Răspunsuri Biblice2019-04-21T01:57:21+00:00

IMPARATIA LUI DUMNEZEU

 Nici o cerere n-a fost facuta cu atata zel, nici o dorinta n-a fost exprimata cu atata sinceritate, nici o nevoie n-a fost simtita cu atata seriozitate — cum este nevoia unei imparatii de pace, bucurie si fericire care sa [...]

EPIFANIA şi APOCALIPSA

"El [Dumnezeu] ne-a mântuit şi ne-a che­mat … după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de vremurile timpului [în traducerile engleze "înainte de crearea lumii], dar care a fost descoperit acum prin arătarea [...]

Drumuri Paralele

Am ales acest titlu pentru tema pe care dorim să o prezentăm oarecum pretenţios pentru a face o incursiune atât în istoria evreilor cât şi a creştinilor cu observaţia că între cele două există o asemănare. "Drumuri paralele" poate fi [...]

Dovezile existenţei Bisericii

În Luca 21:29,30, Domnul spune: “Şi le-a spus o pildă: “Vedeţi smochinul şi toţi copacii. Cînd înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape””. Astfel vedem că Domnul printr-o pildă ne spune că “voi” – cei [...]

Dovezi referitoare la cronologia Biblică

Deci sa luam prima data cei 198 ani de la moartea lui Iacob la exod. De unde provin ei? Ei pleaca de la declaratia apostolului Pavel care stim ca a fost un vas ales de Domnul (Fapte 9:15). Facem bine [...]

De ce a venit Isus atunci?

De ce a venit Domnul Isus atunci când nu erau trenuri, avioane, maşini şi când nici bicicleta nu era inventată, pentru ca sfintele Sale picioare să nu se obosească mergând pe jos prin praful şi căldura Palestinei; şi însetat să [...]

DARWINIŞTII DOVEDESC CĂ OMUL A FOST CREAT

Un studiu recent al biologilor evoluţionişti: Dorit (Yale), Akashi (University of Chicago) şi Gilbert (Harvard) a infirmat premisa evouţiei. Studiul lor a lăsat evoluţioniştii năuciţi. În căutarea lor ce viza strămoşii oamenilor, aceşti trei oameni de ştiinţă au dovedit-o din [...]

Cartea Apocalipsa

Când deschizi această carte şi citeşti despre fiare monstruase, despre foc din cer, şi grindină căzând pe pământ, cai înaripaţi sub formă de lăcuste, păsări necurate şi urâte, iaz de foc, fum de pucioasă, etc., stai şi te întrebi: dacă [...]

Sunt Dumnezeu şi Isus acceaşi persoană sau sunt fiinţe separate?

  Cuprins Introducere Dumnezeu exista din veşnicie în veşnicie, fără început şi fără sfârşit Isus a avut un început Scripturi care arată că Isus Şi Dumnezeu sunt 2 fiinţe separate şi distincte şi Dumnezeu este Tatăl Domnului Isus Cuvântul “Dumnezeu” [...]

VEDENIA CEREASCĂ A LUI PAVEL

   Mana pe data de 2 Decembrie, R2823 - 1 Iunie 1901, pag. 182 Fapte. 22:6-16 ,,Eu n-am fost neascultător faţă de vedenia cerească” - Fapte. 26:19. În timp ce erau în aşteptarea binecuvântării de la Cinzecime, la Ierusalim, cei [...]

TIMPUL SECERIŞULUI

  Mana pe data de 9 August, R3436, 1 Octombrie 1904, pag. 296. Scrisoare: Autor al Zorilor Mileniale şi editor al Turnul de Veghere al Sionului: Stimate Domn, - Deoarece ţi-ai schimbat vederile în ceea ce priveşte Timpurile Neamurilor, permite-mi [...]

SOCOTELILE ANUALE – STAREA SPIRITUALĂ

       Mana pe data de 21 Noiembrie, R3000 - 1 Mai 1902, pag. 131 ,,Multe, o Doamne Dumnezeul meu, sunt planurile şi lucrările Tale minunate pe care Le-ai făcut pentru noi: nimeni nu se poate asemăna cu Tine; [...]

REZULTATUL FINAL AL LEGII ESTE IUBIREA

   Mana pe data de 24 Noiembrie, R2733 - 1 Decembrie 1900, pag. 358 ,,Acum ţinta (scopul final al) Legii este iubirea care vine dintr-o inimă curată, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă neprefăcută - la care unii nereuşind (s-o [...]

RĂBDAREA CA UN ELEMENT AL CARACTERULUI

   Menele pe datele de 23, 29 Noiembrie, 3 Decembrie R2790 - 1 Aprilie 1901, pag. 115 ,Deoarece ai păstrat cuvântul răbdării mele, Te voi păzi şi Eu de ceasul ispitei care va veni peste întreaga lume ca să încerce [...]

NOUL LEGĂMÂNT ÎN CARTEA EVREILOR  

R 4510, 15 noiembrie 1909 Dacă Noul Legământ nu aparţine bisericii în nici un sens al cuvântului — adică, dacă noi nu suntem sub Noul Legământ, dacă acesta aparţine numai Israelului şi prin Israel lumii întregi, de ce are apostolul [...]

NADAB ŞI ABIHU NIMICIŢI

   Mana pe data de 19 Noiembrie, R3054 - 1 August 1902, pag. 237 Lev. 10:1-11 ,,Să veghem şi să fim treji” - 1 Tes. 5:6. Deşi nu este declarată în mod direct, există suficientă bază pentru deducţia că păcatul [...]

ISRAEL – UN PRINŢ CU DUMNEZEU

   Mana pe data de 4 Decembrie, R2864 - 15 August 1901, pag. 269 Gen. 32:1-32 ,,Omul trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase” - Luca 18:1. Fugind din casa tatălui său, Iacov a călătorit o distanţă [...]

Israel în Egipt

Mana pe data de 26 Noiembrie, R1650 - 1 Mai 1894, pag. 141 Studii în Vechiul Testament Lecţiile Internaţionale de Studii în Scripturi Gânduri sugestive cu scopul de a sprijini pe cei din cititorii noştri care participă la orele Biblice, [...]

ÎNSĂRCINAREA CEA MARE A BISERICII

                          Mana pe data de 30 Noiembrie, R2808 - 1 Mai 1901, pag. 151 Mat. 28:16-20 ,,Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, chiar până la sfârşitul lumii (veacului)” - versul 20. Următoarea manifestare a Domnului nostru faţă de [...]

Go to Top