mai abundentă decât ai putea cere sau gândi, după bogățiile harului Său.

CONSACRARE—Neînțeleasă la botez. (Q149-1)

Întrebare (1910)—1—Care este gândul tău privitor la aceia care nu înțeleg deplina importanță a consacrării atunci când se botează?

Răspuns—Gândul meu este, dragi prieteni, că dacă au fost scufun-dați fără să înțeleagă consacrarea, atunci scufundarea lor a fost doar o baie — că nici nu le-a făcut rău și nici nu i-a ajutat deloc. Oricine nu înțelege consacrarea, nu înțelege botezul. Angajamentul de consacrare îl facem mai întâi și acesta este botezul real. Simbolul în apă, ca să fie un simbol, trebuie să urmeze — nu poate avea loc înainte.

CONSACRARE—Vindeți totul. (Q149-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Te rog explică textul următor: “Du-te, vinde tot ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer; apoi vino și urmează-Mă luându-ți crucea”. Să mergem și noi să facem cum a sfătuit Învățătorul?

Răspuns—Dacă acel tânăr ar fi fost de acord cu propunerea Domnului și ar fi întrebat mai departe mai amănunțit, părerea noastră este că Domnul Și-ar fi modificat afirmația în măsura de a sugera că vânzarea și darea la săraci să nu fie făcută toată deodată, ci treptat, după cum s-ar părea că se deschid necesitățile. În limbajul apostolului: “Blândețea (moderația, în l. engleză — n.t.) voastră să fie cunoscută de toți oamenii” (Fil. 4:5). Noi trebuie să folosim lucrurile pământești și ocaziile pământești și cele trecătoare cu multă moderație, negare de sine, după cum pare necesar în fiecare caz.

Trebuie să avem adâncă milă, compasiune, simpatie și iubire. N-a lăsat Domnul nostru pe Maria să-I ungă capul și picioarele, și n-au fost aceste mângâieri și manifestări de iubire de felul celor pământești? Există diferite puncte care sugerează iubirea specială a Domnului pentru Lazăr, Marta și Maria, Iacov și Ioan, și pentru mama Sa. Și aceasta pare să ne dea o bază pentru o cale similară. Dar după cum Isus n-a permis ca aceste iubiri pământești să-L impiedice de la serviciul Tatălui, tot așa și noi, trebuie să fim în alertă în legătură cu lucrurile Tatălui.

CONSACRARE—Înainte de 1881. (Q150-1)

Întrebare (1911-Z)—3—A fost necesar ca toți cei care vor fi din “turma mică” să se fi consacrat până la sau înainte de octombrie 1881?

Răspuns—Nu, noi nu înțelegem așa acest lucru.

Capitolul din Studii în Scripturi, Volumul II, care arată paralele dintre Dispensațiile Iudee și Creștină, scot în evidență patru date, și anume: (1) Octombrie 1874; (2) Aprilie 1878; (3) Octombrie 1881 și (4) Octombrie 1914; aceste date fiind paralele cu alte patru din Veacul Iudeu, și anume: (1) Începutul serviciului Domnului nostru; începutul încercării sau al timpului de seceriș al națiunii evreiești, Octombrie 29; (2) Sfârșitul serviciului Domnului nostru, răstignirea Sa și respingerea națiunii evreiești ca națiune, Aprilie 33 (Vezi Studii în Scripturi, Volumul II, cap. 7); (3) Sfârșitul celor “șaptezeci de săptămâni” (Dan. 9:24-26) de favoare a națiunii evreiești — Octombrie 36 — după care privilegiile Evangheliei au fost deschise Neamurilor, Corneliu fiind primul convertit; (4) Sfârșitul deplin al strâmtorării și al distrugerii care a venit peste statul național Israel, Octombrie 69.

Trebuie să se remarce clar că paralelele dintre veacurile Iudeu și Evanghelic aparțin toate sistemelor nominale de atunci și de acum, și dacă se ține minte aceasta, va preveni aplicarea acestor paralele la strângerea Bisericii Evanghelice sau la strângerea poporului Domnului din Babilon acum.

Remarcând aceste paralele, găsim anul 1874 ca început al acestui “seceriș” și adunarea laolaltă a celor “aleși” din cele patru vânturi ale cerului; 1878 ca timpul când Babilonul a fost oficial respins, Laodicea vărsată din gură — timpul de când se spune “Babilonul a căzut, a căzut” — a căzut din favoarea divină. Paralela 1881 pare să indice că anumite favoruri vor continua încă pentru cei din Babilon până la acea dată, deși sistemul era respins; și de la acea dată noi am înțelege că acea relație n-a mai fost în nici un sens avantajoasă, ci a fost în multe sensuri ale cuvântului un dezavantaj clar, din care numai cu greutate a putut cineva să se elibereze, ajutându-l harul Domnului și adevărul. Și în armonie cu acest paralelism, Octombrie 1914, va fi martorul sfârșitului deplin al Babilonului, “ca o mare piatră de moară aruncată în mare”, distrus total ca sistem.

Ca să ne întoarcem: admitem ca rezonabil să presupunem că sfârșitul favorurilor Israelului trupesc reprezintă încheierea favorii speciale a acestui Veac Evanghelic, și anume, invitația la Chemarea de Sus; prin urmare, înțelegem că “chemarea” deschisă sau generală a acestui Veac la onorurile Împărăției a încetat în octombrie 1881. Totuși, după cum am arătat deja în Studii în Scripturi, facem o diferență între sfârșitul “chemării” și închiderea “ușii”, și credem că ușa spre clasa Împărăției încă nu este închisă; că ea stă întredeschisă pentru un timp, ca să permită acelora care deja au acceptat “chemarea” și care nu reușesc să-i folosească privilegiile și ocaziile în sacrificiu de sine să fie aruncați afară, și să permită altora să intre să le ia coroanele, în armonie cu Apoc. 3:11. De aceea, timpul prezent, de la 1881 până când ușa ocaziei de a se jertfi în serviciul Domnului se va închide pe deplin, este o perioadă de “cernere” în ceea ce-i privește pe toți cei care sunt deja în favoarea divină, în relație de legământ cu Dumnezeu.

Și deoarece aceia care au intrat la “Ospăț” pe “ușă” reprezintă pe toți cei care sunt chemați (cu excepția celor care au fost ulterior respinși și scoși afară), înseamnă că locurile celor astfel scoși afară trebuie să fie luate de cei care n-au fost înainte printre cei chemați, printre cei consacrați. Aceasta, credem noi, clarifică răspunsul la întrebarea ta, dovedind că unii neconsacrați înainte vor fi admiși, în ceasul al unsprezecelea, la munca în vie și la răsplata celor credincioși, după ce chemarea deschisă a încetat și înainte ca “ușa” să se închidă.

Într-adevăr, trebuie să ne amintim clar că vorbind de strângerea care are loc în acest timp de seceriș, Domnul nostru menționează printre alții pe aceia care erau în câmp (în lume), referindu-Se, se pare, la o clasă care înainte n-au fost nici îndreptățiți nici sfințiți prin Adevăr. Vedeți Studii în Scripturi, Volumul III, cap. 6.

CONSACRARE—Este întotdeauna urmată de concepere? (Q151-1)

Întrebare (1911)—1—Poate cineva să fie consacrat și să nu fie conceput de Spiritul sfânt?

Răspuns—Noi credem că încă se poate. Adică, numărul deplin al celor aleși n-a fost găsit și încercat încă etc., și de aceea așteptările noastre ar fi că oricine face o deplină, totală consacrare de sine Domnului, ar fi încă conceput de Spiritul sfânt. Dar dacă întrebarea este în forma pusă aici: “Poate cineva să fie consacrat și să nu fie conceput de Spiritul sfânt?” vom spune: “Da, poate fi consacrat în ceea ce privește partea sa”. Consacrarea voastră și consacrarea mea, partea noastră, este numai de a ne prezenta lui Dumnezeu. Dumnezeu va spune apoi dacă acceptă acea consacrare. În acest timp, în acest Veac Evanghelic, Scripturile vorbesc despre acest timp ca fiind ziua de îndurare, anul de îndurare, timpul de îndurare al Domnului, și noi credem că El este gata și binevoitor să accepte pe toți cei care vin la Tatăl prin Cristos și că toți aceștia sunt acceptați, iar dacă sunt acceptați ca membri ai Corpului lui Cristos vor fi concepuți de Spiritul sfânt. Dar la fel cum am spus înainte, așa spunem iarăși, noi credem că în viitorul nu prea îndepărtat vor exista oameni care se vor consacra, care se vor prezenta lui Dumnezeu, și pentru care nu va mai fi loc, pentru că, după cum arată pilda, clasa fecioarelor înțelepte vor fi intrat toate la nuntă și ușa va fi închisă, și nimeni nu va mai intra, pentru că acea clasă, când va fi completă, nu va mai avea adăugiri. Acei care atunci se vor prezenta nu vor fi concepuți de Spiritul sfânt. Dar aceasta nu înseamnă că lui Dumnezeu nu-I va plăcea prezentarea lor; mai curând Dumnezeu va fi foarte mulțumit că ei se vor prezenta — la fel cum, fără îndoială lui Dumnezeu I-a plăcut de Avraam, Isaac, Iacov și de toți profeții care s-au prezentat din voință proprie să cunoască și să facă voința divină în măsura în care Dumnezeu a vrut să-i primească. Ei au obținut o mare binecuvântare. Așa că trebuie să încurajăm pe fiecare persoană asupra căreia avem influență, că drumul potrivit, datoria potrivită a fiecărei ființe umane, serviciul înțelept ar fi să-și prezinte trupurile ca sacrificiu viu, sfânt, acceptabil pentru Dumnezeu. El nu va disprețui sacrificiul, dar dacă El te va concepe de Spiritul sfânt sau nu, asta depinde dacă îți aduci sacrificiul la timp, înainte ca ușa să fie închisă, înainte ca ultimul membru din cei aleși să fie strâns.

CONSACRARE—După încheierea Chemării de Sus. (Q152-1)

Întrebare (1911)—2—Este gândul tău că aceia care se consacră după ce ușa Chemării de Sus se închide pot să aibă o înviere la natură spirituală?

Răspuns—Nu, nu va exista concepere de spirit de care știm noi, după ce Chemarea de Sus se termină; și dacă nu există concepere de Spirit atunci nu va fi nici naștere de Spirit. Singurul gând pe care-l avem în legătură cu aceasta este ceea ce am arătat cu un moment în urmă, și anume, că unii pot fi acceptați ca făcând parte din clasa Vrednicilor din Vechime dacă își jertfesc viața cu loialitate Domnului în acel timp de strâmtorare, și apoi când clasa Vrednicilor din Vechime vor primi poate natură spirituală la sfârșitul mileniului, cei din acea clasă s-ar putea să aibă ocazia să obțină natura spirituală.

CONSACRARE—Ocazie ulterioară pentru natura spirituală. (Q152-2)

Întrebare (1911)—1—Consacratul neconceput de spirit ar avea vreodată ocazia să ajungă la natură spirituală?

Răspuns—După gândul nostru, este parte din planul divin să dea vrednicilor din vechime o schimbare de natură la sfârșitul Veacului Milenar, ca răsplată pentru credincioșia lor și pentru serviciul lor din timpul Veacului Milenar — că este foarte probabil să primească natura spirituală la sfârșitul Veacului Milenar. Aceasta este parțial presupunere și parțial clădit pe anumite texte din Scriptură pe care le-am discutat deja în Turnul de Veghere și în care, de aceea, nu e nevoie să intrăm acum.

CONSACRARE—Răsplata pentru cei neconcepuți. (Q152-3)

Întrebare (1911)—2—Unde îi va pune Domnul pe cei consacrați care nu sunt concepuți de Spiritul sfânt?

Răspuns—Am presupune că dacă au fost credincioși ca și profeții din vechime, așa încât să-și jertfească viața în serviciul dreptății și al adevărului, Dumnezeu le va da cumva o parte cu vrednicii din vechime. Cu alte cuvinte, dacă astfel de persoane ar intra în timpul de strâmtorare într-o măsură considerabilă și acolo și-ar pierde viața din cauza credincioșiei pentru Domnul, atunci El ar face pentru ei ceea ce ar face și pentru vrednicii din vechime — ar fi socotiți împreună cu clasa vrednicilor din vechime.

CONSACRARE—Referitor la pierderea calmului și a coroanei. (Q152-4)

Întrebare (1911)—3—Dacă un frate sau o soră după ce a venit în adevărul prezent și a făcut o deplină consacrare Domnului urmându-L un timp, iar apoi își pierde calmul și face lucruri pentru care mai târziu îi pare rău, riscă prin aceasta pierderea coroanei?

Răspuns—Nu trebuie să înțelegem că Domnul ne judecă după o mică faptă, ca pierderea calmului. Pierderea calmului o dată poate avea un efect relativ minor; valoarea reală stă în efectul pe care-l are asupra altei dăți și asupra dezvoltării unui caracter greșit. Oricine are o dispoziție nerăbdătoare este într-o atitudine greșită. Mulți pot fi susceptibili de pierderea calmului din cauză că pot avea natural o slăbiciune în direcția răbdării, și ar fi de datoria lor să se străduiască împotriva unei astfel de nerăbdări; dar nu trebuie să credem că un act de pierdere a răbdării în mod necesar ne-ar face să pierdem coroana. Domnul nu vrea să vadă dacă poate găsi ceva împotriva noastră; El dorește mai degrabă să ne întărim chemarea și alegerea. Așa că o alunecare de vreun fel ar fi un lucru de care ne-ar părea foarte rău și un lucru care ar trebui să-l ducem la Domnul în rugăciune și pe care ar trebui să-l considerăm ca o pată sau încrețitură pe haina noastră de nuntă, dar aceasta n-ar însemna că ne-am lepădat haina. Iar toți aceia care poartă haina sunt acoperiți de perfecțiunea ei, și dacă apare o pată pe haină, atunci este datoria aceluia s-o ducă la Domnul în rugăciune, să-i ceară iertare și să repare răul făcut celui păgubit dacă a fost cineva păgubit, îndreptând pe cât posibil orice rău care s-a făcut. Dacă simțămintele cuiva au fost ofensate cumva, vedeți ca ele să fie domolite — așa încât să se recunoască în mod potrivit răul făcut persoanei respective. Apoi, dându-ne seama de iertarea Domnului și a fratelui, am putea să ne iertăm pe noi înșine în sensul că nu o vom ține împotriva noastră continuu, ci vom vedea lecția și vom lăsa ca lucrurile să treacă. Într-adevăr, cred că mulți creștini pot spune că unele din cele mai bune lecții ale lor pe calea creștină au fost prin propriile lor eșecuri. Când au eșuat într-un punct, aceasta le-a arătat unde sunt slabi, le-a arătat unde trebuie să pună întăriri ca să obțină o mai mare putere. Așa că noi găsim diferite puncte slabe în caracterul nostru, de răbdare sau ceva de genul acesta, o limbă vorbitoare de rău, sau orice ar fi contrar cu direcția Lucrării Lui, și trebuie să clădim acea parte din caracterul nostru, dar să nu simțim în mod necesar că ne-am pierdut coroana din această cauză. Dacă ar fi așa, atunci după un scurt timp ar fi foarte puțini printre noi în stare să spună vreodată că ar avea vreun drept la coroană. Cine ar putea spune în toată Biserica lui Cristos, cu excepția marelui Conducător, că el este perfect în gând, vorbă și faptă, din momentul când a devenit un urmaș al Domnului? Nici unul. Dacă am fi fost în stare să facem așa, n-am fi avut nevoie de nici o haină; dacă am fi putut umbla perfect, n-am fi avut nevoie de nici o acoperire; dacă am fi fost perfecți, n-am fi avut nevoie de nici un Răscumpărător. Din cauza imperfecțiunii noastre avem nevoie de un Răscumpărător. Aceasta nu înseamnă că avem vreo simpatie pentru păcat sau pentru slăbiciuni, ci străduindu-ne împotriva acestora, vom face tot ce putem ca să le învingem; iar unii pot să învingă mult mai ușor decât alții. Cunosc pe unii cărora le este într-adevăr dificil în celălalt fel. Ei sunt prea puțin înclinați să fie nerăbdători; tolerează orice dela ei și de la alții; totul merge; nu au suficient caracter. Persoana nerăbdătoare este mai mult sau mai puțin o persoană cu caracter bun și tare, și poate fi nerăbdătoare pentru moment, dar vrea să învețe cum să se înfrâneze.

CONSACRARE—Referitor la a fi încă neconceput. (Q154-1)

Întrebare (1911)—1—Este posibil ca cineva care își consacră acum totul Domnului să nu fie încă conceput de Spiritul sfânt?

Răspuns—Desigur că ar fi posibil ca unul să facă o deplină consacrare de sine și încă să nu fie conceput de Spiritul sfânt. Așa a fost cu Avraam și cu alți vrednici înainte de Domnul — înainte de Cincizecime — și aceasta va fi starea de lucruri după ce s-a făcut deplina selecție a bisericii. Dar când, și cu cine va începe aceasta, nici o persoană în viață nu poate ști. Încă nu avem nici un motiv să credem că am ajuns acel timp, pentru că noi vedem că unii au făcut o consacrare chiar recent și au dat o bună dovadă că au fost concepuți de Spirit, ceea ce pentru noi ar însemna că este încă lipsă, să spunem așa, în numărul celor aleși — că este încă ocazie de a intra în această clasă.

CONSACRARE—Asigurarea de a fi din clasa Mireasă. (Q154-2)

Întrebare (1911)—2—Când trecem linia nesiguranței în privința asigurării că cei consacrați vor deveni membri ai clasei mireasă?

Răspuns—Eu înțeleg că am trecut acea linie în 1881, și anume: după cum am arătat în Studii în Scripturi, atunci a încetat chemarea, dar ușa n-a fost încă închisă. Că atunci s-au consacrat un număr suficient, și dacă toți s-ar fi dovedit credincioși, turma mică ar fi fost completă. Dar n-a fost nici o perspectivă că toți se vor dovedi credincioși, și oricare dintre ei se vor dovedi necredincioși, fie la extrema de a merge în moartea a doua, fie într-un grad mai mic, de a nu arăta suficient zel și astfel să meargă în clasa marii mulțimi, aceste abateri ar lăsa acele locuri libere sau ocazii pentru ca alții să intre. Gândul nostru este că de atunci un număr destul de mare din poporul Domnului au intrat. Atunci poate apărea o întrebare în legătură cu subiectul: “Cum putem să ne asigurăm, într-o anumită măsură cel puțin, cu privire la cei care vin acum în armonie cu Domnul? Ce dovadă am avea noi, dacă este vreuna, că ei au fost acceptați de Domnul și concepuți de Spiritul sfânt și ar fi eligibili pentru clasa turmei mici?”

Răspunsul meu este că pot fi multe mărturii sau dovezi. Una ar fi manifestarea roadelor Spiritului sfânt, inclusiv iubirea de frați. Alta ar fi manifestarea cunoștinței adevărului, pentru că apostolul spune că nimeni nu poate înțelege lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, decât prin spiritul lui Dumnezeu. De aceea, oricine poate înțelege și cuprinde clar lucrurile adânci ale lui Dumnezeu devine pentru sine și pentru alții o mărturie puternică, influentă, că a fost conceput de Spirit și că, de aceea, poate să-și întărească chemarea și alegerea. Și o altă dovadă a favorii lui Dumnezeu ar fi ocazia dată acestora să sufere pentru Cristos, să îndure ceva, să-și jertfească viața în serviciul Domnului. Cu alte cuvinte, privilegiul de a sacrifica, pentru că sacrificiul trebuie să se înțeleagă ca un mare privilegiu. Dacă nu suferim cu El nu vom nici domni împreună cu El, de aceea, a avea ocazia, sau a te bucura de ocazia de a suferi cu Cristos este una din cele mai bune dovezi pe care le avem în legătură cu acceptarea lui Dumnezeu.

CONSACRARE—Cei care n-au auzit adevărul. (Q155-1)

Întrebare (1911)—1—Înțelegi că sunt persoane care trăiesc acum și sunt pe deplin consacrați lui Dumnezeu, concepuți de Spiritul sfânt și care nu au auzit încă de adevărul prezent?

Răspuns—Eu înțeleg că sunt astfel de persoane. Înțeleg că Scripturile se referă la această clasă când citim în capitolul 18 din Apocalipsa, unde Dumnezeu vorbește poporului Său din Babilon: “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din pedepsele ei!” (Apoc. 18:4). Ei n-ar putea fi poporul lui Dumnezeu dacă n-ar fi concepuți de Spirit, și n-ar putea ieși din el dacă n-ar fi în el.

CONSACRARE—Referitor la Romani 12:1. (Q155-2)

Întrebare (1911)—2—”Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie”. De ce atunci când citezi acest text folosești pluralul, jertfe, în loc de jertfă.

Răspuns—Aceasta depinde. Apostolul, evident, n-a vrut să spună că frații trebuie să-și prezinte toate trupurile lor ca un singur sacrificiu, ci fiecare să-și prezinte trupul său, iar construcția propoziției va depinde de modul în care dorești s-o folosești; fie “Vă îndemn pe toți, fraților, ca toți să vă aduceți trupurile”, fie “Vă îndemn ca fiecare dintre voi, fraților, să-și prezinte trupul său”, ar fi aceeași idee; nu s-ar schimba nimic.

CONSACRARE—Acceptat și să nu fie în alergare. (Q155-3)

Întrebare (1911)—1—Poate cineva să se consacre și să-i fie acceptat sacrificiul, lucru dovedit prin conceperea de Spirit, și să nu fie în alergare?

Răspuns—Aș spune că nu. Oricine s-a consacrat și apoi are anumite dovezi, ar fi îndreptățit să presupună că Dumnezeu l-a acceptat și că el este în alergare, și depinde de el să-și facă chemarea și alegerea sigură. Care sunt unele din aceste dovezi? Mie mi s-ar părea că o dovadă ar fi iubirea pentru frați. Așa arată Scriptura. Altă dovadă ar fi iubirea pentru Dumnezeu și Cuvântul Său. Altă dovadă ar fi dorința de a servi pe Domnul și pe frați, dorința de a servi dreptatea; toate acestea ar fi dovezi sau mărturii că Dumnezeu l-a acceptat și că el are o minte nouă, o dispoziție nouă, că a primit mintea lui Cristos după ce a fost conceput de Spiritul sfânt. Și altă dovadă ar fi că poate găsi ocazii de a servi pe Domnul, iar o mărturie ulterioară ar fi aceea că ar începe să aibă o mai adâncă apreciere a adevărului și o mai bună înțelegere a lui. Aș încuraja pe oricine are aceste diferite dovezi sau mărturii să considere că Dumnezeu i-a acceptat jertfa prin meritul lui Cristos.

CONSACRARE—Referitor la 1881. (Q155-4)

Întrebare (1912-Z)—2—A fost necesar ca toți cei care vor fi din turma mică să se fi consacrat până la sau înainte de octombrie 1881?

Răspuns—Nu, noi nu înțelegem așa acest lucru.

Capitolul din Studii în Scripturi, Volumul II, arătând paralele între Dispenațiile Iudee și Creștină arată proeminent patru date, și anume: (1) octombrie 1874; (2) aprilie 1878; (3) octombrie 1881, și (4) octombrie 1914; aceste date fiind paralele cu patru date din secerișul evreiesc, și anume: (1) începutul serviciului Domnului nostru; începutul încercării sau timpului de seceriș a națiunii evreiești, octombrie 29; (2) sfârșitul serviciului Domnului nostru, crucificarea Sa și respingerea națiunii evreiești ca națiune, aprilie 33 (vezi Studii în Scripturi, Volumul II cap. 7); (3) sfârșitul celor “70 de săptămâni” (Dan. 9:24-26) de favoare a națiunii evreiești — octombrie 36 — după care privilegiile Evangheliei au fost deschise Neamurilor, Corneliu fiind primul convertit; (4) sfârșitul deplin al strâmtorării și distrugerea care a venit peste statul Israel, octombrie 69.

Trebuie clar remarcat că toate paralele între Veacurile Iudeu și Evanghelic aparțin sistemelor nominale atunci și acum, și dacă aceasta se ține minte, va preveni aplicarea acestor paralele fie la strângerea Bisericii Evanghelice fie la strângerea poporului Domnului din Babilon acum.

Remarcând aceste paralele, găsim anul 1874 ca începutul acestui “seceriș” și strângerea “aleșilor” din cele patru vânturi ale cerului; anul 1878 ca timpul când Babilonul a fost oficial respins, Laodicea.

CONSACRARE—Aplicabilă la două clase. (Q156-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Cui le vorbește apostolul când spune: “Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie”? — Romani 12:1

Răspuns—Aceste cuvinte sunt aplicabile în mod potrivit la două clase. Mai întâi, ele se aplică la o clasă numită “frați”, în sensul că ei nu mai sunt oponenți, ci simpatizanți și în armonie cu cei consacrați. Apostolul îi îndemna pe aceștia să completeze lucrarea harului pe care ei o începuseră deja. Al doilea, textul se aplică acelora care au făcut consacrarea, și îi îndeamnă ca ei să completeze lucrarea. Vă îndemn, fraților, ca zi de zi să faceți acest lucru de a vă prezenta trupurile voastre sacrificii vii până ce lucrarea este împlinită. Acesta, spune el, este un serviciu înțelept, acceptabil pentru Dumnezeu.

Deși Sf. Pavel nu spune cum marele Avocat va face sarificiul acceptabil, totuși acest lucru trebuie înțeles de către creștini, care știu că ei sunt acceptați în Cel Preaiubit. După ce această clasă au renunțat la viețile lor, după ce au pus totul în mâinile Domnului, ei înțeleg că ei înșiși, ca și membri ai Corpului lui Cristos, trebuie să moară zilnic. Astfel zilnic ne vin ocazii să ne jertfim viața în serviciul Domnului. În timp ce această moarte este zilnică, în alt sens al cuvântului este un sacrificiu până la sfârșitul vieții. Domnul nostru Isus a spus: “Dar am un botez cu care să fiu botezat și cât de mult doresc să se îndeplinească!” (Luca 12:50). Într-un sens sacrificiul Său a fost acceptat la Iordan. În alt sens a fost zi de zi până când acel botez a fost completat pe cruce și El a strigat: “S-a sfârșit!”

CONSACRARE—Există coroane pentru toți? (Q156-2)

Întrebare (1912)—2—Ar fi posibil ca cineva să se consacre în aceste zile din urmă și să fie acceptat, și totuși să nu existe coroană rezervată pentru el?

Răspuns—Ar fi desigur posibil ca cineva să se consacre, pentru că totdeauna va fi potrivit să se facă o consacrare; așa cum a fost potrivit să se facă o consacrare cu mult înainte ca Veacul Evanghelic să înceapă. Avraam și profeții și-au consacrat viețile — au arătat că și le-au consacrat. Amintiți-vă cum apostolul arată acest lucru în cap. 11 din Evrei: unii au fost omorâți cu pietre, alții tăiați în două cu ferăstrăul etc. Ei de care, spune el, lumea nu era vrednică. Viețile lor au fost consacrate lui Dumnezeu și dreptății. Dacă a fost potrivit ca ei să se consacre, este încă potrivit pentru oricine.

Dar în al doilea rând, este Dumnezeu obligat cumva să accepte fiecare consacrare?

Răspunsul este: Nu. Dumnezeu nu este niciodată obligat să accepte vreun sacrificiu. În general, bineînțeles, “Dumnezeu nu este părtinitor” (Fapt. 10:34). Favoarea Sa a fost mai întâi deschisă tuturor evreilor și apoi tuturor neamurilor: că toți care acceptă condițiile pot intra în Corpul lui Cristos până se va găsi un număr suficient, până ce numărul stabilit dinainte se vor fi consacrat și își vor fi făcut chemarea și alegerea sigură.

Cum vom ști noi când numărul deplin s-au consacrat?

Nu este pentru noi să știm! În mod general, noi credem că chemarea dinafară a încetat în 1881. Totuși, înțelegem că toți care vor fi acceptați ca membri ai Corpului lui Cristos trebuie să aibă încercări de credință și loialitate înainte de a li se stabili un loc definitiv în Împărăție. Dezaprobații vor constitui clasa Morții a Doua. Alții s-ar putea să fie transferați clasei Marii Mulțimi. Toți aceștia nu vor fi socotiți ca membri ai Preoțimii Împărătești. Fiecare respins ca nevrednic va elibera un loc și o coroană. Astfel de locuri libere, înțelegem noi, se ocupă acum după ce chemarea generală a încetat — dintre cei care se jertfesc.

Dacă 10 persoane consacrate așteaptă atunci când este numai un loc liber probabil că acel loc și coroana rămasă îi va fi dată celui mai deplin dezvoltat și mai în armonie cu Domnul.

Gândul nostru este că în 1878 a existat un mare număr de persoane care nu au trecut pe deplin de încercarea lor; că în bisericile nominale au existat multe mii care au făcut o deplină consacrare să umble în urmele lui Isus. Îmi amintesc bine campania evanghelistului Moody. Pe vremea aceea un mare număr păreau să fi fost într-adevăr convertiți, pentru că predica lui părea foarte diferită de cea a majorității evangheliștilor. El a predicat iertare prin sângele lui Cristos și o deplină consacrare lui Dumnezeu. Mulți au făcut pe vremea aceea o deplină consacrare, numele lor au fost scrise de probă și au umplut lista. Dar când au venit încercările, mulți au fost găsiți nevrednici de o răsplată mai înaltă decât aceea a Marii Mulțimi. Alții, luând locul celor căzuți, trebuiau să fie de asemenea încercați și cernuți. Au apărut locuri libere și alții au intrat ca să aibă ocazia. Vedem dovezi că aceasta a continuat în ultimii 30 de ani și credem că încă mai continuă și că încă se fac înscrieri și că sunt coroane care îi așteaptă.

Motivul nostru este acesta: Noi vedem oameni care au fost fără Dumnezeu, care niciodată n-au făcut o consacrare lui Dumnezeu, care doar recent au făcut o consacrare lui Dumnezeu și au primit acea mărturie care pare să indice că Dumnezeu i-a acceptat. Ce mărturie? Ochii înțelegerii lor au fost deschiși așa încât pot să vadă lucrurile spirituale sau adânci ale lui Dumnezeu. Și o mărturie ulterioară este că ei au ocazii de sacrificiu. Noi facem un legământ că ne vom sacrifica, dar Domnul trebuie să ne dea ocazia. Vedem pe unii dintre aceștia obținând ocaziile și folosindu-le, iar aceasta înseamnă că atunci când s-au consacrat a existat un loc liber și ei îl ocupă.

Faptul că atâția au fost astfel acceptați de la 1878 încoace pare să implice un număr considerabil de locuri libere în această listă și că ele se completează treptat. Nu este pentru noi să spunem câte locuri au rămas libere, nici când vor fi ocupate. Credem sigur, totuși, că vor fi ocupate înainte de sfârșitul “Timpurilor Neamurilor” care, noi credem că se sfârșesc în octombrie 1914. Cât despre alții care încă nu s-au consacrat, putem spune împreună cu Sf. Pavel, vă îndemn dar, fraților, prezentați-vă trupurile voastre jertfe vii — faceți tot ce puteți mai bine, poate este un loc și puteți intra. Noi le vom spune exact ceea ce am vrea ca ei să ne spună nouă dacă am schimba locurile, și anume, să-și consacre timpul, talentul și toate ale lor lui Dumnezeu. Dumnezeu va da o plată bună — El întotdeauna dă — oricare ar fi răsplata, ea va fi un premiu.

CONSACRARE—Folosirea potrivită a timpului. (Q158-1)

Întrebare (1913)—1—S-ar cuveni ca creștinii să-și petreacă timpul citind reviste și ziare lumești?

Răspuns—Fratele vrea să știe ce să facă dacă mintea lui este ocupată cu citirea revistelor și ziarelor lumești; el are aproximativ opt reviste și ziare. El spune că mintea lui hoinărește prin aceste lucruri. Cu cât îți hrănești mai mult mintea cu ceva într-o direcție, cu atât mai mult ea va rătăci pe acolo. Așa că eu aș hrăni-o cu hrană spirituală bună ca să rătăcească în direcția bună. Am avut odată o vacă pe care am hrănit-o cu cea mai bună iarbă din hambar și i-am dat cel mai bun loc, dar ea întotdeauna se gândea că iarba de peste gard era mai bună. Rupea frânghia și făcea orice pentru a ajunge acolo. Așa este și cu dispozițiile noastre naturale. Suntem înclinați să vrem orice lucru pe care nu-l avem. Noi vrem să fim așa de despărțiți de lume, încât să nu mai dorim acele lucruri, ci, cum spune apostolul, să ne gândim la lucrurile de sus și nu la lucrurile de jos. Acest cuvânt “gândi” este unul care indică gândirea continuă. Voi trebuie să vă tot gândiți, azi, mâine dimineață devreme, și dacă uitați repede gândiți-vă din nou; și dacă uitați gândiți-vă din nou, și în curând veți fi prea ocupați să aveți timp de hoinăreală. Acesta este cel mai bun sfat pe care îl pot da. Puteți deveni supraîncărcați cu afacerile acestei vieți prin lucruri foarte neînsemnate, lucruri care nu sunt vrednice de atenția voastră, ci nebunie, dacă dai importanță la ceea ce își imaginează altă persoană și face din ea o poveste. Vă voi spune ce cred eu: că avem în Biblie cea mai minunată poveste, cea mai minunată dramă care s-a cunoscut vreodată. Nu știu multe despre teatre și romane, dar îmi imaginez cum este un roman; știu că ele au un subiect și intrigă etc. Cred că și eu aș putea scrie un roman, dacă aș încerca, dar ceea ce aș vrea să scot în relief este că Biblia are cel mai minunat subiect. Gândiți-vă cum merge înapoi și ne arată Edenul în toată frumusețea și grandoarea lui, apoi intrarea șarpelui și ispita primilor noștri părinți, mama Eva fiind înșelată iar tatăl Adam fiind pus într-o situație confuză, își dă chiar viața pentru soția lui, pentru că el crede că n-ar putea trăi deloc fără ea, și deliberat păcătuiește împotriva poruncii Dumnezeului său. Este destul pentru voi? Cred că da. Dar despre rezultate? Priviți ce a venit în lume ca rezultat al păcatului! N-ați putea avea un alt subiect mai adânc decât să vă gândiți cum Adversarul și îngerii căzuți au conspirat ca să orbească și să înșele oamenii în timpul acestei întregi perioade. Apoi gândiți-vă la ilustrația pe care ne-o dă Dumnezeu despre iubirea Sa cu care ne-a iubit, marele Creator uitându-Se jos din locul Său sfânt și văzând starea noastră în păcat și degadare, ascultând și auzind gemetele prizonierilor. Ce prizonieri? Prizonierii păcatului, legați de mâini și de picioare. Unii sunt legați mai strâns decât alții, iar unii au o bilă grea și un lanț legate de cătușele lor; dar toți sunt legați, toți sunt prizonieri ai păcatului, toți merg în jos către închisoarea morții. Vreți un roman mai mare decât acesta? Apoi Dumnezeu a văzut că nici unul nu-i poate elibera; nimeni nu putea ajuta pe om să iasă din strâmtorarea lui. Când această închisoare a morții își închide ușile, nici barele de oțel sau de fier nu sunt ca și barele ei; când o persoană este închisă, nici o putere nu poate deschide acele bare și nu-i poate scoate pe acei prizonieri decât puterea lui Dumnezeu,. Așa că ilustrația ne spune că atunci când Dumnezeu a privit situația, a înțeles că numai El singur poate ajuta. El a vrut ca noi să vedem acea stare, iar apoi propriul Lui ochi a avut milă, propriul lui braț a adus salvarea. Ea nu a fost adusă încă; El doar Și-a întins brațul. Noi am văzut brațul Domnului. Ce vrei să spui prin aceasta? Isus a fost brațul pe care Domnul l-a descoperit. A eliberat El deja? Nu, El a răscumpărat, El a murit, cel drept pentru cei nedrepți, El a mulțumit dreptatea, deci când vine timpul cuvenit oamenii pot ieși de sub blestemul sau sentința morții.

Dar aceasta nu este destul pentru romanul nostru; vrem mai mult. Ce va urma acum? Tatăl va avea o mireasă pentru Fiul Său. Cum va fi ea și cum se va numi? Ea are doar zdreanța murdară de păcat și imperfecțiune; tot cu ce are să se laude este dorința ei de a fi în armonie cu Dumnezeu. Apoi Cel care va fi mirele asigură curățirea, purificarea și îndreptățirea ei — asigurându-i o haină de nuntă. Nu este un subiect mare aici? Apoi ce trebuie să facă ea? Ea trebuie să primească această haină a dreptății lui Cristos care va fi haina de nuntă. Va avea loc o nuntă și mireasa se va pregăti prin primirea unei haine de la mire. Apoi ce va face cu ea? Va trebui s-o brodeze. Ea primește haina fără plată și primește modelul imprimat. Ce model? Cristos este modelul iar ea trebuie să facă munca de brodare singură. Ea trebuie să lucreze la propia mântuire cu frică și cutremur, având grijă ca fiecare cusătură de pe haină să fie conform modelului dat ei de Domnul. Ce reprezintă broderia? Reprezintă roadele și harurile Spiritului sfânt, și voi știți că dacă nu aveți acele roade și haruri niciodată nu veți fi socotiți vrednici să fiți un comoștenitor în Împărăție. Și care sunt roadele și harurile Spiritului sfânt? Blândețea, bunătatea, răbdarea, îndelunga răbdare, bunătate frățească, iubirea. Cât de mult durează brodarea acestora? Pentru unii ia mai mult timp și pentru alții mai puțin. Unii pot să-și fixeze inimile pe acest model glorios și să-l aprecieze într-atât încât cea mai mare dorință a vieții lor este să cultive aceste haruri ale Spiritului sfânt. Primul lucru dimineața este să meargă la Domnul și să zică: Doamne, ajută-mă azi să cultiv roadele Spiritului Tău. De ce? Vreau să plac Mirelui și să fiu gata când vine să-Și ceară Mireasa, ca să pot fi socotit vrednic să intru ca un membru al clasei Mireasă. Apoi, Mirele știe toate încercările și dificultățile prin care clasa Mireasă va fi obligată să treacă. El a permis să fim ispitiți în toate punctele după cum a fost ispitit și El. De ce? Pentru că El vrea să aibă o clasă Mireasă care poate să îndure ispita și să îndure greutatea, să-și arate loialitatea și să manifeste că ei nu sunt creștini doar așa și așa, ci într-adevăr biruitori, căutând să știe și să facă voia lui Dumnezeu și să aibă acel spirit de iubire pentru dreptate și adevăr, care să-i conducă spre a-și jertfi viața în serviciul adevărului și al dreptății mai degrabă decât a avea plăcerile păcatului pentru un timp. El a lăsat mai mult de 1800 de ani pentru acest scop. El a știut că nu vor fi foarte mulți care vor iubi pe Cristos și își vor jertfi viața pentru a fi drepți, dacă regula este de a face rău. Nu spun că El vrea să facă altora vreun rău, sau să-i ardă. Nimeni n-ar vrea să-i ardă; nu aceasta este ideea; dar când El a vrut să găsească o clasă Mireasă, pe care Tatăl o va aproba, El vrea să se asigure că obține persoanele potrivite. Fiecare dintre ei va fi aprobat de Tatăl. El îi va prezenta fără pată, fără reproș înaintea Tatălui, în iubire, după ce au avut toate aceste încercări. Apoi, ce vor face după aceasta? Țineți minte! aceasta este drama care a început demult, la căderea rasei, și a continuat până la logodna lui Isus. Nu este Biserica căsătorită acum? Nu frate, tu nu știi dacă vei fi din clasa căsătorită sau nu. Noi suntem acum doar logodnica. Noi suntem logodiți cu El și totul depinde de dezvoltarea noastră de caracter, de purtarea acestei haine și de arătarea iubirii și zelului nostru prin brodarea hainei cu roadele și harurile spiritului după cum indică Domnul că îi place Lui. Și apoi? Apoi vine nunta Mielului când Mireasa s-a pregătit. Și ce va fi nunta? Nunta va fi unirea cu Domnul. Cum se va întâmpla? Prin schimbarea din natura umană imperfectă în natura divină — schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi. Atunci vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Și nu va fi un ospăț sau ceva? Ba da, sau îl putem numi micul dejun, ca să zicem așa. Acesta este dimineața. Cuvântul ospăț vine dela cuvântul general a te ospăta. Te poți ospăta dimineața, la amiază sau seara. Înseamnă a mânca. Deci acest ospăț va fi primul mare banchet pe care îl vom avea dincolo de văl. Cine s-a gândit vreodată că toată această dramă este în Biblie? Este minunat.

Și pe urmă? Ei bine, înainte să înceapă ospățul vor aștepta puțin. Pe cine? Pe însoțitoarele Miresei. Cine sunt ele? O, va exista o a doua grupare. Cândva ei au fost parte din Biserică; au făcut o consacrare și au fost concepuți de Spiritul sfânt, exact la fel ca și clasa Mireasă, dar nu au reușit să-și întărească chemarea și alegerea la acea înaltă poziție la care au fost invitați. Nu au fost suficent de zeloși și loiali. Au fost ei neloiali? O, nu! Celor neloiali nu le va fi dat nimic de la Dumnezeu. În curând ei vor veni prin mari strâmtorări și-și vor spăla hainele și le vor albi în sângele Mielului, și vor sta înaintea tronului în loc să stea pe tron. Vor avea ramurile de palmier ale victoriei în loc de coroanele gloriei. Așa citim în Psalm, că după ce Isus, Împăratul, va prezenta Mireasa înaintea Tatălui, fecioarele, însoțitoarele ei care o urmează, vor fi de asemenea aduse în prezența Împăratului. O, este o mare dramă în toată această ilustrație biblică.

Apoi mai avem ceva? Da, Împăratul și Împărăteasa vor domni o mie de ani și toți vor fi binecuvântați. În tot acel imperiu nu se va încerca să se ia de la oameni drepturile lor ca ei să fie săraci și toate să fie subordonate Împăratului. Va fi exact invers. Împăratul va fi bucuros să ridice pe oameni, reîmprospătându-i și aducându-i la perfecțiune. Apoi, la sfârșitul miei de ani, când toți cei necorespunzători vor fi distruși dintre oameni, toate aceste mari ființe vor aduce laude lui Dumnezeu.

Mai există ceva? Astronomii ne spun că toate stelele sunt sori ca și soarele nostru, și au planete în jurul lor la fel ca planetele din jurul soarelui nostru. Vor fi aceste lumi locuite? Dacă Dumnezeu n-a făcut pământul în zadar, ci l-a făcut să fie locuit, nu credeți că aceste alte lumi n-au fost făcute în zadar, ci ca toate să fie locuite? Noi credem că da. Atunci cine va face această mare lucrare? Dumnezeu spune că Cristos va fi primul în toate lucrurile, așa că Îl va pune pe El primul în acea mare lucrare. Cine va urma în aranjamentul lui Dumnezeu? Domnul spune că Biserica va urma după El. Acum, avem pe Cristos și biserica și o mare lucrare pentru ei în toate eternitățile ca să populeze toate aceste lumi. Sunt multe lumi? Ni se spune că sunt aproximativ un miliard de astfel de planete.

Dacă cineva poate face o dramă mai mare decât aceasta aș vrea s-o văd. Inima mea se bucură peste măsură, cu recunoștință către Dumnezeu pentru privilegiul de-a avea acum o șansă să devin un moștenitor al lui Dumnezeu și comoștenitor cu Isus Cristos, Mântuitorul meu. Noi toți am fost chemați într-o singură speranță a chemării noastre, și aceasta este speranța chemării noastre. Este suficient de mare pentru voi? Știți de vreo altă afacere ca aceasta din care să puteți deveni atât de bogați? Vă spun că Scripturile au într-adevăr dreptate când ne vorbesc despre bogățiile harului lui Dumnezeu, și când Isus ne spune că acesta este mărgăritarul de mare preț, și dacă un om pune ochii odată pe el și apreciază valoarea acelei Împărății, merge și vinde tot ce are pentru a câștiga acest premiu. Așa să facem și noi, dragi prieteni.

CONVENȚII—Aprobi convenții în fiecare a 5-a duminică din lună? (Q161-1)

Întrebare (1912)—1—Aprobi pe deplin convențiile în fiecare a 5-a duminică din lună? Crezi de asemenea că o adunare se cuvine să aibă atât de multe întruniri încât numai puțini participă la fiecare?

Răspuns—Am fost puțin nedumerit în legătură cu convențiile din fiecare a 5-a duminică din lună. Dar regula la mine este că atunci când nu sunt sigur stau pe loc. Aproape stau în cumpănă dacă ele sunt un avantaj sau un dezavantaj, dar nefiind sigur nu am spus nimic despre aceasta. Îmi amintesc că am publicat o scrisoare în Turnul de Veghere în care erau menționate convențiile din fiecare a 5-a duminică din lună. Unii au înțeles acest lucru ca fiind o aprobare. Cred că n-aș fi publicat acea parte a scrisorii dacă aș fi observat-o. În orice caz, după câte pot vedea acum, sfatul meu ar fi să lăsăm fiecare adunare să caute înțelepciunea de sus în acest subiect. Dacă ele se dovedesc profitabile spiritual, să continue. Dacă vă îndoiți de folosul lor, să nu continue. Dacă ar fi să dau vreun sfat anume, acesta ar fi împotriva lor, dar nu sunt pregătit să dau un sfat potrivnic, nefiind suficient informat.

Cât despre a avea atât de multe întruniri încât numai puțini pot participa: Cred că ar fi preferabil să fie studii la care ar participa în gene-ral toată adunarea. De obicei adunările de Studiu Biblic nu sunt prea mari. Pe lângă adunările de duminică, eu întotdeauna încurajez prietenii să aibă Adunări de Rugăciune și Mărturisirea Experiențelor în seara de miercuri. Mi se spune că au o mare binecuvântare folosind textul de Mană pentru joia următoare ca idee centrală pentru adunarea următoare. Experiențele săptămânii furnizează mărturii bogate și ajutătoare în miercurea următoare. Suntem bucuroși să remarcăm că prietenii practică aceste adunări de la mijlocul săptămânii.

Cât despre alte întruniri. Nu sfătuiesc citirea Studiilor în Scripturi la întrunirile publice. Fiecare trebuie să citească mai întâi acasă sau în autobuz etc. Studiul în adunare este cu totul altceva. Bineînțeles puteți folosi întrebările (de la sfârșitul volumului, pe care le-a compus fratele Russell, n. t.) în studiul vostru privat și puteți obține mult bine din ele, dar întrebările sunt mai folositoare când sunt puse în adunare. Vasele noastre sunt cu atâtea crăpături încât trebuie să citim Biblia tot mereu. Iar Studiile în Scripturi sunt doar Biblia, dar într-o formă clasificată, un aranjament tematic, să spunem așa. Când citiți volumele citiți Biblia. Cei care citesc Biblia în acest fel obțin mult mai multă cunoștință din Biblie. O citire nesistematică a Bibliei nu dă atâtea informații ca un studiu tematic.

Unii frați îmi spun că au format o alianță pentru studierea volumelor în adunările lor. Fiecare membru este de acord ca, dacă este posibil, să citească câteva pagini în fiecare zi. Înțeleg că aceasta merge destul de bine. Vă amintiți că cineva a sugerat aceasta într-o srisoare publicată în Turnul de Veghere. A fost luată în considerare de foarte mulți, care citesc cele 6 volume în 6-12 luni — citind 24 respectiv 12 pagini pe zi. Citirea tuturor volumelor în fiecare an ține Adevărul proaspăt și clar în memorie — și în inimă. Acest plan, urmat de multe persoane, fără îndoială va merge bine în alianța adunării.

COPII—Supravegherea copiiilor în perioada timpului de strâmtorare.

(Q54-1)

Întrebare (1906)—1—Există ceva cuvinte speciale de îndrumare și mângâiere în Cuvântul lui Dumnezeu pentru copiii părinților consacrați, care probabil vor trebui să treacă prin timpul de strâmtorare, și care nu vor fi ajuns anii de maturitate?

Răspuns—Aș spune că în timp ce noi nu știm despre asemenea cuvinte care să fie adresate direct acestor copii, știm aceasta: că din punctul de vedere al Domnului tot poporul Lui este prețios și toate interesele lor sunt prețioase — nu numai ei, ci și cei mici ai lor și orice este al lor va fi desigur prețios în ochii Domnului. Acesta este un fapt de la sine înțeles și nu prea are nevoie de o declarație din Scriptură. Aș spune că toți copiii credincioșilor sunt sub protecția și îngrijirea specială a Domnului până la timpul responsabilității personale, când ei au răspundere pentru sine; și desigur putem trage concluzia că toți aceștia vor fi sub supravegherea specială a îngerului Domnului.

COPII—Învățându-i calea pe care trebuie să meargă. (Q54-2)

Întrebare (1907)—2—”Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Prov. 22:6). De ce se depărtează ei de atâtea ori de calea dreaptă?

Răspuns—Cred că motivul principal este că ei nu sunt învățați cum se cuvine calea pe care trebuie să meargă. Cred că oamenii care sunt în adevăr au nevoie de o mică lecție în privința învățării copiilor. Poate că noi avem ceva care lucrează în dezavantajul nostru în această chestiune. Cu cât inima voastră devine mai largă, mai iertătoare și mai generoasă, cu atât îi veți ierta mai mult pe prietenii voștri și pe copiii voștri, dar trebuie să vă amintiți că atunci când lucrați cu copiii voștri, nu lucrați cu ei ca și cu un bărbat sau cu o femeie; trebuie să vă uitați la caracterul care se formează și trebuie, în acord cu aranjamentele Domnului, să-i disciplinați astfel încât să modelați acel caracter în direcția în care ar vrea Domnul. Dacă este o crenguță strâmbă, trebuie să puneți atele unde este îndoită și s-o ajutați să se îndrepte, pentru că dacă-i permiteți să crească până ajunge pom mare cu acele îndoituri, nu mai puteți niciodată să-i puneți atele care să-l îndrepte. Cred că unii dintre frați sunt înclinați să cruțe nuiaua și nu remarcă ce spun Scripturile. Nu trebuie să cruțăm nuiaua când este necesar. Trebuie să luăm calea lui Dumnezeu în aceasta. Cruță Dumnezeu nuiaua față de voi când este necesar? Nicidecum. “Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psa. 23:4). Sunt bucuros că Dumnezeu are un toiag și o nuia pentru poporul Său; bucuros că nu ne lasă să mergem fără corecții, dacă avem nevoie de ele. Dar când avem spiritul drept în această chestiune, vom simți mai degrabă un regret că avem nevoie de pedeapsă decât că o primim. Cel mai rău lucru al toiagului trebuie să fie: “Îmi pare atât de rău că trebuie să fiu pedepsit, și că nu m-am corectat, sau că nu m-am păstrat într-o reținere cuvenită”. Și aceasta este ceea ce vreți voi să cultivați în copil — nu ca copilul să primească un anumit număr de lovituri, ci, ca și copii ai lui Dumnezeu, este datoria și responsabilitatea voastră, și trebuie să-i pedepsiți. Eu pot număra pe degete pedepsele pe care le-am primit în viața mea; am primit doar cinci și îmi amintesc totul despre fiecare din ele și toate împrejurările legate de ele. Am primit trei de la mama mea. Vreau să vă spun despre una din ele. Aveam aproximativ cinci ani, după câte pot să-mi amintesc. Desigur, poate am primit niște palme la șezut când am fost atât de mic încât nu mai știu de ele, dar când am avut aproximativ cinci ani, îmi amintesc că am primit una. Mama m-a învățat după cea mai bună cunoștință a ei. Ea avea o pereche de biciuști de piele care pișcau dar nu făceau rău. Erau șase sau opt cozi la ele — “Durerea era în cozi”. “Charles, adu biciul și vino sus”. Deci am dus biciul sus. Ea spuse: acum, stai aici jos și îți voi citi din Biblie. Ea gândea că nu am spus tot adevărul, sau că l-am denaturat; nu că am spus o minciună curată, dar că am denaturat puțin adevărul, cum sunt înclinați să facă cei mai mulți copii, în special dacă unii oameni zâmbesc și cred că prin aceasta copii sunt deștepți; dar eu nu aveam pe nimeni să zâmbească și să creadă că sunt inteligent dacă fac așa ceva. Am învățat că nu așa trebuia să fac. Deci mi-a citit din Apocalipsa despre toți acei din afară, toți mincinoșii care își vor avea locul lor cu acei care ard cu foc și pucioasă, etc., și ea a spus: “Charles, nu vreau să ai și tu parte cu cei din lacul care arde cu foc și pucioasă, și este datoria mea, ca mamă, să te pedepsesc, și trebuie s-o fac. Nu vreau să te bat, dar trebuie s-o fac pentru binele tău. Aceasta este învățătura Cuvântului Domnului și aceasta se va întâmpla dacă vei ajunge să fii un mincinos, și dacă vei deveni un om rău”. Vedeți ce mare impresie a făcut aceasta în mintea mea, acea mică sugestie din Scriptură. Desigur, dacă ar fi înțeles chestiunea, n-ar fi aplicat niciodată așa acea scriptură, ci ar fi putut găsi alte scripturi care ar fi fost la fel de convingătoare, sau poate mai convingătoare. Faptul că Dumnezeu nu are nevoie de mincinoși poate fi imprimat foarte ușor în mintea unui copil.

COPII—Referitor la binecuvântările Milenare. (Q55-1)

Întrebare (1909)—1—Ce poziție vor ocupa copiii și ce binecuvântări vor primi ei în Veacul Milenar?

Răspuns—Ei bine, cred că ei vor fi ținuți pe genunchi dacă vor fi destul de mici. Presupun că vrei să spui că dacă consacrații au copii, cum o vor duce? Fără îndoială mulți oameni inimoși vor trăi atunci, și când ei vor afla că acești copii sunt copiii celor glorificați, vor fi foarte bucuroși să aibă grijă de ei. De asemenea putem fi siguri că părinții care vor fi de cealaltă parte de văl vor putea să se îngrijească de copiii lor mult mai bine decât aici.

Ce binecuvântări vor primi? Ei vor primi aceleași binecuvântări ca și restul familiilor pământului, pentru care a murit Cristos, și pentru care Dumnezeu a făcut o pregătire abundentă pentru a-L cunoaște pe El.

COPII—Măsura educației lor; referitor la scurtimea timpului. (Q55-2)

Întrebare (1910)—2—În ce măsură trebuie ca oamenii Adevărului, studenții Bibliei, să-și educe copiii, știind scurtimea timpului până la marea strâmtorare, de exemplu, și de asemenea din punctul de vedere al faptului că în orice educație mai înaltă există o tendință spre necredință, criticism radical și agnosticism? Ai sfătui pentru o educație obișnuită în muzică?

Răspuns—Gândul meu, dragi prieteni, ar fi că pentru majoritatea copiilor ar fi mai bine dacă nu ar merge mai departe, sau mult mai departe de o educație școlară obișnuită. Nu cunosc nicăieri vreun colegiu care într-adevăr le-ar face bine. Vă amintesc despre un tânăr care a venit din India. Tatăl său s-a născut în India și a îmbrățișat creștinis-mul, și după cum a spus acest tânăr, tatăl său a fost un creștin adevărat, și deci, acest tânăr a fost foarte nerăbdător să vină în America să primească educație. Se pare că tatăl său a avut legătură cu Misiunea Bisericii Metodiste din India. În orice caz, tânărul a găsit aici un Colegiu Metodist. Neavând multe mijloace, el a trebuit să muncească pentru a plăti colegiul, și în cei patru ani pe care i-a petrecut primind educație și-a pierdut tot creștinismul, și toată credința în Biblie, și a devenit, absolvind un Colegiu Metodist, un critic radical, un necredincios total. Acel tânăr s-a întâlnit mai târziu cu unul din studenții Bibliei și i s-a propus să participe la una din convenții. El a spus că nu are bani de cheltuială. Cel care l-a invitat i-a dat banii pentru cheltuieli. A participat și a fost considerabil interesat, dar nu convins, deoarece în așa mare măsură își pierduse credința. I s-a sugerat să studieze mai departe și că trebuie să studieze cele șase volume de Studii În Scripturi. A trecut prin cele șase volume și la terminare a spus că se bucură că a găsit din nou pe Dumnezeu și Biblia și pe Domnul Isus Cristos ca mântuitorul său. S-a întors în India și propovăduiește pe Cristos acolo, propovăduindu-l din punctul de vedere adevărat. Acum n-aș risca cu nici un copil pe care-l iubesc — și, mi-aș iubi toți copiii, sunt sigur; fiecare părinte trebuie să-și iubească copiii — n-aș vrea să fac pentru acel copil nimic ce ar rezulta în pierderea celui mai bun lucru pe care-l are — credința. N-aș încuviința pentru copilul meu să meargă nici chiar la liceu, pentru că acum veți găsi același criticism radical, chiar și în liceele obișnuite, nu numai în colegii. Au așa-numitele cărți științifice despre faptul că omul ar fi fost o maimuță și a renunțat la coadă etc.

Cât despre muzică, cred că ar depinde ceva de circumstanțele părintelui și aptitudinea copilului. Dacă un copil nu are aptitudini pentru muzică, cred că ar fi o pierdere de vreme încercând să bagi muzică în el; dar dacă copilul are talent pentru muzică, aceasta ar putea fi o scuză potrivită ca să învețe cel puțin elementele de bază ale muzicii, fie că credeți că ar fi potrivit să meargă mai departe sau nu. Dar dacă copilul are într-adevăr talent pentru muzică și îi dați elementele de bază, cred că talentul se va îngriji de restul. Necazul cu cei mai mulți oameni este că n-au deloc talent și totul este un efort de a fabrica talen­tul — și de cele mai multe ori aceasta este foarte supărător pentru vecini.

COPII—În Mileniu. (Q56-1)

Întrebare (1910) Partea 1:—Nu se afirmă în scrierile tale că bărbatul și femeia au fost făcuți cu scopul de a umple pământul și că epoca de șase mii de ani a fost limita de timp pentru acea lucrare, și a șaptea zi de o mie de ani a fost pentru restabilirea lor la chipul lui Adam înainte ca el să fie despărțit în sexe?

Răspuns—Aș răspunde că aceasta este parțial adevărat, dar nu exact cum este declarat. Noi nu înțelegem că Dumnezeu l-a făcut pe om parte bărbătească și parte femeiască cu scopul de a umplea pământul. El a făcut pe om pentru că a vrut să-l facă, apoi l-a împărțit în două părți separate ca pământul să poată fi umplut.

Partea 2:—Atunci de ce un peregrin învață că se vor naște copiii în tot timpul Mileniului, îndepărtând astfel pe mulți, și spune că tu înveți aceasta, și de asemenea că Dumnezeu trebuie să aibă copii născuți de cei Binecuvântați, să i-a locul celor 144.000?

Răspuns—Nu știu la care peregrin se face referire. Societatea nu poate fi responsabilă pentru fiecare cuvânt rostit de fiecare peregrin. Ea încearcă să lase fiecăruia libertate de gândire și expresie cât este posibil și cât pare rezonabil, și încearcă să-i aibă în serviciul Societății doar pe aceia care sunt curați și onorabili în intenții, și clari în înțelegerea și prezentarea Adevărului. Societatea nu poate garanta că fiecare peregrin va vorbi exact cum crede președintele Societății că este Adevărul.

Din nefericire a apărut un articol în Turnul de Vegere cu câtva timp în urmă, care cred că este în legătură cu această întrebare. Când mi s-a dat articolul, am recunoscut că era de la un frate foarte clar în adevăr și nu l-am cercetat chiar cu atâta grijă cum aș fi făcut altfel, și am trecut cu vederea această mică trăsătură. Nu este gândul meu că se vor naște copii în timpul veacului Milenar ca să i-a locul celor 144.000. V-aș sfătui ca nici unul din voi să nu vă bateți capul cu astfel de întrebări. Avem destule la care să ne gândim în legătură cu interesele noastre de a ne întări chemarea și alegerea, fără să ne necăjim cu asemenea detalii ale veacului viitor. Dacă observam această trăsătură specială a scrisorii, ea n-ar fi fost publicată. Admit că n-am fost atât de precaut cum ar fi trebuit să fiu. Cred că voi continua să învăț cât timp voi trăi. Noi încercăm să fim atenți la orice cuvânt care intră în Turnul de Veghere, dar nu pretindem că suntem infailibili; facem tot ce putem.

A fost o greșală că am publicat acel articol, dar nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni, pentru că oricum nu este atât de important. Ce importanță are pentru tine și pentru mine? Acest subiect nu este de suficientă importanță pentru a spune că un astfel de frate, având această vedere, nu este al Domnului; acest lucru nu este o parte a Adevărului. Sugestia mea pentru orice frate peregrin în privința acestei întrebări, sau a oricărei întrebări de felul acesta, este că ar fi bine să fie lăsate în pace. Nu se câștigă nimic prin agitarea cu astfel de întrebări.

COPII—Educația lor. (Q57-1)

Întrebare (1910)—1—Trebuie ca sfinții să-și educe astăzi copiii pentru poziții pământești, știind că ei nu ajung în acele poziții în acest veac? Va fi o astfel de educație (colegiu sau universitate) de valoare în Mileniu?

Răspuns—Răspunsul meu este că educația este un lucru excelent, și fără îndoială, în timpul împărăției lui Mesia vor fi acordate lumii întregi facilități educaționale minunate, dar acele aranjamente educaționale vor fi sub o supraveghere diferită, și ele vor fi foarte diferite în multe privințe față de educația dată acum.

Sfatul meu este, cum s-a afirmat în Turnul de Veghere, că sfătuiesc pe toți creștinii să nu-și trimită copiii la colegii sau universități; pentru că dacă o fac, riscă mult prin infidelitate și necredință, și le vor face copiilor lor o adevărată pagubă.

Mă gândesc la un drag frate creștin care m-a întrebat cam cu cinci ani în urmă cu privire la trimiterea fiicei sale la un colegiu de fete. L-am sfătuit contrariul, spunând că probabil își va pierde credința în Biblie. El s-a gândit că va alege unul bun, și deci l-a ales pe cel mai bun, și probabil că și este. Era o instituție religioasă, având o bază denominațională. El a discutat cu mine cu puțin timp în urmă și mi-a spus: Fiică-mea are educație, dar biata fată nu mai are religie creștină sau credință în Biblie, sau cel puțin în Isus Cristos, și mă îndoiesc să aibă credință chiar în Dumnezeu.

Alt caz menționat recent în Turnul de Veghere a fost acela al unui tânăr care a venit în această țară din India. El a studiat la una din universitățile de frunte și a devenit un necredincios și un infidel. El este acum în India, pentru că a scăpat de infidelitate prin citirea celor șase volume de Studii în Scripturi, și acum este pe deplin credincios Bibliei. Sfatul meu este deci să dați copiilor voștri o educație până la limita unei școli publice și nici să nu încercați să-i dați la liceu, pentru că în licee învață din belșug Critica Radicală, și nu va fi mult până ce aceasta va fi și în școlile obișnuite.

COPII—Locul lor la înviere. (Q58-1)

Întrebare (1911)—1—Copiii consacraților care mor înainte de vârsta când sunt responsabili, învie pe același plan ca și vrednicii din vechime; adică, la perfecțiune instantanee?

Răspuns—Nu, nicidecum. Vrednicii din vechime au trecut prin experiențe grele ca să ajungă la planul la care vor fi. Gândiți-vă ce a însemnat pentru Avraam încercarea credinței sale, demonstrarea loialității sale! Gândiți-vă ce a însemnat pentru profeți, ce i-a costat pe ei! Copilul tău n-a trecut prin nimic care să-l socotească vrednic să aibă o parte cu Avraam, Isaac, Iacov și cu toți profeții, în perfecțiune umană și ca reprezentanți pământești ai Împărăției. Faptul că copilul a fost inocent este foarte bine, dar aceasta nu-i dă un loc la răsplată. Înainte de a avea vreo răsplată, va fi necesar să-și dezvolte caracterul. Cei care ajung în Turma Mică vor fi acolo ca rezultat al dezvoltării caracterului. Cei din clasa vrednicilor din vechime vor fi în acea clasă datorită dezvoltării caracterului. Atunci, ce vine pentru copiii credincioșilor? Răspunsul meu este că Scripturile indică clar că copiii credincioșilor sunt sub o îngrijire providențială, divină, specială. Nu vă pot spune cum. Cred aceasta doar pentru că Cuvântul lui Dumnezeu spune așa. Să vă citez pe apostolul Pavel: “soția necredincioasă este sfințită prin fratele” (1 Cor. 7:14) — adică, nu este necesar pentru copil ca amândoi părinții să fie în Domnul pentru a fi sub supraveghere divină. Dacă unul dintre părinți este consacrat Domnului, copilul este socotit ca aparținând acelui părinte, și binecuvântarea lui Dumnezeu va urma. La fel, soțul necredincios este sfințit prin soția credincioasă, altfel copiii voștrii ar fi nesfinți. Aceasta nu înseamnă că El îi va lua la cer. Nu înseamnă că El se va îngriji ca ei să aparțină de turma mică dacă vor crește. Aceasta înseamnă că ei vor fi favorizați, că afacerile vieții lor vor fi conduse spre binele lor, dar voința copilului rămâne. Dumnezeu niciodată nu încalcă voința nici uneia dintre creaturile Sale. Acel copil, atâta timp cât este fără o voință, atâta timp cât este imatur în judecată, va fi sub supravegherea divină. Așa le-aș spune părinților care privesc cu unele temeri venirea timpului de strâmtorare despre care Biblia ne spune că va fi așa cum nu a mai fost de când există popoare. Încredința-ți acei copii Domnului, cu deplină încredere că El este în stare să se îngrijească de ei mai bine decât voi, chiar dacă ați rămâne cu ei.

COPII—Referitor la natura spirituală pentru cei ai părinților consacrați.

(Q59-1)

Întrebare (1911)—2—Gândești că în cele din urmă copiii oamenilor consacrați vor ajunge la natura spirituală?

Răspuns—Nu; când apostolul vorbește despre soția credincioasă că sfințește pe soțul necredincios, și la fel, soțul credincios sfințește pe soția necredincioasă, altfel copiii lor ar fi nesfinți, dar acum sunt sfinți, el nu se referă la natura spirituală, ci se referă doar la ceea ce părintele îi poate da copilului său, și anume: o relație cu Dumnezeu ca îndreptățit de probă până când copilul va fi major ca să gândească și să acționeze pentru sine. Așa înțelegem noi, că toți copiii părinților credincioși sunt supuși îngrijirii și supravegherii divine în sensul că copiii care nu sunt ai consacraților nu ar avea supraveghere specială și îngrijire divină. Dar aceasta nu se extinde până la a deveni concepuți de Spirit. Nimeni nu poate ajunge la conceperea de Spirit decât prin pașii stabiliți divin, și aceia sunt pași de sacrificiu, prezentându-vă corpurile ca sacrificii vii, sfinte și acceptabile pentru Dumnezeu. Toți copiii care se prezintă astfel ca sacrificiu în numele sau meritul lui Isus înainte ca timpul de acceptare să înceteze, dacă sunt destul de mari să facă o astfel de prezentare a lor, vor fi concepuți de spirit. Nu ne gândim că Dumnezeu ar avea o obiecție față de copil, dacă copilul a fost la o vârstă suficientă pentru a ști pe deplin ce face.

COPII—Referitor la vrednicii din vechime și demonii materializați. (Q59-2)

Întrebare (1911)—1—Când vor fi copiii noștri siguri că vrednicii din vechime au fost înviați, și că ei nu sunt demoni materializați?

Răspuns—Este un cap mare cel care a formulat această întrebare. Cred că nu pot răspunde la aceasta. Oricum, voi spune ceva în această privință, nu exact ca răspuns la întrebare. După înțelegerea mea, manifestarea puterii divine prin clasa menționată, vrednicii din vechime înviați ca oameni perfecți, va fi o manifestare a puterii divine atât de completă și minunată încât va fi o dovadă suficientă pentru toți aceia care vor fi în armonie cu Domnul; evreii, în special, îi vor recunoaște. Așa pot eu răspunde cel mai bine la întrebare.

COPII—Ai primului sau al celui de-al doilea Adam? (Q59-3)

Întrebare (1914-Z)—2—Ai cui copii va fi lumea când va fi trezită în Dimineața Noii Dispensații — copiii lui Adam, sau Copiii lui Cristos, al Doilea Adam?

Răspuns—Noi înțelegem că ei vor fi tot copiii lui Adam. Când ne gândim la Domnul nostru ca Dătător de Viață al lumii, trebuie să ne amintim că El este Dătătorul de Viață numai pentru aceia care vin la Tatăl prin El. Când masele omenirii vor fi trezite în veacul viitor, ei nu vor fi suferit nici o schimbare care să-i ridice din Adam și din condam­narea la moarte, în Cristos și în îndreptățire la viață.

Noul Legământ pe care Dumnezeu îl va pecetlui cu sângele prețios al lui Cristos, va fi mai întâi un Legământ cu Israel — cu acei evrei care sunt poporul Său, cu aceia care îl vor accepta pe Cristos. Israeliții credincioși care vor accepta pe Domnul și relația de Legământ prin Mijlocitorul, care va fi astfel inaugurat spre folosul lor, vor veni, imediat ce vor face aceasta, sub binecuvântările acestui Legământ. Dar omenirea în general, care încă nu va fi venit la o poziție de acceptare a Mijlocitorului, va fi în aceeași atitudine ca și azi — străini, necunoscuți. Lucrarea Bisericii în timpul acelei perioade este descrisă în Apoc. 22:17, “Și Duhul și Mireasa zic: “Vino!””. Dar niciunul nu va începe să trăiască decât când se vor împărtăși din Apa Vieții.

Omenirea acum merge în moarte ca străini, înstrăinați de Dumnezeu, și după deșteptarea lor vor trebui să se folosească de privile­giile acelui timp. Apostolul Ioan declară: “Cine are pe Fiul are viața” (1 Ioan 5:12). Cei care vor fi treziți nu vor avea această viață, nefiind veniți în relație cu Cristos. Legătura Lui cu ei de-a lungul veacului următor va fi evident aceea a unui Domnitor milostiv, care vrea să-i lumineze, să-i înfieze ca și copii, dacă ei vor vrea, și care vrea să-i ridice la starea unde să poată avea viață veșnică. Va fi nevoie de întreaga mie de ani ca rasa să fie desăvârșită în întregime — să fie ridicați la perfecțiune.

“Spune întregii lumi aceste vești binecuvântate;

Vorbește de timpul de odihnă care se apropie:

Spune asupriților din orice națiune,

Jubileul ține o mie de ani!”

Domnul Isus va deveni Tatăl tuturor, imediat ce se vor supune termenilor ceruți. El le va da, mai întâi, iluminare și cunoștință. Apoi, dacă își vor folosi această cunoștință, lumină și ocazie, și vor dori să vină în armonie cu El, El îi va primi ca și copii ai Săi și le va da binecuvân­tările sub Noul Legământ.

Noi reamintim scriptura care zice că Legea va ieși din Muntele Sion și Cuvântul Domnului din Ierusalim. “Și multe popoare se vor duce și vor zice: “Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui”” (Isa. 2:3).

Acești oameni reprezintă lumea în general în afară de aceia care au acceptat termenii Legământului. Aceasta îi reprezintă pe ei învățând o lecție și dorind să vină în armonie cu Dumnezeu. Ei își vor spune unul altuia: Să mergem la Muntele Casei Domnului și să umblăm pe cărările Lui. Până nu vor face aceasta Mijlocitorul nu-i va recunoaște în nici un sens al cuvântului, nici nu vor fi pe probă pentru viață veșnică. Imediat ce vor fi gata să umble pe calea sfințeniei, vor fi socotiți copii ai Lui.

CORECTĂRI—Cum să le facem? (Q162-1)

Întrebare (1908)—1—Care trebuie să fie atitudinea celor stabiliți în adevăr, care nu doresc să judece sau să critice, când la studiu bereean sau la alte studii biblice aud de la conducător, sau de la altcineva, expresii confuze care știu că sunt contrare Scripturii, acestea fiind primite ca adevăr de către pruncii în Cristos? Trebuie să tacă sau să pună o întrebare pentru a scoate la suprafață adevărul? Dacă adevărul face pe cineva să se retragă din adunare, cum trebuie privit acest lucru de către cei consacrați?

Răspuns—Răspunsul meu, dragi prieteni, este că sunt unele lucruri fără importanță — într-un sens al cuvântului nici un adevăr nu este neimportant — dar sunt adevăruri care nu sunt atât de importante ca și altele, și care pot fi lăsate să trecă dacă au fost încălcate puțin. Persoana care se adresează adunării, un frate sau o soră, sau oricine ar vorbi, își poate exprima vederea lui sau a ei despre Adevăr, și trebuie ca adunarea să înțeleagă că este vederea lui sau a ei și că cel care vorbește nu pretinde a fi inspirat sau infailibil, ci că el își exprimă opinia asupra chestiunii, și trebuie ca adunarea să înțeleagă că fiecare poate să-și exprime vederea lui sau a ei asupra chestiunii. Trebuie să spun că dacă eu aș fi prezent într-un astfel de caz cum este sugerat aici, aș spera ca adunarea să fie într-o astfel de stare încât să pot prezenta chestiunea în cauză într-un mod potrivit, și aș încerca să nu fac aceasta într-o formă antagonistă și să spun, “Nu sunt de acord”. Sunt diferite căi de a spune lucrurile. Ai putea spune: “Ei bine, frate, n-am putea privi așa chestiunea? Nu este aceasta o idee logică? Voi spune ceea ce cred eu că este corect”. Și apoi spui opinia ta; El și-a spus opinia și nu poate obiecta la a-ți spune și tu opinia, dacă este spusă concis și într-un mod amabil. Atunci ți-ai făcut datoria și nu este necesar să fie o luptă pentru acest subiect, și să se hotărască punerea deoparte a uneia dintre păreri din cauza unei mici diferențe. El, având ocazia de a-și exprima înțelegerea asupra chestiunii, asigurăte ca în ceea ce te privește să fie arătat întotdeauna adevărul și în special dacă este o chestiune importantă; dar dacă este o chestiune de nuanță, nu-i da nici o atenție. Mă gândesc acum la un frate, care este foarte inimos, sunt sigur, dar are ideea greșită că dacă se aduce un punct, acesta trebuie să fie dezbătut până ce unul sau altul moare. Aceasta este o idee greșită, dragi prieteni. Toți prietenii trebuie să judece cu mințile lor, iar voi și cu mine trebuie să fim mulțumiți când ne-am afirmat opinia și să lăsăm pe alții să-și ia ceea ce vor ei. Practic, oare nu aceasta facem oricum? Voi citiți ceva în Turnul de Veghere; nu sunteți obligați să credeți și nu mă voi supăra pe voi dacă nu credeți. Aceea este treaba voastră. Eu voi merge mai departe și voi declara din nou în următorul Turn de Veghere ceea ce cred, și voi aveți dreptul dacă vreți să-mi scrieți și să arătați că nu credeți ce-am scris, iar eu voi spune, bine, nu sunteți obligați.

CORESPONDENȚĂ—Referitor la cercuri de corespondență*. (Q163-1)

Întrebare (1909)—1—Am o întrebare în minte cu privire la cercuri de corespondență; le aprobi?

Răspuns—Gândul nostru este, dragi prieteni, că fiecare este răspunzător de propria conștiință în toate chestiunile. Nu există nici o lege pusă în Biblie cu privire la acest subiect, dar sunt sfaturi bune cu privire la multe subiecte, iar regula generală este ca noi să facem voia Domnului cum putem mai bine. Noi nu suntem la fel și trebuie ca pentru voi conștiința voastră să decidă, și conștiința mea să decidă pentru mine. După înțelegerea mea, aceste cercuri de corespondență nu sunt deosebit de avantajoase; deoarece cred că timpul petrecut cu scrierea acestor scrisori poate fi întrebuințat mult mai profitabil. Aceasta poate să nu fie întotdeauna adevărat, dar cred că în multe cazuri este adevărat și că puteți avea posibilități mai mari pentru studiu personal și pentru legătură cu Biserica dacă timpul folosit pentru aceste scrisori n-ar fi folosit în acest mod. Aceasta poate că nu se aplică la oricine, pentru că unii poate n-au altă posibilitate, dar cred că știu pe unii care neglijează Biserica sau propriile lor familii și neglijează ocaziile pentru propria edificare petrecându-și timpul cu scrierea acestor scrisori. Dar, cum am spus la început, acesta este un lucru în care conștiința voastră trebuie să decidă, și nu este un lucru pe care să-l decid eu pentru voi.

COROANĂ—Cu privire la coroanele care sunt lepădate. (Q198-3)

Întrebare (1908)—1—Când pentru cineva s-a pus deoparte o coroană și el o aruncă jos înainte de a fi pe deplin încercat, primește altcineva coroana într-un astfel de caz?

Răspuns—Voia Domnului nu este ca o anumită persoană să primească coroana, ca și cum ar spune: Ei bine, Eu te prefer pe tine și Îmi va părea rău pe veci dacă n-o obții. Domnul, din contră, procedează pe un plan mai înalt decât acesta. Ceea ce Domnul admiră la tine nu este conturul sau forma feței, ci caracterul inimii; dacă inima ta își pierde acel caracter de loialitate față de dreptate și de iubire față de Domnul, în acea măsură ai pierdut favoarea Domnului și nu ești cel care El îl vrea să primească premiul; nu va fi deloc voia Lui ca tu să-l primești, ci va spune: Nu te vreau, nu te voi primi. Dar dacă rămâi în iubirea Lui, rămânând în aceste condiții, dovedești că Îi ești plăcut, și El vrea să ai tot ceea ce ți-ar reveni în conformitate cu chemarea ta; așa că voia Lui se va face oricum.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la ungerea preoților subordonați. (Q689-1)

Întrebare (1905)—2—Cum este cu afirmația de la pag. 37 din Umbrele Cortului Întâlnirii că preoții subordonați nu erau unși, când în Exodul 40:16 se spune că ei erau unși?

Răspuns—Ei bine, se pare că așa se spune. Gândul este acesta: exista numai un singur mare preot odată. Cristos este acum marele preot și noi suntem preoții subordonați, totuși noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, decât dacă suntem în Cristos. În Exodul 40:16 se vorbește despre ungerea lor așa cum l-au uns pe Aaron; aceasta înseamnă că atunci când venea timpul ca altcineva să ia locul lui Aaron, trebuia să se procedeze cu el așa cum s-a procedat cu Aaron.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la a fi afară din tabără. (Q687-2)

Întrebare (1909)—3—Tabăra reprezintă lumea. Suferințele noastre sunt cauzate de faptele noastre când suntem între cei din lume. Ce reprezintă expresia, “afară din tabără”, dacă tabăra reprezintă lumea?

“Iar carnea și pielea le-a ars în foc, afară din tabără” (Lev. 9:11).

“De aceea și Isus, ca să sfințească poporul cu însuși sângele Său, a suferit dincolo de poartă. Să ieșim deci afară din tabără, la El, purtând batjocorirea Lui” (Evrei 13:12, 13).

Răspuns—Noi înțelegem că aceasta înseamnă că Aaron și fiii săi și Leviții care serveau împreună cu ei în Cortul Întâlnirii aveau o viață dublă; una când serveau în Cortul Întâlnirii, și cealaltă trăind afară din Cortul Întâlnirii, pentru că ei se duceau acasă la familiile lor etc., și serveau în Cortul Întâlnirii numai din când în când, iar viața și-o desfășurau în tabără împreună cu restul lumii. Deci, voi și cu mine, după trup suntem încă în lume, dar nu suntem din lume. Ca Noi Creaturi ne avem serviciul față de Dumnezeu în legătură cu lucrurile sfinte, lucrurile spirituale. În ceea ce privește trupul și viața noastră pămân-tească, încă avem legăturile noastre. Voi trăiți în același timp și alături de un vecin lumesc și trebuie să purtați reproșul lor ca un preot consacrat Domnului. Aceste lucruri vă separă de lume și vă conduc spre a face lucruri într-un mod jertfitor, iar sacrificarea intereselor lumești îți cauzează suferință și aceasta este tocmai arderea corpului afară din tabără. Voi vă socotiți morți, așa că ceea ce vi se întâmplă se întâmplă trupului vostru mort; după cum a spus apostolul, “Să ieșim deci afară din tabără, la El”.

Cine este Marele Preot al mărturisirii noastre? Cristos Isus Domnul nostru. Ce a suferit El? El a suferit tot felul de controverse și opoziții din partea lumii și din partea poporului nominal al lui Dumnezeu. El a spus, “Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe cei din casa Lui” (Mat. 10:25). Dacă L-au răstignit pe El, vă așteptați ca pe voi să vă primească favorabil? El ne spune că servul nu va fi mai presus de Domnul Său, ci va fi ca Domnul Său. Ei I-au respins numele ca fiind rău și L-au numit prințul diavolilor; au spus că are diavol, că este nebun, că este un înșelător și înșeală pe oameni. Dacă se spun astfel de lucruri despre voi astăzi nu trebuie să fiți surprinși.

Afară din tabără înseamnă respinși de oameni. De ce afară din tabără, de ce nu înăuntru taberei? Pentru că se face o mare duhoare la arderea cărnii. Luați multă carne, păr și oase și ardeți-le în curtea din spate și remarcați câtă duhoare iese din ele. Astfel jertfa mea și a voastră nu sunt apreciate de cei care sunt în tabără și nu sunt din Biserică; ei nu apreciază punerea vieților voastre în jertfă, și dacă vă veți petrece timpul și câștigul în serviciul adevărului, ei vă vor vorbi de rău și vă vor considera nebuni, pentru același motiv pentru care i-au făcut aceste lucruri și Lui. Ocările care au căzut asupra Lui cad și asupra noastră, în același fel și pentru aceleași motive.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la începători în studiere. (Q688-1)

Întrebare (1910)—1—Crezi că studiul Umbrelor Cortului Întâlnirii ar fi prea adânc pentru o adunare care tocmai se formează? Și socotești studiul primului volum ca fiind un Studiu Bereean?

Răspuns—Nu cred că studiul Umbrelor Cortului Întâlnirii este prea adânc pentru un începător. Adică, gândul meu este că oricine vine la un studiu scriptural și pare a fi interesat, ar fi o persoană care are ceva cunoștință despre Dumnezeu și ceva cunoștință despre Cuvântul Său în general; și luând Umbrele Cortului Întâlnirii în studiu, cred că ar ajunge într-un loc bun pentru oricine gândește spiritual. Și dacă aceștia nu sunt concepuți de Spirit, atunci presupun că n-ar beneficia și n-ar înțelege; dar nici în celelalte studii n-ar înțelege tare mult.

Și în ceea ce privește volumul întâi, înțeleg în mod sigur că este un studiu bereean. Toate sunt studii bereeane. Termenul studii bereeane vine din faptul că în vechime citim că Pavel a mers în Bereea și a propovăduit oamenilor de acolo, și că bereeanii erau mult mai nobili decât cei din Tesalonic în aceea că cercetau Scripturile zilnic să vadă dacă aceste lucruri erau adevărate sau nu. Așa că un studiu bereean este un studiu făcut de cei care au spiritul bereeanilor să cerceteze ca să știe adevărul despre lucrul care este în fața lor, cei care vor să investigheze cu o inimă sinceră; și cred că acest lucru se va aplica la tot ce avem de prezentat, pentru că aceștia sunt singurii termeni pe baza cărora prezentăm ceva. Veniți și încercați, veniți și vedeți, veniți și investigați, să vedeți dacă acestea sunt în acord cu cuvântul lui Dumnezeu sau nu. Dacă aflați că este în dezacord, nu credeți. Dacă găsiți că este în acord, primiți și fiți binecuvântați împreună cu noi.

Am vrut să spun cu o clipă în urmă, dar am uitat acea trăsătură, că mai există încă o mică parte de studiu bereean, vă amintiți, în partea din spate a noii Biblii a Turnului de Veghere; acolo sunt anumite ajutoare bereeane, și în ele sunt luate anumite subiecte. Unii din poporul Domnului, în unele din studiile lor, ar vrea să studieze o temă, și acolo sunt câteva, dacă sunteți dispuși să luați diferite subiecte. Dacă veți lua vreunul dintre ele acesta va forma un studiu bereean bun. Referința la Turnuri și la Studii este bună, și de asemenea referința la Scripturi, așa încât acolo aveți totul în mod concis și puteți avea un studiu bereean splendid, pe subiecte. Toate acestea sunt studii bereeane. Nu vrem să impunem nimic special, decât că noi credem că toate sunt bune, și poate că unde sunt întruniri diferite ar putea fi bine să luați un tip de studiu bereean pentru o întrunire, și alt tip pentru altă întrunire; ca de exemplu, pentru o întrunire putem lua studiile așa cum apar în Turnul de Veghere și apoi pentru altă întrunire putem lua studiile așa cum sunt schițate în spatele noii Biblii, și poate pentru alta putem lua primul volum al Studiilor în Scripturi, sau volumul cinci, sau Umbrele Cortului Întâlnirii. Știți că acum avem întrebările de la volumul cinci în formă de broșură. De asemenea avem întrebările de la Umbrele Cortului Întâlnirii în formă de broșură. Și gândul nostru este, ca în decursul timpului, să avem întrebările la toate volumele, pentru că acesta pare să fie un mod de mare ajutor pentru studiu și foarte mulți din prietenii dragi sunt binecuvântați prin el.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Ispășirea Cortului Întâlnirii, a altarului etc. (Q689-2)

Întrebare (1910)—1—Leveticul 16:20. După ce se vorbește despre jertfirea vițelului și a țapului, citim, “Când va termina de făcut ispășirea pentru sfântul locaș, pentru cortul întâlnirii și pentru altar, să aducă țapul cel viu”. Ce simbolizează aceasta?

Răspuns—Sfântul locaș de aici reprezintă Curtea, și cortul întâlnirii reprezintă cortul întâlnirii propriu-zis, Sfânta și Sfânta Sfintelor. După ce preotul a făcut ispășirea, împăcarea, mulțumirea cu sângele vițelului și a țapului, pentru Curte și pentru Cortul Întâlnirii, aceasta nu înseamnă pentru acele locuri, ci pentru oamenii care sunt în acele stări. Ca de exemplu, toți cei pe care noi îi numim casa credinței aparțin de starea curții, locul sfânt; și toți care aparțin Preoțimii Împărățești sunt în starea Cortului Întâlnirii, Sfânta sau Sfânta Sfintelor. Domnul nostru Însuși și unii dintre frații Lui au trecut deja în Sfânta Sfintelor, și alții sunt în Sfânta, sau prima din aceste încăperi. Se pare că după mulțumi­rea dreptății, cu privire la toți aceștia, deplina oferire a meritului Dom­nului și deplina acceptare a întregii chestiuni, urmează pecetluirea în legătură cu țapul viu. Se pare că tipul ne învață că strâmtorarea care va veni asupra Marii Mulțimi nu va veni asupra lor în acest mod oficial decât după ce lucrarea cu Turma Mică va fi completă. În timp ce Marea Mulțime ar fi luat parte la strâmtorare în trecut, totuși această procedură deosebită de la sfârșitul acestui veac pare să fie după ce Biserica va fi trecută dincolo de văl. Trebuie să mai spunem dragi prieteni că fiecare trăsătură a tipului și profeției aparțin viitorului și este mai mult sau mai puțin nesigură până ce se împlinește. Cu alte cuvinte Dumnezeu nu ne-a dat tipuri și profeții dinainte pentru ca noi să speculăm asupra lor, ci să le putem cunoaște când ajung să se împlinească. Exact cum Domnul nostru a spus despre Sine la prima venire, că atunci când ei vor vedea împlinindu-se anumite lucruri, atunci să știe că ele sunt împlinirile lucrurilor scrise. Așa că apropiindu-ne de începutul timpului de strâmtorare, aceia care vor trăi atunci și vor fi martori la procedurile Domnului cu clasa Marii Mulțimi vor vedea ceva ce le va fi de ajutor — poate că mai mult decât vedem noi acum. Jertfirea țapului Domnului nu s-a sfârșit încă, și această procedură cu Marea Mulțime este ceva ce are loc după junghierea țapului Domnului și stropirea sângelui său.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la sângele vițelului stropit asupra țapului.

(Q690-1)

Întrebare (1910)—1—Dacă țapul Domnului din Leveticul 16 reprezintă Biserica jertfită pentru lume, de ce n-a fost sângele vițelului stropit asupra țapului?

Răspuns—Va trebui să întreb pe Domnul de ce n-a făcut așa.

Apostolul Pavel spune, “Cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorului Lui?” (Rom. 11:34) Ei bine, El n-a cerut sfatul vostru sau al meu, dragi prieteni. Acesta este motivul.

Întrebare (1910)—2—Acest lucru ar fi arătat puțin mai bine semnificația tipică.

Răspuns—Ei bine, poate data viitoare Domnul te va întreba pe tine.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Interpretarea cu privire la animalele jertfite. (Q690-3)

Întrebare (1910)—3—Cu privire la cap. 16 din Leveticul, te rog spune care sunt bazele tale de interpretare cu privire la animalele jertfite în această zi ca jertfe pentru păcat și ca jertfe pentru arderea-de-tot?

De exemplu, de ce spui că vițelul este un tip al lui Cristos Isus?

Răspuns—Pentru că eu văd că așa este. De ce spun că aceasta este o lampă cu gaz? Pentru că văd că aceasta este o lampă cu gaz. Există mulți oameni care nu știu că aceasta este o lampă cu gaz.

De ce spui că țapul Domnului este un tip al Bisericii? Pentru că văd că așa este.

De ce spui că țapul de trimis este un tip al Marii Mulțimi?

Pentru același motiv.

Poți să-mi dai motivul scriptural pentru interpretarea ta?

Ei bine, dacă toate aceste lucruri ar fi fost explicate în Scripturi nu ați mai fi avut nevoie de broșura “Umbrele Cortului Întâlnirii” și Dumnezeu nu v-ar fi dat-o. Nu toate sunt explicate în Biblie. A venit timpul potrivit ca Dumnezeu să clarifice înțelesul acestor tipuri și El le-a clarificat acelora care au ochi de văzut și urechi de auzit. Prin aceasta noi nu vrem să spunem ceva nepoliticos la adresa acelora care nu văd. Ei au majoritatea de partea lor, toți metodiștii, presbiterienii, episcopalii, luteranii etc., etc.; toți acești prieteni sunt de partea acelora care nu văd aceste lucruri — noi suntem doar o minoritate.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la berbec, că reprezintă o clasă. (Q691-1)

Întrebare (1910)—1—După interpretarea ta, că vițelul reprezintă o clasă și țapul Domnului o clasă, nu trebuie să ne așteptăm ca berbecul să reprezinte de asemenea o clasă?

Răspuns—Am explicat în Umbrele Cortului Întâlnirii ce credem că reprezintă berbecul. Pot spune că Domnul în providența Sa ne-a îndrumat să vedem că vițelul reprezintă pe Cristos; țapul reprezintă Biserica; am văzut aceasta din Scripturi, nu prin vreo voce specială sau vreun alt lucru miraculos. Am explicat deja acest lucru. Vă amintiți că apostolul, vorbind despre această zi de ispășire, ne spune despre vițeii și țapii care au constituit jertfa pentru păcat și al căror sânge a fost dus în Sfânta Sfintelor să facă ispășire pentru păcat. Există numai o singură jertfă a cărei sânge a fost dus în Sfânta să facă ispășire. Acea jertfă era în ziua ispășirii și era din două părți; mai întâi vițelul pentru a face ispășire pentru casa marelui preot; al doilea, țapul Domnului să facă ispășire pentru păcatele tuturor celor rămași. Ei au fost singurii la care se poate face referire. Tot așa, după ce ne vorbește despre acest lucru, apostolul ne spune că trupurile acelor animale al căror sânge era dus în Sfânta Sfintelor pentru a face ispășire pentru păcat erau arse afară din tabără, și numai aceste două animale au avut parte de această experiență, al căror sânge a fost stropit pentru a face ispășire și ale căror trupuri au fost arse afară din tabără. Când am văzut aceasta, am fost sigur că am ideea corectă. Apoi apostolul a spus, Să mergem la El afară din tabără, și am văzut că aceasta reprezenta pe țapul Domnului care a mers la vițel afară din tabără. Să nu ne certăm cu cineva care nu poate vedea; aceasta este spre dezavantajul lor.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la concepere și însuflețire. (Q691-2)

Întrebare (1911)—2—La ce punct în Cortul Întâlnirii este tipificată conce-perea și însuflețirea?

Răspuns—Din nou aceeași greutate. Noi nu trebuie să amestecăm aceste diferite gânduri, după cum nu ați amesteca nici diferitele pilde. Luați două dintre pilde și dacă le amestecați obțineți confuzie. Așa și aici. A te gândi la însuflețire și concepere etc. în Cortul Întâlnirii, nu este un gând corect. Nu s-a făcut însuflețire în Cortul Întâlnirii, nu s-a făcut concepere. În Cortul Întâlnirii este un gând cu totul diferit. În armonie cu întrebarea de dinainte răspunsul ar fi că în momentul intrării în Sfânta, persoana trebuie să fie concepută de Spirit. Nu este nimic în Cortul Întâlnirii care să indice ceva despre însuflețire.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la leviți uitându-se în Sfânta. (Q692-1)

Întrebare (1911)—1—În serviciile Cortului Întâlnirii, numai preotul intra în Sfânta; exista o pedeapsă cu moartea pentru Levit, care reprezintă pe credincioșii îndreptățiți, dacă se uita în Sfânta. Ce a simbolizat această pedeapsă cu moartea?

Răspuns—Nu știu să fie simbolizat ceva prin aceasta, numai că nimănui nu i-a fost permis să se uite înăuntru. Tot ce văd că se indică acolo este că pedeapsa cu moartea a fost pusă ca să arate că nimeni nu trebuia să se uite înăuntru.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Referitor la “Coș”. (Q692-2)

Întrebare (1911)—2—Care este semnificația cuvântului “coș”, în textul care vorbește despre cele trei pâini luate din coșul care a fost pus în mâinile preotului de către Moise? (Lev. 8:26)

Răspuns—Presupun că acel coș înseamnă coș; nu știu de nici o altă însemnătate.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Două altare în contrast. (Q692-3)

Întrebare (1911-Z)—3—”Noi avem un altar de la care n-au drept să mănânce cei care slujesc în cort” (Evrei 13:10). Ce se înțelege prin acest pasaj?

Răspuns—În acest pasaj apostolul pune în contrast preoțimea Levitică, serviciile lor în Cortul Întâlnirii și masa din Sfânta la care ei mâncau pâinile pentru punere înainte, cu Cortul Întâlnirii antitipic și cu masa lui mai bună. În legătură cu aceasta el arată că, în ceea ce privește preoțimea aaronică, nu numai că Biserica nu puteau fi preoți, dar nici Domnul nostru Isus nu putea fi; pentru că această preoțime a ieșit din Levi, și Isus a fost din altă seminție, din Iuda. De aceea când Isus a fost pe pământ El n-a putut fi preot. Dar Dumnezeu a plănuit un alt ordin de Preoți, adică, ordinul lui Melhisedec, spunându-i lui David, “Domnul a jurat și nu-I va părea rău: “Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”” (Psa. 110:4; Evrei 5:6). Atunci este evident că dacă Cristos trebuia să fie un preot după rânduiala lui Melhisedec, El nu era un preot după rânduiala lui Aaron.

Când apostolul a dovedit că noi, ca preoți, nu avem dreptul să ne amestecăm în Sfânta și Sfânta Sfintelor tipice, el ne arată atunci că ei, cei din casa lui Aaron, nu au dreptul la locul nostru. Ei nu au dreptul să vină în această Sfântă antitipică în care intrăm noi. Dacă ei devin membri ai Preoțimii Împărătești, pot să intre; dar starea lor ca membri ai preoțimii aaronice nu le dă acest privilegiu. Astfel, el ne arată o diferență între aceste două preoțimi, cea după rânduiala lui Aaron și cea după rânduiala lui Melhisedec. Noi avem “jertfele mai bune”; noi avem serviciile mai bune. Noi avem, pe un plan mai înalt, tot ce au avut ei, tipic, pe un plan mai jos.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Tămâie în Sfânta Sfintelor. (Q692-4)

Întrebare (1911-Z)—4—Era necesar ca tămâia să-l preceadă pe marele preot în Sfânta Sfintelor când intra să ofere sângele țapului?

Răspuns—Inițial, oferirea tămâii în Ziua Ispășirii de către marele preot a câștigat pentru el recunoaștere din partea Atotputernicului și a manifestat vrednicia lui de a se înfățișa înaintea lui Dumnezeu. De aceea nu era nevoie ca el să ofere nici o altă jertfă decât aceasta. Toată lucrarea ispășirii a fost împărțită în două părți. Dacă tipul arăta că preoții subordonați intrau în Sfânta Sfintelor, atunci se pare că era necesar ca fiecare să se oprească și să ofere tămâie înainte de a intra.

Noi suntem reprezentați, nu individual, ci ca membri ai Corpului lui Cristos. Așa că n-ar fi necesar ca tămâia să fie oferită de mai multe ori. S-ar părea însă că tămâia a rămas în Sfânta și Sfânta Sfintelor. Jertfa este încă apreciată de către Tatăl Ceresc și va fi întotdeauna.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Sânge și tămâie — amândouă au avut de-a face cu

Dreptatea. (Q693-1)

Întrebare (1911-Z)—1—În tip, tămâia a fost cea care a mulțumit Dreptatea divină? Dacă nu, cum este îndeplinită mulțumirea Dreptății și de ce a fost arsă tămâia?

Răspuns—Amândouă, atât tămâia cât și sângele au avut de-a face cu mulțumirea Dreptății. Citim că tămâia trebuia să acopere Capacul Ispășirii (Lev. 16:13). Cu alte cuvinte, dacă tămâia n-ar fi mers înainte, marele preot n-ar fi trăit. Aceasta arată că dacă Domnul nostru nu Și-ar fi dat viața Sa umană în mod satisfăcător, Și-ar fi pierdut dreptul la viață. La consacrare El a fost de acord cu aceasta și Și-a predat drepturile Sale pământești la viață. Dacă se dovedea credincios angajamentului Său, El primea viață de un ordin mai înalt, dincolo de văl. Așa că mulțumirea Dreptății, reprezentată în tip prin tămâia care preceda pe marele preot dincolo de văl, ar fi o satisfacere pentru Sine și ar fi o mărturie că El a împlinit cu credincioșie condițiile cerute.

Dar cât privește mulțumirea pentru păcatele Bisericii și ale lumii, aceasta se împlinește ulterior, nu prin tămâie, ci prin sânge.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Leviții, un tip. (Q693-2)

Întrebare (1911-Z)—2—Pe cine au simbolizat Leviții?

Răspuns—Leviții au simbolizat pe “Biserica celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri” (Evr. 12:23). Această afirmație — “care sunt scriși în ceruri” — implică faptul că ei sunt recunoscuți ca o clasă spirituală — au intrat în favoarea divină.

Ne este dată istoria Leviților ca seminție tipică în mod special reprezentând pe întâii-născuți; și această istorie a întâilor-născuți ne duce înapoi la timpul când întâii-născuți ai seminției lui Israel au fost cruțați în noaptea de paști. Acea noapte simbolizează acest Veac Evanghelic, timpul de întuneric pe pământ, când Domnul Își ia clasa Lui de nestemate. Această “Biserică a celor întâi-născuți” au trecut din moarte la viață — toți acești întâi-născuți reprezentând întreaga “Biserică a celor întâi-născuți” sunt reprezentați în seminția lui Levi. Dintre acești leviți erau aleși câțiva preoți, simbolizând pe Domnul nostru și pe cei care cu credincioșie urmează în pașii Lui. Așa că întreaga “Biserică a celor întâi-născuți” va include o mare mulțime — mai mulți decât Corpul lui Cristos. Fecioarele care o urmează (Psa. 45:14), toate aparțin acestei “Biserici a celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri” (Evr. 12:23). Lucrul Leviților în legătură cu serviciul Cortului Întâlnirii este fără îndoială unul simbolic.

Marele preot “intra … odată pe an” în Ziua Ispășirii — în Sfânta Sfintelor. Aparent preoții subordonați nu intrau în Sfânta Sfintelor în această zi (Evr. 9:6, 7), ci în Sfânta, unde erau sfeșnicul și masa cu pâinile pentru punere înainte și altarul de aur pentru tămâie. Ei, fără îndoială, au simbolizat pe aceia care stau cu Cristos în locurile cerești (Efes. 2:6), și astfel sunt cu mult înaintea celor din casa credinței în ge­neral. Preoții subordonați erau fiii lui Aaron, și fiind din familia preoțească sau din casă, ocupau o poziție mai înaltă și aveau drepturi și privilegii mai mari decât restul leviților. Ilustrația preoților subordonați care intră în Sfânta pare să corespundă cu experiențele noastre din timpul prezent și nu cu experiențele noastre din viitor, când ne așteptăm să intrăm în Sfânta Sfintelor prin vălul despicat.

Experiențele leviților antitipici din prezent sunt diferite de cele pe care le vor avea în viitor. În prezent ei sunt în starea Curții, pentru că numai membrii Corpului sunt privilegiați să intre în Sfânta și să cunoască “lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Dar când obiectele din Sfânta erau împachetate, leviții tipici duceau lucrurile prețioase — le era permis să le poarte. Ei puteau simți că au dreptul să le atingă în mod general, dar nu în același fel ca și preoții. Aceasta pare să implice că numai aceia care umblă în urmele lui Isus pot să aibă o apreciere adâncă și deplină a Planului divin. Alții ar putea să înțeleagă aceste lucruri într-o anumită măsură, dar nu în plinătatea lor.

Atunci, noi trebuie să luăm în considerare că după cum leviții îndeplineau un serviciu în legătură cu jertfele Zilei Ispășirii, tot așa ei vor avea un serviciu special după Ziua Ispășirii. În Ziua Ispășirii, când poporul aștepta pe preot să iasă și să-i binecuvânteze, nu era timpul ca leviții în general să învețe pe popor sau ca ei să-și învețe lecțiile lor importante; dar, după această Zi de Ispășire, leviții erau învățătorii generali ai întregului popor, explicându-le Legea. Și astfel vedem că aceasta va fi o parte din lucrarea leviților antitipici în viitor. Ei nu vor avea moștenire în țară și în binecuvântările ei. Ei vor fi asociați în lucrarea Împărăției și în instruirea poporului. Dar cum exact va fi făcută aceasta, nu putem ști acum în mod clar.

Am putea de asemenea înțelege că leviții din Curte reprezintă foarte potrivit pe toți aceia care doresc să se întoarcă de la păcat și să se aproprie de Dumnezeu și care fac progres spre îndreptățire completă. Ei sunt într-o atitudine îndreptățită din momentul când s-au întors de la păcat și au intrat în Curte. Aceasta implică credință și ascultare. Și astfel toți care sunt în armonie cu Dumnezeu în vreun sens al cuvântului sunt, de probă, leviți; dar dacă vor deveni sau nu leviți adevărați, depinde dacă se consacră pe deplin. Dacă nu fac această consacrare, atunci nu vor primi binecuvântările speciale care i-ar îndreptăți la planul spiritual. Noi toți am fost în acest sens al cuvântului leviți — în sensul apropierii de îndreptățire, dorind îndreptățirea, dorind armonie cu Dumnezeu și căutând-o, punând deoparte murdăriile trupului etc. — dar nu am ajuns la acea îndreptățire decât atunci când ne-am prezentat trupurile noastre ca jertfe vii și am fost concepuți de Spiritul sfânt și a început noua viață prin care noi am trecut de la moarte la viață, prin care am devenit “Biserica celor întâi-născuți” și numele nostru a fost scris în ceruri. Cei care se întorc înainte de a-și prezenta trupurile ca jertfe vii nu reușesc să ajungă la deplina îndreptățire, nu reușesc să aibă îndreptățirea la viață — ei nu reușesc să ajungă la gradul credincioșiei față de principiul drept și la gradul de armonie cu Dumnezeu.

În timp ce starea Curții pare să reprezinte în prezent pe toți aceia care se apropie de Dumnezeu și iubesc dreptatea și doresc armonie cu El, pare ca și cum, odată cu încheierea acestui veac, va fi o ajustare a lucrurilor prin care toți aceia care nu au ajuns la punctul deplinei consacrări și la punctul conceperii de Spirit, care nu vor aparține casei credinței și “Bisericii celor întâi-născuți”, în sensul absolut, vor ieși afară și nu vor mai fi recunocuți ca fiind în Curte. Între timp, clasa care s-a consacrat deja, “și-au prezentat trupurile lor ca o jertfă vie”, și au primit conceperea de Spirit și s-au bucurat pentru o vreme de privilegiile de a fi membri ai Corpului lui Cristos — aceștia, dacă nu reușesc să-și mențină starea, sunt reprezentați ca fiind separați de clasa “turmei mici” la sfârșitul acestui veac. Starea lor după aceea este reprezentată se pare de starea Curții.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Semnificația sângelui vițelului. (Q695-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Ce a reprezentat sângele vițelului?

Răspuns—Sângele prezentat în Sfânta Sfintelor a reprezentat viața sau drepturile vieții celui jertfit; dar sângele propriu-zis era un simbol al morții. Când sângele este în vene el este un simbol al vieții. Sângele vițelului și ulterior sângele țapului, în mâinile preotului, spunea simbolic, Acest animal este mort, și aici este dovada. Așa că prezentarea sângelui a însemnat prezentarea acestei vieți jertfite cu toate drepturile care-i aparțin.

Domnul nostru a avut anumite drepturi de viață când a murit. Expresia drepturi de viață poate fi folosită în mod potrivit și în legătură cu o persoană care nu are viață în sens deplin, dar care a făcut o deplină consacrare și a fost acceptat de Domnul. Unul ca acesta este socotit ca fiind trecut din moarte la viață. În momentul când îi este atribuită dreptatea, el trece din moarte la viață. Avocatul i-a atribuit aceluia suficient din meritul Său ca să compenseze orice lipsă; el devine astfel acceptabil și este într-o stare socotită completă. Atunci el are drepturi de viață; și despre acele drepturi se spune că sunt jertfite, sau prezentate lui Dumnezeu. În acest fel se poate spune despre acea persoană că devine un membru al Corpului Marelui Preot. Cristos îi atribuie suficient din merit ca să compenseze lipsa de merit a lui; și fiind făcut acceptabil pentru Tatăl prin această atribuire, el devine un membru al Corpului Marelui Preot.

Există o diferență între oferirea jertfei noastre și prezentarea noastră. Nu noi, ci Marele Preot face jertfirea. Înainte ca Marele Preot să accepte pe cineva ca membru al Corpului Său, El îi atribuie suficient din meritul Său pentru a-i da drepturi de viață. În virtutea faptului că este socotit perfect, acela are drepturi de viață, o stare care-i permite să fie o jertfă.

Toate acele drepturi de viață pe care Domnul nostru le-a avut când a murit au fost reprezentate simbolic în sângele vițelului; și cu acel sânge s-a făcut stropirea în Sfânta Sfintelor.

A fost doar un moment când cuțitul din mâna marelui preot a lovit și a junghiat vițelul. Acel moment a reprezentat momentul în care Domnul nostru, la Iordan, a devenit mort ca om și viu ca Nouă Creatură, când, “prin Duhul Cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evr. 9:14). Dar El nu S-a oferit ca Nouă Creatură, ci ca omul Isus Cristos. Umanitatea Lui nepătată a fost ceea ce a oferit El acolo. El a făcut aceasta prin veșnicul Spirit al calității de Fiu și din loialitate față de Dumnezeu; și acesta a fost momentul oportun, clipa prezisă în profeție. Atunci El a fost recunoscut ca Preot. Dacă Cristos era pe pământ, pe plan pământesc, El nu putea fi preot după trup, El nefiind din familia lui Aaron. Singurul ordin preoțesc de care a aparținut a fost ordinul spiritual, cel menționat în scriptura care spune: “Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Psa. 110:4). El n-a fost preot după trup, ci ca Nouă Creatură.

Marele Preot a venit în funcția Sa prin virtutea lucrării Sale de jertfă. Aducerea vițelului în Curte a însemnat prezentarea lui pentru jertfă. Tot așa și cu Isus. Când El a venit la Ioan la Iordan, a făcut o predare de Sine. Tatăl a recunoscut aceasta. Ucenicii Domnului s-au prezentat pe ei înșiși, dar n-au fost nici acceptați ca jertfe nici concepuți de Spirit până la Cincizecime. În ziua aceea, în timp ce așteptau, Dum­nezeu a aceptat jertfa și i-a făcut preoți în acel moment.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Toți cei din curte sunt în favoarea lui Dumnezeu (Q696-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Poate fi cineva în starea Curții fără a fi în favoarea lui Dumnezeu?

Răspuns—Curtea Cortului Întâlnirii a reprezentat o stare de favoare divină. Dar Cortul Întâlnirii a reprezentat favoarea divină într-un sens și grad mai înalt.

În prezent Curtea reprezintă starea tuturor acelora care, exercitând credință în Dumnezeu, se apropie tot mai mult de El și de serviciul Său. Aceștia sunt în favoarea lui Dumnezeu din cauza spiritului lor de loialitate față de El, care îi conduce să înainteze pas cu pas ca să cunoască și să facă voia Lui perfectă. Voința perfectă a lui Dumnezeu cu privire la toți cei chemați în acest veac este ca ei să-și prezinte trupurile ca jertfe vii, sfinte și acceptabile pentru El prin meritul atribuit al Avocatului lor — Răscumpărătorul lor. Dar dacă, după o deplină ocazie de a cunoaște și a face voia Lui, aceștia nu continuă și refuză să facă consacrarea, din acel moment cursul lor va fi înapoi, având tot mai puțină favoare divină, până ce vor fi iarăși în lume. Dar chiar și atunci scopurile lui Dumnezeu pentru ei sunt generoase, pentru că ei pot să ia parte cu lumea în general la asigurările pline de har ale Noului Legământ timp de o mie de ani de domnie a lui Mesia.

Cei care fac legământul de jertfă și prin acesta trec din Curte în Sfânta, intră în cea mai înaltă favoare a lui Dumnezeu, ca și copii ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Isus. Dar dacă mai târziu ei se retrag cu teamă înapoi și neglijează a-și completa jertfa, ei s-ar putea să nu rămână într-o relație atât de strânsă, ci în cele din urmă să fie expulzați în Curte. Acolo ei vor fi, de fapt, în favoarea lui Dumnezeu ca clasă a Marii Mulțimi, dacă nu se retrag cu totul, caz în care răsplata lor va fi Moartea a Doua.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Nimic specific despre Urim și Tumim. (Q697-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Există vreo descoperire asupra a ceea ce a constituit Urim și Tumim, sau cum li s-a răspuns preoților?

Răspuns—Nu se cunoaște nimic specific despre acest subiect. Într-un fel sau altul se presupune că pieptarul purtat de Marele Preot era folosit ca Urim și Tumim — adică, să se dea un răspuns clar, da sau nu, la întrebările care se puneau. De exemplu, dacă se întreba, Să meargă Israel la război împotriva acestui popor? sau, Să se alieze Israel cu acest popor? răspunsul Domnului era arătat de pieptar. Cum se răspundea la aceste întrebări, nu ni se spune. Nimic din Scriptură nu ne spune, și noi nu avem nici chiar tradiție care să ne dea un răspuns clar. Știm că aveau Urim și Tumim și că răspunsul era indicat cumva cu pietrele prețioase ale pieptarului, dar cum exact, nimeni nu știe.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Marea Mulțime și Moartea a Doua. (Q697-2)

Întrebare (1912)—2—Arată Cortul Întâlnirii că există un loc în Sfânta, dincolo de care cineva nu poate trece ca preot, și cade înapoi în Marea Mulțime, dar dacă acesta eșuează ca preot, nu este nimic pentru ei decât Moartea a Doua?

Răspuns—Numai cei care trec de al Doilea Văl în Sfânta Sfintelor, prin puterea Întâiei Învieri, vor fi asigurați pentru Preoțimea Împărtească în afara pericolului căderii. Domnul va decide dacă noi vom fi preoți sau leviți. Am văzut pe unii care aparent au avut mult interes și apoi pentru un timp au devenit inerți, n-au devenit mari jertfitori, iar apoi după ani de zile au devenit foarte zeloși și și-au jertfit viețile. Unul ca aceștia a fost Sf. Pavel. El n-a fost la început numai un persecutor al Bisericii, ci după aceea a fost trei ani în Arabia, și apoi a mers să-l vadă pe Sf. Petru. Treisprezece ani mai târziu Barnaba l-a căutat, l-a găsit acasă în Tarsul Ciliciei și l-a pus să propovăduiască în Antiohia, unde l-au ales ca unul dintre bătrâni (Gal. 1:17; 2:1 și Fapt. 11:25-30). Dacă Pavel ar fi stat în Arabia tot restul vieții lui doar studiind și îngrijindu-și ochii bolnavi, fără îndoială ar fi fost din a doua clasă. Barnaba i-a zis, Frate Pavel, nu vrei să te angajezi activ în serviciul Domnului? Barnaba a făcut mult ca să-l încurajeze pe Sf. Pavel să-și înceapă activitățile, și odată ce a început, nimic nu l-a mai oprit. El a fost cel mai mare dintre toți apostolii în jertfire — al doilea după Domnul Său.

Să presupunem că Sf. Pavel ar fi murit în timpul acelor ani de inerție, ce dovadă am fi avut că el și-a întărit chemarea și alegerea? Nici una. A fost între timp aruncat în Curte? Nu, el s-a bucurat încă de privilegiile preoțești din Sfânta. Noi nu știm cât de mult a studiat în Arabia, nici nu vedem că a făcut multă jertfă în timpul acelor ani.

Deci, dacă Dumnezeu i-a putut da lui acei ani să se hotărască ce va face, atunci El ar putea face la fel cu oricare altul, după cât putem noi ști. Faptul că cineva poate fi într-o stare de inerție pentru un timp nu înseamnă că Dumnezeu l-a respins de la starea Sfintei. Decizia Domnului este la sfârșitul căii noastre. Dar poate că acum la sfârșitul acestui veac condițiile sunt diferite. Domnul nu ne-ar putea da 14 ani, pentru că toată jertfa, după câte știm noi, se va îndeplini într-un timp foarte scurt. Și nu numai atât, dacă noi nu avem spiritul și dispoziția de jertfire, El ne poate înlătura mai repede, pentru că El vrea să completeze întreaga clasă aleasă înainte de acel timp. De aceea acum este puțin diferit.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Sunt cei concepuți de Spirit în Curte? (Q698-1)

Întrebare (1912)—1—Cel care intră în starea Curții în timpul acestui veac Evanghelic este conceput de Spirit?

Răspuns—Nu. Nimeni nu este conceput de Spirit când intră în starea Curții, căci aceasta nu este o stare a conceperii de Spirit. Noi nu ne certăm cu cei care au o opinie diferită. Opinia noastră este dată în Umbrele Cortului Întâlnirii, și aceasta este că Curtea reprezintă starea de îndreptățire, și că cei care sunt în ea sunt în așa-numita stare îndreptățită.

Îndreptățire înseamnă a fi îndreptățit real sau de probă. Care este diferența? Îndreptățirea reală ar fi un lucru real sau autentic; ca de exemplu, Isus a fost perfect în realitate, aprobat de Dumnezeu, ca fiind perfect. Nu pentru că s-a făcut ceva pentru El, nici că I s-a socotit ceva. El a fost perfect în realitate, just sau drept în ochii lui Dumnezeu, pentru că în El n-a fost păcat. Dar nici unul dintre noi, urmașii Săi, nu suntem în acea stare, pentru că noi suntem toți “copii ai mâniei, ca și ceilalți” (Efes. 2:3); de aceea noi nu putem vorbi despre noi că suntem în acea stare.

Ne uităm la Avraam și citim despre el că a fost îndrepățit prin credință. A fost îndreptățirea lui Avraam reală? Putea deveni el în mod real drept înaintea lui Dumnezeu prin exercitarea credinței? Apoi ne amintim de altă scriptură, că nimeni nu poate fi îndreptățit prin faptele legii și că singura îndreptățire care o poate avea cineva este prin credință în Cristos. De aceea Avraam n-a fost în mod real îndreptățit.

Atunci în ce fel a fost îndreptățit Avraam și la ce?

El a fost îndreptățit să primească favoarea lui Dumnezeu, și îndreptățit să fie tratat ca prieten al lui Dumnezeu și să i se spună secrete pe care Dumnezeu le-ar spune unui prieten și nu unui dușman. Avraam a crezut pe Dumnezeu și el a fost socotit ca prieten și atât de drept pe cât a fost posibil, având în vedere faptul că Cristos încă nu murise pentru păcatele lumii.

Acum revenind la noi: Să luăm pe cineva care a fost păcătos, lumesc, trăind în păcat, și acea persoană zice, Mă voi apropia de Dumnezeu, am o foame după Dumnezeu. Aflu că viața veșnică este posibilă și că Dumnezeu vrea s-o dea unora. Sunt obosit și încărcat de păcat, și imperfect; vreau să ajung la Dumnezeu. O astfel de dorință ar fi primul pas către îndreptățire.

Îmi aduc aminte de o soră germană care a spus: Frate Russell, când mergeam la școală în Germania am fost pusă împreună cu oameni care nu erau deloc religioși, și am pierdut pe Dumnezeul meu, și aș vrea foarte mult să-L găsesc. Nu sunt fericită și văd pe alții care sunt fericiți, și care se simt copii ai lui Dumnezeu. Aș vrea să mă simt ca un copil al lui Dumnezeu și ca Dumnezeu să mă considere ca atare. Ce pași să fac?

(Gândiți-vă la construcția Cortului Întâlnirii, cu Sfânta și Sfânta Sfintelor, Curtea, perdelele etc. În fața Cortului Întâlnirii era un lighean de aramă, umplut cu apă. Tot în față era altarul de aramă, pe care se ardea grăsimea, aproape de poartă).

Acum să ne-o închipuim pe această tânără germană în Tabăra lui Is­rael, zicând, Dumnezeu este reprezentat în acel Cort al Întâlnirii și aș vrea să mă apropii de Dumnezeu; El este reprezentat acolo prin gloria Șekină, iar eu trăiesc aici. Mă va lăsa El să mă apropii?

I-am spus, “Apropie-te de Dumnezeu și El se va apropia de tine”. De când a început să facă primul pas spre Dumnezeu ea a început să intre într-o stare de îndreptățire. A făcut primul pas. Isus a vorbit despre doi oameni care s-au suit la Templu să se roage — un vameș și un fariseu. El a spus că vameșul a plecat acasă îndreptățit dar fariseul nu. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, el a fost mai aproape de o stare îndreptățită decât fariseul. Ei amândoi au fost într-o stare de îndreptățire parțială, ca toți evreii — ei erau în relație cu Dumnezeu, prin jertfele Zilei Ispășirii. Ei își foloseau privilegiile și veneau la Dumnezeu în rugăciune, și unul din cei doi a fost mai îndreptățit și mai acceptabil pentru Dumnezeu. Aceasta se înțelege prin îndreptățire — aprobat de Dumnezeu. Avraam a fost aprobat de Dumnezeu pentru că a făcut tot ce-a putut mai bine. Amândoi oamenii aceia erau într-o stare de îndreptățire de probă.

Așa și cu această tânără, ea intra într-o stare de îndreptățire de probă; ea se întorcea spre Dumnezeu. I-am arătat poarta și i-am spus, Du-te înăuntru în Curte prin credință.

Singura cale să te apropii de Dumnezeu este să recunoști că ești păcătos și că Însuși Dumnezeu a pregătit o jertfă pentru păcat, reprezentată prin Altarul de Aramă, chiar la Poarta Curții. Deci, a te apropia de Dumnezeu înseamnă a exercita credință în jertfa lui Cristos. Am arătat Poarta antitipică spre Curte.

Am întrebat-o dacă credea și ea a răspuns, Da, cred în Isus, că a murit și a înviat dintre morți pentru păcatele mele și ale lumii întregi. Astfel ea a trecut prin Poartă în mod antitipic.

Când am întrebat apoi, Cauți să trăiești separat de păcat? Întrebam dacă mergea la Lighean, care este pentru spălarea de murdăriile cărnii. Ea a răspuns, Mă străduiesc să fac așa. Răspunsul ei a arătat că se spăla la Lighean și avea folos din aceasta, și punea deoparte acele lucruri exterioare care nu-i plac lui Dumnezeu. Prin aceasta ea nu se îndreptă­țea pe sine, ci încerca să coopereze cu Dumnezeu — ea era într-o stare de îndreptățire de probă. După aranjamentul lui Dumnezeu, îndreptățirea nu poate fi completă până ce nu facem un pas mai departe. După observarea jertfei, a Ligheanului și spălarea în el, noi trebuie să facem ceva mai mult.

I-am spus că cel mai bun lucru pe care-l poți face este să-ți dai inima în întregime lui Dumnezeu în consacrare, nereținând nimic. Acest lucru era reprezentat în Cortul Întâlnirii prin legarea țapului la ușa Cortului Întâlnirii. Nimeni n-ar putea face mai mult! Următorul lucru ar fi ca Marele Preot să o accepte ca membru al Său iar în această calitate să fie pentru ea Avocat înaintea Tatălui. Acceptarea divină urmează la rând. Ea a făcut tot ce a putut. Domnul trebuie să facă restul. Cred că mai este loc, și cred că Domnului Îi face plăcere să te primească. Acceptă aceasta ca pe un fapt și caută dovezile că Dumnezeu te-a primit. Dovezile vor fi o percepție spirituală mai clară, o dorință de a-ți pune viața în serviciul Său și unele ocazii de a suferi pentru dreptate.

Ilustrația din Umbrele Cortului Întâlnirii este că Preotul junghie țapul, îi ia viața, făcându-l parte din jertfa Sa. Momentul în care s-a făcut jertfa a reprezentat acceptarea consacrării ei de către Isus. În același moment ea a fost concepută de Spiritul sfânt și a fost socotită de Tatăl ca o Nouă Creatură. Astfel ea a trecut de Primul Văl în Sfânta. Această trecere de Primul Văl reprezintă moartea voinței, întocmai cum trecerea de al Doilea Văl reprezintă moartea completă a trupurilor noastre. Noi trecem pe sub Primul Văl când voințele noastre sunt botezate în moartea Sa; suntem îngropați împreună cu El prin botezul în moartea Sa și ridicați de cealaltă parte ca Noi Creaturi. Așa că Primul Văl al Cortului Întâlnirii reprezintă moartea noastră în ceea ce privește voințele noastre, și reprezintă faptul că Dumnezeu ne acceptă ca Noi Creaturi prin credință, ca noi să putem avea acces la lucrurile spirituale ca Noi Creaturi. Oricine face acest pas este reprezentat ca un membru al Corpului Marelui Preot, Biserica, al cărei Cap este El, și astfel, apostolul spune că noi stăm în locurile cerești — adică în Sfânta. Dar să se remarce că îndreptățirea noastră nu este completă până când Marele Preot ne acceptă jertfa și îi atribuie meritul Său, făcând-o sfântă și acceptabilă pentru Dumnezeu.

Oricine trece de acest Prim Văl, după câte știm noi, este un preot împărătesc — dar nu este pentru mine sau pentru voi să spunem cine va fi socotit nevrednic. Trecând pe sub acest văl faci pasul care ar trebui să te facă preot, acesta este singurul pas pe care ești invitat să-l faci. Nu poți ca să faci alt pas. Așa spune apostolul Petru, “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt” (1 Pet. 2:9). Sf. Petru n-a încercat să facă o discriminare și să zică, Aceasta ați început să fiți, dar sunteți din Marea Mulțime. Acest lucru va fi hotărât de Domnul la timpul Său, când va arăta că unii care n-au fost suficient de credincioși nu vor fi din turma mică de preoți, ci vor fi din clasa leviților. Acest lucru se va hotărî la sfârșitul acestui veac, și nu este pentru mine sau pentru voi să hotărâm.

Un frate poate fi foarte energic, atât cât putem noi observa, dar Dumnezeu poate vedea că aceasta a fost pentru vreun motiv nevrednic, sau poate fi aparent nu prea energic, dar Dumnezeu să vadă că el a făcut tot ce a putut mai bine. De aceea noi nu trebuie să judecăm, ci să lăsăm totul pentru Domnul și să ne străduim să facem tot ce putem, și să ne ajutăm unii pe alții să învingem, și la sfârșitul veacului Învățătorul va arăta care este vrednic să stea cu El pe Tron ca preoți și care vor fi din clasa leviților înaintea tronului.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Jertfe înainte și după Ziua Ispășirii. (Q701-1)

Întrebare (1912)—1—În Umbrele Cortului Întâlnirii citim, “noi trebuie să facem deosebire între jertfele Zilei Ispășirii și jertfele care urmează Zilei Ispășirii, și că primele au fost prezentate pentru păcatul lui Adam, în timp ce următoarele au fost pentru greșeli individuale sau personale comise din ignoranță sau cu voia”. Dar aceasta mi-a provocat o mare nedumerire. În Evrei 9:7 apostolul ne învață că jertfele Zilei Ispășirii au fost pentru toate păcatele făcute, pentru păcatele întregului popor.

Răspuns—În Biblia engleză scrie așa, “Dar în partea a doua intră numai Marele Preot, odată pe an, nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru greșelile poporului” (Evr. 9:7).

Nu există o contradicție între această afirmație și cealaltă. Apostolul vorbește aici despre jertfele Zilei Ispășirii și nu despre acele jertfe care urmau Zilei Ispășirii. El explică, în armonie cu relatarea din Vechiul Testament, că aranjamentul era compus din două părți. Într-un sens al cuvântului jertfele Zilei Ispășirii au fost toate o singură jertfă și o singură lucrare pentru tot poporul, dar în alt sens al cuvântului era împărțită în două jertfe, una pentru preoți și leviți, și a doua pentru restul poporului, și apostolul vorbește în acest verset despre această fază a ei. El vorbește aici despre a doua, pe care el o oferă pentru sine și pentru greșelile poporului. Prima, sângele vițelului, era pentru el și casa sa, iar a doua era pentru greșelile sau păcatele întregului popor. Aceste greșeli ale poporului pentru care Marele Preot oferă ispășire nu sunt păcate cu voia, ci acelea care sunt comise din ignoranță, superstiție, orbire etc. — prin ereditate. Cu alte cuvinte, Dumnezeu are ca scop să ierte și să anuleze toate păcatele omenirii care au ajuns la noi direct sau indirect ca rezultat al neascultării lui Adam. Dar dacă după primirea acelei binecuvântări și cunoștințe păcătuim în vreo măsură cu voia, acea măsură care este cu voia nu este acoperită de ispășire.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Pentru ce erau jertfele Zilei Ispășirii? (Q701-2)

Întrebare (1912)—2—Jertfele din Ziua Ispășirii erau oferite pentru păcatele poporului comise din ignoranță?

Răspuns—Aceasta era o anulare completă a tuturor păcatelor până la acea dată. Este numai o reprezentare a primei Zile a Ispășirii, arătând că noi odată ce venim și ne primim binecuvântările de la sacrificiul din ziua ispășirii aceasta anulează toate păcatele pe care am recunoscut că le-am făcut.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Ce jertfe sunt pentru păcatele din ignoranță? (Q701-3)

Întrebare (1912)—1—Care este diferența dintre jertfele care urmează Zilei Ispășirii și jertfele din timpul Zilei Ispășirii, amândouă fiind pentru păcatele din ignoranță?

Răspuns—Trebuie să vedem despre ce vorbește apostolul, și aici evident că nu vorbește despre jertfele de după Ziua Ispășirii. El spune în versetul șase, “Și după ce au fost rânduite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele intră oricând în partea dintâi a cortului” (Evr. 9:6), îndeplinind serviciul lui Dumnezeu. “Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an” (Ziua Ispășirii) (vers 7).

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Unde era altarul de aur? (Q702-1)

Întrebare (1912)—2—Cum explici versetul din Evrei 9:4 în care apostolul Pavel scrie că Altarul de Aur era în Sfânta Sfintelor? Unii prezintă soluția acestei dificultăți spunând că noi trebuie să recunoaștem sau să acceptăm că apostolul când vorbea despre cădelnița de aur se referea la unele din micile cădelnițe de aur cu care preoții duceau focul de la altarul de aramă.

Răspuns—Fără îndoială că există o diferență între afirmația despre ordinea lucrurilor din Cortul Întâlnirii cum este redată de apostol aici, și declarația dată în Vechiul Testament. Dar noi trebuie să rămânem ferm lângă declarația dată în Vechiul Testament, pentru că propriile argumente ale apostolului sprijină Vechiul Testament. El spune că era necesar ca Marele Preot să ofere tămâie pe altarul de aur înainte de a intra în Sfânta Sfintelor. Aceasta înseamnă că altarul de aur nu putea fi în Sfânta Sfintelor, după propria relatare a apostolului, și de asemenea după relatarea din Vechiul Testament. Singura explicație la care ne putem gândi ar fi aceasta: Ori apostolul a avut un lapsus în limbaj, o scăpare în vorbire, sau că secretarul căruia i-a dictat aceasta a folosit cuvântul greșit, spunând dincolo de văl în loc de dincoace de văl. Oricum nu este un lucru important. Nu depinde nimic serios de aceasta. Noi vedem care a fost intenția reală în toate lucrurile. Altarul de aur era în Sfânta și nu în Sfânta Sfintelor, și de aceea orice scăpare în această relatare nu are legătură sau importanță specială.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Altarul la care nu aveau dreptul să mănânce. (Q702-2)

Întrebare (1908)—3—Te rog explică Evrei 13:10: “Noi avem un altar de la care n-au drept să mănânce cei care slujesc în cort”. La ce altar se referă, tipic sau antitipic?

Răspuns—Răspund că aici apostolul prezintă un contrast între preoțimea evreiască, preoțimea aaronică, și preoțimea antitipică, Cristos Marele Preot și Biserica, preoțimea împărătească, membrii corpului Său. Evreii și cei care aveau această idee evreiască în minte, aveau greutăți în a înțelege cum se poate vorbi despre noi ca preoți; cum toți credincioșii, toți care vin la Tatăl prin Cristos și fac o consacrare, prezentându-și trupurile ca jertfe vii, sunt, după cum spune apostolul Petru, o preoțime împărătească, un popor sfânt, un popor deosebit. Așa că ei aveau o problemă. Cum putem fi noi o preoțime? Noi nu aparținem de seminția preoțească. Vedeți că Pavel arată același gând. Noi aparținem de preoțimea lui Melhisedec; aceasta este rânduirea noastră, nu preoțimea aaronică. Preoțimea aaronică este un tip al anumitor trăsături, dar acest preot este de un ordin mai înalt de preoțime decât Aaron. Ei au jertfele literale; noi avem jertfele mai bune. Ei au avut junghierea vițelului literal și a mielului literal, și noi avem junghierea lui Cristos, vițelul antitipic, și avem jertfa Bisericii, țapul antitipic, pe un altar care este superior celui care era al lor. Altarul lor pentru tămâie a fost numai tipic. Aducerea de către sfinți a rugăciunilor și meritul lui Cristos ridicându-se la Dumnezeu este adevărata tămâie plăcută Lui. În toate acestea există tip și antitip. Acum noi avem un altar de la care ei nu pot mânca. Care este altarul nostru? Ei bine, dragi prieteni, altarul nostru este Cristos și jertfa Sa consacrată. Preotul sistemului tipic mânca din carnea care era oferită lui Dumnezeu pe altar. Să vă reamintesc că atunci când o jertfă era adusă la preot, nu în ziua ispășirii, ci altele, el lua grăsimea și o punea pe altar și o ardea, dar lua carnea și preoții o mâncau. Deci ei toți erau părtași la altar. Altarul consuma grăsimea etc., dar preoții mâncau toată carnea. Apostolul spune că ei pot să mănânce acea carne și pot jertfi pe acel altar, dar noi avem o jertfă superioară și avem un altar superior. Noi mâncăm din această carne de pe altarul nostru. “Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi înșivă” (Ioan 6:53). El vorbea Bisericii. De fapt, noi toți trebuie să fim părtași la carnea Lui. Bineînțeles, aceasta deschide o întrebare mai largă. Ce vrea să spună? Vă amintiți că pe vremea aceea mulți au spus, “Cuvântul acesta este prea tare, cine poate să-l sufere?” (Ioan 6:60) Aceasta pare o nebunie. Poate acest om să ne dea carnea Lui s-o mâncăm? Și mulți au plecat și n-au mai umblat cu El. Ei au zis, Aceste cuvinte misterioase sunt prea greu de înțeles, nu le mai putem asculta; noi renunțăm; El ne spune ghicitori. Ce vrea să spună când vorbește despre a mânca carnea Lui. Când ajungem să înțelegem sensul adevărat, așa cum înțelegem noi în acest veac Evanghelic, căci carnea Sa a reprezentat jertfa Sa pe care a dat-o pentru noi și pe care a terminat-o la Calvar și că voi vă împărtășiți din ea, o mâncați, vă hrăniți cu ceea ce a jertfit Cristos, atunci vă hrăniți cu meritul jertfei lui Cristos și vi-l însușiți; aveți îndreptățire prin credință în El, voi ați mâncat din acea carne; v-ați împărtășit de ceea ce El a jertfit pentru noi. La fel și eu. Și în acest fel avem îndreptățire la viață. Aceasta este ilustrația și înțelesul ei când noi ajungem s-o vedem prin Cuvântul lui Dumnezeu.

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Aaron; referitor la Cap și Corp. (Q703-1)

Întrebare (1916)—1—Aaron reprezintă atât capul cât și membrele corpului Cristosului în timpul jertfirii vițelului și țapului din Ziua Ispășirii?

Răspuns—Aaron n-a reprezentat corpul lui Cristos când el a sacrificat vițelul, pentru că vițelul a reprezentat numai pe Isus, iar voi și cu mine n-am fost reprezentați deloc în corp până când mai întâi Isus a terminat jertfa Sa și S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi, acoperindu-ne lipsurile, ca să putem fi acceptabili pentru Dumnezeu ca membri ai corpului Său. Nu exista nici măcar un membru al corpului atunci când El S-a jertfit pe Sine, după cum a declarat profetul Isaia, “Eu singur am călcat în teasc și nici un om dintre popoare nu era cu Mine” (Isa. 63:3).

CORTUL ÎNTÂLNIRII—Cele două table ale legii. (Q703-2)

Întrebare (1916)—1—De ce și cu ce scop au fost două table ale legii? Broșura de întrebări a Umbrelor Cortului Întâlnirii, pag. 37, întrebarea 48.

Răspuns—Nu ni se spune de ce au fost două table ale legii și deci putem avea doar opinia sau presupunerea noastră. Presupunerea mea este că aceste două table ale legii reprezintă probabil cele două părți ale legii lui Dumnezeu: una aparținând nouă, și una aparținând semenilor noștri. Isus a afirmat cele două părți ale legii. Prima este cea care a fost pe prima tablă: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată gândirea ta. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua, asemenea ei (în acord cu aceasta, în armonie cu același principiu), “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”. De aceste două porunci depinde toată Legea și Prorocii” (Mat. 22:37-40). Una ne spune despre datoria noastră față de Dumnezeu, și cealaltă despre datoria noastră față de aproapele nostru, și acestea au fost scrise, una pe o tablă și alta pe cealaltă tablă. Astfel au fost două table.

CREAȚIE—Relatarea mozaică. (Q197-1)

Întrebare (1911)—2—Crezi în relatarea mozaică despre creație?

Răspuns—Noi credem descoperirea divină, și dacă n-am avea nici o Biblie credem că ar fi potrivit să căutăm una. Nu ne putem imagina că un mare Creator iubitor să aibă un plan pentru creaturile Sale, să le aducă în existență și să nu Se îngrijească de ceva descoperire în legătură cu voința Lui cu privire la ele. Așa că, chiar dacă mi-am aruncat Biblia, când nu i-am cunoscut valoarea, am început să caut o Biblie pe undeva și am scotocit printre toate religiile păgâne să văd dacă pot să aflu una mai bună decât cea pe care am aruncat-o, și n-am găsit nimic atât de rațional, atât de rezonabil ca și Biblia, când am înțeles-o. Noi credem că relatarea Bibliei despre creație este singura relatare autorizată.

CREAȚIE—Creșterea vegetației fără soare. (Q197-2)

Întrebare (1911)—3—Dumnezeu a creat vegetația în a treia zi, cu mult înainte să fie făcut Soarele. Cum a crescut vegetația fără soare?

Răspuns—Eu nu înțeleg acest lucru în felul în care îl înțelege cel care întreabă. Eu nu înțeleg că Dumnezeu a făcut Pământul înaintea Soarelui. Soarele exista cu mult înainte, iar Pământul se învârtea în jurul Soarelui, dar Soarele n-a devenit lumina Pământului decât în a patra zi. Pământul era acoperit, după Scripturi și după știință de asemenea, într-un mare nor de ceață care s-a ridicat de pe Pământ și din apă și a format un mare cerc în jurul pământului, blocând razele Soarelui în întregime — un cerc foarte asemănător cu inelele lui Saturn, și acest cerc de ape de deasupra, ca și apele dedesubt, au împiedicat lumina să penetreze până în a patra zi.

CREAȚIE—Crearea omului când știa că va fi distrus. (Q197-3)

Întrebare (1911)—1—De ce a făcut Dumnezeu pe acești oameni, știind că îi va îneca?

Răspuns—Aceasta cuprinde așa de mult încât dacă cel care întreabă vrea într-adevăr răspunsul, ar face mai bine să citească cărțile. Acum noi avem șase volume și eu nu câștig un ban cu ele, și ele se vând la prețul de cost cu scopul de a le pune în mâinile tuturor oamenilor atât de ieftin încât fiecare să-și poată permite să le aibă, și ele răspund la toate aceste întrebări, de ce a creat Dumnezeu lumea, de ce a făcut pe om, de ce a permis păcatul etc. Nu cred că pot răspunde la această întrebare în câteva minute și să mai am timp și pentru alte întrebări care sunt în fața mea. O persoană a scris 19 întrebări și nu ar fi drept să se răspundă la toate iar celorlalți să nu li se răspundă. Cred că ar fi mai bine să fie împărțite și vom trece mai departe lăsând întrebările rămase de pe această listă până vedem dacă avem timp pentru ele. Cred că veți fi de acord cu aceasta.

CREAȚIE—Față de concepere. (Q198-1)

Întrebare (1916)—2—Care este diferența, dacă există, între a fi creat și a fi conceput?

Răspuns—Dintre cele două, creare este mai cuprinzător și ar include întregul proces. Ca de exemplu, de când noi suntem concepuți de Spiritul sfânt, suntem noi creaturi, în sensul că suntem concepuți în exact același mod cum este și cu embrionul natural, după care acest embrion crește până la naștere în întâia înviere. Sau luați altă ilustrație din Biblie. Noi suntem la început copii, și apoi prin dezvoltare devenim oameni și ne perfecționăm. Aceasta este diferența între început și deplina completare. Completarea va fi crearea. Noi suntem concepuți de spirit la început — aceasta inițiază lucrarea — apoi creștem până suntem însuflețiți și la timpul cuvenit suntem născuți. Ca ființe spirituale, suntem acum în acest proces de dezvoltare. Noua Creatură așteaptă marea completare prin întâia înviere.

CREDINȚĂ—Exercitată de lume în Veacul Milenar. (Q266-1)

Întrebare (1907)—3—În ce privință se va cere credință de la lume în Veacul Milenar?

Răspuns—Ei bine, este foarte dificil să explici aceasta, pentru că sunt atâtea idei diferite despre credință. Dacă te referi la credință ca însemnând o încredere în lucrurile pe care nu le vezi și în lucrurile pe care nu le știi și în lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a descoperit doar în Cuvântul Său, acest gen de credință va fi într-adevăr foarte limitat în Veacul Milenar. De ce? Pentru că totul va fi atât de clar și de vizibil încât lucrurile nu vor aparține credinței ci vederii. Acum este credință, pentru că Dumnezeu alege un popor deosebit și El îi încearcă pe aceia care au ureche de auzit și ochiul credinței, care pot umbla prin credință și nu prin vedere. Așa că El arată că noi umblăm pe calea îngustă și lumina este pe cărarea noastră și, în curând, în loc să avem o cărare care este întunecată și este luminată numai când facem acești pași, atunci Soarele Dreptății va răsări cu vindecare în razele Sale. Omul nu va avea nevoie de lanternă când va străluci soarele. Acum, lanterna Cuvântului lui Dumnezeu și purtarea ei reprezintă credința care ne vine de la ea, dar în Veacul Milenar nu vor avea nevoie de aceasta, pentru că cunoștința va fi peste tot, și în loc de credință se va cere cunoștință, și va fi posibil ca oamenii să ajungă să știe totul despre Dumnezeu și despre Planul Său. Este cunoștința mai bună decât credința? Da, într-adevăr. N-ați vrea o cunoștință absolută dacă ați putea-o obține? Ba da. Dar acum umblați prin credință, nu-i așa? Ba da. Dumnezeu spune că în acest mod vrea El să procedăm acum și nu ne dă mai mult decât atât. El ne dă destulă cunoștință să avem o bază pentru credința noastră și nu ne dă ceva mai puternic decât un fundament pentru credință.

CREDINȚĂ—Darul lui Dumnezeu. (Q266-2)

Întrebare (1910-Z)—1—Este credința darul lui Dumnezeu?

Răspuns—”Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efes. 2:8). Apostolul pare să sugereze că harul este favoarea lui Dumnezeu; de fapt, cuvântul “har” are semnificația de dar, sau favoare. Mântuirea noastră este prin favoare divină — nu din vreo necesitate din partea lui Dumnezeu, nu pentru că Dreptatea ar fi cerut aceasta, nu pentru că cineva ar fi putut cere aceasta de la El, ci este propria Lui prevedere milostivă, îndurătoare, și această mântuire în cazul nostru este prin credință. Și credința nu este de la noi, nu vine de la sine. De aici noi gândim că atunci când apostolul spune “nu vine de la noi”, el se referă la credință. Totuși, credința, într-un sens foarte important, este a persoanei; noi suntem îndemnați “să avem credință în Dumnezeu”. Unul nu poate avea credință pentru altul. Persoana trebuie să exercite propria credință în Dumnezeu; și totuși în acest text ni se spune că credința noastră este de la Dumnezeu.

În ce sens poate fi de la Dumnezeu? Răspundem că este de la Dumnezeu în sensul că orice dar bun și perfect vine de la Tatăl. Credința noastră trebuie să aibă un fundament, trebuie să aibă o bază. Trebuie să avem cunoștință despre un lucru pentru a avea credință în el. Noi avem cunoștință despre Dumnezeu și această cunoștință care ne este dată ca un har sau o favoare ne aduce la punctul unde putem exercita credința. Credința, într-o mare măsură, se bazează pe cunoștință. Cunoștința descoperă caracterul lui Dumnezeu. Descoperirea divină ne face cunoscut anumite lucruri cu privire la scopurile lui Dumnezeu, iar noi vedem că scopurile astfel prezentate sunt în armonie cu caracterul lui Dumnezeu și aceasta face pe unul să creadă promisiunile; și crezându-le, putem să ne conformăm lor; și aceasta este credința.

Deci, credința noastră, în timp ce este de la noi în sensul că trebuie s-o exercităm, este de la Dumnezeu în sensul că El dă elementele necesare din care se compune această credință.

CREDINȚĂ—A discerne voia Domnului. (Q267-1)

Întrebare (1912)—2—Nu pot discerne întotdeauna voința Domnului în toate împrejurările. (Pastorul Russell: Nici alții nu pot.) Este acesta un indiciu că ceva este rău în starea inimii mele?

Răspuns—Nu. Domnul nu dorește ca noi să umblăm prin vedere și să nu avem dificultăți în discernerea voinței Lui. El dorește să pună problema într-un așa mod încât să fie o probă de ascultare și perseverență pentru noi — trebuie să umblăm prin credință și nu prin vedere. Cum?

Vă voi spune cum să faceți. În fiecare zi, bineînțeles, și în toate lucrurile, încerc să duc totul la Domnul, n-aș vrea să întreprind nimic, fără să caut a ști voința Domnului privitor la acel lucru. Dar nu sunt întotdeauna în stare să știu voia Domnului. Nu am o intuiție miraculoasă ca să știu voia lui Dumnezeu. Judecata mea nu este suficientă, nu trebuie să-mi solicit mintea în felul acela, este peste puterea minții mele. Voi lăsa în seama Domnului. Dacă El vrea să mă duc pe calea aceasta sau pe aceea, El poate să mă îndrume. Deci, mintea și inima mea sunt mulțumite dacă, la începutul zilei, spun: Doamne, aici sunt; Îți mulțumesc pentru privilegiul unei alte zile și sper să fie plină de ocazii pentru a servi Adevărul și pe frați. Te rog să-mi îndrumi toate gândurile, cuvintele și purtarea ca să Te pot servi. Apoi merg mai departe și-mi folosesc judecata cum pot mai bine. Dacă Domnul vrea să mă conducă într-un fel sau altul, aceasta este partea Lui nu partea mea. Eu am cerut conducerea Lui. Ochiul meu este atent să știe și să facă voia Sa cu orice preț. Mi-e ușor în acest jug, știind că Dumnezeu este în stare și dorește să conducă toate lucrurile spre gloria Sa și spre folosul meu.

Când eram copil am remarcat că unii oameni aveau un anumit fel de a merge la Domnul cu treburile lor. Deschideau Biblia la întâmplare și la orice verset li se oprea degetul, spuneau că este mesajul Domnului și îl urmau. Nu era treaba mea să le găsesc greșeli. Părea remarcabil la ce texte se deschidea uneori și ce răspunsuri remarcabile la rugăciuni primeau. Dar am spus, Doamne, mi-e teamă, și dacă Ți-ar plăcea, m-aș lua mai curând după judecata mea decât după această metodă, pentru că mintea mea nu pare capabilă să o accepte. Domnul pare să fi luat în considerare acea rugăciune. Caut îndrumarea Domnului prin studierea Cuvântului, luând toate versetele, încercând să aflu principiile procedurilor și învățăturilor lui Dumnezeu asupra fiecărui subiect. În mod sigur există un motiv pentru care binele este bine în fiecare lucru și doresc să-l știu. Doresc să știu motivul pentru care Dumnezeu vrea ca un lucru să fie în acest fel sau în acel fel — nu că mă îndoiesc de înțelepciunea Sa, ci să pot intra în spiritul îndrumărilor divine. În acest fel am mult mai multă fericire decât aș avea altfel. Prin celălalt mod, aș putea ști dacă Dumnezeu, diavolul sau șansa mi-ar deschide Biblia? Prefer și cred că învățăturile Bibliei sunt să încredințez toate lui Dumnezeu, să-I cer Lui să-mi îndrume judecata și gândirea, și apoi să merg și să-mi folosesc acea judecată și gândire cum știu mai bine. Domnul poate permite să-mi folosesc judecata într-un mod care după aceea se dovedește că nu este cel mai bun; dar dacă-i așa, El oricum se poate folosi de aceasta pentru a aduce o mare binecuvântare sau o învățătură. Judecata noastră, desigur, înseamnă înțelegerea Cuvântului Tatălui nostru și a conducerii Sale providențiale. Făcând astfel, noi știm că toate lucrurile vor lucra împreună spre binele nostru.

CREȘTIN—A nu trăi conform privilegiilor unui creștin. (Q70-1)

Întrebare (1911)—1—Ce trebuie să înțelegem în general că se cuprinde în termenii: “A nu trăi conform privilegiilor unui creștin”? Include aceasta a nu studia Scripturile, sau o posibilitate de a servi pe Domnul mecanic, la fel ca timpul și energia cuiva în măsura incapacității doar de a studia Scripturile?

Răspuns—Ei bine, aceasta este o întrebare foarte complicată. Nimeni nu poate răspunde în mod potrivit la întrebări decât în linii generale și rămâne ca fiecare creștin, individual, să aplice aceste linii generale. Aceasta este voința lui Dumnezeu, aceasta este calea lui Dumnezeu; altfel Dumnezeu ar fi spus prin Isus sau prin apostoli, faceți asta, nu faceți aceea, faceți celălalt lucru; dar El nu ne-a pus în așa robie și astfel să ne limiteze. El ne-a lăsat linii generale să știm anumite principii și să ne exercităm gândirea în direcția acestor linii generale și astfel El pune o responsabilitate asupra voastră pentru comportarea voastră, și asupra mea pentru comportarea mea, și acesta este un sistem elastic permițând oamenilor cu diferite gândiri ca fiecare să-și pună pentru sine propria robie și împiedică pe alții să-l aducă în robie. Astfel Biserica lui Cristos poate avea deplină libertate. Tot ce a spus Domnul este o obligație, dar Domnul nu a făcut foarte multe obligații. Veți găsi că obligațiile sunt făcute în general de oameni. Această denominație spune, să nu mesteci tutun, aceea spune să nu bei whiskey (băutură alcoolică, n.t.), alta spune că trebuie să porți acest model de haină, iar alta, tunde­-te în acest fel, și alta spune că trebuie să umbli în acest fel. Toate aceste lucruri sunt de la oameni; nu este nimic de acest fel în Biblie. Biblia stabilește principii generale largi și dă fiecărui bărbat și fiecărei femei dreptul să-și folosească propria minte asupra subiectului. Așa, de exemplu, cineva mi-a spus: “Frate Russell, poate un om să mestece tutun și să fie creștin? Și, este corect să fumezi? Și este corect să bei cafea? Și este corect să porți o pălărie cu pană? Și este corect să porți o pălărie largă, etc?” Iar eu spun, “Dragul meu frate, ai dreptul să faci orice vrei, orice crezi că va glorifica pe Dumnezeu și îți va face bine ție și aproapelui tău. Bea tot whiskey-ul dacă crezi că-l vei glorifica pe Dumnezeu prin aceasta. Dumnezeu nu spune, taie aceasta, și taie aceea; Domnul spune, dă-mi toată inima ta, fă o deplină consacrare; totul cade; nu ai drepturi pământești. Iubește numai ceea ce spune Dumnezeu că aprobă, amin­tindu-ți că ești o creatură nouă în Cristos Isus.

CRISTOS—O Nouă Creatură în mod real. (Q61-1)

Întrebare (1910)—2—În 2 Cor. 5:17 citim: “Căci dacă este cineva în Cristos, este o creație nouă”. Aceasta înseamnă că cel în Cristos este în mod real o nouă creatură, sau doar socotit așa în ochii lui Dumnezeu, și devine nouă creatură când este conceput de Spiritul sfânt sau așteaptă o însuflețire a Spiritului?

Răspuns—Răspunsul meu este că, după înțelegerea mea, noi devenim creaturi noi în Cristos Isus în mod real, nu socotit. Socotirea se face când Cristos îți dă meritul Său. Atunci stai așa cum ești, cum poți mai bine, și te prezinți lui Dumnezeu ca un sacrificiu viu; dar El spune că trupul nu este vrednic de sacrificiu. Așa că Isus îi atribuie meritul Său. Atunci ești socotit perfect. Aceasta este singura socotire. Dumnezeu îl socotește ca atare. Sub acel merit El acceptă sacrificiul ca și cum ar fi un sacrificiu perfect. Dumnezeu te face o nouă creatură și din acel moment lucrurile vechi au trecut. Bineînțeles, dacă ești dator unui om cu ceva ești obligat să-i plătești datoria dacă poți, dar dacă nu ești în stare să o plătești, nu e pusă în sarcina noii creaturi. În general, noua creatură nu are dreptul să contracteze împrumuturi. “Să nu datorați nimănui nimic” (Rom. 13:8). Fiecare trebuie să fie foarte atent cum se îndatorează. Dacă e obligat să împrumute el trebuie să dea ceva garanție, altfel ar fi mai bine să aștepte până când Domnul aranjează pe altă cale.

CRISTOS—Referitor la membrii bisericilor nominale, dacă fac parte din Corpul

lui Cristos. (Q61-2)

Întrebare (1911)—1—Apoc. 14:4: “Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini”. Dacă cuvântul “femei” semnifică aici biserica, poate cineva, având legătură cu o denominație, să aibă posibilitate de a face parte din cei 144.000 din versetul trei?

Răspuns—Eu înțeleg că această întrebare mi-a fost trimisă special de un predicator al bisericii Metodiste la fața locului. Noi înțelegem că sugestia este corectă, “Aceia care nu s-au întinat cu femei” nu se referă la sexul feminin, ci se referă la femeile eclesiastice menționate în Apocalipsa. Toate interpretările biblice de tip protestant recunosc că există două femei special menționate în Apocalipsa; una, cea adevărată, clasa mireasă, cealaltă, femeia falsă, și protestanții înțeleg în general că femeia falsă reprezintă papalitatea. Apoi, alți protestanți înțeleg că Scripturile care se referă la mama și fiicele, se referă la papalitate și la aceste fiice denominaționale, sau sisteme, care au ieșit din ea și au mai mult sau mai puțin din natura, dispoziția și caracteristicile ei. Declarația Bibliei este că biserica este o biserică fecioară, adică: nu unită cu lumea deloc, și că aceasta este eroarea făcută de biserica timpurie lăsând pe Cristos ca mirele de perspectivă și unindu-se cu națiunea romană. Aceasta a fost o unire ilicită; deoarece ca mireasă a lui Cristos, ea nu avea dreptul să se asocieze cu vreo domnie pământească, și asociindu-se cu Împăratul Roman și-a pierdut poziția. Nu avem timp acum să intrăm în detalii în acest subiect, căci ar cere mai mult timp decât această dimineață, ci doar dăm câteva idei principale pe scurt, ca răspuns la această întrebare. O confuzie generală a apărut după lunga perioadă de întuneric pe care noi o numim veacurile întunecate; au început diferite reforme, și între ele a fost și cea din Germania în care Luther a fost una din figurile principale, iar altele au fost Zwingli și Melancthon. Acești oameni buni se străduiau după mai mult adevăr și o mai bună înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu. Noi credem că ei au avut succes într-o anumită măsură, dar numai parțial; nu atunci era timpul potrivit ca Dumnezeu să-și arate lumina deplină și clară a Cuvântului Său, ci El a intenționat să permită oamenilor să rămână într-o considerabilă măsură de întuneric până la timpul potrivit. Unii din acel timp au rămas foarte loiali lui Dumnezeu, și au stat liberi și separați de lucrurile acestei lumi așa încât și-au menținut un caracter de fecioară. Alții s-au amorezat de guvernămintele pământești și ca rezultat vedem că între diferitele denominații protestante au apărut condiții foarte similare cu acelea care au prevalat între biserica din Roma și guvernul din Roma. Și după cum acea stare de unire între biserică și stat a constituit figurativ biserica Romano-Catolică, un sistem prostituat, netrăind în pură conformitate cu legământul ei față de Domnul, tot așa, aplicarea aceleiași reguli ar face-o pe biserica Germană tot un sistem prostituat, și biserica Rusă la fel un sistem prostituat, și biserica Angliei la fel un sistem prostituat, și bisericile Suediei, Norvegiei și Danemarcei la fel niște sisteme prostituate. Trebuie să ne amintim că acest cuvânt “desfrânare” așa cum este folosit în Apocalipsa este doar un termen simbolic; nu trebuie să se înțeleagă nimic mai mult decât atât, nu că oamenii din biserica Angliei erau desfrânați, nici altceva de genul acesta, ci doar că este o ilustrație reprezentând atitudinea greșită a acelui sistem față de Dumnezeu și față de planul Său.

Dumnezeu și-a propus să ia din lume un popor pentru numele Său, și Sf. Pavel ne spune că această biserică a viului Dumnezeu este acum logodită ca o fecioară curată cu un singur soț, care este Cristos, și ea nu trebuie să se căsătorească și nici să nu se aștepte să o facă până când vine mirele și va avea loc căsătoria. Din contră, biserica din Roma pretinde că era potrivit să se căsătorească. Ea pretinde că este căsătorită și pretinde că are copii. Cu alte cuvinte, biserica din Roma în special este bazată pe ierarhie. Prin ierarhie se înțelege că biserica oficială este separată și distinctă de membrii obișnuiți ai bisericii Catolice. Adică, catolicul obișnuit nu este nicidecum un membru al bisericii Catolice. Veți observa că în conversațiile lor vorbesc despre toți preoții ca fiind părinți și despre toți oamenii ca fiind copii; ei sunt copii ai bisericii. De acea biserica declară că a născut copii. Biserica Romano-Catolică pretinde că a născut acești copii și își numără copiii cu sutele de milioane. Iar protestanții, căzând într-o eroare de același gen, încearcă și ei să nască milioane de copii; fiecare denominație încearcă să nască copii. Acesta este un gând greșit. Nu trebuie să se nască copii până după căsătorie. Mireasa lui Cristos trebuie să fie o biserică fecioară, unită doar cu El. După căsătorie copiii vor ieși după ordinea lui Dumnezeu. De-a lungul întregii mii de ani de domnie a lui Cristos, Cristos va fi tatăl, sau dătătorul de viață pentru omenire, și biserica va fi mama, sau susținătoarea vieții pentru omenire, și întreaga omenire se va întoarce la privilegiile și binecuvântările restabilirii și la viață veșnică dacă vor vrea, și astfel vor deveni copiii lui Cristos și copiii bisericii. De aceea în Scripturi Domnul nostru este reprezentat simbolic ca fiind Tatăl veșnic. Aceasta nu înseamnă că El devine Tatăl ceresc, ci El devine tatăl vieții veșnice pentru familia umană. El nu este tată al bisericii; El este fratele nostru mai mare. El este mirele nostru dar niciodată nu se face referire la El ca la un tată al bisericii. Și așa spune apostolul, vă amintiți, “Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos … ne-a conceput din nou” (1 Pet. 1:3 — Diaglott). Același care L-a conceput pe El ne-a conceput și pe noi, și El va fi Tatăl clasei restabilite din viitor, și biserica dezvoltându-se acum trebuie să-și păstreze fecioria și va fi mama acelei clase restabilite. Deci vedeți, dragi prieteni, cum folosește Biblia acest cuvânt desfrânare, și care este înțelesul exact al lui.

Întorcându-ne la întrebarea noastră, în mod special, ce înseamnă a fi întinat cu femei? Aceasta poate fi un subiect de mai multă sau mai puțină presupunere; ar putea exista unele diferențe în legătură cu ceea ce ar însemna. Gândul nostru ar fi acesta: nu că cineva este în mod necesar întinat dacă a devenit un membru al bisericii Metodiste, sau al bisericii Anglicane, sau al bisericii Romane; eu cred că au existat oameni sfinți și curați în toate aceste biserici și în toate aceste sisteme, și cei sfinți nu au fost întinați. Ei erau în ea, dar nu dintre ei. Vedeți, aici există o diferență. Dumnezeu vorbește despre unii dintre copiii Săi că sunt în Babilon. Acest întreg sistem de lucruri, după Biblie, în acord cu cuvintele lui Isus, este Babilon. Babilon este numele pentru mama, sistemul papal, iar fiicele au de asemenea același nume, Babilon. Și ce înseamnă Babilon? Înseamnă confuzie, amestecătură și relații nepotrivite. Acestea sunt incluse în cuvântul Babilon. Acum, unii sunt în Babilon dar nu din Babilon, întocmai cum copiii lui Israel au fost duși captivi în Babilon, dar ei nu erau babilonieni. A existat o diferență. Și la timpul potrivit Dumnezeu a trimis mesajul către toți israeliții naturali că, dacă cei care au fost duși în captivitate în Babilon doresc să se întoarcă la Domnul Dumnezeul lor și la țara făgăduită, pot s-o facă, și Cir a dat acel decret, vă amintiți, și mulți dintre ei s-au întors. Și astfel, Dumnezeu a făcut o invitație către întreg poporul Său care este în Babilon că dacă ei sunt într-adevăr poporul Lui ar trebui să iasă din Babilon. Nici unul nu este chemat afară din Babilon până ce nu aude vocea Domnului. Oamenii nu sunt responsabili pentru nimic din ceea ce se spune dacă nu aud. Așa că voi și cu mine puteam fi în Babilon de mulți ani și să nu fi avut vreo responsabilitate sau vreo necurățenie, noi nu eram întinați, pentru că nu știam ceva mai bun. Propria noastră atitudine a inimii față de Dumnezeu și față de lucrurile Cuvântului lui Dumnezeu era o atitudine curată, de fecioară. Deci Domnul vorbește despre aceștia ca despre unii din poporul Său în Babilon. Ei nu erau poporul Său dacă nu erau curați, dacă nu erau fecioare. În momentul când ei ar deveni necurați, El nu i-ar clasa ca și popor al Său. Dar El spune: “Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei” (Apoc. 18:4). Aceasta implică faptul că voi încă nu sunteți părtași la păcatele ei; voi sunteți poporul Meu, în ea, dar nu părtași încă. Cum este aceasta? Pentru că voi n-ați știut ceva mai bun; n-ați văzut ceva mai bun; n-ați fost responsabili pentru ce n-ați văzut și n-ați înțeles. Ei bine, atunci când vom avea responsabilitate? Când vom ajunge să fim responsabili? Ce constituie responsabilitatea? Aceasta, dragul meu frate: eu nu am fost responsabil pentru starea în care m-am născut și pentru ce am avut în cap din copilărie; Dumnezeu nu m-a făcut responsabil; nici pe tine și nici pe altcineva; dar după ce ajungem să vedem aceste erori în care au ajuns aceste mari sisteme ale oamenilor, după ce începem să vedem adevărul, după ce începem să vedem că numele sfânt a lui Dumnezeu este blasfemiat, caracterul Lui sfânt este denaturat, că am spus lucruri despre Tatăl nostru ceresc care ne-ar fi rușine să le spunem despre noi înșine sau despre părinții noștri pământești, deși admitem că ei sunt toți imperfecți și căzuți — am spus lucruri scandaloase despre Tatăl nostru ceresc, L-am acuzat de cele mai diabolice fapte și de cele mai diabolice intenții, am spus că a creat lumea și a știut ce face, a avut deplină putere, deplină înțelepciune, și a intenți­onat de la început să osândească nouă sute nouă zeci și nouă dintr-o mie și să-i pârjolească în toate eternitățile, și că pentru a se ocupa de ei a făcut demoni pe care focul nu-i atacă; a creat un loc mare numit iad în care se desfășoară toată această lucrare diabolică — noi l-am defăimat pe Tatăl nostru ceresc. Dacă cineva ar spune aceasta despre voi sau despre mine, nu ne-am supăra? Am fi într-adevăr supărați. Dacă ar spune că așa ați tratat un șobolan, ați fi supărați, și ar merita să fiți supărați. Omul care ar face asemenea lucruri unui șobolan nu este un om onorabil. Nici un om onorabil n-ar trata un biet șobolan în acest fel — să predestineze șobolanul înainte de a se naște, să-i hotărască dinainte tortura veșnică. Și cu aceasta am acuzat noi pe Tatăl nostru ceresc. Este teribil, îngrozitor, Dumnezeu să ne ierte! Sunt sigur că ne iartă; ne este rușine de aceasta. Dar acum să luăm numai acest punct de doctrină falsă — și mai sunt și alte puncte; și există alte puncte de doctrină bună. Nu pretind nici un moment că tot ce am crezut și că tot ce părinții noștri au crezut a fost greșit — deloc. Noi am fost sfinți când eram în Babilon și dorim să ne menținem sfințenia; dar acum, ajungând la sfârșitul veacului, Dumnezeu ridică vălul, și ne arată în această zi mult mai clar lucrurile cu privire la planurile Sale, scopurile Sale, aranjamentele Sale și adevărata învățătură a Cuvântului Său. Și acum, după ce odată am văzut că această doctrină este blasfemie împotriva lui Dumnezeu, după ce vedem că au fost inventate de mintea umană, evident instigați de marele nostru adversar, diavolul — după ce odată vedem ce teribil lucru este acesta, dacă atunci noi dorim să susținem sistemele pământești și să ne dăm viețile, puterea, talentele și bunurile ca să susținem aceste învățături diabolice, atunci suntem mai răi decât oricare de acolo, suntem cei mai răi dintre toți. Omul care face aceasta intenționat și cu deplină știință, el singur este de vină. Voi și cu mine, dacă am fi rămas în Babilon să susținem aceste lucruri, am fi fost mai vrednici de acuzare decât unii care sunt în el și nu sunt atât de conștienți care este problema.

Așa deci, această scriptură ne spune că sunt unii care se vor întina cu aceste femei — cu aceste sisteme pământești. De ce le numim sisteme pământești? De ce le prezentăm în contrast cu sistemul ceresc? Dumnezeu are doar o singură biserică; nu există vreun om în lume care să nege aceasta. Nici unul cu judecată sănătoasă, care are ceva credință în Biblie, nu va nega că Biblia învață că există o singură biserică, biserica viului Dumnezeu, biserica întâilor-născuți, ale căror nume sunt scrise în ceruri. Atunci de unde vin toate aceste diferite denominații, Catolicii și Protestanții numărându-se printre sutele? Ei bine, ele vin de la oameni. Ele vin din eroare. Ele vin din ignoranță. Ele vin din superstiție. Ele sunt rezultatul străduinței de a se ajunge la lumină, și a concepțiilor greșite despre cum să se ajungă la lumină. Îi acuzăm pe acești oameni? Nu, deloc. Noi nu acuzăm pe nimeni. Acuzarea vine asupra persoanei care, după ce vede faptele reale ale cazului, rămâne, sprijină aceste sisteme și le susține. Atunci el va fi întinat. Și cum va fi întinat? Întreaga sa conștiință trebuie să-i fie întinată pentru că știe că sistemul este greșit; el este întinat imediat prin legătura pe care o are cu ceea ce recunoaște a fi rău, și simte că este nesincer față de Dumnezeu, nesincer față de principiile dreptății; el nu numai că își întină conștiința, ci îl dezonorează pe Dumnezeu, și dezonorează denominația și orice altceva. Ce drept are un om să stea într-o denominație și să nege învățăturile acestei denominații? El se contrazice pe sine făcând asta, nu-i așa? El se marchează ca un înșelător, declarând a crede ceea ce știe că nu crede, pretinzând a învăța ce el știe că nu învață; sau, pe de altă parte, învățând ceea ce el știe că e greșit și declarând ceea ce deloc nu crede. Întregul fapt este greșit; aceștia sunt întinați cu femei. Dar cei care ies afară când văd binele și răul în chestiune, care iau poziție pentru bine, își eliberează sufletele din Babilon. “Fugiți din Babilon și fiecare să-și scape viața” (Ier. 51:6). Niciunul nu este responsabil să fugă afară decât dacă vede că acesta este Babilon, dar chiar sugestia că acesta este Babilon, pentru orice persoană onestă înseamnă că el trebuie să facă o investigație, și una amănunțită, să știe dacă el este în Babilon sau nu. Dacă el spune: “Ei bine, vocea lui Dumnezeu spune, “fugiți din Babilon”, și eu cred că sistemul este Babilon, dar nu vreau să fac investigații de frică să aflu că este adevărat”, aceasta înseamnă că el este nesincer cu sine însuși; el se întinează pe sine. Există doar o cale de a fi pe deplin onest, și aceasta este a fi onest.

CRISTOS—Totul în toți. (Q65-1)

Întrebare (1912-Z)—1—În ce mod a fost făcut Domnul nostru pentru noi înțelepciune, dreptate (îndreptățire), sfințire și răscumpărare? — 1 Cor. 1:30.

Răspuns—Domnul nostru a fost făcut pentru noi înțelepciune într-o mare varietate de feluri. El este Capul Bisericii care este Corpul Său. Și după cum capul este centrul cunoștinței, tot așa Domnul Isus este Capul Bisericii Sale. Dar ideea deosebită a textului pare să fie aceea a unei ordini progresive. Căutând să vedem cum Isus a fost înțelepciunea noastră înainte ca El să devină Îndreptățitorul și Sfințitorul nostru, noi înțelegem că declarația scripturală este că “nimeni nu vine la Tatăl decât prin” Domnul nostru.

Înainte de îndreptățire Tatăl ne atrage, pentru că nimeni nu poate veni la Cristos decât prin Tatăl. După ce Tatăl a atras, înțelepciunea vine de la Cristos, care ne instruiește cum să venim la Tatăl. Întocmai cum și ucenicii au fost instruiți de Domnul nostru, la fel este tot timpul de-a lungul Veacului. Nu există altă cale prin care oamenii să poată fi mântuiți — “nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapt. 4:12).

Păcătoșii n-ar putea fi acceptați de Tatăl, decât pe calea îndreptățirii, așa cum a prevăzut Tatăl. Această îndreptățire înseamnă binecuvântarea lor. “Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Mat. 11:28). Noi avem nevoie să fim instruiți. Lumina nu era înainte de Isus Cristos pentru că citim că El este Lumina. El însuși spune aceasta: “Eu sunt lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” Ioan 1:9; 8:12.

Această înțelepciune a fost mai întâi promulgată de Domnul nostru. Așa că aceeași înțelepciune care a instruit pe ucenicii Săi îndreaptă pe oameni înapoi la Tatăl, îi instruiește în legătură cu ceea ce înseamnă ucenicia, îi înțelepțește pentru a putea face pașii prin care se câștigă acea ucenicie. Oricine vrea să fie ucenicul Său trebuie să-și i-a crucea și să-L urmeze. Nu are importanță în ce fel poate cineva să obțină înțelepciunea, ea vine de la Domnul nostru Isus Cristos; și fără această înțelepciune noi n-am putea ști cum să venim la Dumnezeu. Nici unul nu poate vreodată veni la Dumnezeu fără această înțelepciune. Și așa, înțelepciunea Sa ne spune care va fi răsplata uceniciei.

Domnul nostru S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi — în folosul nostru. Astfel, după planul și aranjamentul Tatălui, El a devenit Îndreptățitorul acelora care vin la Tatăl prin El, și nimeni nu poate ajunge la îndreptățire decât printr-o consacrare a vieții. Apoi El devine sfințirea lor ajutându-i în tot ce este necesar pentru sfințirea lor. Ei au voința să facă, și după cum ei au această voință, tot așa El lucrează în ei un caracter sfințit în viață.

Fiind urmat acest curs, cel care are înțelepciunea căii înguste obține mai întâi îndreptățirea prin sângele Domnului nostru și apoi sfințirea urmând în urmele Domnului. În final vine eliberarea (răscumpărarea) prin Întâia Înviere. Cel care ne-a condus pe toată calea este Cel care ne conduce încă și care în final ne va conduce în Noul Ierusalim, starea glo­rioasă de dincolo de văl.

CRISTOS—Corpul Lui. (Q66-1)

Întrebare (1912-Z)—1—”Corpul” menționat în Evrei 10:5 este același cu acela din Evrei 7:27?

Răspuns—Corpul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru sacrificiu poate fi privit în mod potrivit din două puncte de vedere: mai întâi, Tatăl a pregătit trupul lui Isus, în aceea că El a fost născut sfânt, nevinovat, fără pată și despărțit de păcătoși, și din familia umană prin mama Sa. Aceasta este baza întregii chestiuni. Dar apostolul Petru precum și apostolul Pavel ne informează că Dumnezeu a cunoscut dinainte Biserica, “Corpul lui Cristos”, și, de aceea, a știut dinainte suferințele Capului — a știut dinainte partea noastră în suferințe și de asemenea în gloria Sa.

De aceea, vorbind despre corpul pe care Dumnezeu l-a pregătit, noi trebuie destul de potrivit să ne gândim cum Tatăl a pregătit un corp pentru Isus care a fost în realitate perfect fizic și corespunzător corpului lui Adam, care a fost după aceea condamnat, și de asemenea a pregătit calea prin care “Corpul lui Cristos” să fie îndreptățit de starea de păcat a cărnii, ca astfel El să se poată oferi nu numai pe Sine, Capul, ci și “Biserica, Corpul Său”, o “jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”.

Jertfele pentru pĂcat ale zilei ispĂȘirii tipice Și antitipice În contrast

În Evrei 10:10 apostolul pune în contrast sacrificiul zilei ispășirii a marelui preot tipic cu sacrificiul zilei ispășirii antitipice a Marelui Preot antitipic, Isus. Marele preot tipic trebuia o dată pe an, în mod repetat (nu zilnic), să ofere sacrificii. Prima parte a sacrificiului era pentru propriul păcat, și a doua parte a sacrificiului era pentru păcatele poporului. Prima parte era vițelul, iar a doua parte jertfirea țapului. Aceste două jertfe constituiau singurul sacrificiu pentru păcat din ziua ispășirii! Și așa, în antitip, jertfirea Domnului nostru Isus, când S-a jertfit pe Sine, a fost pentru “sine”, adică, pentru Corpul Său, cei care vor fi Biserica Sa, casa credinței. Și apoi partea următoare a sacrificiului Său a fost jertfirea acestor membri ai Corpului Său, în armonie cu voința lor și în armonie cu prevederea divină.

Astfel sacrificiile pentru păcat ale zilei ispășirii antitipice au fost în progres de o mie opt sute de ani. Meritul special al sacrificiului a fost cel pe care Domnul nostru Însuși l-a oferit, prin care jertfele noastre devin acceptabile. Este un singur sacrificiu în sensul că este jertfit totul ca un Corp al unui Preot, căci apostolul a spus, “Preaiubiților … aveți parte de suferințele lui Cristos”, și “dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El”; “dacă un mădular suferă toate mădularele suferă împreună cu el” (1 Pet. 4:13; 2 Tim. 2:12; 1 Cor. 12:26).

ToatĂ jertfa trebuie fĂcutĂ de cĂtre preot

În Evrei 7:27 apostolul a spus: “… lucrul acesta l-a făcut pentru ei odată pentru totdeauna când S-a adus jertfă pe Sine Însuși”. Se naște întrebarea: La cine se referă aceasta? Înseamnă aceasta că Isus și membrii Corpului Său se jertfesc pe ei înșiși? Răspunsul nostru este: Nu. Membrii Corpului nu se jertfesc ei înșiși; ei se prezintă pe ei înșiși; dar jertfirea, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, trebuie făcută de către Preot, Isus, “Marele Preot al mărturisirii noastre” (Evr. 3:1). Apostolul spune că El a făcut aceasta o singură dată, și noi răspundem: aici ideea este o singură împlinire a unui singur tip. În tip au fost două sacrificii oferite și acesta este numit aici sacrificiul Său.

Domnul nostru S-a jerfit la Iordan, și El a jertfit pe toți membrii Corpului Său, Biserica, la Cincizecime. Jertfirea personală de Sine la Iordan a fost acceptată de Tatăl, și ce a rămas din sacrificiul lui Cristos a fost numai împlinirea condițiilor de sacrificiu. Deci prezentarea Bisericii înaintea Tatălui a fost împlinită la Cincizecime, deși a trebuit întregul Veac Evanghelic să se completeze sacrificiul.

Și aceasta a fost arătată în tipul zilei ispășirii: Marele preot, după ce a jertfit vițelul, a dus sângele în Sfânta și mai târziu în Sfânta Sfintelor și l-a stropit pentru el și casa lui — membrii corpului său și casa credinței — preoții subordonați și leviții.

Apoi marele preot a venit la ușa Cortului Întâlnirii și a junghiat țapul, reprezentând acceptarea credincioșilor îndreptățiți ca și Corpul Său și consacrarea lor spre moarte. În tip aceasta nu a reprezentat a doua venire a lui Cristos, ci doar manifestarea Sa în legătură cu sacrificiul Corpului, care este Biserica. În antitip Domnul nostru ca Mare Preot Și-a manifestat puterea în Biserică la Cincizecime prin trimiterea Spiritul sfânt peste ei și astfel sugerându-le că sacrificiul lor a fost făcut și a fost acceptat în ochii Tatălui. De atunci toți cei care au intrat în Biserică au fost socotiți în ea — așa cum a spus Domnul nostru în rugăciunea Sa: “Și mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan 17:20). Similar, acceptarea Bisericii la Cincizecime ca părtași la sacrificiu, ca parte a sacrificiului lui Cristos, a continuat de atunci încoace și noi suntem membri ai Corpului Său, fiecare fiind sacrificat la rândul său până când întregul sacrificiu al Marelui Preot va fi împlinit odată pentru toți, și acea împlinire, credem noi, este aproape.

Expresia, “Și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el” (1 Cor. 12:26), bineînțeles, nu înseamnă că membrii morți ai Bisericii ar suferi cu cei vii, nici că cei încă neconcepuți de Spirit ar suferi cu apostolii, sau că membrii din diferite părți ale lumii ar suferi cu alții pe care nu-i cunosc. Înseamnă doar că există o astfel de simpatie, unire și părtășie în Corpul lui Cristos încât fiecare este îndeaproape și adânc interesat de toți ceilalți membri, așa încât interesele unuia sunt interesele tuturor. Ca de exemplu, unde sunt doi sau trei din poporul Domnului în părtășie, ca o eclesie sau adunare mică, ei sunt, în acest sens al cuvântului, un Corp al lui Cristos și sunt interesați unul de altul, și suferă unul pentru altul în necazurile, persecuțiile și dificultățile vieții. Și într-un sens mai larg al cuvântului, fiecare din membrii Corpului lui Cristos, din orice parte a lumii, aflând de suferințele altor membri ai Corpului, în mod corespunzător simt un interes, o simpatie și o părtășie în suferințele lor, sau în bucuriile lor.

Nu o parte a rĂscumpĂrĂrii

În declarația “Mi-ai pregătit un trup” trebuie să avem grijă să nu adăugăm ce nu este scris. Nu se afirmă “Un corp mi-ai pregătit ca preț de răscumpărare” ci, “Mi-ai pregătit un trup” (Evr. 10:5), “din pricina morții pe care a suferit-o” (Evr. 2:9). Suferința morții din partea Domnului nostru Isus a constituit prețul de răscumpărare pentru păcatul lumii întregi. Dar Corpul, care este Biserica, Tatăl îl pregătește prin îndreptățire pentru asociere cu Isus în “suferința morții” dar aceasta nu o face pe Biserică părtașă la prețul de răscumpărare. A fost necesar doar un singur preț de răscumpărare, și acela a fost moartea unui om perfect, care fusese deja aranjată înainte ca Biserica să fie invitată să devină părtași la suferință și comoștenitori cu Răscumpărătorul ca membri ai Săi.

Pentru unii cuvântul “sacrificiu” pare să fie confuz. Noi suntem îndemnați să ne prezentăm corpurile ca sacrificii vii, dar prezentarea corpurilor noastre Domnului nu trebuie să fie confundată cu prezentarea noastră de către Domnul. Întorcându-ne la tip găsim că doi țapi erau prezentați Domnului la ușa Cortului Întâlnirii. Ei erau prezentați să fie sacrificați, și așa, vorbind despre ei, cineva poate spune în mod potrivit, Aceia sunt țapii de sacrificiu; și oricine prezenta țapii se putea spune despre el, într-un sens al cuvântului, că este sacrificatorul.

Dar cuvântul sacrificiu, când este folosit în sensul de devotare, sau punere deoparte pentru sacrificiu, nu trebuie să fie confundat cu lucrarea de sacrificiu a marelui preot. Țapii nu erau sacrificați doar pentru că erau prezentați sau devotați. Dumnezeu n-a avut de-a face cu poporul, ci cu preotul, și numai când preotul junghia animalul, acesta era sacrificat, din punctul de vedere divin. Atunci, și numai atunci, era într-adevăr acceptat de Dumnezeu ca sacrificiu.

Aplicând aceasta, noi putem dori să venim la Dumnezeu și să învățăm că acum este ziua potrivită, acum este timpul când Corpul lui Cristos poate fi devotat, sau prezentat Domnului. Dar este necesar ceva mai mult decât prezentarea noastră, și acel lucru este lucrarea care este împlinită pentru noi de Marele Preot, Isus; adică, acceptarea Sa, sau susținerea de către El a consacrării noastre, și prezentarea jertfei noastre ca o parte a sacrificiului Său. Când Marele Preot ne prezintă cu meritul Său atribuit, numai atunci, și nu înainte, jertfa noastră devine un sacrificiu “sfânt și plăcut lui Dumnezeu”.

CRISTOS—Deplină autoritate când Își va fi completat lucrarea. (Q69-1)

Întrebare (1912-Z)—1—În 1 Corinteni 15:28 citim că atunci când Cristos Își va fi îndeplinit lucrarea prevăzută pentru El — lucrarea domniei și Împărăției Sale Milenare — și va fi supus pe toți vrăjmașii (ultimul vrăjmaș distrus va fi moartea), Fiul de asemenea se va supune Tatălui care I-a supus toate lucrurile. În ce sens va fi El atunci “supus” mai mult decât în timpul Mileniului?

Răspuns—Gândul special foarte evident este că în timpul domniei lui Mesia, Domnului Isus Îi va fi dată deplină putere și autoritate să controleze lumea. Acesta este lucrul special stabilit pentru El. Vă veți aminti că Tatăl, vorbind despre acel timp, spune, “Cere-Mi și-Ți voi da popoarele de moștenire”; și El declară că ele vor fi conduse cu un toiag de fier — Psa. 2:8, 9.

Această perioadă de o mie de ani, cunoscută ca Mileniu, este pusă deoparte pentru această lucrare. Să presupunem că v-a fost dată o poziție în guvern, sau în stat, cu însărcinarea să faceți un anumit lucru pentru o anumită perioadă de timp, cu înțelegerea că atunci când aceasta va fi îndeplinită vă va fi dată o răsplată pentru că ați făcut-o. Vi se spune: “Totul este în mâinile voastre. Faceți lucrarea, și aveți la dispoziție tot anul 1912. Ocupați-vă de acest lucru”. Și apoi? După îndeplinirea lucrării renunțați la această însărcinare specială, această funcție specială conferită vouă pentru un an. Mai mult n-o veți deține.

Deci la sfârșitul Mileniului, Domnul nostru Isus nu va mai ocupa poziția de Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, cum făcuse timp de o mie de ani. De ce nu? Nu va mai fi nimic de făcut. În timpul miei de ani El își va fi făcut lucrarea ca Mijlocitor atât de complet încât nu va mai fi nimic de făcut. Acea lucrare specială va fi pe deplin îndeplinită.

CRONOLOGIE—Începutul strâmtorării în 1914. (Q70-3)

Întrebare (1905)—2—De ce ar trebui ca strâmtorarea să înceapă în 1914?

Răspuns—Răspunsul meu este că motivul pentru care așteptăm să înceapă atunci în sens deplin este că Tatăl ne-a pus în față planul acestui veac întreg. Aici fr. Russell a ținut un discurs lung despre “Timpurile neamurilor” arătând că arenda puterii lor a început la 606 î. Cr. și se va sfârși în toamna lui 1914, care poate fi găsită în detaliu în Vol. 2 al Studiilor în Scripturi.

CRONOLOGIE—Începutul sau sfârșitul timpului de strâmtorare, referitor la

  1. (Q71-1)

Întrebare (1905)—1—Timpul de strâmtorare va începe sau se va sfârși în 1914 și de ce?

Răspuns—Noi răspundem că au existat timpuri de strâmtorare și mai de demult. (Știți că avem un colț de strâmtorare acolo, și el a zâmbit și a arătat spre micul lui birou.) Au existat și vor exista timpuri de strâmtorare în ceea ce o privește pe Biserică. Priviți la persecuții. Dar referința de aici este, și destul de potrivit, la “Marele Timp de Strâmtorare” la care se face referire în Daniel cap. 12, unde el spune, “va fi un timp de strâmtorare cum n-a mai fost” și Domnul nostru adaugă “și nici nu va mai fi”. Ei bine, acela este timpul de strâmtorare pe care-l avem în minte, și nu va începe și nici nu se va sfârși în 1914. Timpul de strâmtorare poate avea un început acum, dar acele începuturi numai conduc la adevărata strâmtorare. Dacă vine o vijelie, așteptați mai întâi să vedeți praf și mișcare înainte să fie duse casele, și așa vedem în Rusia. Timpul de strâmtorare, timpul grozav de anarhie, după înțelegerea noastră, începe într-adevăr acolo, deși asemenea prafului din vârtejul de vânt, acolo va exista și există și acum strâmtorare, care precede grozava anarhie. Cât de mult va dura nu știu, dar nu-mi pot imagina să dureze mult. Ca o ilustrație; luați Pittsburgul sau Allegheny și să presupunem că le-ar fi tăiate legăturile feroviare. N-ar avea pace nici omul care iese nici cel care intră în aceste orașe. S-ar goli magazinele într-un timp scurt. Noi mâncăm destul de mult în Allegheny și Pittsburg. Dar în vechime au existat orașe care au stat mult timp asediate, luni sau ani, ca și Port Arthur. Ele aveau rezerve mari. Acum orașele noastre nu sunt în aceea stare cu rezerve mari înmagazinate; noi trăim de la mână pân’ la gură. Când vine anarhia, ea va aduce condiții teribile și nu văd cum e posibil să dureze mult. Lucrurile, cred eu, vor avea un sfârșit brusc într-un an. În acele timpuri, când oamenii vor pune mâna pe tot ce vor putea lua, fermierii nu vor cultiva grâu doar ca să-l dea gratis altora.

CRONOLOGIE—Referitor la prezența personală a Domnului nostru în 1874.

(Q71-2)

Întrebare (1907)—2—Pe ce baze se afirmă că prezența personală a Domnului nostru a început în 1874 și va continua până la sfârșitul Veacului Milenar?

Răspuns—Răspunsul meu este că afirmația se bazează pe acest lucru: că El vine să îndeplinească o lucrare și acea lucrare este că El trebuie să domnească până când va supune toată autoritatea și nesupunerea, și va fi adus totul în armonie cu Dumnezeu, și va fi predat Împărăția lui Dumnezeu, Tatăl. Scripturile spun că El trebuie să domnească o mie de ani. De aceea, vedem că în 1874 când a început prezența Lui, ea a fost plănuită să dureze întreaga mie de ani. Când vorbim despre ea în acest fel, nu vrem să se înțeleagă că Domnul trebuie să stea într-un loc anume pe pământ, sau că El va sta pe pământ; pentru că ființele spirituale nu au nevoie de loc, etc., pe care să stea. Noi nu trebuie să ne gândim că aceasta înseamnă că Domnul are un loc fix și că El nu poate pleca de pe pământ. Nu aceasta este ideea pe care dorim s-o dăm. Nu acesta este gândul nostru. Gândul nostru este că Domnul a venit cu scopul să domnească și El nu va renunța la acest scop nici la această lucrare. El poate să Se înfățișeze înaintea Tatălui și să Se întoarcă, și Biserica poate de asemenea să se înfățișeze înaintea Tatălui și să se întoarcă, dar totuși lucrarea lor este în legătură cu pământul, și aceasta este împărăția lor, exact cum președintele Roosevelt se presupune a fi în această țară în timp ce este președintele țării, deși uneori face călătorii în Cuba, sau poate merge în Panama, sau în altă parte, și într-adevăr el a plecat din țară; totuși într-un sens el este încă în țară, pentru că dacă a plecat în Panama, el a lăsat anumite persoane să reprezinte biroul prezidențial în Washington; și el este totuși președinte dacă este în Washington sau în Oyster Bay. Tot așa este și cu Domnul nostru Isus în timpul Veacului Milenar; El va fi Împăratul domnitor al pământului, tot așa cum spunem acum că El S-a înălțat la cer, să Se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu pentru noi. El șade la dreapta maiestății lui Dumnezeu în Cer, dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu stă pe un loc mare și niciodată nu se mișcă de acolo, sau că Isus S-a așezat acolo și nu S-a mișcat de acolo tot timpul cât a fost la dreapta maiestății lui Dumnezeu, ci în sensul că este următorul după Tatăl; El este al doilea în onoare și demnitate după Tatăl, și El Și-o va menține aceasta întotdeauna; El va fi la dreapta lui Dumnezeu când va domni ca Împărat pe pământ; după cum spunem noi, vorbind despre a doua venire a lui Cristos, Fiul Omului va veni în glorie la dreapta Tatălui. Când vine pe nori cu mare putere și glorie, El va fi la dreapta Tatălui tot timpul.

CRONOLOGIE—Închiderea ușii. (Q72-1)

Întrebare (1907)—1—Nu este rezonabil să presupunem că ne putem aștepta, la timpul potrivit, la un anunț în Turnul de Veghere că ușa ocaziei pentru consacrare este închisă?

Răspuns—Cred că nu. Văd, dragi prieteni, din diferite întrebări care îmi vin din diferite locuri, că acest gând prevalează și aș putea fi vinovat de inițierea lui, după câte știu. Acest gând este despre închiderea ușii. Ei bine, fiecare are dreptul să folosească limbajul în modul lui, și atâta timp cât îl ține între anumite limite nimeni nu poate spune că vorbește greșit. Deci, putem vorbi despre închiderea ușii ocaziei, dar vreau să notați că Biblia nu vorbește de închiderea ușii ocaziei. Fără îndoială va veni un timp când ocazia de a răspândi adevărul va fi mai mult sau mai puțin împiedicată, când lucrurile vor fi mult limitate, și poate oamenii care ni se opun vor încerca să arate că noi suntem într-un fel sau altul anarhiști. Este în creștere ideea că toată anarhia trebuie răpusă, și noi suntem în deplină simpatie cu aceasta. Noi credem că anarhiștii sunt oameni nerezonabili și primejdioși, și că ei trebuie să fie reținuți. Dar noi așteptăm să vină timpul, nu peste mulți ani, când unii vor zice despre noi, “Voi sunteți anarhiști, împotriva guvernului și împotriva biseri-cilor”. Și ei vor avea putere de la guvern și vor fi date legi care vor face presiuni asupra anarhiștilor, și atunci și noi vom fi presați împreună cu ei așa încât să scape de noi într-o anumită măsură. Ați putea numi aceasta, într-un sens, închiderea ușii ocaziei de a vesti adevărul. Știm că aceasta nu poate veni până când Dumnezeu vede de bine să vină. Între timp ne putem aștepta ca adevărul să aibă o circulație foarte largă.

Așteptările mele, dragi prieteni, sunt diferite de cele ale multora. Știu pe unii din poporul Domnului care cred că lucrarea secerișului este aproape gata, dar după cum vă spun de câțiva ani, înțelegerea mea este că lucrarea este departe de a fi gata; mai este încă multă muncă de făcut. Cu trei ani în urmă am făcut o schimbare la biroul Turnului de Veghere în metoda de ținere a listei cu abonați, de la sistemul cu registre la cel cu fișe individuale. Trebuia să amenajăm un loc pentru ținerea fișelor, și s-a pus întrebarea cât de mare să-l facem. Eu am spus: îl vom face să fie pentru cincizeci și cinci de mii. Unii au spus: O, e prea mare. Nu, am spus, cred că vom avea nevoie de aproape tot spațiul pentru cincizeci și cinci de mii de abonați la Turn. Ei bine, încă nu sunt atât de mulți, dar credem că vor fi. Așteptarea noastră este că un mare număr de oameni vor veni la o măsură de adevăr și la o măsură de simpatie, și că sunt oameni în toate denominațiile care sunt adevărați sfinți în inimă, și au fost mai mult sau mai puțin orbiți și încurcați de bisericism, și ei au presupus că lucrurile erau cum le vedeau pe dinafară, după cum a spus Isus despre cărturari și farisei că poporul se uita la cele din afară și vedea că ei erau frumoși și văruiți și Isus a spus că în interior erau plini de tot felul de necurății. Așa că oamenii din toate denominațiile încep să se trezească și să se uite în jurul lor și să spună: Ce înseamnă aceasta? Greșesc? Sunt atât de fanatic încât nu pot să am simpatie pentru alți oameni? Nu ei greșesc; instituțiile sunt cele care greșesc; și inimile lor caută pe Domnul, pentru că există o foame, nu pentru pâine sau apă, ci pentru auzirea Cuvântului Domnului. Unii din această clasă încep să înțeleagă că le este foame. Noi credem că acea clasă este peste tot unde voi și cu mine ajungem, și că Domnul ne dă un mare privilegiu în a-i căuta.

Vă amintiți că doar într-un singur loc Scripturile vorbesc despre închiderea ușii, și acela este în pilda cu fecioarele înțelepte și nechibzuite. Și acolo se spune, Mirele a venit. Noi aplicăm aceasta la anul 1874, și li s-a atras atenția fecioarelor înțelepte, “Iată Mirele” — nu iată că Mirele vine, ci iată Mirele, reprezentând prezența Sa, și atunci toate fecioarele s-au sculat și și-au pregătit candelele, și unele din ele au avut ulei în vase precum și în candele. Acum, voi știți ce este candela și ce este vasul în care este ținut Spiritul sfânt. Trebuie să le aveți pe amândouă. Dacă sunteți fără ulei, atunci ceva nu e bine. Trebuie să obțineți uleiul sau nu puteți fi dintre fecioarele înțelepte, și vă amintiți că fecioarele înțelepte au intrat cu Mirele la nuntă și ușa a fost închisă. Ei bine, aceea este ușa din pildă. Când s-a închis ușa? După ce fecioarele înțelepte au intrat. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că după ce ultimul din Turma Mică și-a întărit chemarea și alegerea, și a fost suficient încercat, și a trecut ca un câștigător, și chemarea de sus este sfârșită, și ultimul a trecut dincolo de văl, ușa este închisă. Aceasta este pilda. După aceea au venit celelalte fecioare, cele nechibzuite, care între timp au obținut ulei. Da, ele au obținut experiență și dezvoltare, și cunoștință și lumină, și apoi au venit, au bătut și au spus, “Noi am întârziat puțin, dar lasă-ne să intrăm, te rugăm. Noi am auzit strigarea, dar nu am avut ulei în candelele noastre”. Dar răspunsul este: “Nu pot să vă recunosc. Întreaga companie, compania aleasă, este toată înăuntru. Nu vă recunosc.” Ce vor face ele? Ele vor trece prin marele timp de strâmtorare, cum arată pilda, și acolo va fi plângere, jelire și scrâșnirea dinților. Timpul de strâmtorare care va veni peste lumea întreagă va cauza o mare durere, dezamăgire și tristețe în aceste moduri, reprezen­tate prin cunoscuta expresie plânsul și scrâșnirea dinților.

CRONOLOGIE—Plugar și secerător. (Q74-1)

Întrebare (1908)—1—”“Iată, vin zile”, zice Domnul, “când plugarul va ajunge pe secerător”” (Amos 9:13). Când va fi aceasta?

Răspuns—Ei bine, aceasta pare a fi o figură de stil care arată sfârșitul acestui veac. Priviți, de exemplu, la Veacul Iudeu. Când Veacul Iudeu s-a sfârșit și secerișul veacului a fost copt, Domnul l-a numit un “seceriș”; a spus că El a fost secerătorul și El Însuși a ieșit și a început atunci lucrarea secerișului între evrei. Și apoi a venit plugarul, înainte ca recoltatul să se termine și înainte ca secerișul să se termine de tot. Cine a fost plugarul? Domnul și apostolii, propovăduind mesajul glorios. A fost îndeplinită o lucrare dublă: — nu numai recoltarea poporului evreu, ci după ea s-a început lucrarea de pregătire pentru noua dispensație, Dispensația Evanghelică; s-a introdus o nouă dispensație. Așa că una s-a suprapus peste cealaltă. Similar la sfârșitul acestui veac, lucrarea de recoltare este sfârșitul veacului; secerișul este sfârșitul veacului. În timpul secerișului Domnul trimite secerătorii, și lucrarea secerișului se desfășoară acum. Dar aceasta nu e sfârșitul planului lui Dumnezeu; există o altă dispensație care este pe cale să fie introdusă și acela este timpul pentru semănarea marelui câmp cu sămânță adevărată; și acum în timpul secerișului, plugarul începe deja și el ajunge pe secerători. Secerătorul nu iese bine, și plugarul își începe lucrul. Ce vrei să spui prin aceasta? Vreau să spun că lucrarea secerișului nu-și va împlini scopul, nu va strânge turma mică și marea mulțime în marele hambar al Domnului înainte ca plugarul strâmtorării să brăzdeze lumea; și în timpul strângerii marii mulțimi, timpul de strâmtorare va fi peste lume.

CRONOLOGIE—Închiderea Ușii. (Q74-2)

Întrebare (1909)—2—Vrei să ne expui gândul tău cu privire la închiderea ușii; te aștepți să se închidă curând?

Răspuns—Din neatenție am folosit această expresie de închiderea ușii în două feluri. Uneori am folosit-o cu privire la lucrarea care trebuie făcută până la sfârșitul veacului, până când ocazia de serviciu se va închide, după cum e reprezentată și în pildă, și nu vor mai fi admiși lucrători. Aparent n-au mai fost lăsați alții în ceasul al 12-lea, dar noi nu știm când acea ușă se va închide. Este deschisă acum și poate sta deschisă tot acest an, și nu pot să spun cât timp va sta deschisă, cât de curând se va sfârși ceasul al 11-lea și va începe ceasul al 12-lea. Poate vom avea ceva de spus cu privire la acest subiect în Turnul de Veghere. Acesta este de asemenea unul din gândurile la care lucrez, dar încă nu este gata.

Apoi, cât despre cealaltă ușă, din pilda “fecioarelor înțelepte și nechibzuite”, fecioarele înțelepte L-au urmat, și apoi au intrat cu El și ușa a fost închisă; apoi au urmat fecioarele nechibzuite și au bătut la ușă spunând: “Doamne, Doamne, deschide-ne”, dar ușa era închisă. Aceea este ușa prin care clasa Mireasă va intra, și când se va închide, nu se va mai deschide niciodată. După înțelegerea mea acea ușă și ușa de a servi trebuie diferențiate. Acea ușă o va închide Împăratul când ultimul membru al Corpului lui Cristos își va fi terminat sacrificiul și va fi trecut dincolo de văl, numărul complet va fi strâns și va intra în glorie. Când va fi aceasta, nu știu. Poate că după un an sau poate mai mulți după ce ușa serviciului s-a închis. Va exista un timp de încercare pentru a dovedi pe aceia care deja au intrat pe ușa serviciului.

CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al 11-lea. (Q75-1)

Întrebare (1909)—1—Este ceasul al 11-lea, ultimul ceas înaintea nopții când nimeni nu va putea lucra?

Răspuns—Nu cred că am ceva de spus despre aceasta acum. Poate o să am ceva mai târziu; am un gând la care lucrez, după cum am mai spus cu câtva timp în urmă.

CRONOLOGIE—Referitor la ceasul al 11-lea. (Q75-2)

Întrebare (1909)—2—Cât timp trebuie să înțelegem că este de la începutul ceasului al 11-lea și până la sfârșitul lui?

Răspuns—Și eu aș vrea să știu precis.

CRONOLOGIE—Are Biserica Avocat de la 1874 încoace? (Q75-3)

Întrebare (1909)—3—Dacă Domnul nostru a venit în 1874, a rămas Biserica fără Avocat de atunci încoace?

Răspuns—Nu. El este Avocatul nostru fie că e prezent fie că nu. El întotdeauna are intrare la Tatăl, și noi nu suntem separați; deci, ca și Cap al Corpului El reprezintă Corpul. Corpul vostru este reprezentat de capul sau de mâna voastră? Întotdeauna de cap.

CRONOLOGIE—Răsturnarea lui Zedechia, referitor la Timpurile Neamurilor.

(Q75-4)

Întrebare (1909)—4—În 2 Împ. 25:3-6; Ier. 39:2-5, 52:6-9, se afirmă că răsturnarea lui Zedechia a avut loc în a 9-a zi a lunii a 4-a. Cum anul la care se face referire peste tot în Împărați este Anul Sacru, începând aproximativ cu aprilie după calendarul nostru, a 9-a zi a celei de a 4-a luni ar corespunde aproximativ cu 1 iulie. Răsturnarea lui Zedechia marchează începutul Timpurilor Neamurilor, și dacă aceasta a avut loc în iulie, nu s-ar termina Timpurile Neamurilor în iulie? Ar fi aceasta în iulie 1914 sau iulie 1915?

Răspuns—Ei bine, nu știu; nu m-am gândit în mod special la aceasta, și pentru cele câteva luni diferență ar fi mai bine să luați data mai timpurie și să fiți siguri.

CRONOLOGIE—Referitor la Sfârșitul Timpurilor Neamurilor. (Q75-5)

Întrebare (1909)—1—Dacă “Timpurile Neamurilor” au început în octombrie 606 î.Cr., nu se vor sfârși în octombrie 1915, în loc de octombrie 1914?

Răspuns—Noi credem că nu. Dacă fratele sau sora care a scris întrebarea va trece peste cronologie va găsi că aceste Timpuri se vor sfârși în octombrie 1914. Trebuie să vă amintiți că luând cronologia socotiți înapoi de la nașterea Domnului până la 606, și înainte de la nașterea Domnului până la 1914.

CRONOLOGIE—Date proeminente. (Q76-1)

Întrebare (1910)—2—Trebuie să considerăm necesar să atragem atenția asupra altor date proeminente în afară de 1874, 1878, 1881 sau 1914? Trebuie inclus și 1911?

Răspuns—Mă bucur că s-a pus această întrebare, dragii mei frați și surori. Veți remarca în învățăturile și scrierile mele că am grijă să evit orice alte date în afară de acestea. Nu știu nimic despre alte date.

În volumul trei al Studiilor în Scripturi este o sugestie, dar este oferită doar ca sugestie, doar că o anumită măsurătoare din Piramidă (nu în Cuvântul lui Dumnezeu) se pare că ar putea indica anul 1910 sau 1911, dar noi nu spunem că aceasta înseamnă ceva, ci doar dăm o suges­tie. Nu anticipați, nu spuneți că anumite lucruri se vor întâmpla, pentru că noi nu știm, cel puțin eu nu știu și nu cred că știe cineva. Sfatul meu este să urmăm pe apostol când spune: “Noi vorbim de acele lucruri pe care le știm”. Nu spuneți nimic despre lucrurile pe care nu le știți. Foarte probabil, după un timp veți vrea să nu le fi spus. O mie nouă sute paisprezece este timpul când se vor sfârși “Timpurile Neamurilor”. Ce înseamnă aceasta? Nu știu, dar cred că este timpul când Dumnezeu lasă lucrurile în voia lor, într-un sens general al cuvântului, și le permite să-și aibă cursul lor; și putem ușor presupune, cum spune apostolul, că mersul natural al lucrurilor va lua foc, din cauza conflictelor. În lume, mă aștept la un timp de mare strâmtorare pe care Biblia îl arată ca având începutul aproximativ în octombrie 1914, dar cred dragi prieteni că este mai important, în loc să vorbim despre timpul de strâmtorare, să vorbim despre lucrurile bune. Bieții oameni care ajung în timpul de strâmtorare vor avea atunci cât le va trebui din el. Eu am destul acum, și tot așa și voi. Scripturile spun că prin mari strâmtorări vom intra în împărăție, și dacă dăm atenție datoriilor noastre, vom avea destule, fără a ne face timp să le spunem despre timpul de strâmtorare. Nici lumea nu va profita prin faptul că le spunem. Noi nu vrem să speriem pe nimeni. Vedem efectele rele ale acestei religii-sperietoare în trecut. În timp ce le putem spune că vine o furtună, putem de asemenea să le spunem că Dumnezeu va face din aceasta o binecuvântare, și ne bucurăm pentru întreaga lume că acest timp de împrospătare este aproape, “Vorbiți de timpul de odihnă care se apropie”. Ei au destulă strâmtorare și vă sfătuiesc să nu vorbim prea mult despre strâmtorare.

Mă gândesc la un frate care avea o imaginație bogată și care i-a spus soției sale totul despre timpul de strâmtorare, și i-a povestit ca și cum el ar fi fost deja acolo, spunându-i cât va costa făina atunci, etc., etc., așa încât bietei lui soții aproape că-i era frică de Adevăr. Dacă el ar fi spus: Draga mea, vine un timp de strâmtorare, iar cei care-și fac din Domnul refugiul lor, El va avea o grijă supraveghetoare asupra lor, cred că ar fi avut un efect mai bun. Am foarte puțină credință în orice fel de religie care sperie, aceasta nu merge bine.

Încă un lucru fiindcă suntem aici. Nu este chiar din această întrebare, dar este un fel de văr de-al doilea cu întrebarea.

În ce măsură trebuie ca peregrinii și alți frați să propovăduiască pe “fratele Russell”?

Eu spun că deloc. Aveți de propovăduit din belșug, dragi frați, și apostolul spune “Noi propovăduim pe Cristos”. Fratele Russell este foarte bucuros dacă Domnul l-a folosit ca pe un indicator să arate drumul corect pentru ochii voștri, ca să puteți vedea lucruri minunate în Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu este de la fratele Russell, ci Domnul S-a folosit de el. Când vedeți indicatorul arătând că sunt atâtea mile până la Jamestown, nu indicatorul, ci persoana care l-a scris și l-a pus acolo trebuie să fie apreciată. Așa că sfatul meu este să nu cercetați Scripturile pentru a găsi ceva despre fratele Russell, ci să le cercetați pentru a găsi despre “Cel glorios” pe care noi toți Îl slăvim. Vă amintiți că deja am accentuat aceasta cu 15 ani în urmă și am făcut această declarație potrivită. Vă amintiți că Ioan Revelatorul a văzut aceasta și aceea, și alte lucruri, și a spus că a căzut la picioarele îngerului care i-a arătat aceste lucruri, iar acesta i-a zis: “Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt rob împreună cu tine și cu frații tăi, prorocii, și cu cei care păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!” (Apoc. 22:9).

Acesta este gândul corect, dar există o tendință și un pericol de a venera creatura sau instrumentul, mai curând decât pe Creatorul care folosește instrumentul. Noi să nu facem această greșeală. Nu vreau ca cineva să facă această greșeală printr-o neatenție din partea mea.

CRONOLOGIE—Piramida; referitor la 1910. (Q77-1)

Întrebare (1910)—1—Ce eveniment trebuie să aibă loc în 1910, care este arătat în Piramidă?

Răspuns—Nu știu. Sunt mulți oameni care vă pot spune mult mai multe lucruri despre 1910, 1911, 1912 și 1913 decât mine. Tot ce știu este că sunt anumite date care par să fie bine fixate, după cât înțelegem noi Scripturile — 1874, 1878, 1881 și Octombrie 1914. Nu știu nimic să fie ceva între aceste date. Dacă alții știu, au dreptul să vorbească despre aceasta.

Dar nu spui tu ceva despre 1910 în volumul trei al Studiilor în Scripturi? Ba da, am spus că am putea face o măsurătoare deasupra acelei trepte. Noi nu știm dacă este ceva de măsurat în acel fel sau nu, dar să presupunem că facem o măsurătoare deasupra acelei trepte: aceasta ar indica aproximativ anul 1910. Dar nu știu dacă Dumnezeu a vrut să fie marcat ceva pentru 1910 sau nu. Cred că trecând de acel timp am putea vedea ceva, poate, pentru 1910. Poate că am ajuns la acea treaptă acum, după câte știu. Lucrurile merg destul de repede acum, dragi prieteni.

CRONOLOGIE—Date înainte de 1914. (Q77-2)

Întrebare (1910)—1—Aprobă Societatea tot ce spun peregrinii privitor la anul 1911 și 1912? Am remarcat în adunarea noastră că bătrânii care nu sunt de acord cu tot ce spun peregrinii privitor la acele date sunt considerați că nu sunt în armonie cu Societatea. Care este cel mai bun lucru de făcut în această privință?

Răspuns—Am încercat și încă mai încerc să influențez pe toți frații peregrini de a nu predica despre nici o perioadă de timp afară de octombrie 1914, când începe anul 1915 pentru evrei. Cred că este foarte neînțelept să se predice altceva. Acum știți modul liberal în care încercăm să facem aceste lucruri. Încercăm să găsim cât mai puține greșeli posibile la oricine are un caracter bun și se pare că realizează o muncă bună; încercăm să exercităm atât de puțină stăpânire asupra lor în ceea ce spun pe cât este posibil; dar nu este cu nici un consimțământ al meu, nici cu vreun sprijin din partea mea, și nici al Societății al cărei cap am onorea să fiu, ca vreun frate peregrin să predice ceva privind alte date până în octombrie 1914. Și spun la toți prietenii dragi că nu aveți nimic hotărât pe care să vă bizuiți — aveți doar unele presupuneri și unele ipoteze, și este înțelept să evitați aceste presupuneri și ipoteze și să stați ferm prin ceea ce știm. Cred că acesta este planul cel mai sigur. Noi desigur încurajăm pe toți peregrinii și bătrânii, și pe toți, să încerce să aibă acest gând. Nu-mi este greu să spun aceasta, și nu este timp de predică: Cineva îmi spune, frate Russell, cred că văd ceva ce poate fi interpretat să însemne că organizarea Federației despre care ai vorbit vine anul viitor.

Ei bine, frate, spun eu, poate că vezi sau poate că nu. Nu știu, și eu o caut și am căutat-o de mult timp; pentru mine nu va fi nici o diferență dacă ei organizează Federația în acest an sau anul viitor; las aceasta în mâinile Domnului. Nu știu dacă ar avea vreo importanță dacă ei se organizează în acest an sau anul viitor, ori în celălalt an. Domnul are toată situația sub supravegherea Sa, iar voi și cu mine avem destule de făcut; nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri care sunt speculative. Avem atât de multe care sunt reale, și aceasta, cred eu, este ceea ce am face bine să imprimăm asupra noastră și asupra altora.

CRONOLOGIE—Când va bea Isus noul vin? (Q78-1)

Întrebare (1913)—2—A avut Domnul nostru în minte vreun timp anume când a folosit cuvintele relatate în Matei 26:29: “Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi, nou, în împărăția Tatălui Meu”?

Răspuns—Presupun că Învățătorul a înțeles prin “ziua aceea” ceea ce se înțelege foarte frecvent prin această expresie “ziua aceea” în contrast cu aceste șase zile, acea mare zi a șaptea, ziua Milenară, ziua de o mie de ani a Împărăției Sale: în acea zi vom avea noi bucurie.

CRONOLOGIE—Când este sfârșitul secerișului? (Q78-2)

Întrebare (1913)—3—Dacă Secerișul este o perioadă de 40 de ani, și mesajul Secerișului a ieșit în 1881 odată cu statutul “Turnului de Veghere” nu s-ar sfârși Secerișul în 1921?

Răspuns—Noi nu ne-am gândit niciodată ca “Turnului de Veghere” să-i dăm un loc atât de important ca acesta. Oricum, “Turnul de Veghere” a început în 1879, și “Societatea de Biblii și Tratate Turnul de Veghere” a început în 1880 și doar faptul că i-am obținut un statut nu înseamnă că Societatea n-a existat înainte de acel timp. Obținerea unui statut nu formează o societate. Puteți forma o societate fără un statut, dar este limitată. Societatea este tot o societate dacă doi sau trei dintre voi o fac fără un statut sau dacă cinci sute fac una cu un statut; este tot o societate, o asociație. În orice caz, credem că aceasta nu are de-a face cu subiectul. Gândul nostru este că Secerișul este marcat de prezența Domnului, iar prezența Secerătorului indică timpul secerișului. Din profeții noi credem că Domnul a fost prezent ca Secerător în 1874. Profețiile, credem noi, sunt acele care marchează începutul Secerișului mai degrabă decât oricare alt lucru.

CRONOLOGIE—Pecetluirea sfinților, referitor la 1914. (Q79-1)

Întrebare (1914)—1—Crezi că toți sfinții vor fi pecetluiți până în octombrie 1914, fie că ei sunt aici, fie că nu?

Răspuns—Presupunerea noastră era — și noi desigur am presupus că am privit din punct de vedere al Bibliei — presupunerea noastră era că în perioada pe care o numim Timpurile Neamurilor întreaga lucrare a lui Dumnezeu de alegere a Bisericii va fi completă. Poate că ar fi bine să vă dau un scurt rezumat asupra motivului pentru care credem noi că 1914 este data cea specială, care s-a împlinit și care trebuie să se aștepte a se împlini în acea perioadă sau timp. Vă reamintesc că odată Dumnezeu a avut în lume un popor tipic și că pe acești oameni i-a organizat într-o împărăție tipică, Împărăția lui Israel, și pe tronul împărăției tipice a pus un împărat tipic. David fiind reprezentantul acelei linii regești, Domnul i-a promis: “Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un bărbat care să stea pe scaunul de domnie al lui Israel” (1 Împ. 8:25) din sămânța lui; și astfel citim despre fiul lui David, Solomon, și cum Solomon a stat pe tronul Împărăției Domnului — nu pe tronul lui David — pe tronul Împărăției Domnului. Acesta era tronul lui Dumnezeu, era Împărăția lui Dumnezeu, doar într-un mod tipic. Solomon l-a urmat pe David și fiul lui Solomon i-a urmat lui, și astfel a fost o continuare a liniei lui David pentru un anumit timp. Apoi a venit un timp când Dumnezeu a oprit acea ordine de lucruri. Ultimul împărat din linia lui David care a domnit peste poporul lui Israel a fost împăratul Zedechia, și lui și despre el a spus Dumnezeu atunci: “Și tu, nelegiuitule, … a cărui zi vine tocmai când nelegiuirea este la culme! … Nu mai este cum a fost (Nu voi continua această ordine de lucruri). Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos! Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea, și în mâna căruia o voi da” (Ezec. 21:25-27). Vedeți deci că a fost din linia lui David. “Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un bărbat care să stea pe scaunul de domnie al lui Israel”. Și astfel în toți acești ani Dumnezeu a ținut seminția lui Iuda pe un loc proeminent și urmașii lui David au stat pe tron atâta timp cât aceasta a continuat. Dar cu Zedechia Dumnezeu a întrerupt acea împă-răție pământească și de atunci încoace n-a mai existat împărăție pământească al lui Dumnezeu. El a fost ultimul din seminția lui David. Poporul lui Israel, vă amintiți, a fost dus în captivitatea babiloniană. După aceea s-au întors din această captivitate, dar n-au mai avut împărați din ramura lui David, și n-au mai avut împărați de-ai lor niciodată. Macabeii s-au străduit să aibă un regat, vă amintiți, dar n-au reușit; dar ei nu erau din ramura promisă a lui David; și până la timpul primei veniri au fost anumiți împărați din ramura lui Irod, dar ramura lui Irod nu era din ramura lui David. Mai mult, împărăția lui Irod n-a fost din ramură evreiască deloc. Ei erau din Esau și nu erau evrei. Deci, după istorie și după profeție Zedechia a fost ultimul împărat din ramura lui David care a stat pe tronul Împărăției Domnului. Apoi ce s-a întâmplat? Dumnezeu n-a mai avut împărăție tipică din timpul lui Zedechia până când? Până acum. În tot acel timp El n-a avut împărăție pe pământ. Dar, veți spune, frate Russell, au existat unele care au pretins că sunt Împărăția lui Dumnezeu. O, da, frații mei, și astfel Biblia ne spune despre împărățiile lumii acesteia, dar ele nu sunt Împărăția lui Dumnezeu. Noi încă ne rugăm “Vie Împărăția Ta”. Și cea care va veni va fi Împărăția lui Mesia. Nu va exista un înlocuitor inferior între timp. Din contră, când Dumnezeu a luat împărăția de la națiunea Sa, sămânța lui Avraam, El a dat stăpânirea lumii, printr-un fel de concesiune, la neamuri. Și Isus S-a referit la aceasta, vă amintiți, vorbind despre “Timpurile Neamurilor”. Și El spune că timpul sau anii Neamurilor vor continua până când Timpurile Neamurilor se vor împlini. Când a folosit aceste cuvinte El S-a gândit la faptul că Ierusalimul va fi complet dărâmat și distrus, cum a fost distrus în anul 70, și Isus a spus că va continua să fie distrus până la împlinirea Timpurilor Neamurilor.

Ei bine, când au început Timpurile Neamurilor? Răspunsul nostru este că au început când împărăția tipică al lui Dumnezeu s-a sfârșit, când coroana a fost luată de la Zedechia. Ce s-a întâmplat atunci ca să indice că Timpurile Neamurilor au început? O, s-a întâmplat ceva foarte important. Atunci erau în lume diferite națiuni mai mari decât poporul lui Israel. Era Egiptul, babilonienii și alte națiuni, dar acestea erau două dintre cele aproape de Israel. Și Babilonul a devenit foarte mare, și măreția Babilonului datează în special din timpul detronării lui Israel. În acel timp Dumnezeu a recunoscut Babilonia ca fiind prima împărăție a Neamurilor care va controla lumea, și el a devenit un Imperiu Universal. Vă amintiți că pe timpul acela Nebucadnețar a avut acel vis deosebit care l-a impresionat atât de mult în somn, încât când s-a trezit el și-a amintit că era un vis foarte important, dar n-a putut să-și amintească ce a fost. Atunci el a chemat pe înțelepții lui și le-a spus: “Am avut un vis și nu pot să vă spun acum cum a fost. Spuneți-mi visul și interpretarea lui”. Iar ei au spus: O, rege, acesta este un lucru dificil. Spune-ne visul și îl vom interpreta. Dar noi nu-ți putem spune care a fost visul. Nici un rege n-a cerut vreodată înțelepților lui să-i spună atât visul cât și tălmăcirea lui. Dar regele a spus: O, păi dacă nu puteți să-mi spuneți visul, nu știți nici care-i este interpretarea potrivită. Ar fi ușor pentru voi să găsiți o interpretare dacă v-aș spune visul. Oricine poate face asta. Dacă ați fi în stare să-mi spuneți visul precum și interpretarea, ar fi bine. Dacă ați avea vreo înțelepciune adevărată de la zei, ați putea să spuneți foarte ușor care este visul. Începeți acum. Dacă nu puteți să-mi spuneți care este visul, voi ști că sunteți niște înșelători și vă voi da la moarte pe fiecare. Și așa că era mare teamă, vă amintiți, iar în final, între acei înțelepți era și Daniel, care fusese dus captiv în Babilon de tânăr, înainte de război, cu aproximativ 18 ani înainte ca Zedechia să-și piardă coroana. Și Daniel, profetul, a venit în față și a zis Regelui Nebucadnețar: “O rege, veșnic să trăiești. Să nu fie regele grăbit în acest lucru. Să se dea timp, și Dumnezeul Cerului va răspunde la întrebarea regelui și îi vom spune regelui care a fost visul”. Și cum regele era tare nerăbdător să i se explice visul și să-l știe care a fost, a spus: “Foarte bine, vă vom da timp”. La timpul stabilit Daniel s-a înfățișat înaintea regelui și a spus: “O rege, acesta era visul, pentru că Dumnezeul cerului mi l-a descoperit: Ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare; și capul era de aur, pieptul și brațele erau de argint, pântecele și coapsele erau de aramă, fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier și parte de lut; tu te uitai la el și s-a deslipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți. Atunci fierul, lutul, arama, argintul și aurul s-au sfărmat împreună și s-au făcut ca pleava din arie vara, le-a luat vântul și nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărmase chipul, s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul”. Și regele spuse: Acesta este exact visul meu. L-ai spus exact. Acum știu că ai ceva să-mi spui despre acel vis. Continuă și spune-mi interpretarea. Așa că Daniel a continuat cu interpretarea și a spus: “Tu împărate ești capul de aur. Împărăția ta este prima din acel chip”. De ce? N-au mai fost altele înainte? Pentru că, înainte de acel timp Dumnezeu a avut propria Sa împărăție în lume și nu putea exista alt imperiu universal atâta timp cât împărăția lui Dumnezeu era în lume. Așa că aici este începutul. Regatul lui Nebucad­nețar era capul. A fost recunoscut din momentul când Dumnezeu a spus prin profet: “La o parte cu diadema (de la Zedechia), jos coroana! … Voi da jos cununa”, și între timp, în timp ce a fost dată jos, Dumnezeu a dat conducerea acestor națiuni reprezentate prin chip. Capul a fost Babilonul, pieptul și brațele de argint Medo-Persia, pântecele și coapsele de aramă erau guvernământul Greciei, când Grecia a fost imperiu universal, și apoi au urmat fluierele picioarelor de fier, reprezentând Imperiul Roman în zilele lui de măreție și putere. Apoi au urmat picioarele, reprezentând ceea ce este numit Sfântul Imperiu Roman, adică, o amestecătură de putere religioasă și civilă, și în aceste picioare lutul amestecat cu fier a reprezentat o imitație a pietrei. Acum, imaginați-vă picioarele, o anumită parte din fier și mânjite peste tot cu lut; ar semăna foarte mult cu piatra care a lovit picioarele, nu-i așa? Și aceasta este ceea ce a reprezentat Domnul. Lutul a reprezentat instituțiile religioase a timpului prezent amestecate cu puterea civilă din timpul prezent. Pe de o parte se pretinde, de exemplu, că Marea Britanie este o putere civilă. Pe de altă parte se pretinde că ea este o putere eclesiastică, și episcopul Bisericii Angliei stă în Parlamentul Englez în Camera Lorzilor, cu domnii civili și astfel ei amestecă lutul, reprezentat în sisteme bisericești umane, pământești, și puterea laică ce pretinde a fi regatul lui Dumnezeu, combinând-o pe aceasta cu forța care într-adevăr este în puterea civilă. Același lucru este adevărat despre catolicism. Același lucru este adevărat despre Biserica Greco-Catolică în Rusia etc., după cum toți pretind, ei folosesc puterea civilă și au sistemul eclesiastic la exterior — acesta apare religios, dar puterea tuturor este în puterea civilă. Este doar o imitație a împărăției lui Dumnezeu și nu cea reală. Ea aparține împărățiilor lumii acesteia. Și astfel regatele pământului care astăzi se pretind regate ale lui Dumnezeu sunt guvernăminte civile la fel cum au fost dintotdeauna, numai că nu sunt la fel de cinstite; nu înseamnă că oamenii sunt în mod necesar necinstiți, ci ei au căpătat idei greșite în minte și sunt deplin convinși în privința erorii.

Atunci, marele chip a fost o ilustrație, a ce? A guvernelor neamurilor care trebuie să poarte conducerea întregului pământ. Cât timp? Întreaga perioadă a acelui chip, de la cap, Babilonul și timpul lui Nebucadnețar, până la picioarele și degetele regatului din timpul prezent. Acel chip întreg reprezintă guvernămintele neamurilor, și Timpurile Neamurilor este perioada dintre timpul când acel chip a fost ridicat sau a venit la putere și timpul când acea piatră va lovi chipul în picioare și-i va distruge puterea.

Să nu credeți nici un moment, dragi prieteni, că spun că voi și cu mine trebuie să lovim chipul. O, nu! Dumnezeu nu ne-a dat o astfel de însărcinare. Cel care va lovi este Tatăl ceresc, iar voi și cu mine nu avem nimic de-a face cu aceasta; dar atâta timp cât aceste guvernăminte civile au puterea, voi și cu mine trebuie să recunoaștem că Dumnezeu le-a dat puterea acestor guvernăminte ale neamurilor, și noi nu trebuie să căutăm să deranjăm acea putere; noi nu trebuie să luptăm împotriva acestor guvernăminte; noi trebuie să recunoaștem aceste guvernăminte, pentru că așa cum ne spune Sf. Pavel, “nu este autoritate decât de la Dumnezeu. Și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu” (Rom. 13:1). El le-a autorizat să fie. El n-a spus că ele ar fi regatele Sale, și când oricare din aceste împărății pretinde a fi a lui Dumnezeu, ceea ce spun ei este greșit și o înșelare. Ele sunt regatele neamurilor, separate de Împărăția lui Dumnezeu. Cuvântul Neamuri în Scripturi este pentru cei dinafară, cei care nu sunt poporul lui Dumnezeu. Acest cuvânt neam, care este tradus și “păgâni”, este același cuvânt care este tradus “neamuri”, alternativ. Așa că toate aceste împărății reprezintă chipul Neamurilor, acea împărăție a neamurilor sau a păgânilor — nu Împărăția lui Dumnezeu.

Unde a fost Împărăția lui Dumnezeu? O, nu proeminentă, ci supusă. Evreii, după întoarcerea lor din Babilon, n-au mai fost niciodată un popor liber. Ei tot timpul au fost supuși uneia sau alteia dintre puterile civile. Una sau alta din marile națiuni au stăpânit lumea precum și pe ei. Au fost sub medo-perși, sub greci și sub romani; iar acum ei sunt mai mult sau mai puțin supuși “Sfântului Imperiu Roman”; deoarece au suferit din partea Sfântului Imperiu Roman poate tot atât de mult cât au suferit de la oricare alții.

Așa că în acest timp în care Dumnezeu a permis neamurilor să conducă lumea, noi înțelegem că El a făcut o altă lucrare, adică, strângerea din lume a unui popor, o clasă împărătească, iar apostolul Petru, vă amintiți, vorbește despre aceasta zicând Bisericii: “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt” (1 Pet. 2:9). Voi și cu mine aparținem acesteia — nu în sensul că noi suntem deja gata. Adevărata preoțime împărătească va fi acea preoțime, sau aceia dintre noi care vor ajunge la întâia înviere și vor fi comoștenitori cu Domnul nostru în gloria cerească, după ce ne-am întărit chemarea și alegerea, fiind deplin botezați în moartea lui Cristos, și vom fi de asemenea înviați cu El în acea zi de glorie. Dar în timp ce aceasta este speranța Bisericii, noi încă nu suntem în acea Împărăție, în sens deplin. Încă nu suntem duși în Împărăție propriu-zis. Noi suntem cei care vor fi clasa împărătească, dacă suntem găsiți credincioși Domnului. Credin­cios este Cel care ne-a chemat la acea onoare împărătească, și care o va și face, și, cum a spus Isus: “Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăția” (Luca 12:32). Dar încă nu v-a dat-o. El v-o va da la sfârșitul acestui veac. El vă va da această Împărăție când Stăpânul însuși vine în marele loc de putere ca să fie Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor. Atunci noi de asemenea vom domni cu El și vom fi asemenea Lui și părtași la gloria Lui.

Atunci, când va veni Împărăția lui Cristos? Ei bine, răspunsul nostru este, nu înainte ca aceste mari regate să-și fi atins culmea. Ce va fi aceea? Aceea va fi sfârșitul Timpului Neamurilor. Deci, când Dumnezeu i-a spus lui Zedechia: “Voi da jos această coroană și această împărăție până va veni Cel care are dreptul la ele”, înseamnă că va fi un timp fără Împărăția lui Dumnezeu, din zilele lui Zedechia până în ziua stabilirii adevăratei Împărății a lui Dumnezeu, în care Cristos este marele Împărat peste tot pământul, și El ne spune că atunci când va apare în gloria Sa noi de asemenea vom apare cu El în glorie. Dar aceasta încă nu este.

Acum, dragi prieteni, așteptările noastre erau că acest Timp al Neamurilor s-ar sfârși odată cu anul acesta, 1914, și că odată cu terminarea acestui timp, de atunci încolo, imediat, Împărăția lui Dum­nezeu va începe să se manifeste. Încă nu știu dacă aceasta nu este adevărat. Va trebui să se vadă. Poate că cineva poate dovedi că nu e adevărat, dar încă nu cred că cineva poate dovedi că nu e adevărat. Dacă ajungem la sfârșitul lui 1914 și nimic nu se întâmplă după acel timp care să indice stabilirea Împărăției lui Cristos în lume, atunci poate că va fi necesar să reconsiderăm lucrurile; dar nu înainte. Rămâne pentru cealaltă parte să dovedească faptul că nu va fi așa.

De ce crezi că aceasta va fi în Octombrie 1914 (dăm importanță mare acestei întrebări, dar cred că este la fel de interesantă pentru voi cum ar fi oricare altă parte a întrebării)? De ce credem noi că 1914 trebuie să fie împlinirea Timpurilor Neamurilor? Ce motiv ai tu să crezi că aceasta va veni în 1914 mai degrabă decât în 1910 sau 1920? Acest motiv: Am încercat să găsim data când împărăția a fost luată de la Israel, data când coroana a fost luată de la Zedechia, data la care împărăția lui Israel a încetat, când împărăția lui Iuda a încetat și au intrat în captivitate totală iar Ierusalimul a fost distrus. Ce an a fost? Înțelegem, după cât putem să calculăm, nu pretindem infailibilitate, dar după cât putem ști, din toată istoria cunoscută, noi credem a fi anul 606 î.Cr. Nu vom intra în toate dovezile. Aceasta ne-ar lua toată după-amiaza, și le aveți tipărite, le-ați citit și știți, fie că le credeți sau nu, și nu ați fost forțați să le credeți. Eu doar v-am pus în față ce am găsit acolo, ce părea a fi pentru mine cel mai rațional răspuns la acest lucru, și voi ați crezut mai mult sau mai puțin, după cum v-a tras inima.

Atunci, presupunând că a fost anul 606, ce ar avea a face acesta cu 1914? Aceasta, dragi prieteni: Noi am găsit că două lucruri au fost afirmate în Biblie, unul cu privire la Israelul natural și altul cu privire la Timpurile Neamurilor. Cu privire la Israelul natural pare să fie foarte clar arătat că ei vor avea “șapte timpuri” de experiențe foarte grele, de încercare și pedepse de la Dumnezeu, disciplină, pedepse disciplinare. Și aceste șapte timpuri de pedeapsă a lui Israel, după cum a prezis Dumnezeu în cartea Leviticului, nu au fost șapte ani literali, pentru că ei au avut mult mai multe pedepse decât șapte ani literali. De aceea, noi credem că au fost șapte ani simbolici, și un an simbolic în Biblie este de 360 de ani, corespunzând, știți, cu anul lunar — 360 de zile, și astfel 360 de ani, o zi pentru un an. Și astfel șapte ani sau șapte timpuri sunt 7 x 360, care ar fi 2520. Și similar, prin urmare, 2520 de ani ar părea să fie timpul cât Israel a fost supus guvernămintelor neamurilor, 2520 de ani. Păi, au fost ei supuși primului? Da. Cui? Lui Nebucadnețar. Au fost ei supuși Medo-Persiei? Da. Au fost ei supuși grecilor, reprezentați prin aramă? Da. Și romanilor, reprezentați prin fier? Da. Ei au fost supuși de atunci? Știți că au fost supuși. Două mii cinci sute douăzeci de ani se împlinesc în această toamnă, după cât putem socoti. Ce înseamnă aceasta? Păi, înseamnă că timpul eliberării lui Israel de sub domnia neamurilor trebuie să fie la sfârșitul acestui an. Ei bine, ce va însemna aceasta? Încă nu știm ce va însemna această eliberare, dar credem că va fi ceva — fie prin căderea acestor împărății reprezentate în chip, fie în alt mod va fi arătat că favoarea lui Dumnezeu se întoarce sau s-a întors într-o formă specială la Israel. Sunt ceva semne în această privință? Da, câteva semne; de exemplu avem mișcarea sionistă, care a început doar recent, și acest sionism privește exact în acea direcție, sperând la restaurarea puterii naționale a poporului evreu — sperând, dorind aceasta, muncind pentru aceasta. Și de unde au luat evreii această idee? O, noi nu suntem destul de înțelepți să spunem. Să nu ne mirăm câtuși de puțin că Spiritul Domnului i-a trezit la timpul potrivit să caute și să aștepte și să se străduiască pentru restabilirea identității lor naționale la timpul cuvenit. Noi așa credem.

Acum, ce putem spune despre celelalte lucruri? Ce-i cu Biserica? Ce-i cu aceste neamuri? Răspunsul nostru este că, similar, sunt marcate șapte timpuri pentru neamuri; și timpul lor a început la aceeași dată, în același timp, credem noi, în anul 606 î. Cr. și cele șapte Timpuri ale Neamurilor sunt tot atât de lungi — 2520 de ani, ținând, credem noi, până la sfârșitul lui 1914 și începutul lui 1915. La ce trebuie să ne așteptăm atunci? Trebuie să așteptăm ca odată cu sfârșitul lui 1914 concesiunea puterii, această mare concesiune pe care Dumnezeu a dat-o neamurilor, Timpurile Neamurilor, va expira. Și ce ar înseamna aceasta? Ei bine, voi locuiați într-o casă și poate că contractul de închiriere a expirat și odată cu expirarea contractului, proprietarul vă trimite o înștiințare să strângeți și să părăsiți casa. Așa că presupun că neamurile vor primi o înștiințare să iasă. Dar ce va însemna aceasta pentru neamuri în mod concret, eu nu sunt atât de înțelept să știu. Și dacă nu ieși și nu predai casa după contractul de închiriere, dacă nu faci asta în mod pașnic și liniștit, după toate probabilitățile va veni polițistul și te va scoate afară. Așa că nu mă aștept ca neamurile să știe ceva despre această înștiințare de a ieși, și nici nu se gândesc s-o facă. Regele Edward nici nu se gândește să spună: “Aici, Doamne, aici e coroana mea, ia-o Te rog, și începe Tu domnia”. Și țarul Rusiei, vărul lui, nu are de gând să facă asta și nici alți regi mari din lume nu știu nimic despre Mesia și Împărăția Sa. Ei nu-și dau seama de situație. Noi nu îi acuzăm deloc, dar vedem că nu sunt pregătiți să iasă. Dar credem că vor primi o notă să iasă și sunt total nepregătiți pentru ea. Ce credeți că va însemna aceasta? Cred că va fi timp. Cum se va face aceasta? Păi, aceasta cere mai multă înțelepciune decât am eu. Ei bine, voi puteți spune că în mod necesar ar însemna desigur, că Dumnezeu va folosi pe unii oameni buni ca să-i înlăture. O, nu în mod necesar dragul meu frate. Nu în mod necesar. Polițistul care vine să te scoată afară din casă s-ar putea să nu fie deloc un om bun. El s-ar putea să fie foarte aspru și fără înțelegere și să-ți scoată lucrurile afară. Și astfel Dumnezeu folosește uneori mânia omului și mânia diavolului să-L laude, și poate folosi și altă putere. După câte știu eu, El poate folosi anarhia ca să înlăture aceste împărății. Nu este pentru mine să spun. Nu știu. Știu doar că voi și cu mine suntem însărcinați să urmărim pacea cu toți oamenii. Nu noi suntem aceia care să-i scoată afară. De aceea, noi putem sta liniștiți, cu mare calm în minte, și să spunem: Când va veni timpul lui Dumnezeu, oricând va fi acesta, concesiunea neamurilor se va termina și El le va înlătura de pe pozițiile lor, nu are importanță cât de tari par a fi, și Împărăția va fi dată poporului sfinților Dumnezeului Celui Preaînalt, Împărăția și măreția Împărăției de sub tot Cerul, după cum o descrie Daniel, și poporul sfinților Dumnezeului Celui Preaînalt vor lua Împărăția și stăpânirea Împărăției pentru totdeauna, chiar pentru veșnicie. Acesta înseamnă un timp lung. Noi nu credem că neamurilor le va fi dată o altă concesiune. Noi credem că lor le-a fost dată această concesiune doar între timp, pentru că timpul lui Dumnezeu pentru a-Și stabili Împărăția încă nu venise.

Acum deci, despre Biserică. Aceasta este esența acestei întrebări iar restul a fost o completare. Despre Biserică: Noi am înțeles că Biserica trebuie să fie strânsă înainte de acel timp, pentru că Isus pare să dea de înțeles aceasta în unele din declarațiile Sale. El a spus, de exemplu, vorbind despre împărăția lumii: “Vegheați deci tot timpul și rugați-vă ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate acestea care se vor întâmpla” (Luca 21:36), și deci noi credem că nu este irațional să spunem că dacă aceste lucruri vin peste lume după cum se declară, când timpurile neamurilor au expirat, dacă aceste lucruri vor fi un mare timp de strâmtorare după cum spune Biblia, un timp de strâmtorare cum n-a mai fost niciodată de când există popoare, noi spunem, dacă vom scăpa de ele, presupunem că vom fi transferați, sau schimbați, sau ceva de felul acesta, avându-ne schimbarea în înviere, înainte de acel timp. Aceasta n-a fost o gândire rea, nu-i așa? Chiar dacă la sfârșit se va constata că este greșită, pentru mine nu pare să fie ilogică și nu îmi este deloc rușine cu ea. Altor oameni le poate fi rușine, dacă le place, mie nu îmi este. Ei bine, există vreo posibilitate ca noi să nu putem fi acolo? Da, există o posibilitate. Sunt două căi de a scăpa de strâmtorare. Puteți scăpa de strâmtorare fiind chiar în mijlocul ei. Nu este așa? Ba da. Mulți oameni cred că eu am fost într-o grămadă de necazuri timp de câțiva ani. Am scăpat de toate, dragi prieteni. Dacă par tare necăjit, îmi înșel simțurile. Nu sunt necăjit nici un pic. Doresc doar ca dușmanilor mei să le poată fi tot atât de bine ca și mie, și în special tuturor prietenilor mei (râsete și aplauze). Deci, Domnul poate avea ceva în planul Său de felul acesta pentru noi, și după câte știu eu, Biserica poate fi aici în timpul acela de strâmtorare sau într-o parte din acel timp de strâmtorare. Nu există nimic în Biblie care spune că imediat ce se termină Timpurile Neamurilor toată Biserica va fi glorificată. Biserica poate fi aici după începerea strâmtorării. Poate. Este posibil. Vom vedea. Și vom fi mulțumiți orice vom vedea, nu-i așa? Aceasta este situația, dragi prieteni! “De când Domnul mă conduce, în orice soartă sunt ferice”. Putem fi altfel decât mulțumiți cu îndrumarea lui Dumnezeu? Putem fi siguri că toate îndrumările Tatălui nostru Ceresc și ale Domnului nostru Ceresc vor fi spre bine, că vom avea toate motivele să ne bucurăm de îndrumările Sale. El face toate lucrurile bine.

Ei bine, cum poate fi aceasta? Ei bine, se poate ca noi să rămânem prin acest timp de strâmtorare.

Și crezi, frate Russell, că toți sfinții vor fi pecetluiți? Noi înțelegem, dragi prieteni, că pecetluirea este o lucrare care începe cu acțiunea Spiritului sfânt în inimile noastre chiar la început când începem să facem voia lui Dumnezeu. Apostolul vorbește despre această pecetluire cu Spiritul sfânt. Pecetluirea, știți, după cum se făcea în timpurile vechi, era făcută cu o pecete — un instrument din metal sau piatră tare, de obicei o piatră, care se presa pe ceară moale și lăsa un anume semn care se putea discerne după aceea. Și tot așa Dumnezeu, acceptându-ne ca popor al Său, inimile noastre devenind foarte sensibile, iar noi ca Noi Creaturi predându-ne pe deplin Lui, a început lucrarea de imprimare a caracterului și a asemănării Lui asupra noastră și suntem în proces de pecetluire cu Spiritul sfânt; și această lucrare de pecetluire continuă, nu? Da, voi știți ceva despre aceasta. Da, mulțumită lui Dumnezeu, știți! Apoi, vă amintiți, există o pecetluire ulterioară, menționată în cartea Apocalipsei. Este o pecetluire pe frunțile lor; ceva menționat în Apocalipsa care n-a fost ceva obișnuit pentru poporul lui Dumnezeu, dar fiind posibil, și întâmplându-se la sfârșitul acestui veac; și citim, vă amintiți, că cei patru îngeri țin cele patru vânturi; că marele timp de strâmtorare (nu vă dau cuvintele exacte), acel timp de strâmtorare nu va izbucni peste lume până ce servii lui Dumnezeu vor fi fost pecetluiți pe frunte. Aceea, cum vedeți, este o pecetluire diferită. Ca și creștini, în noi s-a desfășurat totdeauna procesul de pecetluire în inimi, de la începutul experienței noastre, asemănarea de caracter cu Domnul nostru imprimată tot mai evident și tot așa în inimile părinților noștri și ale bunicilor noștri, și în ale întregii Biserici a lui Cristos s-a desfășurat acea lucrare de pecetluire. Dar acum această pecetluire pe frunte semnifică darea sau imprimarea din punct de vedere intelectual. Se desfășoară aceasta de un timp încoace? Da, dragul meu frate, și tu știi aceasta. În măsura în care voi ați avut ceva din această pecetluire pe frunte, știți că intelectul vostru este mai ascuțit, mai viu și mai clar. Înțelegeți caracterul lui Dumnezeu, înțelegeți planul lui Dumnezeu, înțelegeți Cuvântul lui Dumnezeu cum n-ați înțeles înainte. Și până când va continua acest proces de pecetluire? Până când toți care aparțin Bisericii Alese vor fi fost pecetluiți pe frunțile lor. Nu vor fi mulți din cei evlavioși din poporul Domnului lăsați în ignoranță? Nici unul! Nici unul! Toți cei 144.000 care vor sta cu Mielul pe Muntele Sion, toți vor fi pecetluiți pe frunte; nu în mod necesar toți cei 144.000 în trup, pentru că ei au fost aleși de-a lungul întregului veac, știți; ci toți care aparțin acestei clase care vor trăi la sfârșitul acestui veac vor fi pecetluiți în acest fel; iar ceilalți care aparțin acestei clase, având experiența învierii își primesc pecetluirea în mod mai complet încă, dacă vreți; dar toți cei 144.000 primesc pecetluirea pe frunțile lor, această cunoștință intelectuală pentru care aceasta este o ilustrație. Așa credem noi că trebuie să fie. Așa că acest lucru a fost în desfășurare. O parte din lucrarea în care voi și cu mine ne bucurăm că avem privilegiul de a participa este lucrarea de a ajuta, să ducem și la alții cunoștința caracterului și planului lui Dumnezeu. Munca de peregrin și împărțirea pliantelor și a Fotodramei Creației și munca de colportor și oricare altă parte a lucrării este cu scopul de a ajuta pe tovarășii noștri creștini să aibă această pecetluire pe frunțile lor, să aibă o înțelegere clară, înțelegerea intelectuală a planului lui Dumnezeu.

Iar unii nu pot vedea aceasta deloc. De ce nu? Pentru că ei nu sunt atrași de Dumnezeu să o primească. Și alții o primesc. Da, pentru că lor le este dat să primească. Așa cum le-a spus Isus unora la sfârșitul veacului Său: “Vouă va fost dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți li se vorbește în pilde, ca … măcar că aud, să nu înțeleagă” (Luca 8:10). Nu este pentru ei să înțeleagă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu dorește ca planul Său să fie cunoscut de oricine. El dorește să-l facă cunoscut poporului Său consacrat. “Prietenia Domnului este cu cei care se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său” (Psa. 25:14). Și acum, la sfârșitul veacului, este timpul, credem noi, când lumina și cunoștința sunt special cuvenite pentru această clasă. “Lumina este semănată pentru cel drept” (Psa. 97:11). Sf. Pavel vorbind despre acest subiect, după ce vorbește despre timpul de strâmtorare care vine peste lume, spune că va veni peste ei ca un hoț și ca o cursă și nu vor ști, “Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei” (1 Tes. 5:4-5), și Dumnezeu vă va arăta destul asupra acestui subiect așa încât să nu fiți ca lumea, luați prin surprindere și neștiind la ce să vă așteptați. Așa vine peste întreaga lume. Neamurile nu știu ce vine. Ei văd dificultățile și se miră de diferite lucruri, dar nu știu ce vine.

Atunci, deși nu este în întrebare, cred că face parte din ea și poate de tot atâta interes ca și altele de aici, de aceea voi continua: Să presupunem că noi vom rămânea aici! Sunt deplin convins că aș vrea să stau aici dacă Domnul vrea să stau aici. Oricum n-aș putea pleca dacă El nu m-ar vrea, dar îmi face plăcere să stau dacă aceasta este voia Domnu­lui. Dacă Domnul ar spune: “Poți să alegi, să stai sau să pleci”, cred că aș spune: “Doamne, dacă vrei să stau, voi sta”. Voi nu? Bine’nțeles că da.

Există o scriptură asupra căreia am atras atenția recent în TURNUL DE VEGHERE, adică, acum două sau trei luni, care lasă puțin loc pentru întrebarea dacă Biserica ar putea fi completată sau nu și cumva acceptată în Domnul chiar aici în trup, chiar aici între oameni, și totuși destinul lor, ca să zicem așa, să fie stabilit, și totuși să nu murim — sau să nu ajungem la înviere încă. Acea scriptură spune: “Să salte de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă, să cânte de bucurie în așternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor și sabia cu două tăișuri în mâna lor, … ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Săi” (Psa. 149:5, 6, 9). Vedeți că este loc de gândire. De ce? Cum? Remarcați gloria pe care acești sfinți o vor avea. Unii din poporul Domnului se odihnesc, în timp ce alții sunt în pătuțuri scurte — cu rotile, ca să zicem așa, și cei care sunt de măsură deplină sunt reprezentați ca având paturi mari, etc. Și sabia cu două tăișuri, ce este aceasta? Sabia spiritului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, noi nu vom avea nevoie de sabia Spiritului, Cuvântul lui Dumnezeu, în mâinile noastre după ce ajungem în gloria de dincolo de văl, nu-i așa? Credem că nu. Mă îndoiesc foarte că vom folosi Cuvântul lui Dumnezeu ca sabie a Spiritului după ce suntem schimbați. Cred că vom avea arme mult mai puternice, mai spirituale chiar decât Cuvântul spiritual al lui Dumnezeu. Ce mai este? “Laudele lui Dumnezeu în gura noastră”. Aceasta poate fi la fel de bine și de această parte de văl. Deci patul și sabia par să indice această parte de văl, și apoi textul spune: “Să facă judecățile scrise.” Trebuie ca noi să facem judecățile în trup? Nu știu. Nu am nici o idee. Eu nu încerc să judec, dragii mei frați, și nu voi face așa până când Domnul nu-mi va arăta clar că trebuie. Va trebui ca El să mă împingă și să-mi arate foarte clar dacă va fi să fac aceasta. Nu vreau să presupun că voi folosi forța față de cineva până când El nu-mi va arăta aceasta clar. Dacă este așa, dacă va veni timpul, El va ști cum să clarifice acest lucru pentru noi, și apoi ne vom face datoria, credem, fiecare; dar vom aștepta până vom vedea. Doar sugerez aceste gânduri pentru că ne apropiem de sfârșitul lui 1914, și vreau să las acest gând în mintea voastră: că există o posibilitate să nu fim schimbați în acest an, și că este o posibilitate ca Biserica să fie completată și noi să nu fim schimbați încă. Este posibil ca Timpurile Neamurilor să se termine cum ne-am așteptat, și ca Biserica să nu fie încă schimbată.

Voi anticipa altă întrebare: Să presupunem că Timpurile Neamurilor se vor termina în octombrie 1914, care ar fi lucrul logic pe care să-l așteptăm? Ei bine, nu sunt sigur la ce trebuie să ne așteptăm. Nu putem fi siguri, nu vom ști dacă Domnului Îi va trebui 15 minute sau 15 zile sau 15 ani să înlăture împărățiile acestei lumi. Este doar o presupunere, dar o presupunere pe care o putem da cu o mică bază scripturală este aceasta: am văzut paralelismele între Veacul Iudeu și Veacul Evanghelic. Am văzut că cei 40 de ani ai secerișului de la sfârșitul veacului evreiesc corespund cu cei 40 de ani de seceriș de la sfârșitul Veacului Creștin. Am văzut că la sfârșitul celor 40 de ani ai secerișului lui Israel, națiunea lui Israel a fost distrusă în aproximativ șase sau șapte luni după sfârșitul secerișului lor — puțin mai mult de șase luni. Și astfel, urmând aceeași paralelă, dacă aceasta este o paralelă (nu sunt sigur dacă este), dacă aceasta este o paralelă s-ar părea să implice că marea strâmtorare trebuie așteptată să vină asupra lumii în primele șase luni după octombrie 1914. Ei bine, dacă veți aștepta până anul viitor pe timpul acesta vom vedea cum este și vom avea o altă convenție, atunci poate că vom fi mai înțelepți; dar sper că nu vom fi mai puțin loiali Domnului și Cuvântului Său, oricare ar fi circumstanțele sau condițiile. Noi nu ne-am consacrat până la sfârșitul Timpurilor Neamurilor, nici până la sfârșitul lui1914 și nici până la sfârșitul lui 1915, ci ne-am consacrat, dacă ne-am consacrat cum se cuvine, până la moarte.

CRONOLOGIE—Octombrie 1914, referitor la Chemarea de sus. (Q89-1)

Întrebare (1914)—1—Dragă frate Russell, în cazul când luna octombrie a acestui an vine și trece și tu vei fi încă în trup, crezi că acesta ar fi un indiciu că Domnul te-a lăsat afară din clasa Chemării de sus?

Răspuns—N-aș crede. Înțelegerea noastră, dragi prieteni, privitor la octombrie 1914, este că după cea mai bună judecată a noastră — judecată luată din mărturia scripturală, despre cum să citim cronologia furnizată în Biblie, după cea mai bună judecată a noastră anul 1914, luna octombrie, va marca sfârșitul Timpurilor Neamurilor.

Acum noi nu știm că aceasta va fi așa, pentru că există o diferență între credință și cunoștință. Acum noi cunoaștem în parte în orice subiect văzut mai mult sau mai puțin distinct, unii au o judecată mai clară și alții mai puțin clară. Dar Dumnezeu nu are drept scop ca poporul Său în timpul prezent să umble prin vedere, ci prin credință. Aceasta este intenția Sa. De aceea, El nu ne-a dat în unele direcții dovezi clare așa încât să putem umbla prin vedere. Ca de exemplu, El ne-a spus despre “coroana vieții” pregătită pentru noi, dar niciodată n-ați văzut-o decât cu ochii credinței, și totuși acesta este lucrul pentru care alergați și vă cheltuiți viața, și dacă n-ați avea deplină credință în acea coroană a vieții nu v-ați jertfi viața prezentă și n-ați căuta să trăiți în viitor.

În materie de cronologie, vă reamintim ce am spus în Studii în Scripturi. Acesta nu e un lucru care poate fi știut sigur. Noi am subliniat în Volumul II că cronologia arătată acolo este cea mai bună și cea mai corectă, după Biblie, pe care suntem în stare s-o determinăm; dar am arătat de asemenea că Biblia nu pretinde că dă ziua, săptămâna și luna cronologic: ea dă anumite perioade împreună, și de aceea tot timpul va fi o ocazie de a exercita credință în legătură cu cronologia. V-am spus că după judecata noastră această cronologie a fost corectă, deși s-a admis că este failibilă și poate avea abatere de un an sau de câțiva ani; dar ea pare să fie confirmată și întărită de faptul că anumite profeții ale Bibliei par a se întrepătrunde cu ea, și face ca cronologia biblică să apară pentru noi că El a vrut să fie folosită, iar eu o folosesc în credința mea și acționez în acord cu această cronologie. Am crezut că aceste părți profetice s-au încadrat în cronologie și că ea este legată de toate lucrările lui Dumnezeu. Se pare că există tot timpul o potrivire și nu văd cum se poate potrivi decât dacă Dumnezeu a intenționat așa, și dacă-i așa, aceste lucruri au fost pentru sfătuirea noastră, pentru instruirea noastră. Așa că am pus pe fiecare cititor responsabilitatea de a se gândi la acest lucru pentru sine. Noi avem în Biblie cât am avut dintotdeauna, iar eu am arătat doar cum mi s-a părut mie lucrul acesta și v-am cerut ca voi să vă folosiți judecata.

Cred la fel despre cronologie cum am crezut întotdeauna. Nu văd nici un loc unde este vreo fisură. Nu știu ceva unde să pun degetul și să spun că acolo este o greșeală. Nu știu nici un astfel de loc. Toate par la fel pentru mine ca și acum treizeci de ani.

Atunci, frate Russell, a sosit 1914. Și s-au întâmplat toate lucrurile care ai gândit că se vor întâmpla până acum?

Nu, este adevărat. Nu toate s-au întâmplat.

Cum consideri tu aceasta?

Poate am așteptat să se întâmple mai multe decât trebuia să aștept. Nu văd nimic care să-mi indice că cronologia este greșită, că așteptările noastre sunt greșite. Sunt tot mai convins cu fiecare zi trăită că marele Plan Divin al Veacurilor este singurul plan care poate fi un plan divin; că nici o ființă umană nu putea să inventeze acest plan. Când comparați planul divin din Biblie cu toate planurile și teoriile umane, cât de simple și absurde sunt toate teoriile umane.

Gândiți-vă la ideile date nouă despre doctrina alegerii. Nu trebuie să numesc pe vreuna. Luați toate crezurile care au ajuns la noi, și nu există un om inteligent în lume care s-ar gândi să apere vreunul din aceste crezuri. Toate sunt prea absurde pentru lumina din zilele noastre, și când luăm Planul Veacurilor, orice altceva pe pământ este dat de rușine și vrea să se ascundă în întuneric. Fie că le place fie că nu, așa este. Marele Plan arată cunoașterea de către Dumnezeu a treburilor univer­sului; Dumnezeu a pregătit un “Miel junghiat înainte de întemeierea lumii”. Dumnezeu a permis păcatul, căderea. De ce a permis El păcatul, intenția Sa privitor la cei căzuți, ca ei să fie răscumpărați la timpul cuvenit, timpul restabilirii, care trebuie să vină la timpul cuvenit, și între timp Dumnezeu va selecționa o Biserică pentru a fi comoștenitori cu Cristos în lucrarea împărăției, totul este arătat în acest Mare Plan. Voi nu mă puteți face să cred că vreo ființă umană putea face un astfel de plan. Uneori văd astfel de eforturi inutile ale umanității de a face planuri. De mai mult de șase mii de ani oamenii au făcut planuri pentru Dumnezeu, și ele sunt toate absurde, iar partea care nu este absurdă este diavolească.

Deci, nimic din ce s-ar putea întâmpla în 1914, sau în orice alt timp, nu mi-ar schimba nici un pic gândul cu privire la marele Plan Divin al Veacurilor.

Dar ce spui despre faptul că este aproape timpul când Împărăția se va stabili?

Cred de multe ori că fiecare indiciu adăugat arată că este aproape, chiar la ușă, de aceasta nu mă pot îndoi, fie că punctul culminant vine în 1914, 1915 sau în alt an, el este aproape, chiar la ușă. Când văd relatarea ce ne-o dă Biblia, după cum înțeleg eu, după cum am arătat și voi ați citit, că suntem în perioada de seceriș începând de la 1874, că acesta este secerișul creștinătății, sunt uimit cât de adevărată pare să fie fiecare trăsătură a acestei lucrări, de demonstrația că noi suntem în seceriș și că lucrarea progresează. S-au împlinit 40 de ani din acest seceriș, sau se vor împlini în câteva luni. Ce am văzut? După Biblie am înțeles că în timpul acestei perioade de seceriș Marele Secerător urma să fie prezent, necunoscut lumii, ci doar oilor Sale, cunoștința despre prezența Sa trecând treptat de la unul la altul, și aceasta așa a fost. Parousia, prezența, necunoscută lumii, prezisă de Isus când ne-a spus că venirea Sa va fi ca “a unui hoț noaptea”, despre care apostolii au spus că lumea va fi luată prin surprindere și că nu va ști la ce oră va veni El, “Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoț” (1 Tes. 5:4), pentru că voi sunteți copii ai luminii și ai zilei, de aceea Dumnezeu vă va lumina destul în acest subiect încât să vă dea informații ca să nu fim în întuneric împreună cu lumea privitor la prezența Domnului. Care sunt câteva dintre dovezi?

Răspunsul meu este că Însuși Isus ne-a spus care va fi lucrarea specială pe care El o va face la a doua Sa venire, și înainte ca El să-Și manifeste prezența pentru lume. Înainte de a se manifesta lumii, El va fi prezent și va face o lucrare pentru Biserică, și că aceasta va fi: El ne-a spus despre pilda cu talanții și dinarii, cum El a dat anumiți dinari și talanți servilor Săi și a plecat într-o țară îndepărtată, în Cer, să fie învestit cu putere și autoritate împărătească. La întoarcerea Sa va chema mai întâi pe servii Săi și se va socoti cu ei. S-a întâmplat așa în cei 40 de ani trecuți? Da. A fost o socoteală cu servii Domnului și o dare de seamă despre cum au folosit ei talanții, binecuvântările și ocaziile pe care le-au avut, și în măsura în care au fost găsiți că au primit și au folosit bine talanții, în aceeași măsură au intrat în bucuria Domnului lor. Nu vreau să spun că voi și cu mine am intrat deja deplin în bucuriile Domnului. Nu, mai este încă. Acea parte unde vom stăpâni peste două cetăți, cinci cetăți etc., aceea va fi intrarea în bucurie deplină. Toți cei care au fost găsiți credincioși în acest seceriș, când Învățătorul i-a chemat pe nume și ei au fost găsiți credincioși cu talanții pe care i-au avut, vor fi înălțați și li se va da înalta răsplată de a fi comoștenitori cu Cristos. Aceștia învață acum să cunoască iubirea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere. Aceasta se întâmplă de 40 de ani.

Biblia spune că la timpul când va fi o astfel de binecuvântare pentru cei loiali Domnului, va exista și o altă clasă — una nominală — cu care lucrurile nu vor fi așa favorabile, și eu cred că așa a fost; și cred că aceasta este ceea ce Biblia numește o vărsare din gura Domnului, în legătură cu anumite persoane care nu au fost loiale Lui; și acea lucrare de separare a continuat ca o separare a grâului de neghină, neghina să fie legată în snopi pentru ardere.

Nu voi încerca să intru în detalii, ci doar să ating puncte cunoscute fiecăruia dintre noi, și fac aceasta doar să vă stârnesc judecata sănătoasă, mai curând să vă amintesc decât să vă spun ceva nou. Am spus toate acestea în publicații și le-ați citit înainte. Doar vi le reamintim. Am crezut în toate aceste lucruri mai bine de 40 de ani și încă mai cred.

Care este pasul următor? Biblia ne spune că acest pas va fi Epifania lui Isus. Ce este aceasta? Strălucirea. Ce este de descoperit? Cel pe care deja Îl recunoaștem. Noi recunoaștem deja prezența Mântuitorului nostru, Cel prezent, Marele Secerător, dar lumea nu-L cunoaște. Întocmai cum a fost la prima venire. Isus era prezent dar evreii nu L-au cunoscut. Ioan Botezătorul a spus despre El: “în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți” (Ioan 1:26). Noi credem că El a fost cu noi aici în timpul acestor 40 de ani, Cel Prezent, Împăratul, Dumnezeu L-a numit, și lumea nu-L cunoaște. El nu le este descoperit. El a venit “ca un hoț noaptea”, pregătindu-Și clasa mireasă, strângând un popor special la Sine. El adună mărgăritarele, îngrijindu-Se de trăsăturile finale ale șlefuirii lor, pregătindu-i pentru a fi puși în marea diademă din mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu pregătește aceste mărgăritare, montarea acestor mărgăritare în cadrul diademei va fi instalarea Bisericii în Împărăție. Schimbarea lor în învierea la care sperăm va veni curând pentru poporul Domnului, și noi sperăm să participăm la ea.

Mai departe, am văzut și ne-am așteptat ca evreii să se întoarcă în Palestina, și la începutul acestei perioade de seceriș nici un evreu din lume nu s-a gândit să se întoarcă în Palestina. Ei priveau la propria lor cronologie care are o diferență de câteva sute de ani față de a noastră. Nu este nimic de așteptat până la terminarea celor 6000 de ani. Cred că după cronologia lor mai sunt încă 350 de ani. În ultimii 20 de ani evreii s-au trezit, fără să dea atenție cronologiei lor și sperând în restabilirea lui Israel și sperând că Dumnezeu le va da din nou o existență națională — lucru care după Biblie este acum cuvenit să se împlinească. Noi așteptăm o mai mare iluminare a lor, decât am văzut. Noi am gândit că vor pleca mai mulți evrei decât au plecat, dar n-am fost destul de înțelepți să știm câți vor pleca. Ceea ce vedem noi este un număr suficient să împlinească cuvântul lui Dumnezeu — adunarea unora dintre cei mai serioși evrei din toate părțile lumii. Nu totdeauna cei mai bogați evrei, dar se spune că vreo 18 milionari trăiesc acum în Ierusalim. Dumnezeu ne spune cum evreii vor fi strânși din nou acolo, cu bogății considerabile, cam în acest timp, probabil nu în acest an sau în următorii câțiva ani, dar toate aceste lucruri ajung la noi și credința mea în înde­plinirea tuturor acestor lucruri este aceeași cum a fost dintotdeauna.

Mai există un lucru. Ce va trece în acest octombrie, 1914? Presupun că voi credeți că Timpurile Neamurilor nu se vor sfârși atunci?

Eu nu știu nimic de felul acesta.

Eu nu știu, presupun că așa va fi.

Voi nu știți.

Nimeni altcineva nu poate spune că nu se vor sfârși atunci. Să așteptăm și să vedem.

Totuși, ce se înțelege prin aceasta? zice unul.

Voi admite, dragi prieteni, că poate trei pătrimi din această sală știu exact ce înseamnă termenul “Timpurile Neamurilor” acum ca și după ce voi da o explicație mai detaliată, dar de dragul unei pătrimi voi spune că Dumnezeu în timpurile trecute a dat o împărăție lui Israel și aceasta a fost tipul Împărăției lui Mesia, care mai întâi de toate a fost recunoscută în Regele David, și citim despre el că a stat pe tronul împărăției Domnu­lui. Acum, o mulțime de alte regate pretind că sunt regatele Domnului, dar ei declară această pretenție fără autoritatea Bibliei. David a stat pe tronul împărăției Domnului, și Dumnezeu a spus că din rodul copselor lui va fi cineva care să stea pe acel tron pentru totdeauna, că El nu va lăsa să nu stea cineva pe acel tron — tronul lui Dumnezeu. Și niciodată n-a lăsat. Solomon a stat pe tronul Domnului în locul tatălui său David. Apoi au urmat fiii lui Solomon până la ultimul rege, al cărui nume a fost Zedechia, și el a fost ultimul din ramura lui David care a stat pe tronul lui Iuda peste poporul lui Dumnezeu, ca reprezentantul împărăției lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat atunci? În zilele lui, Dumnezeu i-a spus: ““Și tu, nelegiuitule, gata să fii ucis, prinț al lui Israel, a cărui zi vine tocmai când nelegiuirea este la culme!” Așa vorbește Stăpânul Domnul: “La o parte cu diadema, jos coroana! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălțat, și ce este înălțat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea și în mâna căruia o voi da”” (Ezec. 21:25-27).

Ați prins ideea? Împărăția tipică a continuat de la David până la Zedechia și apoi a fost luată de pe pământ ca să nu mai fie înlocuită până când Mesia o va înlocui cu adevărata Împărăție a lui Dumnezeu la timpul domniei Sale. Și așa a fost. Nu e nici o neîmplinire a acelei profeții. N-au avut evreii nici un rege de atunci? Nici unul pe care Dumnezeu să-l recunoască. Dar Macabeii, Irod etc? Macabeii n-au venit din ramura recunoscută de Dumnezeu, iar familia lui Irod nu numai că nu era din ramura lui David, dar nici măcar nu erau evrei. Ei erau fiii lui Esau. A fost adevărat că de la Zedechia până acum n-a existat nici un rege din spița lui David, și următorul care va domni este Mesia. Cum așa? Acel timp de când împărăția lor a fost distrusă până când Mesia va veni credem că a fost menționat când El le-a spus prin Moise cum îi va da jos și îi va pedepsi șapte timpuri — șapte ani. Nu șapte ani literali, deoarece au fost pedepsiți mai mult decât șapte ani literali, de multe ori mai mult. Ce înseamnă aceasta? De șapte ori pe cât trebuia să fie pedepsiți? Nu. Atunci ce înseamnă aceasta? Noi credem că el a vrut să spună că Dumnezeu îi va pedepsi șapte ani simbolici pentru păcatele lor. Cât de mult este aceasta? După Biblie un an simbolic este 360 de ani — 360 de zile pentru un an lunar, o zi reprezentând un an, așa că un an simbolic este 360 de ani. Cum așa? Șapte timpuri ar fi 7×360 de ani sau 2520 de ani. Când ar începe? Ar începe tocmai la timpul când Dumnezeu a luat coroana și diadema de la Zedechia. Până unde s-ar măsura? Până la timpul când Mesia Își ia regatul Său. Când va fi aceasta? După înțelegerea noastră, dragi frați și surori, Zedechia și-a pierdut coroana în anul 606 î. Cr., și de aici — 606 î. Cr. — calculând 2520 de ani, după cunoștința și credința noastră cea mai bună, vor expira în octombrie 1914. Dacă cineva poate schimba aceasta, să o facă. Nu am găsit pe nimeni care poate. Noi nu spunem că este absolut adevărat, dar n-am găsit nimic greșit în aceasta, ci vedem că timpul potrivit ca El să-Și primească autoritatea în lume va fi octombrie 1914. Poate că este greșit, dar nu cred că este mult greșit. Nu pare probabil. Aceia au fost anii de pedeapsă a evreilor pentru păcatele lor. Nu sunt în legătură cu cealaltă pedeapsă și cum și-au primit pedeapsa mare, existența lor națională fiind oprită când L-au respins pe Isus și n-au mai existat ca națiune de la anul 70 d. Cr.. Și nici nu vor exista până-n ziua când cu bucurie vor spune: “Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!” (Mat. 21:9). Ei vor fi bucuroși să-L vadă. De unde știți că vor fi bucuroși? Așa spune Biblia. Biblia spune că El va turna peste ei foc, simbolul strâmtorării. Voi turna peste ei spiritul rugăciunii și al implorării, și vor privi spre Cel pe care L-au străpuns. Vor privi cu ochii înțelegerii ca și voi. L-ați văzut? Da. V-ați uitat la Isus? Da. Va face și evreul așa? Da, și aproape că o face. Noi înțelegem că unul din primele lucruri ale noii ordini de lucruri va fi turnarea peste Israel a părții lor de binecuvântare, și ochii lor vor fi deschiși să-L recunoască pe Cel pe care L-au respins cu mai mult de 1800 de ani în urmă.

Privind din alt punct de vedere, Isus a spus în profeție că “Ierusali­mul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor” (Luca 21:24). A fost călcat în picioare în zilele Lui? Da. Nu erau ei guvernați de Roma? Desigur. Deci Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor, nu implică aceasta că sunt anumite timpuri ale neamurilor? Ba da. Ce înseamnă acesta? A predat Dumnezeu lumea pentru un timp neamu­rilor? Da. De unde știți? Așa a spus Isus, și puteți merge la Biblie și veți găsi dovada. Dumnezeu a luat împărăția de la Zedechia, și i-a fost luată și coroana. Atunci a recunoscut Dumnezeu guvernămintele neamurilor pentru prima oară. Dovediți aceasta. Este destul de ușor.

Vă amintiți de Nebucadnețar, regele Babilonului, când și-a exercitat puterea detronând pe Zedechia și distrugând complet Ierusalimul, luând pe mulți în captivitate, a fost începutul acelei perioade — darea jos a coroanei — care ne arată clar unde a trecut autoritatea din punct de vedere divin. Dumnezeu a dat o viziune și o interpretare a ei. Vă voi aduce aminte de ea. Cu 18 ani înainte ca împărăția lui Zedechia să-i fie luată, un tânăr dintr-o familie nobilă de evrei a fost luat prizonier împreună cu alții, și acel tânăr era Daniel; și el a fost pus între înțelepții din țara Babilonului să aibă educație și privilegii speciale, și era în Babilon de 18 ani. Și când a venit acest timp reprezentat în vis, regele a trimis vorbă că avusese un vis și a chemat pe toți înțelepții să vină dimineața, și când au venit, le-a spus că avusese un vis noaptea trecută și era foarte interesant și enigmatic, iar unul dintre lucrurile cele mai enigmatice era că a uitat visul și nu și-l putea aminti, și el le-a spus că voia să i se spună visul cât și tălmăcirea lui. Înțelepții i-au spus că nici un rege nu a cerut vreodată un astfel de lucru de la înțelepții săi până atunci, și că, dacă le va spune visul ei îi vor da ceva interpretare. Regele le-a răspuns că el înțelege foarte ușor cum un om poate să inventeze vreun fel de interpretare dacă i se spune visul; dar dacă ei au putere divină vor putea să-i spună visul și interpretarea lui. “Dacă nu puteți face asta, vă voi da să fiți omorâți ca impostori, pentru că spuneți că aveți legătură cu zeii și nu aveți.” Ei erau înspăimântați, dar când Daniel a auzit de aceasta (se pare că n-a fost cu ei înaintea regelui) i-a spus regelui: “De ce această grabă? Dacă vei acorda un anumit timp, există Unul care poate să răspundă regelui și să-i dea visul cât și interpretarea lui. Acela este Dumnezeul căruia eu, Daniel, îi servesc”. “Foarte bine, va fi acordat timp”. Și la timpul stabilit, Daniel a venit înaintea regelui și i-a spus visul, și vi-l amintiți voi bine.

“Tu, împărate, te uitai, și iată, ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta și înfățișarea lui era înfricoșătoare. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pântecele și coapsele îi erau de bronz; fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier și parte de lut. Tu te uitai, până ce s-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier și de lut ale chipului și le-a făcut bucăți. Atunci fierul, lutul, bronzul, argintul și aurul s-au sfărâmat împreună și au devenit ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, și nici un loc nu s-a mai găsit pentru ele. Dar piatra, care lovise chipul, s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul” (Dan. 2:31-35).

“Exact așa era”, zise regele. “Acesta este visul exact. Acum spune-mi interpretarea”. Și Daniel a continuat spunând: “Dumnezeul Cerurilor a descoperit regelui acest lucru”. Aceasta era de la Dumnezeu. “Tu ești capul de aur”. Un rege peste regi. Tu ești primul reprezentat în acest chip. Acesta reprezintă toate guvernămintele neamurilor care vor stăpâni vreodată pe pământ. Reprezintă timpul de când Dumnezeu a luat împărăția tipică și până când o va restabili. Descrierea ne arată că regatul Babilonului era capul, următorul a fost Medo-Persia, după aceea Grecia și Imperiul Roman, reprezentat de fluierele picioarelor, iar următorul a fost sfântul Imperiu Roman reprezentat de picioarele de lut și fier. Apropo, fierul din picioare, în felul în care noi înțelegem, reprezintă puterile statului. Imperiul Roman încă există, nu în forma în care a fost recunoscut la început, dar în faptul că el a fost o combinație între biserică și stat, și unindu-se, cele două au căutat să domnească peste toată Europa și peste toată lumea, și în general a existat o dezintegrare între puterile reprezentate prin fier (civile) și prin lut (eclesiastice). În unele locuri fierul este mai proeminent iar în altele lutul. Fierul, care are puterea, este de obicei cel mai proeminent. Lutul, reprezintând eclesiasticismul, în amestec cu fierul, corespunde sau este o imitație a pietrei. Cu alte cuvinte, această putere în combinație cu puterea civilă pretinde că era împărăția lui Dumnezeu, pretinde că în loc să lovească și să distrugă chipul, piatra însăși și-a însușit caracterul divin și a domnit.

Marii regi ai Europei de azi, practic toți, pretind că ei sunt regatele lui Dumnezeu, și că totuși sunt și puteri civile. Pe de o parte ei caută să aibă puterea regilor pământești, iar pe de altă parte pretind că sunt regatele lui Dumnezeu. Astfel de regate pretind că împăratul Josef domnește cu autoritate divină, de asemenea împăratul William, țarul Rusiei etc.

Noi trăim în zilele acestor regate reprezentate de picioare și mai special de degete. Care este următorul lucru?

După Biblie, următorul lucru va fi sfărâmarea întregului chip în bucăți, devenind “ca pleava din arie vara”, și vor fi complet îndepărtate. Biblia spune: Alege cui vrei să servești și pe cine vrei să crezi. Cred că noi am învățat să ne punem încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi credem ce ne spune el, nu contează ce le spune altora.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că următorul lucru este că piatra va lovi chipul, și după lovire piatra va umple tot pământul. Eu cred chiar ce spune Biblia. Nu trebuie să aibă importanță pentru voi ce cred eu, ci ceea ce spune Biblia. Noi ne conducem după Cuvântul lui Dumnezeu și nu după al nostru. Am avut experiențe destul de rele în încercarea de a urma pe oameni. Noi nu urmăm pe oameni, ci pe Dumnezeu. Aceste lucruri sunt sigure. Așa a spus Domnul. Nu are importanță dacă lovirea chipului va avea loc în 1915 sau nu. Numai Dumnezeu știe; dar după cea mai bună cunoștință pe care o am despre Biblie, acela va fi timpul când vom aștepta ca chipul să fie lovit în picioare. De ce spui 1915 și nu 1914? Pentru că acestor guvernăminte ale neamurilor reprezentate de chip, Babilon, Medo-Persia etc., le-a fost dat să ocupe un loc pentru un anumit timp, de la timpul când coroana lui Zedechia a fost luată și până la timpul când va fi stabilită împărăția lui Mesia. Ei trebuie să aibă tot timpul acela. Este ca și cum vi s-ar da o concesiune. Dacă ați avea ceva în concesiune care ar expira în octombrie 1914, atunci imediat ce concesiu-nea ar expira ar fi timpul să părăsiți proprietatea. Să presupunem că n-ați știut că concesiunea a expirat; a fost lungă și ați uitat că expiră la întâi octombrie 1914. Construiați, sădeați și aranjați casa, ca și cum vă aștep­tați să stați acolo pentru totdeauna. Acum, concesiunea a expirat; la ce v-ați aștepta atunci? Ați primi o notă să părăsiți casa. Să presupunem că n-ați pleca? Ați fi scoși afară.

Ceea ce vedem în legătură cu Timpul Neamurilor este că Dumnezeu a dat o concesiune neamurilor când a luat regatul de la Israelul tipic. El a spus neamurilor: Vă voi da concesiunea sau ocazia prin care puteți să luați în primire afacerile lumii și voi vedea dacă puteți aduce lumii lucrurile care să aducă pacea.

Vrem să spunem aici că unele dintre aceste națiuni dintre neamuri s-au descurcat minunat de bine. Îi felicit pe mulți dintre ei că s-au descurcat splendid, tot ce am putut aștepta, toate guvernămintele-fiară au făcut cum au putut mai bine. Cine ar putea scoate perfecțiunea dintr-un lucru imperfect? Ce credem noi azi apropiindu-ne de sfârșitul Timpu­rilor Neamurilor, la sfârșitul celor 2520 de ani, începuți la 606 î.C. și expirând în octombrie 1914? Au adus ei dreptatea veșnică? Nu. Au adus ei fericire lumii? Nu. Au adus ei ceea ce va fi dorința tuturor popoarelor? Nu. La ce trebuie să sperăm? Ceea ce Dumnezeu a declarat că va aduce, și Împărăția lui Mesia va aduce omenirii “dorința tuturor popoarelor”.

Este vreo națiune gata să iasă? N-am auzit așa ceva. Nu știu ei că Timpul Neamurilor a expirat? Cred că nu. Adevărul a mers în toată lumea? Da, dar este o nebunie pentru ei. Dacă împăratul ar auzi ceva despre Timpurile Neamurilor ar râde. Așa ar face și regele Angliei, sau țarul Rusiei. Chiar și împăratul Wilhem ar râde la gândul că Dumnezeu ar putea avea de-a face cu un guvernământ mai bun decât al lui. Cum poate Dumnezeu să facă unul mai bun? În mod natural acești domni s-ar gândi că Dumnezeu cu greu ar putea alege un rege sau un conducător mai bun decât este acum în funcție. Toți acești oameni sunt imperfecți și toți lucrează mai mult sau mai puțin sub amăgire, și sub doctrinele false din trecut și sunt atât de confuzi și slabi că n-au putut face mai bine dacă n-au știut cum.

Concesiunea lor va expira și Dumnezeu, care le-a dat-o, va lua iarăși lucrurile sub controlul Său și va stabili Împărăția în mâinile lui Mesia, pentru care Isus ne-a învățat să ne rugăm: “Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ” (Mat. 6:10).

Atunci la ce te aștepți, frate Russell, în octombrie 1914? Aștept ca octombrie să vină și împărații pământului — neamurile — nu vor ști că concesiunea lor a expirat. Și atunci? O bubuitură de tunet din cer senin, care va începe să arate acestor regi că un nou Domnitor ia în stăpânire lumea. Cum va veni? Nu știu amănuntele. Am doar ideea principală. Primul lucru va fi manifestarea Împărăției lui Dumnezeu. Cum? Desco­perirea, înștiințarea. Ce vrei să spui? Epifania. El a venit și va continua o mie de ani. Parousia Lui nu se va sfârși în acești 40 de ani.

Încă nimănui nu i-a fost făcut cunoscut aceste lucruri. “Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoț” (1 Tes. 5:4).

După aceea va fi (apokalupsis) descoperirea. Cum va fi aceasta? “Am ideea mea”, spune unul. “Cred că va veni și va sta pe bolta cerului și fiecare ochi va privi sus și toți vor cădea jos, vor plânge și vor urla.” Nimic din toate acestea. Cred că felul în care Biblia spune acest lucru este următorul, dragi prieteni: “la descoperirea Domnului Isus … într-o flacără de foc, răzbunând” (2 Tes. 1:7, 8). Ce este aceasta? Un mare sistem de judecăți va începe atunci. Flacăra de foc, manifestarea exterioară a judecății. De ce ai spus foc? Pentru că Biblia îl folosește ca o expresie simbolică, așa cum El a spus despre încercările înfocate care vă încearcă pe voi, și aurul este pregătit prin foc. Se spune despre lume, nu despre Biserică: “la descoperirea Domnului Isus … într-o flacără de foc, răzbunând”. Aceasta va fi după octombrie 1914? Da. Cât timp va dura? Nu știu. Ai vreo presupunere? Presupunerile sunt lucruri foarte periculoase, și dacă aș face vreo presupunere v-aș da motivul pentru care am presupus așa. În acest caz am văzut paralela la sfârșitul Veacului Iudeu. Cetatea a fost distrusă în anul 70. Sfârșitul Veacului Evanghelic și botezul strâmtorării va veni, elementele aprinse de mare căldură se vor topi, elementele capitaliste și toate, întreaga lume va deveni ca un cuptor, mâna fiecărui om va fi împotriva aproapelui său. Aceasta este descrierea Bibliei a acestui timp. Focul va veni peste oameni într-un mod natural. Este propriul lor foc pe care l-au construit. Aceasta este pentru că ei nu trăiesc la nivelul celor ce le-au fost date. Biblia arată că această situație ar fi venit de mult dacă Dumnezeu n-ar fi oprit-o. Când va veni timpul potrivit Dumnezeu nu va mai ține cele patru vânturi, și conflagrația va fi totală, rapidă și teribilă. Isus a spus, vorbind despre acel timp: “Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din cauza celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate” (Mat. 24:22).

Cum adică, din pricina celor aleși? Ce-i cu ei? Cei aleși vor stabili Împărăția și vor opri acest lucru. Ei vor interveni și vor aduce ordine în locul confuziei.

Cât timp a durat strâmtorarea care a venit peste evrei și i-a distrus? Aproximativ un an. După ce se sfârșesc cei 40 de ani, la ce ne putem aștepta? Poate că un an ar fi destul pentru această strâmtorare. Numai Dumnezeu știe. Noi doar oferim o idee. Deci eu aștept ca 1915 să fie un an foarte sever.

Unde va fi atunci Biserica? Parte din întrebare. Dau o interpretare liberă acestei întrebări și în același timp răspund la multe alte întrebări care vor fi puse. Cum e cu Biserica? Nu știu. Pot doar să presupun, și, cum am spus mai-nainte, presupunerile sunt foarte nesigure. Presupu­nerea noastră ar fi, ceea ce noi totdeauna am înțeles, că atunci când El va apărea, când se va manifesta într-o flacără de foc, noi vom apărea cu El. Aceasta ar implica faptul că vom fi plecați de aici.

Altă scriptură spune: “Vegheați deci tot timpul și rugați-vă ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate acestea” (Luca 21:36). Aceasta implică faptul că noi vom fi plecați, credem. Se implică acest lucru. Nu suntem siguri. Noi am presupune, în mod natural, că strângerea Biseri­cii va fi înainte de sfârșitul sau până la sfârșitul Timpului Neamurilor, dar nu suntem siguri. Vă atragem atenția asupra unui Psalm și asupra afirmației făcute în el. “Să salte de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă, să cânte de bucurie în așternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor și sabia cu două tăișuri în mâna lor, ca să facă răzbunare asupra neamurilor și să pedepsească popoarele, ca să lege pe împărații lor cu lanțuri și pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Săi” (Psa. 149:5-9).

Noi am arătat într-un Turn recent, dragi prieteni, unele din aceste lucruri care par să implice că sfinții vor intra într-un fel de glorie de această parte de văl. Nu suntem siguri. Nu dorim să profețim. Noi doar încercăm să citim o profeție. Gândul nostru totdeauna a fost că nu avem nimic de-a face cu judecata lumii până nu trecem dincolo de văl; dar aceasta pare să implice că ceva din lucrare va fi făcut de această parte, pentru că patul pare să reprezinte ușurință, sabia, Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi zicem că în timp ce putem avea cântarea de laudă lui Dumnezeu pe buzele noastre de cealaltă parte de văl, n-ar fi nevoie să fim pe patul de odihnă sau să avem sabia Spiritului. De cealaltă parte de văl vom avea ceva mai perfect. Acestea sunt pentru folosirea lor aici, în condițiile prezente. De aceea, există ceva în acest Psalm care mie mi se pare a spune că răsplata la care se face referire ar putea fi aici. Ce poate fi? Aparent versetul următor spune că ei vor lua parte cu toți sfinții la împlinirea judecății scrise. Ce ar însemna aceasta? S-ar părea că unii din poporul lui Dumnezeu ar putea să rămână de această parte de văl, în timp ce alții vor fi de cealaltă parte de văl, și împreună sunt un corp complet, acceptabil Domnului, și s-ar putea angaja împreună în ceva muncă, cei de acolo și noi de aici. Este un gând pe care-l putem lua în considerare. Există o posibilitate, și eu doar îmi țin ochii credinței și ai înțelegerii deschiși ca să văd. Nu spun că este așa, dar suntem într-un loc unde nu știm. Credința noastră este puternică, dar dacă toate așteptările noastre cu privire la aceste schimbări se vor împlini la 1 octombrie sau anul următor, nu știu, dar oricare este voia lui Dumnezeu pentru voi, ea este și voia voastră, cred. Oricare este voința lui Dumnezeu pentru mine, este și voința mea; și dacă Dumnezeu are ceva în afară de ceea ce m-am gândit, voi fi foarte bucuros să se facă voia Lui. Voi nu? Sunt sigur că da.

Înțeleg că sunt unii prieteni dragi la Convenție a căror credință este nesigură și ar dori să renunțe. Aș vrea să-i găsesc. Cât vreți pentru ceea ce ați primit? Socotiți tot ce ați primit. Cât veți lua pentru aceasta? Spuneți. Ați lua o mie de dolari?

(Din audiență.) Nu.

Ați lua un milion de dolari? Nu.

Ați lua întreaga lume? Nu, nu.

Oricum, aveți un mare câștig. Orice ar veni aveți un câștig bun. Voi țineți și apreciați ceea ce Isus ne-a spus despre mărgăritarul de mare preț — un mărgăritar neprețuit. Vindeți tot ce aveți ca să obțineți acest mărgăritar. Voi v-ați vândut voința odată și nu aveți nimic de spus dacă planul lui Dumnezeu este octombrie 1914 sau 1940. Nu este treaba voastră. Ați dat totul Domnului. Totul este al Lui.

De când Domnul mă conduce

În orice soartă sunt ferice.

CRUCI—Înțelesul celor trei cruci de pe Turnul de veghere. (Q198-2)

Întrebare (1910)—1—Ce semnifică cele trei cruci de pe turn, de pe coperta Turnului de Veghere?

Răspuns—Nu m-am gândit niciodată la aceasta. Ele sunt făcute de artist pur și simplu să reprezinte ferestrele. Eu am desenat schița originală în mare, iar el a urmat ideea, iar crucea reprezintă doar o fereastră în loc să fie o altă formă. Că sunt trei, nu are nimic de-a face cu aceasta — nu dovedește trinitatea.

CUMPĂRARE—Ce a cumpărat Domnul? (Q555-2)

Întrebare (1910)—2—Noi înțelegem că Domnul n-a cumpărat încă lumea. Dar a cumpărat Biserica? Dacă nu, cum să înțelegem scriptura care zice, “voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț” (1 Cor. 6:19-20)?

Răspuns—Eu înțeleg aici că se spune voi și nu ei. “Voi nu sunteți ai voștri căci ați fost cumpărați cu un preț”. Domnul nostru Isus este reprezentat că a plătit prețul către dreptate în ceea ce privește Biserica, și ea este cumpărată, și toți din această clasă care devin parte din Biserică sunt incluși și se lucrează cu ei sub această promisiune îndurătoare înaintea lumii. Dar lumea încă nu este cumpărată.

CURĂȚENIE—Viață curată. (Q555-3)

Întrebare (1911)—3—Crezi în regenerarea fizică, sau viață abstinentă, castă?

Răspuns—Cred că aceasta este o întrebare care, după cum spune apostolul, fiecare trebuie să fie pe deplin convins în propria sa minte; nu este un subiect care este pus ca o lege în Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, nu este o întrebare scripturală. În general Scripturile îndeamnă la toată curățenia, dar Scripturile mai spun despre căsătorie că este onorabilă în toate, și patul neîntinat. Nimeni nu are autoritatea să înlăture cuvintele lui Isus și ale apostolilor. Totuși, apostolul dă sfatul, că pentru cei care pot să trăiască o viață castă, aceasta ar fi foarte de dorit, zicând, “Astfel, cine se căsătorește bine face; și cine nu se căsăto­rește, mai bine face” (1 Cor. 7:38).