Sfântul Pavel prizonier în castel – VDM 2.3

SF. PAVEL PRIZONIER ÎN CASTEL

00317″> Fapte 22:17-29

Propovăduind evanghelia lui Cristos — Mulţimea din nou înfuriată — Colonelul Lisias dezorientat ordonă soldaţilor romani să-l bată pe Sf. Pavel — La aceasta apostolul îşi declară cetăţenia — Lecţii din experienţele sale — Suferinţele pentru Cristos, un semn al favorii divine — Amărăciunea şi egoismul se răsfrâng asupra celor care nutresc aceste sentimente

„El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred”. 00318″> Ps. 91:2 .

W. T. 15 August 1916 (pag. 251-252)

În ultimul nostru studiu l-am lăsat pe Sf. Pavel stând în faţa mulţimii şi făcând semn să se facă linişte pentru a li se putea adresa. Fără îndoială că el şi-a considerat înfiorătoarele experienţe bine compensate de privilegiul acelui moment — privilegiul de a spune despre Isus unei mari mulţimi de concetăţeni ai săi. Neîntârziat apostolul a propovăduit pe Cristos — că Isus din Nazaret era Mesia promis în Lege şi Profeţi, că moartea Lui ca jertfă a constituit sacrificiul de răscumpărare pentru viaţa pierdută a tatălui Adam şi, în acelaşi timp, pentru a tuturor copiilor lui Adam, care au murit sub blestemul lui.

În mod sigur Sf. Pavel a spus şi faptul că Mesia chema o clasă spirituală pentru a fi asociata Lui în Împărăţia Sa Milenară, şi că la scurt timp după aceea Israel şi toate popoarele vor trăi privilegiile şi binecuvântările acelei Împărăţii! În mod sigur el a arătat faptul că această Vârstă Evanghelică este timpul acceptabil de a ne face sigură chemarea şi alegerea pentru cea mai importantă parte a Legământului avraamic — faza spirituală! Apoi el a continuat să spună audienţei despre călătoriile sale misionare. El a declarat că mulţi dintre neamuri primeau cu bucurie acest Mesaj şi îşi dădeau inima în consacrare Domnului.

MESAJUL EVANGHELIEI RESPINS

Atât de puternică era însă prejudecata evreiască, încât simpla menţionare a faptului că această mare binecuvântare trecea pe condiţii egale şi la neamuri, a reaprins flacăra urii şi violenţei; şi strigătele şi batjocurile lor au străpuns aerul. Nedumerit de situaţie, comandantul roman a concluzionat că unde este atât de multă opoziţie trebuie să existe o cauză. De aceea a dat ordin ca apostolul să fie biciuit până va mărturisi ce făcuse de stârnise un aşa tumult.

Comanda a început să fie imediat executată de către soldaţi, care au procedat la legarea Sf. Pavel de stâlpul pentru biciuire. Dar apostolul a pus repede capăt acestui lucru, întrebând pe un sutaş care stătea alături: „Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este judecat?” Când sutaşul a auzit întrebarea, a raportat colonelului, care ((107)) a venit să-i pună întrebări apostolului. El l-a crezut pe cuvânt pe Sf. Pavel, că era cetăţean roman; deoarece să fi făcut o declaraţie de cetăţenie neadevărată, ar fi însemnat moarte sigură imediat ce problema ar fi fost investigată. Apostolul a fost ţinut prizonier pentru proces.

„ÎNTUNERICUL URĂŞTE LUMINA”

Astăzi lucrurile stau cumva la fel, deşi pe un plan diferit. O persoană din lume, auzind unele comentarii creştine sectare la adresa unuia care propovăduieşte adevărata Evanghelie a lui Cristos, ar fi înclinată să presupună că Mesajul trebuie să conţină ceva foarte stricat, ceva cu adevărat îngrozitor; altfel n-ar ridica aşa pe aceia care pe dinafară au atât de mult „o formă de evlavie”. Şi dacă se acordă ocazia de a avea audienţă şi de a fi prezentat Adevărul în auzul acelei persoane din lume, aşa cum a fost în cazul ofiţerului roman, ea nu-l poate înţelege.

Motivul este că „lumea prin înţelepciunea ei nu-L cunoaşte pe Dumnezeu”, ştie puţin despre Planul Său, înţelege puţin din Cuvântul Său; deoarece limbajul lui este diferit de acela cu care oamenii sunt obişnuiţi. Prin urmare, atunci când după o prezentare a Adevărului cei din lume găsesc opoziţie amarnică şi invective la adresa lui din partea învăţătorilor religioşi — Cărturarii, Fariseii şi Doctorii în teologie moderni — noi nu trebuie să fim surprinşi dacă ei sunt cu atât mai înclinaţi să fie de partea celor care reprezintă teologia populară — aşa-zisa „ortodoxie” — şi presupun că adevărata Evanghelie trebuie să fie ceva foarte rău, fiindcă este prezentată de atât de puţini, şi atât de mulţi cu influenţă i se opun.

Cu toate acestea, copiii lui Dumnezeu trebuie să-şi ia ca îndrumător pe apostol şi să fie credincioşi în a folosi fiecare ocazie pentru a lăsa lumina să lumineze, chiar dacă ea stârneşte opoziţie, prejudecată şi persecuţie amarnică din partea întunericului. Explicaţia acestei chestiuni de către Domnul nostru este: „Oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vadă faptele aşa cum sunt” (Ioan 3:19-21). Nimic nu pare a fi aţâţat atât de mult pe Cărturarii şi Fariseii de acum optsprezece secole ca şi caracterul raţional al adevăratei Evanghelii. Oamenii de rând o ascultau cu bucurie dacă nu erau intimidaţi de conducătorii lor religioşi şi dacă aceia care-i învăţau contrariul nu-i făceau să se îndoiască. Deci conducătorii religioşi erau mânioşi împotriva celor care învăţau Evanghelia. „Erau foarte necăjiţi că (apostolii) ÎNVĂŢAU POPORUL”. Fapte 4:2,3,15-21.

LECŢII DIN EXPERIENŢELE APOSTOLULUI

Sf. Pavel suferea ca creştin — din cauza loialităţii faţă de Domnul şi faţă de Cuvântul Său. El nu suferea fiindcă urmase sfaturile fraţilor când a mers în Templu; pentru că, foarte evident, mai curând sau mai târziu, ura împotriva fraţilor s-ar fi manifestat în inimile vrăjmaşilor şi ei ar fi căutat viaţa apostolului, ca şi în ocaziile anterioare. În acest incident vedem numai că încercarea apostolilor de a crea o impresie favorabilă faţă de apostolul Pavel şi faţă de activitatea lui printre neamuri, a adus probabil chestiunea arestării lui mai repede în faţă decât ar fi putut-o aduce oricare altă cale.

Apostolul nu s-a ruşinat de suferinţele lui, fiindcă el şi-a dat seama că le suporta pentru Cristos. Orice om ar trebui să se simtă adânc îndurerat de o arestare publică şi o întemniţare ca răufăcător, ca violator al legii. Dar când aceste lucruri se întâmplă din cauza credincioşiei faţă de Domnul, din cauză că urmează în paşii Lui, acesta se poate bucura în înjosire, se poate bucura în lucrurile care altfel ar fi ruşinoase şi detestabile.

Dacă, prin urmare, în providenţa Domnului, unii dintre cititorii acestui articol ar fi arestaţi, închişi sau biciuiţi, şi aceştia ar putea să-şi atribuie necazul, direct sau indirect, credincioşiei faţă de Domnul şi faţă de Adevărul Său, ei să nu se ruşineze. Să mărească pe Dumnezeu pentru aceasta, bucurându-se că au fost socotiţi vrednici să sufere pentru numele lui Cristos, amintindu-şi că tocmai aşa a fost şi cu Domnul nostru Isus. El a fost ţinut sub arest; El a fost legat; El a fost biciuit; El a fost insultat în public; El a fost chiar răstignit ca blasfemator de Dumnezeu. 1 Petru 4:16.

O altă lecţie pe care o putem învăţa din studiul de astăzi este că nu-i înţelept să te încrezi fără nici o rezervă în vocea mulţimii. Dacă găsim că mulţimea strigă împotriva cuiva, fie oral, fie prin intermediul presei, noi să nu-i acceptăm fără nici o îndoială verdictul. Să nu uităm experienţele Domnului nostru Isus, experienţele Sf. Pavel şi ale altor apostoli, şi să ne amintim că mulţimea a strigat tare: „Afară cu ei!” Creştinul a cărui minte este astfel eliberată de prejudecată, este cu atât mai bine pregătit să judece înţelept în legătură cu orice ar veni în mod cuvenit sub observaţia sau critica sa. Apoi, dacă el însuşi ar avea experienţe asemănătoare, ar fi cu atât mai bine pregătit să le suporte.

Încă o lecţie pentru noi este că, atunci când suferim încercări şi greutăţi, oricât de mult ne-am da seama că ele nu puteau veni peste noi fără permisiunea Domnului, totuşi noi suntem liberi să folosim orice mijloace legitime pentru eliberarea noastră — întocmai cum s-a folosit Sf. Pavel de cetăţenia lui romană. Dumnezeu îl asigurase dinainte cu acea măsură de protecţie; şi ar fi fost o neglijenţă culpabilă din partea lui să n-o fi folosit şi să fi aşteptat ca Domnul să-l elibereze în vreo manieră miraculoasă.

Cât de adesea găsim în paginile istoriei că în numele religiei şi pentru apărarea diferitelor secte s-a manifestat violenţă şi lipsă de raţiune! Cât de străin de o astfel de conduită este ceea ce Sf. Pavel denumeşte „spiritul unei minţi sănătoase” — spiritul raţiunii, dreptăţii — să nu mai menţionăm spiritul generozităţii, al amabilităţii iubitoare şi al compasiunii blânde! După cum priveliştea nechibzuinţei şi lipsei de judecată a unui om beat ar trebui să joace rolul unei mari lecţii de abstinenţă pentru orice bărbat şi pentru orice femeie cu mintea echilibrată, tot aşa, o scenă ca aceea descrisă în studiul de astăzi, fie că este recunoscută de ochii naturali, fie că ((108)) este văzută mintal prin intermediul paginii tipărite, trebuie să fie o lecţie durabilă împotriva unui lucru atât de sălbatic şi iraţional. Orice caz de bigotism religios şi violenţă fanatică să fie pentru inimile noastre o lecţie în direcţia opusă şi să fixeze în noi hotărâri, ca prin harul lui Dumnezeu noi să nu fim niciodată atât de nechibzuiţi, atât de răi, ci, dimpotrivă, să devenim mai blânzi, mai amabili, mai asemenea lui Cristos, pe măsură ce zilele trec.