DANTE ȘI DORE—Cine au fost ei. (Q199-1)
Întrebare (1911)—4—Cine au fost Dante și Dore, și când au trăit?
Răspuns—Dante a fost un mare poet, dar cât privește data exactă a nașterii și morții lui nu știu — a fost cu câteva secole în urmă. Dore a fost un mare artist catolic, care a trăit cu aproape 100 de ani în urmă. Ei au fost catolici foarte proeminenți și fără îndoială foarte onești.
DATORII—A datora altora. (Q221-2)
Întrebare (1910)—5—Te rog explică: “Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți …” (Rom. 13:8).
Răspuns—Ei bine, eu nu pot să dau o explicație mai clară.
DAVID—Om după inima lui Dumnezeu. (Q199-3)
Întrebare (1909)—1—În ce sens a fost David un om după inima lui Dumnezeu?
Răspuns—Ei bine, pot vedea multe moduri în care David n-a fost un om după inima lui Dumnezeu, dar în ce sens a fost? Răspunsul meu este că în următorul sens: În ciuda tuturor slăbiciunilor și imperfecțiunilor sale, inima sa era plină de loialitate și credință față de Dumnezeu, și dorința lui era ca întotdeauna să facă serviciul lui Dumnezeu. Cu mintea el a servit legea lui Dumnezeu, după cum spune apostolul Pavel. Noi știm că David a făcut unele greșeli foarte serioase, foarte grave și s-a pocăit amar. El a fost un om după inima lui Dumnezeu în sensul că el încă iubea pe Dumnezeu și se străduia continuu să atingă idealurile lui Dumnezeu. Voi și cu mine, dragi prieteni, vrem să avem aceeași dispoziție; nu că noi suntem ca și David. Nu există doi dintre noi la fel; toți suntem diferiți. Loialitate față de Dumnezeu, credință în Dumnezeu și o dispoziție de a-L servi este ceea ce-i place lui Dumnezeu. Voi și cu mine trebuie să ne amintim că avem avantaje față de David; el a trăit într-o dispensație diferită, a fost un membru al Casei Servilor și nu al Casei Fiilor. Noi, din contră, avem mult avantaj în toate pentru că suntem din noua dispensație, concepuți de Spirit și avem mintea lui Cristos. Noi trebuie să fim încă mai mult după inima lui Dumnezeu, și trebuie să avem standarde mai înalte decât a avut sau a practicat David.
DĂTĂTOR DE VIAȚĂ—Tată și mamă spirituali cu copii pământești. (Q441-2)
Întrebare (1905)—2—Dacă Cristos va fi dătătorul de viață și Biserica mama, cum pot fi copiii clasei restabilite de natură umană?
Răspuns—Acesta este cazul unei adopții în ceea ce privește pământul. Ei au fost copii ai lui Adam și Cristos Și-a propus să le dea o viață în locul celei pierdute prin Adam. Ei nu sunt concepuți în sensul în care suntem concepuți noi; promisiunea lor este de restabilire la ce s-a pierdut prin Adam. Al doilea Adam va lua locul primului Adam. Ei vor obține viața pe care Cristos a jertfit-o pentru lume, altfel n-ar fi fost nimic pentru ei.
DEGET—Semnificația stropirii sângelui cu degetul lui. (Q276-1)
Întrebare (1907)—3—Lev. 16:14: “Să ia din sângele vițelului și să stropească el însuși cu degetul pe partea dinainte a capacului ispășirii, spre răsărit”. Există vreo semnificație tipică specială legată de degetul Marelui Preot?
Răspuns—Nu mă gândesc la nici o semnificație specială în acest cuvânt “deget” după cum este folosit. Ar fi mai convenabil să stropească cu degetul decât cu întreaga mână. Poate exista un accent sau o semnificație pentru cuvântul “deget” dar nu m-am gândit niciodată la aceasta. Dacă cineva dintre voi se gândește la aceasta, aș vrea să-mi spuneți și mie.
DEMONI—Timpul pentru judecată. (Q222-1)
Întrebare (1911)—4—”Și iată, ei au strigat, zicând: “Ce avem noi cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuiești înainte de vreme?”” (Mat. 8:29) Care vreme?
Răspuns—Acestea, dragi prieteni, au fost vorbele demonilor. Când Domnul a scos afară câțiva demoni la prima Sa venire, și le-a poruncit să iasă din om ei au obiectat; ei credeau că erau încă în limitele timpului lor. N-avem dreptul să continuăm în aceste condiții? N-ai venit prea repede? Ne vei chinui înainte de timp? Ei bine, eu aș sugera aceasta: Cuvântul chinuiești de aici nu are exact aceeași idee pe care ar avea-o cuvântul nostru chinuiești. Aceasta ar însemna “să ne faci să suferim”, exact ca și într-un contract cu proprietarul, se spune că proprietarul face pe un chiriaș să sufere dacă nu plătește chiria. Adică, îl va scoate afară din locul acela dacă nu plătește chiria, și aceasta este ideea de aici. Ai venit să ne faci să suferim, sau să ne scoți afară înainte de timp? Dar, în orice caz, orice ar spune spiritele căzute n-ar fi o teologie bună pentru orice bun creștin. Noi nu ne clădim teologia pe ceea ce spun demonii. Noi vrem ceea ce spune Isus, apostolii și profeții. Ceea ce spun demonii nu are însemnătate pentru mine.
Aceasta îmi amintește de un gentleman care s-a contrazis cu mine odată într-un punct, iar el a citat o scriptură care era chiar în favoarea lui, și am zis: “Unde este aceasta?” Și am deschis la locul respectiv și am găsit atunci de ce era ciudat. Era în Iov. Era ceea ce a spus diavolul. Am spus: “Frate, tu ai citat ce a spus diavolul”. Și n-a mai avut ce spune. Așa și aici, ce au spus acești demoni nu este vrednic de luat în considerare.
DEPOZIT—Unde este arătat în Vechiul Testament. (Q222-2)
Întrebare (1916)—1—Este depozitarea prețului de răscumpărare arătat undeva în tip sau umbre sau în învățăturile Vechiului Testament?
Răspuns—Nu cred că ceva în Vechiul Testament învață depozitarea răscumpărării. Răscumpărarea în acest sens particular al cuvântului nu este un cuvânt folosit în Vechiul Testament. Doar într-un singur caz: “Dar nici unul nu poate să răscumpere pe fratele său” (Psa. 49:7). Aceasta este o idee adusă în atenția noastră în Noul Testament sub călăuzirea Spiritului sfânt și reprezentând o învățătură foarte adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu.
DEPOZIT—În numele și contul cui. (Q222-3)
Întrebare (1916)—2—În numele și în contul cui este acest depozit?
Răspuns—În numele și în contul acelui singur om îl depun eu. La fel cum ai pune 1000$ în bancă, ei sunt în numele tău. Isus nu l-a dat pe acesta nimănui. El l-a depus în mâinile Tatălui. “Îmi încredințez” (Luca 23:46). Nici o schimbare, nici un transfer. Nu-l dau în grija Ta pentru Tatăl Adam sau pentru lume. Doar îl depun în grija și păstrarea Ta. Spiritul Meu — aceasta se arată prin cuvântul “Îmi”.
DEPOZIT—Înțelesul cuvântului. (Q223-1)
Întrebare (1916)—3—Te rog dă definiția cuvântului depozit.
Răspuns—Cuvântul depozit înseamnă cuvântul depozit. Pui 1000$ într-o bancă, un depozit; vei primi un mic carnet și el va arăta o sumă acolo. Depozitul tău nu arată că ai dat banii bancherului. Au fost păstrați de el pentru că tu i-ai pus în grija lui și puteai să-i iei când voiai. Isus a depozitat prețul de răscumpărare când a spus în momentele morții Sale: Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez, Îmi dau spiritul. Spiritul vieții umane. L-a predat în mâinile Tatălui, nu diavolului. Diavolul nu are nimic de-a face cu omenirea. Isus a avut dreptul la viața Sa. El a ținut Legea divină, fiind sfânt, nevinovat, fără pată și separat de păcătoși, împlinind pe deplin voia Tatălui. El a avut un drept la viață nepierdut în nici un sens al cuvântului, și pe acesta l-a depozitat. “Tată în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” (Luca 23:46). Și este încă în mâinile Tatălui; Isus niciodată nu l-a luat înapoi. Dar nu l-a luat când a fost înviat din morți? Nu, Tatăl I-a dat ca răsplată o formă de viață mai înaltă. “Fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh” (1 Pet. 3:18), pe plan divin. Această viață spirituală pe care a avut-o la înviere a fost răsplata pentru ascultare; neavând nici o semnificație pentru cealaltă viață a Sa. El încă are dreptul la viața pământească, dar nu are nevoie de ea. El are o viață mai înaltă și mai bună, dar cealaltă este la dispoziția Sa.
DEPOZIT—Când s-a făcut. (Q223-2)
Întrebare (1916)—1—A făcut Isus depozitul când a murit, sau la râul Iordan?
Răspuns—Aș spune că n-a făcut depozitul când S-a consacrat la Iordan. Opinia mea ar fi că Isus a făcut un legământ cu Tatăl că va ține Legea divină și va face tot ce se găsește scris în carte, toate lucrurile reprezentate în tipuri și umbre, și acesta a fost aranjamentul Tatălui, și făcând toate aceste lucruri pe deplin, ținând Legea, El a avut dreptul la viață, și sacrificându-Și dreptul El a devenit moștenitorul promisiunilor de glorie, onoare și nemurire, și aceasta a fost când Și-a dat viața în întregime: “Tată în mâinile Tale Îmi încredințez duhul” (Luca 23:46).
DEPOZIT—Valoarea lui. (Q223-3)
Întrebare (1916)—2—Care este meritul real, sau contul sau prețul depozitului?
Răspuns—Lucrul care este depozitat este doar valoarea unei vieți umane perfecte. Nici mai mult, nici mai puțin. Acela a fost prețul de răscumpărare depozitat. Prețul corespunzător, ceea ce a pierdut Adam. Bineînțeles, acea viață include dreptul la comuniune cu Dumnezeu, căminul pământesc și toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a dat omului inițial. Psalmul 8. Ce este omul? “L-ai făcut cu puțin mai prejos decât îngerii … toate le-ai pus sub picioarele lui” (Psa. 8:5, 6). Și aceasta include toate acele drepturi, iar când Isus Și-a jertfit dreptul la viață, El a jertfit atât cât orice om a avut vreodată sau ar putea avea. Un drept la tot ce a avut Adam ca om perfect. Totul s-a pus în mâinile Tatălui, în mâinile dreptății divine.
DEPOZIT—Valoarea lui prin Isus. (Q224-1)
Întrebare (1916)—3—De ce valoarea depozitului este prin Isus Cel glorificat?
Răspuns—Prin aceea că în el este baza marii opere. Prima parte a operei este aducerea multor fii la glorie, și același sacrificiu de răscumpărare din mâinile dreptății va fi prețul care va răscumpăra întreaga lume din moarte și va da mijlocitorului glorificat, cap și corp, dreptul să intervină, și timp de 1000 de ani să exercite milă față de omenire, ajutându-i să iasă din starea lor căzută, la tot ce s-a pierdut în Eden.
DEPOZIT—Ce învață Noul Testament despre aceasta. (Q224-2)
Întrebare (1916)—1—Ce scripturi din Noul Testament învață clar acceptarea depozitului prețului de răscumpărare?
Răspuns—Învățătura generală a Noului Testament este că Isus are ceva în mâinile dreptății divine care este baza întregii reconcilieri cu Tatăl. Cea care ne spune direct, că El nu numai că S-a dat pe Sine o răscumpărare, ci când a murit, a spus: “Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul” (Luca 23:46). Îl las la tine. Multe scripturi arată cum se aplică aceasta. Citim despre aplicarea meritului. Aceasta implică faptul că este ceva merit. Referindu-ne în mod figurativ, cum putem primi haina dreptății dacă nu există un merit?
DIACONESE—Alegerea lor. (Q200-1)
Întrebare (1912)—2—Recomanzi alegerea și numirea de diaconese în unele circumstanțe? Dacă da, te rog spune în ce circumstanțe?
Răspuns—Noi nu avem diaconese la Tabernacol în Brooklyn în prezent, dar am avut înainte și cred că s-a făcut ceva bine avându-le. Nu are rost să ai servi dacă nu au ceva de făcut, nici dacă persoanele nu sunt potrivite pentru acel lucru. Cuvântul diaconesă semnifică un serv feminin. În cazul unei îmbolnăviri între surorile unei adunări ar fi necesar ca cineva să meargă să ajute și să se îngrijească de ele. Sau unii în suferință au nevoie să fie vizitați și poate că frații nu găsesc timp să-l acorde acestui lucru. Surorile pot face astfel de servicii, fie că sunt alese diaconese, fie că nu. A alege diaconese nu este contrar Cuvântului Domnului. Dacă o adunare află că are nevoie de astfel de servi, se pare că este deplină autoritate în Scripturi pentru a-i alege, dar trebuie aleși cu mare grijă ca să reprezinte Biserica corect și favorabil în privința moderației în judecata lor, în comportarea și îmbrăcămintea lor, fiind exemple de Spirit al Domnului între surori, și care în mod potrivit reprezintă interesele generale ale Bisericii în orice lucru ar fi chemate să-l facă.
DIAVOL—Locuința finală. (Q225-1)
Întrebare (1911)—3—Care va fi locuința finală și sfârșitul diavolului și a îngerilor săi?
Răspuns—Nu cred că ei vor avea o locuință finală. Ei aparțin celor răi, și pe toți cei răi Dumnezeu îi va distruge; nu numai oamenii răi, ci și ființele spirituale rele. Viața veșnică este darul lui Dumnezeu și El nu va permite ca ea să ajungă la cei care n-o vor folosi în armonie cu El. Cel care are pe Fiul are viață, și cel care nu are pe Fiul nu are viață.
DIAVOL—Referitor la simbolurile Apocalipsei. (Q225-2)
Întrebare (1911)—4—”Și Diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde este fiara și prorocul mincinos. Și vor fi chinuiți zi și noapte, în vecii vecilor” (Apoc. 20:10).
“Și fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei” (Apoc. 14:11).
Răspuns—Aceste pasaje sunt luate din Apocalipsa, iar cartea Apocalipsei este o carte simbolică, adică exact ceea ce ea susține a fi. Citim că Isus a trimis pe îngerul Său și a dat semne pentru anumite lucruri, și acele semne sau simboluri au fost cu noi și au fost examinate timp de 1800 de ani. Noi nu vom începe să investigăm întrega carte a Apocalipsei, ci ne vom mulțumi să spunem pe scurt, mai întâi, că toți învățătorii vor admite că nici o doctrină nu trebuie să se bazeze în întregime pe un text din Scriptură găsit în Apocalipsa, dacă nu are unele baze în alte părți ale Cuvântului lui Dumnezeu; nimeni nu poate clădi o doctrină doar pe un pasaj din Scriptură care are ca bază numai Apocalipsa, pentru că ea fiind o carte simbolică, aproape toate textele ei sunt simbolice. În acest caz, veți remarca referirea ce se face la fiară și la prorocul mincinos — o fiară și un proroc mincinos. Cine este această fiară? Ați văzut-o? Știți ceva despre această fiară? Știți ceva despre prorocul mincinos? Vedeți, dacă nu mi-aș face timp să intru în subiect și să discut ce simbolizează fiara și ce simbolizează prorocul mincinos, n-ar fi potrivit să discutăm ce se înțelege prin cele de mai sus și ce s-a întîmplat cu ei. Fiara este simbolul unui mare sistem, dar timpul nu ne va permite să intrăm în discuție despre acest subiect. Eu cred că ea reprezintă un mare sistem religios care este acum în lume. Prorocul mincinos eu înțeleg că reprezintă un alt sistem religios — nu un om, nu oameni, ci un sistem; și acel sistem va fi distrus; și acel sistem va fi chinuit și se va prăbuși — nu oamenii. Veți găsi ceva despre acest subiect în mica broșură pe care am distribuit-o seara trecută.
DINAR—De ce murmură unii? (Q529-2)
Întrebare (1908)—1—Primind dinarul, ei murmurau împotriva stăpânului casei (Mat. 20:11). Dacă dinarul reprezintă marele premiu al gloriei, onoarei și nemuririi, cum sau de ce murmură acea clasă care-l primește?
Răspuns—Răspund că în aceste pilde noi nu ne așteptăm ca la fiecare trăsătură cât de mică să-i găsim o corespondență. Unele trăsături par să fie introduse numai pentru a rotunji relatarea, pentru a o face rezonabilă, sau pentru a atrage atenția asupra unei trăsături speciale. În acest caz, a trece peste faptul că fiecare a primit un dinar și n-a comentat nimic ar fi lăsat o portiță deschisă pentru unii ca să spună, “Este ciudat că nu s-au plâns. Astăzi oricine s-ar fi plâns”. Prin introducerea acestei trăsături, că a fost o nedumerire de ce unii au primit doar banii pe care i-au primit și ceilalți, se atrage proeminent atenția asupra faptului că același preț sau aceeași răsplată se dă tuturor, atât celor care sunt credincioși o perioadă lungă de timp cât și celor care sunt credincioși o perioadă mai scurtă; faptul că toți primesc exact aceeași sumă face ca suma să fie un lucru important în pildă. Este un deget care arată către acea trăsătură, ca să spunem așa, și zice, “aceasta este trăsătura importantă din pildă”. Noi nu trebuie să așteptăm, dragi prieteni, ca unii care au primit binecuvântarea Domnului, care este reprezentată aici prin dinar, să aibă o dispoziție de a murmura împotriva Domnului. Mai curând trebuie să înțelegem că oricine ar fi înclinat să murmure nu va fi deloc în Împărăție. Atunci gândul nostru este că aceasta este introdusă în pildă ca să arate faptul general că va exista o singură răsplată dată întregii companii care va fi răsplătită. Totuși nu sunt sigur dacă dinarul reprezintă gloria, onoarea și nemurirea. Cred că se poate înțelege în mod potrivit ca dinarul să se refere numai la viață veșnică, fără să reprezinte în plus caracteristicile de glorie, onoare și nemurire. În conformitate cu Scripturile, nu vom primi toți același lucru. Apostolul ne spune că în Împărăție unii se vor deosebi de alții, după cum se deosebește o stea de altă stea în glorie; dar un lucru va fi comun tuturor acelora, adică, toți vor avea viață veșnică; toți cei care onest și persistent au lucrat în cauza Domnului vor fi socotiți vrednici de viață veșnică; celelalte binecuvântări care le vor fi date nu sunt arătate în această pildă.
DINAR—Ce reprezintă el. (Q530-2)
Întrebare (1916)—1—În Matei 20, în pilda cu dinarul citim în versul 2: “S-a învoit cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi și i-a trimis în via sa”. Ce reprezintă dinarul? Din nou, în versul 6, citim: “Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând acolo”. Înțelegem noi că ceasul al 11-lea a trecut? Din nou în versul 11: “Și primindu-l, ei murmurau împotriva stăpânului casei”. Ce reprezintă sau semnifică murmurul?
Răspuns—Am tratat această întrebare de mai multe ori în Turnul de Veghere, dar voi arăta din nou pe scurt. Poate că și alții au uitat ce s-a scris. Pilda aceasta este una dificil de înțeles cu toate trăsăturile sale speciale; ca de exemplu, această dare a dinarului pare să fie de această parte de văl, pentru că atunci când s-a dat au existat câțiva care au murmurat, și în mod sigur nici unul nu va murmura de cealaltă parte. Dacă ei sunt dispuși să murmure, atunci nu sunt de cealaltă parte. Darea acestui dinar pare să însemne ceva întâmplându-se în viața prezentă, înainte de schimbarea noastră, la sfârșitul acestui veac. Atunci Administratorul îl va da celor care au lucrat în seceriș. Nu știu precis cum se va întâmpla aceasta. Știți că cele mai multe lucruri profetice din Cuvântul lui Dumnezeu sunt greu de înțeles în detaliu până când se împlinesc sau sunt în proces de împlinire; și cred că această pildă este aproape de împlinire. Pot da numai o sugestie. Această mare lucrare a Lovirii Iordanului, care eu cred că se află înaintea noastră, și care trebuie făcută în următorii câțiva ani, este legată cumva de acest lucru. Chiar cum, nu știu. Eu aștept, și voi la fel. Vom vedea la timpul potrivit. Este o pildă și va fi lămurită, și atunci așteptările noastre se vor împlini. Atunci hai să evităm orice spirit de murmur și să mulțumim pentru toate privilegiile ce ne sunt date, și să nu ne gândim nici o clipă că dacă surorilor li se va da ocazia să servească, noi să murmurăm împotriva lor pentru că au o astfel de ocazie!
DINAR—Din pildă, ultima declarație a Pastorului Russell. (Q530-1)
Întrebare (1916)—2—Cine va da dinarul?
Răspuns—Nu știu.
DISTRUGERE—Ca animale naturale. (Q224-3)
Întrebare (1907)—3—Te rog explică textul care vorbește despre unele persoane ca despre animale, făcute pentru a fi luate și distruse.
Răspuns—Apostolul vorbește despre unii care vor fi distruși de mâna Domnului, și el spune că sunt luați și distruși ca niște animale sălbatice. Nu gândiți că e ceva rău să distrugi un leu. De ce? Pentru că este feroce și în stare să facă rău. Dar dacă un porumbel ar zbura prin apropiere și ar fi fără vină, aș spune, nu-l atinge, ci lasă-l. Sau dacă ar fi o pasăre cu pene frumoase zburând și nefăcând nici un rău, ci doar cântând niște triluri frumoase, aș spune, nu atinge pasărea. De ce să distrugem viața unei astfel de creaturi inocente și frumoase? Dar dacă ar fi un leu sau un tigru, și întregul sat sau oraș ar fi în pericol din cauza lui, și ar fi pe punctul de a face ceva rău, am spune că e mai bine să-l distrugem. Orice polițist, în astfel de circumstanțe, este autorizat să-și scoată revolverul și să tragă imediat. Este numai potrivit pentru distrugere; și nu este un lucru potrivit să-l lase în libertate. Deci, Domnul are această vedere cu privire la o anumită clasă pe care El o va distruge în moartea a doua. Ei nu sunt potriviți pentru viață; din acest motiv vor fi distruși. Ei nu sunt mai potriviți pentru viață cum nu sunt animalele sălbatice potrivite pentru viață. Tocmai cum este potrivit să distrugi o persoană coruptă care a făcut rău altora, și să i se reteze ocazia de a perpetua răul, așa ar fi și să distrugi un animal sălbatic. Și scopul lui Dumnezeu este să-i distrugă pe toți cei răi — cei care vor fi avut o deplină cunoștință și vor fi fost ajutați în toate felurile prin care Dumnezeu, Cristos și Vrednicii din Vechime vor fi în stare să-i ajute — după ce vor fi avut toate acestea, dacă ei vor fi încă, în inimă, împotriva dreptății, și dacă încă vor iubi nelegiuirea, vor muri ca și animalele sălbatice. Dar n-ar fi drept să fie chinuiți. Nu este drept să chinuiești animalele sălbatice. Cine ar spune că Dumnezeu sau omul are dreptul să chinuie chiar și animalele sălbatice, sau creaturile umane? Dar este drept să distrugi animalele sălbatice și este drept ca Dumnezeu să distrugă pe aceia care vor fi ultimamente ca animalele sălbatice, pentru faptul că vor fi dăunători pentru ceilalți.
DIVES—Înțelesul cuvântului. (Q226-1)
Întrebare (1905)—1—De unde vine cuvântul “Dives”?
Răspuns—Are semnificația de “om bogat”, după cum Lazăr semnifică “sărac”.
DIVINITATE—Neagă Pastorul Russell divinitatea lui Cristos? (Q226-2)
Întrebare (1913)—2—Negi divinitatea lui Cristos?
Răspuns—Nici gând, dragi prieteni. Este remarcabil că sunt unii care par să înțeleagă foarte greșit ce avem noi de spus. Veți găsi în acest oraș și presupun că în fiecare mare oraș, zeci de oameni care vor nega că Isus a avut o mamă fecioară; zeci de oameni care vor nega că El a existat înainte. Nici unul nu spune nimic despre faptul că ei neagă divinitatea lui Isus. Nu îi acuz. Nu pretindem noi că Iehova a fost Tatăl Lui? Nu negăm că Iosif a fost tatăl Lui? Noi desigur pretindem divinitatea lui Cristos; că Tatăl cel divin a fost Tatăl Său; că a fost conceput și născut special printr-o fecioară, și de aceea a fost “sfânt, nevinovat, fără pată și despărțit de păcătoși”. Pretindem noi că El a fost Tatăl Ceresc când a fost om? Nu, nu pretindem că El a fost propriul Său tată. Aceasta n-ar fi scriptural. Dacă cineva crede că El a fost propriul Său tată și propriul Său fiu, acela nu știe ce vorbește.
În legătură cu ce este El acum. Noi credem că El are divinitatea acum. Așa spune Biblia. “De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ” (Fil. 2:9,10). Deja îngerii îngenunchează înaintea Lui și în curând se va pleca orice genunchi de pe pământ. Mai mult, Sf. Petru spune că Biserica este concepută pentru natură divină. Deși nu spune că Isus este părtaș la natura divină, noi înțelegem că el învață această idee.
DIVIZIUNI—Cei în neregulă și dezorientați. (Q226-3)
Întrebare (1910)—1—În Romani 16:17, ni se spune să luăm aminte la aceia care fac diviziuni și să-i evităm. Ce reguli ne vor face în stare să facem diferența între aceștia și aceia care sunt pur și simplu dezorientați, sau care nu sunt în stare să vadă repede și alte puncte de adevăr? Cum să procedăm noi cu aceștia din urmă, dacă sunt deosebit de sârguincioși în a se exprima cu privire la deosebirile lor?
Răspuns—Aș spune că este o chestiune de judecată, că trebuie să vă folosiți propria judecată, cerând îndrumare de la Domnul, ca să puteți proceda înțelept cu toți frații, și întotdeauna cu bunătate și cu iubire.
Marcarea acelora care cauzează separări, eu înțeleg că Apostolul vrea să spună că, dacă cineva vorbește diferit de ceea ce vorbim noi, să nu ne contrazicem cu el și să-l dăm afară. Aceasta ar fi o interpretare nemiloasă. Apostolul vrea să spună că dacă ei au o dispoziție certăreață după ce au avut ocazia să fie auziți, și apoi continuu lovesc și lucrează să facă o ruptură, atunci trebuie evitați. Când spune, evitați-i, eu nu înțeleg că trebuie să-i evităm ca și pe animalele sălbatice, nici ca pe aceia care sunt cu necesitate în opoziție, ci ca pe aceia față de care noi nu am dori să ne exprimăm așa liber și deschis ca și față de aceia cu care suntem într-o strânsă armonie. De exemplu, nu ne este permis să evităm pe cineva și să negăm că este frate din cauza diferenței de opinie asupra unor pasaje din Scriptură. Există o singură procedură pentru ruperea legăturilor cu unul care a fost considerat membru al corpului lui Cristos, numai o singură metodă, și anume: du-te la el singur. Dacă nu se poate înțelege bine chestiunea, ia doi sau trei. Dacă tot nu se poate ajunge la armonie, etc., atunci se poate spune bisericii, prin canalele ei potrivite. Ar fi înțelept, când iei doi sau trei, să iei doi sau trei bătrâni ai bisericii, pentru că ei ar fi foarte potriviți. Dacă acela refuză să-i asculte pe bătrâni, atunci problema poate fi adusă în atenția bisericii, și numai în acest fel și prin glasul întregii adunări a poporului lui Dumnezeu care se adună împreună, numai prin votul lor în acea chestiune poate fi cineva înlăturat ca frate. Dintre aceia pe care îi recunoști ca frați, sunt unii cu care ai legătură mai intimă decât cu alții, și cărora le arăți o atenție specială, nu pentru educația, starea socială sau bogăția lor, ci datorită legăturii lor cu Domnul; și dacă se află unul care cauzează diviziuni, nu avea prea multă legătură cu el; fii puțin mai rece față de el decât dacă acesta ar fi în deplină legătură și nu ar cauza separări. Apostolul nu spune să nu ai nimic de-a face cu el și să-l însemni ca eretic. Evită a ajuta o astfel de persoană să ajungă la o funcție, sau la orice care l-ar ajuta să-și îndeplinească scopul, dacă îl vezi într-o poziție periculoasă. Nu-l îndepărta, ci fii gata să-l ajuți, și nu-i face ceva dăunător, acesta cred că este gândul Apostolului.
DORM ȘI BEAU—Reprezintă clase. (Q663-3)
Întrebare (1911)—1—”De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. Căci cei care dorm, dorm noaptea; și cei care se îmbată, se îmbată noaptea” (1 Tes. 5:6-7). Ce clasă ar reprezenta cei care dorm și cei care se îmbată?
Răspuns—Aici apostolul folosește o ilustrație și ne spune că mult din beția din acel timp avea loc noaptea. Noi știm că mult din somn se doarme noaptea, și el ne spune că beția era obișnuită noaptea. Și ne spune că noi suntem fii ai zilei, și că în timp ce acesta este un timp de noapte și noi suntem obligați să umblăm în acest timp de noapte, nu trebuie să dormim împreună cu lumea; trebuie să fim treji; noi suntem fii ai dimineții, fii ai luminii — nu fii ai nopții. De aceea să nu fim amețiți, să nu fim beți de spiritul acestei lumi. Vă amintiți că în Apocalipsa citim că femeia desfrânată care ședea pe fiară avea în mână un pahar, cu care a îmbătat toate națiunile pământului. Noi înțelegem că acest pahar este un pahar de doctrine false, interpretări greșite și înțelegeri greșite ale învățăturii divine și că întreaga lume a fost îmbătată de aceste doctrine false.
DOUĂZECI ȘI PATRU DE BĂTRÂNI—Ce înseamnă. (Q720-1)
Întrebare (1912)—2—Ce înseamnă cei douăzeci și patru de bătrâni despre care citim în cartea Apocalipsei?
Răspuns—Cred că aceasta este în volumul șapte.
DREPTATE—Când a fost mulțumită. (Q387-1)
Întrebare (1908)—3—Dreptatea a fost deja mulțumită? Dacă nu, când va fi mulțumită?
Răspuns—Dreptatea, dragi prieteni, este reprezentanta lui Dumnezeu. În timp ce se declară că Dumnezeu este iubire, aceasta reprezintă însăși esența caracterului Său; iar când El se reprezintă pe Sine, se ilustrează din punctul de vedere al dreptății. “Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie” (Psa. 89:14). Așa că mulțumirea dreptății, în acel sens, este mulțumirea lui Dumnezeu. A fost Dumnezeu mulțumit? În ce privință? Dacă am vorbi despre Dumnezeu că este mulțumit cu privire la propriul Său plan, cu siguranță El este mulțumit; El a făcut planul; dar în ceea ce privește dreptatea, El a lăsat aceste diferite calități ale Lui să se manifeste distinct. De exemplu, sub acțiunea dreptății divine, Domnul a pronunțat sentința originară. “Cu moarte vei muri”, și de mai mult de șase mii de ani rasa noastră a fost sub sentința dreptății și încă mai este sub ea. Dreptatea cere moartea întregii lumi, și acesta este motivul pentru care întreaga lume este pe calea morții. Ei bine, a făcut Dumnezeu vreo pregătire pentru mulțumirea dreptății Sale? Noi răspundem că da, Dumnezeu a declarat că El iubește lumea, și că deși dreptatea Lui condamnă lumea, totuși El a pregătit o cale de scăpare și nouă ne-a arătat care este acea cale: că Domnul nostru Isus este calea, adevărul, viața. Ce a făcut Isus? Răspunsul nostru este că El a murit pentru păcatele noastre. Pentru ale cui păcate a murit El? Răspund că El a murit înainte ca moartea Lui să fie alocată cuiva. Când Isus a murit n-a existat nici o alocare a ei pentru nimeni; El doar a murit, și după aceea ce-a fost? În a treia zi a înviat din morți. Tatăl L-a înviat din morți prin propria Lui putere și patruzeci de zile mai târziu S-a înălțat la cer. Pentru ce? Să se înfățișeze înaintea Tatălui pentru cineva. Ce înseamnă a se înfățișa pentru cineva? În același fel în care un avocat ar merge înaintea curții la bara justiției și s-ar înfățișa pentru voi. Dacă l-ați angajat să acționeze ca avocatul vostru, el va apărea înaintea curții pentru voi. S-ar putea ca eu să fiu vinovat și El să nu se înfățișeze pentru mine; s-ar putea să-mi fie chiar prieten, s-au cel puțin să mă ajute, dar să nu fie avocatul meu dacă nu l-am angajat și de aceea nu este autorizat să apară pentru mine dacă nu l-am angajat. Când Domnul nostru Isus S-a înălțat la cer, El S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Cine sunt “noi”? Noi credincioșii, noi cei din casa credinței. Nu S-a înfățișat pentru lume? Nu. S-a înfățișat pentru Adam? Nu. Ei bine, n-a avut El destul merit ca să Se înfățișeze pentru toți? O, ba da, a avut merit din belșug, meritul n-a lipsit! Un singur sacrificiu a fost necesar pentru oricare membru al rasei. Nici un membru al rasei n-ar putea fi împăcat cu Dumnezeu, sau ispășit, decât prin moartea lui Cristos. Dar să presupunem că planul lui Dumnezeu ar fi fost să facă împăcarea doar pentru păcatele tale, individual: ar fi trebuit întreaga moarte a lui Cristos ca aceasta să fie posibil, nu-i așa? Și dacă ar fi fost doar pentru mine, ar fi fost necesar întregul merit al lui Cristos ca să mă ispășească pe mine; nimic mai puțin nu era destul; tot așa, dacă pentru Adam s-ar fi făcut ispășirea, aceasta ar fi cerut totul; oricare membru al rasei ar fi cerut totul; dar din moment ce toți au murit prin neascultarea unui singur om, este posibil ca acea persoană care a plătit prețul de răscumpărare să aplice sângele Său pentru o mie de persoane sau pentru o sută de mii de persoane sau pentru un milion de persoane sau pentru toți membrii rasei umane și pentru însuși Adam. El Se putea înfățișa pentru câți dorea; putea aplica meritul sacrificiului Său pentru unul sau pentru toți, dar ceva mai puțin decât sacrificiul Său nu era îndeajuns pentru nimeni. Și mai mult decât sacrificiul Său nu era necesar pentru toți. Acum, pentru cine S-a înfățișat El? El S-a înfățișat pentru casa credinței. Unde avem ceva care să ilustreze acest lucru? Răspunsul meu este că în cap. 9 din Levitic, în Umbrele Cortului Întâlnirii, avem o ilustrație care arată acest lucru, cum marele preot, după ce a jertfit vițelul, care l-a reprezentat pe el însuși, a intrat în Sfânta. Pentru cine s-a înfățișat el? El s-a înfățișat pentru sine însuși, corpul său și casa sa. El s-a înfățișat pentru proprii săi fii, care erau membri ai propriului său corp, preoții subordonați, și s-a înfățișat pentru propria sa seminție care era seminția lui Levi; el s-a înfățișat pentru toți aceștia și a stropit sângele pentru toți aceștia. A fost acceptat? Da. Pentru cine? Acceptat pentru aceia pentru care l-a aplicat. Nu era acceptat pentru nimeni în afară de aceia pentru care l-a aplicat. El l-ar fi putut aplica pentru toți, după cum vedem, privind la Domnul Isus, antitipul, dar n-a fost făcut disponibil pentru toți. A fost aplicat doar pentru membrii săi, casa sa. Așa este acum cu Cristos. El a aplicat meritul sacrificiului Său pentru noi, casa credinței, toți credincioșii; și între acești credincioși sunt cei consacrați, membri corpului Său. El l-a aplicat pentru noi; și care a fost consecința? Consecința a fost că dreptatea a fost mulțumită în ceea ce ne privește pe noi. De unde știm? Pentru că Scripturile ne spun că Domnul Isus a făcut o împăcare pentru păcatele noastre. Scripturile ne spun că Însuși Tatăl ne iubește. Scripturile ne spun că avem acces la Tatăl prin sângele Lui. Cine are acces, păcătoșii? Nu. Atunci cine? Credincioșii au acces; cei care și-au întors spatele la păcat, cei care au devenit membri ai casei credinței au acces prin sângele Său. Alții nu au deloc acces la Dumnezeu prin sânge; nu s-a intenționat să aibă; El a aplicat sângele Său numai pentru această clasă specială. Acum, care este al doilea pas? Răspundem că și pasul al doilea este arătat în tip. După ce El S-a înfățișat pentru noi, S-a înfățișat prin noi. Adică, a acceptat pe cei consacrați ca membri ai corpului Său, i-a acceptat ca țapul Domnului din tip; ei nu mai erau ai lor. “Voi nu sunteți ai voștri”. Pe toți aceia pe care El îi acceptă ca împreună jertfitori cu El, mai întâi de toate și-au predat individualitatea, propria lor personalitate, “Voi sunteți morți”. Cred că aici este punctul în care mulți dintre prietenii noștri dragi sunt încurcați. Ei nu văd că, “Voi sunteți morți”. Nu mai există voi; voi nu mai sunteți în socoteală. Unii dintre prietenii dragi vor spune: “Frate Russell, nu oferim noi jertfa?” Eu spun: deloc, fratele meu. S-a oferit țapul pe sine de jertfă? Nu, deloc; marele preot a junghiat țapul; țapul n-a avut nimic de-a face cu junghierea lui proprie; voi, după trup, și eu, după trup, când ne-am prezentat lui Dumnezeu în sacrificiu, suntem reprezentați de acel țap, care nu face nici un sacrificiu. Așa că nu voi ați făcut sacrificarea și nu voi vă sacrificați acum, nu voi vă veți oferi propriul sânge. Nimic de felul acesta. Voi doar v-ați predat Domnului și v-ați pierdut imediat individualitatea; sunteți morți. Când țapul a fost junghiat, aceasta v-a reprezentat pe voi murind ca ființă umană și ca creatură veche; și de aici încolo ce se întâmplă? “De aici încolo pentru mine a trăi înseamnă Cristos” — și un membru al Corpului lui Cristos. Aceasta este singura mea poziție și singura voastră poziție, pentru că suntem membri ai corpului. Și care parte a Corpului trebuie să facă sacrificiul? Răspund: Capul. Toată inteligența voastră este în capul vostru și toată voința este în cap. Așa este și cu Capul Bisericii, Isus Cristos; pentru Biserică toată voința este în Cap și toată responsabilitatea Bisericii în sacrificare este în Cap, Isus Cristos; și El poate folosi mâna sau un alt membru să ajute în sacrificare, dar El, Capul, marele preot, este Cel care face întreaga lucrare, iar voi și cu mine, ca indivizi, am încetat să mai fim; nu avem nimic de-a face cu sacrificarea. Ca membri ai Corpului Său avem ceva de-a face cu ea, și anume: trebuie să cooperăm cu El ca membri ai Corpului Său. Să presupunem că degetul tău mic ar fi în corpul Domnului, vorbind figurativ, și ar fi în opoziție cu Domnul. Nu ar mai avea nici un drept în acel Corp. Dar dacă acel deget mic este în armonie cu Capul, tot ce îi poruncește Capul, el face; dar acel deget mic nu este după trup; el reprezintă calitatea mea de membru în Corpul lui Cristos ca o Nouă Creatură. Deci prindeți această idee și întreaga problemă se clarifică înaintea voastră. Totul este sacrificiul lui Cristos, primul și ultimul, și El, care a început lucrarea bună, o va și termina. Întreaga lucrare este a lui Cristos. El este mijlocitorul. La început Capul a fost mijlocitorul; El a început lucrarea de mijlocire la prima Sa venire în sensul că a început lucrarea a cărei baze le-a pus atunci; El Și-a dat propria Sa viață, care era baza noului legământ cu lumea și bazele mijlocirii din veacul viitor; Și-a dat propria Sa viață, și după ce a făcut aceasta, în timpul acestui Veac Evanghelic ia pe membrii corpului Său, dar El este în continuare Capul, și întregul Corp crește; este, dacă vreți, Cristos crescând la o poziție mai lărgită; este marele Cristos — Cristos, Capul, și membrii pe care i-a adăugat la acel Cap prin voia Tatălui; așa că același mare Cristos care a început lucrarea la Calvar este același mare Cristos care va face lucrarea în Veacul Milenar. Este același Cristos care a început lucrarea cu sacrificiul Său pe cruce și l-a continuat de-a lungul Veacului Evanghelic și s-a jertfit pe Sine în trup, și anume — pe cei pe care El îi acceptă i-a jertfit de-a lungul Veacului Evanghelic; și încă nu Și-a terminat sacrificiul; și nu va face deplina ispășire, deplina prezentare, până când nu va termina această lucrare a sacrificiului Său. Vă amintiți că în tip Marele Preot după ce junghia țapul, îi lua sângele și-l ducea în Sfânta și apoi imediat în Sfânta Sfintelor. A trebuit, dragi prieteni, mai mult de 1800 de ani ai Veacului Evanghelic pentru a junghia țapul și a duce sângele înăuntru; dar acesta este propriul Său sânge, pentru că, amintiți-vă, “Voi nu sunteți ai voștri”. Totul a fost dat înainte de a face vreo lucrare cu el. Până când n-ați făcut o deplină prezentare și n-ați renunțat la el, El nu l-a acceptat. Deci, dacă încă țineți la voi, nu sunteți ai Lui, și nu sunteți nici măcar un membru al Corpului. Membri ai Corpului sunt cei care au dat totul Domnului, cei care recunosc că tot ce-i al lor este în mâinile Sale, că sângele este al Lui și că El face sacrificarea lor, și în final El îl va prezenta, nu ca sângele vostru, și nu voi îl veți prezenta, și nici eu nu-l voi prezenta, nimeni nu-l va prezenta decât Marele Preot; puteți fi în El ca membru al Corpului Său când are loc acea prezentare, dar întreaga responsabilitate, întregul merit stă în Capul Bisericii. Și când El vă va prezenta înaintea Tatălui și va prezenta meritul sacrificiului, acesta va fi propriul Său sacrificiu, voi unindu-vă doar ca membri acceptabili în El. Apoi la sfârșitul acestui Veac Evanghelic sângele țapului va fi pe deplin prezentat dreptății, și apoi ce se va întâmpla? Ce ni se spune? Cu acea prezentare dreptății, întreaga lume va fi predată lui Cristos. Ce să facă cu ei? Să facă cu ei ce-I place. Ei bine, ce-I va plăcea să facă cu ei? Scripturile ne spun, dragi prieteni, despre toate bogățiile harului și bunătății iubitoare a lui Dumnezeu pe care Isus le va manifesta în timpul domniei de o mie de ani. Dreptatea, după cum vedeți, va lăsa lumea liberă; dreptatea va fi satisfăcută atunci în ceea ce privește dreptatea divină; și imediat ce dreptatea predă lumea și este mulțumită s-o predea lui Cristos, atunci toată această domnie a păcatului și a morții se sfârșește; ea continuă acum pentru că dreptatea nu este satisfăcută; pentru că lumea încă n-a fost predată și încă nu este predată, pentru că sacrificiul încă nu este complet; și înainte ca ultimul membru să-și fi terminat cursul, înainte ca ultimul membru al Corpului lui Cristos să fi suferit cu Cristos, fiind făcuți părtași suferințelor Sale, nu poate avea loc această prezentare înaintea dreptății divine și nu poate fi efectuat transferul acestei lumi către Cristos. Acum, închipuiți-vă lucrul acesta și cred că întreaga problemă a satisfacerii dreptății va fi clară. Este o singură satisfacere; s-ar fi putut face cu mult înainte; încă nu este făcută. Încă nu este terminată. Sacrificiul Domnului nostru, care este baza a toate, s-a sfârșit la Calvar, dar El a început lucrarea intermediară de a lucra cu Biserica, care este Corpul Său, și încă n-a terminat lucrarea intermediară a harului în voi și în mine și în această clasa credincioasă; dar în curând o va termina și același Mare Preot care a prezentat primul sacrificiu va prezenta și al doilea sacrificiu care va aduce transferul lumii.
DREPTATE—Când va fi mulțumită? (Q391-1)
Întrebare (1909)—1—Citim în 1 Tim. 2:5, 6: “Omul Isus Cristos care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți”. Sunt cerințele dreptății satisfăcute în timpul prezent?
Răspuns—Răspunsul meu este că cerințele dreptății împotriva lumii în prezent nu sunt satisfăcute, decât că lumea este sub păcat și dreptatea este satisfăcută să-l țină pe păcătos. Putem pretinde că în acest mod dreptatea este satisfăcută, dar dreptatea nu este satisfăcută ca să-l elibereze pe păcătos și să aibă viață veșnică.
Ei bine, cum se aplică acest text, că Omul Isus Cristos s-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru toți? Dragă frate, a da ceva pentru un scop special și apoi aplicarea lui, sunt două lucruri diferite. Dăm o ilustrație: putem spune că John Smith a dat un milion de dolari să se construiască un colegiu pentru educarea tuturor scandinavilor de pe coasta Pacificului. Un lucru este să dai un milion de dolari, altul să construiești clădirea, altul să fie oamenii înăuntru și încă alt lucru să-i educi după ce i-ai băgat înăuntru. Când el a dat milionul de dolari, l-a dat în acest scop. Deci, când Isus a murit, El S-a dat o răscumpărare pentru toți, să fie mărturie la timpul potrivit după un scop pe care Dumnezeu l-a plănuit deja și de la care El nu poate devia.
DREPTATE—Satisfacerea ei în contrast cu moartea lui Cristos. (Q392-1)
Întrebare (1910)—2—”Pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi” (Rom. 5:8). Te rog explică aceasta în legătură cu ideea că dreptatea nu este mulțumită prin păcătoși.
Răspuns—Este o greșeală să ne exprimăm în acest mod. Dreptatea este mulțumită prin păcătoșii care se întorc de la păcat și au acceptat pregătirea lui Dumnezeu în Cristos. Aceea este clasa “noi”. Aceștia nu mai sunt păcătoși prin aceea că nu mai păcătuiesc cu voia. Atâta timp cât păcătuiești cu voia, ești parte din lume. După ce ai lăsat păcatul și te apropii de El, se apropie și El de tine. El tot nu te-a primit decât dacă ai venit la Tatăl prin Avocatul.
DREPTATE—Despre aplicarea meritului numai pentru o parte. Q392-2
Întrebare (1910)—3—Putea dreptatea divină să accepte o aplicare a meritului sacrificiului de răscumpărare numai pentru o parte din rasa comdamnată dacă nu mai era o aplicare ulterioară? Dacă da, te rog explică acest principiu al dreptății.
Răspuns—Am explicat deja că aceasta este o înțelegere greșită, pentru că sacrificiul răscumpărător era deja în mâinile Dreptății de când Domnul nostru Și-a terminat lucrarea, că încă nu s-a aplicat pentru nimeni în acest sens al cuvântului, decât că meritul Său a fost atribuit Bisericii. Există o diferență între a aplica și a atribui meritul. Ceea ce Marele Preot va da omenirii nu va fi o atribuire a meritului Său, ci lumii i se va înapoia ceea ce s-a pierdut în Adam și s-a cumpărat sau s-a asigurat prin moartea lui Cristos. Dar nu în cazul Bisericii. Noi nu primim restabilire, nu primim lucrurile pe care Cristos le-a jertfit și pe care le va da lumii. Noi nu suntem chemați să primim binecuvântările restabilirii, noi suntem chemați să avem privilegiul de a suferi și a jertfi cu Cristos. Singura diferență este că corpurile noastre nu sunt perfecte și de aceea trebuie să-I cerem Marelui Preot să fie Avocatul nostru și să ne atribuie destul din meritul Său pentru a ne completa lipsurile, ca să putem fi acceptați de Tatăl.
DREPTATE—Experiența în Veacul Evanghelic și cel Milenar. (Q392-3)
Întrebare (1911)—1—Ar fi fost în armonie cu dreptatea să se fi dat rasei umane numai experiența cu răul fără experiența din Veacul Milenar?
Răspuns—Da, cred că ar fi fost, după câte știm noi despre dreptate — după cât putem noi judeca în mod corect în privința dreptății. Să spunem, de exemplu, că un câine nu are speranța unei vieți viitoare și viața unui câine se folosește ca un sinonim pentru o experiență destul de aspră și proastă. După cum ar spune cineva, “A dus o viață de câine”. El vrea să spună că n-a fost o viață tare plăcută. Vom spune că așa a aranjat Dumnezeu pentru câini încât să fie nedreptățiți prin aceea că sunt lăsați să trăiască? Nu. Ei au zilnic un fel de bucurie care se potrivește foarte bine cu starea lor, au clipele lor plăcute — chiar când mârâie pentru un os. În cazul omului, păcatul împotriva legii divine a adus asupra lui pedeapsa morții, și atunci moartea a avut același efect asupra lui cum are asupra întregii creații animale. Dumnezeu nu-i datora lui nimic; nu exista nici o obligație din partea lui Dumnezeu să facă ceva pentru recuperarea omului, iar păcatul, nenorocirea, strâmtorarea, durerea, tristețea, din lume, nu sunt lucruri pregătite de Dumnezeu, ci lucruri pe care păcatul omului le-a adus asupra lui însuși. Astfel că nu este nici o obligație din partea dreptății să facă ceva pentru omenire. Iar în prezenta ordine de lucruri, prin care este permisă această domnie a păcatului și a morții, nu este nimic care să implice că dreptatea divină a fost neglijentă și necredincioasă, că Dumnezeu trebuia să facă ceva mai mult. De aceea, eu înțeleg că tot ce va face Dumnezeu cu privire la recuperarea omului, restabilire, etc., totul este din har, din favoare, și nu din vreo necesitate sau cerință a dreptății împotriva Lui.
DREPTATE—A fost cerută? (Q393-1)
Întrebare (1913)—2—A cerut Dreptatea divină un sacrificiu pentru tatăl Adam?
Răspuns—Dreptatea divină n-a fost nevoită să ceară nimic; Dreptatea divină l-a luat pe Adam fără să aștepte să ceară ceva — Adame, mori. Dreptatea nu așteaptă deloc. Dreptatea n-a așteptat acești 6.000 de ani, ci, când iubirea lui Dumnezeu a fost pregătită să acționeze, ea a trebuit să se socotească cu dreptatea, iar iubirea lui Dumnezeu a spus: Aici este această familie umană și scopul meu este să le aduc o binecuvântare; cred că lecțiile pe care le-au învățat, tristețea, lacrimile, suspinul și plânsul pot fi folositoare pentru mulți dintre ei, dacă vor fi aduși acum la o cunoștință clară și la o ocazie de întoarcere. Și scopul lui Dumnezeu este să le dea o ocazie să se întoarcă, dar când Dumnezeu a vrut să îndeplinească acest scop iubitor, după propriile Sale aranjamente, a fost necesar să respecte sentința propriei Sale dreptăți, să îndeplinească sentința propriei Sale dreptăți și să pregătească un înlocuitor. Dreptatea n-a cerut nimic. Aici am această batistă; n-o cer, o am deja. Așa că Dreptatea n-a cerut un înlocuitor pentru Adam; Dreptatea spune: Îl am pe Adam. Dar când Iubirea a spus: Aș vrea să-l iau pe Adam din mâinile tale și să-i mai dau o ocazie să vină la viață veșnică, Dreptatea a spus: Dacă îl iei pe Adam din mâna mea, pune altceva în ea. Așa că Dumnezeu a făcut regula și tot El a pregătit și prețul de răscumpărare pentru toți, Isus Cristos cel Drept.
DREPTATE—Drept pentru nedrept. (Q393-2)
Întrebare (1914)—1—Dreptatea este temelia tronului lui Dumnezeu. Cum a putut dreptatea să permită ca nevinovatul să sufere pentru ca vinovatul să poată fi eliberat?
Răspuns—Cel mai bun răspuns la această întrebare ar fi să-i sugerez celui care întreabă să citească Volumul V al Studiilor în Scripturi. Acolo îl va găsi atât de clar, încât în nici un alt mod n-ar putea gândi sau înțelege mai bine. Dacă poate, noi am vrea să vedem cum arată după ce-l citește (râsete). Pe scurt: dreptatea lui Dumnezeu n-a obligat cu nimic pe Domnul nostru Isus Cristos. Dreptatea nu putea să forțeze pe Domnul nostru Isus Cristos să moară pentru păcatele noastre. Nicăieri Biblia nu spune că Dumnezeu a forțat pe Isus să moară pentru păcatele noastre; dar Biblia spune, în deplină armonie cu dreptatea și cu iubirea, că Dumnezeu a pus înaintea Fiului Său o propunere mare și glorioasă, lăsându-L liber s-o aleagă sau s-o respingă; și Biblia spune că El a ales să accepte acea propunere și acceptând acea propunere S-a dat pe Sine un preț de răscumpărare. A fost un lucru voluntar în ceea ce-L privește pe Cristos. Dar propunerea Tatălui a fost aceasta: dacă Fiul Și-ar manifesta iubirea, ascultarea și loialitatea în așa măsură încât să Se smerească prin părăsirea planului ceresc și să vină pe planul ființei pământești, și apoi S-ar da complet la moarte pentru om și Și-ar preda ca jertfă această natură pământească în interesul umanității, atunci Dumnezeu ar aprecia toate aceste demonstrații de iubire și le-ar răsplăti; și Biblia continuă și spune că Dumnezeu a răsplătit aceasta! Și Sf. Pavel spune, vorbind în această direcție: “pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea” (Evr. 12:2). Însemnați-vă că nu a fost forțat să îndure crucea sau să disprețuiască rușinea, pentru că El Însuși declară că putea să cheme legiuni de îngeri pentru apărarea Sa. El nu era obligat să facă nici măcar o frântură din acestea; dar pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, pentru marea promisiune pe care Dumnezeu I-a dat-o cu privire la Împărăție, cu privire la binecuvântarea omenirii și la propria Sa glorificare, pentru aceste lucruri El a îndurat crucea și a disprețuit rușinea. “De aceea”, spune apostolul, “și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ” (Fil. 2:9-10). Lucrurile din ceruri s-au plecat deja recunoscându-L ca Domn al domnilor, iar lucrurile de pe pământ se vor pleca în timpul Veacului Milenar, deoarece Lui trebuie să I se plece orice genunchi.
DREPTATE—Mulțumirea ei. (Q394-2)
Întrebare (1916-Z)—1—A satisfăcut Isus dreptatea când S-a înălțat la cer?
Răspuns—Dreptatea este întotdeauna satisfăcută. Dreptatea nu se lasă până când primește un echivalent. Dreptatea a fost satisfăcută, de exemplu, când Adam a fost condamnat la moarte datorită încălcării sale. De atunci dreptatea a fost satisfăcută tot timpul prin deținerea lui Adam și a rasei sale pentru acel păcat. Dreptatea este satisfăcută acum să permită Bisericii să treacă prin condițiile prezente, fiindcă în mâinile Dreptății se află un depozit echivalent cu necesitățile Bisericii, și chiar mai mult. Dreptatea nu va fi satisfăcută ca să elibereze omenirea până când Prețul de Răscumpărare va fi fost plătit pe deplin în mâinile Dreptății. Aceasta va fi după ce Biserica este completă și glorificată.
DREPTATE—Mulțumirea ei. (Q395-1)
Întrebare (1916-Z)—2—Când și cum este satisfăcută Dreptatea?
Răspuns—La această întrebare s-a răspuns mai sus.
DREPTATE—Bazele pentru comoștenire. (Q394-1)
Întrebare (1916-Z)—3—Cum poate fi cineva jertfă împreună cu Cristos dacă Dreptatea n-a fost pe deplin împăcată prin Isus Cristos când El S-a înălțat la Cer?
Răspuns—S-a făcut un Depozit de suficient merit ca satisfacție pentru păcatele lumii întregi; și în puterea acestui Depozit, Dreptatea a fost perfect împăcată ca să elibereze pe acei membri ai rasei care au venit într-o relație specială cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos, care au făcut un Legământ prin Jertfă.
DREPTATE—Dreptatea legii împlinită în noi. (Q602-1)
Întrebare (1916)—4—Cum este dreptatea legii împlinită în noi? Rom. 8:4.
Răspuns—Dreptatea legii este împlinită în noi ca Noi Creaturi. Nu este împlinită în trupul nostru pentru că în trupul nostru nu locuiește perfecțiunea. Nu poți scoate perfecțiune dintr-un trup imperfect. Noua Creatură dorește să facă totul perfect. Noi dorim ca fiecare faptă și gând să poată fi plăcute și acceptabile lui Dumnezeu, dar nu putem face tot ce am vrea. Putem face mult spre aceasta și putem obține multe victorii în această direcție, și deși putem continua să progresăm în această direcție, totuși nu putem spera să ajungem la punctul unde să putem înfăptui perfect. Noi ne putem folosi numai de acest corp imperfect pe care-l avem. Nu ne putem folosi de corpul pe care nu l-am primit încă. Putem folosi doar corpul vechi cu mintea nouă. În Noua Creatură va fi împlinită dreptatea legii. Mai întâi de toate, înainte de a ne primi, Dumnezeu ne-a socotit trupul mort. De aceea nu trupul va fi cel care va ține legea lui Dumnezeu, ci Noua Creatură din noi, noua creatură în care dreptatea legii este împlinită; și dacă facem aceasta în măsura abilității noastre, spiritul legii este împlinit în noi ca noi creaturi — în inimile noastre, mințile, intențiile, dorințele noastre — și aceasta judecă Dumnezeu care ne cunoaște nu după carne ci după spirit — după acest spirit ne judecă El. În minte ținem această lege, iubind pe Dumnezeu cu toată mintea și puterea noastră, și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Dar mai mult decât atât, noi încercăm să urmăm în pașii lui Isus și să depunem privilegiile noastre pământești, cum a făcut El, pentru a putea exercita spiritul care a fost în El, în serviciul Tatălui și să devenim tot mai mult ca El, și în cele din urmă să ne împărtășim de gloria Sa.
DREPTATEA LEGII—Pavel nevinovat. (Q601-1)
Întrebare (1916)—1—Ce a vrut să spună Pavel când a zis, “Cu privire la dreptatea care este prin lege, fără vină” (Fil. 3:6)? Dacă n-ar fi avut parte în păcatul național al lui Israel de răstignire a Domnului ar mai fi fost necesar ca el să fie botezat pentru iertarea păcatelor? Au existat evrei care să fie în așa armonie cu legământul lor încât să nu aibă nevoie de botez?
Răspuns—Cred că apostolul a vrut să spună că el personal a fost nevinovat. Ca membru al națiunii n-a fost nevinovat pentru că întreaga națiune a fost implicată în păcatul pe care l-au comis conducătorii lor. Națiunea a fost responsabilă pentru sângele lui Isus, dar apostolul ca evreu nu trăise ca un păcătos. El încercase să țină legea, și în acest sens el nu era păcătos. De aceea el n-avea nevoie să fie botezat. Acest botez nu era obișnuit pentru evrei. Ce a făcut Ioan Botezătorul era ceva nou pentru ei. Ei toți au fost botezați în Marea Roșie și în nor când Dumnezeu i-a scos din țara Egiptului. Conducându-i afară din acea țară spre țara Canaanului, El i-a trecut prin acest botez în apă — apă de amândouă părțile și norul deasupra. Au fost botezați în Moise și toți au fost reprezentați în Moise ca mijlocitorul legământului legii. Oricine era credincios acelui legământ făcea tot ce putea face. Cine a făcut așa nu făcea rău cu voia. Unii dintre ei erau într-adevăr vameși și păcătoși, nu trăiau o viață dreaptă, și unii luau taxe de la frații lor servind neamurile. Unii erau păcătoși în aceea că trăiau în păcat pe față. Fiecare dintre acești păcătoși care ar fi ajuns să facă o reformare a vieții sale, să deschidă o nouă pagină, să ajungă în armonie cu Dumnezeu, și-a putut simboliza spălarea de păcate prin botezul în apă. Aceasta însemna că ei s-au întors la armonie cu Moise și cu legământul legii și țineau legea cum puteau mai bine. Așa că Ioan, când a văzut pe Isus că vine — a știut că Isus nu era păcătos și de aceea nu avea nevoie să fie botezat de el, ci mai curând el să fie botezat de Isus. Isus trăia în armonie cu legea lui Moise, Ioan încerca să trăiască în armonie cu ea, și Pavel s-a socotit a fi în această clasă. El n-ar fi avut nevoie să fie botezat pentru că botezul era un lucru necesar pentru un păcătos vădit care vroia să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu. Ioan a zis, Mesia este aproape gata să-Și stabilească Împărăția, și dacă nu vă îndreptați nu veți fi transferați din Moise în Cristos ca să deveniți membrii unei națiuni noi.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Când au fost predate? (Q441-3)
Întrebare (1911)—1—Când ne predăm noi drepturile de viață, la consacrare, sau la moarte?
Răspuns—Noi ne predăm drepturile de viață la consacrare. Acesta este lucrul principal pe care voi îl predați. Voi dați ce aveți, și ce aveți este foarte puțin — ce are cineva este foarte puțin. Dar Dumnezeu S-a îngrijit în Cristos de drepturi de viață pământească pentru fiecare membru al rasei umane prin Isus, și acestea vă aparțin într-un sens socotit de când credeți în Isus și înțelegeți că Dumnezeu are un plan de restabilire pentru omenire. Voi v-ați putea spune, și eu mi-aș putea spune: “O, am viață puțină acum, chiar foarte puțină, dar asigurarea lui Dumnezeu prin Răscumpărătorul este că voi avea o viață umană viitoare. Aceasta îmi va fi atribuită acum prin îndurarea lui Dumnezeu, ca să pot preda tot ce am. Predau lucruri la care am dreptul acum, toate aceste drepturi ale mele care mi-ar aparține dacă mi-aș păstra natura umană și aș pretinde drepturile mele ca ființă umană, sub meritul general al sacrificiului lui Cristos”. Deci noi ne predăm toate drepturile de viață în momentul când ne consacrăm — viața prezentă și cea care va veni. Când Și-a predat Isus drepturile Sale de viață, la Iordan, la Calvar sau la Cincizecime? Isus Și-a predat drepturile Sale de viață la Iordan. El a dat totul în mâinile Tatălui. “Iată-Mă, (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evr. 10:7). El n-a reținut nimic, totul a fost predat.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Sunt ele jertfite? (Q442-1)
Întrebare (1911-Z)—2—Ce drepturi a posedat Domnul nostru când era o ființă spirituală, înainte de a deveni om, și ce s-a întâmplat cu acele drepturi când a devenit om?
Răspuns—Domnul nostru a fost bogat și pentru noi a devenit sărac (2 Cor. 8:9) schimbând drepturile și perfecțiunea cerească cu drepturile și perfecțiunea pământească. Această schimbare nu a fost un sacrificiu (nu o jertfă); pentru că omul Isus Cristos a devenit o răscumpărare. Nu există nici o afirmație în Scripturi că El a jertfit ceva drepturi pre-umane. Totuși, El a renunțat la acestea pentru “bucuria care-I era pusă înainte” — Evrei 12:2.
Drepturile de care omul are nevoie sunt drepturile pământești, drepturi umane; și pe acele drepturi Isus le răscumpără dându-Și viața Sa pământească în jertfă. Ca ființă spirituală El nu putea jertfi drepturile unei ființe spirituale; pentru că n-au existat ființe spirituale condamnate la moarte. Omul Adam a fost cel pe care El a trebuit să-l răscumpere. “Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum în Adam toți mor, tot așa, în Cristos, toți vor fi făcuți vii” — 1 Cor. 15:21, 22.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—În contrast cu Meritul. (Q442-2)
Întrebare (1911-Z)—1—Cum să facem distincție între meritul lui Cristos pe care El îl va aloca pentru păcatele lumii, și dreptul de viață al lui Cristos pe care El îl va da pentru păcatele lumii?
Răspuns—Dreptatea Domnului nostru pe plan uman desigur că I-a aparținut când a fost om. El nu are dreptate ca om acum. Are numai creditul acelei dreptăți în ochii Tatălui, în ochii Dreptății, constituind un merit care va fi alocat lumii la timpul potrivit, dar care este împrumutat Bisericii în timpul acestui Veac Evanghelic.
Isus a avut nevoie de drepturile de viață umană până când a murit. Murind, le-a încredințat Tatălui, conform aranjamentul Tatălui. El a spus: “Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” (Ioan 18:11) Când era om, acele drepturi de viață erau ale Lui ca să le folosească; dar nu are nevoie de ele acum; pentru că acum are drepturi mai bune. Dar El are un drept la viață umană, de care nu are nevoie personal — dar de care are nevoie pentru a-l da omenirii, ca să poată avea viață veșnică dacă vor vrea.
Domnul trebuie privit din punctul de vedere al propriei Sale personalități. Mai întâi de toate, El a fost o ființă spirituală; al doilea, a fost făcut trup — sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși; al treilea, deoarece a permis să-I fie luată viața pământească, Dumnezeu L-a răsplătit cu o mare înălțare — Fil. 2:9.
Dumnezeu a aranjat ca acest glorios Personaj să facă anumite lucruri pentru omenire. Puterea de a face aceste lucruri stă în faptul că El încă are dreptul la viață pământească, de care nu are nevoie. El o reține pentru a o da lumii în Veacul Milenar, treptat, în măsura în care vor veni în armonie cu condițiile Noului Legământ. El atribuie acum o parte din acea valoare celor care doresc să devină membrii Săi — să le acopere lipsurile și să le facă sacrificiul acceptabil pentru Tatăl.
Meritul lui Cristos a fost în împlinirea voinței Tatălui. Tatăl a răsplătit acel merit cu natura nouă de cealaltă parte de văl. Și, bineînțeles, acel merit încă dăinuie; și El întotdeauna va avea în ochii lui Dumnezeu un merit personal, independent de orice ar putea face pentru omenire. De aceea, nu putem presupune că El ar renunța la meritul Său; în acest caz ar rămâne fără merit. Dar obținându-Și răsplata, El are drept la viață umană, care este recunoscut ca atare de Dumnezeu. Și acesta constituie un lucru merituos în ochii lui Dumnezeu — o valoare pentru răscumpărarea lui Adam și a copiilor săi — prețul cumpărării, ca să spunem așa. Acest preț îl va folosi pentru lume în scurt timp și pe acesta ni-l atribuie nouă acum.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Le jertfim în mod real? Q443-1
Întrebare (1911-Z)—2—Preoții subordonați își jertfesc drepturile lor de viață?
Răspuns—Deoarece Dumnezeu Și-a propus să dea viață veșnică numai acelora care sunt perfecți și deoarece noi, din rasa lui Adam, suntem toți imperfecți, de aceea, noi nu avem drepturi de viață de sacrificat. Dar Isus a apărut ca Avocatul nostru și-Și propune să ne ajute dacă dorim să devenim urmași în pașii Lui și astfel să fim părtași cu El în jertfa Sa și după aceea în gloriile Împărăției Sale.
Pentru a ne face în stare să facem aceasta, El intenționează să completeze cu meritul Său ca să ne compenseze toate lipsurile și defectele. Dar noi nu prezentăm acest merit atribuit nouă de către Domnul nostru. Întreaga noastră parte este credința că marele nostru Avocat este în stare să ne acopere lipsurile. El completează ceea ce este imperfect și apoi ne oferă în sacrificiu, iar Tatăl acceptă sacrificiul. În mod real noi niciodată nu am avut nici un fel de drepturi de viață de jertfit.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Reprezentate în Noul Legământ. (Q443-2)
Întrebare (1911-Z)—1—În timpul Veacului Milenar unde vor fi drepturile vieții pe care Isus a depus-o la Calvar?
Răspuns—Acela despre care noi spunem că este dreptul de viață al marelui Răscumpărător este, înțelegem noi, ceea ce este tipificat prin sângele Ispășirii. După tip, la sfârșitul acestei Zile de Ispășire antitipice, acel sânge al Ispășirii va fi aplicat Dreptății pentru întreaga lume și va fi acceptat pentru ei — adică, după cum arată apostolul, “ca să facă ispășire pentru păcatele poporului” (Evrei 2:17). Imediat ce oamenii vor fi fost eliberați de condamnarea la moarte, vor fi într-o poziție de a începe să primească binecuvântările, dar nu înainte. Ca și Mare Preot, Domnul nostru, la încheierea Veacului Evanghelic va pecetlui cu Sângele Ispășirii un Nou Legământ între Dumnezeu și sămânța lui Avraam, Israelul natural; și El, împreună cu “Biserica, Corpul Său”, va sta ca Mijlocitor al acelui Legământ. Toți care vor veni în deplin acord cu acea Lege vor avea viață veșnică. De-a lungul tuturor acelor ani Mijlocitorul doar va duce la îndeplinire prevederile acelui Legământ, care promite că ei vor avea privilegiile Restabilirii. Dacă se vor folosi de ocazie, vor avea viață veșnică.
Atunci, dreptul la viață umană va fi trecut din mâinile Domnului nostru ca Răscumpărător, și tot dreptul va fi reprezentat de atunci înainte în chiar Legământul care garantează toate lucrurile pe care Dumnezeu a declarat că le va avea omul. Inima de piatră a omenirii va da loc unei inimi de carne și toți care vor trăi la înălțimea termenilor acestui Legământ vor avea viață veșnică. În timpul Veacului Milenar Noul Legământ va reprezenta drepturile la viață jertfite de Domnul nostru. Oricine nu va reuși să împlinească acea Lege va primi pedepse. Prin acest aranjament Cristos, ca Mijlocitor al Noului Legământ, va împărți binecuvântări timp de o mie de ani. În timpul acestui Veac Evanghelic Domnul nostru ține dreptul la viață sub propriul Său control pentru a-l da Dreptății ca preț de răscumpărare pentru păcatele lumii, pentru răscumpărarea lumii. Imediat ce El termină de folosit acest drept (pentru Biserică, n.t.) la sfârșitul acestui veac, Dreptatea îl eliberează și omenirea îl primește, după cum am arătat mai înainte.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Necesitatea de a le avea. (Q444-1)
Întrebare (1911-Z)—2—A putut Cristos să devină Părintele Veșniciilor pentru lume dacă n-ar fi avut drepturile vieții pământești la dispoziția Sa?
Răspuns—Dacă Domnul nostru Isus nu poseda dreptul de viață pământească ca un lucru valoros, pentru a da acel drept lui Adam și rasei sale în timpul domniei Milenare, atunci nu se putea vorbi de El, în mod corect, ca de Tatăl acelei rase. El nu putea regenera rasa decât dacă avea o viață de dat, o viață pământească.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Comparate cu meritul. (Q444-2)
Întrebare (1912)—1—Care este diferența dintre drepturile de viață ale lui Isus și meritul lui Isus?
Răspuns—Tot răspunsul depinde de gândul și punctul de vedere al celui care a scris întrebarea. Isus are acest merit despre care am vorbit deja, dar El niciodată nu va da meritul Său cuiva. El nu va da meritul Său ca Fiu al lui Dumnezeu. Dacă El Și-ar fi dat meritul Său în acest sens, n-ar fi avut nici pentru Sine. Totuși, gândul care stă la baza acestei întrebări poate fi bun. Sacrificiul pe care El l-a făcut și l-a terminat la Calvar a fost o jertfire specială a Sa și pentru aceea a primit această natură mai înaltă. El Și-a depus natura Sa pământească și aceasta îi este socotită ca un lucru de valoare în favoarea Sa. Totul depinde de folosirea cuvântului “natură”. El a depus această natură sau viață pământească și este intenționată a fi dată ca Preț de Răscumpărare pentru întreaga lume imediat ce Isus este gata să preia lumea, dar aceasta încă nu este chiar acum. Încă “toată lumea zace în Cel Rău” (1 Ioan 5:19). Lumea n-ar mai zace în cel rău dacă ar fi așa, cum ne spun unii, că Isus a aplicat meritul Său. Când va veni timpul potrivit, El își va lua marea putere, și când va fi gata să binecuvânteze, atunci va aplica meritul Său sau meritul drepturilor vieții Sale pământești pentru toată omenirea, pentru toată carnea. Atunci binecuvântările vor începe pentru “toată carnea” și Împărăția va fi sursa pentru canalul tuturor binecuvântărilor. Acesta nu este încă aplicat lumii. Ei sunt încă copii ai mâniei, dar nu vor mai fi copii ai mâniei după aplicarea meritului Său. După aceea, toți vor fi predați lui Cristos și apoi Dreptatea se va uita numai la Isus și nu la omenire. Atunci, la încheierea unei mii de ani Isus va păși deoparte și va lăsa pe toți oamenii în mâinile Tatălui Său, pentru că atunci când va fi făcut aceasta ei vor fi în stare să stea în prezența lui Dumnezeu.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Drepturile de viață ale lui Isus sunt atribuite Bise-
ricii? (Q445-1)
Întrebare (1912)—2—Să înțelegem noi că tu înveți că drepturile de viață ale lui Isus sunt atribuite Bisericii?
Răspuns—Desigur că da! Isus are două drepturi de viață. El are un drept de viață ca om. El și-a depus viața pământească; nu I-a fost luată. El a depus-o în armonie cu aranjamentul divin: “Chiar până la moarte”. Cea pe care a depus-o este încă a Lui. Să presupunem că eu îmi pun cartea aici pe masă și o las să rămână aici pentru un timp, ea este încă a mea și sunt liber să vin și s-o iau. Nu-i așa? Isus nu Și-a pierdut viața. El numai a depus-o. “Am autoritatea să o dau și să o iau înapoi”. Când a venit timpul învierii Sale din morți, El a primit viață pe planul cel mai înalt, ca Fiu al lui Dumnezeu pe plan divin. Aceasta a fost răsplata pentru depunerea vieții Sale. Aceasta a fost o “răsplată de viață”. Acesta a fost darul lui Dumnezeu pentru El. Aceasta a fost răsplata ascultării Lui chiar până la moarte. El încă are dreptul la viață pământească dar i-a fost dată viața divină ca răsplată. În timp ce El are această viață divină, El are și acest drept pământesc la o viață pământească și poate să dispună de ea după cum dorește. Aceasta este în mâinile lui Dumnezeu. “Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!” (Luca 23:46). L-a aplicat cuiva? Nu! Isus are încă drepturile pământești, după cum are și Viața divină. Drepturile vieții Sale pământești intenționează să le dea lumii. Scopul lui Dumnezeu cu acest aranjament a fost ca să poată da aceste drepturi de viață pământești lui Adam și copiilor săi. Totuși nu acum! El alege acum Biserica, Mireasa Mielului. Cu privire la ceilalți, Isus devine “Garantul” nostru al tuturor care venim la Tatăl prin El. El este așa pentru toți care și-au prezentat corpurile ca “Jertfe Vii”. El îi acceptă și-i prezintă pe aceștia ca Membri ai Săi prin propriul Său merit. Există o diferență între atribuirea și darea meritului. Dacă mi-ai cere ceva bani și eu ți-aș aproba un cec, tu ai putea prezenta acel cec la bancă și ai primi banii pentru el. La fel se poate spune că s-a făcut și cu privire la meritul lui Isus. El ne aprobă sau ne atribuie meritul capacității Sale perfecte și astfel ne putem prezenta înaintea lui Dumnezeu sfinți și acceptabili.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Are Adam vreun drept de viață? (Q446-1)
Întrebare (1912)—1—Are Adam în prezent vreun drept de viață?
Răspuns—Nu, Adam nu are drepturi de viață în prezent și nici vreunul dintre copiii săi, cu excepția unora puțini care L-au acceptat pe Cristos în adevăratul sens al cuvântului. “Cine are pe Fiul are viața” (1 Ioan 5:12). Nu există drepturi de viață decât pentru aceia care au acceptat pe Cristos și s-au pus sub condițiile Sale. Nici chiar Vrednicii din Vechime nu au încă drepturi de viață, și când va veni timpul potrivit ei vor fi primii care vor primi binecuvântările și vor veni în armonie cu Dumnezeu, și nu-și vor primi drepturile de viață până la sfârșitul miei de ani. Toți își vor primi drepturile de viață la sfârșitul acestor o mie de ani. Domnul Isus a avut partea Sa în pregătirea noastră, dar Dumnezeu, Judecătorul, este cel care dă viața veșnică. El este Tatăl tuturor celor care vor fi copiii Lui. De aceea, nu există drepturi de viață pentru Adam sau pentru copiii lui în prezent. Pregătirea ei este numai în curs și Marele Plan este în mod sigur în desfășurare, dezvoltare și terminare. Va veni timpul când vor suna cuvintele “Veniți binecuvântații Tatălui Meu”, și atunci cei în armonie își vor primi drepturile de viață. Spun din nou că Adam nu are drepturi de viață în prezent, dar vine timpul și pentru el și copiii săi.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Sunt drepturile lui Adam atribuite Bisericii? (Q446-2)
Întrebare (1912)—2—Este corect în vreun sens să spui că drepturile de viață ale lui Adam sunt atribuite Bisericii?
Răspuns—Nu, deloc! Adam nu are drepturi de viață de atribuit. Toate au fost pierdute. Nici o frântură din dreptul la viață nu i-a rămas lui Adam, și de aceea nu a avut nimic ce să atribuie sau să împartă cu cineva. Neavându-le pentru sine însuși, este o certitudine morală că n-a putut să le atribuie altcuiva.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—În comparație cu Viața. (Q446-3)
Întrebare (1913)—1—Este corect să spui că Domnul nostru va ridica condamnarea rasei umane, ca viața și drepturile de viață pierdute în Adam să le poată fi restituite, sau este mai corect să spui că acestea au fost pierdute pentru totdeauna prin păcatul lui Adam și că Cristos, ca al doilea Adam, va da rasei viață și drepturi la viață?
Răspuns—Cred că are foarte puțină importanță cum ai spune-o. Putem vorbi despre faptul acesta ca despre o înviere sau ca despre o nouă creare. Într-un sens este într-adevăr o nouă creare iar în alt sens este ridicarea lucrurilor care au existat înainte. Într-un sens înseamnă a da înapoi ce a pierdut Adam și în alt sens Adam a pierdut ce-i al lui pentru totdeauna. Așa că nu are importanță.
DREPTURILE DE VIAȚĂ—Dreptul de viață. (Q446-4)
Întrebare (1916-Z)—2—Ce înseamnă termenii “dreptul de a trăi” și “drepturi de viață”? și care este diferența dintre acești doi termeni?
Răspuns—O persoană ar putea avea dreptul să trăiască prin aceea că ar fi în armonie cu Dumnezeu; căci Dumnezeu a orânduit ca toate creaturile Sale inteligente să continue a trăi dacă sunt în armonie cu Legea Sa divină și cu cerințele ei. Prin urmare, privilegiul tatălui Adam la început a fost dreptul de a trăi. El a avut un drept la viață și n-ar fi pierdut acel drept dacă n-ar fi păcătuit. Isus de asemenea a posedat un drept de a trăi. Nu numai înainte de a veni în lume, dar și după ce a devenit Omul Isus, El a avut un drept la viață. Datorită acestui drept a putut să-Și pună viața ca jertfă pentru Adam și rasa lui. După ce S-a consacrat la botez, El n-a mai avut dreptul de a trăi ca om; fiindcă El renunțase la acel drept de a trăi. Dar după ce a fost conceput de Spiritul sfânt, El a avut dreptul la viață ca Nouă Creatură, concepută spiritual, dacă nu avea insucces încălcând vreo Lege divină sau încălcându-și contractul sau legământul. Omenirea va avea dreptul să trăiască după veacul Milenar, după ce vor fi ajuns la perfecțiune, după ce vor fi predați Tatălui și după ce El îi va fi acceptat. Atunci ei vor avea același drept la viață pe care l-a avut Tatăl Adam la început, înainte de a păcătui.
“Drepturi de viață”. Putem folosi acest termen în diferite moduri. Când îl aplicăm la Domnul Isus Cristos, ca având drepturi de viață, de exemplu, putem spune că, deoarece El Și-a consacrat viața ca om, n-a făcut nimic încât să-Și piardă acea viață. El a fost de acord să și-o dea; era de drept a Lui; altfel n-ar fi avut dreptul s-o folosească iarăși pentru alții. El Și-a păstrat dreptul datorită dreptății Sale personale. De aceea El avea încă dreptul la viață umană, pentru că această viață care El permitea să-i fie luată, n-o pierduse. El are încă drepturile de viață ale unei ființe umane, chiar dacă acum n-are nevoie de viața umană sau drepturile de viață pentru Sine, fiindcă El are ceva cu mult mai bun și deoarece El n-ar putea folosi două vieți în același timp. El are drepturi de viață divină; dar El Își menține încă drepturile de viață umană și pe acestea El este gata să lefolosească, să le dea ca preț de Răscumpărare, ca o satisfacție deplină pentru Adam și pentru tot ce a fost pierdut prin el.
