DE CE LUMEA NU A PRIMIT RESTABILIREA

R5660 W. T. 1 aprilie 1915 (pag. 103-104)

După prezentarea Bibliei Domnul nostru a murit pentru păcatele întregii lumi când El Şi-a dat viaţa ca satisfacţie pentru viaţa tatălui Adam, care fusese pierdută din cauza păcatului. Moartea Mântuitorului nostru va fi suficientă pentru întreaga lume, pentru că întreaga lume este părtaşă la pedeapsa lui Adam prin ereditate. Meritul morţii lui Cristos, suficient pentru păcatele lui Adam şi pentru păcatele întregii lumi, n-a fost încă aplicat, sau plătit, nici pentru Adam nici pentru lume. A fost numai pus în mâinile Tatălui, fără vreo aplicare pentru cineva.

Scripturile ne arată în ce scop se va face aplicarea; şi anume, după a Doua Venire a Domnului nostru şi după stabilirea Împărăţiei Sale, El va aplica, pentru deplina satisfacţie şi pentru cerinţele Dreptăţii divine, întregul merit al sacrificiului Său în folosul lui Adam şi a rasei sale. Întreaga pedeapsă a păcatului originar va fi astfel plătită, rasa lui Adam va fi eliberată din acea condamnare, şi imediat va începe lucrarea Restabilirii. Între timp, în timp ce aşteaptă după aplicarea sângelui pentru lume, Tatăl atribuie acel merit al lui Cristos în folosul Bisericii.

MERITUL LUI CRISTOS ATRIBUIT BISERICII

Gândindu-ne la acest subiect, trebuie să analizăm acest cuvânt, a atribui. A atribui nu este a da. A da meritul lui Cristos ar însemna a-l face aplicabil la Adam şi la întreaga rasă. Isus nu este încă gata să-l dea lui Adam şi întregii rase; căci pentru a elibera pe Adam şi rasa lui chiar acum din condiţiile prezente n-ar fi cel mai bun plan.

((625))

În uzul comercial cuvântul atribuire are un sens similar, de girare. Dacă un om girează pentru o chitanţă de o mie de dolari, el nu dă nici măcar un bănuţ, dar el atribuie valoarea banilor. Această tranzacţie ilustrează lucrarea prin care Bisericii i se atribuie meritul. Biserica nu este calificată să intre într-un sacrificiu cu Dumnezeu. Dumnezeu nu doreşte să accepte ca sacrificiu nimic ce este imperfect. Dar Isus, având un credit în mâinile lui Dumnezeu, atribuie o parte a acelui merit acelora care se prezintă pe ei înşişi în consacrare. În virtutea acelui merit, El devine o garanţie, sau garant, pentru cei care doresc să devină discipolii Săi. Mai mult decât aceasta n-ar fi necesar; pentru că consacrarea lor este spre sacrificiu şi ei trebuie să sacrifice doar ce au. Deoarece Domnul nostru atribuie meritul Său Bisericii, care compensează ceea ce n-au ei, orice le lipseşte din cauza eredităţii, când îşi vor fi terminat contractul acest merit va fi eliberat, întocmai cum atunci când chitanţa este plătită, girantul este liber.

ELIBERAREA ACELUI MERIT

Domnul nostru Isus devine Garantul, sau Susţinătorul, sau Atribuitorul meritului Său tuturor celor care fac o consacrare lui Dumnezeu. Aici sunt incluşi nu numai Turma Mică, ci şi Marea Mulţime, care vor fi parţial credincioşi şi care vor avea nevoie de această atribuire ca să-şi completeze Legământul; sunt cuprinşi de asemenea cei care mai târziu devin necredincioşi cu voia şi vor merge în Moartea a Doua. Când toate aceste lucruri vor fi fost împlinite, atunci acest merit a lui Cristos, fiind pe deplin eliberat de toată această atribuire, va fi aplicat în măsură deplină pentru pecetluirea Noului Legământ, al cărui Mijlocitor este Cristos. Atunci Împărăţia Sa va fi Guvernul Mijlocitor pentru binecuvântarea şi ridicarea lumii.

Propunerea făcută urmaşilor lui Cristos este ca ei să-şi dea viaţa umană ca sacrificiu, la fel cum a dat-o Isus pe a Lui — în oricare mod ar indica providenţa lui Dumnezeu pentru ei. Dar cei care se prezintă lui Dumnezeu în consacrare sunt membri ai rasei păcătoase a lui Adam. Dumnezeu pe bună dreptate refuză să aibă astfel de-a face cu aceşti păcătoşi pocăiţi. El spune: Vieţile voastre sunt deja sub condamnare; ele sunt deja pe trei sferturi duse; în orice caz, n-aţi putea prezenta mai mult de un sfert din sacrificiul care este cerut în mod absolut. Cu toate acestea, Planul lui Dumnezeu a prevăzut ca Isus să poată deveni Garanţie pentru cei care doresc să devină urmaşi în urmele paşilor Lui în sacrificiu. Datorită Lui, sacrificiile lor sunt acceptate ca parte a sacrificiului Lui, ca ei să poată avea parte şi de gloria Lui.

FILOSOFIA ÎNDREPTĂŢIRII PRIN CREDINŢĂ

Filosofia acestui subiect este aceasta: Isus are deja în mâinile Tatălui Ceresc — adică în mâinile Dreptăţii — un credit merituos al valorii vieţii Sale umane, pe care El a depus-o ca sacrificiu în ascultare de dorinţa divină. Acest sacrificiu, suficient pentru Adam şi pentru fiecare membru al familiei sale, aşteaptă în mâinile lui Dumnezeu ca să fie aplicat la timpul cuvenit — la timpul stabilit pentru începerea Domniei Milenare a lui Cristos, pentru binecuvântarea, ridicarea, Restabilirea lumii. O anumită parte a acelor binecuvântări sau merit al lui Cristos este programată să vină la fiecare membru a rasei lui Adam în Restabilire. Prin urmare, o anumită parte s-ar aplica la timpul cuvenit acelora dintre copiii lui Adam care, părăsind acum păcatul, devin membrii lui Cristos prin consacrarea spre moarte.

Ca Avocat al celor care doresc să devină urmaşii Săi, Isus le alocă, sau le atribuie merit care este în creditul Său în contul lui Dumnezeu. Această atribuire este echivalentă cu binecuvântarea Restabilirii care altfel ar fi primit-o în timpul Mileniului. Despre acest merit atribuit, care egalează toată imperfecţiunea lor, se spune prin urmare că îi îndreptăţeşte pe aceştia de tot păcatul, de toată condamnarea. Astfel îndreptăţiţi prin credinţă, aceştia sunt acceptaţi de către Dumnezeu, şi sacrificiile lor sunt acceptate de El ca parte din sacrificiul Răscumpărătorului lor.

Numai când tot meritul lui Cristos astfel atribuit diferitelor persoane care au făcut consacrare în timpul acestui Veac Evanghelic va fi fost eliberat, numai atunci întregul merit al sacrificiului lui Cristos va fi disponibil pentru Restabilirea reală a lui Adam şi a rasei lui. Partea meritului atribuit fiecărui urmaş al lui Cristos individual este eliberată când acel urmaş moare, pentru că atribuirea a fost numai să permită ca sacrificiul celui care-l oferă să fie acceptabil pentru Dumnezeu. Cel care-l oferă a renunţat mai întâi la speranţele şi perspectivele sale pământeşti — privilegiile Restabilirii asigurate de Isus pentru toţi oamenii. Acestea el le-a sacrificat imediat în momentul consacrării sale, şi astfel a renunţat la ele. Totuşi, consacrarea lui cuprinde tot ce rămâne din talentele şi puterea, vitalitatea şi tăria lui, chiar până în moarte. Susţinerea Răscumpărătorului nostru pentru Biserică acţionează ca un sechestru pe preţul de răscumpărare care trebuie plătit Dreptăţii ca un întreg, ca să asigure pentru om privilegiile restabilirii.

((626))

ILUSTRAŢIA ATRIBUIRII MERITULUI

Pentru a face o ilustraţie: Presupunem că A depusese un milion de dolari în bancă, intenţionaţi pentru un anumit scop la un anumit timp. Între timp unii dintre prietenii lui au nevoie de bani sau de credit. A îi spune bancherului: „Nu vreau să mă ating de milionul de dolari pe care eu îl am în depozit; dar prin faptul că sunt în posesia dumneavoastră, veţi fi foarte bucuros, sunt sigur, să daţi credit unora din prietenii mei dacă eu le semnez chitanţele de împrumut. Bancherul desigur că va spune: Da. Chitanţele semnate vor fi decontate, şi A va fi răspunzător pentru toată valoarea acestor chitanţe dacă ele nu vor fi plătite la termen. Va fi, prin urmare, un sechestru pe creditul său de un milion de dolari, până când aceste chitanţe vor fi plătite. Dar când toate chitanţele au fost plătite, milionul de dolari va fi tot atât de liber de obligaţie ca şi cum acele chitanţe n-ar fi fost făcute şi creditul lui A n-ar fi fost atribuit nimănui.

Tot aşa este şi cu noi care devenim ucenicii lui Cristos. Isus ne susţine notele de plată. El devine Garanţia noastră că ne vom împlini angajamentul, că ne vom jertfi vieţile. Până când vieţile noastre vor fi fost jerfite, această atribuire constituie un sechestru pe meritul lui Cristos care este în păstrare pentru a fi aplicat în favoarea lumii. Dar imediat ce fiecare dintre noi moare, toată atribuirea meritului se sfârşeşte pentru acela, pentru că contractul lui este împlinit. În cazul celor care nu-şi dau vieţile de bună voie conform legământului, Isus, ca Susţinător, va vedea totuşi ca ei să-şi dea vieţile; unii dintre ei în marele Timp de Necaz vor trece prin mare strâmtorare, şi moartea lor le va aduce de asemenea o măsură de binecuvântare; alţii vor muri în Moartea a Doua.