PROMISIUNEA INSPIRATOARE A DOMNULUI NOSTRU ISUS

„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apoc. 2:10

W. T 15 Iunie 1916 (pag. 189)

Acestea sunt cuvintele Domnului nostru glorificat, date prin Sf. Ioan Revelatorul pe Insula Patmos. Acest îndemn emoţionant îi este dat Bisericii, celor care au făcut un contract special, un legământ special cu Domnul. Invitaţia din prezent, de a suferi cu Isus ca să putem domni cu El, implică obţinerea unui loc de membru în corpul Său. Membrele Sale sunt ucenicii Săi; ei au fost invitaţi să umble pe urmele Sale.

Se cere ca aceştia să continue să stea ferm în credinţa care la început i-a condus spre a face o consacrare. Ei trebuie să continue în această atitudine prin reputaţie bună sau prin reputaţie rea, să-L urmeze pe Conducătorul lor „oriunde El merge”. Ei nu trebuie să slăbească pe tot parcursul călătoriei. Lumea, corpul şi adversarul vor încerca să-i facă să se schimbe şi să se întoarcă — vor încerca să-i facă să creadă că invitaţia pe care au primit-o este un lucru imposibil de atins, intangibil.

Un serv credincios este unul care se dovedeşte vrednic de încrederea stăpânului său, unul în care se poate avea încredere întotdeauna. Noi ne dovedim zilnic loialitatea sau neloialitatea. „Domnul Dumnezeul vostru vă încearcă.” El ne încearcă să vedem dacă suntem vrednici — să vadă dacă Îl iubim pe El mai mult, sau pe noi înşine, să vadă dacă încrederea noastră în El este aşa încât noi vom pune deoparte orice altceva pentru a câştiga acest mare premiu pe care El ni l-a oferit, să vadă dacă urmăm un simplu impuls, să vadă dacă noi încercăm să obţinem acest lucru minunat, această coroană a vieţii, fără să socotim preţul.

Într-una din pildele Sale, Domnul nostru îi prezintă pe unii care, atunci când se ridică soarele persecuţiei, nu sunt suficient de loiali faţă de dreptate încât să reziste. Ei se poticnesc. Ei se veştejesc. Deci acest cuvânt credincios pare să semnifice în special loialitate, de asemenea incluzând ideea de a fi plin de credinţă. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie plini de credinţă, şi din aceia în care Dumnezeu poate avea credinţă — din aceia care se dovedesc vrednici de toată încrederea Lui.

Domnul nostru le va spune acestora cu totul credincioşi până la sfârşitul alergării: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău”. Aceştia vor avea o „Cunună a Vieţii”. Loialitatea lor trebuie să fie dovedită chiar până la moarte. Aceasta nu înseamnă doar că ei vor muri ca o consecinţă a consacrării lor faţă de Domnul; fiindcă vor fi două clase dintre aceia care mor astfel — Turma Mică va muri ca sacrificiu, iar Turma Mare va muri prin „nimicirea cărnii, pentru ca duhul să-i poată fi mântuit în Ziua Domnului Isus”.

„Până la moarte” în textul acesta, prin urmare, ar însemna o credincioşie care să persiste până când sacrificiul se sfârşeşte în moarte, o credincioşie care este gata să se confrunte cu moartea în orice moment, care va duce la îndeplinirea legământului de sacrificiu până la încheierea lui.

COROANA NEVEŞTEJITĂ A VIEŢII

Ideea în legătură cu primirea coroanei este că aceasta conferă mare onoare. La jocurile olimpice din vechime se dădea o coroană făcută de obicei din frunze de laur; şi marii învingători pe câmpurile de luptă primeau coroane de laur — laurul fiind un arbust sau copac veşnic verde care simbolizează ceea ce durează. Apostolul a folosit această ilustraţie pentru a reprezenta înalta onoare care va fi acordată Bisericii credincioase. Un mare premiu se va da. O alegere este în curs. Depinde de fiecare individ să-şi facă chemarea şi alegerea sigură. 2 Pet. 1:10, 11.

Fiecare, fiind victorios, va primi o coroană a vieţii. Aceasta nu va fi o coroană care se va veşteji repede, ci o coroană a vieţii veşnice. Şi nu numai atât, dar Domnul ne arată că această coroană a vieţii veşnice va fi o coroană a vieţii superioare — viaţă pe planul cel mai înalt. Cei care vor ajunge la restabilire în timpul vârstei Milenare vor avea viaţă veşnică pe plan uman. Dar această Coroană a Vieţii dată celor „mai mult decât învingători” va fi chiar cea mai înaltă formă de viaţă spirituală — nemurirea — cu mult deasupra tuturor celorlalte planuri de viaţă, ca răsplată deosebită pentru că sunt învingători în această alergare. „Să alergăm aşa încât s-o obţinem”. Ţinta este aproape!

„Aleargă suflete neînfricat
Spre datoria ce-ţi stă-n faţă strălucind
Chiar dacă-ţi stă în jur deşert învăpăiat
Apoi Iordanuri curg şi se revărs mugind.
Ţinutul de această parte de Iordan
Nu-i a ta parte binecuvântată de întâi-născut
Grăbeşte-te şi afl-acel Canaan
Şi intră în odihnă cum ţi-a fost făgăduit”.