Ghedeon – Omnul curajos – VDM 10.5

GHEDEON — OMUL CURAJOS

Judec. 6:11-40

Un om logic — Un caracter tare — Prea umilit pentru încredere în sine — Credinţă după dovadă — Ospitalitatea răsplătită — Îndrăzneală şi înfăptuire pentru Dumnezeu — Creşterea credinţei caută noi dovezi.

„Ferice de acela pe care Îl alegi Tu.” Ps. 65:4.

R5605 W. T. 1 ianuarie 1915 (pag. 9-10)

Deşi Scripturile ne spun că nu mulţi mari, bogaţi, înţelepţi şi puternici sunt aleşi de Domnul pentru lucrarea Sa, putem fi siguri că aceasta nu este fiindcă aceştia n-ar fi acceptabili, ci fiindcă înţelepciunea, bogăţiile, puterea, curajul lor îi face de obicei prea încrezători în sine şi nu se bazează suficient pe Domnul — nu sunt suficient de umiliţi ca să fie învăţaţi de El şi să fie bucuroşi de ocaziile de serviciu pentru El. La Ghedeon, un tânăr israelit robust, a fost trimis un înger al Domnului cu un mesaj şi cu o lucrare. Salutul său a fost: „Domnul este cu tine, războinic viteaz”. Ghedeon a răspuns cu o logică excelentă: „Ah, Domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile Lui pe care ni le istorisesc părinţii noştri?”

Madianiţii şi alţii din popoarele nomade din răsărit, văzând că ţara Canaanului era foarte fertilă, au invadat-o în mod repetat, confiscând mare parte din produsul ţării, aşa încât chiar cu această ocazie Ghedeon bătea câţiva snopi de grâu, temându-se să bată ca de obicei, ca nu cumva madianiţii să le prade toate posesiunile şi să le crească birul.

Îngerul nu venise să discute teologie, ci să-l inspire pe Ghedeon şi să facă din el un mesager al Domnului în eliberarea poporului său. Smerenia acestui om străluceşte în protestul său, că familia sa era una din cele mai sărace din seminţia lui Manase, iar el însuşi era inferior fraţilor săi din casa tatălui său. În mod sigur se făcuse o greşeală în alegere şi trebuia găsită o persoană mai capabilă! Dar la aceasta îngerul Domnului a răspuns: „Eu voi fi negreşit cu tine şi vei bate pe Madian ca pe un singur om”.

Când ne amintim făgăduinţa Domnului către Israel că El îi va apăra şi le va proteja interesele — când ne amintim că interesele lor erau interese pământeşti — atunci trebuie să ne amintim şi că această protecţie era dependentă de menţinerea de către Israel a loialităţii inimii şi a credincioşiei faţă de Dumnezeu. În acelaşi Legământ Domnul a asigurat dinainte poporul că dacă se vor rătăci în idolatrie, El va aduce asupra lor diferite necazuri — că vrăjmaşii lor le vor aduna recoltele etc. Astfel putem şti răspunsul la întrebarea lui Ghedeon, de ce Domnul a îngăduit necazul în care erau. Nu Dumnezeu era necredincios faţă de Legământul Său, ci israeliţii fuseseră necredincioşi.

O dovadă a acestei necredincioşii se găseşte în lecţia noastră şi în contextul ei. Tatăl lui Ghedeon avea supravegherea sau era îngrijitorul stâlpilor lui Baal şi ai Aşerei. ((717)) Chipurile lor erau aproape de casa lui — se pare pe proprietatea lui. Aceştia erau stâlpi mari, semnificând onoare, înălţaţi lângă idol; şi aceştia erau întreţinuţi de oamenii de pe timpul lui Ghedeon, tatăl lui fiind unul dintre cei principali. Aici se afla secretul neputinţei lui Israel şi a supunerii lor madianiţilor.

Deşi se pare că Ghedeon n-a ştiut sigur cine era vizitatorul său, totuşi ceva din convorbirea lor l-a convins că avea un oaspete de onoare. El i-a pregătit un ospăţ şi i l-a adus. În loc să-l mănânce, îngerul l-a îndrumat să verse zeama pe stâncă în jurul mâncării, şi apoi a atins azimile şi carnea de miel cu toiagul său. A urmat o minune care a demonstrat că vizitatorul era un înger al Domnului — a ieşit foc din stâncă şi a mistuit complet mâncarea, care a fost astfel acceptată ca jertfă. Îngerul a dispărut imediat din ochii lui Ghedeon, căci îşi îndeplinise scopul misiunii sale.

Slujirea Îngerilor

Aici avem o altă ilustraţie a faptului că suntem înconjuraţi de fiinţe spirituale, invizibile pentru ochii noştri naturali, şi de asemenea a faptului că Dumnezeu în providenţa Sa în timpurile vechi a comunicat cu omenirea prin aceşti îngeri, despre care citim: „Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor care se tem de El şi-i scapă”. Precum şi: „Nu sunt ei oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?” Fără îndoială, îngerii Domnului sunt tot atât de prezenţi cu poporul Său ca întotdeauna — de fapt încă mai mult în timpul acestui Veac Evanghelic, începând de la Cincizecime, decât oricând înainte, fiindcă acum poporul Domnului sunt cei concepuţi de Spirit, în mod deosebit preţioşi în ochii Tatălui. Ps. 34:7; Evr. 1:14.

„Îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu”, a fost comentariul Domnului Isus în privinţa urmaşilor Săi. Ca parte din ceea ce au de făcut este să se îngrijească de interesele membrilor consacraţi ai Corpului lui Cristos şi să-i scape de tot ce n-ar fi spre avantajul lor, în armonie cu asigurarea că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu”. Dar se are în vedere interesul, binele Noilor Creaturi şi nu interesele cărnii. Aceşti mesageri, nu mai puţin puternici, sunt invizibili tot Veacul Evanghelic, fiindcă Domnul vrea ca membrii Casei Fiilor să umble prin credinţă şi nu prin vedere. 2 Cor. 5:7.

În timpurile vechi însă, pe timpul Casei Servitorilor, reprezentanţii Domnului îşi luau corpuri umane şi apăreau în mod obişnuit în legătură cu vizitele lor la omenire, aşa încât să aibă posibilitate mai bună de a conversa şi a instrui când îşi comunicau mesajele. Astfel îngerii Domnului i s-au arătat lui Avraam şi au mâncat cu el. El nu i-a cunoscut până când mai apoi şi-au dezvăluit identitatea.

Marele curaj al lui Ghedeon manifestat

În aceeaşi noapte după vizita îngerului, Domnul i-a mai făcut o descoperire lui Ghedeon, spunându-i să distrugă idolii de pe proprietate şi să răstoarne altarele lui Baal şi să zidească în locul lor un altar lui Iehova, să junghie unul din viţeii tatălui său ca să aducă arderi de tot Domnului, folosind pentru acest scop stâlpul de lemn, care înainte onora pe Baal. Lucrul acesta a fost făcut noaptea, din pricină că tatăl său, fraţii săi şi oamenii din sat s-ar fi împotrivit cu putere lucrării, dacă ar fi ştiut. Prin urmare, Ghedeon a fost foarte curajos odată ce a ştiut că fusese chemat de Domnul să facă această lucrare.

Într-adevăr, putem spune că dacă suntem convinşi de faptul că lucrarea noastră este cu autoritate divină, aceasta este o putere în sine în inima oricărui bărbat sau a oricărei femei. Aceasta este o parte din lipsa de astăzi — lipsa de credinţă în Dumnezeu şi neputinţa de a recunoaşte o misiune care este de la Dumnezeu. Mare parte din propovăduire, rugăciune şi străduinţele bune se face de aceea formal, „având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”. De aceştia ne îndepărtăm, cum a îndrumat Sf. Pavel. Noi căutăm să fim servitorii lui Dumnezeu şi vrem desigur să cunoaştem Cuvântul divin. Înarmaţi eu el, „unul poate lupta cu o mie”.

Un tânăr evreu urmându-şi cursurile la Universitatea Harvard a spus: „Am talent la muzică şi o urmez; dar vai, simt ca şi cum aş vrea să găsesc un obiectiv mare, vrednic de viaţa mea şi să-mi dau viaţa pentru acel obiectiv”. Fără îndoială că există un astfel de sentiment în mulţi tineri, în special între doisprezece şi douăzeci de ani. Fericiţi sunt tinerii care, în providenţele lui Dumnezeu, vin sub instruirea înţeleaptă, folositoare, ca să-şi poată da seama că cel mai mare folos posibil al vieţii este să o dea lui Dumnezeu, în serviciul Său şi în serviciul omenirii! Ghedeon a fost unul de tipul acesta, aşa cum se vede din toată istoria aceasta. El a avut curajul şi credinţa, şi a trebuit doar să aibă cunoştinţa lui Dumnezeu şi să fie însărcinat să meargă înainte în numele Său să-I facă voia.

Când sătenii au aflat ce s-a întâmplat şi au găsit că Ghedeon a fost răspunzător, ei i-au cerut tatălui său să-l dea la moarte, dar acesta din urmă cu înţelepciune a întrebat dacă un dumnezeu puternic avea nevoie să fie apărat. Dacă Baal nu se putea apăra singur, nu putea apăra nici pe Israel. Argumentul era puternic. Poporul era pregătit să caute un Dumnezeu mai bun ca eliberator al lor. Între timp, în armonie cu însărcinarea sa, în timp ce madianţii se adunau, Ghedeon a trimis ((718)) mesageri la diferite seminţii, cu rezultatul că au răspuns treizeci de mii de voluntari să lupte cu invadatorii.

Dar între timp, de asemenea, Ghedeon a cerut noi dovezi de la Domnul că el făcea voia divină. O probă a fost ca lâna întinsă peste noapte să se ude complet de rouă, în timp ce pământul de sub ea să fie uscat. Domnul i-a răspuns şi i-a dat dovada, căci Ghedeon a stors din lână un vas de apă. Dar aceasta n-a fost destul. Cine putea spune că nu exista ceva atracţie a apei de către lână? El va inversa proba şi-I va cere lui Dumnezeu să-i acorde o demonstraţie ca totul din jurul lânii să fie perfect ud de rouă, iar lâna să fie uscată. Şi aceasta i s-a acordat.

Dar noi să nu gândim că din cauză că Domnul i-a dat astfel dovezi lui Ghedeon, ar fi potrivit ca şi noi de astăzi să facem probe asemănătoare. Noi avem multe avantaje în toate modurile. În spatele nostru sunt experienţele lui Ghedeon şi ale altora, de mii de ani acum — la care se adaugă mărturiile din Noul Testament ale favorii lui Dumnezeu faţă de omenire şi ale Domnului Isus. Avem „minunatele cuvinte ale vieţii” şi o prezentare la Tatăl ceresc prin conceperea Spiritului sfânt ca rezultat al credinţei în sângele preţios. Cazul nostru este diferit. Domnul vrea ca noi să umblăm prin credinţa în învăţăturile pe care deja ni le-a dat, şi nu prin vederea şi semnele din timpul nostru.