LUCRĂTORI ÎN VIE
Mat. 20:1-16
„Căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” Matei 5:45.
R 5473 W. T. 1 iunie 1914 (pag. 171-172)
Această pildă este greu de interpretat aşa încât toate aspectele ei să-şi găsească împlinirea. Marele Învăţător a dat-o ca pildă a Împărăţiei; prin urmare ştim că se aplică la experienţele Bisericii în timpul acestui Veac Evanghelic. Dacă ar fi să aplicăm diferitele intervale de timp menţionate la diferite epoci din acest Veac, am întâmpina dificultăţi; căci apostolii şi alţii, chemaţi devreme în acest Veac, nu au trăit şi nu au muncit de-a lungul întregii perioade. Iarăşi, dacă am aplica-o aşa, ne-am confrunta cu afirmaţia că numai cei de la începutul Veacului au avut o promisiune clară în privinţa răsplăţii — că toţi ceilalţi au avut numai asigurarea că vor primi ceea ce li se cuvine.
Altă dificultate pe care am întâlni-o în interpretarea pildei este cum să aplicăm murmurarea celor care au fost chemaţi primii şi răsplătiţi ultimii. Alte Scripturi ne arată că apostolii şi alţii, chemaţi primii în Veacul Evanghelic, vor avea schimbarea învierii lor înaintea celor care vor fi în viaţă la a doua Venire a lui Cristos. Sf. Pavel declară că morţii în Cristos vor învia întâi, şi apoi aceia dintre noi care suntem în viaţă vom fi schimbaţi. Mai mult, ar fi de neconceput ca apostolii şi alţii din Biserica timpurie să murmure la răsplata care le va fi dată.
Toate aceste dificultăţi trebuie avute în minte când încercăm să găsim o soluţie la această pildă care să se potrivească cu experienţele Bisericii în ansamblul ei în timpul Veacului Evanghelic.
Dacă încercăm să aplicăm pilda la experienţele individuale ale poporului lui Dumnezeu, avem de asemenea dificultăţi. Aplicând-o astfel, am putea spune că acei care încep o viaţă creştină devreme şi sunt găsiţi credincioşi în serviciul Domnului la apusul vieţii, ar fi cei chemaţi primii şi cărora lea fost promisă răsplata. Alţii care vin mai târziu şi care servesc cauza Domnului numai cu o parte din timpul, puterea şi talentul lor, ar corespunde cu cei care au fost chemaţi mai târziu — unii chiar în ceasul al unsprezecelea. Dacă interpretăm pilda că vrea să spună că toţi aceştia vor primi o răsplată asemănătoare indiferent de timpul petrecut în serviciul Învăţătorului, am avea totuşi dificultate cu faptul că acei chemaţi cel mai devreme au murmurat, s-au plâns, au fost nemulţumiţi.
Dimpotrivă, suntem convinşi că, în mod sigur, oricine ar murmura împotriva voinţei Domnului şi a aranjamentelor Sale drepte şi iubitoare pentru poporul Său, nu va obţine niciodată răsplata Împărăţiei dincolo de văl. Putem fi siguri că oricine primeşte de la Învăţătorul calificativul „Bine, servitor bun” şi schimbarea învierii, va fi departe de a murmura. Ei se vor bucura şi se vor veseli, şi se vor simţi mai mult decât răsplătiţi pentru fiecare mic serviciu şi sacrificiu. Cum putem deci aplica această pildă în mod consecvent, în armonie cu învăţăturile altor Scripturi privitoare la răsplata clasei Împărăţiei? Ne putem gândi numai la un mod, şi anume să aplicăm pilda în întregime la ((935)) experienţele vieţii prezente a clasei Împărăţiei, în special ale celor care trăiesc la sfârşitul acestui Veac Evanghelic.
În parte aplicabilă la evrei
Timp de o mie şase sute de ani şi mai bine evreii au aşteptat prima Venire a lui Mesia şi ocaziile binecuvântate care vor veni atunci. Când Isus Şia început misiunea, El a propovăduit, „Împărăţia cerurilor s-a apropiat”, şi a dat evreilor privilegiul de a intra în ea. Acel privilegiu a fost un „dinar,” sau o răsplată pentru străduinţa lor credincioasă de a ţine Legea toată viaţa. Dar când a fost dată oferta Împărăţiei, unii vameşi şi păcătoşi au fost atraşi — unii care înainte neglijaseră serviciul lui Dumnezeu şi lucrarea în vie. Aceşti lucrători noi au fost primiţi de Domnul Isus şi li s-a dat ocazia să devină ucenicii Lui.
Privilegiul uceniciei a fost dinarul sau răsplata. Cărturarii şi fariseii, care fuseseră credincioşi Domnului Dumnezeu toată viaţa lor, au considerat că ei ar fi trebuit să aibă o oarecare întâietate sau prioritate faţă de vameşi şi păcătoşi; şi ei au murmurat la toate aranjamentele ca fiind incorecte, care nu le dădeau lor primele ocazii ale Împărăţiei. Dacă vameşii şi păcătoşii urmau să obţină privilegiul binecuvântat al uceniciei cu Mesia, atunci desigur, gândeau ei, lor li se va da o favoare încă şi mai mare. Ei au murmurat că Isus i-a primit pe vameşi şi pe păcătoşi şi a mâncat cu ei.
Una dintre pildele Învăţătorului a fost destinată ca o mustrare specială pentru farisei pe această linie. Fiul risipitor a reprezentat o clasă dintre evrei care nu trăiau la înălţimea privilegiilor lor, iar fratele mai mare a reprezentat pe aceia care au căutat continuu să fie în mod serios şi activ angajaţi în lucrarea Tatălui. Când unii din această clasă risipitoare au primit Mesajul Iubirii lui Dumnezeu de pe buzele lui Isus şi ale ucenicilor Lui, şi s-au întors la Casa Tatălui şi au fost trataţi cu îndurare şi li s-a dat acelaşi privilegiu de a fi fii ca şi acelora care nu se rătăciseră, ci lucraseră cu credincioşie, clasa fratelui mai mare a fost ofensată. Ei au murmurat şi au refuzat să participe la ospăţ. Astfel au existat unii care au fost primii în ceea ce priveşte ocazia dar ultimii în ceea ce priveşte binecuvântarea, şi alţii care au fost ultimii şi cei mai mici au găsit ocazia de a primi binecuvântarea divină mai devreme şi mai eficient.
Aplicabilă şi la creştini
Lecţia generală a pildei ar părea să fie aceea că noi ar trebui să apreciem faptul că orice are Dumnezeu să ne ofere este un dar. Ar trebui să intrăm în serviciul Lui cu loialitate iubitoare faţă de principiu, faţă de dreptate. Dacă am servit mai mulţi ani, acel privilegiu al serviciului ar trebui preţuit; şi interesul nostru în cauza Domnului ar trebui să ne facă fericiţi. Dintr-un astfel de punct de vedere al aprecierii privilegiului de serviciu, noi ar trebui să fim bucuroşi să vedem lucrarea Domnului continuată, bucuroşi să vedem că şi alţii intră în serviciu şi bucuroşi să-i vedem că primesc aceeaşi răsplată pe care o sperăm pentru noi. Numai cei care au un astfel de spirit larg, o astfel de apreciere a privilegiilor viei, o astfel de simpatie pentru „atât de mulţi câţi va chema Domnul Dumnezeu” — numai aceia vor fi potriviţi pentru Împărăţia propriu-zisă, pregătiţi pentru a primi privilegiile speciale ale cunoştinţei şi ocaziei când Împărăţia va fi gata să fie anunţată.
După cum împărăţia tipică a fost oferită evreilor din timpul lui Isus, şi după cum cei care au fost mai noi în serviciul divin au primit aceleaşi ocazii pentru o parte în Împărăţie cu cei care au fost angajaţi de mult timp, aşa se pare că trebuie să fie şi la sfârşit sau în timpul Secerişului, la sfârşitul acestui Veac Evanghelic. Cei care au căutat toată viaţa lor să fie credincioşi Domnului şi să servească cauzei Sale ar trebui să-şi amintească faptul că ei au avut privilegiu şi binecuvântare cu atât mai mare. Dacă unii vor intra în serviciul divin mai târziu, ei trebuie să fie primiţi cu bucurie ca servitori împreună cu ei.
Într-adevăr, toţi cei care sunt servitori, conform Cuvântului Domnului, ar trebui să-L roage pe Stăpân să trimită şi alţi lucrători în vie, în loc să fie invidioşi pe alţii care ar putea veni. Şi deoarece acum vine o cunoştinţă mai mare a Adevărului prezent ca o răsplată pentru toţi cei care lucrează în via Domnului, să nu fim surprinşi dacă aceasta va fi distribuită în mod egal acelora care au venit recent şi acelora care sunt de mult timp în serviciul Stăpânului.
Mai degrabă să ne bucurăm în căile Domnului. Să nu ni se supere inimile din cauza îndurării Lui faţă de aceia care au intrat în serviciu tocmai în timpul celui de-al unsprezecelea ceas. Oare nu sunt ei fraţi? Sub condiţiile Regulii de Aur n-ar trebui noi să dorim ca şi ei să aibă aceleaşi binecuvântări de care ne bucurăm noi? Orice înălţare din partea celor care sunt de mai mult timp în serviciul Domnului — orice sentiment din partea acestora că ei trebuie să aibă mai multe manifestări ale favorii Domnului acum — este evident greşită. Domnul vrea ca noi să fim mai mult asemenea Lui. Şi aceasta este sugestia acelora care au ales Textul de Bază pentru această lecţie. Fiţi asemenea Tatălui vostru; căci El este bun cu cei nerecunoscători. „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” Mat. 5:45.
Lecţii din textul de bază
Noi învăţăm tot mai mult că într-un sens foarte larg şi important strămoşii noştri din timpul Veacurilor Întuncate au pierdut concepţia corectă a caracterului lui Dumnezeu şi a planului Său pentru mântuirea omului. În loc să-L înfăţişeze în crezuri ca fiind iubitor şi îndurător, ei L-au înfăţişat în culori total diferite. Crezurile Veacurilor Întunecate, care ne-au fost transmise nouă, ne-au dat vederi colorate şi deformate ale învăţăturilor Bibliei. ((936)) Numai în anii recenţi au început cei care studiază Biblia să discearnă acest fapt. Aproape toţi oamenii inteligenţi au înlăturat acum crezurile ca fiind iraţionale în orientarea generală a învăţăturii lor — în reprezentarea lor că Dumnezeu Şi-a propus de la început un iad de foc şi de tortură veşnică pentru aproape toate creaturile Sale umane, numărând mii de milioane, şi un Paradis de fericire numai pentru o mână de sfinţi, câţiva aleşi.
Dar vai, în timp ce noi ne dădeam seama de rătăcirea crezurilor noastre şi le înlăturam, mulţi dintre noi n-am reuşit să observăm cât de diferite sunt învăţăturile lor de învăţăturile Bibliei! Dar acum Biblia este căutată din nou. Ochelarii coloraţi ai crezurilor care ne-au distorsionat vederea sunt sfărâmaţi în bucăţi. Noi învăţăm să citim Biblia în lumina ei clară şi proporţional primim binecuvântare.
Observaţi de exemplu acest text: „ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Fratele Calvin, Bloody Mary (în traducere „Maria cea sângeroasă — Maria Tudor, regina Angliei între 1552-1558 — n. t.)şi alte mii din aceştia în timpul Veacurilor Întunecate au comis atrocităţi oribile în numele religiei, în numele lui Isus, în numele Tatălui, gândind că îl imită pe Dumnezeu, că sunt asemenea Tatălui lor din cer. Dar vai, ei nu L-au cunoscut corect! Ei au urmat ilustraţii făcute de demoni care-L reprezintă pe Dumnezeul Cel Atotputernic, plin de har, Tatăl îndurărilor, ca foarte diavolesc în planurile şi aranjamentele Sale pentru creaturile umane. Acum vedem ce a vrut Isus să spună când a zis: „Ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Acum includem restul afirmaţiei: „Căci El este bun cu cei mulţumitori” şi „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.
Doi dintre cei mai nobili ucenici ai lui Isus au prins gândul greşit, chiar dacă au fost un timp în mod personal prezenţi cu Învăţătorul. Cu cât mai mult ar trebui să-i scuzăm pe cei care, în timpul unei lungi perioade de creare energică a crezurilor şi de neglijare a studiului Bibliei, au pierdut orice înţelegere corectă a caracterului divin!
Cei doi ucenici la care ne-am referit au fost Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei. Când Domnul şi ucenicii Săi au rămas fără hrană, Iacov şi Ioan s-au dus într-o cetate din Samaria să cumpere pâine. Samaritenii au întrebat de ce Isus nu venea în cetatea lor pentru a vindeca pe bolnavii samariteni ca şi pe evrei. Când au aflat că misiunea Lui la acel timp era exclusiv pentru evrei, ei s-au supărat şi au spus: Atunci cumpăraţi pâine de la evrei; noi nu vă vom vinde nimic. Atunci Iacov şi Ioan indignaţi că Învăţătorul lor, moştenitorul tuturor lucrurilor, era astfel dezonorat, au cerut permisiunea lui Isus să ceară foc din cer peste samariteni ca să le ardă cetatea. Aceşti ucenici gândeau că ei au spiritul lui Dumnezeu. Dar Isus a spus: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi; căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”.
Şi dacă aceşti doi ucenici dragi au avut nevoie să fie corectaţi — au avut nevoie să li se arate că aveau un spirit greşit dorind să distrugă pe samariteni — cu cât mai potrivită ar fi dojana lui Isus pentru cei care în numele lui Dumnezeu ar destina pe toţi împotrivitorii lor la o eternitate de tortură!
Dar aşa am fost unii dintre noi, în ignoranţa noastră, în superstiţia noastră, în beţia cu crezul nostru — ca rezultat al băutului din vinul doctrinei false (Apoc. 17:1-5; 18:3). Mulţumim lui Dumnezeu pentru eliberare! Lăudat fie numele Lui pentru vederile mai sănătoase care ajung la poporul Lui! Zorile Dimineţii noii Dispensaţii aduc iluminare. Soarele Dreptăţii se ridică; stafiile trecutului se risipesc la ivirea razelor luminătoare. „Spuneţi lumii întregi aceste veşti binecuvântate!”
Caracterul glorios al Dumnezeului nostru
Acum când citim Textul nostru de Bază, vedem că ne spune că Dumnezeul nostru este îndurător, iubitor, milos, bun, chiar şi faţă de cei nemulţumitori, de cei nedrepţi, chiar şi faţă de cei păcătoşi, astfel că noi ar trebui să fim blânzi, generoşi, iubitori, ar trebui să facem bine la toţi oamenii când avem ocazia şi în special la cei din Casa Credinţei. Această viziune a lui Dumnezeu atrage inimile noastre; şi cu cât Îl studiem mai mult pe acest Dumnezeu al Iubirii, cu atât ne dăm seama mai mult că El este singurul Dumnezeu iubitor şi adevărat, şi că toate concepţiile noastre greşite anterioare au fost nereale, neiubitoare, neadevărate — dumnezei fabricaţi de noi — şi cu atât vedem mai mult că ţările civilizate şi-au creat idoli crezuri cu condei, tipar, cerneală şi hârtie, mai oribili decât oricare alţii făcuţi vreodată de păgâni din fier, piatră, bronz sau lut.
„Cum gândeşte omul în inima lui, aşa este el.” Dacă idealul inimii sale, Dumnezeul la care se închină este crud, răzbunător, plin de ură, diavolesc, ar fi un miracol dacă acel bărbat sau femeie care s-ar închina unei astfel de divinităţi false n-ar deveni, mai mult sau mai puţin, contaminaţi şi n-ar fi conduşi, mai mult sau mai puţin, la o gândire greşită şi la o purtare greşită. Dar când avem în faţa ochilor minţii pe Dumnezeul cel iubitor şi adevărat ca ideal, ne schimbăm şi ne transformăm tot mai mult zi de zi în timp ce discernem caracterul îndurător al Creatorului nostru. În mod inconştient copiem acest ideal înalt, şi tot mai mult suntem transformaţi prin înnoirea minţii noastre şi tot mai mult dovedim voia cea bună, plăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu în viaţa noastră zilnică.
Să ţinem tare de ceea ce este bun — Cuvântul sigur al lui Dumnezeu. Să îndepărtăm teoriile omeneşti ale Veacurilor Întunecate, care ne-au ((937)) prezentat în mare măsură în lumină falsă Mesajul divin. Astfel vom da atenţie cuvintelor Învăţătorului: „Veţi cunoaşte Adevărul, şi Adevărul vă va face liberi”.
„Cine se-ncrede în acest Cuvânt are dulcea speranţă a vieţii,
Sfârşitul confuziei, al erorii şi al certei.
El harul său împarte sufletului ce caută Adevărul,
Care umil se supune stăpânirii lui drepte.”