„Alegeţi astăzi cui vreţi să-i slujiţi” – VDM 9.3

„ALEGEŢI ASTĂZI CUI VREŢI SĂ SLUJIŢI”

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni . . . Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”

02017″> Matei 6:24 .

R5666 W.T.1 aprilie 1915 (pag. 109-110)

Gândul pe care Domnul nostru se pare că a dorit să-l sugereze ucenicilor Săi a fost că în serviciu este implicat un principiu — acela că nimeni nu poate servi deplin două interese opuse, doi stăpâni opuşi; pentru că unul ar fi sigur neglijat în interesul celuilalt. Ar fi arătată mai mult sau mai puţin o preferinţă. După ce a făcut o observaţie generală cu privire la imposibilitatea de a servi la doi stăpâni, Domnul a aplicat acest principiu spunând: „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” — lui Dumnezeu şi egoismului, dreptăţii şi nedreptăţii. Omul a fost la început slujitorul lui Dumnezeu. Era firesc pentru el să aprecieze caracterul divin şi aranjamentele divine şi să facă un serviciu bucuros. Dar ajungând sub controlul marelui Adversar omenirea a fost înşelată, fiind influenţată de puterile răului, ale cărui efecte principale au fost ignoranţa, superstiţia şi egoismul.

Una din condiţiile deplorabile ale timpului prezent este aceea că de la naştere egoismul este aproape impus asupra omului. Omul învaţă să-şi dea timpul, influenţa, pentru scopuri şi proiecte egoiste. El nu vede că Dumnezeu este Cel care trebuie servit cu orice preţ. Dar oamenii au fost născuţi şi concepuţi în nelegiuire. Ei sunt slujitorii Păcatului, robii Păcatului. Dar Domnul nostru Isus a arătat că prin cunoaşterea Lui şi prin conformare la condiţiile uceniciei, a venit o eliberare din această robie, o ocazie de a trece de partea dreptăţii.

Totuşi, o ocazie de a lua poziţie pentru bine a venit înainte de zilele Domnului nostru. Deoarece tuturor oamenilor le-a fost acordată o cunoştinţă despre Dumnezeu, ei au avut ocazia să se afirme de partea dreptăţii. Când a fost dat Legământul Legii, Dumnezeu a prezentat în acea lege principiile dreptăţii. Întreaga naţiune a lui Israel a acceptat pe Dumnezeu ca Mântuitorul lor şi a intrat într-un Legământ cu El că va fi poporul Său loial. Totuşi, după ce au făcut acest lucru, influenţele răului din carnea lor au devenit evidente. Ei au căutat să fie servitorii lui Dumnezeu şi în acelaşi timp ai eului lor, împărţindu-şi interesele între afacerile lui Dumnezeu şi afacerile eului.

A FOST LĂSAT UN EXEMPLU VREDNIC

Isus a arătat acest fapt specific, şi le-a spus oamenilor din zilele Lui că era imposibil să facă fără tragere de inimă acest serviciu — ei nu puteau servi la doi stăpâni, pentru că nici unul n-ar fi mulţumit. Dacă serveau lui Mamona, dacă serveau Ordinii prezente de lucruri, atunci nu puteau fi plăcuţi lui Dumnezeu. Dacă doreau să servească lui Dumnezeu, să servească dreptăţii, în orice măsură făceau aceasta, ei erau neplăcuţi pentru lume; ei trebuiau să fie servitori fie ai unuia, fie ai celuilalt; cele două servicii combinate erau imposibile.

Exemplul Domnului nostru Isus când a venit pe pământ a fost în armonie cu această poziţie, pentru că El a renunţat cu totul la lume şi a făcut o consacrare totală a vieţii Sale lui Dumnezeu şi serviciului Lui. Astfel El ne-a lăsat un exemplu. Toţi cei care au acelaşi spirit ar trebui să umble în urmele Lui. Aceasta a fost în conformitate cu Legea evreiască: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată gândirea ta şi cu toată puterea ta”. Oricine ar ţine această Lege n-ar servi eului; pentru că tot serviciul lui ar fi pentru Dumnezeu.

((615))

Cei care urmează în urmele Învăţătorului sunt cu totul pentru Dumnezeu, sau, aşa cum cântăm uneori, „Toate numai pentru Isus”. Pe măsură ce urmăm exemplul lui Isus şi umblăm cum a umblat El, noi dăm lui Dumnezeu serviciu din toată inima. Rezultatul servirii acestui Învăţător va fi o mare răsplată. „Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.” Iar Biserica a fost invitată să-L urmeze pe El. Deci trebuie să-I servim lui Dumnezeu în toate, cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea noastră. Aceasta este însărcinarea noastră. Aceasta trebuie să o facem până la punctul sacrificării tuturor intereselor pământeşti şi la darea vieţii noastre pentru fraţi. Acest curs, urmat cu credincioşie până la sfârşit, ne va aduce aceeaşi răsplată pe care a primit-o Isus — glorie, onoare, nemurire.

A DA CEZARULUI CE ESTE AL LUI

S-ar putea întreba cum se potriveşte acest text cu sugestia apostolului că dacă cineva era legat când a primit Adevărul, el n-ar trebui să caute să fie liber (1 Cor. 7:20-22). Aceste cuvinte ale Sf. Pavel exprimă gândul că atunci când ne află Adevărul el nu ne schimbă în mod necesar relaţiile pământeşti; că dacă un om ar fi rob, de exemplu, şi ar ajunge la el Adevărul lui Dumnezeu, el nu ar trebui să se răzvrătească împotriva stăpânului său pământesc. El nu trebuie să creadă că relaţia lui nouă cu Dumnezeu i-ar schimba culoarea pielii sau relaţia lui pământească. Apostolul vorbeşte despre trup, nu despre inimă atunci când spune: „Nu căuta să fii dezlegat”. Trupurile noastre pot fi înrobite dintr-un motiv sau altul. Ar putea fi o robie ca cea din timpurile străvechi — serviciu în captivitate. Sau s-ar putea să fi devenit servitorii celor dispuşi să plătească pentru serviciile noastre. Deşi nu trebuie să facem nimic contrar Legii divine sau conştiinţei noastre, totuşi trebuie să servim stăpânilor noştri pământeşti cu credincioşie. Ei au cumpărat timpul nostru, sau o mare măsură din el; şi trebuie să le dăm cu conştiinciozitate tot ceea ce este al lor prin contract. Dacă cineva este servitor în domeniul militar, sau în orice alt domeniu, el ar trebui să fie credincios.

Aceasta nu va fi în conflict cu serviciul cuiva pentru Dumnezeu; pentru că Domnul nostru ne-a învăţat să dăm „Cezarului ce este al Cezarului”. Oricine este credincios în aceasta face voia Stăpânului său ceresc. Nu ar exista nici un conflict, ci armonie deplină. Singurul conflict ar fi dacă stăpânul pământesc ar dori să facem ceva contrar poruncilor Stăpânului nostru din ceruri. Noi trebuie să îndurăm orice, mai degrabă decât să facem ceea ce Domnul nostru Ceresc nu ar aproba, şi astfel să ne mânjim conştiinţa.

Uitându-ne în viitor, vedem că actualul stăpân, conducătorul acestei Ordini vechi urmează să fie curând legat, ca să nu mai poată înşela neamurile timp de o mie de ani, şi că noul conducător, noul stăpân al lumii, va fi Cristosul — Isus şi Biserica Lui. Ne întrebăm cum se va aplica atunci acest principiu. Răspunsul este că nu va fi decât un singur Stăpân care să fie ascultat. Atunci nu se va mai da Cezarului. Toţi vor fi deplin conştientizaţi de faptul că acest Stăpân este singurul care are puterea, dreptul de a porunci. Cunoştinţa slavei lui Dumnezeu va umple întregul pământ — cunoştinţa Dreptăţii lui Dumnezeu, cunoştinţa Puterii lui Dumnezeu, cunoştinţa Înţelepciunii lui Dumnezeu şi cunoştinţa Iubirii lui Dumnezeu. Orice porunceşte El este corect, după cum toţi vor afla atunci şi vor înţelege deplin.

„CEL RĂU” DIN PUNCT DE VEDERE SCRIPTURAL

În Scripturi Satan este reprezentat ca înşelătorul omenirii. El pune lumina în locul întunericului şi întunericul în locul luminii. Afirmaţia lui Dumnezeu prin Cristos este că în timpul celor o mie de ani ai Domniei milenare, întreaga lume va fi adusă la o cunoştinţă de Dumnezeu adevărată, o cunoştinţă corectă. Înşelarea nu va mai fi permisă. Lumea va vedea ce este cu adevărat dreptatea, care sunt în realitate răsplăţile ei şi cât este ea de dorit. Ca o consecinţă, majoritatea, credem noi, vor fi atunci bucuroşi să asculte pe singurul Stăpân. Excepţiile sunt reprezentate ca având aceeaşi dispoziţie ca şi Satan; şi oricine va avea acea dispoziţie va fi nimicit. Când cineva ajunge să cunoască ce este drept şi când ceea ce este drept devine raţional şi posibil pentru el, şi apoi el preferă să facă ce este greşit mai degrabă decât corect, acesta să moară. Aceasta va fi sentinţa. Aceştia vor fi numiţi „cei răi”, cei incorigibili.

Cuvântul „rău” din punct de vedere sciptural se referă la cei care fac rău în mod intenţionat. Deci toţi cei răi, care vor recunoaşte ceea ce este greşit şi-l vor face în mod voit şi intenţionat, vor muri în Moartea a Doua. La timpul cuvenit nimeni nu va fi lăsat în viaţă decât cei care vor servi singurului Stăpân adevărat. Astăzi greutatea pentru omenire este ignoranţa, pe care Dumnezeu nu a ridicat-o încă din lume. El a permis ignoranţa şi întunericul din prezent pentru ca lumea să înveţe lecţia ei despre răutatea peste măsură a păcatului, şi să fie mai bine pregătită pentru lecţiile care au să urmeze. „Căci dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos . . . să nu strălucească peste ei.” Dar acestor minţi orbite li se vor înlătura în curând piedicile ca să poată vedea.

((616))

Cei care au devenit copii ai luminii, care au acceptat pe Domnul Isus şi au devenit ucenici ai Lui, şi care acum văd clar voinţa şi Planul divin, au mult mai multă responsabilitate decât cei care n-au văzut niciodată. Noi avem şi perspective de binecuvântare mai mari — nu numai bucuria, mângâierea, pacea şi cunoştinţa actuală, ci în plus, speranţa de a ne „întări chemarea şi alegerea”, de a ajunge la moştenire împreună cu Învăţătorul. Dumnezeu va lăsa pe seama lui Cristos să împrăştie întunericul. Dumnezeu a lăsat lumea să meargă pe drumul ei, pregătind între timp Mântuitorul, Eliberatorul — Cristosul — care va prelua în curând controlul întregii lumi. El va face ca lumina, Adevărul, să strălucească, să umple pământul de cunoştinţă şi binecuvântare. Apoi, cu lumina adevărată strălucind pretutindeni, nu va mai exista nici o scuză pentru nimeni care nu va umbla în ea; va trebui atunci ca în final fiecare să aleagă dacă va servi adevăratului Stăpân sau nu.