Bine Intenţionaţi, Dar Pun Piedici – VDM 13.5

BINE INTENŢIONAŢI, DAR PUN PIEDICI

R 5474 W. T. 1 iunie 1914 (pag. 168-169)

Suntem siguri că toţi din poporul Domnului au numai cele mai bune motive. Cum ar putea ei să nu aibă motive bune şi totuşi să fie recunoscuţi de Domnul? Se poate ca egoismul să se strecoare şi să se afirme într-o oarecare măsură fără să fie observat de Noua Creatură; dar când este observat, el trebuie stăpânit, înjosit şi distrus. Întregul curs al urmaşilor Domnului este unul de experienţă în privinţa imperfecţiunilor personale ale minţii şi ale corpului, şi în privinţa înţelegerii potrivite a cuvintelor şi a purtării altora.

Avem două puncte pe care dorim să le aducem în atenţia acelor fraţi care au de-a face cu vorbirea publică, prezentări, servicii funerare etc. Trebuie înţeles că sugestiile şi criticile noastre sunt făcute cu intenţia de a fi folositoare fraţilor respectivi şi Cauzei pe care tuturor ne place s-o servim.

(1) Suntem informaţi că, atunci când servesc la înmormântări, unii dintre fraţi, nerăbdători să spună Vestea Bună în ceea ce priveşte moartea şi plata păcatului asupra rasei noastre, şi răscumpărarea şi învierea ca eliberare de pedeapsă, sunt în pericol de a merge la extreme. Uneori predică prea lung — încercând să spună mai mult decât este potrivit la o astfel de ocazie. Alteori sunt atât de concentraţi în prezentarea Mesajului Evangheliei şi a explicaţiei Bibliei cu privire la moarte, încât uită să spună un cuvânt de mângâiere membrilor îndoliaţi ai familiei decedatului sau să facă unele referiri la cel decedat, la caracterul lui, la zelul lui pentru Dumnezeu, la devotarea lui faţă de Biblie — sau alte cuvinte de apreciere care să mângâie familia îndoliată.

Noi nu vrem să sugerăm în nici un sens că predicile de înmormântare obişnuite, care sunt în întregime laudative şi nu dau nici o atenţie învăţăturii Bibliei cu privire la moarte, sunt corecte. Vrem doar să sugerăm că o cale moderată este una înţeleaptă, care aduce o explicaţie a unei părţi din Planul divin şi care face ceva referire la decedat şi la familia lui etc.

(2) Mare grijă trebuie exercitată în alegerea unui frate care să facă prezentarea unui vorbitor public. Cu mult mai bine este să nu fie nici o prezentare decât să se facă una greşită. Persoana care gândeşte că acea ocazie este potrivită pentru a se scoate pe sine în relief, elocvenţa sa, cunoştinţa sa despre Biblie etc., nu trebuie să fie însărcinată cu nici o lucrare de prezentare. Persoana care consideră că are ocazia să spună tot ce ştie despre Planul divin şi să informeze pe ascultători dinainte ce intenţionează să le spună vorbitorul, este la fel de nelalocul ei ca şi persoana care, fiind invitată să facă o rugăciune de deschidere, o lungeşte făcând din ea un discurs, pierde timp valoros şi dezgustă pe toată lumea cu lipsa lui de bună-cuviinţă. Persoana care prezintă pe vorbitor poate face mai multă pagubă în două minute decât poate repara vorbitorul în două ore.

Umilinţa, modestia şi exprimarea pe scurt sunt calităţi importante oriunde, dar sunt în mod special potrivite la cei care prezintă pe un vorbitor, fie la o întrunire de extindere a Adunării, la o Adunare de peregrini sau la altele.

La o astfel de ocazie, cel care conduce în rugăciune trebuie să facă numai o invocare. Ascultătorii nu s-au adunat să-l audă pe el rugându-se, ci să audă vorbirea. Invocarea lui ar trebui să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru privilegiile acelui ceas, pentru libertatea acordată în zilele noastre, pentru dorinţa inimii de a cunoaşte Adevărul şi pentru o Biblie deschisă. Ar trebui cerută de la Domnul binecuvântarea divină peste adunare — peste ascultători şi peste vorbitor, ca numele Domnului să poată fi slăvit, pentru ca Adevărul să progreseze şi toţi cei care iubesc dreptatea să fie binecuvântaţi.

Prezentarea trebuie să fie şi ea scurtă. Nu trebuie să se spună, „Vorbitorul vă va spune ceea ce credem noi”, ca şi cum s-ar face distincţie între ascultători şi micul grup dintre ascultători care pretind a fi învăţători. Cu mai mare umilinţă ar trebui să fie ceva cam aşa: „Am privilegiul şi onoarea de a-l prezenta pe vorbitorul din această după-amiază. El vine la noi sub auspiciile Asociaţei Internaţionale a Studenţilor Bibliei, aducând, credem noi, un Mesaj din Cuvântul lui Dumnezeu. Avem încredere că acesta va fi convingător, încurajator, de ajutor. Să-l ascultăm fără prejudecată, amintindu-ne cuvintele Învăţătorului că trebuie să fim sfinţiţi prin Adevăr şi Cuvântul Său este Adevărul. Să ne bucurăm deci, în măsura în care Cuvântul Domnului va fi auzit cu urechile inimii. Vă prezint acum pe ___________, al cărui subiect cu această ocazie este _____________”.