SCOPUL ÎNCERCĂRILOR NOASTRE

„Ferice de cine rabdă ispita! Căci, după ce va fi găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care El a promis-o celor care Îl iubesc.” Iacov 1:12.

R5499 W. T. 15 iulie 1914 (pag. 214-215)

Cuvântul „ferice” din acest text poate fi înţeles că înseamnă starea unuia care este în favoarea lui Dumnezeu. Această stare va fi fericită, de dorit. Cuvântul „ferice” desigur că nu sugerează întotdeauna o stare de fericire în ceea ce priveşte sentimentele sau emoţiile, ci mai degrabă în ceea ce priveşte rezultatul. Aici este folosit în legătură cu rezultatele încercării creştinului. Copilul lui Dumnezeu care câştigă cununa vieţii va fi foarte mult favorizat sau binecuvântat de Dumnezeu; deci, orice ar conduce la acest scop este o foarte mare binecuvântare, chiar dacă aceasta cauzează multă durere pentru carne.

Cine va câştiga această cunună a vieţii? Ce caracter va avea el? Scripturile arată că va fi acel bărbat sau acea femeie care rabdă ispita, încercarea. Ce înseamnă a răbda ispita? Evident că gândul nu este a răbda o ispită o dată sau de multe ori. Chiar şi lumea trebuie să sufere încercări. Se referă la menţinerea permanentă a atitudinii de îndurare răbdătoare şi de credincioşie când suntem ispitiţi, a rămânea sinceri faţă de Dumnezeu sub ispită şi stres. Ispitele vin din diferite surse. Ele pot veni de la prieteni, care ne pot ispiti să trăim o viaţă de mai multă sau mai puţină îngăduinţă cu sine, să slăbim într-o oarecare măsură fidelitatea noastră faţă de Domnul. Ispitele bogăţiei sau ale societăţii lumeşti, iubirea naturală a confortului şi neplăcerea cărnii de a suporta greul — unele sau toate acestea se pot dovedi ispite puternice şi subtile pentru creştin.

Dar dacă iubim pe Domnul mai presus de orice, acea iubire va deveni impulsul principal al vieţii noastre. Singurul nostru ţel va fi să putem slăvi pe Dumnezeu în spiritul nostru şi în corpul nostru. Ştim că sunt lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu, şi dacă-L iubim vom căuta să ţinem poruncile Lui. Copilul lui Dumnezeu ar putea greşi odată, sau ar putea greşi în mod repetat în aceeaşi direcţie, până când în adâncă umilinţă şi durere a sufletului din cauza manifestării continue a aceleiaşi slăbiciuni, el va fi condus să strige către Domnul cu strigăte mari şi lacrimi; şi durerea şi suferinţa inimii lui ar putea să imprime în el nevoia de veghere mai mare în acea direcţie, astfel încât să fie mai întărit pentru alte atacuri de aceeaşi natură, şi astfel să poată fi capabil să câştige biruinţă asupra atacurilor, asupra slăbiciunilor sale speciale.

Cununa dreptăţii

Deşi nu vom ajunge niciodată la punctul perfecţiunii în carne, totuşi această putere de a îndura ispita trebuie să devină tot mai marcată pe zi ce trece, în timp ce Noua Creatură rămâne loială, totuşi împotrivindu-se şi străduindu-se încă şi mai mult să se împotrivească şi să rămână sinceră faţă de Domnul în gând, cuvânt şi faptă. Ferice de omul care va răbda — în mod repetat, zi după zi — dovedindu-şi astfel credincioşia şi ascultarea faţă de Dumnezeu. Pentru că, atunci când acel om este încercat, când timpul încercării s-a terminat, când Dumnezeu a văzut că el şi-a demonstrat deplin loialitatea, atunci, când „timpul potrivit” al lui Dumnezeu a sosit, cel încercat şi verificat va primi cununa vieţii.

Expresia „cununa vieţii” este un alt mod de a spune răsplata vieţii; şi această viaţă este pe cel mai înalt plan. Apostolul Pavel vorbeşte despre aceeaşi cunună ca fiind „cununa dreptăţii”. Apostolul Petru o numeşte „cununa slavei”. Este cununa dreptăţii pentru că este răsplata care vine ca rezultat al dreptăţii, al ascultării de Dumnezeu şi de principiile guvernării Sale, al credincioşiei faţă de legământul nostru. Este cununa slavei pentru că este răsplata care aduce slavă, cinste şi nemurire.

La jocurile greceşti anumite premii erau date acelora care treceau cu succes la proba îndemânării lor, a curajului şi a rezistenţei lor fizice. Premiul dat era de obicei o coroană sau o cunună de laur. Acea cunună era valoroasă, nu atât cununa în sine, ci în special ca un semn exterior al aprecierii meritului său superior. Faptul că era din plantă cu frunze veşnic verzi ar sugera creştinului că răsplata noastră ca „biruitori” va fi o răsplată durabilă, o răsplată veşnică.

Domnul ne va da viaţă în măsură deplină. Pedeapsa care a venit asupra rasei din cauza păcatului a fost moartea; dar acum există o ocazie de a recâştiga viaţa — viaţa în perfecţiune, nepătată, nesfârşită. Această viaţă este în Fiul lui Dumnezeu. În prezent viaţa poate fi câştigată numai prin concepere la natură spirituală. Cununa vieţii care va fi dată celor „mai mult decât biruitori” este un fel de viaţă foarte special — nemurirea, cea mai înaltă formă de viaţă posibilă, cununa, culmea tuturor nivelurilor de viaţă. Aceasta va fi răsplata clasei numite în Scriptură Mireasa lui Cristos, când ei îşi vor fi demonstrat credincioşia, când se vor fi dovedit vrednici să fie membrii acestei clase înălţate.

Va exista o cunună a vieţii şi în Veacul viitor — viaţa umană perfectă — ca rezultat al supunerii la probele şi încercările acelui timp. Aceste probe se vor deosebi în multe privinţe de încercările şi dificultăţile Bisericii din prezent. Ele vor fi cu mult mai puţin hotărâtoare; căci atunci ispitele dinafară spre păcat vor fi îndepărtate şi se va acorda ajutor şi ridicare fizică şi mentală, care va face ca încercarea lor să fie mai favorabilă. Dreptatea de asemenea va fi răsplătită imediat în Ziua aceea, iar păcatul şi neascultarea de orice fel vor fi pedepsite prompt. Dar acum dreptatea adesea aduce suferinţă, ocară, durere şi pierdere, din punct de vedere omenesc; în timp ce păcatul adesea aduce avantaj prezent, popularitate şi plăcere pentru carne.

Cum este potrivit să vedem Încercările noastre

Există o iubire specială cerută de Dumnezeu de la Biserica Evangheliei — această clasă specială chemată acum de El. Ei trebuie să aibă o iubire care este atât de neegoistă, încât ea va fi dispusă, chiar bucuroasă să-şi dea viaţa pământească în serviciul lui Dumnezeu, pentru a putea aduce binecuvântări altora. Acestora Dumnezeu le-a promis cununa specială a vieţii — nemurirea, propria Sa natură. Aceştia vor fi binecuvântătorii fraţilor lor, ai celor de o natură cum era a lor înainte. După cum Isaac a fost binecuvântătorul lui Ismael şi al fiilor Keturei, şi după cum întâii-născuţi ai lui Israel au fost binecuvântătorii fraţilor lor, tot aşa aceştia vor binecuvânta toate popoarele Pământului, dintre care ei au fost aleşi. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru o onoare atât de mare!

Dacă aceşti copii favorizaţi ai Împăratului ceresc ar putea să ţină minte întotdeauna faptul că orice încercare şi probă, orice persecuţie şi dificultate, permise să vină asupra acelora care au făcut Legământ de Sacrificiu cu Domnul, sunt intenţionate să-i dezvolte, să le încerce şi să le probeze iubirea, să demonstreze dacă aceste caractere ale lor sunt sau nu fixate, înrădăcinate şi întemeiate în dreptate, ar ((891)) pune toate experienţele lor dureroase şi ispitele întro nouă lumină şi ar fi un mare ajutor pentru ei în ducerea cu succes a luptei bune a credinţei. Căci, dacă prin aceste încercări şi strâmtorări Domnul încearcă iubirea şi devotarea noastră faţă de El, atunci oricum ar fi ele, mari sau mici, trebuie să le folosim cu sârguinţă ca ocazii de a-I demonstra Dumnezeului nostru plinătatea iubirii noastre pentru El şi cauza Lui, şi ca mijloace prin care ne putem ridica zi de zi la înălţimi mai mari de realizare spirituală, fiind schimbaţi în asemănarea Învăţătorului nostru.

Astfel văzută şi întâmpinată, fiecare încercare şi fiecare suferinţă se va dovedi o binecuvântare, un mesager ceresc, ducându-ne pe aripile credinţei „Mai aproape, Doamne, mai aproape către Tine”. Deci, preaiubiţilor, „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări îispite, probeş, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare îîndurare răbdătoareş. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic”. În care „vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţin timp, prin felurite încercări îprobe, verificăriş, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, să fie găsită spre laudă, slavă şi cinste la descoperirea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie nespusă şi plină de slavă, primind ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre!” Iac. 1:2-4; 1 Pet.1:6-8.

Cu adevărat, „întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă, în timp ce privim nu la cele ce se văd; pentru că cele ce se văd îlucrurile ordinii prezenteş sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd îgloriile care vor veniş sunt veşnice”. 2 Cor. 4:17, 18.

„Voi nu vreţi să vă duceţi?”

Astfel suntem asiguraţi prin cuvântul infailibil al lui Dumnezeu că acelora care iubesc pe Domnul şi care vor primi Împărăţia, li se va încerca iubirea prin încercări şi ispite pe calea spre acea Împărăţie. Cei care nu iubesc pe Domnul cu toată inima lor, în care eul sau oricare alt idol are primul loc, vor fi seduşi de lume, de carne sau Diavol la o oarecare formă de răzvrătire împotriva Cuvântului Divin sau a providenţelor Divine. Ei vor avea planuri şi teorii pe care le vor prefera în locul Planului Domnului şi a căii Domnului; şi planurile lor când vor fi analizate vor fi găsite de obicei a fi bazate fie pe egoism sau ambiţie, fie pe un spirit rău de invidie, ură, gelozie etc.

Pentru aceştia conducerea şi cuvintele Domnului îşi pierd atracţia şi în consecinţă îşi pierd interesul; şi asemenea acelora care L-au părăsit pe Învăţătorul la Prima Sa Venire şi au spus: „Cuvântul acesta este prea tare”, tot aşa şi aceştia pleacă şi „nu mai umblă cu El”. Dar unii vor continua să umble cu Domnul; unii nu vor fi îndepărtaţi nici ademeniţi de la El prin uneltirile şi şiretlicurile Celui Rău şi a oştirilor lui. Aceştia sunt cei care sunt în inimă cu totul ai Domnului, nu ai lor; ei vor urma pe Mielul lui Dumnezeu, oriunde El îi va conduce, pentru că ei nu au altă voinţă decât voinţa Lui. Ei Îl vor urma pe toată Calea Îngustă a disciplinării şi încercării din această viaţă; şi curând, aşa cum El i-a asigurat, „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici”. Apoc. 3:4.

Adăpostul nostru sigur

Această companie aleasă nu va avea un număr mai mic din cauza căderii unora. Va fi formată din numărul predestinat pe care Dumnezeu l-a rânduit să formeze Mireasa, Soţia Mielului. Preştiinţa lui Dumnezeu a ţinut cont pe deplin de toţi aceia care se vor întoarce înapoi, şi El a ştiut că cei din numărul cerut vor continua, ca să-şi întărească chemarea şi alegerea. Aceştia au învăţat că această chemare a lumii, îndemnurile cărnii şi uneltirile Adversarului, toate sunt curse şi capcane pentru a-i târî în moarte. Ei au învăţat sunetul glasului adevăratului Păstor şi nu pot fi ademeniţi de glasul străinilor.

Ferice de voi, preţioşi copii ai Domnului! Adăpostiţi în „locuinţa tainică a Celui-Prea-Înalt”, nici un rău nu vi se va întâmpla, nici un rău nu se va apropia de locuinţa voastră. „El va porunci îngerilor Săi pentru tine, să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.” Cât de sigure sunt aceste lucruri! Deşi o mie vor cădea alături de ei şi zece mii la dreapta lor, totuşi necazul nu se va apropia de ei. Ei au „făcut din Cel-Prea-Înalt locuinţa lor” şi El îi va păzi de orice rău.

„Sub aripile Sale stau în siguranţă,
Deşi noaptea se adânceşte şi furtunile cresc;
Totuşi mă pot încrede în El, ştiu că El mă va ţine;
El m-a răscumpărat şi sunt copilul Lui.
Sub aripile Sale! Ce refugiu în necaz!
Cum se întoarce inima tânjind la odihna Lui!
Adesea, când pământul nu are balsam pentru
vindecare,
Aici aflu mângâiere şi binecuvântare.
Sub aripile Sale! O, ce preţios adăpost!
Aici mă ascund până încercările vieţii trec;
Ferit, ocrotit, nici un rău nu mă atinge,
Odihnind în Isus, sunt veşnic şi sigur adăpostit!”

După cum ucenicii credicioşi ai Învăţătorului în timpul primului Seceriş au înţeles un sens al învăţăturilor Sale pe care alţii dintre copiii declaraţi ai lui Dumnezeu nu lau putut aprecia, tot aşa acum, la a Doua Venire a Domnului, cuvintele Sale au o semnificaţie preţioasă pentru cei care sunt în armonia inimii cu El, pe care ceilalţi n-o pot înţelege. Şi noi vedem acum, ca la Prima Venire, că unii se poticnesc şi merg înapoi, în timp ce alţii sunt atraşi mai aproape ca oricând de Domnul, prin cunoştinţa planului Său pe care El o dă.

Sărbătoarea din sala de ospăţ

Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul Secerişului, să nu fim surprinşi dacă această cale devine mai îngustă, mai dificilă şi dacă ispitele spre poticnire şi spre cădere devin tot mai dese. Să fim deci, fraţilor dragi, tot mai vigilenţi împotriva şiretlicurilor marelui Vrăjmaş al sufletelor noastre şi împotriva înşelărilor naturii noastre decăzute. Lăsaţi ca iubirea perfectă a lui Dumnezeu să stăpânească în inimile voastre, scoţând afară iubirea de sine şi iubirea lumii, cu mândria, ambiţia şi nebunia ei. Lăsaţi ca devotarea totală faţă de Dumnezeu să aducă în inimile voastre plinătatea promisă a bucuriei, odihnei şi păcii. Fiţi ramuri roditoare în Viţă, rămânând liniştiţi în El, răspunzând tuturor curăţărilor marelui nostru Administrator, cu un rod tot mai abundent.

Dacă ademenirea vine la noi, să spunem cu apostolii din vechime: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. Nu există viaţă în altă parte, şi noi nu vrem să mergem în altă parte. Noi ne ospătăm în sala de ospăţ din Casa Tatălui nostru „şi steagul Lui care flutură deasupra noastră este iubire!” Avem o rezervă abundentă; masa noastră este încărcată din plin. Astfel că mâncăm şi mergem pe drumul nostru bucurându-ne. Ne apropiem de Casă. În curând vom ajunge la ultima piatră de hotar din călătoria noastră! Atunci, cu un cântec pe buze, să continuăm!

((882))

„Ispitiţi şi încercaţi, orice s-ar întâmpla,
Copiii Săi în cortul Său tainic vor sta.
Sub aripile Regelui etern adăpostiţi,
Copiii Săi se pot încrede, ba chiar pot cânta.

Ispitit şi încercat, totuşi Domnu-ţi va fi
Răscumpărător, Păzitor şi Îndrumător credincios,
Scutul tău, sabia ta, negrăita-ţi răsplată;
Atunci servitorul să fie mai presus de Domnul său,
nu se poate.

Ispitit şi încercat, Mântuitorul care a murit
Te-a chemat să suferi — apoi lângă El să domneşti.
Dacă crucea Lui vei purta, vei avea cununa Sa
Şi din etern în etern Îi vei împărtăşi gloria.”