Fii lui Dumnezeu – VDM 5.2

FIII LUI DUMNEZEU

Romani 8:12-30

Adam a pierdut calitatea de fiu divin — Evreii n-au fost casa fiilor, ci casa servilor — Cristos este fiu — Capul casei fiilor — Poarta strâmtă şi calea îngustă prin care cei chemaţi pot fi acceptaţi în familia lui Dumnezeu — Dovezi ale conceperii noastre — Predestinarea celor aleşi — Pentru ce sunt aleşi.

„Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Vers. 14.

W. T. 15 ianuarie 1916 (pag. 26)

Astăzi avem o altă lecţie minunată de la apostolul inspirat, Sf. Pavel. Se arată că Biserica este o creaţie nouă, concepută de Spiritul sfânt, acum fiind în starea embrionară, în pregătire pentru glorioasa naştere prin înviere pe plan spiritual. Nu există o lecţie mai importantă decât aceasta.

Conform Bibliei, tatăl Adam a fost creat fiu al lui Dumnezeu — în chipul lui Dumnezeu şi numai cu puţin mai prejos decât îngerii — pe planul pământesc, nu pe cel ceresc (Ps. 8:5). Când Adam a păcătuit, relaţia lui binecuvântată cu Dumnezeu, ca fiu, s-a pierdut. De atunci încolo el a fost păcătos şi sub sentinţa pe care Dumnezeu o prezisese — nu sub sentinţa chinului veşnic, ci sub sentinţa morţii, însoţită de o degenerare mintală, morală şi fizică. De la Adam încoace n-au mai fost fii umani ai lui Dumnezeu — cu excepţia lui Isus. Evreii primiţi de Domnul sub Legământul Legii n-au fost o Casă a Fiilor, şi nici ei nu s-au considerat fii ai lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ei au ameninţat că-L vor omorî pe Isus cu pietre fiindcă a spus că era Fiul lui Dumnezeu. După cum spune Sf. Pavel, „Moise, într-adevăr, a fost credincios în toată casa Lui (de servi), ca servitor, … dar Hristos este credincios ca Fiu (Cap) peste casa Lui”, o Casă a Fiilor — Biserica concepută de Spirit.

CASA FIILOR

Sf. Pavel ne arată că omul natural, ori cât ar fi de înţelept, educat sau talentat, nu poate înţelege şi aprecia pe deplin lucrurile adânci din Bibliei, fiindcă Dumnezeu a făcut ca ele să fie scrise astfel încât numai cei concepuţi de Spirit să le poată înţelege pe deplin. „Ele se înţeleg duhovniceşte” (1 Cor. 2:14). Astfel Biserica lui Cristos este o companie de fiinţe regenerate. Odată ei au fost membri ai rasei adamice şi, prin păcat, „eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” (Ef. 2:3). Acum ei se socotesc morţi faţă de sentinţa divină asupra tatălui Adam. Ei L-au acceptat pe Isus ca Răscumpărătorul lor, iar sacrificiul vieţii Lui ca preţul ispăşirii pentru păcatele lor.

Când ei acceptă invitaţia de a deveni urmaşi ai lui Isus, El devine Avocatul lor la Tatăl; şi prin aranjamentul planului divin sacrificiul Său merituos le poate fi aplicat ca o acoperire pentru păcatele trecute şi imperfecţiunile viitoare şi le dă posibilitatea să fie acceptaţi de Tatăl, concepuţi de Spiritul sfânt şi în cele din urmă să ajungă la moştenire împreună cu El în Împărăţie, „dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El”. Vers. 17.

Aceşti copii ai lui Dumnezeu concepuţi de Spirit, regeneraţi, nu sunt încă desăvârşiţi; dar dacă ei continuă în Şcoala lui Cristos, cei credincioşi vor ajunge în cele din urmă la desăvârşire pe planul spiritual ca fii ai lui Dumnezeu, conduşi de Spirit. Aceştia, prin autoritatea Scripturilor, exercitând credinţă, primesc îngăduinţa să-L numească pe Dumnezeu Tatăl lor — „Abba, Tată”. Prin Cuvânt şi prin propriile experienţe, aceştia primesc mărturia Spiritului Domnului că sunt copiii lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Isus — marea perfecţiune depinzând de suferinţa lor împreună cu El. Aceştia nu mai au nici o obligaţie faţă de trup, căci ei sunt Creaturi Noi. Aceştia nu mai trebuie să trăiască după trup, ci în armonie cu Spiritul lui Dumnezeu aşa cum le este revelat prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Aceste Creaţii Noi, fii ai lui Dumnezeu, în slăbiciunea şi ignoranţa lor ar putea cere greşit. Dar Domnul nu se va purta cu ei conform imperfecţiunii cererii lor; El va accepta spiritul cererii lor. Domnul va lua suspinele şi dorinţele spiritului nostru, ale minţii noastre, în locul cuvintelor noastre imperfecte în rugăciune; fiindcă Dumnezeu, care cunoaşte toate lucrurile, da, gândurile din mintea noastră (spiritele), le acceptă pe acestea. Toţi aceştia ştiu că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor” — pentru că ei iubesc pe Dumnezeu — pentru că ei au fost chemaţi după planul Său. Vers. 28.

EXPLICAREA CHEMĂRII EVANGHELICE

Versetele 28-31 clarifică faptul că Dumnezeu are un scop deosebit în Chemarea înaltă evanghelică specială din această Vârstă. Alte Scripturi arată că Chemarea Vârstei prezente este la comoştenire cu Isus în Împărăţia Mesianică, ce va acorda în curând binecuvântările restabilirii tuturor familiilor pământului. Obiectivul acestei Chemări evanghelice este pentru a obţine o clasă potrivită ca învăţători, binecuvântători, conducători şi judecători ((320)) ai lumii în viitor. Isus, Capul Bisericii a fost primul care a răspuns şi care a fost glorificat şi onorat, şi va fi onorat toată eternitatea. Urmaşii Lui, chemaţi de-a lungul acestei Vârste Evanghelice, vor avea de la Dumnezeu o binecuvântare similară — glorificarea pe plan spiritual, dacă sunt credincioşi.

Studiul nostru se încheie cu o explicare a Chemării lui Dumnezeu. Dumnezeu a ştiut mai dinainte, sau a intenţionat mai dinainte să aibă o asemenea Biserică, aşa cum o descrie apostolul, pentru a realiza lucrarea menţionată. Totul a fost predestinat sau aranjat mai dinainte. Dar pentru a fi din acea clasă predestinată şi glorificată, erau necesare anumite lucruri; anume, că toţi aceia care în final vor fi socotiţi vrednici de o parte în Împărăţie, trebuie să fie asemenea Fiului iubit al lui Dumnezeu, în inimă, în caracter, şi asemenea Lui şi în înviere, fiinţe spirituale. Aceasta este o predestinare glorioasă. Ea ne asigură că Dumnezeu nu va avea pe alţii în Împărăţie decât pe aceia care sunt în asemănarea de caracter a lui Isus.

Apoi apostolul arată procedeul prin care Dumnezeu a ales această clasă predestinată sau cunoscută mai dinainte ca să fie asemenea Fiului Său. Ei au fost chemaţi în sensul că Domnul le-a adus în atenţie posibilitatea glorioasă, şi noi putem spune fără să greşim că asemenea chemare le-a fost făcută numai celor cu inima onestă care-L căutau pe Dumnezeu, care doreau să-L cunoască şi să-L servească. Aceştia chemaţi aveau nevoie să fie îndrepătăţiţi înainte de a putea accepta chemarea, iar această îndreptăţire trebuia să vină prin pocăinţă şi acceptarea lui Isus ca Răscumpărătorul. Pe aceia care L-au acceptat pe Isus şi prin El au fost îndreptăţiţi prin credinţă, pe aceia Dumnezeu i-a şi slăvit (onorat) concepându-i cu Spiritul sfânt, aducându-i în familia Sa ca şi copii, comoştenitori cu Isus, pentru privilegiul de a suferi pentru Adevăr şi a fi glorificaţi în Împărăţie.