Vol. 13 Iulie-August 2006 Nr. 5

VOCEA DIN CER

„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu primiţi din pedepsele ei!” Apocalipsa 18:4.

R 5478 W. T. 15 iunie 1914 (pag. 179-181)

Contextul din scriptura de mai sus arată că textul nostru se referă la Babilon — nu la cetatea literală a Babilonului, ci la cetatea simbolică, descrisă în Cartea Apocalipsei. Termenul Babilon se pare că semnifică o concentrare de diferite erori în sistemele bisericii apostate, personificate în Apocalipsa ca mama şi fiicele. „Marele Babilon, mama desfrânatelor” este numele dat de Domnul Sistemului originar, sugerând astfel că întreaga progenitură este nelegitimă în toate sensurile cuvântului. Ea a neglijat pe Mirele ceresc şi a amestecat în „paharul” ei o băutură ameţitoare care a îmbătat lumea; chiar şi sfinţii Domnului au fost tulburaţi. Apocalipsa 17:1-6.

După ce apostolii „au adormit”, poporul lui Dumnezeu a deviat în eroare de doctrină şi practică, care a culminat în Veacurile Întunecate. Un mare Sistem s-a dezvoltat şi a condus în confuzie şi întuneric. Nu trebuie să presupunem că în toate aceste secole oricine era legat de acest Sistem era făţarnic. După cum poporul Israelului natural a fost dus captiv în Babilonul literal, tot aşa poporul Israelului spiritual, printre care au fost unii dintre sfinţii adevăraţi ai Domnului, au fost duşi captivi în Babilonul Mistic. Unii dintre aceştia ar fi vrut să se elibereze, dar nu ştiau ce să facă.

Când ajungem la Reformă, vedem că în loc de a se elibera total de Babilon şi de erorile lui, diferitele sisteme care s-au format atunci s-au împărtăşit în măsură considerabilă de spiritul Sistemului mamă de care se separaseră. Acelaşi spirit de persecuţie care s-a manifestat în „mamă” s-a manifestat mai mult sau mai puţin şi în „fiice”. Puterea înrobitoare s-a extins din timpurile medievale până la Reformă; astfel încât, privind la aşa-zisa lume creştină de astăzi, vedem că nu s-ar putea folosi un cuvânt mai bun pentru a ilustra condiţiile existente decât cuvântul confuzie.

Totuşi există încă unii din poporul adevărat al lui Dumnezeu în acest Sistem babilonic. Dar timpul separării este aici: cei care mai sunt în Babilon trebuie să se grăbească! Faptul că unii dintre copiii lui Dumnezeu au fost în Babilon tot timpul Veacului ne arată de ce Dumnezeu a mai avut o oarecare consideraţie pentru Babilon; sfinţii Săi au fost mai mult sau mai puţin înrobiţi acolo timp de secole. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a lucrat cu Babilonul în vreun sens sau grad.

Babilonul aruncat în mare

Textul nostru şi contextul său sunt o profeţie cum că la sfârşitul Veacului actual va veni un timp când Dumnezeu va respinge complet Babilonul. În ilustraţia dată nouă în Apocalipsa despre acest timp, respingerea de către Domnul a sistemelor apostate este declarată în cuvintele: „A căzut, a căzut Babilonul cetatea cea mare!” A fost vărsat din gura Sa şi Atotputernicul cheamă acum pe poporul Său adevărat să „iasă din el”. Cei credincioşi ies din Babilon în acest timp de Seceriş; lucrarea de separare este aproape terminată. După cum ilustrează Scripturile, curând „marea” anarhiei va înghiţi sistemele false. Babilonul trebuie să „fie aruncat în mare ca o piatră mare de moară” (Psalmul 46:2; Ieremia 51:62-64; Apocalipsa 18:21). Noi credem că aceste profeţii trebuie să se împlinească întrun viitor foarte apropiat.

Biserica nominală nu mai stă într-o poziţie deosebită — mai sus de lume. Unii dintre slujitorii ei declară că ei nu cred în Isus ca Mântuitorul lumii — ei spun că omul este propriul lui mântuitor. Ei cred în ridicarea socială a omenirii, ((930)) care, conform vederii lor, va veni prin punerea oamenilor potriviţi în locuri potrivite, prin acordarea dreptului electoral femeilor şi prin alte metode de reformă socială. Ce speranţă jalnică!

Unii ar putea întreba: Cum putem recunoaşte Vocea lui Dumnezeu care cheamă pe poporul Său să iasă din biserici acum? În ce mod Îi vom auzi vocea? Noi răspundem că Dumnezeu invită pe poporul Său să se separe de orice păcat şi condiţii păcătoase. Strămoşii noştri nu au auzit această Voce, nu au văzut această stare de păcat. Vocea nu vorbise atunci. Nici chiar în timpul Reformei aceste încurcături ale erorii nu au fost clar discernute. Dar acum, în acest timp de Seceriş, putem vedea clar că învăţăturile bisericilor nominale au fost în mare eroare — au denaturat mult Scopul divin şi Caracterul divin. Acum observăm că Babilonul este plin de eroare şi de stricăciune a doctrinei şi plin de spiritul lumii.

Cunoştinţa aduce răspundere

Mai mult, timpurile şi perioadele planului lui Dumnezeu sunt acum clarificate. Ni se arată că acum trăim în timpul prezis, când aceste sisteme ale erorii trebuie să fie respinse de Domnul. Să nu părăsim noi oare aceste sisteme când vedem toate acestea? Aceasta este vocea lui Dumnezeu să „ieşim afară din el”. Noi auzim această Voce vorbind acum; vedem că această profeţie din Apocalipsa este acum în curs de împlinire. Dacă cineva protestează: Dar, Doamne, noi avem prieteni dragi în Babilon şi nu ne place să-i părăsim. Am încercat să le arătăm ce este Babilonul, dar n-au dat atenţie. Va fi o mare pierdere pentru noi să-i părăsim pe toţi şi să luăm poziţie împotriva lor. Trebuie să ieşim din el? Prietenii ne vor crede nebuni! Domnul răspunde: „Ieşiţi afară din el” sau „veţi primi din pedepsele lui”.

Nu sunteţi părtaşi la păcatele lui atâta timp cât nu înţelegeţi. V-aţi născut în Babilon. Domnul nu vă face răspunzători pentru ceea ce n-aţi înţeles. Dar cu cât înţelegeţi mai bine, cu atât aveţi o responsabilitate mai mare. Dacă, atunci când vedeţi ce este Adevărul şi ce este neadevărul, rămâneţi în Babilon şi îl sprijiniţi cu influenţa şi cu banii voştri, veţi fi foarte vinovaţi. Dacă neglijaţi să ieşiţi din el când auziţi Vocea Domnului, va însemna că nu sunteţi complet loiali Lui. Puteţi fi copiii Lui, dar dacă nu vă supuneţi Domnului datorită fricii de pierdere pământească, se va dovedi că aceste lucruri sunt mult mai preţioase pentru voi decât favoarea Sa, şi El vă va trata cum îi tratează pe făţarnici: veţi avea parte de experienţele lor.

Dacă aprobaţi păcatele sistemelor vărsate din gură susţinându-le şi acordându-le influenţa voastră, în mod sigur veţi avea parte de pedepsele Babilonului. Aceasta este o avertizare justă. Noi înţelegem că este de datoria fiecărui creştin să rupă orice legătură oricât de tandră, dacă este necesar, şi să fie loial lui Dumnezeu, să se elibereze de eroare şi de păcatele Babilonului. Timpul judecăţii lui a sosit.

Plăgile care vin peste Babilon sunt necazuri dureroase care vor avea ca rezultat răsturnarea completă a ordinii actuale de lucruri — politice, sociale, financiare şi religioase. Această ordine de lucruri în diferitele ei faze este o singură Cauză sub diferite uniforme; toate aceste interese sunt unite într-o politică mare. Prinţii şi regii Pământului şi susţinătorii lor sunt marea armată a Babilonului, şi desfăşurată împotriva ei se află o altă armată mare, compusă din masele poporului. Conflictul dintre aceste două armate mari va precipita curând ordinea actuală de lucruri a lumii în anarhie.

Vocea adevărului prezent

Devine deci o chestiune importantă: Au auzit toţi oamenii lui Dumnezeu această Voce? Răspundem că noi credem că n-au auzit toţi încă; prin urmare trebuie să mai existe unii creştini în Babilon, părtaşi la păcatele lui, dar încurcaţi din cauza ignoranţei, din cauza lipsei de cunoştinţă. S-ar putea pune întrebarea: Să mergem şi să facem din această chemare un mesaj special? Răspundem: Nu este acesta gândul nostru. Gândul nostru este că acolo unde acesta este făcut un mesaj special, rezultatul este de obicei diferit de ceea ce se intenţionează: îi înfurie pe mulţi. Ei spun: Prin ce autoritate ne numiţi Babilon şi prin ce autoritate ne chemaţi să „ieşim din el”?

Noi gândim că Domnul este cel care cheamă pe poporul Său afară din Babilon; chemarea trebuie recunoscută în mod special ca o Voce din cer. Ce este această Voce din cer? Se pare că Vocea este Adevărul prezent — o prezentare a doctrinelor Scripturilor, cu timpurile şi perioadele lor — arătarea faptului că deşi a existat confuzie şi eroare în tot timpul Veacului, acum suntem în timpul Secerişului, când Adevărul este mai clar decât oricând înainte. Această Voce a Adevărului ne spune dacă trebuie sau nu să sprijinim un sistem care este plin de eroare, plin de confuzie.

În ce mod trebuie să dăm Mesajul lui Dumnezeu de a ieşi din Babilon? Noi trebuie să le arătăm Lumina, Adevărul; trebuie să le punem în faţă ocazia de investigare şi să-i încurajăm să verifice aceste lucruri pentru ei înşişi. Pe măsură ce vor vedea Adevărul şi robia în care au fost, ei vor fi bucuroşi să stea liberi în Cristos, rupând aceste cătuşe. Aceasta va fi deci Vocea care va arăta tuturor celor din poporul Domnului care sunt întro atitudine dreaptă a inimii că trebuie să stea liberi, că trebuie să iasă din Sectarism, că nu trebuie să-L prezinte pe Domnul într-o lumină falsă pretinzând că ei sunt din Babilon când nu sunt, ci să ia o poziţie pentru Dumnezeu.

Proba loialităţii faţă de adevăr

Această poziţie va însemna prezentarea Planului divin al Veacurilor, Adevărul. Dacă, după ce cineva a văzut caracterul adevărat al Babilonului şi ştie unde se află în general, iar apoi rămâne acolo, aceasta ar putea fi numai prin ((931)) compromiterea Adevărului. Fiind înţelept în felul lumii ar putea rămâne şi să continue un timp să aibă popularitate şi onoarea oamenilor. Dar dacă, după ce a văzut Adevărul, după ce l-a înţeles, ar continua să rămână în Babilon, acela ar fi desigur un păcătos mai mare decât unul care n-a fost aşa de luminat.

Noi nu gândim că ar trebui să evităm a ne face datoria în vestirea Adevărului, ci că ar trebui să evităm a stârni antagonism fără să fie necesar; căci oamenilor care sunt în eroare nu le place să se vorbească cu uşurinţă despre ea. Ei trebuie să fie într-o stare potrivită înainte ca cineva chiar să le şi şoptească „ieşiţi din el”. Chiar dacă ei ne întreabă, noi să nu vorbim prea categoric; ci să spunem: Acum, dragul meu frate (sau soră), dacă ai auzit Vocea lui Dumnezeu, dacă îţi dai seama că diferitele denominaţii sunt în eroare, în mod evident vei vedea care este datoria ta. Odată ai spus că eşti de-al lor; dacă acum vezi că nu eşti de-al lor, ar trebui să le-o spui. Dar când vei vedea şi când vei auzi, nu altul trebuie să-ţi spună. Dacă, atunci când ai auzit şi ai crezut Adevărul vei rămâne în Babilon, vei fi părtaş la păcatele lui şi mai vinovat decât unul mediu dintre ei. Când vei putea auzi tu însuţi această Voce — această Voce care-ţi va arăta ce este corect şi greşit, Adevăr şi eroare — fără îndoială vei avea tăria să „ieşi din el”.

Atitudinea Babilonului faţă de adevăr

Dar cei care aud Vocea Adevărului prezent şi ascultă chemarea să iasă din Babilon, sunt de obicei supuşi persecuţiei. În zilele Domnului nostru, când credincioşii erau dintre evrei, unii erau scoşi afară din sinagogi. Ne amintim un exemplu special din timpul misiunii Domnului nostru. Un om care se născuse orb a cerut să i se redea vederea; şi când i s-a plâns lui Isus, conducătorii sinagogii l-au dat afară (Ioan 9:22, 34). Acelaşi spirit, aceeaşi situaţie se pare că a urmat cu apostolii.

Tot timpul Veacurilor Întunecate cei care au fost credincioşi Luminii au fost ţinuţi în afara bisericilor. Crezurile şi practicile bisericii au fost bariere pentru conştiinţă, ca să-i ţină pe purtătorii Luminii afară; cei credincioşi Adevărului au fost excomunicaţi sau daţi la moarte ca eretici. Această stare a continuat într-o oarecare măsură chiar şi după Reformă. Servetus, un frate creştin, a cărui moarte îngrozitoare prin ardere pe rug a fost cauzată de Calvin, este un caz la obiect. Isus a spus: „Vă vor da afară din sinagogi; da, vine timpul când oricine vă va omorî va crede că face voia lui Dumnezeu”. Executarea lui Servetus a fost un exemplu de împlinire literală a cuvintelor Domnului nostru.

Cei care conduceau sinagogile nu erau întotdeauna oameni răi, ci erau greşiţi. Aşa a fost cu Saul din Tars când i-a pus pe creştini în închisoare şi a aprobat moartea sf. Ştefan. Aşa este şi cu bisericile din zilele noastre când cineva devine luminat şi îşi lasă lumina să strălucească. Acest lucru este adevărat, cum a fost întotdeauna; şi anume, „Întunericul urăşte lumina”. Ei spun: Dacă stai cu noi nu vei prezenta aceste lucruri. Astfel că cei care sunt loiali lui Dumnezeu sunt astfel forţaţi să părăsească sinagogile; într-adevăr, cei loiali sunt acum chemaţi „să iasă”.

„Fraţii voştri care vă urăsc”

Dar zilele noastre au o caracteristică pe care alte zile nu au avut-o. Planul divin este acum atât de frumos încât putem vedea că alţii sunt în întuneric, şi această Voce îmbolditoare a Adevărului este Vocea lui Dumnezeu, Vocea conştiinţei, Vocea iluminării, chemând-ne afară din Babilon, care prezintă într-o lumină falsă pe Dumnezeu, caracterul Său, planul şi Cuvântul Său. Noi nu ştim, dar ei pot merge până la extremă în zilele noastre — să ucidă din punct de vedere social, eclesiastic, poate fizic. Aproape toate persecuţiile care au venit asupra poporului lui Dumnezeu au venit de la creştinii pretinşi, de la semenii credincioşi. „Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din cauza Numelui Meu: Domnul să fie slăvit şi să vă vedem bucuria! Dar ei vor rămâne de ruşine!” Isaia 66:5.

Noi ne bucurăm că într-o zi, nu peste multă vreme, credem noi, aceştia îşi vor vedea greşeala. În loc să simţim că ne-am răzbuna împotriva duşmanilor noştri, ar trebui să avem simpatie — nu cu ei, ci pentru ei. Ar trebui să ne dăm seama că la fel este cu ei cum a fost cu evreii de pe vremea Domnului: acei evrei şi conducătorii lor nu ştiau ce fac, altfel s-ar fi ruşinat. Şi se vor ruşina când vor învia şi îşi vor da seama de ceea ce au făcut — după cum Saul din Tars s-a ruşinat când şi-a dat seama ce făcuse. Şi aşa este şi cu cei orbi de astăzi: „Unii vor învia la ruşine şi ocară veşnică”. Această ocară va ţine până când va fi o căinţă potrivită pentru partea lor în persecuţiile Domnului şi ale credincioşilor Săi.

Suma de cunoştinţă necesară

Desigur că noi apreciem foarte mult valoarea cunoştinţei, dar ne amintim şi adevărul declaraţiei sf. Pavel, că „cunoştinţa îsingurăş îngâmfă, pe când dragostea zideşte”. Totuşi cunoştinţa este necesară pentru creşterea în har. Numai când înţelegem frumuseţea caracterului divin putem să-L apreciem pe Dumnezeul nostru. De aceea ne bucurăm că El ridică vălul şi Se dezvăluie tot mai mult ochilor înţelegerii noastre.

Putem vedea că nu toţi au aceeaşi capacitate mintală. Unii pot primi o măsură mare de Adevăr, pe când alţii pot asimila doar puţin. Nimeni nu are nevoie de mai multă cunoştinţă decât este capabil să primească. Dumnezeu judecă pe poporul Său potrivit asemănării în caracter cu fiul Său, Domnul nostru, nu potrivit cu ceea ce ştiu ei. Deşi cunoştinţa este foarte importantă, foarte necesară, totuşi nimeni nu are monopolul înţelegerii — nimeni nu are cunoştinţă perfectă în viaţa actuală; şi dacă destinul nostru etern ar depinde de cunoştinţă, nici unul n-am reuşi. Cu toate acestea, credem că toţi cei care sunt ai Domnului vor fi ((932)) aduşi în atingere cu Adevărul prezent şi vor fi judecaţi de el. Cei care obţin cunoştinţa şi apoi arată o dispoziţie de a se retrage de la responsabilitatea legată de ea, sau de a nega Adevărul sau a trăi neevlavios după ce au văzut Lumina, îşi demonstrează astfel nevrednicia.

Apostolul, vorbindu-le credincioşilor în Cristos, spune: „Voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii”. El vrea să sugereze că adevăratul popor al Domnului va ajunge la o cunoştinţă a Adevărului. Aceasta nu înseamnă în mod necesar tot Adevărul, dar destul pentru a sfinţi. Unul cu putere intelectuală mare ar cere şi ar putea asimila o mare măsură de cunoştinţă; unul cu capacitate mintală mică ar avea nevoie de mai puţină.

Există anumite principii de bază pe care poporul Domnului le-a înţeles în toate timpurile; de exemplu, că există doar un Dumnezeu. Chiar şi cei care susţin doctrina „treimii” declară că există doar un singur Dumnezeu. Astfel ei au o măsură de Adevăr, deşi se contrazic. La fel este în privinţa pedepsei pentru păcat. Strămoşii noştri au dorit să fie drepţi când s-au gândit la chinul veşnic ca pedeapsă pentru păcat; şi l-au numit pedeapsă dreaptă în străduinţa lor de a fi drepţi. Dar cu aceste principii de bază este amestecată o mare măsură de eroare. Întreaga lume este sub înşelare; şi noi care acum ne trezim suntem cu adevărat surprinşi să vedem cât de puţin am ştiut de fapt — cât de ignoranţi am fost în privinţa unor mesaje preţioase pe care ni le-a dat Dumnezeu.

„Plânsul şi scrâşnirea dinţilor”

Dar după cum noi am fost copii ai lui Dumnezeu înainte de a primi o cunoştinţă deplină, tot aşa credem că este posibil ca şi alţii să fie copii ai lui Dumnezeu fără a avea cunoştinţă deplină. Trăim în Secerişul Veacului Evanghelic, când Dumnezeu face ca această cunoştinţă a Adevărului să înconjoare Pământul. În acelaşi timp Adversarul face tot ce poate să împiedice pe oameni să studieze Mesajul divin — ridicând un nor de praf al defăimării ca să orbească ochii celor imprudenţi.

Fiindcă credem că există copii ai lui Dumnezeu care încearcă să trăiască cu coji şi cu laptele smântânit al tradiţiei umane — fraţi în Cristos care flămânzesc după hrana curată oferită în Cuvântul lui Dumnezeu — noi încercăm să ajungem la ei şi să-i ajutăm. Altfel am abandona toate eforturile speciale de propagandă; pentru că noi ştim că imediat ce Împărăţia Mesianică va fi fost stabilită, condiţiile vor fi favorabile pentru toţi ca să vină la cunoştinţa Adevărului aşa cum este conţinut în Biblie.

Zilele care sunt aproape asupra noastră vor aduce cu siguranţă „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” pentru mulţi din poporul Domnului; căci oricine apără eroarea va fi în opoziţie cu Dumnezeu. Ei sunt pe cale să intre în marele Timp de Strâmtorare şi numai din vina lor. Unii dintre noi am auzit Vocea lui Dumnezeu devreme în Seceriş şi prin urmare am avut responsabilitate mai devreme; alţii au auzit mai târziu. Unii aud acum despre păcatele Babilonului — că aceste păcate sunt pe cale de a fi pedepsite şi că ei ar trebui să iasă şi să fie de partea lui Dumnezeu, dacă doresc să aibă favoarea divină. Dorinţa de a vesti mai departe acest Mesaj actual ne-a condus la realizarea Fotodramei Creaţiei — pentru ca acei care nu citesc să poată vedea. În măsura în care ea ajută pe fiecare dintre copiii lui Dumnezeu încă legaţi să-şi recunoască responsabilitatea proprie, în acea măsură ea reprezintă Vocea lui Dumnezeu, spunându-le care este datoria lor actuală ca creştini.

„Când Mă auzi că am sosit, poţi să te ridici,
Cu bucuria inimii izvorându-ţi în ochi?
Poţi ieşi să Mă întâmpini oricare ar fi preţul,
Chiar dacă vii pe valurile înfuriate ale mării?
„Când Eu te chem, poţi să te întorci şi cu bucurie
să ieşi
Din casa copilăriei tale, de la prietenii inimii tale?
Fără nimic, doar în baza promisiunii Mele,
Poţi să te întinzi şi să mori — departe de iubirea lor?”
„Da, vom lua Crucea şi cu credinţă Te vom urma,
Şi ca să-Ţi fim ucenici vom purta ruşinea Ta.
Binecuvântat Mântuitor, după curaj spre Tine
vom zbura;
Căci să ne dai abundentă rezervă de har, ai făcut
făgăduinţa.”