CONŞTIINŢA ŞI RĂZBOIUL
W. T. 15 Iulie 1916 (pag. 220-221)
Poate că din toate armatele participante la războiul prezent au fost oameni împuşcaţi sau întemniţaţi, ca pedeapsă pentru refuzul de a lua arma ca soldaţi pe motive de conştiinţă. Noi nu trebuie, prin urmare, să considerăm ca extrem felul în care s-a procedat în prezent în Anglia cu acest subiect. Faptul este că, după câte ştim noi, Statele Unite şi Marea Britanie sunt singurele ţări care au propus să se recunoască prin lege motivele de conştiinţă ale cetăţenilor lor, ca temei rezonabil de a fi scutiţi de datoria militară.
Desigur, nici o ţară nu impune armata pentru străini; şi dacă s-ar recunoaşte că adevăraţii creştini sunt străini în privinţa guvernămintelor pământeşti, toată chestiunea s-ar putea rezolva de la sine. Studenţii Bibliei pretind că urmaşii lui Isus au cetăţenia în cer şi că supunându-se Domnului ceresc ei renunţă într-o măsură la supunerea lor faţă de regii pământeşti — faţă de guverne. Pentru acest motiv, de mult am susţinut că acei deplin consacraţi ar trebui să se abţină de la votul în chestiunile politice. Dacă votează astfel, ei se identifică cu împărăţiile pământeşti, şi după cum votează ar putea destul de potrivit să li se ceară să tragă cu arma — să sprijine guvernul pe care l-au ajutat să se creeze.
Pe de altă parte, afirmaţia scripturală este că deşi cetăţenia noastră este în ceruri şi noi suntem străini şi călători în lume, având supunere faţă de Regele ceresc, totuşi, ca toţi ceilalţi străini, noi trebuie să fim supuşi puterilor care sunt — supuşi legilor ţării în care trăim. Dar, dacă supunerea faţă de legi nu implică serviciu militar din partea străinului, nici supunerea faţă de legi din partea Studenţilor Bibliei nu implică serviciu militar. La fel este şi cu jurământul de supunere cerut de la cei care intră în armată — lor li se cere să jure supunere faţă de rege, şi supunere faţă de ofiţerii regelui în toate lucrurile. Acest jurământ nu se cere de la străini, şi Studenţii Bibliei obiectează la el nu fiindcă ei se opun legii şi ordinii sau nu sunt dispuşi să fie conduşi de guvernul sub care trăiesc, ci fiindcă ei şi-au dat supunerea unei puteri mai înalte — Domnul ceresc. Cuvintele Lui, poruncile Lui etc. sunt de cea mai mare importanţă pentru ei.
Desigur, aceşti străini n-ar putea obiecta la deportare, nici n-ar putea apăra drepturi personale pe care nici un alt străin nu le-ar putea cere de la vreun guvern.
Trezirea opiniei publice
Ziarele ne informează că problema celor care din motive de conştiinţă obiectează la serviciul militar mişcă adânc poporul britanic şi a dus la câteva lupte de cuvinte în Parlament. Se ridică pretenţia că legile Marii Britanii au prevederi pentru conştiinţa tuturor supuşilor britanici, şi că în timp ce aceste legi par a fi respectate prin numirea de comisari care să audieze pe cei care obiectează din motive de conştiinţă, cu toate acestea, legile sunt în realitate nesocotite, fiindcă judecătorii numiţi sunt militari, ale căror interese nu sunt judiciare, ci militare. Unii dintre aceia care au refuzat din motive de conştiinţă au fost condamnaţi la doi ani închisoare cu muncă grea. Alţii au fost forţaţi să îmbrace uniforma militară, şi au fost împinşi şi loviţi de tovarăşii lor în front, fie din pricina loialităţii din motive de conştiinţă faţă de Cuvântul marelui Rege, fie din cauza refuzului de a jura supunere regelui britanic şi ofiţerilor lui. Alţii au fost trimişi în armată în Franţa, cu ameninţarea că dacă nu-şi fac datoria vor fi împuşcaţi.
Toate acestea trezesc opinia publică în legătură cu acest subiect — pentru război şi împotriva lui. Fără îndoială curajul, mărturia, spiritul de martir din partea poporului consacrat al Domnului vor exercita o mare influenţă şi vor duce la un studiu mai atent al poruncilor Regelui nostru şi al regulilor care guvernează pe toţi care sunt sub steagul Lui. Oricare ar fi greutatea care ar veni peste aceşti fraţi dragi, noi credem că va rezulta o binecuvântare din vestirea virtuţilor celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.
Între timp, opunându-ne noi nu trebuie să facem uz de forţă, nici să ridicăm vocea pentru drepturile noastre. Trebuie să ne amintim că devenind soldaţi ai crucii ne-am predat voluntar toate drepturile pământeşti pentru a putea fi participanţi împreună cu Căpetenia mântuirii noastre, care a permis să I se ia toate drepturile, chiar până la moarte. Deoarece urmaşii lui Isus sunt făcuţi spectacol pentru lume şi pentru îngeri, lor de asemenea li se permite ca prin iubirea şi zelul lor pentru Domnul şi pentru mesajul Său să se întărească şi să se zidească unul pe altul în cea mai sfântă credinţă. Să nu uităm privilegiul nostru de a ne ruga unul pentru altul în asemenea împrejurări. Noi nu ne putem ruga ca Domnul să ne ferească pe noi sau pe alţii de încercări în aceste direcţii, pentru că înţelepciunea divină trebuie să decidă care vor fi acestea, dar este privilegiul nostru să ne rugăm unul pentru altul şi pentru noi înşine — să ne rugăm pentru acel har care să ne ajute în orice timp de lipsă, pe care Domnul a promis că ni-l va acorda. Evrei 4:16.
Să se facă, deci, o mărturie foarte credincioasă, cu mare umilinţă şi cu mare simpatie faţă de aceia care au o opinie diferită de a noastră! Ei susţin că împărăţia lui Cristos a fost stabilită; şi că regii prezenţi ai Europei sunt din hotărâre divină, aşa cum pretind pe monezile lor, şi că a fi în război, pentru ei înseamnă că Împărăţia lui Dumnezeu este în război; şi că soldaţii lor sunt soldaţii lui Dumnezeu. Ei nu văd că, dacă argumentul lor ar fi adevărat, Împărăţia lui Dumnezeu ar fi împărţită şi Dumnezeu S-ar lupta împotriva Lui Însuşi! Încă puţin, şi aurora noii dispensaţii va fi mai limpede. Atunci toate popoarele vor ajunge să vadă că omenirea are nevoie de conducerea Domnului din cer în toată puterea. Atunci Mireasa lui Cristos va fi fost trecută dincolo de văl. Coroanele gloriei şi ramurile de palmier ale biruinţei vor fi fost acordate, şi timpul pentru binecuvântarea lumii va fi fost sosit.