VĂL—Același văl neridicat. (Q728-3)
Întrebare (1910-Z)—1—Te rog explică acest text: “Și nu facem ca Moise, care își punea un văl peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și ațintească ochii asupra sfârșitului a ceea ce este desființat. Dar gândurile lor au fost întunecate, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, același văl rămâne neridicat, fiindcă vălul este desființat în Cristos” — 2 Cor. 3:13, 14.
Răspuns—Intenția a fost ca Legământul Legii să nu fie perpetuu, din cauza imperfecțunilor legate de el. Totuși, n-a fost încă desființat, în sensul de a fi pus întru totul deoparte. El încă operează și încă este o condamnare asupra acelora care sunt sub el. Dar pentru “cei care sunt în Cristos Isus” nu mai există condamnare; în ceea ce-i privește pe ei, este desființat.
Atunci gândul ar fi că apostolul vorbește aici despre Legământul Legii ca fiind desființat în sensul că este condamnat sau că s-au făcut aranjamente pentru trecerea lui. “Căci Cristos este sfârșitul Legii, pentru îndreptățirea oricărui credincios” (Rom. 10:4), nu pentru oricine care și-a dat doar acordul intelectual, ci pentru cei care cred în sens scriptural — pentru toți aceia care devin urmașii Săi, toți aceia care cred atât de deplin mesajul Său încât acceptă pregătirile minunate pe care El le-a oferit; pentru că se poate spune în mod potrivit că niciunul nu este pe deplin credincios dacă nu acceptă oferta lui Dumnezeu de glorie, onoare și nemurire — o propunere atât de minunată încât oricine a cărui credință într-adevăr o înțelege, va jertfi orice alt lucru imaginabil ca să se poată folosi de această ofertă.
De aceea, dacă unii se supun parțial, concluzia este că ei cred numai parțial; dar dacă ei cred pe deplin, atunci toate aranjamentele sunt pentru ei, aranjamente prin care să-și poată “întări chemarea și alegerea”; de aici afirmațiile frecvente că “toate lucrurile” sunt pentru credincioși — cei care cred în sensul potrivit, deplin, complet. Așa că “Cristos este împlinirea Legii” pentru toți aceștia, și aranjamentul este că toată lumea va avea ocazia de a veni la deplină cunoștință și la deplină credință în timpul veacului Milenar. Întregii națiuni evreiești i se va da o ocazie de transfer de la Legământul Legii de sub Moise, la Noul Legământ (al Legii) sub Cristosul glorificat, în Împărăția Sa Mijlocitoare.
VÂNTURI—Referitor la cele patru vânturi ale cerului. (Q737-1)
Întrebare (1911)—1—În Apocalipsa citim despre cele patru vânturi ale cerului care sunt ținute de patru îngeri ca să nu sufle peste pământ nici să nu vatăme copacii și iarba etc. Ce înțelegem noi că înseamnă aceste vânturi și cât de curând să ne așteptăm să fie dezlegate?
Răspuns—Aceasta este, bineînțeles, o expresie simbolică, dragi prieteni. Toată cartea Apocalipsei este simbolică. Cele patru vânturi noi înțelegem a reprezenta ceva complet, cum vorbim despre un pătrat că este complet, și despre cele patru colțuri ale pământului; și iarăși vorbim despre nord, sud, est și vest, dând astfel, figurativ, cele patru colțuri ale pământului. Și este prezentat că îngerii țin vânturile. Ce vânturi? Ei bine, anumite vânturi sunt reprezentate în limbaj simbolic ca fiind doctrine false — ca de exemplu, “să nu mai fim … duși încoace și încolo de orice vânt de învățătură” (Efes. 4:14). Aici se vorbește simbolic despre doctrine false, vânturi care poartă pe cei ce nu sunt stabili, care nu înțeleg planul divin; ei niciodată nu se stabilesc cu privire la sensul unui subiect, pentru că n-au avut niciodată o înțelegere bună a lui. Ei nu au avut niciodată influența întăritoare a adevărului asupra lor. Apoi vânturile sunt folosite să reprezinte conflicte. Și din nou vânturile sunt folosite să reprezinte război, strâmtorare și confuzie. Și patru vânturi dezlegate ar reprezenta un vârtej de vânt, când cele patru vânturi se vor uni; și astfel Scripturile arată că la sfârșitul acestui veac, timpul de strâmtorare care va veni pe pământ va fi ca un vârtej de vânt din cele patru colțuri ale pământului. Ce va cauza acest vârtej de strâmtorare? Vă reamintesc că despre Satan se spune că este prințul puterii aerului, și altfel se spune că este prințul demonilor. Aceste puteri ale aerului, credem noi, sunt puterile demonice, puterile spiritelor rele, și gândul nostru despre dezlegarea celor patru vânturi este că aceasta înseamnă o dezlegare a îngerilor căzuți din restrângerea care a fost asupra lor de aproximativ 4300 de ani, de când acești îngeri căzuți au păcătuit, după cum spune Sf. Petru, când se pregătea corabia — mergând înapoi până în zilele lui Noe; ei au fost atunci închiși pentru neascultarea de Dumnezeu; ei au fost restrânși în lanțurile întunericului, spune Sf. Petru, și Sf. Iuda de asemenea, și această legare în lanțurile întunericului trebuia să fie până la un anumit timp, și anume, până la judecata Zilei celei Mari. Gândul nostru este că acest text scriptural se referă la aceleași puteri ale aerului. Aceiași îngeri căzuți; și lăsarea lor liberă sau dezlegarea lor din restrângere înseamnă că va veni timpul când Dumnezeu nu va mai restrânge aceste spirite rele, și că va veni un mare timp de strâmtorare peste omenire, ca o consecință a faptului că le-a fost permis să se amestece cu rasa umană. Nu ne putem îndoi că anumite spirite care au făcut ravagii în zilele Domnului nostru ar fi făcut mai rău dacă ar fi avut posibilitate. Nu ne îndoim că ele ar face la fel azi dacă le-ar fi permis. Evident, după cum gândesc eu, îngerii căzuți au fost legați toate aceste secole. Vântul încă n-a fost lăsat să sufle, marea furtună pe care ei sunt dispuși s-o urzească încă n-a fost permisă să vină și nu va fi permisă să se întâmple până cei 144.000 vor fi fost pecetluiți pe frunțile lor; adică până când toți aleșii vor fi recunoscuți de Dumnezeu, identificați și completați. Atunci aceste influențe rele vor fi permise să vină brusc peste pământ și va avea loc un timp de strâmtorare cum n-a mai fost niciodată de când sunt popoare. Isus spune, “necaz așa de mare … nici nu va mai fi” (Mat. 24:21).
VEȘNIC—Aplicat sodomiților. (Q262-2)
Întrebare (1907)—1—În Iuda 7, referitor la sodomiți, cuvântul “veșnic” descrie foc, răzbunare sau suferință?
Răspuns—Răspunsul meu ar fi că descrie foc — foc veșnic; suferind răzbunarea focului veșnic; în acest fel sună traducerea. Cred că este bine. Ce fel de foc veșnic a fost acesta? A continuat să ardă într-una, și dacă ai merge în locul unde a fost Sodoma ai vedea-o arzând și acum? Nu. Atunci ce fel de foc veșnic a fost acesta? A fost un foc ale cărui efecte au fost veșnice; n-a fost un foc care a ars puțin și s-a stins, ci a ars până s-a făcut totul cenușă. Și astfel, când Domnul va distruge pe cei răi, El îi va distruge cu un foc veșnic, adică, un foc care va fi complet și va termina lucrarea. Nu va fi o distrugere pentru puțin timp din care să fie recuperați, ci va fi răzbunarea distrugerii complete. În limbajul de fiecare zi, dacă vă gândiți, folosiți o mulțime de figuri de stil; fiecare persoană care poate vorbi folosește figuri de stil; iar în timpurile din vechime, se pare că se foloseau aceste figuri de stil mai mult decât le folosim noi azi. Au făcut toate limbile în imagini. Unele din cele mai vechi limbi au fost toate imagini și chiar toată scrierea cuvântului era formată din imagini. Unele din acele vechi hieroglife care au fost găsite în Egipt și în alte părți sunt toate imagini. Așa că toate cuvintele noastre sunt imagini.
VIAȚĂ—Cum se ajunge la viață perfectă. (Q438-1)
Întrebare (1909)—2—Cum poate o ființă imperfectă obține viață perfectă?
Răspuns—Dacă vreunul nu va reuși să ajungă la viața perfectă, va ajunge în moartea a doua. Așa înțeleg eu. Eu înțeleg că aceasta este legea lui Dumnezeu și nimeni nu va fi vreodată acceptabil pentru Tatăl decât dacă se ridică la standardul acelei legi. “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu toată cugetarea ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Aceasta este cea mai simplă și cea mai slabă ascultare pe care o va accepta Domnul. Dacă voi și cu mine nu ne ridicăm la acel standard, nu vom obține viață perfectă. Cum putem face aceasta? Va atinge toată lumea în Veacul Milenar acel standard? Da. Aceasta va fi lucrarea Veacului Milenar. Oricine va fi vrednic de viață veșnică va fi vrednic de acea perfecțiune. Dumnezeu nu are standarde diferite. Acesta este standardul întregii creații. Nici unui înger nu-i va fi dată viață veșnică cu Domnul dacă nu are această perfecțiune. Cât despre lume, toți vor trebui să atingă acel standard, iubire deplină pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor. Dar, veți spune voi, aici suntem cu capetele noastre deformate — cum vom putea ajunge acolo? Voi nu sunteți în încercare după trup. Sunteți în încercare ca nouă creatură. Dacă noi nu ne învățăm lecțiile ca noi creaturi, nu vom fi potriviți pentru absolvire când va veni timpul. Dacă nu lăsăm pe Domnul să dezvolte acest caracter în noi, nu vom fi potriviți pentru viață pe nici un plan. Există anumite principii pe care Domnul le pune, și dacă este să avem viață veșnică, trebuie s-o obținem pe aceste principii. El nu lucrează cu noi după trup, ci după spirit. Inimile, voințele, intențiile și străduințele noastre vor trebui să manifeste acea iubire perfectă pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Să presupunem că datorită imperfecțiunii mele fac ceva neplăcut. Imediat ce Noua Creatură află aceasta, ca o nouă creatură trebuie să mă duc și să îndrept acel lucru. Dar vei spune: “Să presupunem că mândria din inima mea nu mă va lăsa”. Atunci nu ești felul pe care-l caută El. Dacă ai făcut ceva greșit și te-ai supărat pe un frate sau o soră, du-te la Domnul și mărturisește-I greșeala ta. Dacă ești numai al Lui, vei dori să faci acele lucruri care-I plac Lui. Fixați-vă principiul; în ce măsură este inima mea loială lui Dumnezeu, Cuvântului lui Dumnezeu și dreptății? Cât timp suntem oameni naturali nu putem să nu avem imperfecțiuni. Odată în Allegheny după ce am predicat despre a nu vorbi de rău, arătând cât de contrar este aceasta cu voia Domnului și cu sfaturile Cuvântului Său, o anumită soră mi-a spus, când am dat mâna cu ea: “Frate Russell, sunt așa de bucuroasă că ai predicat aceasta, pentru că este exact de ceea ce aveam nevoie”; și înainte de a-mi lăsa mâna a și început să vorbească de rău. Biata soră făcea cum putea mai bine și m-am gândit că va învăța treptat. Ea aprobase lucrurile pe care le-a auzit și gândea că le aplică pe deplin. Dacă uneori găsiți pe unii frați și surori că nu apreciază unele din cele mai înalte principii, amintiți-vă că apostolul spune că Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii. Nu sunt toți de jos — unii din poporul Domnului sunt cei mai nobili oameni din lume, dar “nu mulți puternici, nu mulți de neam ales”, ci în principal lucrurile de jos (1 Cor. 1:26, 28). Și nu fiți prea siguri că voi înșivă nu aveți ceva josnicie. Simpatizați și bucurați-vă dacă vedeți pe frații și surorile voastre câștigând avantaj asupra creaturii vechi. Creatura veche este aceea de jos pe care El a acceptat-o. Harul transformator al inimii, noua creatură, dovedește tot mai mult care este acea voință bună și acceptabilă a lui Dumnezeu. Uneori dau un exemplu cu o scară gradată începând cu zero. Unii au 40, unii 50, unii 20, unii 30, și unii numai zece la sută din perfecțiunea care aparține unei ființe umane perfecte. Când aceștia se consacră, orice ar fi ei, Domnul este de acord să-i ia și le dă har suficient. Să presupunem că un om este evaluat la 50 sau 70, sau este unul cu numai 30 la sută. Domnul completează celelalte 70 la sută. Harul Său este suficient — suficient pentru nevoile fiecăruia pe care-l primește. Harul Domnului este suficient și completează fiecare lipsă. El te va judeca după ce este inima și intenția ta. Voința ta niciodată nu trebuie să fie la nivelul de 90 sau 50. Intenția trebuie să fie la nivelul de 100 și dacă faci voia Lui după cea mai bună capacitate a ta, aceasta îți este socotită ca 100 și tu ești al Lui și în deplină comuniune cu El. Acel nivel de 100 înseamnă o inimă perfectă. Dar Domnul cere mai mult de la noi decât va cere de la lume. El cere să-L iubim cu toată mintea și puterea noastră și pe aproapele nostru ca pe noi înșine, dar va cere aceasta și de la lume. Veți spune, cum poate cere mai mult? El cere mai mult de la tine și de la mine. Cum? Isus a spus: “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unul pe altul. Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unul pe altul!”. Tu trebuie să procedezi cu aproapele tău ca și cu tine însuți. Nu trebuie să dai tot ce ai sau să-ți sacrifici propriile interese și apoi să duci lipsă. Dar când este vorba despre ucenicii Domnului este un lucru diferit. Aceasta a însemnat sacrificiul vieții Domnului nostru. Noi trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El. V-ați obligat prin acel aranjament și nu puteți fi unul din turma mică dacă nu sunteți jertfitori. Fiecare din acea turmă mică este un preot jertfitor, așa că dacă aparțineți de Preoțimea Împărătească veți fi jertfitori.
VIAȚĂ—La sfârșitul Veacului Milenar. (Q440-1)
Întrebare (1910)—1—Va avea omenirea curățită la sfârșitul Veacului Milenar viață eternă sau viață veșnică?
Răspuns—Răspunsul meu este că acești termeni “veșnic” și “etern”, după cum sunt folosiți în Scriptură, nu sunt folosiți cu aceeași exactitate cum pare să presupună cel care scrie aici. Ideea generală a Scripturilor pare să fie nu de viață eternă, ci viață veșnică, dacă-i să faci distincție între ele. Dar majoritatea oamenilor nu fac distincție între ele și consideră că dacă spun viață eternă, ei înțeleg viața care ține veșnic; și dacă spun viață veșnică, ei de asemenea înțeleg acea viață care ține veșnic; deci cu acea definiție ei sunt corecți oricum. Dar dacă vei adăuga la cuvântul viață “veșnică” ceva ce înseamnă viață nemuritoare, atunci este o greșeală. Nu ar fi potrivit să-l folosim cu acest gând în minte; lumea nu va avea nemurirea, ci lumea va avea viață veșnică, sau, în acest sens al cuvântului, viață eternă sau fără sfârșit.
VIAȚĂ—Viața posedată de Omul Isus și de Isus Cristos. (Q440-2)
Întrebare (1916)—2—Isus Cristos Domnul nostru are aceeași viață pe care a avut-o omul Isus?
Răspuns—Iarăși nu suntem siguri ce are în minte cel care întreabă. Noi am spus în Volumul I că toată viața este la fel. Viața este viață. Dumnezeu are viață. Îngerii au viață. Omul are viață. Animalele au viață. Păsările și peștii au viață. Deci, desigur, Isus a avut aceeași viață cum a avut înainte. Natura este diferită, și astfel Dumnezeu are viață pe plan divin sau natură divină. Heruvimii au viață pe planul lor, îngerii pe al lor, omul pe al său, iar animalele etc., pe al lor. Fiecare are viață potrivit naturii sale. Să presupunem că cel care întreabă a vrut să spună: Isus are aceeași natură și viață pe același plan ca înainte? Răspunsul nostru ar fi: Nu. “Fiind omorât în trup, dar făcut viu în duh” (1 Pet. 3:18). El a fost o ființă spirituală cu o natură spirituală și de aceea a avut o viață spirituală după învierea Sa; pe de altă parte, El a avut natură umană cu putere umană și cu viață umană când a fost omul Isus. Ca Logos sau purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, El a avut o viață spirituală. După aceasta El a venit în lume să Se jertfească pe Sine. Când S-a jertfit, El a terminat lucrarea pe care I-a dat-o Tatăl de făcut. Apoi Tatăl L-a înviat din morți și El Și-a arătat această schimbare apărând în diferite forme, arătând că era o ființă spirituală cu o natură diferită. El nu S-a manifestat ca un om, ci după înviere S-a manifestat ca o ființă spirituală și în același timp a arătat schimbarea de la natură umană la natură divină.
VIAȚĂ VEȘNICĂ—Acum este reală sau socotită? (Q262-3)
Întrebare (1906)—1—Credincioșii consacrați au acum viață veșnică, sau este doar socotită? Dacă este socotită, explică Ioan 5:24, care spune: “Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică”.
Răspuns—Aceasta este o întrebare foarte asemănătoare, după cum veți înțelege, cu cea de dinainte și se poate răspunde în același mod. Este mai important să prinzi ideea corectă decât să argumentezi care ar fi cea mai bună cale de a arăta acest adevăr. Amândouă modurile de a expune ideea sunt într-adevăr corecte. Puteți spune că avem viață veșnică acum, și să dovediți aceasta în felul următor: Domnul a promis viață veșnică celor care-L iubesc și cuvântul lui Dumnezeu este sigur, și din moment ce a promis aceasta, vorbind prin credință din acel punct de vedere al promisiunii lui Dumnezeu, pot zice, da, eu am viață veșnică. Și totuși este foarte asemănător cu un fapt pe care l-am ilustrat uneori printr-un cec. Să presupunem că tu mi-ai dat, sau am primit de undeva un cec și acel cec este în buzunarul meu. Să presupunem că cecul ar fi de 100 de dolari și că aceștia ar fi singurii bani pe care i-aș avea, iar cineva ar veni și ar spune: “Ai ceva bani, frate Russell?” Vedeți, aș putea spune da sau nu, pentru că un cec nu este bani, dar am un cec care valorează bani. Exact așa ne-a dat Dumnezeu viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Aceasta este o afirmație clară. Aceasta este mărturia, că El ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Și când Cel care este viața noastră Se va arăta, ne vom arăta și noi împreună cu El în glorie. Așa că vedeți că avem viață veșnică în același sens în care avem cecul în buzunar. Este valoarea a tot ce aceasta va atrage după sine, și totuși nu este viața însăși. În ceea ce privește viața însăși, ea este mântuirea care ne va fi adusă la descoperirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos.
VIAȚĂ VEȘNICĂ—Va fi determinată de încercarea finală. (Q441-1)
Întrebare (1912-Z)—1—Va include restabilirea dreptul la viață veșnică, sau acest drept va fi determinat de încercarea finală care va veni la sfârșitul Veacului Milenar?
Răspuns—Perfecțiunea i-a fost dată inițial lui Adam; și în virtutea perfecțiunii lui, a avut dreptul să continue să trăiască, dacă era ascultător. Dar așa cum Dumnezeu a văzut potrivit să încerce pe tatăl Adam, tot așa va încerca El și familia umană. Și încercarea finală, după ce Împărăția va fi predată Tatălui, va fi în privința încercării vredniciei lor de a atinge aceste drepturi de viață și de a le păstra veșnic. Mia de ani de domnie a lui Cristos va fi pentru aducerea omenirii la perfecțiune. La sfârșitul acelei domnii, cei care vor fi atins perfecțiunea vor fi predați Tatălui. Noul Legământ va fi îndeplinit pentru ei tot ce a fost intenționat să îndeplinească. Dar înainte ca Dumnezeu să-i considere vrednici de plinătatea vieții Lui veșnice, El va avea grijă ca toți să fie încercați individual și fără niciun Mijlocitor. Putem fi siguri că încercarea va fi una hotărâtoare și dreaptă.
VINDECĂRI—Cheamă bătrânii, roagă-te și unge-l. (Q323-3)
Întrebare (1909)—2—Cum trebuie creștinii să urmeze sfaturile din Iacov 5:14-15. “Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe bătrânii adunării și ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului … și dacă a făcut păcate îi vor fi iertate”.
Răspuns—”Și dacă a făcut”, aceasta consider eu că este esența. Sugestia este că o astfel de persoană a păcătuit, devine înstrăinat de Dumnezeu și nu este în stare să meargă la El. De aceea în această condiție tristă și separată, chiar “dacă a făcut păcate”, el poate chema pe bătrânii Bisericii și să-și mărturisească greșeala, după cum a spus apostolul: “Mărturisiți-vă deci unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții” (Iac. 5:16). Aceasta aș înțelege eu a fi vindecare spirituală. De ce nu vindecare fizică? A înțelege așa, ar fi a înțelege în dezacord cu întreaga Biblie, care ne spune că în loc să ne așteptăm la vindecare fizică, noi trebuie să ne punem viețile în sacrificiu. Nu există nicăieri nici o sugestie că ucenicii Domnului nostru au fost vindecați de El. În timp ce Isus a trimis pe ucenicii Săi să vindece pe alții, niciodată nu le-a spus să se vindece pe ei înșiși, și niciodată nu s-au vindecat, și Isus nu i-a vindecat niciodată. În cazul lui Pavel, el menționează mai mulți frați care erau bolnavi, și Domnul a avut milă și în final i-a videcat, dar apostolul n-a poruncit să se facă vreo minune pentru ei, nici nu le-a dat nici un șorț sau ștergar, etc., dar a făcut acest lucru pentru alții. Când mama soției lui Petru era bolnavă de febră, atunci ea a fost vindecată, dar nu Petru și nici vreunul dintre ucenici. Astfel, dacă afirmația lui Iacov trebuie privită ca una generală către Biserică, aceasta ar fi contrară cu orice altceva din Scriptură.
Când voi și cu mine am fost acceptați, am fost socotiți că am primit restabilirea sau viața și am fost sfătuiți să ne aducem corpurile ca o jertfă vie. Când Domnul nostru a fost obosit de lucrarea de propovăduire și învățare, S-a rugat El să fie vindecat? Ce a făcut El? A stat pe marginea fântânii și S-a odihnit, exact așa cum am face voi și cu mine când am fi obosiți. Când I-a fost foame, a poruncit pietrelor să se facă pâine? Nu, El a spus că puterea ar fi folosită în mod nepotrivit. Dar a folosit acea putere pentru a hrăni mulțimile și poate că a mâncat puțin din ceea ce a fost pregătit pentru mulțimi, ceea ce nu ar fi fost o folosire specială a puterii Sale pentru Sine. Noi suntem chemați la sacrificiu și nu la restabilire — aceea va fi în veacul următor.
Un prieten al meu, care crede în Adevărul Prezent, m-a chemat într-o zi și mi-a spus că este răcit. Am tras un sertar și am spus că îi voi da ceva care îl va ajuta. El a spus: “Nu, Domnul este vindecătorul meu și voi scăpa de aceasta în două, trei zile”. “O”, am spus eu, “m-am gândit că te-aș putea ajuta să treci peste aceasta mai repede”. Atunci mi-am amintit că el gândea că dacă are o durere de dinți sau de ureche sau o bătătură, Domnul îl va vindeca. El se interesa de un frate și a spus că a fost așa de bolnav că viața sa era fără speranță, și acest frate credea tot așa. Am spus: “Frate, voi folosi această ocazie pentru a-ți spune ceva. Tu crezi că trebuie să duci aceste dureri la Domnul și apoi să aștepți. Acum, frate, aș vrea să-ți atrag atenția asupra faptului că acest frate, deși îl are pe Domnul ca vindecător, este acum așa de bolnav că nici nu poți să-l vizitezi, și după ce a fost bolnav timp îndelungat, cheamă un doctor și se face bine. Acum tu ești bolnav, și îmi amintesc mai multe ocazii în care ai fost bolnav. În timp ce nu mă laud cu Domnul ca vindecătorul meu, nici cu sugestiile mele, vreau să îți spun că Domnul în providența Sa a condus în așa fel viața mea că am fost doar o zi bolnav în pat în 45 de ani. Frate, crezi că ar fi mai bine ca Domnul să te țină sănătos sau să te lase să te îmbolnăvești și apoi să te vindece?” Se părea că vede că Domnul îl poate ține sănătos.
Gândul meu este că voi și cu mine avem dreptul, după aranjamentele lui Dumnezeu, să facem tot ce putem în mod cuvenit și să folosim orice pentru sănătatea noastră fizică. Când îți este foame, mănânci carne, pâine și cartofi, și ele sunt unele din cele mai bune medicamente. De asemenea puțin somn. Noi nu ne gândim să ne lipsim de acestea. Și dacă eu m-am gândit că un pic de cătușnică (plantă erbacee cu proprietăți tonice, n.t.) sau orice altceva ar stimula ficatul și ar liniști stomacul, n-aș ezita să iau, la fel ca și pâinea sau cartofii, și aș crede că aș folosi aceeași judecată sănătoasă în întreținerea corpului. Citim: “Iată că v-am dat orice plantă … să fie hrana voastră” (Gen. 1:29). Fă tot ce poți, ești o creatură gemândă, fă orice pentru ușurarea ta. Când iau niște medicamente nu fac ceva deosebit de ce este liber și obișnuit pentru toată lumea. Am consacrat tot ce am Domnului, dar El niciodată n-a așteptat de la mine să renunț la a mânca pâine și carne sau la a lua puțină cătușnică dacă aceasta este bună pentru stomac.
VINDECĂRI—Referitor la porunca lui Isus. (Q324-1)
Întrebare (1911)—1—Ce înseamnă aceasta: când Isus a poruncit ucenicilor Săi să vindece bolnavii, să învie morții și să curețe pe leproși?
Răspuns—Ucenicii Săi au plecat și au făcut chiar acea lucrare într-o anumită măsură; dar există un pasaj în Scriptură la care se referă acest frate, care sună cam așa: “Și aceste semne vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate demoni … dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor face sănătoși”, etc. Ce este cu aceasta? De fapt, acest pasaj nu este o parte din Evanghelia originală; acest capitol se termină cu versetul nouă; totul după versetul nouă este o interpolare, este adăugat cândva prin secolul opt, după câte știm. Acesta nu este cel mai vechi manuscris în greacă, după cum toți cărturarii știu. Ca să vă dau o ilustrație de ceea ce a fost adăugat la Biblie luați ultimul verset al Evangheliei lui Ioan. Oricine poate vedea că aceasta este o interpolare; nu este în niciunul din manuscrisele vechi. Acesta zice în felul următor: “Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, gândesc că în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris”. Asta-i prea de tot! Cineva care a vrut să exagereze s-a simțit liber să adauge acel vers fără nici o autoritate. Acum, eu nu sunt de acord cu toate adăugirile la Cuvântul lui Dumnezeu; eu susțin doar ce a spus Dumnezeu, ceea ce este scris de profeții și apostolii Săi, nimic mai mult.
VINDECĂRI—Rezultat al rugăciunii. (Q325-1)
Întrebare (1913)—1—A sosit timpul potrivit în marele plan al lui Dumnezeu când consacrații se pot ruga pentru îndepărtarea defectelor mintale sau fizice ale copiilor?
Răspuns—Nu cred că binecuvântările restabilirii sunt cuvenite pentru lume încă. Eu înțeleg că restabilirea este pregătirea lui Dumnezeu care să fie inaugurată după a doua venire a lui Cristos și stabilirea Împărăției Sale. Ceea ce a făcut Isus în privința restabilirii la prima Sa venire, și ceea ce apostolii au făcut la acel timp, nu trebuie să le considerăm împotriva planului lui Dumnezeu și nu trebuie să considerăm că dacă Domnul a putut și a făcut minuni înainte de restabilire, aceasta ar arăta o violare a legii lui Dumnezeu, și astfel, dacă Dumnezeu ar da mai multe binecuvântări ale restabilirii acum, n-ar exista lege care să le împiedice, după cum n-a fost nici o lege care să împiedice pe Isus și pe apostoli să împlinească aceste binecuvântări ale restabilirii. Dar timpul pentru ele este în viitor. Deci, dacă eu ar fi să mă gândesc sau să mă rog pentru ei și în legătură cu infirmitățile lor, gândul meu ar fi cam așa: știu că Dumnezeu a făcut deplină asigurare pentru restabilirea copiilor mei și a altor copii, și pentru întreaga familie umană în curând; nu sunt sigur că Dumnezeu este gata să dea acum vreo manifestare specială în această direcție; dacă m-aș ruga în această privință, m-aș ruga cu anumite limitări în minte cât și în exprimare, și aș spune: “Doamne, deși Îți cer acest lucru, voia Ta să se facă și nu a mea”. N-aș vedea ceva rău în a face o astfel de rugăciune în astfel de condiții, spunând: “Doamne, nu știu dacă a venit timpul ca să binevoiești să acorzi o anumită măsură de restabilire copilului meu, de aceea las aceasta în mâinile Tale. Mă rog, dacă este în armonie cu voia Ta, ca astfel de binecuvântări să poată veni pentru el. Tată, nu cer nimic din drepturile restabilirii pentru mine, pentru că toate aceste drepturi pământești și ale restabilirii le-am sacrificat și de aceea nu cer nimic pentru mine”. Cererea mea ar fi numai pentru acest copil, cel care este subiectul rugăciunii.
VIZIUNI—”Va veni și se va împlini negreșit”. (Q729-1)
Întrebare (1915)—1—Ce înseamnă Habacuc 2:3? “Căci este o viziune al cărei timp este hotărât, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă întârzie, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit”.
Răspuns—Aceasta este explicată pe prima pagină a fiecărui număr al Turnului de Veghere. Dumnezeu a pregătit o mare viziune în Cuvântul Său, o mare descoperire. Aceasta este o ilustrație, ca să spunem așa. El a dat această ilustrație a planului Său mai mult sau mai puțin clar prin profeți și prin Lege. Jubileele au prefigurat restabilirea pentru toată lumea. Alte trăsături ale Legii, cum sunt jertfele Zilei Ispășirii etc., au ilustrat alte trăsături ale planului lui Dumnezeu. Paștile au reprezentat alte trăsături. Toate aceste ilustrații au fost armonizate într-o mare ilustrație sau imagine — marele plan al lui Dumnezeu de binecuvântare a omenirii. “Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta” i-a spus Dumnezeu lui Avraam. Toate acestea au format marea viziune, sau ilustrație pe care Dumnezeu Și-a propus s-o dea poporului Său.
În măsura în care noi ajungem să avem mintea lui Dumnezeu, putem înțelege tot mai clar ce înseamnă aceste lucruri. Cea mai importantă parte a ilustrației a fost că Mesia va veni și că El Își va stabili împărăția. Toate aceste pomisiuni sunt părți ale acestei mari imagini sau viziuni. Împlinirea ei ar părea că întârzie mult. Înseamnă aceasta că Dumnezeu a uitat acea promisiune făcută lui Avraam? pare să întrebe profetul. Uneori părea ca și cum Dumnezeu uitase de ea. “Dar”, declară profetul, “va veni și se va împlini negreșit”. În realitate nu întârzie. Uneori poate că ne-am aștepta să vedem mai mult decât vedem. Poate ne-am așteptat să vedem mai mult din strâmtorare asupra lumii până acum. Anul 1915 este trecut mai mult de jumătate și mă îndoiesc că vom vedea tot ce ne-am așteptat în acest an. Se pare că noi am încerca să grăbim împlinirea viziunii.
Dar totuși viziunea este pentru un timp stabilit; și nu trebuie să renunțăm. Noi ne încredem în aranjamentul lui Dumnezeu. N-a fost calea Domnului să se termine totul în octombrie 1914. Nu știu câte se pot întâmpla de acum și până în octombrie 1915. Dacă ar fi să presupun, n-aș fi în stare să văd cum se pot realiza toate așteptările noastre de acum și până în octombrie 1915. Sper să se realizeze. Voi aștepta mai mult decât până în octombrie 1915 dacă este necesar. Viziunea este sigură. Toate aceste lucruri binecuvântate vor veni în mod sigur; este vorba doar despre timpul Său și despre înțelegerea noastră a timpului Său. Când voi și cu mine am înțeles pe deplin aspectul principal al acestui lucru, suntem în mod sigur aproape de el. A fost un succes foarte aproape de exactitate că acest timp de strâmtorare a început aproape de octombrie 1914; și se desfășoară acum cu mare viteză. Nici o rugăciune ca să-l oprească nu este ascultată. Dacă timpul pentru războiul mondial ar fi fost numai o presupunere, aceasta ar fi fost în mod sigur un mare succes. Acesta ar fi fost un miracol. Noi ne-am apropiat foarte mult de el, dacă n-a fost exact.
VLĂSTAR—În El avem viața, mișcarea și ființa. (Q512-1)
Întrebare (1909)—1—(Fapt. 17:28), “Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii dintre poeții voștri: “Căci vlăstarii Lui suntem”” Ce se înțelege prin cuvintele, “vlăstarii Lui suntem”?
Răspuns—Apostolul se adresa păgânilor din Atena care ridicaseră un altar unui Dumnezeu necunoscut, și apostolul a vrut să li se adreseze în direcția superstiției lor. Când vorbești cu cineva este bine să ajungi în armonie cu el pe cât posibil. Nu-l pune la pământ și nu-l înfuria. Mulți din poporul drag al Domnului, cu cele mai bune intenții, stârnesc antagonismul celui cu care vorbesc și astfel aduc vătămare atât Adevărului cât și lor înșiși. Domnul nu ne-a trimis să luptăm. Dacă trebuie să ne luptăm cu cineva, aceasta este persoana noastră. Vă amintiți însărcinarea, “Duhul Stăpânului Domnul este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor blânzi” (Isa. 61:1). Imediat ce afli că persoana cu care discuți nu este blândă, trebuie să renunți — nu antagoniza cu el, nu lua o daltă și un ciocan și nu încerca să-i faci o ureche. Însărcinarea noastră spune mai departe și zice că nu numai să vestim evanghelia, ci și să “pansăm pe cei cu inima zdrobită”. Noi nu trebuie să încercăm să le zdrobim inimile. Mulți par să creadă că ei sunt însărcinați să meargă să vadă câte inimi pot zdrobi, dar nu există așa ceva în însărcinare. Căutați inimile care sunt deja zdrobite, pentru că sunt o mulțime în lume. Voi și cu mine vrem să fim făcători de pace, încercând să facem tot binele care-l putem, să pansăm inimile zdrobite și să turnăm pe ele uleiul spiritului Domnului. Să lăsăm pe Domnul să-l folosească pe diavol și pe alții să zdrobească inimile oamenilor; El știe cum. Orice am face trebuie să facem cu cuvintele vieții. Uneori un cuvânt va intra direct în inimă, exact ca atunci când Petru a spus că evreii L-au omorât pe Prințul Vieții; dar aceasta să fie săgeata adevărului și nu a cuvintelor voastre, și ea să-i facă să cadă sub El. Când ei manifestă părere de rău și căință, amintiți-vă ce le-a spus Petru când au întrebat, Oameni și frați, ce să facem să fim mântuiți? A spus Petru, Trebuie să vă pară rău, căiți-vă și o vreme să vă pară rău? Nu, el a pus pe loc niște undelemn și a început să lege inimile zdrobite. El a spus, Pocăiți-vă dragi prieteni, știu că ați făcut-o din neștiință, Dumnezeu știe aceasta. Și așa, el a încercat să-i vindece.
Altă parte a întrebării este aceasta: Vorbind cu acești oameni din Atena, Pavel a spus: Trecând, am remarcat unul din altarele voastre și pe el erau înscrise cuvintele: “Unui Dumnezeu necunoscut”. Ei bine, vă spun etc., și Pavel a continuat și le-a spus că ei nu trebuie să se gândească la acești idoli ca fiind Dumnezeu, ci că Dumnezeu este marele Creator care a făcut toată lumea, și le-a amintit că unii dintre proprii lor profeți au recunoscut același lucru. Vedeți, el se punea alături de ei. Pavel nu spune că ei erau fii ai lui Dumnezeu și în armonie cu Dumnezeu. Întreaga lume zace în cel rău care îi ține sub puterea lui, spunându-le că Dumnezeu este un Dumnezeu furios, ceea ce îi conduce spre a-L urî. Nu, apostolul i-a încurajat să-L cunoască pe Dumnezeu care i-a făcut, și care îi va primi înapoi dacă vor veni pe calea stabilită de El.
VOINȚĂ—Moartea voinței așa cum este ilustrată în Umbrele Cortului Întâlnirii.
(Q735-1)
Întrebare (1910)—1—Te rog dă unele ilustrații ale punerii propriei voințe la moarte numai prin supunere așa cum este menționată în Umbrele Cortului Întâlnirii pag. 71.
Răspuns—Nu-mi amintesc citatul din Umbrele Cortului Întâlnirii. Nu înțeleg exact întrebarea. Propria voință este aceea pe care am avut-o la început când am venit la Dumnezeu și pe care am predat-o când ne-am prezentat trupurile ca jertfe vii. Dacă nu ne predăm voința, atunci Dumnezeu nu ne acceptă deloc. Oricine nu-și predă voința sa, nu dă nimic, pentru că voința duce cu ea totul, și Dumnezeu nu va accepta altceva. Acum să presupunem că ne-am predat voința când am făcut consacrarea către Domnul, și să presupunem că continuăm pe cărarea vieții, având încercări și dificultăți, și nu reușim să menținem această supunere a voinței noastre; și să presupunem că voința cărnii este tare și voința Noii Creaturi nu cucerește voința cărnii — ce se întâmplă? Atunci noi nu umblăm după spirit în mod potrivit. Aceasta înseamnă că noi cedăm câte ceva cărnii, și apostolul spune că dacă trăim potrivit cărnii vom muri, dar dacă prin spirit omorâm faptele cărnii vom trăi. Deci fiecare dintre cei învingători vor trebui să omoare voința și faptele cărnii și să le aducă în supunere. Este posibil să cucerim carnea? În mințile noastre este posibil, și despre aceasta vorbește Dumnezeu. El vorbește minții și inimii voastre. Nu trebuie să consimțiți la păcat, nu trebuie să fiți servi ai păcatului. Noua Creatură nu poate să primească ordine de la creatura veche. Noua Creatură trebuie să fie învingătoare. Uneori poate fi o mare luptă între cele două, dar dacă ai fi fost credincios ducând o luptă puternică împotriva cărnii, chiar dacă ai avut un eșec, Dumnezeu te poate socoti totuși că ai fost credincios în măsura în care ai putut și să-ți dea o binecuvântare, și să facă într-adevăr din aceea o putere pentru tine în viitor, dacă îți vei aminti de acel punct slab data viitoare. Vei spune, Aici este locul în care am alunecat înainte. Îți amintești dacă trecând pe o stradă, a fost un loc alunecos și ai căzut? Când ai trecut din nou prin acel loc ai zis, Aici este locul unde am căzut odată. Îți vei aminti locul unde ai căzut înainte, când era acoperit de zăpadă, și cum ai căzut. Am avut această experiență de mai multe ori. În lucrurile spirituale este la fel. Poate într-un loc ai alunecat și ai căzut și aceea alunecare în providența lui Dumnezeu te poate face foarte puternic în acel anumit punct, pentru că de fiecare dată când te apropii spui, “Aici, atenție!” Și aceasta îți va întări caracterul chiar în acel punct. Așa că prin diferite experiențe Domnul ne învață în Școala lui Cristos. Și să nu uităm niciodată că El se uită la inimă; și dacă inima este învingătoare, chiar dacă ai căzut în acea anumită încercare la acel anumit moment, și dacă atunci când ai ieșit din dificultate ai mers la Domnul, în numele marelui Avocat, și ți-ai cerut scuze de la El, și i-ai spus cât de rău îți pare, și cum te vei strădui în viitor să faci mai bine, atunci știi că ai fost iertat și astfel a fost câștigată o victorie. Tu n-ai socotit totul când ai alunecat și ai căzut, dar ai socotit după aceea, când caracterul tău a fost întărit prin urmarea îndrumărilor Cuvântului Domnului și ai venit cu curaj la tronul harului ceresc ca să poți căpăta milă și să găsești ajutor la orice timp de nevoie.
VOINȚĂ—Cum să determini voia Domnului? (Q736-1)
Întrebare (1910-Z)—1—Să presupunem că cineva are în minte o lucrare care el crede că este condusă de Domnul, și totuși alții care sunt la fel de consacrați Domnului ca și el par să creadă că poate să nu fie conducerea Domnului, există vreo cale prin care el poate să se asigure că are dreptate?
Răspuns—Noi credem că o regulă bună este, atunci când cineva nu este sigur care este calea bună, să stea pur și simplu și să aștepte, dacă în acea chestiune se poate proceda astfel. Dar dacă este un lucru care nu poate fi amânat ci trebuie determinat pe loc, n-ar fi bine să aștepte; dar în multe cazuri ar fi bine doar să stea și să aștepte.
De exemplu, un domn ne-a întrebat dacă să construiască o casă sau nu. Noi nu ne-am grăbit să-l sfătuim, și el a insistat să-i spunem gândul nostru. După ce ne-a spus toate condițiile, l-am sfătuit să n-o construiască și i-am arătat motivele noastre. Noi n-am încercat să-i impunem vederile noastre, ci l-am lăsat. Este bine să ne amintim să nu ne îngrijorăm prea mult pentru lucruri care nu sunt pentru noi a le decide; ne-am feri astfel de multe probleme. În orice lucru însă, care este pentru noi a-l decide, trebuie să folosim foarte multă grijă și judecată și să încercăm să găsim voia Domnului cu privire la acel lucru.
În cazul când oamenii au opinii diferite despre lucruri, noi credem că este bine ca cineva, dacă resposabilitatea este a lui, să audă ce au de spus alții și apoi să considere chestiunea cu cât este posibil de multă înțelepciune și judecată, și să acționeze după cea mai bună judecată a sa, luând în considerare motivele prezentate de prietenii săi, ținând însă minte că responsabilitatea deciziei îi aparține.
VOINȚĂ—Voința umană în contrast cu natura. (Q736-2)
Întrebare (1913)—2—Crezi că există vreo diferență între voința depravată și natura umană?
Răspuns—Natura umană nu are o voință depravată. Natura umană este ceea ce a avut Adam. Voința depravată este în noi acum din cauză că avem natura umană depravată. Voința lui Adam, ca om perfect, a fost o voință umană perfectă, și voința omului natural de azi, din cauză că el este depravat, este o voință depravată.
VOINȚĂ—Noua voință precede conceperea de spirit. (Q736-3)
Întrebare (1915)—3—Te rog să explici înțelesul noii voințe umane, sau diferența dintre aceasta și Noua Creatură?
Răspuns—Noua voință umană — nu sunt sigur dacă s-o numim mai bine voință umană. Numiți-o noua voință! Noua voință apare înainte de a deveni Noi Creaturi. Trebuie să ai o voință de a face voia lui Dumnezeu înainte de a căuta s-o faci. Și când cauți să faci voia lui Dumnezeu îți vei aminti că El te-a îndrumat să mergi la Domnul Isus Cristos pentru instrucțiuni. Apoi, mergând la El pentru instrucțiuni, El devine Înțelepciunea ta și îți arată calea. Dar tu ai vrut să faci aceasta înainte de a veni. Aceea a fost o voință nouă, dar a fost în totalitate a ta. Nu are importanță ce ți-a dat impulsul să-ți schimbi atitudinea față de Dumnezeu și de dreptate, voința ta a fost la început cea care a vrut să facă voia lui Dumnezeu. N-a fost Creatura Nouă; pentru că nici o Creatură Nouă nu începe până ce nu are loc conceperea de spirit, și aceasta nu are loc până după ce ai voință nouă.
Această voință acceptă termenii îndreptățirii, adică face o deplină consacrare. Când voința pământească — noua minte pământească — acceptă termenii îndreptățirii, prin supunere în consacrare deplină Domnului, persoana este concepută de Spiritul sfânt. Apoi el devine o Nouă Creatură. Atunci noi putem vorbi despre această voință ca despre noua voință, pentru că în jertfirea noastră noua voință nu moare, ci devine voința Noii Creaturi, și este chiar mai conformată lui Dumnezeu din motivul că posesorul ei este conceput de Spiritul lui Dumnezeu. Acum această voință nouă începe să domine totul. Ea are control deplin și doar atunci este recunoscută de Dumnezeu. Persoana are o poziție nouă de când primește conceperea de Spirit.
VOLUMUL ȘAPTE—Referitor la numărul fiarei. (Q645-1)
Întrebare (1909)—1—Apoc. 13:18: “Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este un număr de om. Și numărul ei este: șase sute șaizeci și șase”. Ce înseamnă aceasta?
Răspuns—Vedeți volumul șapte.
VOLUMUL ȘAPTE—Va fi editat la timp pentru Turma Mică de această parte de
văl? (Q730-1)
Întrebare (1910)—2—Avem motiv să așteptăm ca volumul 7 să fie publicat la timp pentru a fi de ajutor celor din Turma Mică de această parte de văl?
Răspuns—Nu știu dacă aveți motiv sau nu. Cred că va fi publicat la timp pentru a fi de folos de această parte de văl pentru Turma Mică, pentru că înțeleg că acesta va fi special pentru Turma Mică și nu pentru alții, decât pentru Turma Mică și Marea Mulțime. Nu este pentru lume.
VOLUMUL ȘAPTE—Referitor la anul 1913. (Q730-2)
Întrebare (1913)—3—Va fi publicat volumul 7 al Studiilor în Scripturi înainte de 1913?
Răspuns—Aceasta este mai mult decât știu eu.
VOLUMUL ȘAPTE—Este el Foto-Drama? (Q645-2)
Întrebare (1914)—4—Este Foto-Drama Creației o parte a volumului șapte?
Răspuns—Trebuie să mă întrebați ceva mai ușor. Nu știu, dragi prieteni, și nu sunt un ghicitor atât de bun ca unii dintre voi. Puteți pune această întrebare unora din ceilalți prieteni și puteți primi pe loc un răspuns. Eu nu știu. Nu cred că ea este volumul șapte. Scenariul Foto-Dramei este un volum frumos și vorbește despre planul veacurilor. Și eu aștept volumul șapte. Așteptați până iese de la tipar — dar vă spun un secret, încă nu este la tipar.
VOLUMUL ȘAPTE—Referitor la timpul pentru înțelegerea lui. (Q645-3)
Întrebare (1916)—1—Din moment ce Apocalipsa a fost discutată conform programului de ieri, să înțelegem că a sosit timpul ca Apocalipsa să fie înțeleasă? Dacă da, te rog explică Apoc. 20:10: “Și Diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde este fiara și prorocul mincinos. Și vor fi chinuiți zi și noapte, în vecii vecilor”. În ce constă “chinuirea”? Cine îi chinuie?
Răspuns—Faptul că ieri am discutat anumite trăsături ale Apocalipsei nu înseamnă că toți vorbitorii au înțeles tot ce este scris în Cartea Apocalipsei. În privința celor șapte Biserici, noi am scris despre ele în Turnul de Veghere din 1880 și 1882. Cele șapte Biserici au fost menționate atunci, și acele caracteristici au fost discutate din când în când. Dar sunt anumite lucruri în Apocalipsa pe care nu le înțeleg, și din acest motiv nu scriu Volumul Șapte. Nu vreau să merg pe ghicite în acel volum. Atunci când voi scrie Volumul Șapte despre Cartea Apocalipsei, voi avea o înțelegere satisfăcătoare a învățăturilor acelei Cărți. Nu-l voi scrie până atunci. Cu privire la înțelegerea mea despre Apocalipsa 20:10, cred că veți găsi o disertație satisfăcătoare asupra acestui text în “Turnul despre iad”. Toți aveți Turnul despre iad; și dacă nu-l aveți, puteți folosi Volumul Cinci în care acest text este tratat în mod complet. În acest fel veți găsi o tratare mult mai bună a acestui text decât v-aș putea da eu acum.
VOLUMUL ȘAPTE—Referitor la lovirea Iordanului. (Q646-1)
Întrebare (1916)—2—Volumul Șapte va fi scris înainte sau după lovirea apelor Iordanului de către antitipicul Ilie?
Răspuns—Există anumite lucruri care se cuvine să nu le spunem nimănui; și între aceste lucruri sunt acelea pe care nu le știm.
VOLUMUL ȘAPTE—Ultima declarație a Pastorului Russell. (Q646-2)
Întrebare (1916-Z)—3—(Pusă de fr. Sturgeon cu câteva zile înainte de moartea Pastorului Russell).
Ce este cu volumul șapte?
Răspuns—Altcineva poate să-l scrie.
VOLUMUL ȘAPTE—Declarația de la Convenția din Milwaukee. (Q646-3)
Întrebare (1916)—4—Explică Apoc. 12:12 despre Diavolul care s-a coborât pe pământ și că are puțin timp.
Răspuns—Nu avem timp să intrăm în acest subiect. Volumul șapte nu este ieșit încă de la tipar, și aș spune, din moment ce nici nu este la tipar — tot ce voi spune este, că acum totul a trecut. Această descoperire a trecut. Această parte a trecut și s-a dus. Am avut ceva de spus în această privință în Turnul de Veghere din iunie și comentariile au ceva în ea pe această temă. Vom lăsa aceasta până când Dumnezeu ne va lumina asupra cărții Apocalipsei și atunci vom încerca să explicăm cartea ca întreg. Noi credem că Cartea Apocalipsei este importantă și de aceea am vrea foarte mult să scriem despre ea, dar pentru că încă nu este toată clară și n-aș vrea să pun nici o speculație sau ghicire în ea, de aceea nu vreau să scriu nimic până ce Domnul o va clarifica în ceea ce privește Biblia și interpretarea ei. De aceea așteptăm — așteptăm pe Domnul. Cred că la timpul potrivit El va da Cheia care va deschide cartea. Până atunci ne vom odihni. Veți avea volumul imediat ce El va da explicarea. Dacă Domnul o va da prin altcineva, bine, dar nu voi da nimic până când voi fi sigur.
VOLUMUL ȘASE—Referitor la omiterea primului capitol. (Q663-2)
Întrebare (1910)—1—Ce crezi despre sugestia de a omite studierea primului capitol din volumul șase ca nefiind așa spiritual ca cealaltă parte?
Răspuns—Ei bine, cred că fiecare din adunare are dreptul să judece, și dacă întreaga adunare prin vot majoritar decide așa, atunci eu n-aș avea nimic de spus; dar înainte de a vota în această chestiune aș spune că eu cred că primul capitol din volumul sașe este unul dintre cele mai bune din carte. Dar eu întotdeauna mă supun la ce spune adunarea. Cred că acesta este un spirit bun, pe care fiecare bătrân și diacon să-l aibă în minte — adunarea prin votul ei reprezintă pe Domnul. Bătrânul este reprezentantul Domnului prin adunare.
VOLUNTARIAT—Răspuns la o obiecție. (Q730-3)
Întrebare (1906)—2—Am întâlnit oameni care au obiectat la distribuirea tractelor duminica, și am răspuns la obiecțiile lor “că aceasta este citirea de duminică”.
Răspuns—Foarte bine, frate.
VOLUNTARIAT—Obiecții la lucrarea de duminică dimineața. (Q730-4)
Întrebare (1906)—3—S-au ridicat unele obiecții la distribuirea tractelor duminică dimineața. Ce sfat ai da tu?
Răspuns—Aș spune că nu este o obiecție bine fondată.
VRĂJMAȘ—Ultimul vrăjmaș distrus. (Q260-3)
Întrebare (1911)—4—Se spune că ultimul vrăjmaș care va fi distrus va fi moartea. Care este aceea, moartea adamică sau care?
Răspuns—Ultimul vrăjmaș care va fi distrus — ce înseamnă aceasta? Înseamnă că moartea care este un vrăjmaș, va fi distrusă. Moartea a doua nu este un vrăjmaș al lui Dumnezeu, și nici un vrăjmaș al celor care sunt în armonie cu Dumnezeu. Moartea a doua va fi pentru distrugerea acelora care nu se pot împăca cu Dumnezeu. În loc de a fi un rău, ea va fi o binecuvântare pentru întreaga creație; dar moartea adamică este un vrăjmaș. Ea a fost un vrăjmaș pentru că de-a lungul veacului oamenii au suferit sub moartea adamică, și într-adevăr, dacă ei ar fi avut posibilitatea, cunoștința etc., le-ar fi plăcut să servească pe Dumnezeu și să fie în armonie cu El. Însuși Adam, fără îndoială, după ce a păcătuit, ar fi fost bucuros dacă Dumnezeu ar fi spus: “Ei bine, Adame, îți voi da o altă încercare; du-te înapoi în Eden; dar dac-o faci din nou, aceasta va fi moartea a doua și va fi sfârșitul”. Bineînțeles că ar fi fost bucuros.
VRĂJMAȘI—Iubește-ți vrăjmașii. (Q260-2)
Întrebare (1905)—5—Cine sunt vrăjmașii pe care trebuie să-i iubim?
Răspuns—Vrăjmașii tăi. Nu trebuie să-i iubești pe vrăjmașii mei. Aceasta o voi face eu.
VREDNICII DIN VECHIME—Referitor la Moartea a Doua. (Q11-1)
Întrebare (1907)—6—Ar fi posibil ca vreunul din vrednicii din vechime să fi mers în moartea a doua?
Răspuns—Cred că nu. În timpul vrednicilor din vechime, Dumnezeu nu făcuse nici o ofertă pentru lume, și din moment ce nu au fost eliberați de moartea adamică, ei nu puteau merge în moartea a doua. Deci, vedeți, înainte ca Cristos să moară pentru păcatul lui Adam, înainte să fi fost înviat din moarte pentru a fi judecătorul celor vii și a celor morți, n-a fost posibil ca cineva să scape de moartea adamică, și ei nu puteau intra în moartea a doua decât dacă scăpau de moartea adamică.
VREDNICII DIN VECHIME—Cum primesc viață spirituală? (Q11-2)
Întrebare (1908)—1—Dacă este adevărat că numai cei concepuți de spirit, care trebuie să trăiască în Veacul Evanghelic și să-și aibă încercarea în această dispensație pentru a fi concepuți și ulterior născuți ca ființe spirituale; dacă este adevărat că numai cei concepuți de spirit se pot aștepta să aibă corpuri spirituale și viață spirituală, cum pot Vrednicii din Vechime, care au trăit și au murit înainte de Veacul Evanghelic, să primească mai mult decât perfecțiune umană? Cum li se poate da vreodată o natură spirituală la sfârșitul sau după sfârșitul Veacului Milenar?
Răspuns—Scriind o scrisoare către fr. Woodworth cu un an în urmă, am menționat întâmplător un lucru care m-a condus la această concluzie, că Vrednicii din Vechime ar primi natură spirituală la sfârșitul Mileniului; nu este sigur, dar ceea ce gândesc este rațional și satisfăcător pentru mintea mea, deși ar putea să nu fie pentru oricine; nu am încercat să argumentez faptul sau să-l prezint forțat fratelui Woodworth, dar el a înțeles ideea și într-o scrisoare de răspuns s-a referit întâmplător la această chestiune, iar scrisoarea aceea a fost publicată și eu am uitat să scot afară acea parte. Voi spune că acum intenția mea este să tratez acest subiect într-un articol din Turnul de Veghere în curând. Am această intenție de un timp; am primit multe scrisori care cer dovezi, și nu peste mult timp le veți avea într-o formă mai bună decât le-aș putea da acum ca răspuns la întrebare. Deci cred că acela vă va satisface.
VREDNICII DIN VECHIME—Încercarea lor. (Q11-3)
Întrebare (1910)—2—Au fost Vrednicii din Vechime suficient încercați pentru a ne asigura că nici unul din ei nu va merge în a doua moarte? Ei vor fi perfecți doar fizic și mintal?
Răspuns—Noi nu știm dacă ei au fost suficient încercați în ceea ce privește caracterul. Se pare că Domnul, după declarația Sf. Pavel în scrisoarea către Evrei, are o apreciere deosebită pentru acești Vrednici din Vechime și pentru credincioșia lor, și Dumnezeu a indicat că ei sunt acceptabili pentru El. Acum, dacă voi și cu mine ar fi să ne folosim judecata — ceea ce nu trebuie să facem — dar dacă ar fi să ne folosim judecata, de exemplu, într-un caz ca și cel al lui Samson, am fi înclinați să ne întrebăm dacă Samson a dezvoltat într-adevăr un caracter în suficientă asemănare cu caracterul divin pentru a nu mai fi necesară o încercare viitoare. O insuficientă relatare a vieții sale, omorârea multor mii cu falca unui asin și după aceea tunderea părului său etc., nu ne-ar dovedi că el a avut acel caracter; și totuși relatarea este că Domnul a văzut ceva în caracterul lui Samson care i-a plăcut, iar voi și cu mine evident nu suntem competenți să judecăm acest lucru. Dar ceea ce găsim este aceasta: că Dumnezeu în orânduirea Sa pune pe toți Vrednicii din Vechime sub aranjamentul Noului Legământ, și noi credem că acesta este un lucru foarte binecuvântat pentru ei, pentru că, dacă ar fi unele lipsuri din partea lor, ei ar fi încă sub puterea acoperitoare a Marelui Mijlocitor al Noului Legământ, și imperfecțiunile sau eșecurile lor în a exercita cum se cuvine spiritul potrivit în fiecare lucru, toate ar veni sub analiza Marelui Mijlocitor, care va avea deplină putere să trateze cu ei la fel ca și cu alții. De aceea, noi credem că este foarte bine și frumos să știm că Vrednicii din Vechime sunt sub aranjamentul Noului Legământ și sub Marele Mijlocitor.
VREDNICII DIN VECHIME—Referitor la încercarea pentru viață. (Q12-1)
Întrebare (1910-Z)—1—Au fost Vrednicii din Vechime în încercare pentru viață?
Răspuns—Vrednicii din Vechime nu au fost în încercare pentru viață sau moarte; ei nu au fost aduși niciodată la acea stare de a avea o ocazie de viață veșnică, pe care s-o fi înțeles, care i-ar face pasibili de condamnarea la moarte. O asemenea condiție de cunoștință și posibilitate nu a existat în lume până la venirea Domnului nostru. “Harul și adevărul au venit prin Isus Cristos”; “a adus la lumină viața și neputrezirea” (Ioan 1:17; 2 Tim. 1:10). Acestea nu au fost niciodată descoperite înainte de Domnul, și prin urmare nu au existat astfel de răspunderi cum există acum.
Într-un anumit sens națiunea evreiască a fost îndreptățită tipic și a fost tipic în încercare pentru moarte și viață, dar aceasta nu a fost o realitate în ceea ce privește viața și moartea veșnică, pentru că Dumnezeu a știut dinainte că ei nu puteau ține legea și că nu puteau niciodată să aibă viață veșnică sub ea; și El a aranjat dinainte ca ei să fie răscumpărați de sub blestemul legii indiferent de ceea ce puteau ei face în această chestiune. De aceea ei au fost doar tipic sau figurativ în încercare pentru viață sau moarte.
Vrednicii din Vechime “au primit mărturia că erau plăcuți lui Dumnezeu” (Evr. 11:5). Ei I-au fost plăcuți în aceea că atunci când I-au cunoscut voința, au început s-o facă, chiar înainte de a le-o da ca lege sau obligație, chiar înainte ca El să le ceară să-L asculte și să le promită viață veșnică pentru ascultarea lor. Avraam și-a arătat credința în Dumnezeu deși în lume încă nu fusese împlinită nici o răscumpărare. Cristos încă nu venise. Și deși Avraam nu a fost în încercare pentru viață sau moarte, Dumnezeu i-a acordat favoare și a declarat că a fost mulțumit de el; și cuvântul Său ne spune că “o înviere mai bună” va fi nu numai pentru Avraam, ci pentru toți Vrednicii din Vechime — o înviere la perfecțiune umană. Dar deoarece perfecțiunea umană va veni doar sub domnia mijlocitoare a lui Cristos, Vrednicii din Vechime nu vor fi prezentați Tatălui în sens complet până la sfârșitul Veacului Milenar.
De aceea, ei nu vor avea viață, în acest sens deplin, până la acel timp, când, la încheierea Veacului Milenar, Împărăția va fi predată Tatălui. Ceea ce ei vor avea între timp va fi perfecțiunea naturii umane și toate binecuvântările pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru omenire prin marele Mijlocitor. Dar ei nu vor veni în legătură reală și personală cu Dumnezeu, așa încât să se stabilească faptul că sunt vrednici de viață veșnică, până la completarea Veacului Milenar, pentru că acel veac este pus deoparte tocmai pentru scopul de a stabili care din toată omenirea pot să aibă viață veșnică, separat de cei concepuți de spirit din timpul prezent. La sfârșitul Veacului Milenar, când toată omenirea va avea perfecțiunea ființei, oamenii vor fi încercați de Tatăl pentru vrednicia sau nevrednicia lor de viață veșnică — întocmai cum și Adam, când se bucura de perfecțiune, a fost încercat dacă era sau nu era vrednic să aibă viață perpetuă sau veșnică.
Întrucât Vrednicii din Vechime vor fi parte din lume sub aranjamentele Noului Legământ, înseamnă că ei nu vor avea această decizie a Curții divine, a Dreptății divine, privind vrednicia lor de viață veșnică până la completarea Veacului Milenar, până la încheierea încercării de la sfârșitul acelui veac, care le va aduce, după cum le va aduce tuturor celorlalți care vor fi credincioși, marea răsplată a vieții veșnice.
VREDNICII DIN VECHIME—Legătura lor cu Dumnezeu în Veacul Milenar.
(Q13-1)
Întrebare (1911)—1—Vor fi Vrednicii din Vechime în legătură cu Dumnezeu în timpul Veacului Milenar?
Răspuns—Da, noi răspundem că Vrednicii din Vechime vor fi în legătură de legământ cu Dumnezeu prin acest Nou Legământ, prin Mijlocitorul Noului Legământ, de-a lungul Veacului Milenar; dar ei nu vor fi în legătură personală, directă cu Dumnezeu până la sfârșitul Veacului Milenar. Toți aceia care primesc binecuvântările împărăției Milenare trebuie să le obțină prin marele Mijlocitor, și prin noul legământ pe care El l-a pecetluit cu sângele Său pentru orice națiune, popor, neam și limbă. Vrednicii din vechime care deja și-au demonstrat loialitatea față de Dumnezeu vor avea o binecuvântare specială în aceea că ei vor învia perfecți în trup, și nu vor atinge perfecțiunea printr-un proces treptat; ei vor învia cu corpuri umane perfecte; după cum mințile lor au fost deja în deplin acord cu Dumnezeu, tot așa corpurile lor vor fi în deplin acord cu legea divină chiar de la început. Totuși, va fi foarte bine, credem noi, că vrednicii din vechime vor fi încă sub acel nou legământ și sub acel Mijlocitor, pentru că ei ar putea, cu toate experiențele lor trecute, să facă unele greșeli. De ce? Cum? Pentru că, atât cât putem noi judeca, deși au avut o considerabilă experiență, ei nu au avut acea deplină experiență pe care trebuie s-o aibă Biserica. Printre acei vrednici din vechime menționați în Scripturi, notăm numele lui Samson. Nu avem nici un motiv să presupunem că Samson a fost, în vreun sens al cuvântului, neloial lui Dumnezeu; el a fost loial, a fost ascultător, a fost plin de credință în Dumnezeu. Pentru aceste calități el este socotit un învingător, și va fi unul dintre părtașii la binecuvântările speciale din acel timp; dar a spune că Samson a avut o cunoștință deplină, largă și diversificată despre toate aceste lucruri care se vor cere de la un om perfect, este cu totul altă chestiune. Și astfel, noi credem că va fi cu totul posibil ca, având o experiență limitată, unii dintre acești vrednici din vechime să facă totuși neintenționat unele greșeli în timpul domniei lui Mesia. Dacă va fi așa, fiind sub sângele legământului, cu Mijlocitorul între ei și dreptatea divină, ei vor avea nevoie de acesta și vor primi o binecuvântare tocmai din această condiție.
VREDNICII DIN VECHIME—Referitor la natura spirituală. (Q14-1)
Întrebare (1911)—1—Gândești că vrednicii din vechime primesc natură spirituală? Dacă da, vor avea ei o natură mai înaltă decât Marea Mulțime?
Răspuns—Nu am informații specifice în acest subiect, dragi prieteni. Domnul nu mi-a spus nimic despre aceasta. Știți că întotdeauna sunt oameni cărora li se pare că Domnul le vorbește atât de mult încât ar trebui să neglijeze aproape orice altceva. Eu nu sunt unul dintre aceștia. Sunt doar un om simplu care știe ce este scris. V-am spus tot ce știu despre acest subiect, și aceasta este că, după cât pot eu vedea, vrednicii din vechime vor învia ființe umane, desăvârșiți în natura umană pentru a fi prinți pe tot pământul pentru mia de ani a domniei lui Mesia, și că la sfârșitul acelui timp, anumite lucruri, pe care vi le-am indicat deja, mie mi s-ar părea a fi implicate; dar nu sunt sigur; pare a fi implicat, cred, că Dumnezeu le va da atunci răsplata unei naturi mai înalte. Aceasta este tot ce pot spune. Și nu știu dacă aceasta va fi mai înaltă decât a Marii Mulțimi, dar cred că nu. Nu știu. Vedeți, uneori este bine să fii capabil să spui că nu știi. Unii oameni încearcă să arate că eu pretind că sunt infailibil și știu totul. Voi toți sunteți martori că acest lucru nu este adevărat.
VREDNICII DIN VECHIME—Planul spiritual în contrast cu Moartea a doua.
(Q14-2)
Întrebare (1911)—2—Cum vor fi vrednicii din vechime pe plan spiritual la sfârșitul Mileniului fără să meargă în moartea a doua?
Răspuns—Ei bine, fratele nu înțelege. Noi credem că există un indiciu, o aluzie, adică o sugestie că acei vrednici din vechime, după ce au servit o mie de ani ca oameni perfecți în carne, prinți peste tot pământul, reprezentanți pământești ai împărăției cerurilor, li se va da o parte în faza cerescă, și li se va acorda o schimbare de la natura umană la natura cerească. Nu știu cum să spun aceasta mai clar decât așa, și voi rămâne la atât.
VREDNICII DIN VECHIME—Referitor la relația de legământ. (Q14-3)
Întrebare (1911)—3—Când vor fi vrednicii din vechime în relație de legământ cu Dumnezeu?
Răspuns—Îndată ce vor fi înviați sub aranjamentul noului legământ ei vor fi în relație de legământ cu Dumnezeu prin noul legământ; dar ei nu vor fi în vreo legătură directă și personală cu Tatăl până la sfârșitul celor o mie de ani, când Mijlocitorul noului legământ va preda toate lucrurile Tatălui, și noul legământ nu va mai fi. Atunci ei vor fi în relație personală de legământ cu Dumnezeu — exact la fel cum noi intrăm acum în relație personală cu Dumnezeu prin Cristos.
VREDNICII DIN VECHIME—Învierea lor. (Q14-4)
Întrebare (1911)—1—Când vor fi înviați vrednicii din vechime?
Răspuns—Înviera lor va fi prima dintre a celor din lume — primii de natură pământească ce vor primi învierea. Biserica își va primi mai întâi învierea ca și Domnul ei, pe plan spiritual, la natură spirituală, la condiție cerească; apoi va veni cealaltă parte a mântuirii, mântuirea lumii; iar Vrednicii din Vechime vor fi primii care-și vor primi binecuvântarea și învierea pe acel plan; și aceasta va fi după stabilirea împărăției, pentru că acea împărăție va binecuvânta lumea și o va ridica.
VREDNICII DIN VECHIME—Nu sunt reprezentați în Curte. (Q15-1)
Întrebare (1911-Z)—2—Au fost vrednicii din vechime în starea reprezentată de Curtea Cortului Întâlnirii?
Răspuns—În zilele lor preotul antitipic încă nu venise și Cortul Întâlnirii antitipic și curtea nu erau stabilite; de aceea, ei nu puteau fi acolo. Dar după inima lor, arătată prin purtarea lor, ei trebuie să fi fost membri ai casei credinței. Noi înțelegem că, în final, ei ar putea primi un loc împreună cu Marea Mulțime, și ca parte din ea, leviții antitipici din starea curții antitipice.
VREDNICII DIN VECHIME—Duhurile celor drepți făcuți desăvârșiți. (Q15-2)
Întrebare (1913)—3—Evrei 12:23 “Duhurile celor drepți făcuți desăvârșiți”. La ce clasă se referă Pavel aici?
Răspuns—Ar putea fi două căi de a privi acest lucru, dar noi vom menționa doar una, care este vederea corectă. Nu ne vom certa cu unul care ia o poziție diferită, pentru că Apostolul nu explică ce a vrut să spună, dar noi credem că el a vorbit aici despre clasa vrednicilor din vechime și motivul pentru care credem că el se referă la ei în acest verset, este că la clasa Bisericii se pare că s-a referit în altă parte. El pare să se refere la Biserică prin “întâii-născuți, care sunt scriși în ceruri”. Aceasta ar părea să includă toată Biserica întâilor născuți exact la fel cum seminția lui Levi a fost socotită toată împreună reprezentând pe întâii-născuți ai lui Israel, nu numai preoții, și deci declarația “Biserica celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri” ar include și Biserica și Marea Mulțime. Deci, dacă amândouă sunt incluse, la ce altă clasă s-ar putea face referință? Gândul nostru ar fi, deci, că el se referă la vrednicii din vechime și la faptul că viețile lor, spiritul lor de viață, va fi făcut perfect la înviere când ei vor învia ființe perfecte, nu ființe imperfecte cum au murit. Majoritatea omenirii vor învia pentru a fi desăvârșiți treptat, dar oamenii drepți ale căror vieți vor fi atunci perfecte își vor avea partea lor mare pentru că inimile lor au fost încercate deja dinainte.
VREDNICII DIN VECHIME—Referitor la învierea lor. (Q15-3)
Întrebare (1914)—4—Frate Russell, vor fi înviați Vrednicii din Vechime înainte ca ultimul membru al Marii Mulțimi să treacă dincolo de văl?
Răspuns—Sunt înclinat mai curând să cred că nu. Dar nu sunt sigur. Motivul pentru care nu aș aștepta ca ei să fie înviați înainte ca Marea Mulțime să treacă dincolo de văl este acesta: Întreaga Biserică a Întâilor-născuți, inclusiv Turma Mică, clasa preoțească și Marea Mulțime, toți aceștia sunt primele roade și au atribuirea meritului lui Cristos, și după câte pot eu judeca, acordarea meritului lui Cristos pentru păcatele lumii nu va avea loc până când atribuirea specială a acestuia pentru întreaga Biserică își va fi avut efectul și până când toți cei care trebuie să fie strânși dincolo de văl vor fi plecați. Aceasta este opinia mea.
VREDNICII DIN VECHIME—Referitor la învierea lor. (Q16-1)
Întrebare (1915)—1—Ar permite aranjamentul Ispășirii învierea vreunuia din Vrednicii din Vechime înainte de învierea Bisericii?
Răspuns—Cred că Vrednicii din Vechime n-ar putea fi făcuți perfecți până când Biserica nu este completă. Corpul lui Cristos este necesar să treacă dincolo de văl înainte ca vreunul din Vrednicii din Vechime să fie trezit. Cuvintele apostolului în legătură cu acest lucru sunt chiar accentuate: “ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi” (Evrei 11:40), implicând faptul că perfecțiunea Bisericii va fi mai întâi. Același gând este adus în atenția noastră și în altă parte. Despre Corpul lui Cristos se vorbește că are parte de Întâia Înviere sau Învierea Principală (1 Cor. 15:23; Apoc. 20:4-6), nu numai prima în rang, ci și prima în timp — “Cristos este cel dintâi rod”. Noi înțelegem că meritul lui Cristos n-ar putea fi eliberat să se aplice altora până când toți (amândouă clasele Bisericii) care acum au atribuirea acestui merit își termină cursul.
