Vol. 15 Noiembrie-Decembrie 2007 Nr. 1

„PUTEŢI VOI?”

„Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu?”

02961″> Matei 20:22 .

R5421 W. T. 15 martie 1914 (pag. 84-86)

Ne amintim de împrejurările în care au fost rostite aceste cuvinte de către Mântuitorul nostru: era doar cu câteva zile înainte de răstignirea Sa. Isus le promisese ucenicilor că ei vor sta cu El pe Tronul Său în Împărăţie. Atât de încrezători erau că va fi aşa cum zisese Domnul, încât discutau poziţia pe care ar puteao ocupa. Mama celor doi ucenici, Iacov şi Ioan, a venit la El şi a întrebat dacă cei doi fii ai ei puteau sta, unul la dreapta iar altul la stânga Lui în Împărăţie. Iar Isus, întorcându-Se spre cei doi ucenici, a răspuns întrebându-i: „Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care sunt (după unele manuscrise, conform trad. Literală Nouă, subsol — n. t.) botezat Eu?”

Ştim că botezul lui Isus în apă a avut loc la începutul slujirii Sale. În armonie cu Planul divin, El trebuia să moară ca Mântuitorul oamenilor. Şi El Şi-a simbolizat moartea imediat ce a ajuns la vârsta de treizeci de ani — imediat ce era posibil sub Lege. În cei trei ani şi jumătate ai slujirii Sale, El împlinea acest botez, El Îşi dădea sufletul în moarte, pe care a sfârşit-o la Calvar. Isus a spus: „Botezul cu care sunt îîn cursş botezat” — acum — nu un botez viitor sau trecut.

El a vorbit diferit despre Pahar — „Paharul pe care am să-l beau Eu”. El sugera astfel că Paharul era în viitor — nu în prezent nici în trecut. El le spusese ucenicilor că va merge la Ierusalim şi că acolo va fi răstignit, iar a treia zi va învia. Şi cu altă ocazie a zis: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă”. Ucenicii n-au înţeles ce le-a spus Învăţătorul despre răstignirea Sa. Dar Isus a înţeles situaţia şi a ştiut că acest Pahar era pe punctul de a fi turnat pentru El. Şi astfel a vorbit despre el din nou: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl săl beau?”

Încercarea specială a Domnului nostru

Ne-am putea gândi la cuvântul Pahar că ar reprezenta diferitele experienţe ale vieţii — că fiecare are Paharul său de bucurie şi tristeţe, amestecate. Dar Isus a folosit cuvântul în alt sens. Când a fost în Grădina Ghetsimani S-a rugat: „Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”. Şi în aceeaşi noapte iarăşi S-a rugat: „Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” În privinţa botezului Său în moarte n-a fost nici o ezitare din partea Domnului. Dimpotrivă, chiar de la început, El a participat la el voluntar. Moartea ruşinoasă a fost lucrul pentru care S-a rugat să treacă dacă se putea. Dar a aflat că aceasta era voia Tatălui pentru El şi a fost mulţumit să fie aşa.

Nu exista nimic în Lege să indice că Domnul nostru trebuia executat ca blasfemator al Legii divine. Totuşi blasfemia a fost acuzaţia adusă împotriva Lui. Sinedriul a hotărât că era blasfemator din pricină că spusese „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica”, şi de asemenea că pretindea că este Fiul lui Dumnezeu. Se pare deci, că ceea ce apăsa în mod special asupra minţii Sale şi de care I-ar fi plăcut să fie eliberat era înjosirea şi ruşinea legate de răstignirea Lui ca un criminal, ca un hulitor al Tatălui pe care-L iubea atât de mult.

Isus ştia că venise în lume să moară şi că trebuia să sufere. Dar această parte a experienţei Sale n-o putuse înţelege deplin. Evident, El ştia că „După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, ((1030)) tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului”; căci relativ devreme în misiunea Sa El declarase aceasta în convorbirea Sa cu Nicodim. Dar pe măsură ce Se apropia tot mai mult de timpul umilirii Sale, al înjosirii Sale, şi Îşi dădea seama de tot ce însemna aceasta, El simţea o mare reţinere, şi Şi-a vărsat inima în strigătul „Dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta!” Dar imediat — dovedind că afirmaţia Sa la consacrare „Iată-Mă, … vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” nu erau vorbe goale — El a adăugat: „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”. Mat. 26:39.

Suntem noi dispuşi să avem parte de înjosirea Lui?

Şi astfel Domnul nostru le-a spus ucenicilor Săi: Puteţi voi să vă daţi viaţa complet, chiar dacă aceasta ar însemna să vi se ia viaţa prin nedreptate? Puteţi voi să beţi Paharul pe care am să-L beau Eu? În legătură cu aceasta va fi ruşine şi înjosire. Sunteţi dispuşi să participaţi cu Mine la acest Pahar al Meu? Ei au răspuns: „Putem”. Erau dispuşi.

Acesta, vedem, este acelaşi Pahar reprezentat în Serviciul Comuniunii. Pâinea reprezintă trupul, iar vinul reprezintă sângele Domnului nostru. Paharul în special a reprezentat ruşinea şi înjosirea legate de moartea Sa; şi cei doi ucenici au spus că ei voiau să se împărtăşească din Paharul Său — n-au avut nici o ezitare. Vor fi credincioşi cu orice preţ. Vor fi de acord cu orice condiţii pe care le va pune El. Ei nu ştiau, desigur, însemnătatea deplină a cuvântului botez sau a cuvântului pahar. Acestea erau lucruri pe care toţi ucenicii le aşteptau. Când avea să vină Cincizecimea, aceste lucruri pe care li le spusese Isus aveau să le revină în minte, după cum le prezisese El (Ioan 16:4; 13:19). Dar ei voiau şi doreau. Şi aceasta este tot ce putem noi face. Isus a garantat că voind, ei vor avea aceste experienţe; că dacă vor continua să voiască, dacă vor continua să sufere cu El aici, vor domni cu El pe Tronul Său. Dar în privinţa locului anumit pe Tronul Său pentru fiecare, aceasta nu depindea de El, ci de Tatăl.

Curajul, tăria iubitului nostru Răscumpărător în mersul pe calea îngustă ne umple de admiraţie. Ce tare şi curajos a fost caracterul Său! El nu S-a gândit deloc să Se uite în urmă; toată fiinţa Sa a fost concentrată asupra împlinirii voinţei Tatălui Său din cer — asupra jertfirii de Sine în interesul lumii. Ce Exemplu nobil a fost pus în faţa apostolilor! — măreţie în umilinţă, biruinţă în dăruirea de Sine completă!

Băutul Paharului de către Biserică

Băutul Paharului de către Biserică reprezintă participarea noastră la suferinţele lui Cristos în prezent. Nimeni nu va fi membru al Corpului marelui Mijlocitor al Noului Legământ decât dacă intră acum sub condiţiile potrivite. Băutul sângelui deci, este părtăşia la Pahar. Căci, dacă nu bem din Paharul Său, nici nu vom avea parte cu El în gloria Sa. El a spus: „Beţi toţi din el”. Toţi trebuie să bea şi tot paharul trebuie golit în timpul acestui Veac.

Este un privilegiu foarte mare faptul că ni se permite să avem parte de suferinţele lui Cristos. „Dacă răbdăm îcu Elş, vom şi împărăţi împreună cu El.” Vom participa la inaugurarea Noii Dispensaţii şi la împărţirea binecuvântărilor ei. Antitipul lui Moise, care va face stropirea, este Cristos, Capul, şi Biserica, Trupul Său glorificat, despre care citim în Fapt. 3:22: „În adevăr, Moise a zis: Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca mine” — adică, Moise a fost tipul Lui, la o scară mai mică. Acum este în curs de ridicare Corpul. Isus a fost primul ridicat, apoi toţi apostolii, iar apoi restul membrilor Corpului.

După cum Moise a stropit tot poporul, tot aşa, acest Moise antitipic, când va fi complet, va „stropi” lumea; şi aceasta va însemna aducerea ei în armonie cu Legea divină. Se va cere mia de ani pentru a „stropi” omenirea. Există deci o mare deosebire între băutul Paharului şi stropirea sângelui. Stropirea cu sânge reprezintă îndreptăţirea, în timp ce băutul Paharului de către Biserică reprezintă nu numai îndreptăţirea, ci şi sfinţirea.

Domnul nostru a recunoscut scopurile divine

Domnul nostru, în cuvintele Sale memorabile către sf. Petru — „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” S-a referit evident la experienţele legate de moartea Sa, care erau extrem de severe. El a fost dezonorat de oameni şi socotit ca vrăjmaş al lui Dumnezeu — hulitor. Ştia că suferinţele Sale fizice vor fi intense, dar pentru mintea Sa perfectă, ruşinea şi dispreţul, oprobriul, au crescut mult adâncimea suferinţei Sale. Totuşi acesta era Paharul pe care I-l dăduse Tatăl; acesta era scopul divin în privinţa Lui.

Domnul nostru a avut toate experienţele necesare pentru dovedirea şi încercarea loialităţii Sale; căci a fost necesar ca El să-Şi manifeste loialitatea atât înaintea îngerilor cât şi a oamenilor. Toată chestiunea fusese aranjată divin înainte de crearea omului. El a fost „Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii” (Apoc. 13:8). Tot ce era în legătură cu acel Miel înjunghiat era cunoscut de către Tatăl. Isus trebuia să bea Paharul care aparţinea păcătosului, pentru a putea răscumpăra pe om şi a putea fi astfel un Mare Preot credincios şi milos. Acesta a fost Paharul suferinţei şi morţii. A fost necesar ca Isus să sufere moartea de cruce, pentru a putea răscumpăra pe evreu.

Iubire şi loialitate manifestate prin supunere

Toate suferinţele Sale au fost prezise în Scripturi. Răstignirea a fost ilustrată prin înălţarea şarpelui de aramă în pustie. Toate experienţele Sale au fost cunoscute mai dinainte, aranjate mai dinainte şi au fost necesare. Când a venit pe pământ să facă voia Tatălui, El n-a ((1031)) ştiut tot ce urma să vină. Dar a învăţat ascultare prin lucrurile pe care le-a suferit, lucrurile care erau „scrise în carte”. El S-a supus la toată voinţa Tatălui şi astfel Şi-a dovedit loialitatea. După cum El Însuşi a declarat: „M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care Ma trimis”. Cum ceasul consumării jertfei Sale se apropia, în retragerea umbroasă a Ghetsimanilor, Învăţătorul S-a rugat: „Tatăl Meu, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta!” Nu trebuie să presupunem că S-a rugat ca Paharul morţii să treacă de la El; ci S-a întrebat dacă experienţele înjositoare ale răstignirii puteau să treacă de la El sau nu. Aflăm că n-a murmurat, nici nu S-a împotrivit, ci a spus: „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”.

Supraveghere specială a Paharului nostru

Vedem că preaiubitul nostru Domn a băut din Paharul amar până la fund, şi a făcut-o cu mulţumire. Şi trebuie să ne amintim că El ne-a dat paharul nouă, pentru ca noi toţi să bem din el — nu înseamnă că toţi vom avea exact aceleaşi experienţe pe care le-a avut El, ci că toţi trebuie să bem din Paharul suferinţelor şi morţii aşa cum voieşte Tatăl. Isus a fost Cel perfect şi Tatăl a lucrat cu El într-un mod foarte deosebit.

În cazurile noastre, experienţele ar fi diferite; din cauza imperfecţiunii noastre, n-am putea fi trataţi din punctul de vedere al perfecţiunii. De aceea, nu trebuie să ne gândim la Paharul nostru ca la un program fixat, definit, cum a fost al Învăţătorului, ci mai degrabă că Tatăl ne-a permis să avem o parte în Paharul morţii cu Fiul Său. Paharul nostru este supravegheat de Mântuitorul nostru, cu toate că este Paharul turnat de către Tatăl, fiindcă este programul Tatălui.

În cazul Învăţătorului, Paharul a fost necesar pentru păcatele întregii lumi. În cazul nostru, acest lucru nu este necesar, dar Tatăl a binevoit să ne acorde o parte în suferinţele şi gloria Domnului nostru. Isus compensează pentru deficienţele noastre şi ne dezvoltă caracterul, formându-ne în chipul Său glorios. Fără această supraveghere a Paharului nostru de către Domnul nostru, am putea fi foarte slab dezvoltaţi în multe aspecte; de aceea Paharul nostru trebuie să fie în mod special supravegheat. Şi astfel, El ne asigură că, în timp ce ne vin experienţe necesare, în acelaşi timp harul Său ne va fi de ajuns şi puterea Lui se va desăvârşi în slăbiciunea noastră, şi toate lucrurile vor fi făcute să lucreze împreună spre binele nostru.

Să nu uităm niciodată că dacă nu ne împărtăşim din Paharul Său, dacă nu suntem scufundaţi în moarte cu El, nu putem avea nici o parte în Împărăţia Sa de slavă, nu putem sta niciodată cu El pe Tronul Său. Să socotim deci toate lucrurile acestui pământ ca pierdere şi gunoaie, pentru a putea obţine Mărgăritarul de Mare Preţ. Când ne vin experienţe de suferinţă, să nu fim înspăimântaţi, nici să nu „ne mirăm de prigonirea ca de foc din mijlocul nostru, care vine peste noi ca să ne încerce, ca şi cum ni s-ar întâmpla ceva neobişnuit”, căci chiar „la aceasta am fost chemaţi”, să suferim cu iubitul nostru Învăţător acum, şi în curând să fim glorificaţi împreună cu El în Împărăţia veşnică!

„Puteţi voi oare merge
Pe calea-ngustă, strâmtă,
Fără vreun prieten sau braţ
Alături de voi să vă susţină?
Puteţi voi oare continua curajos
Prin noaptea-ntunecată?
Puteţi voi oare aştepta răbdător
Ca Domnul lumina să trimită?
O, dacă astfel Paharul pe care El îl va umple
Să-l beţi veţi putea,
Şi dacă niciodată steagul Adevărului
Jos nu-l veţi lăsa,
Sunteţi preaiubiţii Săi
Şi-I veţi purta cununa,
Pe Tronul Său veţi sta
Şi-I veţi împărtăşi Slava.”