TRĂIŢI ÎN PACE ÎNTRE VOI
W. T. 15 Iulie 1916 (pag. 221)
Cu toţii am auzit proverbul „Diamantul se taie cu diamant”. Toate pietrele preţioase sunt atât foarte tari, cât şi foarte pure. Duritatea le creşte valoarea. Toţi din poporul Domnului sunt pietre preţioase — prin harul Domnului nu numai că ei sunt purificaţi, dar şi au caractere cristalizate. Acest lucru fiind adevărat, după cum am arătat anterior, există mai mare pericol de tăiere şi zgâriere când sunt împreună decât când sunt cu materiale mai puţin tari. Chitul şi lutul nu taie — nici caracterele de calitatea chitului nu taie.
Având în minte acest lucru, poporul Domnului ar trebui să fie foarte compătimitori unul cu altul şi să se aprecieze foarte mult unul pe altul. Noi învăţăm să apreciem, aşa cum apreciază Domnul, hotărârea de caracter, tăria de caracter, fixitatea scopului, chiar dacă uneori aceste trăsături de caracter pot cauza unele tulburări. Nu este de mirare că adunările bereene îşi au uneori dificultăţile lor, aşa cum au şi organizaţiile lumeşti!
POPORUL DOMNULUI NU ESTE STÂRNITOR DE CEARTĂ
Cu toate acestea, poporul Domnului trebuie să-şi amintească porunca specială a Învăţătorului lor, că ei trebuie să fie făcători de pace, nu stârnitori de ceartă. Nu se cere mare abilitate pentru a stârni certă. Se cere considerabilă umilinţă, blândeţe, răbdare şi celelalte calităţi ale Spiritului Sfânt pentru a preveni cearta printre poporul Domnului, chiar dacă numai cele mai bune intenţii predomină. Ce atenţi trebuie să fim cu toţii, ca nu cumva adversarul să ne ispitească, să ne ademenească de pe cărarea păcii!
Se cere considerabilă experienţă şi înţelepciune care vine de sus pentru a ne face în stare să judecăm corect dacă o chestiune de diferenţă între alţii şi noi este o chestiune de principiu, unde un adevăr fundamental este în joc, sau dacă este numai o chestiune de opinie şi preferinţă, fără ca principiul să fie implicat. În cazul din urmă trebuie să fim dispuşi a ne supune aproape la orice de dragul păcii, în vreme ce n-am putea face acest lucru când principiile ar fi implicate. Totuşi, adesea ne vine amăgirea că preferinţele noastre sunt întotdeauna susţinute de principiile adevărului şi dreptăţii. Trebuie să învăţăm din experienţă că aceasta este o greşeală, şi trebuie să examinăm critic fiecare asemenea sugestie, cerând înţelepciunea Domnului care să ne permită să vedem diferenţa între ceea ce este numai preferinţa noastră şi chestiunile care implică principii şi învăţături de origine divină.
De exemplu, într-o adunare adesea sunt fraţi sau surori care cu hotărâre insistă ca un lucru să se facă într-un anumit fel, fiindcă acela fusese obiceiul anterior sau fiindcă ei cred că aşa este mai bine. Ei sunt gata să precipite o certă dacă nu se urmează preferinţa lor. Calea mai înţeleaptă este de a renunţa la preferinţa noastră în favoarea preferinţelor altora, dacă ei sunt insistenţi, numai să se ajungă la rezultatul corect — adică, numai să se ajungă într-adevăr la voinţa adunării; fiindcă voinţa adunării trebuie luată ca voinţa Domnului — ori dacă nu este aşa, Domnul va conduce chestiunea şi va scoate din ea o lecţie pentru adunare.
Fiecare membru al adunării în parte trebuie să se străduiască serios să promoveze roadele Spiritului Sfânt în adunare — umilinţa, blândeţea, răbdarea, amabilitatea frăţească, iubirea, bucuria, pacea. Această promovare trebuie făcută prin menţionarea acestor calităţi şi exercitarea lor de către noi, dând astfel altora un exemplu şi manifestând influenţa Spiritului Sfânt care lucrează în inima şi viaţa noastră.
O GREŞEALĂ FRECVENTĂ
Prea adesea se face greşeala de a gândi că toată greutatea responsabilităţii zace asupra noastră — uitând că responsabilitatea noastră se sfârşeşte când ne-am exprimat judecata şi am procedat în conformitate cu ea.
Lipsa de credinţă în Domnul este strâns asociată cu eroarea de a produce ceartă în adunare pe unele motive tehnice. Noi trebuie să ne amintim de interesul Domnului pentru adunare şi pentru tot poporul Său, şi că El poate şi doreşte să conducă experienţele noastre, ca şi ale altora, spre bine. Prin urmare, dacă în adunare lucrurile nu vor merge exact după plăcerea noastră, va fi mai bine pentru noi, şi adesea pentru toţi, să ducem problema la Domnul în rugăciune, mai curând decât să fim continuu sâcâitori sau să găsim greşeli la ceea ce este sau pare a fi satisfăcător pentru ceilalţi, sau cel puţin pentru majoritatea adunării.