„Lucrul acesta” pe care trebuie să-l facem – VDM 9.1

„ LUCRUL ACESTA” PE CARE TREBUIE SĂ-L FACEM

„Dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.” 01975″> 2 Petru 1:10 .

R5677 W. T. 1 mai 1915 (pag. 133-135)

Contextul care precedă cuvintele textului de mai sus ne arată că apostolul încuraja dezvoltarea roadelor Spiritului sfânt în inimă şi pe cât posibil în viaţă — în cuvinte, fapte, gânduri. El îşi rezumă argumentarea spunând că acei care, urmând sfatul lui în această chestiune, adaugă una după alta aceste calităţi şi îşi construiesc astfel caracterul creştin, nu vor „aluneca” (cădea, în engleză — n. t.) niciodată. Implicaţia este că va exista o anumită tendinţă de a cădea, unele încercări; şi că această dezvoltare de caracter va fi necesară pentru ca individul să poată fi în stare să reziste la aceste încercări. Astfel asigurarea apostolului este că acelor care nu cad, care rezistă la toate aceste probe, li se va acorda o intrare din belşug „în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” — însuşi lucrul la care tot poporul Domnului este invitat să aibă parte.

Noi, cei ai căror ochi ai înţelegerii au fost luminaţi, putem înţelege puterea şi caracterul rezonabil al argumentaţiei apostolului; totuşi, aceste lucruri nu prea au fost învăţate într-un mod logic. Erorile Veacurilor Întunecate au împiedicat şi au golit de conţinut învăţăturile apostolilor. Gândul oferit de crezurile din trecut este că numai o mână de oameni vor fi mântuiţi şi că restul vor fi surghiuniţi într-o eternitate de chin şi suferinţă de nedescris. Mulţi din lume au luat aceasta cu uşurinţă, au fost neîncrezători — declarând că ei îşi asumă riscul etc. Alţii, care erau din poporul Domnului, au fost frenetici în eforturile lor de a salva cât mai mulţi posibil de chinul veşnic ce-i ameninţa. Unii au înţeles că dacă nu aparţineau unei anumite clase, sau cult, sau nu aveau un anume fel de botez, sau nu se întorceau de la păcat şi nu se alăturau vreunei biserici, erau siguri de suferinţe fără sfârşit şi de nedescris după această viaţă.

Cu aceste idei în minţile lor, nu este de mirare că erau prea ocupaţi ca să mai studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu suficientă grijă, să vadă ce învaţă el cu adevărat şi că, prin urmare, au adoptat planuri proprii pentru salvarea lumii. Aceştia înşelaţi par să fie foarte activi în ceea ce ei numesc lucrare de mântuire a sufletelor. Nu putem decât să le admirăm curajul şi zelul, chiar dacă nu este potrivit cunoştinţei. Dacă premisa lor ar fi corectă, atunci fiecare creştin ar trebui să alerge ca un dement în strădaniile lui de a salva lumea.

Să presupunem că ar izbucni un mare incendiu la câteva case de noi, că nu ar fi nici un departament de pompieri accesibil şi că sute ar fi în pericolul iminent de a muri arşi, chiar dacă noi înşine n-am fi în pericol de foc. Să presupunem că atunci cineva ne-ar spune: „Vino, hai să facem un studiu biblic!” Cu siguranţă am răspunde repede: „Nu, în nici un caz! Sunt mulţi oameni în clădirea aceea care vor muri arşi dacă nu sunt salvaţi repede!” Am fi într-o aşa grabă şi nerăbdare de a salva vieţile celor în pericol, încât ne-am opri de la orice altceva.

CONFUZIA DOCTRINARĂ A MULTOR CREŞTINI

Astfel marele adversar a umplut minţile multor creştini cu ideea ciudată că lumea se află într-un pericol iminent, nu de a muri arşi, ci de a fi aruncaţi într-un iaz de pucioasă arzândă sau într-un abis de oroare şi suferinţă de neînchipuit, ca să fie păstraţi acolo în chin de-a lungul veacurilor fără sfârşit! El i-a angajat astfel pe creştini într-un asalt imaginar împotriva diavolului, ca să salveze sufletele din eternitatea de chin. Numai când ochii noştri sunt deschişi şi când vedem că nu există o astfel de pregătire pentru păgâni, sau pentru alţii, numai atunci putem începe să exercităm spiritul minţii sănătoase. Când ajungem să înţelegem aranjamentul lui Dumnezeu, totul se schimbă înaintea ochiului minţii nostre. Atunci vedem că Dumnezeu a făcut pregătire deplină pentru păgâni şi pentru toţi oamenii, şi înţelegem că,

„Credinţa se poate încrede în El cu tărie

Vie ori şi ce are să vie”.

Vedem că lucrarea noastră în calitate de creştini este să lucrăm împreună cu Dumnezeu la salvarea clasei Bisericii — nu o salvare de chinul veşnic, ci de moarte, şi la o moştenire glorioasă cu Cristos în Împărăţia Lui care este în venire. Vedem că această mare lucrare a progresat de-a lungul Veacului Evanghelic, şi într-un mod sistematic.

Această unire binecuvântată cu Cristos, pe care Dumnezeu a aranjat-o pentru Biserică, va fi în curând încheiată printr-un ospăţ de nuntă; şi apoi, în Împărăţia care va fi stabilită sub întregul cer, ea, ca şi Mireasă a Lui, va avea împreună cu El binecuvântata ocazie de a ridica şi de a elibera omenirea decăzută, întreaga rasă a lui Adam, de a restabili omul, „oricine va dori”, la starea glorioasă care a fost pierdută prin Adam şi răscumpărată prin Isus Cristos Domnul, prin sângele crucii Lui. Cât de frumos este să înţelegem ce atotcuprinzător este Planul de mântuire minunat al lui Dumnezeu — că el include în pregătirea lui milostivă nu numai pe cei care trăiesc acum, ci şi pe cei care au mers în mormânt! Cu ochii înţelegerii noastre astfel luminaţi, înşelările sunt îndepărtate din minţile noastre şi începem să ne folosim raţiunea şi să vedem lucrurile frumoase, minunate, pe care Dumnezeu le-a plănuit înainte de întemeierea lumii.

((592))

DOCTRINA SFINŢIRII PIERDUTĂ PENTRU MAJORITATE

Când ne gândim, vedem că importanţa primordială pentru noi este sfinţirea noastră. „Aceasta este voia lui Dumnezeu (cu privire la voi) sfinţirea voastră.” Când gândeam că salvarea lumii depinde de eforturile noastre slabe aici în carne, aveam puţin timp să studiem Biblia sau să ne gândim în mod deosebit la sfinţirea noastră. Într-adevăr, gândul sfinţirii s-a şters din minţile majorităţii creştinilor declaraţi; şi ca un creştin să insiste asupra importanţei acestei doctrine, însemna să se înfiereze ca şi fanatic religios. Gândul general părea să fie că cei care erau în realitate puşi astfel deoparte erau desigur un număr atât de mic, încât sfinţirea nu putea fi Planul lui Dumnezeu pentru Biserică. Astfel, cei mulţi s-au depărtat de la Scripturi şi s-au gândit că numai cei vinovaţi de crimele cele mai atroce vor fi pedepsiţi cu chinul veşnic, şi că toţi ceilalţi vor ajunge cumva în cer. Oamenii s-au gândit, şi acest gând pare să predomine astăzi într-o măsură crescândă, că dacă cineva nu moare ca un criminal şi ca un nelegiuit, un caracter rău famat, el va fi cumva mântuit.

„Dacă o persoană se poate strecura în cer fără nici o sfinţire, cu atât mai bine”, este ideea. „Nu încerca să ajungi prea sus. Nu încerca să ajungi la unul dintre locurile principale din cer. Ia un loc de jos” — târăşte-te înăuntru pe sub porţi, poate! Şi astfel mulţi au încercat să creadă că ei şi prietenii lor vor merge în cer. Prietenii noştri catolici au fost învăţaţi că ei trebuie să meargă în purgatoriu pentru un timp. Dar aproape toţi ceilalţi au sperat că ei vor ajunge imediat în cer. Potrivit gândirii lor, această idee a sfinţirii, a fi sfinţi aşa cum şi Domnul nostru a fost sfânt, a umbla în urmele lui Isus, nu este deloc ideea Bibliei. Ei n-au considerat-o ideea Bibliei pentru că n-au cunoscut învăţăturile Bibliei şi pentru că n-au dorit să se conformeze unei căi atât de înguste — calea mai lată, mai uşoară, era mult mai plăcută pentru carne. Ei nu puteau crede că Dumnezeu ar avea intenţia de a frige aproape pe toţi — cu siguranţă că El s-ar mulţumi să ardă doar pe cei mai degradaţi păgâni şi caracterele cele mai rele din creştinătate.

„SLUJIREA NOASTRĂ ÎNŢELEAPTĂ”

Astfel aceştia au acceptat ceea ce li se părea lor un standard moral rezonabil, în loc de a se strădui să găsească ceea ce Biblia numeşte „slujirea noastră înţeleaptă”. Marele apostol Pavel în epistola sa către Biserica din Roma (Romani 12:1) spune: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă”. Când ne debarasăm de aceste gânduri şi idei greşite şi primim spiritul minţii sănătoase, începem să vedem mai mult din Planul minunat al lui Dumnezeu — din Dreptatea, Înţelepciunea, Iubirea, Puterea Sa, din scopul Său pentru copiii Săi acum, şi din aranjamentul Său pentru lume în curând.

Când lumina începe să se strecoare în minte şi este văzută o licărire din Planul îndurător de mântuire al lui Dumnezeu, există pericolul ca acei ale căror inimi sunt egoiste şi lipsite de recunoştinţă să cadă într-o mai mare deşertăciune lumească, încât vor acorda foarte puţină atenţie studiului Bibliei pentru dezvoltarea roadelor Spiritului, simţind că, în orice caz, va fi bine cu ei în viitor, şi se vor îngropa în afaceri, câştig de bani, plăceri etc. Alţii, dimpotrivă, simt o dorinţă sinceră de a aduce mulţumire Domnului pentru marea Lui milă şi iubire aşa cum acestea sunt arătate în gloriosul Său Plan al Veacurilor; ei caută să ştie care este voinţa Domnului pentru ei, ca să o poată face, şi spun: „Faptul că Dumnezeu nu este un astfel de demon încât să chinuiască veşnic pe vreuna dintre creaturile Sale, ci are un Plan atât de minunat şi de iubitor pentru toţi, mă face să vreau să-L servesc cu atât mai mult”. Aşa cum a spus apostolul Pavel, Adevărul este „pentru unii, o mireasmă de la moarte spre moarte; dar pentru ceilalţi, o mireasmă de la viaţă spre viaţă”, şi descoperă adevăratul sentiment al inimii. 2 Cor. 2:16.

NEVOIA CREŞTINULUI ÎN ACEASTĂ „ZI REA”

Astfel, cei care primesc Adevărul în iubire de el devin cercetători ai Bibliei. Pe măsură ce studiază, ei învaţă din ce în ce mai mult cum fiecare din adevărata Biserică trebuie să fie sfinţit prin Adevăr, pentru ca fiecare să poată fi „învrednicit să aibă parte de moştenirea sfinţilor în lumină”. Ei înţeleg că Biserica este acum chemată să fie sfinţi ai lui Dumnezeu, să fie despărţiţi de lume şi să aibă o parte cu Domnul Isus în binecuvântarea şi ridicarea întregii omeniri în veacul care va urma acestuia, Veacul Milenar — acum atât de aproape. Pentru aceştia îndemnul apostolului este: „Uniţi cu credinţa voastră virtutea (tăria de caracter), cu virtutea cunoştinţa; cu cunoştinţa înfrânarea (autocontrolul, stăpânirea de sine); cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea (o iubire largă, generoasă, cuprinzând întreaga lume, chiar şi pe duşmanii noştri)”. 2 Petru 1:5-7.

((593))

Apoi apostolul adaugă: „Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi (inactivi, trândavi), nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Isus Hristos”. În această conjunctură, apostolul arată efectul contrar al spiritului lumii asupra celor care pretind că sunt copiii lui Dumnezeu — rezultatul unei neglijenţe faţă de studiu şi de însuşirea Cuvântului. El spune: „Dar cine nu are aceste lucruri este orb, nu vede departe şi a uitat curăţirea de vechile lui păcate”. Apoi el îi sfătuieşte pe toţi: „De acea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată; căci, în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”. Vers. 8-11.

NEVOIA DE TOATĂ „ARMĂTURA LUI DUMNEZEU”

Căutând a cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru a o face, cei din poporul Domnului se pregătesc pentru glorioasa moştenire a celor credincioşi. Întăriţi prin dezvoltarea caracterului, aceştia nu vor cădea, indiferent care ar fi încercarea permisă de Domnul să vină peste ei. Apostolul Pavel, în epistola sa către Biserica din Efes, vorbeşte despre unii care vor fi în stare să stea în picioare în „ziua cea rea”, şi sugerează că o mulţime nu vor fi capabili să stea în picioare în acel timp. El declară că cei care speră să stea în picioare vor avea nevoie să îmbrace „toată armătura lui Dumnezeu”. Diferitele părţi ale armăturii creştinului vor fi atunci indispensabile, şi el lasă să se înţeleagă că numai cei deplin înarmaţi vor fi pregătiţi pentru atacurile violente din Ziua aceea.

Domnul nu le-a descoperit apostolilor când va veni „ziua cea rea”. Ei ştiau atunci că aceasta era în viitor, dar cât de departe în viitor, nu ştiau. Ei nu au aşteptat-o înainte de moartea lor, pentru că unii dintre ei au zis că aşteptau să dezbrace corpul lor prezent, să moară şi să se trezească la Întâia Înviere, şi că ei credeau că a Doua Venire a lui Cristos va fi ceva mai târziu. Evident, era o parte din Planul lui Dumnezeu ca El să-Şi ţină poporul neinformat în privinţa timpului exact al Zilei Domnului, până acesta a fost cuvenit; dar El S-a îngrijit pentru ei, încât ei să fie în stare să stea în picioare atunci când va veni „ziua cea rea”, dacă ei vor îmbrăca cu sârguinţă armătura.

Iar acum am ajuns în această „zi rea” şi mesajul urgent pentru noi este: „Îmbrăcaţi toată armătura lui Dumnezeu!” — pregătiţi-vă pentru marea încercare ce va veni, ca să puteţi fi capabili să staţi în picioare! Pregătiţi-vă! Fiecare parte a armăturii, fiecare rod al Duhului este o parte din pregătirea necesară pentru această „zi rea”, acest „ceas al încercării”, acum actual. Astfel, acestea ar trebui unite cu mare grijă. Citiţi Efeseni 6:13-18; 2 Petru 1:4-11; Galateni 5:19-26.

DE CE CAD MII

Acesta este timpul de mult prezis, când „o mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta”. De ce vor cădea toţi aceştia? Pentru că au neglijat această dezvoltare de caracter necesară; pentru că nu au îmbrăcat toată armătura lui Dumnezeu; pentru că sub înşelările Adversarului, ale spiritului lumii şi ale Babilonului, mintea lor s-a deformat. Ei au încercat să adune bani pentru păgâni sau pentru a construi edificii bisericeşti frumoase; au pregătit târguri şi distracţii bisericeşti etc., neapreciind faptul că este necesar să-şi zidească propriul lor caracter, că acel caracter, construit după îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu, este absolut necesar pentru o intrare în Împărăţia lui Cristos. Şi astfel aceştia cad peste tot în jurul nostru.

Dacă întreaga armătură a lui Dumnezeu a fost importantă în zilele apostolului, ea este încă şi mai importantă astăzi. Noi avem nevoie de tot ce este reprezentat prin platoşa dreptăţii, prin scutul credinţei, prin coiful mântuirii, prin acoperitoarea de protecţie pentru minte, prin încălţămintea pregătirii Evangheliei, prin sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie să ne fie încinse coapsele cu Adevărul. Astfel vom putea păstra legătura noastră vitală cu Domnul şi cu Casa Lui, şi să creştem zilnic în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus Cristos.

„În zilele din urmă”, a spus apostolul, „toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi”. Prin urmare, avem nevoie să fim deplin stabiliţi în credinţă, şi în stare să ne încredem cu totul în Domnul. Să ţinem Sabia Duhului ascuţită şi s-o ţinem bine în mână, pentru ca să putem fi pregătiţi pentru serviciu în protejarea altora şi în apărarea noastră. Avem nevoie să fim continuu în alertă cu privire la slăbiciunile şi asalturile noastre trupeşti, pentru ca să putem purta o luptă reuşită şi să ne dovedim credincioşi până la sfârşitul căii noastre, şi astfel să avem parte cu Domnul nostru de Împărăţia şi de cununa Sa. „Apropiindu-mă de Timp de Necaz,
Cer ca credinţa să-mi crească;
În timp ce în juru-mi cad mii,
Ţine-mă, ţine-mă în pace deplină.
Adăpost! Fortăreaţă! Iubirea peste mine Ţi-ai pus!”