SĂ NE ÎNDREPTĂM IUBIREA SPRE CELE DE SUS
„Gândiţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ.” 00664″> Coloseni 3:2 .
1 iunie 1916 (pag.163-165)
În alcătuirea naturală a umanităţii există o anumită tendinţă pe care cu toţii o recunoaştem ca fiind un fel de pângărire mintală, chiar dacă noi nu putem filosofa asupra ei sau n-o putem explica. Aşa că, desigur, deoarece suntem bărbaţi şi femei, noi avem anumite impulsuri afective, anumite puteri care se îndreaptă spre alte creaturi, spre alte lucruri; şi este foarte important ca noi să vedem spre ce tind ele; altfel ele vor duce spre idolatrie. Întocmai cum cârceii viţei se agaţă de orice apucă, tot aşa afecţiunea noastră se îndreaptă spre diferite obiective pământeşti; şi ea trebuie să fie curăţată şi dirijată, întocmai ca o viţă. Dacă doreşti ca viţa să crească într-un anumit fel, o întorci în direcţia potrivită, o legi dacă este nevoie şi ai grijă de cârcei să se agaţe de sprijinul cuvenit.
DIFERITELE OBIECTIVE LUMEŞTI ALE AFECŢIUNII
Aşa este la fiecare dintre noi. Afecţiunea este cuvenită, este bună; dar ea are nevoie de îndrumare, dirijare. Dacă n-am avea iubire, nu L-am putea iubi pe Dumnezeu. Trebuie s-o avem pentru un bun echilibru al caracterului. Fără ea n-am putea sta împreună. Nevoia dirijării ei corecte se vede de exemplu în cazul unei doamne care şi-a îndreptat afecţiunea asupra unui căţel, acordându-i mult timp, grijă, hrană aleasă etc. Unii dintre cei bogaţi îşi îndreaptă afecţiunea spre pudeli, buldogi, prepelicari sau pisici Angora. Unii ţin ca favoriţi ((195)) canari, iepuri, şoareci albi etc. Ei cheltuie cu aceşti favoriţi mult timp valoros, preocupare şi grijă care ar fi mult mai bine să se cheltuie în alte moduri — adesea tratân-du-i ca şi cum ar fi copii şi revărsând asupra lor tot atâta afecţiune ca şi cum ar fi oameni. Unii procedează astfel cu florile.
Deşi noi credem că trebuie să fim foarte blânzi cu animalele şi deşi admirăm mult florile, totuşi susţinem că noi, ca şi popor al Domnului, nu trebuie să le tratăm pe acestea ca şi cum ar fi fiinţe umane, nici să ne îndreptăm afecţiunea spre ele în dauna noastră şi neglijând lucruri mult mai importante. Există mulţi copii de care să ne îngrijim; şi să nu punem florile, câinii şi jucăriile în locul lor. Deşi este foarte bine să ne gândim ce bun este Tatăl ceresc pentru că ne-a dat toate aceste lucruri pentru plăcerea noastră, totuşi să fim atenţi să nu ne fixăm afecţiunea pe ele şi să le dăm un loc prea mare în inima noastră. Acolo unde oamenii fac acest lucru, ceva valoros s-a pierdut în viaţa lor. Dacă sunt oameni adulţi, poate era mai bine să fi avut copii decât să-şi fixeze iubirea asupra câinilor şi pisicilor, şi să piardă timp valoros cu ei.
Privind printre oamenii din lume, vedem că unii sunt mai echilibraţi decât alţii. Noi compătimim pe oamenii din lume, pentru că cei mai mulţi dintre ei nu-L cunosc pe Domnul. Ei nu sunt creştini. Foarte mulţi dintre ei au o viaţă săracă, slabă, cu puţine lucruri care să le umple inima şi să le lumineze şi lărgească orizontul mintal. Mulţi dintre cei care petrec puţin timp cu animalele sau nu petrec deloc, îşi fixează afecţiunea şi gândurile asupra unei case. Este pentru ei o mare plăcere să spună, „Am o casă bună”. Această dorinţă după o casă este o dorinţă naturală a fiinţei noastre. Frenologii numesc această trăsătură naturală, plăcere de a avea un cămin. Dar noi nu trebuie nici chiar aici să permitem să ni se centreze afecţiunea. Ca şi copii ai lui Dumnezeu noi trebuie să avem aspiraţii mult mai înalte decât are lumea.
Mulţi îşi fixează inima pe acumularea unui cont cât mai mare în bancă. Am cunoscut oameni a căror minte era atât de neechilibrată încât ar fi făcut aproape orice pentru a-şi asigura un cont bun în bancă. Şi când au realizat aceasta, totuşi au fost nesatisfăcuţi. Ei au continuat să alerge după mai mult, recurgând adesea la metode foarte îndoielnice şi lipsite de onestie pentru a-şi atinge scopul. Asemenea oameni sunt dereglaţi mintal şi moral. Însă nu trebuie să uităm că toată familia umană în starea ei căzută este mai mult sau mai puţin dereglată. Numai o metodă de tratament radicală poate îndepărta dificultatea. Numai Domnul poate trata boala care afectează întreaga rasă umană.
AFECŢIUNEA LEGITIMĂ ESTE SUPUSĂ PERVERTIRII
Există o afecţiune de un grad mai înalt decât cele pe care le-am numit, care de asemenea este primejdioasă dacă nu este dirijată şi condusă cum se cuvine. Aceasta este afecţiunea bărbatului faţă de femeie, a femeii faţă de bărbat, sau afecţiunea între prieteni de acelaşi sex etc. Toate acestea sunt desigur cuvenite, dar noi trebuie să evităm afecţiunea necuvenită şi s-o avem numai pe cea normală — adică, raţională, cuvenită. Trebuie să ne ferim să nu mergem la extreme. Dumnezeu ne-a dat în Cuvântul Său liniile de conduită cuvenită pentru copiii Săi; şi noi le putem cunoaşte numai dacă Îi studiem îndrumările. Altfel în mod sigur vom apuca o cale greşită. „Nu iubiţi lucrurile de pe pământ.”
În aranjamentul lui Dumnezeu nici chiar soţii şi soţiile nu trebuie să-şi fixeze prea mult afecţiunea unii asupra altora. Astfel îndeamnă Apostolul Pavel: „Timpul s-a scurtat; de aceea cei care au soţii să fie ca şi cum n-ar avea” (1 Cor. 7:29). Ideea pare să fie că noi nu trebuie să socotim legăturile noastre pământeşti ca fiind cele mai înalte şi mai bune dintre toate lucrurile. Este mare lucru să existe sprijin reciproc în încercările şi dificultăţile vieţii. Noi nu vrem să spunem nimic ce să slăbească această legătură binecuvântată. Ci ea trebuie ţinută în acord cu cunoştinţa Cuvântului lui Dumnezeu şi în armonie cu el. Nu trebuie să se permită în nici un mod ca ea să fie o piedică în alergarea cu succes a competiţiei cereşti. Ea nu trebuie să devină un nor pământesc ce să ne ascundă faţa şi aprobarea Tatălui.
Prin tendinţa naturală noi am fi înclinaţi cu toţii să mergem greşit; de acea trebuie să dăm mare atenţie îndemnului de a ne fixa afecţiunea pe lucrurile de sus. Fiecare să privim în jur cu grijă şi să măturăm în faţa propriilor uşi. Noi nu suntem aici doar pentru a ne petrece bine timpul. Suntem aici cu scopul de a învăţa anumite principii, anumite lecţii pe care Domnul vrea să le învăţăm, aşa încât noi să ne putem modela viaţa mai mult decât oricând în armonie cu ele, ca să putem vedea toate lucrurile vieţii din punctul lui Dumnezeu de vedere. Cuvântul lui Dumnezeu nu intră în fiecare detaliu al vieţii; dar el aşează anumite principii importante care ating fiecare aspect al vieţii noastre; şi depinde de noi să învăţăm tot mai mult cum să aplicăm acele principii, să vedem ce trebuie să reprimăm şi ce trebuie să cultivăm etc. Domnul vrea ca noi să fim copii inteligenţi.
„DUMNEZEU ÎNTÂI”
Cei care vin în armonie cu mintea Domnului au acea înţelepciune de sus, care întâi este curată, apoi paşnică, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune (Iacov 3:17). Fiecare să-şi cerceteze cu atenţie afacerile vieţii şi să vadă dacă în vreo măsură îşi fixează afecţiunea pe obiective sau lucruri pământeşti, chiar dacă ele sunt în sine lucruri drepte şi cuvenite. Cineva nu-şi poate iubi prea mult soţia numai dacă acesta lasă ca ea să intre în inima lui în locul Domnului. Dacă o iubeşte atât de mult încât vrea mai degrabă să placă ei decât să placă Domnului, el face un lucru greşit. Dumnezeu trebuie să fie întâi. Totul trebuie să fie subordonat. DUMNEZEU ÎNTÂI — voinţa Lui, planul Lui, căile Lui.
Ca soţi şi soţii, rude şi prieteni, există un anumit fel de iubire care este în armonie deplină cu iubirea cerească, ((196)) voinţa Tatălui; şi există altă afecţiune sau grad de afecţiune care nu este în acord cu ea. Să fim atenţi la cea din urmă. Toţi suntem imperfecţi şi avem tendinţe prin care putem fi duşi în rătăcire. Marele nostru adversar umblă căutând pe cine să înghită. Dacă ar putea, ar fi bucuros să ne înghită. Cu cât cineva este mai bun creştin, cu atât i-ar plăcea mai mult adversarului să pună stăpânire pe el.
A fi copil al lui Dumnezeu nu înseamnă a fi liber de tendinţele pământeşti. Apostolul Pavel arată că există o luptă continuă a Noii Creaţii împotriva celei vechi (Gal. 5:17). Pentru impuslurile, tendinţele şi aspiraţiile cereşti trebuie luptat; ele trebuie cultivate atent şi continuu. Afecţiunea noastră trebuie nu numai ruptă de suporturile pământeşti, de care ea se agaţă în mod natural, ci şi dirijată în sus, şi ţinută acolo prin frânghiile iubirii şi devotamentului faţă de Dumnezeu. Să n-o lăsăm să graviteze iarăşi spre pământ. Există multe lucruri atrăgătoare, frumoase pe acest pământ; dar noi nu trebuie să ne fixăm inima pe ele. Noi le putem vedea şi admira; dar noi trebuie să mergem drept pe calea îngustă. Inima noastră are doar o anumită lărgime; şi dacă noi o umplem cu flori, animale preferate, ambiţii sau afecţiuni pământeşti, cum mai poate fi loc pentru lucrurile infinit mai importante şi mai frumoase?
ROADE, NU AŞCHII, TREBUIE SĂ UMPLE COŞUL MINŢII NOASTRE
Cu toţii ne amintim de cunoscuta poveste a băiatului căruia îi plăcea să citească romane şi al cărui tată a dorit să-i imprime în minte o lecţie valoroasă. Într-o zi tatăl i-a spus fiului său: „Ioane, goleşte coşul acela cu mere din colţ, apoi du-te şi umple-l cu aşchii”. Băiatul l-a golit şi a adus coşul plin cu aşchii. „Acuma”, a spus tatăl, „pune şi merele toate în coş.” Băiatul surprins a spus: „Tată, nu pot pune merele dacă sunt acolo aşchiile.” „Nu poţi”, a spus tatăl, „şi mintea ta este exact ca şi acel coş. În ea poate intra numai atâta; şi dacă o umpli cu aşchii, nu va mai fi loc pentru alte lucruri mai bune”.
Acesta a fost un tată înţelept; el i-a dat fiului său o sugestie bună. Voi şi cu mine, ca şi Creaţii Noi în Isus Cristos, trebuie să ne umplem mintea cu lucrurile glorioase cereşti — speranţele cereşti, ambiţiile cereşti, afecţiunea cerească. Toate aceste lucruri pământeşti sunt prin comparaţie doar ca aşchiile. Mintea şi inima umplute cu aşchii nu mai pot conţine roadele spiritului. Dacă ne umplem coşurile cu iubirile şi bucuriile cereşti, cu comorile spirituale, vom avea ceva ce întrece orice iubire şi bucurie pământească.
Fiţi atenţi la iubirea pământească, înşelătoare; pentru că ea va fi o piedică pentru iubirea cerească. Acestea două nu trebuie să fie confundate şi amestecate. Iubirea naturală neegoistă, care este un element al naturii umane perfecte, nu se va interfera cu interesele noastre spirituale dacă va fi ţinută în supunere faţă de cea cerească. Una nu o va încălca sau distruge pe cealaltă. Trebuie să existe o iubire naturală faţă de soţ, soţie, copii, părinţi, şi Domnul vrea ca aceasta să continue; dar El vrea ca ea să fie în supunere deplină faţă de cele cereşti. Şi aici Dumnezeu trebuie să fie primul.
FIXAREA AFECŢIUNII NOASTRE SUS ESTE O LUCRARE TREPTATĂ
În textul nostru Apostolul se adresează creştinilor, clasei care zi de zi îşi dirijează afecţiunea spre cer. Această chestiune a fixării afecţiunii pe lucrurile cereşti este totuşi ceva ce trebuie repetat, în care trebuie perseverat; căci afecţiunea este înclinată a aluneca. Noi n-avem decât vechea minte cu care să gândim, iar această minte are tendinţe spre carne. De aceea se ridică necesitatea unei fixări repetate şi continue a afecţiunii pe lucrurile de sus, până când ea ajunge să fie sigur legată, fixată, stabilită acolo. Cerul va fi casa noastră eternă, nu pământul, nu condiţiile noastre trupeşti. Toate făgăduinţele scumpe se centrează sus. Cristos Regele nostru preaiubit este acolo. Noi suntem în pregătire pentru a intra curând tocmai în cer, starea de dincolo de văl. Gloriile Sfintei Sfintelor sunt acum ale noastre prin credinţă; şi ele vor fi curând ale noastre în realitate dacă noi ne menţinem şi continuăm credincioşi legământului nostru cu Dumnezeu.
Domnul ne-a dat prin făgăduinţele Sale o pregustare a lucrurilor bune viitoare. Noi avem „arvuna spiritului”. Este ca şi cum ai plăti o sută de dolari pentru a-ţi asigura cumpărarea unei case. Restul plăţii rămâne să se facă iar cumpărătorul nu-şi ia proprietatea până când plăteşte. Însă garanţia în bani ţine locul pentru el până când plăteşte tot. Dându-ne spiritul Său sfânt, Dumnezeu face obligatoriu contractul în care am intrat cu El. Dându-ne înainte această plată Domnul spune: „Acum dovedeşte-Mi cât de credincios îţi vei face partea de legământ în care ai intrat. Tu îţi vei ţine partea ta, iar Eu Mi-o voi ţine pe a Mea”. „Cel care ne-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” Singura întrebare este dacă noi ne vom face cu credincioşie partea noastră; pentru că Dumnezeu sigur Şi-o va face pe a Sa.
PREGĂTIREA ATENTĂ A HAINELOR DE MIREASĂ
Când chibzuim la lucrurile pământeşti, vedem că ele nu sunt vrednice de a fi comparate cu cele cereşti. Există însă pericolul de a cheltui timp consacrat pe lucruri de mai mică valoare chiar şi decât florile etc. Cât timp credeţi că ar trebui să cheltuiţi pentru citirea ziarelor? Cât de mult vă permite aceasta să vă fixaţi afecţiunea pe lucrurile de sus? Fiecare dintre noi este responsabil în faţa Domnului de modul în care-şi foloseşte fiecare moment din timpul său — timpul lui Dumnezeu. Noi nu condamnăm aici citirea ştirilor mondiale importante care au legătură cu împlinirea profeţiilor Scripturii. Nu este greşit ca noi să ne ţinem la curent cu evoluţia marelui război, de exemplu, în măsura în care acesta este legat de Împărăţia care este în curs de venire. Dar nu trebuie să citim mult pentru a afla ce este necesar.
Fără îndoială, dacă acum Isus ar fi aici în trup, ar fi interesat să remarce felul în care condiţiile din lume îndeplinesc mărturia Scripturilor. El ne-a spus să veghem la aceste îndepliniri şi să ne ridicăm capetele când le vedem întâmplându-se. Dar cum ne putem ridica sus capetele dacă nu le vedem întâmplându-se? Şi cum le ((197)) putem vedea dacă nu citim ceea ce ne va da informaţia necesară? Dar noi nu trebuie să citim doar pentru trecerea timpului, şi nici să citim ceea ce este nefolositor pentru noi ca şi Creaţii Noi.
Aşa deci, dragi fraţi şi surori, vedem cursul pe care trebuie să-l urmăm. Noi vom fi mireasa marelui Fiu al lui Iehova. De aceea noi trebuie să fim foarte harnici în a pregăti totul pentru căsătoria care se apropie. Când ne gândim la pregătirile pe care o mireasă pământească le face pentru nunta ei, avem o bună ilustraţie a cât de important este pentru noi să ne pregătim toate hainele, haina fără pată, toată broderia completată dinainte. Voi şi cu mine suntem privilegiaţi de a avea cea mai importantă parte în cea mai mare, cea mai grandioasă nuntă ţinută vreodată. De aceea trebuie să fim gata. Noi care am fost prin natură copii ai mâniei ca şi alţii, acum suntem privilegiaţi să fim curăţaţi de toată murdăria prin sângele preţios al lui Cristos. De asemenea trebuie să ne spălăm zilnic de toată murdăria cărnii şi spiritului şi să fim potriviţi a deveni Mireasa Regelui nostru ceresc.
Această pregătire înseamnă o muncă continuă atâta vreme cât suntem în corpul acesta muritor. Marele program al lui Dumnezeu a fost astfel aranjat încât să demonstreze cine va fi potrivit să constituie Mireasa Fiului Său. Această decizie în cazul nostru va depinde de străduinţa cu care ne pregătim. Dacă ne ocupăm cum se cuvine de această lucrare atât de importantă, noi nu vom avea timp de irosit. Vom avea puţin timp pentru orice altceva în afară de acest singur lucru. Însă pregătirea noastră corectă înseamnă a ajuta şi pe alţii când avem ocazie, în special pe fraţii care merg cu noi pe aceeaşi cale cerească. Noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Aceasta este o parte importantă a pregătirii noastre. Noi trebuie să ne zidim pe noi şi pe fraţi în cea mai sfântă credinţă.
Sperăm deci, dragi fraţi, că ne pregătim pentru nunta Mielului, pentru căsătoria noastră cu Mielul. Ceea ce facem sau nu facem astăzi poate avea legătură cu pregătirea nostră finală. Temelia pentru tot ce este legat de acestă chestiune este mintea noastră. Domnul ştie că noi avem corpuri imperfecte. Aşa că încercarea nu va fi cu privire la perfecţiunea corpului nostru, ci la perfecţiunea inimii noastre. Dacă inima nostră este perfectă în faţa lui Dumnezeu, noi ne vom aduce cuvintele, acţiunile şi gândurile în armonie cu Legea Iubirii, în măsura capacităţii noastre. Dacă vom căuta astfel să ne păstrăm inimile loiale, vom deveni tot mai mult o copie a dragului Fiu al lui Dumnezeu, Mirele nostru ceresc; şi noi vom intra la timpul cuvenit cu nespus de mare bucurie în „casa noastră veşnică din cer, făcută nu de mâini omeneşti”. Atunci Domnul nostru ne va prezenta înaintea Tatălui — „mireasa împodobită pentru Mirele ei”; ne va prezenta cu bucurie nespusă, FĂRĂ PATĂ.
O, binecuvântat gând! Putem noi fi fără pată? Dacă vom ajunge în Împărăţie, dragi fraţi, vom fi într-adevăr fără pată! Între timp, caracterul nostru trebuie să fie aici fără pată. Dumnezeu nu ne învinuieşte pentru lucruri pe care nu le putem face, ci numai pentru acelea pe care le putem; şi El a făcut un aranjament prin care dacă noi am făcut greşeli putem merge la Fântâna de curăţare. Dacă ne străduim să facem cât putem mai bine şi dacă mergem zilnic, sau mai des dacă este necesar, la Tronul Harului pentru iertare şi curăţare, noi vom fi fără pată în ochii Tatălui; iar la timpul Său cuvenit El ne va da corpuri perfecte ca şi al Domnului nostru. Atunci vom fi perfecţi în sensul absolut.
Atâta vreme cât suntem în corpuri imperfecte avem nevoie de tronul harului ceresc. Avem nevoie de milă şi ajutor de la Domnul în fiecare zi. Dacă suntem credincioşi în inimă, greşelile noastre ne vor ajuta să fim mai veghetori, mai hotărâţi decât înainte. Domnul aranjează providenţele astfel încât să ne înveţe lecţiile necesare. Pe măsură ce creştem în asemănarea divină, vom ajunge să iubim tot mai mult cum iubeşte Dumnezeu şi Cristos — să iubim caracterul, să iubim principiile dreptăţii. Noi n-am văzut niciodată pe Dumnezeu sau pe Cristos cu ochii fizici, totuşi noi Îi iubim mai presus de orice (1 Petru 1:8). Noi n-am văzut niciodată pe Apostolul Pavel sau pe Apostolul Ioan, totuşi noi îi iubim; căci ştim că ei au un caracter vrednic de iubit, vrednic de admirat. Noi iubim personalitatea care străluceşte din scrierile lor, frumuseţea spiritului lor. Noi îl iubim pe Sf. Pavel pentru că el a socotit toate lucrurile ca pierdere şi gunoi ca să poată câştiga pe Cristos şi să poată fi găsit în El. Noi trebuie să iubim orice este bun, nobil şi vrednic, şi aceasta în proporţia în care este aşa.
Ce iubim noi unul la altul? Iubim noi forma capului, simetria trăsăturilor, croiala sau stilul hainelor? O, nu! Noi ne iubim unul pe altul în măsura în care vedem asemănarea Învăţătorului în noi. Dacă unul este mai mult asemenea lui Isus, noi îl iubim pe acesta cu atât mai mult. Aceasta este iubire cerească, spirituală. Acesta este felul de iubire pe care noi trebuie să-l cultivăm zi de zi. Toate celelalte feluri de afecţiune trebuie să fie cu totul secundare. Fie ca iubirea şi stima noastră să fie pentru lucrurile mult apreciate în ochii lui Dumnezeu; fie ca acestea să fie mai frumoase pentru noi decât toate celelalte, ca să putem deveni ca şi Tatăl nostru din ceruri.