„NIMENI SĂ NU-ŢI IA CUNUNA”

„Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” 02520″> Apocalipsa 3:11 .

R5532 W. T. 1 septembrie 1914 (pag. 268-269)

Textul studiului de astăzi este o profeţie a lui Isus. Ilustrând cele şapte perioade ale Bisericii Sale, Învăţătorul a folosit aceste cuvinte adresânduse uneia dintre ele. Cu toate acestea, sfatul Domnului se potriveşte la orice timp. Astfel încât noi acum, ca şi cei cărora le-a fost adresat în mod special, putem găsi învăţătură în textul nostru.

Acesta învaţă, în armonie cu întreaga Biblie, că nu poate fi nici un remediu pentru domnia Păcatului şi a Morţii în afară de cea prevăzută de Dumnezeu, care să fie aplicată la a doua Venire a Răscumpărătorului, când Îşi va stabili Împărăţia. Între timp, amânarea împlinirii rugăciunii noastre „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”, nu indică nepăsare din partea Tatălui sau a Răscumpărătorului în privinţa lumii şi a teribilei domnii a Păcatului şi a Morţii. Ea indică însă un mare calm din partea lui Dumnezeu şi din partea Învăţătorului. Aceasta arată că Planul lui Dumnezeu funcţionează şi că în final va aduce o binecuvântare pentru lumea întreagă, binecuvântarea pe care Dumnezeu a promis-o din zilele lui Avraam — binecuvântarea tuturor familiilor pământului.

Dumnezeu a prevăzut de la început cum cele şase Zile mari ale domniei Păcatului şi Morţii puteau fi permise în mod înţelept, în vederea puterii pe care o va exercita Împărăţia lui Mesia. Mesia va fi pe deplin competent, susţinut de Puterea Divină, să facă faţă păcatului, suferinţei, durerii, morţii — tot ceea ce supără acum omenirea. Timpul stabilit de Tatăl, o mie de ani, va fi lung din belşug. Şi când Biserica va fi fost aleasă din lume ca Mireasa, Soţia Mielului şi moştenitoarea împreună cu El în Împărăţia Sa, totul va fi pregătit pentru lucrarea binecuvântată a restabilirii, restaurării, învierii şi regenerării omenirii — pentru a-i aduce pe cei doritori şi ascultători înapoi la chipul şi asemănarea Creatorului, pierdute prin păcatul lui Adam şi câştigate prin ascultarea de bunăvoie a lui Cristos, chiar până la moarte — chiar înjositoarea moarte pe cruce.

Încurajare pentru Biserică

Textul nostru nu se adresează lumii, nici Bisericii nominale — ci Bisericii adevărate. Cei din Biserica adevărată, după ce s-au întors de la păcat, după ce L-au acceptat pe Cristos, după ce şi-au predat inima lui Dumnezeu, fiind acceptaţi ((838)) de Tatăl prin Cristos şi concepuţi de Spiritul sfânt, sunt copii ai lui Dumnezeu; şi după cum spune Apostolul, „Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos” Domnul nostru (Rom. 8:17). Pentru fiecare fiu primit astfel de Tatăl este pusă deoparte o cunună a slavei şi numele fiecăruia este consemnat în Cartea Vieţii Mielului.

În ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, întreaga chestiune este rezolvată. Dar în ceea ce priveşte Biserica, rămâne încă pentru ei să-şi împlinească Legământul. După ce şi-au prezentat corpurile ca jertfe vii lui Dumnezeu, acceptabile prin Cristos, ei trebuie să continue în acea atitudine — prezentându-şi cu bucurie corpurile lor zilnic, dispuşi să îndure, să sufere, să fie tot ceea ce Iar plăcea lui Dumnezeu. Toţi care fac aceasta continuă să crească în asemănarea de caracter cu Domnul Isus; şi toţi aceştia îşi vor întări prin aceasta chemarea şi alegerea.

Dar dacă unii dintre aceştia ar neglija acest Legământ de Sacrificiu, şi de frica morţii ar fi supuşi robiei păcatului sau erorilor sectare, sau dacă în vreun alt mod n-ar fi răspunzători şi loiali faţă de Legământul lor, ei n-ar reuşi să-şi menţină alegerea şi s-o întărească. După un timp de încercare ei vor fi trimişi pe un loc secundar; nu vor mai fi socotiţi ca parte a Preoţimii Împărăteşti, deşi ar putea să-şi păstreze starea ca Leviţi, servitori ai Preoţilor.

Acesta este gândul textului, şi anume: Fiţi curajoşi. Nu mai este mult până voi veni să vă primesc la Mine. Fie ca gândul la Împărăţie şi la binecuvântarea divină legată de ea să vă bucure, să vă întărească, să vă mângâie şi să vă facă mai puternici pentru a face voia lui Dumnezeu cu credincioşie, cu nobleţe, curajos şi loial. „Păstraţi ce aveţi”. Să nu vă scape relaţia binecuvântată în care aţi intrat, care a fost stabilită pentru voi de Mine, Învăţătorul vostru, când v-am făcut acceptabili pe baza Legământului vostru de a fi morţi cu Mine, de a suferi cu Mine, de a renunţa la toate ambiţiile pământeşti şi de a vă strădui zilnic pentru marele premiu pe care l-am pus înaintea voastră — comoştenire în Împărăţia Mea.

Acum cununa este a voastră, în virtutea aranjamentului pe care l-am făcut cu voi ca Avocat al vostru şi în virtutea Legământului de Sacrificiu pe care l-aţi făcut cu Mine. Ţineţi strâns cununa! Nu lăsaţi să treacă la altul. Dacă vreunul dintre voi este necredincios, Dumnezeu nu-i va permite aceluia să aibă parte în acea Împărăţie, ci va înscrie alt nume, va repartiza alt nume în locul vostru, ca nou semnatar al Legământului.

Numărul celor aleşi

Această scriptură, şi altele, ne arată clar că Biserica va fi compusă dintr-un număr definit, fixat — nici cu unul mai mult, nici cu unul mai puţin. Acest lucru este ilustrat şi prin corpul marelui preot evreu. Capul preotului L-a reprezentat pe Isus; corpul preotului a reprezentat Biserica. După cum spune apostolul: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte mădularele lui”. „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.” „Dar acum, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum I-a plăcut.” „Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.” Cor. 12:27, 12, 18, 20.

Conform Legii, nimeni nu putea servi în funcţia de mare preot dacă nu avea toate membrele — degetele de la mâni, degetele de la picioare etc. (Lev. 21:17-21). Nimeni nu putea servi care avea un membru de prisos — un deget de la mână în plus, un deget de la picior în plus. Astfel Domnul a indicat caracterul complet al Preoţiei antitipice, Cristosul.

În Apocalipsa, capitolul 7, avem o ilustraţie a Bisericii, Preoţimea Împărătească antitipică. Apoi, urmărind această ilustraţie, avem una a antitipului clasei levite. Prima arată un număr definit, o sută patruzeci şi patru de mii — douăsprezece mii pentru fiecare seminţie a lui Israel. Astfel Dumnezeu arată că urmăreşte un scop bine definit. Israel a fost invitat primul să facă parte din această Preoţime Împărătească (Exodul 19:5, 6). La Cincizecime câţiva dintre diferitele seminţii au răspuns şi au devenit nucleul sau primii membri ai Bisericii. Apoi uşa ocaziei a fost deschisă neamurilor; şi toţi care intră sunt repartizaţi pentru a ocupa locurile vacante în cele douăsprezece seminţii. Apostolul Pavel ilustrează aceasta în Romani 11 — ramurile de măslin sălbatic fiind altoite în măslin ca să ia locurile ramurilor tăiate din cauza necredinţei.

Cei loiali Domnului, dar insuficient de loiali pentru a fi din clasa Mireasă, după ce au fost probaţi în privinţa loialităţii lor şi s-au dovedit vrednici, vor forma o Mulţime Mare, o mulţime care nu se poate număra, o mulţime al cărei număr nimeni nu-l ştie — o mulţime al cărei număr nu este preorânduit. Disciplinarea prin care vor trece aceştia este arătată într-un mod expresiv. Ei vor veni prin mare strâmtorare şi îşi vor spăla hainele şi le vor albi în sângele Mielului. Ei trebuie să fie credincioşi în final, altfel nu vor avea nici o parte cu Cristos în lucrarea Sa.

Dar deoarece această probare trebuie să vină peste ei ca o judecată, pentru că nu şi-au ţinut în mod voluntar şi din toată inima Legământul lor de Jertfă, de aceea nu pot face parte din Corpul ales al lui Cristos. Ei vor pierde Tronul. Ei pierd cununa glorioasă a naturii divine — nemurirea. Dar ei primesc ramuri de palmier care semnifică victorie, şi avem asigurarea că li se va permite să slujească lui Dumnezeu în şi prin Templul Său, Biserica, adică Trupul lui Cristos.