MARELE PĂSTOR ŞI OILE SALE
„Domnul este Păstorul meu.” Psalmul 23:1
R 5490 W. T. 1 iulie 1914 (pag. 198-200)
De-a lungul Vechiului Testament cuvântul redat prin Domn în ebraică este Iehova şi de aceea se aplică la Tatăl ceresc şi nu la Fiul ceresc. Gândul prezentat în textul nostru — ca şi în alte Scripturi — este că marele Păstor al tuturor L-a numit pe Fiul Său să fie Păstor Subordonat al oilor, întocmai cum Fiul a numit păstori subordonaţi în Biserică, supuşi Lui. Lucrarea de păstorire nu este exercitată pentru lume. Marele Păstor Subordonat nu păstoreşte capre sau lupi. Singurele care sunt păstorite sunt oile; şi Turma lui Dumnezeu are parte de grijă specială. Marele Păstor este atent la interesele oilor Sale, are grijă de ele, le conduce la păşuni verzi, după cum ne spune psalmistul. De asemenea, El le apără de lupi şi de alte animale răpitoare.
Dacă am întreba, cine sunt aceste oi, am găsi că Scripturile ne dau o bună dovadă că la început naţiunea evreiască a constituit această turmă şi că Împăratul David s-a recunoscut ca fiind una dintre oi. Israelul nu a fost ales de Domnul pentru că era mai bun decât restul omenirii; ci Dumnezeu a făcut o excepţie cu acest popor datorită Tatălui Avraam, de dragul căruia El a devenit „Păstorul lui Israel”. Datorită marii credinţe a lui Avraam în Dumnezeu şi a ascultării sale necondiţionate sub cele mai grele încercări, Domnul a promis să facă din sămânţa lui un popor deosebit, mai presus de toate popoarele Pământului. El a promis să-i binecuvânteze, să-Şi asume o grijă deosebită peste afacerile lor şi în cele din urmă să-i folosească în binecuvântarea tuturor celorlalte naţiuni. Astfel Dumnezeu i-a făcut pe evrei poporul Său ales. În măsura în care ei au fost ascultători de poruncile Lui, El i-a binecuvântat; şi de fiecare dată când se rătăceau, îi pedepsea şi îi aducea înapoi în grija Sa.
Dar Avraam urma să aibă o altă Sămânţă, o Sămânţă spirituală, care trebuia să domnească peste sămânţa naturală şi să binecuvânteze toate naţiunile şi neamurile prin sămânţa naturală. Deci, noi înţelegem că aplicarea specială a acestui text este la Israelul Spiritual, întocmai cum cele mai importante dintre promisiunile lui Dumnezeu sunt pentru Israelul Spiritual. Israelul natural au fost copiii lui Avraam după trup; dar copiii spirituali ai lui Avraam sunt cei concepuţi de Spiritul sfânt la o nouă natură — natura spirituală. Astfel, în timp ce Domnul a avut grijă de afacerile Israelului Natural şi are încă grijă, El are o grijă şi mai deosebită de afacerile Israelului Spiritual.
Prin urmare, înţelegem că cel care vorbeşte în acest text, văzut din punct de vedere profetic, este ((909)) în primul rând Domnul Isus; şi că toţi urmaşii Săi consacraţi de-a lungul acestui Veac Evanghelic, toţi membrii Corpului Său, sunt şi ei reprezentaţi prin cel care vorbeşte. Toţi aceştia sunt în mod asemănător privilegiaţi să folosească aceste cuvinte: „Iehova este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El îmi dă odihnă în păşuni verzi şi mă duce la ape liniştite; îmi înviorează sufletul şi mă călăuzeşte pe cărări drepte, din cauza Numelui Său”.
Pază împotriva lupilor
În acest Psalm 23 este implicată o deosebire între oi şi lupi. Oamenilor le place să fie consideraţi puternici şi în stare să se apere pe ei şi drepturile lor. Pe blazoanele lor n-am văzut niciodată înfăţişată o oaie. Vedem lei, vedem vulturul, cu aripile sale întinse şi cu ghearele şi ciocul său ascuţit; vedem balauri, urşi şi şerpi — totul pentru a indica ferocitate, rapacitate, viclenie, dorinţă de cucerire. Domnul trece pe lângă toate aceste naţiuni puternice, feroce — leul, vulturul, ursul etc., şi cheamă o naţiune nouă, complet diferită de oricare dintre acestea.
Dumnezeu alege ca membri ai acestei naţiuni pe acei — puţini la număr — care au o dispoziţie asemănătoare cu a oilor şi care doresc să intre în Staulul Său. Pentru aceştia El a prevăzut o cale specială pe care să intre în acest Staul. El nu are urşi în Staulul Său, nici tigri, nici lupi şi nici păsări de pradă. Dumnezeu nu le recunoaşte pe acestea; ele nu trebuie hrănite şi avut grijă de ele aşa cum are El grijă de oile Sale. El este Păstor numai al oilor.
Dacă, prin urmare, am cere promisiunea acestui frumos psalm, ar trebui să ne asigurăm să avem o dispoziţie asemănătoare cu a oilor şi să fim doritori de a fi conduşi de Păstorul Adevărat. Trebuie să fim atenţi să observăm că există doar un singur Păstor care este în stare să aibă grijă de interesele noastre şi căruia Îi pot fi încredinţate fără grijă. Un păstor străin ar duce oile în rătăcire, le-ar duce în dificultăţi, pericole şi dezastru. Pentru acest motiv noi nu ne vom încrede în oricine poartă haină de păstor. Există doar un singur Păstor în care ne putem încrede.
Grija iubitoare a Păstorului
Marele Păstor este dispus să primească pe toate oile rătăcite care doresc să se întoarcă în Staul. El L-a numit ca Păstor Subordonat pe Cel care a murit pentru noi, pentru ca El să poată elibera pe deplin toate oile de Cel Rău — leul care umblă răcnind, căutând pe cine să înghită. Milostivul nostru Mântuitor a părăsit Curţile Slavei şi a venit jos pe Pământ, şi timp de treizeci şi trei de ani a străbătut cu picioarele ostenite această vale a lacrimilor. El a trăit printre cei săraci şi umiliţi; a plâns cu cei suferinzi şi păcătoşi; nu a avut unde să-Şi plece capul. A purtat durerile şi bolile celor din jurul Său. A suferit şi Sa întristat; a purtat ruşinea şi dezonoarea — şi toate acestea chiar până la moarte! Şi pentru ce? Pentru a putea salva „oaia pierdută”. În timpul acestor ani de peregrinaj pământesc, El a lăsat binecuvântata Sa părtăşie cu oştile strălucitoare ale cerului pentru a putea găsi oaia rătăcită şi a o aduce înapoi în Staulul lui Dumnezeu.
„Nouăzeci şi nouă stăteau în siguranţă
Adăpostite în Staul;
Dar una ieşise pe munţi,
În frig şi-n întuneric —
Departe, pe munţii sterpi şi pustii,
Departe de grija iubitoare a Păstorului.
* * *
„Dar nici unul dintre răscumpăraţi n-a cunoscut
Cât de adânci au fost apele pe care le-a străbătut;
Nici cât de întunecoasă a fost noaptea prin care
Domnul a trecut,
Până să găsească oaia pierdută.
Afară în deşert strigătul i-a auzit —
Bolnavă, neajutorată şi gata să moară.
* * *
„Atunci peste munţii de tunet străbătuţi,
Şi de prin stâncoase prăpăstii,
Spre porţile cerului un strigăt de bucurie s-a înălţat,
Bucuraţi-vă! Am găsit oaia!
Şi îngerii în jurul tronului repetă,
Bucuraţi-vă, căci Domnul aduce ce este al Său
înapoi!”
Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru un astfel de Păstor! Cum am putea să-L lăudăm îndeajuns! Într-adevăr, nu putem şti niciodată de această parte a vălului „cât de întunecată a fost noaptea prin care a trecut Domnul”, ca să ne poată răscumpăra pentru Dumnezeu. Şi de când devenim oile Sale, El Se îngrijeşte cu iubire de toate interesele noastre, ferindu-ne de orice duşman şi de capcanele periculoase care ne stau în cale.
Omenirea, oaia rătăcită
Toţi cei din rasa lui Adam sunt această „oaie pierdută”. În curând marele Păstor ceresc Îşi va fi adunat oile din veacul actual în Staul dincolo de văl, şi apoi El va avea o altă turmă — lumea în general. „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc”, a spus Învăţătorul. În cele din urmă, toţi cei care vor deveni evlavioşi cu adevărat vor fi bucuroşi să fie socotiţi oile Domnului. Ei vor înţelege marele plan al lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor şi vor aprecia minunata binecuvântare conferită lumii de marele Păstor peste toţi, trimiţând pe Fiul Său să moară pentru toată omenirea, pentru ca prin El să poată trăi.
Toţi cei care vor accepta aranjamentele pline de milă şi se vor supune regulilor şi reglementărilor Împărăţiei Domnului, făcând cât vor putea mai bine, vor fi aduşi în staulul oilor. În măsura în care vor fi ascultători, ei vor fi ridicaţi din degradare la perfecţiune. Astfel toţi cei care vor deveni oi în Veacul viitor, vor fi ajutaţi — nimic nu-i va deranja sau vătăma. Domnul nu va permite să li se întâmple nici un rău. Ei se vor hrăni în păşuni verzi şi vor bea din apele curate, ((910)) împrospătătoare ale Adevărului. Vor avea o moştenire bună.
Dar oilor din veacul actual, care vor fi înălţate şi care vor face o lucrare de păstorire pentru aceste oi ale Veacului viitor, li se face o pregătire diferită şi specială, pentru a le pregăti pentru marea lor lucrare viitoare. De când sunt acceptate pe acest plan mai înalt, ele sunt tratate în mod corespunzător. Aceasta înseamnă că ele trebuie să aibă unele încercări şi suferinţe, potrivit cărnii. Şi dacă aceste oi recunosc faptul că aceste experienţe dificile ale căii sunt necesare, ele se pot bucura mult. Dacă au deplină încredere în Păstor, ştiu că El nu va permite ca ele să aibă experienţe inutile şi nimic ce va fi spre dauna lor, ci El va conduce toate afacerile lor şi va face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele lor, pentru că ele Îl iubesc, pentru că sunt chemate potrivit Scopului lui Dumnezeu.
Acestea sunt Turma Mică, oi de ordinul cel mai înalt. Ele reprezintă numai o mică parte din omenire — cei care au calităţi speciale de seriozitate, umilinţă şi iubirea dreptăţii. Intrând în acest Staul al lui Dumnezeu, avem toate motivele de încredere în marele Păstor, şi trebuie să recunoaştem grija Sa constantă pentru noi, interesul Său suprem în bunăstarea noastră spirituală. Să fim oi bune! Să nu ne rătăcim de Staul, la dreapta sau la stânga, nici să nu fim atraşi de la păşunile verzi şi de la apele curate, mergând să căutăm spini şi buruieni otrăvitoare de pe vreo potecă alăturată, sau să bem din apele noroioase şi poluate ale speculaţiilor omeneşti şi ale teoriilor înşelătoare ale oamenilor.
Caracteristicile oilor
„Oile Mele ascultă glasul Meu … şi ele vin după Mine”, a spus Învăţătorul. Dacă noi suntem oile adevărate ale Domnului, Îi vom cunoaşte Glasul. Nu vom greşi. Nu vom urma un străin, ci vom fugi de el, pentru că noi nu cunoaştem glasul străinilor (Ioan 10:27, 5). Numind pe poporul Său „Turma păşunii Mele” (Ieremia 23:1), Tatăl ceresc a ales un simbol foarte semnificativ şi potrivit al felului de caractere pe care le caută El acum. Caracteristicile speciale ale oilor sunt blândeţea, docilitatea, lipsa de încredere în sine şi ascultarea de păstorul în care se încred deplin. Oaia adevărată va asculta cu atenţie chiar cel mai slab sunet al glasului păstorului. Ea va răspunde repede la chemarea lui; va aştepta îndrumarea lui. Să manifestăm toate aceste trăsături de caracter care sunt de dorit şi să stăm aproape de Păstorul şi Îndrumătorul nostru ceresc, locuind sub grija Sa iubitoare şi sub ochiul Său veghetor. Cei care rămân astfel în Cristos sunt în siguranţă.
„Ei nu se pot rătăci dacă în El se vor încrede;
Niciodată, niciodată calea nu-şi vor pierde.”