Amos profetul neânfricat – VDM 6.1

Vol. 6 Noiembrie-Decembrie 1998 Nr. 1

AMOS PROFETUL NEÎNFRICAT

01298″> Amos 5:1-15

Amos păstorul devine Amos profetul — Dezastrele care au venit peste împărăţia celor zece seminţii — Metoda divină de a prezenta mesajul profetului — Israel vinovat de nedreptate şi asuprire — Lecţii pentru zilele noastre — Restabilirea prezisă a lui Israel — Împlinirea profeţiei lui Amos este acum cuvenită.

„Cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu.” 01299″> Ieremia 23:28 .

R. 5805 15 noiembrie 1915 (pag. 347-349)

Lecţia noastră este legată de profeţia lui Amos, remarcat ca unul dintre cei mai timpurii profeţi care au scris mesajul dat prin ei. Este adevărat, Moise a fost un profet şi noi avem învăţăturile lui în formă scrisă. Şi David a fost profet şi avem învăţăturile lui în Psalmi. Dar profeţiile lui Moise sunt în principal prin tipurile pe care el le-a instituit sub îndrumare divină; şi profeţiile lui David sunt în formă poetică, dar nu s-a discernut că acestea sunt profeţii până când Domnul nostru şi apostolii au indicat astfel în legătură cu ele. Se pare că profetul Samuel n-a scris nici unul din mesajele sale inspirate; nici Ilie, nici Elisei şi nici alţii din timpul lor.

Profetul Amos aparţine unei perioade cu aproximativ un secol după profetul Ilie, cu aproximativ un secol înainte de profetul Isaia şi cu aproximativ două secole înainte de profeţii Ieremia, Ezechiel şi Daniel. Amos spune despre sine că a fost sărac din naştere. Părinţii lui n-au fost iluştri şi el n-a fost educat printre fiii profeţilor. Ca şi David, el a fost păstor, agricultor, peste care Domnul Şi-a revărsat Spiritul cu mare putere, trimiţându-l să vestească dezastrele care aveau să vină în mod sigur peste Israel dacă o schimbare a căii nu înlătura pedeapsa meritată pentru încălcările Legii.

Greutatea mesajului profetului a căzut asupra împărăţiei celor zece seminţii ale lui Israel. Metoda divină de prezentare a problemei este vrednică de remarcat. Mesajul profetului a început cu popoarele din jur: (1) Damasc, capitala Siriei, la nord, este menţionată ca fiind pe linia răsplătirilor Domnului; (2) Filistenii la vest; (3) Tirul la nord-vest; (4) edomiţii la sud; (5) amoniţii aproape de est; (6) moabiţii de asemenea la sud; (7) Iuda la sud; şi în sfârşit centrul mesajului profetului, Israel — împărăţia celor zece seminţii.

Ne putem imagina atenţia dată mesajului profetului de către poporul Israel când auzea ieşind din gura lui cuvinte care descriau necazurile ce vor veni peste naţiunile înconjurătoare, acestea fiind vrăjmaşii lor. Dar pe măsură ce cercul se micşora tot mai mult şi greutatea mărturiei profetului se constata a fi în special împotriva lor, putem fi siguri că indignarea se accentua. Dacă la început au strigat, „Un profet adevărat!”, probabil că după aceea au scrâşnit din dinţi împotriva lui.

Această denunţare a Israelului survine mai ales în capitolele 3-6 şi 7:9-17. După ce profetul a mers atât de departe încât să spună deschis despre căderea dinastiei domnitoare a lui Amaţia, preotul din Betel a intervenit cerându-i lui Amos să se întoarcă în ţara lui. Dar sub puterea specială a Spiritului sfânt care l-a folosit să dea un mesaj deosebit, profetul Amos a refuzat să se întoarcă acasă până când şi-a îndeplinit misiunea. El a adăugat la răsplătirea lui Israel şi unele profeţii referitoare la casa preotului însuşi.

CONDIŢII SCHIMBATE — METODE SCHIMBATE

Extrăgând din experienţele profetului Amos o lecţie care ni se aplică nouă celor de astăzi, trebuie să ne amintim că Domnul nu-Şi mai trimite mesajele după această manieră. Condiţiile s-au schimbat, împrejurările s-au schimbat, iar Domnul nu mai foloseşte metoda profeţiilor, cum sunt cele inspirate de El în zilele timpurii. În privinţa acestor profeţii apostolul Petru ne spune, „Nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit conduşi de Duhul sfânt” (1 Petru 1:21). Şi iarăşi, „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei care v-au predicat Evanghelia, prin Duhul sfânt trimis din cer”. 1 Petru 1:12.

Având în vedere schimbarea condiţiilor şi felul diferit de a lucra al puterii divine, rămâne pentru noi să propovăduim Cuvântul oricui are urechi de auzit, să atragem atenţia asupra aplicării profeţiilor şi asupra mărturiilor din timpurile vechi, şi astfel să aducem la cunoştinţă Planul Divin pe măsură ce acesta devine cuvenit a fi înţeles de către cei cărora le este menit — israeliţii adevăraţi, în care nu este prefăcătorie. Ca cineva să încerce în prezent să copieze fie pe profetul Ilie fie pe profetul Amos, sau pe oricare din profeţii vechi ai lui Israel, ar indica o neînţelegere totală a voinţei divine şi a mesajului divin; de fapt, ar putea fi chiar un indiciu al unui dezechilibru mintal. După cum spune apostolul, noi vorbim despre lucrurile pe care le cunoaştem şi mărturisim despre lucrurile scrise mai înainte pentru învăţătura noastră (Romani 15:4). Pentru noi se află însă o lecţie bună în metoda pe care Domnul l-a îndrumat pe profet s-o folosească în predarea mesajului Său.

Domnul nostru ne lasă nouă celor din Vârsta Evanghelică latitudine considerabilă în alegerea mijloacelor de servire a cauzei Sale. El ne îndeamnă însă să fim înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii; şi El ne făgăduieşte răsplăţi în măsura în care aplicăm în serviciul Său o astfel de grijă cum poate El binecuvânta şi folosi în mod special. Cei care folosesc înţelept dinarii şi talanţii încredinţaţi lor vor avea răsplăţi proporţionale când Împărăţia iubitului Fiu al lui Dumnezeu va fi fost stabilită. Să remarcăm deci, în exercitarea libertăţii noastre şi în acord cu ((370)) porunca Învăţătorului, de a fi înţelepţi ca şerpii, că mesajul profetului în privinţa lucrurilor neplăcute şi îngrozitoare, toate fiind adevărate, a început într-o astfel de manieră încât să capteze atenţia ascultătorilor săi.

Apostolul Pavel a aplicat această înţelepciune şi a menţionat-o ulterior faţă de unii pe care-i adusese la cunoştinţa de Domnul. El a spus, „Ca un om isteţ, v-am prins prin şiretlic” (2 Cor. 12:16). Adică, le-a prezentat problema în forma cea mai atractivă pentru inima lor. El însă nu le-a prezentat nimic neadevărat. Adevărul poate fi spus într-o formă mai atrăgătoare sau mai puţin atrăgătoare.

„NU TOŢI CARE SPUN DOAMNE, DOAMNE”

O altă lecţie în legătură cu mesajul profetului Amos este că împotrivitorii lui s-au ridicat dintre cei care se pretindeau religioşi — preoţii. La fel a fost şi cu Domnul nostru şi cu apostolii. Preoţii şi învăţătorii religioşi din zilele lor au fost principalii împotrivitori ai Evangheliei în adevărul şi puritatea ei, şi noi trebuie să ne aşteptăm în prezent la acelaşi lucru. Adevărul, în măsura în care s-a vestit în puritatea lui, a stârnit totdeauna împotrivire şi şi-a găsit totdeauna împotrivitorii principali printre cei care au „o formă de evlavie” — dar căreia în general îi lipseşte puterea.

Lecţia de astăzi este parte din cererea profetului către israeliţi să se întoarcă la armonie cu Dumnezeu şi astfel să evite calamităţile care altfel trebuiau să fie aşteptate. Istoria timpului arată că aceea a fost o perioadă foarte prosperă, nu numai pentru Iuda, ci şi pentru regatul celor zece seminţii. Prosperitatea era de natură pământească. Se adunaseră bogăţii. Dar acestea erau în mâinile celor mari, iar profetul începe şi-i previne pe bogaţi că săracii erau trataţi nedrept. El dă de înţeles că prin această sursă va veni în cele din urmă strâmtorarea; că singurele condiţii în care puteau spera să aibă viaţă ca naţiune erau să caute pe Domnul. Era zadarnic să caute ajutor în Betel, Ghilgal sau Beerşeba, centrele instituţiilor religioase care erau corupte. Toate aceste instituţii religioase aveau să cadă în strâmtorarea prezisă de profet.

Domnul Însuşi trebuia să fie căutat cu o inimă onestă, altfel El va face să izbucnească nimicirea, să mistuie ca un foc casa lui Iosif. Regatul celor zece seminţii este numit aici casa lui Iosif, fiindcă seminţiile lui Efraim şi a lui Manase aveau o influenţă preponderentă în sânul naţiunii, iar aceste două seminţii ieşiseră din Iosif. Ca atare, focul care a izbucnit în casa lui Iosif a însemnat nimicirea ce venea peste regatul celor zece seminţii dacă nu se căiau.

Profetul continuă şi specifică unele nedreptăţi din cauza cărora ei erau în pericol. În curţile lor nu se făcea Dreptate. În locul aspectelor plăcute ale Dreptăţii, cei care apelau la curţile lor, dacă erau săraci, primeau mâhnire — adică amărăciune, dezamăgire. Profetul declară că dreptatea era aruncată la pământ, că echitatea nu era o chestiune de primă consideraţie. El continuă şi spune că mita se practica peste tot; că bogăţia, puterea şi influenţa puteau face aproape orice. Trebuia să fie o întoarcere de la această stare, iar uşurarea putea veni numai prin întoarcerea către Domnul.

Profetul se referă la Puterea Divină într-un limbaj cumva asemănător cu cel folosit de patriarhul Iov (Iov 9:9). Indicând spre grupul Pleiadelor din constelaţia Taurus şi spre Orion, el voia ca asculătorii lui să vadă că Acel de-al cărui ajutor aveau ei nevoie, era Cel care a putut crea şi Pământul şi cerurile, Cel care a putut nu numai să adune apele în mări, ci şi să cheme apele din mări înapoi în nori şi să le verse iarăşi pe pământ la timpul lor. Acest Dumnezeu mare era Cel de care aveau ei nevoie; şi toţi ceilalţi care-i ajutau n-ar avea nici o putere împotriva Lui.

DUMNEZEU SE ÎNGRIJEŞTE DE CEI SĂRACI ŞI NEVOIAŞI

În versetul 9 profetul sugerează că Puterea lui Dumnezeu va fi cu cei săraci şi asupriţi pentru eliberarea lor şi că aceasta însemna distrugere pentru cei tari şi puternici, pentru cei care urăsc mustrarea şi nu pot suferi pe cel neprihănit, pentru cei în opoziţie cu toţi care mustră nedreptatea.

Versetele 11 şi 12 specifică şi numesc natura nedreptăţii care era practicată şi care trebuia părăsită şi oprită. Versetul 13 sugerează că printre israeliţi erau unii care nu aprobau cursul general, dar aceştia, fiind neajutoraţi şi minoritari, tăceau din motive de prudenţă — fiindcă timpul era rău şi, să fi îmbrăţişat cauza celor asupriţi, ar fi atras necaz asupra lor fără să aducă uşurare pentru cei asupriţi. Însă profetul Amos a fost în mod special însărcinat de Domnul să facă tocmai această mustrare. Ca atare el nu trebuia să tacă din motive de prudenţă sau din nici un alt considerent, ci trebuia să-şi spună mesajul cu îndrăzneală.

În mod similar, nu este datoria fiecăruia din poporul Domnului de astăzi să ia locul lui Amos şi să devină mustrător public al autorităţilor publice etc., chiar dacă ar vedea că se practică nedreptatea. Trebuie folosită prudenţa, înţelepciunea, în legătură cu orice am face. Însărcinarea noastră nu este astăzi aceea de a mustra popoarele, ci de a face ca lumina noastră aşa să strălucească încât alţii să vadă faptele noastre bune şi să mărească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Domnul nostru spune că El va mustra popoarele; că El va umili mândria lor; că El va da jos pe cei mari din poziţia lor; că El va înălţa pe cel smerit — la timpul cuvenit. Poporului Său El îi spune, „Aşteptaţi numai, …până în Ziua când Mă voi scula la pradă”. Ţefania 3:8, 9.

Lecţia se încheie cu un îndemn din partea profetului, ca acultătorii să facă o reformare amănunţită — să caute binele şi nu răul, să iubească dreptatea şi să urască păcatul. Dacă ei vor face aceste lucruri, atunci puteau într-adevăr să-şi aplice promisiunile lui Dumnezeu, aşa cum erau deja dispuşi să facă, pretinzând că ei erau poporul Lui. Astfel de pretenţie ar fi destul de potrivită dacă ei s-ar conforma cerinţelor divine, dar nu altfel. Domnul ar ((371)) fi îndurător faţă de ei ca popor, dacă ar veni în armonie cu reglementările şi cerinţele Lui. Dar altfel ei trebuiau să aştepte mustrările şi pedepsele deja prezise.

Amintindu-ne că israeliţii erau un popor tipic, în mod destul de potrivit putem examina textul şi contextul pentru a vedea dacă ceva legat de profeţia lui Amos are o aplicare mai largă decât i s-a părut lui şi celor din zilele lui. Din cuvintele apostolului Petru deja citate, şi din alte exemple din profeţii, suntem îndreptăţiţi să ne aşteptăm la aceasta. De exemplu, din profeţiile lui David, cât de puţin din adevărata împlinire a declaraţiei sale a înţeles cel care a rostit cuvintele, „Nici unul din oasele Sale nu va fi zdrobit”! Apoi când a zis, „Nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa Morţilor (sheol), nici nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea”, cât de puţin a înţeles David sau poporul Israel importanţa acestor cuvinte — că David era profet şi că fără să ştie vorbea despre Cristos şi despre învierea Lui din morţi — din sheol! Astfel, în timp ce ne dăm seama de caracterul potrivit al cuvintelor lui Amos, găsim în această profeţie anumite aspecte care implică o împlinire mai largă a prezicerilor sale asupra Israelului nominal la sfârşitul acestei vârste.

URIAŞII DE PE PĂMÂNT AU PREVESTIT RĂUL

Nu aparţine de noi să pretindem că Justiţia este ignorată şi că Dreptatea n-are acces. Nu este pentru noi să pretindem că săracii plătesc impozite peste măsură, sunt zdrobiţi sau jefuiţi. Dimpotrivă, spunem deschis că se face multă dreptate în curţile de justiţie ale creştinătăţii. Uneori ne-am întrebat cum au putut oamenii naturali să întrunească atâtea legi şi reglementări înţelepte, drepte şi raţionale. Cu toate acestea există un sens în care acum operează nedreptatea, inechitatea, nu atât de mult prin vreun rău individual, cât prin condiţiile schimbate în care trăim. Binecuvântările Noii Dispensaţii, care ne vin sub condiţiile sociale bazate pe egoismul individual, au tendinţa să facă pe unii foarte bogaţi şi ne temem că nu peste mult vor lucra aşa încât să facă pe mulţi foarte săraci.

Însuşirea avantajelor în zilele noastre, deşi din punct de vedere legal se face sub legi care odată erau echitabile, fără îndoială va produce o mare greutate — punând puterea şi controlul financiar al lumii în mâinile a relativ puţini. Este adevărat, aceştia puţini, giganţi, sunt foarte moderaţi în cerinţele şi procedeele lor; unii dintre ei sunt chiar generoşi. Dar Scripturile par să implice clar că nu va trece mult până când puterea, cu sau fără voie, va fi exercitată aşa încât să aducă mare necaz asupra maselor omenirii, măcinându-i ca între două pietre de moară.

Din acest punct de vedere cuvintele profetului ar putea fi bine însuşite de creştinătate. Dar putem fi siguri că cei în putere şi poziţii nu-s dispuşi să asculte la Amos sau la altcineva, şi de aceea trebuie să aşteptăm ceea ce Scripturile arată peste tot — că răsturnarea creştinătăţii va veni deodată, într-un „Timp de Necaz cum n-a fost de când sunt popoare”, şi că în acest conflict Domnul, Cel care a făcut Pleiadele şi Orionul, va întări pe cei prădaţi împotriva celor puternici, aşa încât cei prădaţi se vor ridica împotriva celor puternici în anarhie. Versetul 9.

Încheierea profeţiei lui Amos ne spune despre revenirea lui Israel şi despre binecuvântarea Domnului peste omenire, inclusiv peste păgâni, la vremea aceea. Această profeţie a fost citată de apostolul Iacov la Consiliul din Ierusalim, zicând: „După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul cel căzut al lui David, îi voi rezidi dărâmăturile şi-l voi înălţa, pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul care face aceste lucruri”. Fapte 15:16, 17.

Noi trăim acum în timpul când această profeţie este pe punctul de a se împlini. Revenirea Israelului natural este pe punctul de a avea loc în cadrul restabilirii Împărăţiei lui Dumnezeu în lume — Împărăţia care odată a fost reprezentată tipic prin Regele David, dar care va fi stabilită în realitate prin Cel mai mare decât David — Cel Preaiubit. Sub acea Împărăţie, restabilită în condiţii mai favorabile, o Împărăţie cerească, rămăşiţa de oameni va avea posibilitatea să caute pe Domnul; fiindcă cunoştinţa slavei Domnului va umple întreg Pământul.