SLUJIREA NOASTRĂ ÎNŢELEAPTĂ

„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă.” Rom. 12:1.

R 5422 W. T. 15 martie 1914 (pag. 86-88)

Acest îndemn al sf. Pavel se bazează pe declaraţiile precedente din capitolul 11 al aceleiaşi epistole, după cum se vede din cuvântul de legătură dar — datorită acelor lucruri spuse în acel capitol. Capitolul 11 ne spune atât despre îndurările lui Dumnezeu faţă de Israelul Natural, cât şi faţă de Israelul Spiritual — nu faţă de lume. Dar capitolul 10 arată în formă dezvoltată îndurările lui Dumnezeu faţă de toate creaturile. În această epistolă apostolul se adresează celor care fuseseră neamuri. În vederea acestor îndurări ale lui Dumnezeu (Planul Său de Mântuire şi chemarea unora dintre neamuri ca să ia locurile în Corpul lui Cristos, pierdute de Israelul Natural), sf. Pavel îndeamnă pe ascultătorii săi să-şi aducă corpurile ca jertfe vii, sfinte şi plăcute.

În mod natural se ridică întrebarea: Cui i se adresează apostolul? Evident el foloseşte aceste cuvinte ca un îndemn, nu pentru lume, ci pentru cei care cred. Introducerea acestei epistole arată că a fost scrisă celor deja consacraţi. Dar evident, unii care erau asociaţi cu biserica din Roma nu făcuseră consacrarea încă. Unii care credeau, care ajunseseră la o cunoştinţă de Domnul şi socotiseră preţul sacrificiului de sine, dar care nu se predaseră pe deplin Domnului, puteau deveni încă fraţi în Adevăr în sens deplin. Cuvintele apostolului s-ar aplica în egală măsură ambelor clase — celor careşi prezentaseră trupurile jertfe vii şi celor care se gândeau să facă astfel. Ar fi fost exact la fel de potrivit să spună, fraţilor, voi care v-aţi predat deja Domnului, vă îndemn să vă îndepliniţi Angajamentul de Consacrare; căci trupurile voastre sunt sfinte şi plăcute lui Dumnezeu.

Tatăl ceresc nu forţează niciodată pe nimeni; dar le spune că este dispus să accepte sacrificiile şi că acum este timpul potrivit să le prezinte. El prezintă faptul că negarea de sine şi sacrificiul sunt singurii termeni pe baza cărora poate cineva să intre în părtăşie cu El. Dar nicăieri nu îndeamnă sau nu porunceşte cuiva să facă deplină consacrare. A face astfel ar fi să schimbe situaţia de la sacrificiu la obligaţie; şi însăşi ideea de sacrificiu este în opoziţie cu cererea.

Termenii uceniciei

Cel mai bun exemplu pentru noi despre ceea ce trebuie să facem este arătat de Domnul nostru şi de apostoli, membrii principali ai familiei regale a lui Dumnezeu. Domnul nostru n-a căutat să prindă în capcană pe cineva pentru serviciul Său — cum vedem că se face astăzi. Dimpotrivă, El a procedat în mod distins şi nobil. El a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi”. Acesta este un apel la raţiune. Dacă găsiţi că sunteţi bolnavi de păcat, veniţi la Mine — Eu am voinţa şi calea de a vă ajuta să veniţi la Tatăl.

Când vorbea cu tânărul conducător al sinagogii, Domnul nostru a prezentat termenii uceniciei. El nu a spus: Nu-i nimic, n-o lua prea în serios. Dimpotrivă, a declarat exact care sunt termenii consacrării. Nimeni n-ar putea fi ucenicul Său decât dacă ar preda tot. Acestui tânăr bogat Domnul nostru i-a arătat că în pofida moralităţii lui exista o nepotrivire. El avea bogăţie şi trebuia să o folosească spre slava Domnului. Nu trebuia să fie egoist, altfel nu putea să fie ucenicul lui Cristos.

Tânărul putea spune: Am nişte copii pentru care trebuie să fac pregătiri. Dar Domnul a spus: Dă tot ce ai lui Dumnezeu. Un părinte îşi poate consacra copiii, în ceea ce-l priveşte pe el. Domnul ((1026)) nu cere nimănui să facă ceea ce nu poate face. Dar El a spus: „Vino şi urmează-Mă, luându-ţi crucea”, dacă vrei să fii ucenicul Meu. Marcu 10:21.

Iarăşi Domnul nostru a spus: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62). Noi ar trebui să hotărâm să folosim toate puterile noastre, sau altfel să stăm deoparte. Metoda Domnului trebuie să fie îndrumătorul nostru. Noi să nu încercăm să prindem pe cineva în capcană sau să recurgem la hocus-pocus pentru a convinge pe cineva. Să nu accentuăm ceea ce este de câştigat din punct de vedere material dacă devenim creştini. Să le spunem oamenilor că nu este altă cale de a veni în Cristos decât calea crucii. Nu putem ajunge la El în nici un alt mod. Este calea Domnului sau nici una. Trebuie să purtăm crucea aşa cum a purtat-o El. Credem că le facem mai mult bine oamenilor prezentând Mesajul, nu în mod nesigur, decât să încercăm să-i prindem în capcană. Totuşi, punând în faţa lor încercările şi crucea, să punem în faţa lor şi gloria care urmează.

Textul aplicat la consacraţi

Pentru cei care au făcut deja consacrarea, ideea ar fi: Voi aţi intrat în Legământ cu Dumnezeu ca să-L urmaţi pe Isus. V-aţi predat voinţa proprie. Amintiţi-vă că aceasta include corpul vostru muritor. Continuaţi lucrarea prezentării corpului — de a muri zilnic. Păstraţi în minte acest Legământ de Sacrifciu; căci nu este încă împlinit. Simpla făgăduinţă de a împlini un legământ nu este şi împlinirea lui.

Tatăl ne concepe de Spiritul sfânt şi ne dă marile privilegii care aparţin celor care au devenit Noi Creaturi în Cristos. Apoi depinde de noi să mergem înainte şi să ne dăm viaţa zilnic în serviciul Său. Ar fi potrivit, prin urmare, ca apostolul să le spună acestora: Daţi-vă viaţa zilnic. Amintiţi-vă că trebuie să sacrificaţi trupurile voastre în serviciul Domnului. Voi înşivă, ca vechi creaturi, ca fiinţe umane şi nu ca Noi Creaturi, sunteţi sacrificaţi. Sacrificiul vostru este viu în sensul că acest corp, în mod socotit ieşit din păcat, este sacrificat în mod continuu. Nu vă este dat să-l păstraţi sau să-l aveţi veşnic; ci este legământul şi privilegiul vostru să îndepliniţi sacrificiul cărnii voastre. De aceea vă îndemn să faceţi aceasta.

Textul aplicat la cei îndreptăţiţi de probă

Pentru cei a căror îndreptăţire n-a fost vitalizată, textul ar putea însemna: Sunteţi doritori să-L serviţi pe Dumnezeu. Acest lucru este indicat prin faptul că frecventaţi adunările Bisericii. Faptul că vă adunaţi cu sfinţii din această adunare înseamnă că iubiţi lucrurile sfinte — că doriţi să ştiţi voia lui Dumnezeu. Aşadar fraţilor, vă îndemn să faceţi o deplină consacrare a voastră lui Dumnezeu. Consideraţi corpul vostru ca sacrificiu viu — nu ca să vă sinucideţi şi să vă distrugeţi corpul, ci să consideraţi corpul vostru ca jertfă vie, zi de zi folosindu-vă puterea în serviciul Domnului.

Îndemnul „să aduceţi trupurile voastre” deci, ar părea să se aplice atât la cei consacraţi cât şi la cei care urmează pentru a-L cunoaşte pe Domnul. Următoarea declaraţie trebuie înţeleasă a fi în armonie — „sfântă, plăcută lui Dumnezeu”. Dacă această declaraţie este luată în legătură cu cei care sunt deja consacraţi, atunci apostolul spune: Această vitalizare a îndreptăţirii voastre pe care v-a acordato Domnul v-a făcut sfinţi. Şi fiindcă Domnul vă socoteşte sfinţi, iar voi înşivă cu totul plăcuţi Lui, trebuie să continuaţi să faceţi fapte bune — să completaţi lucrarea bună pe care aţi început-o. Sacrificiul fiind apreciat de Domnul ca fiind sfânt şi plăcut, rezultatele vor fi mari şi glorioase.

Acest îndemn, văzut din punctul de vedere al unuia care nu şi-a completat consacrarea, poate fi înţeles că înseamnă: Dacă faceţi acest pas al consacrării, amintiţi-vă că atunci meritul lui Cristos vă va fi atribuit şi că prin aranjamentul pe care El l-a făcut în Cristos, Dumnezeu este dispus să vă accepte.

Consacrarea spre moarte foarte înţeleaptă

Fiecare persoană care recunoaşte îndurările şi binecuvântările lui Dumnezeu, găseşte că este „o slujire înţeleaptă” să sacrifice lucrurile pământeşti pentru privilegiul preţios de a-L servi. Dacă pentru Isus a fost o slujire înţeleaptă să lase gloria cerească, să devină om şi să Se sacrifice până la moarte, atunci desigur şi pentru noi este foarte înţelept. Noi, fiind imperfecţi, avem foarte puţin de dat; şi când este o ocazie de a ne arăta aprecierea faţă de Tatăl ceresc, atunci să ne grăbim să o folosim.

Tatăl I-a făcut o propunere Domnului Isus şi nu se poate presupune că El ar sugera altceva decât o slujire înţeleaptă. Să-I fi cerut lui Isus săŞi sacrifice viaţa pentru omenire fără o răsplată a unei vieţi viitoare ar fi fost un lucru foarte iraţional. Tatăl a pus în faţa Răscumpărătorului o mare bucurie, care să fie recompensa ascultării Sale. Aşa este şi cu noi. Domnul nu ne invită să ne sacrificăm în prezent fără o răsplată din partea Lui. El ne spune că dacă facem aceasta, ne va face comoştenitori cu Fiul Său, participanţi cu El în bucuriile Împărăţiei.

Consacrarea nu este sfârşitul lucră

Termenul fraţi poate fi privit din două puncte de vedere diferite. Pe de o parte, îl putem aplica la cei care sunt în starea îndreptăţirii de perspectivă, într-o atitudine îndreptăţită a minţii, şi a căror îndreptăţire creşte cu fiecare pas făcut spre Dumnezeu. Pe de altă parte, s-ar referi la cei care au devenit fraţi în sensul cel mai deplin — care au făcut pasul consacrării şi a căror consacrare a fost acceptată de Tatăl prin Domnul Isus. La aceştia este o prezentare continuă, zilnică. În această dimineaţă ne-am prezentat înaintea Domnului şi am cerut binecuvântarea Sa asupra zilei. Este o prezentare zi de zi şi ceas de ceas. Este o predare constantă a noastră înşine, într-un fel şi în altul — o legănare zilnică a jertfei noastre înaintea Domnului. Aşa a fost cu Domnul nostru Isus. El nu numai că a făcut o deplină consacrare la început, ci zi de zi Şi-a dat viaţa, până când sacrificiul a fost completat la Calvar.

Ca cineva să facă o consacrare a timpului şi talentelor sale şi apoi să-şi reţină jertfele, i-ar asigura ((1027)) pierderea marelui premiu pentru care Tatăl l-a invitat să alerge. Mulţimea cea mare va fi formată din cei care şi-au prezentat trupurile, dar care au neglijat ocaziile de a-şi da viaţa — timpul, influenţa, banii lor, totul — în serviciul Domnului. Prin această neglijare îşi vor pierde locul pe Tron, privilegiul lor de a face parte din clasa Miresei. Mireasa va fi formată din cei care nu numai că şi-au prezentat trupurile la început, ci au continuat cu credincioşie acea prezentare până la moarte.

Constrânşi de îndurările lui Dumnezeu

Apostolul declară motivul pentru care să facem această prezentare a noastră, acesta fiind „îndurările lui Dumnezeu” — „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre”. Îndurările lui Dumnezeu sunt într-o anumită măsură peste tot. El trimite lumina Soarelui şi ploaia Sa peste cei răi ca şi peste cei buni. Timp de multe secole îndurările speciale ale lui Dumnezeu au fost acordate numai evreilor. Dar aranjamentul Planului lui Dumnezeu este astfel ca neamurile, ca şi evreii, să poată veni acum în favoarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a dărâmat zidul de despărţire de la mijloc prin Cristos, şi astfel a dat tuturor oamenilor o ocazie să se întoarcă la armonie cu El şi să-L aibă ca Tată al lor, Dătătorul lor de viaţă, şi prin Cristos să aibă parte de binecuvântările Lui.

Toţi aceia care văd şi aud şi ochii înţelegerii le sunt deschişi, să considere aceasta ca un motiv pentru o deplină consacrare, o deplină predare Domnului. Este cu adevărat o slujire foarte înţeleaptă, după cum arată apostolul; şi premiul pe care El îl ataşează de această problemă îl face nespus de atractiv şi de preţios. Ar fi foarte iraţional să acceptăm minunatele favoruri ale lui Dumnezeu şi apoi să neglijăm a trăi la înălţimea condiţiilor ataşate de ele. Dacă într-adevăr Îl credem pe Dumnezeu, dacă avem o credinţă potrivită în făgăduinţele Sale nespus de mari şi scumpe, vom satisface cu bucurie şi credincioşie cerinţele.

O doamnă ne-a spus recent: Tu pui mai mare accent pe o viaţă evlavioasă decât am pus noi în biserica noastră. Tu spui: „Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit”. Pui un accent special pe a crede. Da, am răspuns noi, acest cuvânt, crede, are o legătură foarte importantă cu toată chestiunea. Dacă ţi-am spune că dacă astăzi în drumul spre casă te-ai opri la o anumită casă, la un anumit număr, ai găsi într-un anumit colţ sub scări o punguţă, care ar conţine o comoară valoroasă care ar fi a ta — dacă ai crede cuvintele noastre ai merge şi ai lua punga. Dacă ai spune că ne-ai crede şi apoi ai merge cu totul în altă parte, am fi siguri că nu ne-ai crezut. Ceea ce ai făcut ar dovedi aceasta.

Acum Domnul ne-a oferit ocazia de a fi comoştenitori cu Isus Cristos Domnul nostru la „o moştenire nestricăcioasă şi nepătată şi care nu se poate veşteji”. Dacă credem aceasta, vom căuta să ştim exact care sunt condiţiile. Oricine crede cu adevărat va găsi că condiţiile sunt foarte uşoare în comparaţie cu marea răsplată. Dar dacă el nu depune cel mai mare efort ca să câştige acest mare premiu, va arăta că nu a crezut Mesajul; căci dacă recunoaşte oferta şi o crede, el va fi nerăbdător să pună deoparte orice greutate şi povară şi să alerge cu răbdare până la sfârşit ca să obţină cununa. Evrei 12:1, 2.

Caracterul complet al jertfei noastre

Este, prin urmare, o slujire înţeleaptă. Apostolul ne spune condiţiile. Toţi cei care vreau să aibă această mare binecuvântare trebuie să se ofere ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezu. Este partea noastră să ne prezentăm corpurile. Nu Noua Creatură face prezentarea; la timpul când este prezentat corpul nu există Nouă Creatură. Mintea noastră naturală a discernut din Mesajul Domnului că este o cale nespus mai bună — o cale de armonie cu Domnul — şi am dorit să venim astfel în armonie cu El. Şi acea voinţă nouă, sau schimbată, prezintă interesele noastre pământeşti şi tot ce avem în sacrificiu. Noi suntem cu totul umani când ne oferim Domnului. Atunci suntem concepuţi la o minte nouă, o speranţă nouă, şi astfel suntem Creaturi Noi.

Deşi ne prezentăm lui Dumnezeu, noi nu mergem direct la El cu prezentarea noastră. Mergem prin Marele Preot — ca în tip, jertfa ţapului Domnului era prezentată de marele preot. Mergem la Tatăl prin Răscumpărătorul. Nu oferim o jertfă îndreptăţită, ci mergem cu toate păcatele noastre pentru curăţare în acea Fântână deschisă pentru noi. Sentimentul inimilor noastre este:

„Cum sunt, fără vreo îndreptăţire,
Dar sângele Tău pentru mine-i vărsat,
Şi Tu mă chemi să vin la Tine —
O, Mielul lui Dumnezeu, eu vin!”

Dar Dumnzeu nu putea accepta un sacrificiu în acea stare imperfectă; numai când venim prin Preot ne recunoaşte. Dacă am fi perfecţi, am putea merge în numele nostru; dar nu suntem perfecţi şi astfel mergem numai prin acest Mare Preot, Isus. Atunci Marele Preot ne atribuie meritul Său şi include sacrificiul nostru ca parte din al Său propriu. Atunci vine binecuvântarea divină peste noi — suntem concepuţi de Spiritul sfânt. De atunci încolo suntem Noi Creaturi în Cristos. Am fost prezentaţi în modul lui Dumnezeu şi am fost acceptaţi.

Refuzul de a accepta arată lipsă de apreciere

Acum suntem morţi şi viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Ne-am prezentat trupurile şi ele au fost făcute jertfe vii: au fost primite de Dumnezeu şi au fost înjunghiate cu Cristos, iar noi am înviat ca să umblăm în înnoirea vieţii. Dar trupul înseamnă şi toate interesele pământeşti, atât prezente cât şi trecute şi viitoare — fiecare interes pe care l-am avut sau l-am putea avea vreodată. Unul ca acesta predă toată speranţa sau dreptul la o restabilire viitoare, pe care altfel ar putea să le aibă. Legământul este unul complet. Sacrificiul acestuia a devenit sfânt şi plăcut lui Dumnezeu imediat ce i-a fost atribuit meritul lui Isus; şi jertfa noastră continuă să fie plăcută până la sfârşit. Şi pe măsură ce zi de zi ne dăm viaţa în serviciul Domnului, aceasta ne aduce tot mai multă binecuvântare de la Domnul şi suntem tot mai umpluţi de Spiritul Său.

((1028))

A da tot ce avem în serviciul Domnului este nu numai un lucru foarte înţelept, dar este o jertfă mult prea mică. Este mult mai puţin decât am fi noi bucuroşi să-I dăm Celui care a arătat faţă de noi compasiune şi har aşa de minunate. Când Dumnezeu ne oferă o răsplată şi o binecuvântare atât de mari în schimbul sărmanelor noastre vieţi, noi ar trebui să simţim că refuzul de a accepta această jertfă ar fi un indiciu nu numai al lipsei de apreciere a Bunătăţii infinite, ci şi o slăbiciune a minţii. Ar arăta imaturitate a judecăţii, care nu este în stare să cântărească şi să compare plăcerile mărunte şi trecătoare ale eului în această viaţă scurtă, cu o eternitate de bucurie, binecuvântare şi glorie pe planul divin, cu mult mai presus de îngeri, stăpâniri şi puteri, şi de orice nume care este numit, alături de Domnul şi Capul nostru glorios — o stare atât de glorioasă, atât de înălţată, încât nici o minte umană nu poate pătrunde infinitul ei. Să fim credincioşi — chiar până la moarte!