Căutând un loc în împărăţia lui Dumnezeu – VDM 3.1

CĂUTÂND UN LOC ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.” Matei 6:33.

W. T. 1 Iulie 1916 (pag. 197-198)

La începutul misiunii pământeşti a Domnului nostru, naţiunea evreiască a fost invitată să devină Împărăţia lui Dumnezeu. Oferta binecuvântării principale a lui Dumnezeu a fost „întâi pentru evrei”. Timp de multe secole ei au fost poporul special al lui Dumnezeu. Ei fuseseră chemaţi pentru a fi „o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” pentru Dumnezeu — o comoară deosebită pentru Dumnezeu, compusă dintro clasă preoţească şi un popor ales, sfânt (Exod 19:5, 6). Noi nu înţelegem că tot Israelul, începând de la darea legii, putea fi din Împărăţia cerească, oricât de credincioşi ar fi fost. Nimeni nu putea fi din această clasă a Împărăţiei înainte de venirea lui Isus pe pământ; deoarece El a fost Premergătorul acestei clase. Oferta le-a fost făcută evreilor din zilele Lui. Dar cei din acest neam care au trăit înainte, şi care I-au fost credincioşi lui Dumnezeu, sinceri faţă de legământul lor, vor fi mult binecuvântaţi de Domnul pe plan uman. Ei vor fi folosiţi să binecuvânteze toate neamurile sub Israelul spiritual — Împărăţia lui Dumnezeu stabilinduse acum.

Favoarea deosebită a lui Dumnezeu faţă de poporul natural al lui Israel, în aceea că i-a ales mai presus de oricare alt neam, a fost în special fiindcă ei erau sămânţa prietenului Său credincios, Avraam. Dumnezeu îi promisese lui Avraam că datorită credinţei şi ascultării sale, sămânţa lui va fi binecuvântată. Nu fiindcă ei au fost prin ei înşişi mai buni sau mai sfinţi decât alte popoare. (Vezi Exodul 32:9-13; Deuteronom 9:4-8.) Ci Dumnezeu i-a ales să fie poporul Său datorită părinţilor.

La prima venire a Domnului sosise timpul pentru a oferi locuri de membri în Împărăţie, pentru a încerca toată naţiunea lui Israel, ca să se dovedească dacă erau pregătiţi pentru această binecuvântare aleasă. Isus a fost Cel care a oferit această Împărăţie; căci El se consacrase ca jertfă pentru păcat, care constituia baza stabilirii Împărăţiei pe pământ.

IDEI ADEVĂRATE ŞI FALSE DESPRE ÎMPĂRĂŢIE

Predica de pe Munte, din care este luat textul nostru, indică seriozitatea şi unitatea de inimă necesară pentru cei care vor deveni membri ai clasei Împărăţiei. Învăţătorul dă de înţeles că nu toţi din această naţiune favorizată care I-au auzit Mesajul vor fi gata să-l accepte. Mulţi erau absorbiţi de lucrurile acestei vieţi — ce să mănânce, să bea, să poarte. Dar pentru a fi gata să primească binecuvântarea oferită, pentru a fi acceptabili pentru Dumnezeu, primul lor interes trebuia să fie Împărăţia. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui”, nu lucrurile pământeşti, a poruncit Mântuitorul. Dacă Împărăţia este mai întâi, toate nevoile lor pământeşti le vor fi satisfăcute; „Toate aceste lucruri vă vor fi date pe deasupra”, a fost promisiunea Lui.

Nu mulţi dintre evrei au fost gata pentru un Învăţător atât de sever. Ei îşi aveau propriile planuri — de ((159)) afaceri, politice, funcţii sociale. Prin urmare, această invitaţie a lui Isus, de a lăsa tot pentru a obţine o Împărăţie despre care nu ştiau nimic şi care părea atât de imposibil de atins, n-a găsit un răspuns foarte prompt. Cei doisprezece apostoli au fost printre primii care I-au acceptat oferta. La moartea lui Isus, cu ceva peste cinci sute I S-au alăturat ca ucenici. Ni se spune că dintre aceştia o sută douăzeci erau adunaţi în camera de sus în Ziua Cincizecimii, unde au primit conceperea de Spirit Sfânt. După Rusalii câteva mii de evrei au ajuns la hotărârea de a face din Împărăţia lui Dumnezeu prima lor afacere. Aceştia nu erau totuşi decât o mică minoritate din naţiunea lui Israel.

De-a lungul vârstei Evanghelice au fost puţini care au auzit Chemarea şi au acceptat condiţiile, care au hotărât să facă din Împărăţia lui Dumnezeu prima consideraţie a vieţii lor. Satan a încercat să facă pe mulţi dintre aceştia să creadă că papalitatea este acea Împărăţie, sau că Marea Britanie ori Rusia, ori una din celelalte împărăţii de pe pământ este acea Împărăţie. Altora le-a adus o interpretare falsă a cuvintelor Apostolului, „Împărăţia lui Dumnezeu este dreptate, pace şi bucurie în Spiritul sfânt”, şi s-a străduit să-i facă să creadă că Împărăţia lui Dumnezeu constă numai din dreptatea şi sfinţenia vieţii, având o viaţă evlavioasă prin puterea Spiritului Domnului. Cât de departe sunt toate acestea de învăţăturile Scripturilor cu privire la Împărăţie se poate repede vedea printr-un studiu al subiectului despre Împărăţia lui Dumnezeu aşa cum este prezentat de sfinţii profeţi, de apostoli şi de Domnul nostru Isus însuşi. Cu adevărat avem un adversar şiret!

CUM POT ŢINE CREŞTINII LEGEA LUI DUMNEZEU

Prin aceste idei false a fost ascunsă ideea adevărată despre Împărăţie — ideea că Dumnezeu alege pe membrii clasei Împărăţiei, ideea nu numai că noi facem o consacrare pentru Domnul a puţinului tot pe care-l avem, conform condiţiilor Lui, dar şi că noi trebuie să punem în practică acest angajament de consacrare în mod continuu, socotind toate celelalte lucruri ca pierdere şi gunoaie ca să putem câştiga calitatea de membru în această companie glorioasă care are pe Isus ca şi Cap. Întunecarea minţii continuă încă la majoritatea celor care au pretins numele lui Cristos; dar efectivul complet al membrilor corpului lui Cristos este în curs de adunare, în ciuda eforturilor viguroase ale lui Satan de a pune piedici. Acum numărul este aproape întreg; de fapt micul număr care vin acum, credem noi, iau doar locurile eliberate de unii care prin necredincioşie au pierdut coroana pusă deoparte pentru ei; căci noi înţelegem că întregul număr acceptaseră oferta şi fuseseră concepuţi de Spirit când a încetat chemarea generală, în toamna lui 1881. Vezi Studii în Scripturi, Vol. 3, Cap. 6 — „Lucrarea secerişului”.

Noi, ca neamuri, căutând Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să ne dăm seama că Domnul nu Şi-a schimbat poziţia iniţială, făcând lui Israel propunerea că pentru a obţine viaţa veşnică ei trebuie să ţină legea. Nu există nici o altă cale. Dumnezeu nu va înălţa la onorurile Împărăţiei pe nici un călcător al Legii Sale. Atunci se pune întrebarea: Cum putem noi ţine Legea? Dacă evreii n-au putut-o ţine în toţi cei 1600 de ani, cum am putea-o noi ţine? Şi nu spune Domnul prin Apostol că prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptăţit în ochii Lui? A înţelege acest lucru înseamnă a înţelege unele din lucrurile adânci ale lui Dumnezeu; că „Dumnezeu în Hristos împacă lumea cu Sine (pe aceia din lume care acceptă chemarea evanghelică), neţinându-le în seamă păcatele lor”. 2 Cor. 5:19.

„CORPURILE VOASTRE, MEMBRELE LUI CRISTOS”

Cristos a ţinut legea şi a satisfăcut Dreptatea divină pentru toţi care au devenit ai Lui în timpul vârstei Evanghelice; şi meritul Lui este acordat celor care ţin Legea în inimă şi care sunt împiedicaţi s-o ţină absolut prin slăbiciunile cărnii lor căzute pe care ei n-o pot controla. Şi astfel Sf. Pavel spune că dreptatea Legii se împlineşte în noi care umblăm nu după trup, ci după spirit. Mai întâi, prin acordarea meritului Său corpurilor lor muritoare, cărnii lor, Răscumpărătorul nostru acoperă imperfecţiunile lor naturale. Apoi, pentru că acel corp astfel devotat, astfel îndreptăţit, este sacrificat, El îi socoteşte morţi ca fiinţe umane. Atunci ei sunt concepuţi la o nouă natură, spirituală. De atunci încolo corpul lor muritor este socotit ca şi corp al Creaţiei Noi, nu ca şi corp uman; căci acesta a fost sacrificat. Totuşi, în realitate acesta este activat pentru a fi servul Creaţiei Noi. De fapt, fiind încă uman, trebuie să i se dea să poarte o haină a dreptăţii până la sfârşitul vieţii prezente. Aceasta este dată de Mântuitorul nostru.

Apostolul Pavel, vorbind despre corpurile noastre omeneşti din punct de vedere al noii noastre legături în Isus Cristos, spune: „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos?” (1 Cor. 6:15). Dumnezeu nu mai socoteşte trupul nostru de carne ca şi trup al unei fiinţe umane. El este un membru al lui Cristos, proprietatea Noii Creaţii spirituale. Această Creaţie Nouă ţine Legea lui Dumnezeu. Oriunde este eşec, nu Noua Creaţie eşuează, ci carnea imperfectă, care este acoperită cu haina curată, albă a dreptăţii lui Cristos. Dumnezeu îl priveşte ca şi pe corpul fără pată al acestei Creaţii Noi. Astfel noi stăm perfecţi înaintea Legii lui Dumnezeu; astfel dreptatea Legii se împlineşte în noi care umblăm nu după trup, ci în urmele lui Isus.

LIBERTATEA ÎN CRISTOS NU ESTE ACEEA DE A MÂNCA ŞI A BEA

Textul nostru ne porunceşte să căutăm dreptatea lui Dumnezeu. Aceasta pare să implice că Dumnezeu a pregătit o îndreptăţire pentru aceia pe care-i cheamă acum. Această îndreptăţire este în Cristos, şi ea trebuie acceptată de către fiecare dintre cei care vin la Dumnezeu; altfel, neavând îndreptăţirea lui Dumnezeu şi ajutorul care vine cu ea, persoana nu va putea ajunge în Împărăţie.

((160))

Noua Creaţie este atât de în acord cu Domnul, încât va căuta să-şi aducă corpul muritor pe deplin sub controlul Legii Iubirii. El va căuta să fie cu totul drept faţă de semeni, faţă de fraţi, şi blând şi îndurător faţă de toţi. Întreaga lui viaţă va fi predată spre a ajunge un membru în Împărăţia Cerească. Aceasta îl va conduce spre a servi cauza dreptăţii lui Dumnezeu. Oriunde sunt puse deoparte planurile lui Dumnezeu, el va fi chemat să le apere în orice mod rezonabil. El va fi de partea dreptăţii şi adevărului. Toţi cei care cu adevărat caută Împărăţia au această dispoziţie.

Când Apostolul Pavel spune că Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Spiritul Sfânt, noi trebuie să înţelegem că el vrea să spună, după cum se arată în context, că privilegiile celor care sunt din această clasă a Împărăţiei nu constă numai în libertatea de a mânca şi a bea lucruri interzise celor care sunt sub Lege sau celor care sunt în robia superstiţiilor păgâne, ci libertatea noastră este mult superioară acestora. Evreii care au devenit urmaşi ai lui Cristos au fost informaţi că ei acum erau liberi de reglementările Legii, care le punea restricţii asupra mâncării etc. În ceea ce priveşte întrebarea dacă acum să mănânce carne de porc sau altceva, urma să fie reglementat mai târziu după condiţii şi împrejurări. Ei aveau libertate în Cristos, de care înainte ca evrei nu se bucuraseră.

Dar Sf. Pavel subliniază că aceasta nu este libertatea de căpetenie — să poţi mânca stridii, carne de porc şi alte lucruri interzise prin Lege. Această permisiune n-ar fi o mare binecuvântare. Elementul principal al libertăţii lor în Cristos era acea dreptate şi sfinţenie adevărată care este binecuvântarea şi mângâierea tuturor fiilor lui Dumnezeu. Gândul Apostolului n-a fost nici că dreptatea, pacea şi bucuria constituie Împărăţia, ci că acestea sunt rezultatele binecuvântate ale faptului că ei fac parte din clasa Împărăţiei. Ele sunt binecuvântări care constituie moştenirea celor care moştenesc Împărăţia, chiar dacă ei n-au ajuns la majorat, cum s-ar zice, fiind încă în proces de instruire şi pregătire pentru serviciul Împărăţiei dincolo de văl. Tot poporul Domnului trebuie să se bucure acum în adevărata dreptate, dreptatea lui Dumnezeu, şi s-o caute mai presus de orice.