Preoţimea după rînduiala lui Aaron

                                          Fr. Edouard Pilarski, Franţa

A vorbi de preoţimea lui Aaron, înseamnă a evoca alegerea făcută de Dumnezeu pentru un serv deosebit în domeniul spiritual, religios, care să fie capabil să asigure diferitele sacrificii de consacrare, ofrande de recunoştinţă, de împăcare şi binecuvîntări, resimţite de el însuşi şi transmise seminţiilor lui Israel – popor credincios ales de Dumnezeu încă de la Legămîntul lor la muntele Sinai.

Acest popor avea ca scop de-a ajunge pe pămîntul promis şi la sfîrşitul captivităţii lor în Egipt, la ieşirea lor pentru a fi în armonie cu Dumnezeul său şi să trăiască la înălţimea unui popor chemat, pus de-o parte.

Dumnezeu le-a dat cele 10 porunci, apoi o serie de porunci, de prescripţii – reguli de respectat – al organizării vieţii comunităţii teocratice.

Moise a fost primul chemat şi Dumnezeu l-a aşezat în mijlocul poporului Său. Moise era într-o privinţă personificarea, reprezentantul lui Dumnezeu.

Dumnezeu imprimă în inima şi mintea lui Moise toată activitatea şi realizarea unui loc de închinăciune: TABERNACOLUL şi a unui ansamblu de jertfe pentru a asigura legătura permanentă cu poporul lui Israel.

Aaron, fratele lui Moise a fost ales prin intermediul lui Moise pentru a asigura funcţia de PREOT jertfitor şi de-a se consacra lui Dumnezeu pentru a oferi jertfe şi a realiza ÎMP~CAREA lui Dumnezeu cu poporul, de unde PREOŢIMEA DUP~ RÎNDUIALA LUI AARON.

Şi apostolul (probabil Pavel) ne descoperă în Epistola catre Evrei relaţia acestor activităţi cu realitatea lor, TIPUL, umbra în fiecare element animal, personaj cu anititipul său şi tipul în cursul căreia va avea loc această realitate (Evr. cap. 3,5,7,8,9,10). Căci toate acestea erau umbre a lucrurilor viitoare.

Moise şi Aaron coborau din unul din cei 12 fii ai lui Iacob, şi anume din Levi, prin Chehat şi Amram.

Pentru a-l ajuta şi pentru a menţine legătura familiei, Moise a chemat şi pe cei patru fii al lui Aaron în serviciul său: pe Eleazar, Ithamar, Nadab şi Abihu.

Dar am observat noi oare că aceste şase personaje au fost alese şi puse în funcţie cu ocazia unei ceremonii deosebite cu mult înainte de schimbul întîilor născuţi cu clasa leviţilor, alţi participanţi, dar numai în demontarea şi transportul a tot ceea ce constituia TABERNACOLUL şi acest lucru îl făceau DUP~ ce Aaron a acoperit, a învelit cu grijă fiecare element. Orice abatere chiar cu o intenţie bună ca în cazul lui Kore, depăşea activitatea unui levit, de-a oferi jertfe şi era sancţionată cu moartea. Num. 1:50,51,53; 3:25-28; 4:5-15; 4:18-20; 16:1-16; 32:40-50.

Există trei ceremonii deosebite care ne învaţă potrivit despre preoţimea lui Aaron.

Ele sînt descrise în cap. 8,9 şi 16 din Levitic – dar două dintre ele ne aduc precizări necesare subiectului nostru şi sînt înregistrate în cap. 8 şi 16.

Cap. 9 cu toate că e foarte deosebit, din moment ce este singurul capitol care menţionează binecuvîntarea poporului de către Moise şi Aaron nu va fi abordat în cazul de faţă căci personajele sînt diferite ca şi animalele şi comentariile diferă printre fraţii din diferite ţări şi eu încerc să evit a mai adăuga unul în plus.

De remarcat că doar numai DUP~ ceremonia consacrării (ungerrii) instalarea preotului în tip şi antitip, relitate are loc această a doua ceremonie.

Să analizăm prima ceremonie care se găseşte relatată în Lev. cap. 8, în al II-lea an, luna întîi, timp de 7 zile. Un lucru este de observat aici că Sfîrşitul Construcţiei Tabernacolului avu loc în Aceeaşi zi (Exod 28:41; 29:1,21,29,35,37,44; 40:1,13,15,17; Lev. 8:12,13,30,33-35.

De remarcat de asemenea că înainte de-a se termina Tabernacolul orice referinţă la el nu avea sens. Tot aşa după cum înainte ca Aaron şi Domnul nostru Isus să se fi consacrat, nici o referinţă la Tabernacol n-are sens.

Tot ceea ce priveşte alegerea (consacrarea) acceptarea de Dumnezeu; conceperea, ungerea, punerea în funcţie, efectele şi rezultatele lor asupra lui Aaron şi a fiilor săi, a Domnului Isus şi a tuturor celor chemaţi, căci despre aceasta este vorba în acest capitol. Noi putem să găsim aici chiar o ilustraţie a preţului de răscumpărare.

În tip, era deci, în momentul acestei ceremonii. Tabăra unde se găsea tot poporul lui Israel, pe acelaşi picior de egalitate şi de cealaltă parte Casa Preoţimii, Aaron şi cei patru fii, toată Casa credinţei reală. Creştinii consacraţi în realitate.

Tabăra reprezintă pe aceia care în timpul actual (sau în Vîrsta milenară) manifestă dorinţă de-a fi în armonie cu Dumnezeu. care doresc (şi vor dori) să facă voinţa lui Dumnezeu, doresc să fie în acord cu Dumnezeu şi îi onorează Numele Său (dar care nu merg pînă la consacrare).

Altfel spus, credincioşii (neconsacraţi, neîndreptăţiţi) prietenii adevărului. W.T. 4607, 1910.

Înainte Aaron şi fiii săi erau printre popor, dar începînd din acel moment, ei nu mai fac parte din popor.

Ei ies afară din tabără ca să intre în Curte. Şi Moise le încredinţează o slijbă deosebită. Noi putem să facem o paralelă cu Domnul Isus.

Din acel moment Moise prevede tot, realizează tot.

Tot este prevăzut (înainte de întemeierea lumii de către Dumnezeu) şi realizat de Dumnezeu prin venirea Domnului nostru Isus pe acest pămînt.

Moise este cel care spală (curăţeşte) preoţimea, o îmbracă cu subveşminte de in şi îmbrăcăminte glorioasă (Exod 19:4,6,89), concepe perfecţiunea umană pentru Domnul Isus sau Îndreptăţirea pentru cei chemaţi, le pregăteşte turte fără aluat (hrană spirituală curată), le furnizează animalele pentru jertfe.

Totul este prevăzut de Tatăl nostru ceresc şi luat în considerare începînd cu Botezul (real) al copiilor Săi.

Această ceremonie a avut loc în Curtea Tabernacolului cu următorii participanţi:

Moise, mai întîi cu Aaron şi cei 4 fii: Eleazar, Ithamar, Nadab şi Abihu (Exod 28:1), un viţel, 2 ţapi, pîine fără aluat (după porunca lui Moise).

Veşminte de glorie şi de frumuseţe (Exod 29:4,6,8,9)

Durata: 7 zile, în ochii lui Dumnezeu, plinătate, perfecţiune.

Moise unge pe Aaron. Moise unge pe cei patru fii în prezenţa lui Aaron (Exod 29:21; 28:4; 30:30, Lev. 8:30).

Cu ulei de ungere şi cu sînge (Exod 28:41; 29:1,9,21,23; 30:30; Lev. 8:6,13,30,33; 10:7). Acestea sînt simboluri ale consacrării pînă la moarte, ale conceperii şi ale ungerii.

Pentru ceremonia consacrării, conceperii, ungerii, Aaron era în hainele sale glorioase. În realitate, era o zi deosebită, o zi excepţională ca şi cea a consacrării vieţii noastre (Domnului) în serviciul Creatorului, Tatălui ceresc. Una din cele mai frumoase zile din toată viaţa pămîntească a Domnului Isus (cealaltă era aceea în starea lui de conceput, în momentul cînd el a strigat: „Tot s-a îndeplinit”.

Din acel moment, jertfa este sfîntă, curată, perfectă, dreaptă (Domnul nostru), sau îndreptăţită (cei chemaţi). Ea (jertfa) este onorată, este acceptată, este concepută de spirit, este unsă.

Toate acestea au loc în acelaşi moment, afară doar după cum precizează fratele Russel, conceperea de spirit care este un act de moment şi repetat pentru fiecare membru chemat, în timp ce ungerea a fost acordată şi primită de Biserică în Camera de Sus, o dată pentru toţi şi fiecare membru chemat intră sub această ungere automat şi trebuie să se dezvolte, să fie capabil de-a acţiona, de-a îndeplini voinţa Tatălui, să ştie să reziste adversarului, să sufere pe nedrept, să dezvolte roadele spiritului, să ştie să-şi conducă misiunea sa de consacrare. Un grăunte aduce 100, un altul 60, un altul 40.

De aceea fratele Russel indică în P. O. 233, 1915., că anumiţi consacraţi, nu vor fi învioraţi (ungere în activitate) decît puţin sau de loc.

Dumnezeu primeşte pe Domnul Isus ca un fiu unic, dar conceput de spirit, un Răscumpărător, un Rege în perspectivă care trece de la starea de om perfect la aceea de Nouă Creatură. în stare embrionară.

Domnul nostru Isus are 30 de ani, el îşi începe misiunea.

Situaţia conceperii este asemănătoare pentru membrii chemaţi.

Pentru cap, aceasta s-a petrecut la Iordan.

Pentru Corp, aceasta s-a întîmplat în camera de sus în ziua Cincizecimii. Deci aici şi numai aici şi o singură dată pentru 40 de ani de serviciu a lui Aaron şi a fiilor săi a avut loc această ceremonie şi aceasta bineînţeles că era valabilă pentru o durată nedeterminată (o dată pentru totdeauna). Şi în realitate, în timpul Vîrstei Evanghelice, cu începuturile mai sus menţionate avu loc această ceremonie şi continuă pînă la consacrarea ultimului membru chemat.

Începînd cu această ceremonie putem considera că persoanele reprezintă Noile Creaturi embrionare şi animalele reprezintă umanitatea (corpurile) drepte şi îndreptate ale acestor Noi Creaturi şi nu mai este necesar de-a (aşeza) plasa conceperea de spirit cu ocazia unei alte ceremonii. P. O. 479, 1911.

Oare am observat noi că această ceremonie s-a desfăşurat în Curte (Exod 29:10,12,15-37). Binecuvîntată de Moise, unşi de Moise cu ulei şi sînge ca şi cu (uneltele) ustensilele din Curte şi animalele jertfite? F. T. 114-119-120. Exod 39:43; 40:9-11; Lev. 6:9,18,19; Lev. 8:10,11’5; Num. 7:1.

Ne amintim că, Curtea cu obiectele din aramă – natura umană perfectă, Perdeaua de in – credinţa perfectă, perdeaua (suspendată) agăţată în verigi de argint – adevăr divin reprezintă admirabil îndreptăţirea reală şi care nu este acordată decît celor care vreau să se consacreze şi aceasta în chiar momentul consacrării urmat imediat de acceptare prin conceperea de spirit.

Cu uşa de la intrare reprezentînd pe Domnul nostru Isus şi prin care numai oile chemate şi care vreau să se predea trec şi se găsesc în Curte, căci nu mai era nici un alt personaj în acest loc în timpul ceremoniei ungerii mai marelui preot.

Această Curte ne arată perfecţiunea umană; dreaptă sau considerată ca atare îndreptăţită. De aceea animalele care erau acolo reprezintă umanitatea dreaptă sau îndreptăţită a noilor creaturi şi activitatea de curăţire în lavoarul de aramă ca ofrandă a acestor corpuri ca jerfte vii pe altarul de aramă(Rom. 12:1) şi fiindcă îndreptăţirea implică obligatoriu consacrarea, fratele Russel menţionează în mod just:

1) că cei care intră în Curte acceptă moartea Domnului nostru pentru iertarea păcatelor

2) că în momentul în care noi trecem prin uşă, noi începem alergarea în acest loc şi că noi sîntem chemaţi la o speranţă.

3) că-n ultima analiză, curtea reprezintă starea conceperii de spirit.

Să adăugăm că Sfînta prin prezenţa persoanelor este destinată pentru dezvoltarea, creşterea noilor creaturi embrionare în Biserica Tainică (de acum înainte noi nu mai cunoaştem pe nimeni după carne- 2 Cor. 5:16) sau în Sfeşnic aşezaţi într-un loc spiritual, ceresc (Efes. 1:3; 2:1-6; P. O. 645,1913) hrănindu-se de la masa din Sfînta şi avînd acces la Tronul divin prin rugăciunile reprezentate prin tămîia de pe altarul de aur.

Stîlpii din lemn acoperiţi cu aur, avînd baza din aramă reprezintă faptul că noua creatură embrionară este încă în corp de carne. Noi avem o comoară în vase de (argilă) lut (2 Cor. 4:7), dar în carne – îndreptăţite – considerate ca perfecte.

În Sfînta Sfintelor stîlpii din lemn acoperiţi cu aur, avînd baza din argint arată învierea noii creaturi concepute de la starea lor fizică la starea spirituală.

Astfel, preoţimea lui Aaron începe prin punerea sa de-o parte prin sfinţenie, prin votul său de-a oferi, de-a fi în serviciul Tatălui, de-a se dezbrăca de omul vechi, de-a realiza adevăratul botez în moarte. Tratamentul suportat de viţel ne arată toate aceste activităţi.

Impactul acestei consacrări are efecte totodată identice faţă de Dumnezeu şi asupra fiecăruia dintre participanţi: 2 ţapi, Aaron şi fiii săi, Domnul nostru Isus şi membrii chemaţi.

Aceeaşi consacrare, acelaşi drum, aceleaşi condiţii, acelaşi botez identic în faţa suferinţelor şi a crucii, aceeaşi apreciere de către Tatăl ceresc, de unde aceeaşi înviere la natura divină a 144.000 – iubiţi.

Este totuşi o diferenţă a valorii vieţii depuse de Domnul Isus care era un preţ corespunzător pentru a răscumpăra pe cea pierdută de Adam.

Acesta este Preţul de Răscumpărare. Nici un membru nu participă la acest preţ cu nimic. Şi nici nu se adaugă nimic.

A treia ceremonie care ne interesează în prezent se găseşte în Lev. cap. 16, numită Ziua Mare a Împăcării (IOM KIPOUR) sau jertfa pentru păcat (jertfele împăcării). Timp: în al doilea an, luna a şaptea, ziua a zecea şi ea se repetă anual (Lev. 16:29, Num. 29:7). Cu Moise prin singura sa prezenţă şi Aaron şi cei doi fii, Eleazar şi Ithamar. Ceilalţi doi fii Nadab şi Abihu fiind între timp omorîţi de foc; (în ce mă priveşte eu cred că aceasta avu loc în timpul celor 7 zile ale primei ceremonii, deoarece durata ei în antitip este Vîrsta Evanghelică) Lev. 10:1-11; 16:1).

Cu:

ca jertfă de ispăşire:

un viţel . . . adus de Aaron

un Ţap pentru Domnul adus de popor

un ţap pentru Azazel . . . adus de popor

ca ardere de tot:

un berbec . . . adus de Aaron

un berbec . . . adus de popor.

Aceste două ceremonii sînt foarte diferite una de alta şi pentru a stabili diferenţa, avu loc o deplasare a Tabernacolului între ele în al doilea an, a doua lună, în ziua a douăzecea (Num. 10:11,13).

Dacă prima ceremonie ne informează asupra vieţii oferite (consacrarea) Preţul de răscumpărare prin omorîrea viţelului, sîngele răspîndit (1 Tim. 2:5,6; Mat. 20:28, Deut. 19:21; 1 Cor. 15:22; Lev. 17:14; Deut. 12:33) şi conceperea, ungerea, a treia ceremonie ne informează:

– asupra modalităţilor de anulare a tuturor păcatelor

– că ei sînt fiinţele care vor fi solicitate pentru aceasta

– şi ce păcate vor fi ispăşite şi prin cine?

Altfel spus, jertfa pentru păcat ne indică felul, procesul, mijloacele folosite, mijlocul folosit pentru anularea păcatelor fără voie ca urmare a tristei eredităţi adamice şi toate păcatele cu voia, de la cel mai mic, la cel mai mare: furt, minciuni, atentate, războaie şi crime, torturi, constrîngeri, nedreptăţi, faptele cărnii (Gal. 5:19,20).

Şi aceasta cu toate fiinţele care au trăit pe pămînt pînă la introducerea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pămînt, se va schimba situaţia şi alte condiţii vor fi în vigoare.

Prima ceremonie a furnizat într-un timp relativ scurt un preţ gata să fie aplicat, gata să fie eficace, şi a doua ceremonie înseamnă această aplicare, această ştergere, această socotire a meritelor lui Christos, aplicîndu-se în toate zilele pînă ce efectele Răscumpărării, care garantează trezirea fiecărui individ, pot să se îndeplinească în cursul Mileniului prin ultimul om care va ieşi din mormînt.

Iată un exemplu profan care ne ilustrează bine diferenţa între Preţul de Răscumpărare şi jertfa pentru păcat.

De-o parte, salariul, adus într-o gospodărie este preţul sau suma de bani disponibilă.

De altă parte, diferitele cheltuieli făcute pentru tot ceea ce ni se pare plăcut: trai, plăceri, educaţie sau lucruri neplăcute şi care ne fac să strîngem din dinţi: datorii, impozite, amenzi . . . sînt ceea ce am putea numi aplicaţie sau cheltuieli sau imputare din suma considerată.

Pentru a anula toate păcatele lui Israel în acel timp, Dumnezeu a instituit această a treia ceremonie, dar este de remarcat faptul că trei persoane aveau autoritatea de-a anihila aceste păcate:

Aaron, Eleazar, şi Ithamar, ceilalţi doi fii Nadab şi Abihu au fost ucişi de foc (Lev. 16:1) fiindcă au dispreţuit condiţia preoţiei lor.

Realitatea confirmă că membrii care merg în moartea a doua fiind chemaţi, consacraţi, sfinţiţi, concepuţi şi sub ungere la origine aşa cum arată tipul (Lev. cap. 8) nu mai au nici un rol în jertfa pentru păcat, căci fiind absenţi şi că umanitatea lor (animalele) nu mai este (nu mai este înviere pentru cei ce merg în moartea a doua).

Dimpotrivă, animalele care corespund celor 3 personaje sînt din nou în atenţia noastră.

Moise (Dumnezeu), este mereu acolo, dar de data aceasta Aaron este cel care participă la toate jertfele şi vine cu viţelul său şi poporul aduce cei doi ţapi pentru ispăşire.

Domnul nostru Isus vine cu umanitatea sa: drept, sfînt, perfect şi membrii chemaţi au ieşit din (popor) lume cu umanitatea lor care a fost îndreptăţită, sfinţită, considerată ca perfectă (haine de in – Lev. 16:4).

Oare am remarcat noi că în timpul acestei ceremonii din cap. 16 ca şi în timupl primei (Lev. 8) nu mai era nici o altă persoană în Curte ceea ce ne sugerează ca şi în cazul acestei ceremonii un lucru extrem de important?

Cremonia constă în omorîrea unui viţel şi a unui ţap şi de-a aduce sîngele în faţă şi de-a stropi Propiţătorul ca să se satisfacă dreptatea divină şi ca să se şteargă păcatele lui Israel pentru un an. Căci sîngele viţelului literal şi a ţapului literal nu era valabil decît pentru această perioadă, dar neputînd ridica definitiv păcatele (Evr. 5:3-9, Evr. 9:12,13), Evr. 10:3,4,11).

Levitic cap. 16 ne precizează că Aaron va oferi viţelul pentru el şi pentru casa sa. Şi dacă în tip, în momentul cînd trăia Aaron, el avea nevoie să fie curăţat, nu este la fel în antitip, căci Domnul nostru Isus nu avea nevoie de acest gen de curăţire. Trebuie să ne amintim că în cuvîntul pentru el trebuie să subînţelegem corpul său, membrii Corpului lui Christos în perspectivă, care şi ei au nevoie de o jertfă pentru slăbiciunile şi lipsurile lor ereditare, fără voie.

Mai era de asemenea:

– Ţapul Domnului, ca jertfă pentru păcatele poporului şi   – Ţapul pentru Azazel, care ispăşea păcate confesate şi care murea în deşert.

Felul de procedură cu viţelul reprezintă felul în care greşelile sînt acoperite (suportate, ispăşite) prin Domnul nostru.

El putea să-şi dea viaţa într-un mod mai diferit, nu aşa de atroce, dar suferinţele pe care El le-a îndurat, ca şi dispreţul, nedreptatea, batjocura, biciuirea, loviturile, groaza sînt indiciu că ele au ceva legătură cu păcatele, cu greşelile de îndreptat ceva.

În plus, poporul lui Israel a încheiat un Legămînt cu Dumnezeu. Nerespectarea lui duce la pedeapsa blestemului şi cel blestemat era spînzurat pe lemn, deci greşeli şi mai multe (Gal. 3:12, Ex. 24:3,8; Deut. 27:26, Gal. 3: 10-13; Deut. 21:23).

Pentru a sustrage poporul lui Israel de la acest blestem trebuia ca Domnul să-şi ia asupra sa acest fel de sentinţă. „El s-a făcut blestem pentru noi (Gal. 3:13) şi acest lucru s-a întîmplat căci El a fost bătut în cuie pe cruce (lemn) datorită cauzei Legămîntului legii evreilor.

Iată ce ne mai învaţă Jertfa pentru păcat.

Ţapul Domnului are aceeaşi soartă ca şi viţelul, dar el face ispăşirea pentru popor.

Ţapul lui Azazel este trimis să moară în deşert după ce a primit confesiunea păcatelor poporului.

Dacă Domnul a furnizat singur preţul de răscumpărarea, El permite membrilor din corpul Său de-a avea o parte în Ofranda pentru păcat şi cum zice apostolul Pavel, adăugaţi, completaţi suferinţele lui Christos (Col. 1:2, 1 Pet. 4:13).

Dar de ce de două ori pentru popor?

Toate păcatele fără voie a poporului sînt deci acoperite prin suferinţele Turmei mici şi acceptate, adăugate celor ale Domnului.

Dimpotrivă, păcatele mărturisite asupra ţapului de Azazel, a poporului – ar fi toate nedreptăţi, greşeli cu voia care şi ele trebuie aranjate. Şi aceasta se întîmplă aşa din vremile îndepărtate pînă la introducerea vîrstei viitoare.

Şi ţapul de Azazel (turma mare) eşuînd în consa-crarea sa întreagă şi voluntară are ocazia de a-şi acoperi toate aceste violări ale votului de consacrare şi ultimii din această clasă trec prin marea strîmtorare şi îşi spală haina lor în sîngele Mielului (Apoc. 7:14).

La terminarea acestor activităţi, Maimarele Preot se desbracă de veşmintele sale şi se spală, apoi le reîmbracă şi merge să ofere cei doi berbeci ca ardere de tot (Lev. 16:24).

Din nou, aceeaşi ciocnire de această jertfă pentru păcate şi de efecte în acelaşi timp identice faţă de Dumnezeu şi asupra fiecărui participant.

Preoţimea lui Aaron are efecte pînă la Împărăţia lui Dumnezeu din moment ce beneficiul preţului de răscumpărare, va merge pînă la ultimul membru al rasei umane trezit din moarte, dar între timp Tabernacolul este pe punctul de-a fi demontat.

Clasa leviţilor intervine atunci şi doar pentru transfer, după ce Aaron a acoperit tot (Num. 1:50,51,53; 3:25,28) şi ne găsim în faţa Templului din Ierusalim unde Christos îşi ia funcţiile sale de rege şi preot după rînduiala lui Melchisedec şi fratele desemnat vă va întreţine cu acest subiect încă de acum.

În concluzie, preoţimea Aaronică este în aparenţă exterioară, mai degrabă umilinţa, neînţelegerea, decepţia, suferinţele o însoţeşte şi contrapartea, trăirea interioară de-a avea fericirea de-a fi cu Dumnezeu, de-a fi chemat de El, de a-i aparţine, de-a fi concepuţi de El, de-a fi sub Sfînta sa protecţie şi de-a avea aprobarea sa aşa cum au venit îngerii la Domnul să-l întărească că Atotputernicul i-a acordat privilegiul de-a se aşeza la Dreapta Sa.

Fie ca noi să putem învăţa – de aici o lecţie şi să umblăm cu credicioşie pe urmele – iubitului nostru Mîntuitor şi să putem suferi cu El. Domnul să vă binecuvînteze din abundenţă.