1911 — Cina de Amintire

R4756 W. T. 1 februarie 1911 (pag. 40-41)

Ne apropiem din nou de aniversarea răstignirii dragului nostru Răscumpărător; încă o dată le amintim cititorilor noştri lecţia pe care anii ne-au învăţat-o pe mulţi dintre noi, şi anume, că din motive inexplicabile poporul consacrat al Domnului are experienţa unor încercări şi probe speciale în acest timp deosebit — corespunzând cu perioada de greutate şi tristeţe a Domnului nostru şi cu timpul de probare specială printre primii ucenici. Cu puţin timp înainte de a Se sui la Ierusalim, ştiind despre răstignirea Sa, le-a spus despre ea apostolilor. Atunci a declarat că numai cei care Îi mâncau carnea şi Îi beau sângele aveau viaţă în ei înşişi. Mulţi dintre urmaşii Lui apropiaţi au spus: „Cuvântul acesta este prea de tot, cine poate să-l sufere?” şi n-au mai umblat cu El. Ioan 6:60.

La scurt timp după aceasta, când le spunea celor doisprezece despre apropiata Sa răstignire, sf. Petru şi-a atras o mustrare când a zis: Să nu ţi se întâmple aşa ceva! Dar Isus i-a răspuns zicând: Înapoia Mea Adversarule, căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu ci gândurile oamenilor (Mat. 16:22, 23). Sugestiile şi sfatul tău sunt contrare Programului Divin; este necesar ca Fiul Omului să sufere ca jertfă, pentru a putea intra în slava Sa şi a împlini lucrarea care I-a fost dată ca Mântuitor al Bisericii şi al lumii — al oricui va vrea.

Mai târziu, aproape de punctul culminant, ne amintim de încercarea specială a lui Iuda, şi cum iubirea lui pentru bani l-a făcut să se împotrivească la ungerea Învăţătorului pentru înmormântarea Sa, iar mai târziu l-a făcut să-L trădeze pe Învăţătorul pentru treizeci de arginţi, şi apoi să-l vândă cu un sărut. Şi mai târziu, ne amintim cum toţi ucenicii au fost dezorientaţi de arestarea Învăţătorului lor şi de evidenta Lui consimţire să fie arestat, aşa încât „toţi L-au părăsit şi au fugit” (Marcu 14:50). Ne amintim cum, şi mai târziu, nobilul sf. Petru a fost surprins într-o greşeală serioasă şi s-a lepădat de Domnul şi Învăţătorul său, chiar cu un jurământ.

Probabil ne imaginăm în parte o paralelă a încercării poporului Domnului în această perioadă a anului. Şi probabil este adevărat şi potrivit ca membrii Corpului lui Cristos să aibă, în această privinţă şi în această perioadă, încercări deosebite, dificultăţi speciale, probe ale credinţei, ale ascultării şi loialităţii.

Postul mare sau perioada postului

Se pare că gândurile în direcţia sugerată mai sus le-au avut şi alţii cu mult timp înainte, ceea ce a dus la stabilirea Postului Mare ca un timp special de post şi rugăciune între cei consacraţi din familia Domnului. Este sigur că timp de secole acest post a fost ţinut de Biserica Romano-Catolică. Biserica Anglicană, Biserica Germană şi într-o anumită măsură de alţii.

Deşi pentru majoritatea postul a devenit doar o formă şi o ceremonie exterioară, fără apreciere din inimă şi de aceea neplăcută Domnului, totuşi noi credem că în trecut unii au postit din cele mai bune motive, şi că unii încă postesc în acest fel. Nu este pentru noi să judecăm şi să condamnăm individual pe nimeni, totuşi mulţi, suntem siguri, vor mărturisi tocmai ceea ce am spus într-un mod nedefinit. Bineînţeles că este imposibil să se facă ceva legi sau reglementări care să guverneze inima — ele de abia pot guverna trupul, chiar şi în felul obişnuit.

Noi nu suntem de acord cu reguli şi legi stabilite care să guverneze astfel de lucruri. Sugestiile trebuie să fie cu totul suficiente pentru toţi cei care din inimă doresc să practice cumpătarea în ceea ce priveşte dieta. Avem sugestia Învăţătorului, că după plecarea Sa ucenicii vor posti. Câteva exemple de astfel de post sunt înregistrate în Scripturi, iar acestea pot fi considerate exemple potrivite pentru urmaşii Domnului, nici unul dintre ei nefiind sub lege, sub poruncă, în ceea ce priveşte mâncarea sau băutura sau alte porunci pământeşti.

O măsură de stăpânire de sine prin post ne este de folos atât fizic, cât şi spiritual — şi în special în timpul primăverii. Hrana mai tare necesară pentru vremea mai rece a iernii este mai puţin necesară pe măsură ce vremea devine mai blândă. Mare parte din îmbolnăvirea de primăvară se datorează fără îndoială mâncării în exces şi poate fi considerabil reglată prin respectarea unei anumite măsuri de post — reţinerea de la a mânca delicatese şi o alimentaţie bogată. Când organismul este înfundat cu prea multă hrană, creierul devine mai greoi, stânjenind puterile mentale mai înalte, şi în special acelea care fac legătura în mod apreciabil cu lucrurile cereşti şi spirituale.

Noi dăm aceste sugestii fără nicio intenţie de a pune un jug sau o lege asupra cuiva, ci din dorinţa ca fiecare să postească şi să se roage în acord cu ceea ce îi dictează conştiinţa lui, şi să primească binecuvântări spirituale potrivit cu gradul părtăşiei sale cu Domnul în această chestiune şi în oricare alta.

Data Cinei de Amintire

După cum am remarcat mai înainte, Domnul nu a dat nici o sugestie, aşa cum mulţi creştini dragi şi-au imaginat — adică, Cina de Amintire să fie celebrată săptămânal, lunar, bi-lunar, tri-lunar. Foarte evident că Cina a fost instituită, după toate aranjamentele evreieşti, ca să fie ţinută anual — pentru a lua locul tipului Paştilor. Data tipului a fost un lucru foarte precis, care n-ar fi legat în mod necesar de celebrarea de către noi a antitipului. Tipul a fost intenţionat să arate specific data exactă la care va fi răstignit Domnul nostru. De aceea marea grijă din partea evreilor a fost potrivită. Acum că marele fapt al morţii lui Isus este un lucru al trecutului, nu pare să fie la fel de mare necesitate pentru grijă în privinţa exactităţii unei zile şi a unei ore.

De aceea nu vedem vreo obiecţie la obiceiul urmat de Episcopali, Catolici şi Luterani de a celebra în Vinerea şi Duminica cea mai apropiată de aniversarea morţii şi învierii Domnului, ca Vinerea Mare şi Duminica de Paşti. Chiar s-ar putea spune ceva în favoarea obiceiului lor, căci permite ca aniversarea să se armonizeze cu zilele săptămânii. Totuşi, de mai bine de treizeci de ani noi ne-am obişnuit să ţinem această Amintire — potrivit cunoştinţei noastre, la data cea mai apropiată de aniversarea exactă a ei, după calculul evreiesc al timpului — în seara de dinaintea zilei de 14 a lunii evreieşti Nisan. Având în vedere acest lung obicei, şi a faptului că unii ar putea să nu vadă clar avantajul unei schimbări, şi de asemenea în vederea faptului că unii ar putea să fie încurcaţi, gândind că ar urma o eroare, noi îl preferăm. De aceea, sfătuim să fie urmată data exactă după calendarul evreiesc.

În acest an luna nouă a echinocţiului de primăvară apare pe 30 martie, constituind-o astfel prima zi a primei luni, după timpul evreiesc. Domnul nostru a fost răstignit în a 14-a zi a primei luni, care în anul acesta va fi pe 12 aprilie. Dar Cina de Amintire, comemorând moartea Lui, a fost celebrată în seara precedentă şi de aceea noi, după obiceiul anterior, recomandăm ca toţi, cu o inimă şi un gând, să ne unim în celebrarea morţii marelui Răscumpărător marţi seara, 11 aprilie, după ora şase. Chiar şi atunci, nu toţi vom putea celebra la aceeaşi oră, din cauza diferenţei de timp; dar celebrarea va fi foarte apropiată de aceeaşi oră în toată lumea. Gândul acestei părtăşii generale va adăuga la bucuria şi solemnitatea ocaziei. Recomandăm ca toţi cei care iubesc pe Domnul şi sunt pe deplin consacraţi să-I facă voia, chiar până la moarte, să se unească în această celebrare care înseamnă atât de mult pentru noi toţi.

Ea ne aminteşte înainte de toate de sacrificiul dragului nostru Răscumpărător pentru Biserica Sa şi pentru toate familiile pământului. În al doilea rând, ea ne aminteşte că ne-am angajat faţă de Domnul să umblăm în urmele Sale, să suferim cu El, să bem din paharul Său, să fim botezaţi cu botezul Său al morţii. Bineînţeles, frângerea pâinii şi băutul din pahar, ca amintire, sunt mult mai puţin importante decât participarea noastră la realităţi, pentru care acelea sunt doar o ilustraţie. Noi trebuie în mintea şi în inima noastră să ne hrănim din trupul frânt al lui Isus şi să înţelegem prin credinţă că ne împărtăşim întâi de toate, prin atribuire, de îndreptăţirea trupului nostru prin El, şi că, prin El vin toate speranţele noastre de viaţă viitoare.

În al doilea rând, aşa cum este reprezentat de paharul Său, trebuie să ne împărtăşim de necazurile Sale, să participăm la suferinţele lui Cristos, să împlinim ce lipseşte suferinţelor Sale, umblând cu credincioşie în urmele Sale — chiar până la moarte. Paharul pe care Tatăl l-a turnat pentru Învăţătorul, El l-a băut. Şi prin harul lui Dumnezeu avem privilegiul să participăm la paharul Său; pentru că, dacă suferim împreună cu El, vom şi domni împreună cu El. Şi dacă scăpăm de suferinţele lui Cristos şi nu devenim jertfe vii împreună cu El, prin aceasta vom pierde şi privilegiile glorioase ale Împărăţiei Sale.

Scriem această înştiinţare la timp datorită faptului că unii dintre cititorii noştri trăiesc în îndepărtatele Australia şi China.