SEMĂNATUL DUPĂ TRUP ARE CA REZULTAT MOARTEA

„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.”

00403″> Galateni 6:7 .

W. T. 1 August 1916 (pag. 231)

În acest text apostolul pare a accentua faptul că nu este destul să facem o consacrare faţă de Dumnezeu, ci trebuie să arătăm prin seriozitatea consacrării că am primit în viaţa noastră o putere transformatoare. Dacă spunem că suntem Noi Creaţii şi facem schimbare numai în declaraţia noastră, în timp ce încă mai semănăm după trup, rezultatul nu va fi după declaraţia noastră, ci după înfăptuirea noastră; şi vom secera răsplata, stricăciunea. Alţii pot fi înşelaţi, şi noi înşine putem fi înşelaţi, dar Dumnezeu nu va fi înşelat. Dacă noi, după cea mai bună capacitate a noastră de a înţelege voinţa Domnului, ne punem viaţa, semănând după spirit, atunci vom câştiga viaţa veşnică.

Apostolul se adresează sfinţilor, poporului consacrat al lui Dumnezeu, acelora care şi-au prezentat corpurile ca jertfe vii, şi ale căror jertfe au fost acceptabile prin meritul lui Cristos. Fiind făcuţi Noi Creaţii prin conceperea Spiritului sfânt, aceştia trebuie să meargă mai departe pentru a ajunge la perfecţiune pe planul spiritual.

Atunci, dacă noi, care suntem din această clasă, trăim după trup — conform dorinţelor cărnii — vom muri. Aceasta nu înseamnă că dacă cineva din poporul Domnului ar avea unele dorinţe pământeşti sau dacă i-ar apărea în minte unele sentimente greşite ar muri imediat, sau că imediat ar fi îndepărtat de la orice speranţă de viaţă viitoare pe plan spiritual. Ideea este că dacă trăim după trup — urmăm dorinţele trupului, urmăm această cale în viaţă — sfârşitul va fi moartea. Şi orice sămânţă astfel semănată tinde spre moarte. Dacă semănăm după trup, după trup vom recolta stricăciunea.

O ANUMITĂ GRIJĂ PENTRU CORP

ESTE NECESARĂ

Semănând astfel n-ar însemna în mod necesar că noi vrem să semănăm după trup. Apostolul dă de înţeles că clasa căreia i se adresează nu vrea să semene după trup, ci vrea să facă altfel. Dar dacă noi semănăm după trup — după senzualitate sau după orice dorinţă pământească contrară naturii noi — recolta va veni curând. S-ar putea să ne placă să avem haine mai bune şi hrană delicioasă; am putea dori să locuim pe o stradă bună şi într-o casă frumoasă; şi acestea n-ar fi în mod necesar lucruri păcătoase. Toate aceste lucruri sunt ale cărnii, dar nu sunt ceea ce apostolul a avut în minte aici în mod special. El se gândeşte la lucrurile cărnii căzute, care sunt întotdeauna contrare spiritului.

Dacă practicăm lucrurile pe care, după înţelegerea noastră, Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că nu le-ar aproba, am semăna astfel după trup. Fiecare bucăţică pe care o cedăm — fie în gând, cuvânt sau faptă — înseamnă atâta descreştere a puterii spirituale; şi Creaţia cea Nouă slăbeşte. Aceasta se poate face cu privire la hrană, îmbrăcăminte, casă, timp etc.; în asemenea cazuri aceasta ar fi semănare după trup. Dacă, în acord cu judecata noastră a ceea ce este voia Domnului, urmăm o cale în vederea ţinerii corpului nostru în cea mai bună condiţie pentru serviciu, şi dacă atunci corpul nostru, carnea noastră, tânjeşte după anumite lucruri care n-ar fi spre binele nostru spiritual, Creaţia cea Nouă trebuie să spună: „Nu, nu poţi avea acest lucru”, sau: „Aceste lucruri sunt prea scumpe pentru tine”.

Nu sunt mulţi aceia care au făcut o jertfire a cărnii lor; dar acestora care au făcut acest lucru le vorbeşte apostolul. Eu, ca şi Nouă Creaţie, îi spun vechii creaţii — corpului: „Îţi voi da ceea ce cred că este spre binele tău. Nu cred că Domnul doreşte să te omor imediat, fiindcă am nevoie de serviciile tale, dar Domnul doreşte să am o anumită practică în negarea de sine. Nu vei avea acum ceea ce doreşti, fiindcă de fapt nu ai nevoie. Poate, totuşi, odată îţi voi da iarăşi, dacă voi gândi că atunci vei avea nevoie, şi dacă vei fi bun”.

FIERARUL ŞI MĂGARUL

Dacă Noua Creaţie dă frâu liber vechii creaţii în legătură cu ceea ce să citească, ceea ce să mănânce, cât să doarmă, la ce oră să se scoale, unde să meargă şi cât să stea etc., Noii Creaţii îi va fi tare dificil — nu-i aşa? Spiritul Domnului trebuie să activeze Noua Creaţie în gând, cuvânt şi acţiune, şi să decidă ce trebuie să facă, ce să mănânce, unde să meargă — trebuie să controleze totul. Dacă semănăm după spirit, dacă umblăm după spirit, vom fi învingători, vom recolta viaţă veşnică. Noi nu trebuie să cedăm vechii creaţii. Cedând, noi semănăm după carne, ((124)) şi curând vechea creaţie va spune: „Aveai obiceiul să-mi dai lucrul acesta, şi trebuie să mi-l dai”; şi rezultatul va fi probabil dezastruos pentru Noua Creaţie.

Această chestiune ne aminteşte de una din fabulele lui Esop, pe care mulţi dintre noi am citit-o. Într-o dimineaţă rece, geroasă, un măgar şi-a vârât nasul pe uşa atelierului unui fierar, unde era cald de la un foc scânteietor. Fierarul a zis către măgar: „Ieşi!” Măgarul a răspuns: „Eşti zgârcit! Nu fac decât să-mi încălzesc nasul”. Deodată fierarul s-a uitat în jur şi şi-a dat seama că măgarul îşi vârâse tot capul înăuntru. Fierarul a zis: „Acum ieşi afară!” Dar măgarul insista că el doar respira puţin aer cald şi că în mod sigur capul său nu deranja pe fierar. După un timp fierarul s-a uitat iarăşi şi a văzut că măgarul era pe jumătate în atelier. Atunci a strigat: „Ieşi afară! Ieşi afară!” Dar măgarul tot mai insista că el numai se încălzea puţin. Aşa că fierarul a cedat. Curând s-a uitat iarăşi şi a văzut că măgarul era cu totul în atelier. Atunci a sărit strigând agitat: „Ieşi afară!” Dar măgarul a zis triumfător: „Care din noi va ieşi afară?” Şi cu aceasta s-a întors şi a început să dea cu copitele spre fierar. Măgarul avea control deplin.

„SFÂRŞITUL ACELEI CĂI ESTE MOARTEA”

Aşa va fi şi cu noi dacă începem o cale de cedare puţin câte puţin la dorinţele minţii trupeşti. Sfârşitul căii dorite de trup, după cum ne învaţă apostolul, este moartea. Sf. Pavel nu spune că începutul acelei căi este moartea, ci că începutul acelei căi duce la moarte. Dacă vechea creaţie a câştigat teren, atunci fiecare pas făcut trebuie refăcut, altfel cazul este fără speranţă. Noua Creaţie trebuie să-i spună celei vechi: „Nu-mi vei fi tu stăpânul!” Vechea creaţie trebuie forţată să ştie că Noua Creaţie este stăpânul. Noua Creaţie se dezvoltă pe seama vechii creaţii, a vechii naturi, care trebuie pusă spre moarte.

Aceste lucruri nu sunt adevărate despre lume acum, dar vor fi adevărate despre ea în privinţa cărnii păcătoase în curând. Dacă cineva în timpul Mileniului va ceda cărnii căzute, devenind treptat tot mai străin faţă de Domnul, sfârşitul acelei căi va fi moartea. Dar aceştia vor avea toate ajutoarele în eforturile lor de a se împotrivi păcatului şi a dezvolta neprihănirea. Acum, şi în sensul cel mai deplin, textul nostru se aplică la Biserica lui Cristos. Noi, care suntem acum în încercare de viaţă sau moarte veşnică, să veghem şi să ne rugăm!