RĂSPUNDEREA NOASTRĂ PERSONALĂ FAŢĂ DE DUMNEZEU

„Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci urmăriţi totdeauna ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.” 1 Tesaloniceni 5:15.

R5644 W. T. 1 martie 1915 (pag. 73-74)

Acest text este o parte din sfatul apostolului Pavel către Biserica din Tesalonic, în legătură cu mesajul lui asupra subiectului celei de-a Doua Veniri a Domnului nostru. El le aminteşte cât de atenţi şi credincioşi ar trebui să trăiască ei, care aveau asemenea speranţe de glorie, asemenea speranţe de a fi strânşi la Cristos la arătarea şi la Împărăţia Sa. El îi îndeamnă „să mustre pe cei care trăiesc în neorânduială”, „să mângâie pe cei deznădăjduiţi” (timizi), „să sprijine pe cei slabi” (cei care nu sunt tari în credinţă, comparativ nedezvoltaţi). Apoi în cuvintele textului nostru, el îndeamnă ca „nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău”.

Nu înţelegem că apostolul vrea să spună că nici unuia din Biserică nu trebuie să i se permită să întoarcă rău pentru rău. N-ar fi nici în puterea nici de competenţa cuiva să ia seama ca ceilalţi să nu facă rău. Singurii care au asemenea putere sau autoritate ar fi Dumnezeu însuşi şi marele Său Reprezentant, Isus Cristos. De fapt, dacă noi încercăm să luăm seama ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău, ne-am amesteca în afacerile altora; am cultiva obiceiul de a presupune de rău şi nu am avea timp pentru afacerile noastre personale. Apostolul vrea să spună: Fiecare să ia seama să nu întoarcă rău pentru rău. Acest principiu trebuie să stăpânească pe fiecare; fiecare trebuie să exercite grijă în propriul său caz.

Ideea pare să fie că noi trebuie să fim critici în privinţa propriilor motive, a principiilor care stau la baza propriei noastre comportări. Noi ar trebui să ne gândim: „Sunt pe cale de a face aşa şi aşa. Este acest curs drept?”. Noi ar trebui să ne judecăm acţiunile dinainte. N-ar trebui să mergem făcând gafe, nereuşind să ne controlăm pe noi înşine, şi apoi, după ce am făcut ceva, să spunem: „Ei bine, intenţionez să repar”. Bineînţeles trebuie să reparăm dacă am făcut rău. Dar trebuie să ne obişnuim să ne controlăm mintea aşa încât să preîntâmpinăm înfăptuirea a ceea ce n-ar trebui să facem.

În timp ce suntem încă în carne noi desigur nu vom atinge niciodată perfecţiunea în acţiune sau cuvinte, dar trebuie să ne străduim cu seriozitate să facem tot posibilul să o obţinem. Noi nu vom face tot posibilul decât dacă ne apucăm foarte serios să-l facem, şi vom hotărî că noi cu ajutorul Domnului vom obţine un control atât de deplin asupra cărnii noastre cât este posibil. Dacă ne hotărâm că vom cuceri, mult se poate realiza.

TOŢI SFINŢII SUNT CARACTERE PUTERNICE

Mântuitorului I-a plăcut aşa de mult să facă ce este drept încât Şi-a dat viaţa pentru dreptate. Aşa trebuie să fie toţi care sunt sub stindardul Lui, luptând o luptă bună. Dar există o tendinţă naturală de răzbunare, în special la persoanele care au dispoziţia spre a cuceri — chiar clasa pe care o caută Dumnezeu acum. Aceştia sunt cei care au calităţile unui învingător. Ei au o individualitate puternică; ei au o voinţă. Ei nu sunt nepăsători; ei nu sunt doar calmi. Cei pe care-i atrage Adevărul sunt caractere puternice; şi oamenii cu caractere naturale puternice sunt înclinaţi să îndeplinească Legea lui Moise — „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte” — în cazul acelora care au făcut rău.

Dar porunca Domnului către Biserică este contrară, pentru că aceasta este calea lumii păcătoase. Dumnezeu nu forţează încă lumea la ascultare de dreptate; în Veacul Milenar o va face. Oamenii speciali care L-au urmat pe Isus, din lume în consacrare lui Dumnezeu, s-au angajat să facă voia Lui Dumnezeu, să susţină ceea ce este drept. Fiind caractere puternice, ei doresc să corecteze ceea ce este greşit. Acesta este un impuls natural şi unul bun. Dar noi trebuie să ne amintim că nu este acum timpul ca noi să judecăm şi să disciplinăm lumea. Scriptura spune: „Nu judecaţi nimic înainte de vreme”. Prin urmare trebuie să aşteptăm timpul lui Dumnezeu. Dacă faptul este unul juridic, şi suntem personal nedreptăţiţi printr-un proces juridic, noi trebuie să cedăm într-un spirit drept, chiar dacă ar fi nejust. Să aşteptăm timpul şi calea Domnului să îndrepte lucrurile.

((657))

CREŞTINUL NU ESTE UN POLIŢIST GENERAL

Dacă ai suferi o ofensă dublă, ai avea un motiv dublu să vrei s-o corectezi. Înclinaţia de a încerca să faci astfel ar apărea, dar n-ar trebui să fie nimic de felul răzbunării. Noi nu trebuie să întoarcem rău pentru rău. Noi suntem supuşi responsabilităţii de a nu face rău nimănui. Expresia „Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău” a fost înţeleasă de unii a înseamna că creştinul ar trebui să fie un fel de poliţist general, să vadă ca fraţii lui, vecinii lui şi toţi ceilalţi, să nu vatăme pe nimeni. Aceasta este o idee greşită. Pare însă a exista o anumită excepţie, în cazul capului unei familii. Ca şi cap al unei case, acesta ar fi responsabil faţă de legea civilă, precum şi faţă de legea divină, pentru comportarea celor din casa lui.

Unii au presupus că această poruncă a apostolului înseamnă: Bătrânii fiecărei adunări să ia seama ca membrii adunării să nu facă nici un rău. Nici aceasta nu este ideea corectă. Această scriptură nu dă unui Bătrân, mai mult decât oricărui altuia, dreptul de a supraveghea astfel încât nimeni să nu întoarcă rău pentru rău. Pasajul pare să însemne aceasta: Fiecare să luaţi seama să nu întoarceţi rău pentru rău.

Ar putea fi unele căi în care ar fi potrivit ca un membru al unei familii să dea ajutor altui membru care a fost lezat. Dacă, de exemplu, cineva ar vedea pe unul făcând nedreptate altuia, el ar putea protesta. El ar putea spune: Frate (sau soră), nu crezi aşa şi aşa despre această problemă? Şi la fel este şi cu Biserica. Dar Bătrânii sunt însărcinaţi în mod mai special cu grija faţă de interesele Bisericii. Dacă ei ar vedea pe cineva din Ecclesie că nu trăieşte după standardul scriptural, ar fi foarte potrivit să-i facă o sugestie aceluia despre problemă. Dar noi nu trebuie să fim amestecători în afacerile altora.

Noi trebuie să ne zidim unii pe alţii; pentru că în acest fel se pregăteşte Mireasa. Aceste probleme ar trebui abordate numai după rugăciune şi în modul cel mai înţelept posibil, ca să nu facem mai mult rău decât bine. Să ne amintim că noi suntem consacraţi la dreptate, să urmăm ce este bine. Să ne amintim de asemenea că nu numai în Biserică nu trebuie să întoarcem rău pentru rău, ci printre toţi oamenii; pentru că noi ne-am angajat vieţile ca să urmăm ce este bine în toate condiţiile şi împrejurările.

Conform standardului Cuvântului lui Dumnezeu, ucenicii lui Cristos trebuie să fie cei mai cizelaţi, cei mai curtenitori, cei mai rafinaţi, cei mai generoşi, cei mai amabili şi atenţi dintre toţi oamenii. Harurile lor să nu fie doar o aparenţă exterioară, atât de comună lumii, ci să fie o bunătate, o blândeţe, care izvorăsc din inimă, datorită posesiei Spiritului Domnului, spiritului dreptăţii, al milei şi al iubirii. Astfel ei trebuie să lase lumina să strălucească în vieţile lor.

ÎNVĂŢĂTURI DIFERITE ÎN TIMPUL VEACULUI IUDEU

Sub Legea iudaică era diferit în unele privinţe. Fiecare evreu era un răzbunător al lui Dumnezeu, să dea o pedeapsă dreaptă pentru orice nelegiuire. Cel care păcătuieşte să sufere, era principiul; şi acesta este un principiu drept. În perioada Dispensaţiei Legii a fost în mod evident foarte necesar ca aceste lecţii de răsplătire dreaptă pentru păcat să fie adânc imprimate asupra poporului Israel. Aşa că în timpul acela s-a poruncit ca dacă un om varsă sânge, prin om să fie vărsat şi sângele lui (Exod. 21:12; Lev. 24:13-20; Num. 35:9-33). Dacă vedeau pe un vecin al lor făcând rău, ei trebuiau să-l ajute să corecteze acel rău. Ei trebuiau să aibă acest principiu al dreptăţii complet fixat, pentru că este un principiu al caracterului lui Dumnezeu. Această regulă s-a păstrat bine din zilele lui Noe (Gen. 9:6). Este drept, de asemenea, ca legile justiţiei să fie aplicate de omenire în prezent în măsura în care oamenii sunt capabili.

Când Împărăţia lui Cristos va fi stabilită, Cristosul va şti cum să facă toate îngăduinţele potrivite pentru aceia care sunt slabi. Dar noi suntem instruiţi din scripturi că poporul Domnului în prezent nu trebuie să judece inima, sau să fie răzbunători ai dreptăţii. Nici nu trebuie să pretindem dreptate pentru noi înşine; ci trebuie să învăţăm şi să practicăm principiile bunătăţii, milei şi iubirii. Biserica trebuie să trăiască pe un plan diferit, pe un plan mai înalt decât toţi ceilalţi, să nu întoarcă rău pentru rău, ci, dimpotrivă, să întoarcă bine pentru rău.

((658))

Noi trebuie să avem în minte că suntem imperfecţi. Trebuie să învăţăm, ca ucenici ai lui Cristos, marea lecţie a compătimirii. Va trebui să arătăm milă curând, când vom fi ridicaţi la o poziţie de putere, oriunde se vor prezenta condiţii care vor avea nevoie de milă; şi asemenea condiţii vor fi din belşug; pentru că toţi vor fi imperfecţi şi slabi până când vor putea progresa afară din starea lor decăzută. Aşa că, dacă vrem să fim potriviţi pentru acea poziţie responsabilă şi onorabilă de judecători ai lumii, trebuie să dezvoltăm calităţile dragostei, milei, compasiunii, acum. Noi trebuie să învăţăm să fim foarte compătimitori cu fraţii şi cu omenirea, dar trebuie să fim cu băgare de seamă la noi înşine. Amintindu-ne de responsabilitatea noastră personală faţă de Domnul, noi trebuie să ne judecăm mersul nostru personal şi să vedem dacă întotdeauna „urmăm ceea ce este bine”, atât printre fraţi cât şi cu toţi oamenii.