Intrigile celui rău – cum să-l învingem – VDM 3.5

INTRIGILE CELUI RĂU — CUM SĂ-L ÎNVINGEM

„Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” Iacov 4:7.

W. T. 15 mai 1916 (pag. 147-148)

Cuvântul diavol îl reprezintă pe cel rău care printr-o ambiţie nesfântă a devenit primul împotrivitor al lui Dumnezeu, care a încercat să stabilească un guvern rival celui al Atotputernicului, şi care a fost aruncat din ceruri şi îndepărtat de la orice asociere cu fiinţele sfinte. Numele lui care odată a fost Lucifer, cel strălucitor, a fost schimbat în Satan, însemnând cel care urăşte, cel care acuză. Cel care a fost odată numit „Fiul zorilor” a devenit prinţul sau „domnitorul întunericului” (Isaia 14:12-16; Efeseni 6:11, 12). El nu numai că şi-a făcut rău sieşi, încetând să mai fie un înger de lumină, „o stea a dimineţii”, dar şi a devenit instigatorul la rău, conducătorul spre rău. Conform relatării scripturale, el a reuşit în a duce în rătăcire de la Dumnezeu nu numai întreaga familie umană, amăgind pe primii noştri părinţi spre neascultare, dar a dus în rătăcire spre păcat şi opoziţie faţă de Iehova şi un mare număr din oştile cereşti de îngeri.

La suprafaţă aceasta ar părea a fi un mare triumf al lui Satan asupra Atotputernicului Dumnezeu; dar nu acesta este cazul. Dumnezeu a fost întotdeauna stăpân pe situaţie. El a intenţionat să permită toată această rătăcire pentru a învăţa atât pe îngeri cât şi pe oameni o mare lecţie. Scopul Său este ca „la timpul cuvenit” să judece pe toţi aceşti păcătoşi, îngeri şi oameni, printr-o companie pe care El o pregăteşte acum, şi să restabilească la armonie cu Sine pe toţi cei care au învăţat cum se cuvine lecţia referitoare la răutatea excesivă a păcatului şi la faptul că dreptatea şi ascultarea sunt de dorit. Noi înţelegem că singurele excepţii de la această regulă sunt Satan şi aceia care după ce au fost clar luminaţi vor alege deliberat păcatul. Satan a devenit inseparabil legat de păcat; şi nimicirea lui este clar declarată în Scripturi, după cum este şi a acelora care aşa i-au absorbit spiritul încât să-i facă imposibil de reînnoit spre pocăinţă — fie în vârsta Evanghelică, fie în Mileniu. Evrei 2:14; Matei 25:41; Evrei 6:4-6; 10:26-29.

Dumnezeu a promis să elibereze omenirea de sub putera lui Satan şi de sub influenţele lui orbitoare. El a promis să deschidă toţi ochii orbi şi toate urechile surde, şi să îndepărteze vălul care acoperă toate popoarele (2 Corinteni 4:4; Isaia 35:5; 25:7, 8). Această lucrare va fi inaugurată curând, în Împărăţia Mesianică pe care Dumnezeu a orânduit s-o stabilească pe pământ sub Isus Cristos Fiul Său. Isus ne-a învăţat să ne rugăm pentru acea Împărăţie, zicând: „Vie Împărăţia ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Când această Împărăţie va fi stabilită, Domnul Isus va lega pe „şarpele cel vechi, diavolul”, cu un lanţ mare, ca să nu mai înşele popoarele, timp de o mie de ani, în timp ce Cristos va ridica omenirea din păcat, degradare şi moarte — în sus spre perfecţiunea iniţială pierdută de Adam. Intervalul de la căderea omului în păcat până la eliberarea şi restabilirea lui din cădere a fost utilizat pentru trăsăturile preliminare ale planului lui Dumnezeu, care duce pas cu pas spre acest rezultat glorios.

DOUĂ CLASE DE ALEŞI

În umbre şi tipuri, Domnul a prefigurat marea operă pe care El o va realiza pentru toată omenirea. În timpul acestor vârste tipice, El a pregătit o clasă de aleşi care vor conduce în lume ca „prinţi pe pământ” în timpul Împărăţiei Milenare. În această vârstă Evanghelică Dumnezeu selecţionează sau alege o clasă foarte deosebită care să fie înălţată cu Cristos ca fiinţe spirituale divine, pentru a domni în asociere strânsă cu El în această Împărăţie de binecuvântare a lumii întregi. Aceştia vor da instrucţiuni celor care vor fi însărcinaţi cu faza pământească a Împărăţiei. Aceştia sunt aleşii speciali, care suferă cu Isus acum, urmând în urmele Lui, pentru ca să poată fi înălţaţi cu El la cea mai înaltă poziţie la care a chemat Dumnezeu vreodată pe vreuna dintre creaturile Sale inteligente.

Acestei Biserici a lui Cristos i-au fost deschişi ochii înainte de cei ai lumii, pentru a vedea marea diferenţă între dreptate şi păcat, între caracterul lui Dumnezeu şi cel al lui Satan. Ei au luat poziţie necondiţionată de partea lui Dumnezeu. De aceea ei au scăpat de dominaţia marelui vrăjmaş al lui Dumenezeu. El nu mai este prinţul lor. Aceştia „au trecut din moarte la viaţă”. Ei au acum o poziţie înaintea lui Dumnezeu, relaţia de fii.

De la căderea lui Adam, nici un alt membru al rasei umane n-a fost fiu al lui Dumnezeu. Aceştia nu sunt fii pământeşti cum a fost Adam, ci fii spirituali. Chemarea lor este cerească, oferta deosebită a vârstei prezente. Ei au totuşi unele slăbiciuni ale cărnii pe care le-au moştenit ca membri ai rasei căzute, dar ei au devenit Creaţii Noi în Cristos, cu speranţe noi, scopuri noi, aspiraţii noi. Ei sunt concepuţi de Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu la o natură nouă, pentru a fi o Creaţie Nouă; şi neajunsurile lor inevitabile sunt acoperite cu haina albă a dreptăţii perfecte a Mântuitorului lor. Perfecţiunea Lui le este astfel acordată, pentru ca ei să poată fi sacrificii acceptabile ((207)) împreună cu Cristos, ca membre ale Corpului Său.

VOINŢA, O APĂRARE PUTERNICĂ ÎMPOTRIVA LUI SATAN

Satan, care este împotrivitorul lui Dumnezeu şi care a dus în rătăcire pe unii dintre sfinţii îngeri, li se împotriveşte acestora care au scăpat de robia lui şi care au speranţe şi aspiraţii noi. El nu trebuie să întreprindă asemenea atacuri asupra lumii; pentru că ea este deja în puterea lui — „Toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19). El îi atacă numai pe aceia care încearcă să se elibereze de el. Când păianjenul îşi dă seama că musca prinsă se zbate şi aproape a scăpat din plasă, el se grăbeşte să arunce imediat noi plase în jurul victimei. Astfel, când Satan vede pe unul din supuşii lui străduindu-se să se elibereze din mreje, el începe imediat să arunce în jurul lui frânghii puternice pentru a împiedica scăparea dacă este posibil.

Dar Satan nu poate învinge o voinţă umană hotărâtă. Dumnezeu a dat fiecărei creaturi această apărare; şi oricine nu-şi distruge această apărare printr-o supunere persistentă a voinţei la influenţele răului, se poate împotrivi în grad considerabil puterii păcatului şi puterii lui Satan. Dar biata omenire are nevoie de ajutor divin pentru a se elibera în întregime de acest mare adversar şi de oştirile lui rele. Poziţia creştinului este invulnerabilă atâta vreme cât stă aproape de sursa de putere. Mai mare este cel care este de partea noastră decât toţi care ne stau împotrivă. Dacă timpul legării lui Satan ar fi venit, Domnul s-ar ocupa de aceasta imediat. Dar n-a venit încă deplin. Copiii lui Dumnezeu să nu simtă totuşi că ei trebuie să fugă de Satan şi de oştirile lui. Aceştia nu au o asemenea putere încât noi trebuie să ne luptăm să scăpăm de ei. Mai degrabă noi trebuie să stăm pe temelia noastră şi să ne împotrivim ferm influenţelor lor, ştiind că Dumnezeu a promis şi a pregătit o cale de scăpare din orice ispită. Având această cunoştinţă noi putem fi tari în prezenţa oricărui adversar.

MAMONA — PERSONIFICAREA EGOISMULUI

Apostolul Pavel spune că noi n-avem de luptat numai împotriva cărnii şi sângelui, ci şi împotriva răutăţii spirituale sau, după cum spune nota marginală, împotriva „spiritelor rele” din locurile înalte — marea armată a îngerilor căzuţi sub conducerea diavolului, prinţul demonilor (Efeseni 6:12). El este conducătorul puternic al îngerilor căzuţi şi al oamenilor decăzuţi, al tuturor celor care sunt de partea nedreptăţii. Mulţi luptă de partea lui din cauză că sunt înşelaţi, orbiţi. Fără să vrea, ei îi aduc un serviciu. Există doi stăpâni: unul este Dumnezeu, iar celălalt este Mamona. Isus a spus: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Mat. 6:24). Noi trebuie să servim fie unuia fie celuilalt.

Mamona a fost numele unui zeu sirian antic — zeul bogăţiei, al lăcomiei, personificarea spiritului lumii. Astăzi mamona înseamnă spiritul lumii, egoismul cu lăcomia şi iubirea lui de bogăţie. Satan este promotorul acestui spirit al lui mamona. Sf. Pavel ne spune cum putem şti pe care stăpân îl servim. El spune: „Sunteţi robii aceluia de care ascultaţi” (Rom. 6:16). Dacă noi folosim timpul şi gândirea pentru a acapara bogăţii şi onoruri lumeşti, dacă influenţa noastră este pentru război şi ceartă, pentru egoism sub orice formă, dacă simpatiile şi afecţiunile noastre tind spre pământ mai degrabă decât spre cer, atunci noi îl servim pe mamona, spiritul lumii, şi astfel îl servim pe Satan, fie că ne dăm seama sau nu. Cercetarea atentă şi grijulie a gândurilor, cuvintelor şi faptelor în lumina Cuvântului lui Dumnezeu va arăta curând fiecărui creştin dacă el face serviciu Stăpânului său de drept sau adversarului. Oricine serveşte diavolului, este servul lui, este în armata lui. Dacă noi servim cauzei dreptăţii, şi numai ei, noi suntem de partea Domnului.

CUM SĂ NE ÎMPOTRIVIM ATACURILOR LUI SATAN

Copiii Domnului trebuie să caute a nu fi înşelaţi spre păcat şi spre serviciul păcatului; în măsura în care ar face-o, ei şi-ar părăsi steagul şi ar lua poziţie ca împotrivitori ai Domnului. Când creştinii iau o poziţie hotărâtă împotriva lui Satan şi a uneltirilor lui, ei sunt uşuraţi de atacurile lui — nu în sensul că el fuge de ei fiindcă se teme să nu i se aducă lui daune, ci în sensul că-i va lăsa. El se va retrage întocmai cum generalul unei armate s-ar retrage de la o cetate după ce ar afla că porţile ei sunt apărate puternic şi că atacul a fost inutil. Dacă adversarul găseşte pe cineva bine apărat şi care i se împotriveşte cu o voinţă fermă, el se va retrage imediat. Dar dacă se stă la tocmeală cu păcatul, orice tendinţă de a lua în considerare o chestiune când se vede că este păcat, dă imediat posibilitatea ca adversarul să intre, şi el îşi va reînnoi atacul şi va insista apsupra problemei, punând-o în lumina cea mai amăgitoare pentru ca el să poată prelua controlul şi să poată intra în inima unde a găsit slăbiciune.

Prin urmare, pentru copilul lui Dumnezeu este de cea mai mare importanţă să ia o decizie hotărâtă şi promptă când îşi dă seama că este ispitit spre rău. Un moment de ezitare este foarte primejdios. El a promis că-i va proteja pe cei care iau poziţie pentru Domnul, care se predau Lui complet şi fără rezerve. El ar putea permite ca aceştia să fie asaltaţi un timp, dar El îi va elibera atâta vreme cât ei rămân loiali şi sinceri; iar ca rezultat al acestor ispite aceştia vor deveni mai tari.

METODA DE ATAC A ADVERSARULUI

De obicei adversarul îşi face atacurile prin îngerii săi. Nu trebuie să presupunem că diavolul este în toate ((208)) părţile lumii în acelaşi timp, sau în minţile tuturor oamenilor din lume — nici chiar în minţile tuturor celor din poporul lui Dumnezeu. Trebuie să presupunem că oriunde se află agenţi de-ai lui Satan, acolo este activitate. Îngerii căzuţi sunt oricând gata să tulbure drepturile şi libertăţile oamenilor, şi dacă este posibil să-i aducă mai deplin în supunere. Dar ei se străduiesc în special să-i prindă în cursă pe copiii Domnului. Adversarul pare a fi întotdeauna atent să intre în armata Bisericii şi să încerce să facă ravagii în rândurile ei.

Satan acţionează asupra minţii oamenilor. Fiind imperfectă datorită căderii, mintea a moştenit astfel tendinţe către păcat. Atacurile adversarului pot veni prin fiinţe umane care le sugerează altora gânduri greşite. Probabil că el reuşeşte în activitatea sa în acest fel mai adesea decât în oricare altul. Apostolul sfătuieşte pe toţi copiii lui Dumnezeu să nu lase să le iasă din gură cuvinte rele. Cuvintele rele adesea au efect de dărâmare a caracterului, şi fiecare creştin trebuie să fie atent nu numai la propria sa protecţie, ci şi la protecţia altora. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să fie atent ca inima lui să se păstreze curată şi atât de lipsită de prefăcătorie încât să nu fie în nici un pericol de a spune cuvinte rele de nici un fel. Noi trebuie să ne păzim cu grijă conduita pentru ca nici o faptă nechibzuită de-a noastră să nu fie pricină de lezare pentru cineva, sau să se reflecte asupra Adevărului pe care îl iubim atât de mult şi pentru al cărui serviciu ne-am angajat.