COMORI ADUNATE ÎN CER

„Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură; căci unde va fi comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” Matei 6:19-21.

W. T. 1 martie 1916 (pag. 69-70)

Plăcere, delectare, bucurie, confort, toate aceste sentimente ne sunt sugerate prin cuvântul comoară. Gândurile noastre, speranţele noastre, planurile noastre, se centrează acolo. Comoara noastră este inspiraţia vieţii noastre, îndemnul spre energie, perseverenţă şi persistenţă în speranţa pe care ea o aprinde. Cei mai mulţi oameni au comori, dar în general ele sunt din acelea care dau slabe satisfacţii, deoarece ele sunt tranzitorii şi dezamăgitoare. Câţi şi-au clădit speranţele pe lucruri pământeşti doar pentru a afla că ele nu sunt decât baloane de săpun iluzorii, înşelări, care la sfârşit lasă inima frântă, zdrobită şi goală! Comorile care constau în bogăţie, faimă, distincţie socială, case şi pământuri, prieteni, cămin şi familie, putere şi influenţă, sunt supuse schimbării şi stricării! Şi dacă inima se centrează în ele, fiind într-o clipă supuse dispariţiei, lasă viaţa pustie şi disperată, cu atât mai mult cu cât speranţele pe care ele le-au inspirat sunt mai mari.

Bogăţia adunată cu greu şi administrată cu mare grijă poate dispărea într-o noapte. Faima atât de scump câştigată se poate schimba în dezaprobare şi ocară prin capriciul sentimentului public nestatornic. Prestigiul social care v-a poftit să ocupaţi scaunele cele mai înalte vă poate trimite puţin mai târziu pe scaunele cele mai de jos, iar numele să vă fie respins ca rău şi să fiţi proscrişi. Casele, pământurile şi lucrurile adunate cu grijă pot dispărea sub ciocănaşul judecătorului. Prietenii în care de multă vreme v-aţi încrezut pot deveni deodată reci şi vă pot întoarce spatele, putându-vă chiar deveni duşmani. Casa pe care o iubiţi trebuie cândva să se strice, familia să se risipească sau să fie invadată de moarte. Iubirea care arde pe altarul căminului poate să pâlpâie şi să slăbească sau să se stingă. Câţi n-au găsit înaltele speranţe ale tinereţii şi vieţii timpurii transformate în cenuşă în doar câţiva ani sau câteva luni!

BALSAMUL GALAADULUI PENTRU INIMILE ZDROBITE

Tuturor acestora, Cuvântul Domnului li se adresează cu mare forţă, când îi cheamă să vină la El cu poverile şi cu inimile lor zdrobite. „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi mântuieşte pe cei cu duhul înfrânt” (Psalm 34:18). Iubirea şi făgăduinţele Lui scumpe vin ca balsamul dulce din Galaad pentru cei care, trişti şi dezamăgiţi de lupta vieţii, vin la Cristos pentru odihnă şi mângâiere, pentru viaţă şi vindecare. Mulţi marinari clătinaţi de furtună pe oceanul vieţii, descurajaţi şi disperaţi, părăsiţi de orice speranţă, au aflat că tocmai aceste experienţe au fost mijlocul de a-i conduce spre Portul Adăpostului etern. Numai acolo poate fi găsită adevărata binecuvântare şi siguranţă; numai acolo este adevărata comoară, care depăşeşte cu mult şi cele mai alese comori ale pământului.

Ne gândim la experienţa unui frate iubit care a găsit recent pe Domnul, când comorile lui pământeşti i-au fost smulse, toate economiile sale de ani de zile, datorită împrejurărilor produse de războiul din Europa. El pierduse orice speranţă şi era pe cale să-şi pună capăt vieţii, când i-a venit în atenţie Adevărul prezent. El a ascultat şi apoi l-a îmbrăţişat cu bucurie, procurându-şi Studiile în Scripturi. După aceea el a declarat că ştie de ce Domnul permisese ca el să se confrunte cu asemenea condiţii adverse — pentru a-l conduce spre Sine. Cât se poate bucura acum acest frate iubit de experienţele sale triste şi-şi dă seama că el a câştigat în schimb „Mărgăritarul de mare preţ”, alături de care toate celelalte comori devin nesemnificative!

Cu adevărat, în această zi a noastră, poate ca niciodată înainte, toţi cei care au spiritul unei minţi sănătoase în vreun grad, să dorească o comoară care va fi sigură, o stâncă pe care-şi pot fixa picioarele, una care va ţine sigur în aceste zile de stres şi nesiguranţă, când oamenii simt că totul le fuge de sub picioare, când nimic ce este pământesc nu este sigur, când frica şi necazul sunt peste tot. Într-un timp ca acesta, cât de binecuvântaţi suntem ((283)) noi, care suntem adăpostiţi sigur în deschizătura Stâncii Veacurilor, care nu poate fi clătinată nici de cea mai puternică zguduire a cutremurului de pământ! Cât de nespus de scumpă este comoara pe care noi am adunat-o în cer, căci noi ştim că comoara noastră este în siguranţă, unde nici o furtună nici un val n-o poate atinge.

COMORILE PE CARE LE ADUNĂM ÎN CER

Întrebarea atotimportantă pentru cei care caută prin urmare această mare comoară este, cum ne putem noi aduna comori în cer şi ce fel de comori sunt acelea care urmează să fie înmagazinate în depozitul ceresc? Noi avem asigurarea Cuvântului divin că tot ce este curat, sfânt şi bun este acceptabil acolo. Cea mai importantă dintre toate comorile este iubirea şi prietenia personală a lui Dumnezeu şi a lui Cristos. Isus devine pentru noi „mai frumos decât fiii oamenilor”. El este Adăpost sigur în orice timp de lipsă, bucuria, alinarea şi mângâierea noastră.

Când am câştigat această Comoară, am câştigat pe Acela care niciodată nu se schimbă, pe Acela a cărui iubire nu se răceşte, pe Acela de care nimic nu ne poate despărţi — „nici moartea”, care pentru cei iubiţi ai Lui va însemna acum binecuvântata noastră „schimbare”; „nici viaţa”, care înseamnă ocazii în continuare de a suferi cu El, pentru ca să putem avea parte şi de gloria Lui, şi care permite în continuare fapte în serviciu iubitor pentru Cel pe care-L iubim; „nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile”, căci acestea nu ne pot face rău nouă care suntem adăpostiţi în Cristos; „nici lucrurile prezente, nici cele viitoare”; căci „toate lucrează împreună spre binele nostru”, şi orice încercare El o va conduce pentru ca noi să putem fi în stare a o suporta; „nici înălţimile” înălţării temporare; „nici adâncimile” necazului sau întristării, căci Refugiul şi Tăria noastră este întotdeuna aproape; „nici alte lucruri” din creaţie, căci El a promis să „păzească picioarele sfinţilor Săi”, şi că nimic nu-i va atinge ca şi Noi Creaţii în Cristos, şi că prezenţa Sa va merge cu ei oriunde vor fi. Romani 8:35-39; 1 Samuel 2:9; Luca 10:19; Exodul 33:14.

Nici o altă creatură din ceruri sau de pe pământ nu va primi asemenea semne de favoare specială cum este şi va fi veşnic partea preaiubitei Mirese a lui Cristos. Chiar dacă întreaga familie din ceruri şi de pe pământ va fi binecuvântată prin El, numai Soţia Lui, care va coopera cu El în lucrarea Lui, va fi tovarăşa Lui, confidenta Lui, comoara Lui. Să auzim îndemnul Domnului către clasa Mireasă: „Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău (ambiţiile, speranţele şi scopurile copiilor lui Adam)! Şi atunci Împăratul (Unsul lui Iehova) îţi va dori frumuseţea (caracterului, loialitatea inimii). Şi fiindcă este Domnul tău, adoră-L” (Psalmul 45:10, 11; Cântarea Cântărilor 4). Cât de nevrednici ne simţim noi de o asemenea onoare şi iubire din partea preaiubitului nostru Mire! Şi nu-i de mirare! Când ne uităm la toate imperfecţiunile noastre, se pare că puţin se află în noi care să provoace asemenea iubire şi admiraţie. Să ne gândim că îngerii cu toată puritatea şi credincioşia lor au fost ocoliţi; şi noi bieţii muritori, cu defecte, am fost aleşi!

Nu este oare vreo greşeală? O, nu! Avem cuvintele inspirate infailibile care ne asigură că este chiar aşa. Această Mireasă a Fiului lui Iehova va domni cu El în viitor peste rasa căzută; şi cine ar putea simpatiza atât de bine cu ei în toate slăbiciunile şi neputinţele lor ca şi aceia care au avut ei înşişi parte de ele? Şi cine ar putea suporta cu aşa smerenie înălţimile infinite ale gloriei la care va fi înălţată Soţia Mielului, ca şi aceia care-şi dau sema că nu prin vreo vrednicie a lor proprie au fost ei aleşi pentru o atât de mare înălţare, ci totul a fost prin harul divin? Înveşmântaţi în Haina glorioasă dată de Mirele nostru, noi putem sta compleţi cu toţii, chiar acum, în faţa lui Iehova. Şi având podoaba unui spirit blând şi liniştit, credinţa care se încrede sub orice condiţii, iubirea care se delectează în a face voia Tatălui, noi suntem frumoşi în ochii Preaiubitului nostru, Mirele şi Regele nostru.

Având această încredere, ne putem însuşi cu negrăită bucurie şi recunoştinţă făgăduinţele nespus de mari şi scumpe care sunt ale noastre prin Cristos, şi în siguranţă putem alerga către premiul înaltei noastre Chemări, având încredere cu smerenie că Acela care a început lucrul bun în noi îl va completa până în ziua glorificării noastre cu Mirele în Împărăţia cerească, unde vom fi prezentaţi Tatălui „fără pată sau încreţitură sau ceva de felul acesta”, compleţi şi perfecţi în glorie, în sensul absolut, potriviţi şi pregătiţi pentru lucrarea minunată la care vom participa cu Domnul şi Regele nostru binecuvântat.

ÎNDEMNURI LA CREDINCIOŞIE

Să ascultăm unele dintre făgăduinţele binecuvântate, inspiratoare, cu care Tatăl şi Fiul înveselesc mireasa: „Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui.” „Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.” „Îi voi da din mana ascunsă; şi-i voi da o piatră albă (un semn scump de iubire) şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, (numele Mirelui care de atunci încolo va fi numele nostru) pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte.” „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele.” „Şi dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (El a venit, El este chiar acum prezent şi curând ne va primi la Sine pentru veşnicie). „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” „Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe Scaunul Meu de domnie.” Isaia 33:17; Maleahi 3:17; Apocalipsa 2:17; Matei 28:20; Ioan 14:3; 15:16; Apocalipsa 2:10; 3:21.

Făgăduinţe scumpe sunt acestea, minunate cuvinte ale vieţii! Să le repetăm tot mereu, pentru ca toată semnificaţia lor dulce să poată intra adânc în inima noastră şi să producă în viaţa noastră roadele lor binecuvântate. Fie ca ele să ne înveselească în toate ceasurile întunecate şi grele şi să ne fortifice puterile care slăbesc, cu vigoare, curaj şi zel reînnoit, ca să putem înainta pe calea îngustă până când „ochii noştri vor vedea strălucirea Împăratului” în fapt. Ce comori minunate găsim noi păstrate în cer pentru noi, pentru că noi am părăsit lumea cu toate capriciile şi aspiraţiile ei înşelătoare şi ne-am însuşit lucrurile veşnice! Şi în timp ce această moştenire glorioasă va fi posesiunea tuturor credincioşilor, Apostolul dă de înţeles clar că comoara noastră cerească poate fi mărită prin zel şi credincioşie specială sub încercările deosebite din timpul prezent.

((284))

Una dintre comorile pe care noi le putem aduna în cer vor fi semnele de aprobare şi distincţie printre cei buni şi sfinţi de dincolo de văl, pe care ni le vom asigura prin suportarea răbdătoare a suferinţelor, încredere neclintită sub probe şi încercări cruciale, străduinţă în serviciul Regelui. Comorile minţii şi caracterului de asemenea le vom găsi adunate în cer; căci nimic din ceea ce este bun, adevărat şi vrednic de păstrare nu se va pierde pentru cei care şi-au încredinţat Domnului investiţiile lor. Acestea sunt comori care nu putrezesc, care nici trecerea timpului nici exigenţele împrejurărilor nu le vor smulge vreodată de la noi.

Alte comori vor fi toate prieteniile adevărate şi nobile care au fost întemeiate în adevăr şi dreptate aici pe pământ, fie că sunt pe plan spiritual fie că sunt pe plan natural. De exemplu, unul de pe planul spiritual nu va fi înclinat să uite loialitatea iubitoare a unui fost prieten, care din când în când dădea un pahar de apă rece sufletului însetat care se lupta cu arşiţa şi praful căii deşertului vieţii, şi făcea acest lucru fiindcă cel pe care-l servea era un ucenic al lui Cristos.

Dar deosebit de dulci vor fi prieteniile spirituale începute şi nutrite aici, care vor înflori cu mai mare vigoare când vor fi transplantate în solul şi atmosfera cerească. Şi ce comoară vom afla în recunoştinţa şi iubirea celor pe care i-am servit aici în timp de lipsă, cărora le-am dus apa Vie şi cu care am frânt Pâinea Vieţii! Cine va putea măsura bucuria nespusă care va fi moştenirea celor credincioşi când vom găsi toate aceste comori preţioase dincolo de văl! Când vedem limpede aceste comori şi ne dăm seama că ele sunt ale noastre veşnic, nu ne vom simţi noi infinit răsplătiţi pentru orice suferinţe şi greutăţi pe care le-am suportat în scurtul nostru peregrinaj pământesc?

PEREGRINI CEREŞTI APROPIINDU-SE DE CASĂ

Atunci, dragi fraţi şi surori în Cristos, să ne aţintim ochii asupra lucrurilor cereşti, veşnice. Să strângem tot mai mult comori unde „nici molia, nici rugina nu le strică şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură” (Matei 6:20). Dacă inimile noastre sunt la comorile cereşti, atunci dezamăgirile şi suferinţele vieţii prezente nu ne pot birui. Toate lucrurile care sunt vrednice de aspiraţia fiilor spirituali ai lui Dumnezeu sunt adevăratele noastre comori, şi ele sunt singurele lucruri care merită. Ce ne pasă nouă de baloanele de săpun iluzorii ale acestei vieţi sărace, care atât de repede se vor sparge şi vor dispărea? Atunci, aşa cum spune poetul,

„Să atingem uşor lucrurile acestui pământ,
Socotindu-le doar ca nimic valorând”,

nevrednice de a fi comparate cu gloria care va fi descoperită în noi, dacă nu obosim pe cale, ci cu toiagul nostru de peregrini în mână vom înainta pe calea cerească până vom ajunge la ţelul speranţelor noastre.

Când soarele apune la sfârşitul fiecărei zile şi umbrele se adună în jurul nostru, cât este de plăcut să cântăm, „Sunt cu o zi mai aproape de casă!” Aproape am ajuns pe vârful muntelui şi fiecare zi înmulţeşte dovezile că voiajul nostru se apropie de sfârşit. Exact cât va mai fi, noi nu putem şti; probabil că este bine că nu ştim. Dar credem că nu va fi foarte mult.