CE A VĂZUT ORBUL BARTIMEU

„Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta.” Isaia 35:5, 6.

R 5484 W. T. 15 iunie 1914 (pag. 188-190)

Era sezonul Paştilor şi mulţi călătoreau în aceeaşi direcţie cu Isus — spre Ierusalim. Bartimeu, un cerşetor orb, stătea pe marginea drumului sperând să primească milă de la trecători. Când a trecut Isus s-a creat o agitaţie neobişnuită şi Bartimeu a întrebat care era cauza. Răspunsul a fost că tocmai trecea Isus Nazarineanul.

Bartimeu auzise că Isus era reputatul Mesia care, conform Scripturilor, va binecuvânta în cele din urmă întreaga lume şi va pune capăt păcatului, suferinţei şi durerii. El auzise că Isus făcea deja vindecări, vindecând bolnavii, scoţând demoni şi deschizând ochii orbilor. O, s-a gândit el, de ce nu mi-a spus nimeni când a trecut! El a vindecat pe alţii, n-aş putea fi şi eu unul dintre cei favorizaţi?

Credinţa şi speranţa lui s-au aprins şi el a strigat: „Isuse, fiul lui David, ai milă de mine!” Taci! Nu face atâta gălăgie! Nu-L întrerupe pe Marele Învăţător; El vorbeşte cu alţii, au spus trecătorii. Dar Bartimeu a simţit că pentru el momentul era acum sau niciodată; şi-a ridicat vocea peste cea a mulţimii şi a strigat mai tare decât oricând: „Isuse, fiul lui David, ai milă de mine!”

Isus a auzit vocea, şi întotdeauna gata să fie îndurător cu cei care cereau milă, l-a invitat pe orb să vină la El. Aceasta va arăta credinţa lui; era astfel o lecţie mai importantă pentru mulţime. Ajutat de alţii, Bartimeu a ajuns în cele din urmă în faţa lui Isus şi Învăţătorul a spus: „Ce vrei să-ţi fac?” Răspunsul a venit prompt: „Rabuni, să-mi capăt vederea!” Isus i-a spus: „Du-te! Credinţa ta te-a mântuit”. Şi el şi-a primit imediat vederea şi a devenit unul dintre cei care urmau cu mulţimea, lăudând puterea divină şi recunoscându-L pe Isus ca Mesia.

„ISUSE, FIUL LUI DAVID”

Cuvintele orbului, „Isuse, Fiul lui David”, au avut o semnificaţie specială pentru el şi pentru evreii din zilele sale, care s-a pierdut în ceea ce priveşte mulţimile de astăzi. Evreii ştiau că Mesia, ca Mare Preot, a fost într-o măsură prefigurat de Aaron, ca mare Legiuitor a fost prefigurat sau simbolizat de Moise, iar ca mare Împărat a fost prefigurat sau simbolizat de Solomon, fiul înţelept, bogat, influent al lui David, succesorul acestuia la împărăţie. Unirea tuturor acestor linii ale profeţiei se găseşte reprezentată ilustrativ în Melhisedec, care a fost preot pe tronul său; adică, a fost în acelaşi timp preot al lui Dumnezeu şi prinţ şi conducător — a avut funcţie dublă.

Sf. Pavel ne atrage atenţia asupra faptului că Isus nu va fi în cele din urmă preot după rânduiala lui Aaron — numai preot sacrificator, fără putere de domnie, ci va fi preot după rânduiala lui Melhisedec. Sf. Pavel citează declaraţia divină în acest sens, în Psalmii lui David: „Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”” (Ps. 110:4). Sf. Pavel îşi bazează cele mai importante argumente pe această afirmaţie profetică. El arată intenţia divină care a existat mai înainte cu privire la Isus şi la Împărăţia Mesianică şi la caracterul acesteia.

Comitetul care a aranjat ordinea acestor Studii Biblice Internaţionale, evident a avut în minte faptul că minunile lui Isus la Prima Sa Venire au fost numai preumbriri ale minunilor şi lucrărilor mai mari pe care El le va îndeplini la a Doua Sa Venire. În armonie cu acest gând, cei din comitet ne-au dat ca Text de Bază pentru lecţia de astăzi profeţia lui Isaia cu privire la Împărăţia lui Mesia. Aceasta este în acord cu ţinuta generală a învăţăturii apostolice în sensul că toate minunile pe care le-a făcut Isus au fost preumbriri, sau ilustraţii ale lucrării mai mari care va fi realizată prin stabilirea Împărăţiei Sale Milenare, la timpul potrivit. Citim: „Aceste lucruri le-a făcut Isus şi Şi-a arătat slava”; adică, a arătat dinainte puterea şi slava Împărăţiei Sale.

Nu trebuie să ne gândim nici un moment că Isus şi ucenicii Lui au încercat să vindece pe toţi bolnavii din Palestina. Dimpotrivă, deşi mulţi au fost vindecaţi, aceştia erau excepţiile din mulţime a celor bolnavi — aceia care au arătat o credinţă specială. În cazul de faţă putem fi siguri că Bartimeu a fost numai unul dintre mulţii cerşetori orbi de pe marginea drumului; căci Palestina, Siria şi Egiptul sunt ţările cerşetorilor orbi. Domnul trecuse deja pe lângă Bartimeu, nedându-i atenţie, neoferindu-Se să-L vindece. Vederea i-a fost redată datorită credinţei sale, fiindcă a strigat, fiindcă nu a ascultat de cei care încercau să-l facă să tacă şi să-i înlăture credinţa.

CEA MAI REA ORBIRE

Ne amintim că a fost un caz similar la scăldătoarea din Betsaida. Mulţimile stăteau acolo aşteptând tulburarea apelor, pentru a păşi în scăldătoare ca să se vindece. Isus S-a adresat numai unuia dintre aceştia, spunând: „Ridică-ţi patul şi umblă”. Când ajungem să înţelegem că minunile lui Isus au ilustrat venirea binecuvântărilor în timpul Împărăţiei Sale Mesianice, obţinem o vedere potrivită a lucrurilor şi ne putem bucura în consecinţă că vine o Zi bună, de bucurie pentru toţi orbii, toţi şchiopii, toţi surzii, aşa cum este arătat prin profeţia lui Isaia. Isaia 35:5, 6.

„Ei au ochi, dar nu văd; urechi, dar nu aud.” În Biblie se face referire la întreaga lume ca fiind oarbă şi surdă faţă de lucrurile care sunt cele mai interesante, cele mai folositoare. Numai ocazional câte unul, ici şi colo, asemenea lui Bartimeu din vechime, se foloseşte de posibilitatea eliberării de orbirea şi surzenia sa şi face paşii potriviţi pentru a-şi asigura eliberarea. Sf. Pavel ne spune despre această stare de orbire spunând: „dumnezeul veacului acestuia îSatanş a orbit gândurile celor necredincioşi”. 2 Corinteni 4:4.

Cu şase mii de ani în urmă, Satan a început această lucrare de orbire a înţelegerii omeneşti faţă de bunătatea lui Dumnezeu şi faţă de acele lucruri care ar lucra spre binele ei cel mai înalt. El continuă încă acest lucru. El a început prin a contrazice pe Atotputernicul când i-a spus Mamei Eva că pedeapsa pentru păcat, „Cu moarte vei muri”, era o înşelătorie din partea lui Dumnezeu. Satan a spus: „Hotărât că nu veţi muri”; şi a convins-o că această ameninţare era numai o încercare din partea lui Dumnezeu de a o reţine de la marile binecuvântări ale cunoştinţei şi că adevărata bunăstare a ei şi a soţului ei ar fi promovată prin neascultare.

În mod natural se ridică întrebarea: Ce motiv a avut Satan să denatureze lucrurile către primii noştri părinţi? De ce să fie interesat în neascultarea şi înstrăinarea lor de Dumnezeu? Răspunsul este că numai în acest mod putea să-i facă în mod eficient propriii lui sclavi ai păcatului. Atâta vreme cât Îl recunoşteau pe Dumnezeu ca Părintele lor înţelept, iubitor şi aveau încredere în El, ei Îi rămâneau loiali Lui şi în mod corespunzător nu erau servitori ai păcatului.

Satan a continuat această lucrare de denaturare a caracterului şi a Planului lui Dumnezeu timp de şase mii de ani. Sf. Pavel spune că el pune lumina în locul întunericului şi întunericul în locul luminii, şi că „noi nu suntem în neştiinţă de uneltirile lui”. După ce ne spune că dumnezeul acestei lumi a orbit minţile tuturor necredincioşilor, sf. Pavel adaugă explicaţia că aceasta se face ca nu cumva lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu să strălucească în inimile lor — ca nu cumva să vadă adevărata bunătate a lui Dumnezeu. El spune că această lumină a bunătăţii lui Dumnezeu este reflectată, pentru cei care o văd, de pe faţa lui Isus Cristos Domnul nostru.

În această formă frumoasă, poetică, apostolul prezintă un adevăr minunat pe care cei care studiază Biblia ajung să-l aprecieze tot mai mult. Dumnezeu este Iubire; şi toate poveştile contrare pe care le-am auzit au intenţia să ne orbească minţile şi să ne prejudicieze împotriva Prietenului nostru cel mai bun. Prin urmare, Satan a propagat stăruitor, nu numai printre păgâni, ci şi printre creştini, diferite doctrine care sunt opuse Adevărului. Sf. Pavel le numeşte pe acestea „învăţăturile demonilor”. 1 Timotei 4:1.

În timpul Veacurilor Întunecate Adversarul le-a introdus în crezurile noastre creştine, le-a zugrăvit pe pereţii bisericilor creştine şi le-a interpretat în spectacolele de teatru ale unei zile mai întunecate. Toate acestea Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca cel mai rău diavol imaginabil. Toate Îl reprezintă ca fiind conştient de ceea ce făcea când a creat rasa noastră, şi a intenţionat de la început ca aproape fiecare membru al rasei să sufere o eternitate de tortură. Nu este de mirare că în timpul Veacurilor Întunecate lumea nu a fost atrasă spre Dumnezeu prin aceste denaturări oribile! Nu este de mirare că chiar şi atunci când Biblia a revenit în respectul oamenilor, aceste doctrine ale diavolilor au fost puse pe seama ei şi de atunci au împiedicat lumea să o iubească!

Noi aflăm acum că am fost cu toţii mai mult sau mai puţin orbiţi de Adversar; şi pe măsură ce ne eliberăm de influenţa lui orbitoare, inimile noastre se bucură în favoarea Celui care ne-a scos din întuneric la lumina Sa minunată.

NUMAI PUŢINI VĂD ÎNCĂ

Scriind bisericii din Efes, apostolul dă de înţeles că deşi ei vedeau ceva, era încă mult de văzut pentru ei. Cităm: „Amintindu-vă în rugăciunile mele … să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoaşteţi care este nădejdea chemării Lui, şi care sunt bogăţiile slavei moştenirii Lui în sfinţi”. Şi din nou: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui … ca să puteţi înţelege pe deplin împreună cu toţi sfinţii, care este lăţimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă”. Noi avem încă nevoie să oferim această rugăciune pentru noi şi pentru întreaga Biserică.

Cât priveşte lumea, ea zace încă în întuneric, în Cel Rău, după cum declară apostolul, sub robia superstiţiilor pe care Satan le-a dezvoltat. Acum numai unora puţini li se deschid ochii, asemenea lui Bartimeu. Ei sunt oameni cu un caracter special, care văd ocazii speciale şi care tânjesc aşa de mult după lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, încât sunt dispuşi să ignore sentimentul general al celor care le cer să tacă şi să continue în ignoranţă — în orbire. Cei care flămânzesc şi însetează după dreptate au promisiunea că vor fi săturaţi, şi cei care tânjesc după vedere pot spera că o vor avea, în timpul de acum.

Dar, mulţumită lui Dumnezeu, este promisă o schimbare glorioasă! Satan, Prinţul Întunericului, trebuie să cedeze locul gloriosului Prinţ al Luminii, Acelaşi care l-a vindecat pe Bartimeu într-un mod tipic cu mai bine de o mie opt sute de ani în urmă. El trebuie să ia Împărăţia. Puterea divină este la baza programului prin care Satan trebuie legat pentru o mie de ani şi toate lucrările sale, ale întunericului, să fie stricate. În locul prezentării într-o lumină falsă a adevăratului caracter şi a planurilor iubitoare ale lui Dumnezeu, omenirii îi va fi dat opusul. Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu va umple tot Pământul după cum apele acoperă marele adânc — până când nimeni nu va trebui să spună aproapelui său: Cunoaşte pe Domnul; ci toţi Îl vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare. Isaia 11:9; Ieremia 31:34.

„OCHII ORBILOR SE VOR DESCHIDE”

Dacă cineva citind această profeţie se gândeşte numai la vederea naturală şi la faptul că toată orbirea naturală va fi îndepărtată în Împărăţia lui Mesia, acela vede doar o mică parte a lucrării glorioase care va fi împlinită. Orbirea ignoranţei şi a superstiţiei cu care Satan a chinuit rasa este mult mai rea decât orbirea fizică. Şi este dată asigurarea de către Domnul că toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde vor fi destupate. Declaraţia scripturală, „Orice ochi Îl va vedea, şi cei care L-au străpuns”, fără îndoială că se referă în mod special la ochii înţelegerii. Isus le-a declarat ucenicilor: „Încă puţin, şi lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea”. Ba mai mult, apostolul Ioan spune: „Vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este”.

Prin schimbarea miraculoasă a Primei Învieri, clasa Bisericii va fi făcută fiinţe spirituale asemenea îngerilor, şi atunci Îl vor vedea pe Învăţătorul faţă în faţă, pentru că vor fi fiinţe spirituale asemenea Lui. Dar lumea nu-L va vedea niciodată în acest mod. Îl va vedea cu ochii înţelegerii deschişi, după cum credincioşii Îl văd acum pe Tatăl şi pe Isus prin ochii credinţei şi ai înţelegerii; întocmai cum noi vedem acum lucrurile pe care „ochiul nu le-a văzut … şi la inima omului nu s-au suit” — lucrurile pe care Dumnezeu le are în păstrare pentru cei care Îl iubesc, lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dezvăluit prin Spiritul Său, lucrurile pe care le vedem cu vederea spirituală.

În mod asemănător, în perioada Milenară, toţi ochii orbi vor fi deschişi faţă de bunătatea, mărirea, iubirea, puterea lui Dumnezeu. Astfel lumea va ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, fiind ajutată spre acea cunoştinţă prin Împărăţia Mesianică; şi toţi cei care se vor folosi de privilegiile oferite atunci, vor putea ajunge la acel grad slăvit al cunoştinţei menţionat de Isus când a spus: „Viaţa veşnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”.

AJUTOARE, NU OBSTACOLE

În tip, oamenii la început i-au poruncit lui Bartimeu să tacă; dar când Isus l-a chemat, ei s-au alăturat spunând cuvinte de încurajare şi ajutându-l pe orb să ajungă la Mântuitor. Ultima acţiune ar trebui să reprezinte cursul tuturor celor care sunt poporul Domnului. Ei ar trebui să-i încurajeze pe orbi, pe superstiţioşi — pe toţi cei rătăciţi — să vină la Mântuitorul, să-şi dea seama că El este cu adevărat îndurător şi doritor să-i salveze din orbirea lor.

Am putea extinde aceste observaţii la diferite afaceri ale vieţii şi să spunem că mulţi sunt orbi în privinţa frumuseţilor Bibliei, şi că toţi cei cărora li s-au deschis ochii înţelegerii să vadă frumuseţile adevăratelor ei învăţături, să fie atenţi să-i ajute şi pe alţii să ajungă la aceeaşi binecuvântare. Am putea extinde lecţia la vederea naturală. Unii sunt atât de tare absorbiţi în afaceri sau în căutarea plăcerilor încât nu îşi ridică niciodată privirea la frumuseţile glorioase ale naturii. Stelele strălucitoare vorbesc despre o înţelepciune divină şi despre un Creator Atotputernic, totuşi cei orbi nu primesc o binecuvântare din mesaj, pentru că nu văd. „Au ochi, dar nu văd.”

Toată natura vorbeşte despre un Dumnezeu mare, veşnic, şi ne spune că omenirea este lucrarea principală pământească a mâinilor Sale, şi că scopul nostru suprem ar trebui să fie să căutăm să-L cunoaştem şi să-L servim. Dar câţi s-au născut orbi şi surzi faţă de lecţiile stelelor, despre care profetul declară: „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopţi, fără grai, fără cuvinte; totuşi glasul lor este auzit!” Sunt unii atât de orbiţi din punct de vedere mental, încât nu văd că nefericirea lor este în mare parte rezultatul propriului lor egoism. Ei nu văd că în casele lor ar putea fi mai frumos, ele ar putea fi locuri de confort şi fericire, în loc să fie locuri de avariţie egoistă, de reproşuri, de nemulţumire.

Toţi cei care îşi dau seama că aceste condiţii predomină în ei sau în alţii ar trebui să strige: „O, Doamne, dacă aş putea să primesc vederea!” şi ar trebui să se bucure în măsura în care află că vine timpul, da, este la îndemână, când Împărăţia lui Mesia va acorda binecuvântarea deschiderii ochilor înţelegerii întregii rase a lui Adam.