ÎNTREBĂRI INTERESANTE

R 5408 W. T. 15 februarie 1914 (pag. 61-62)

Cum L-a văzut Saul din Tars pe Isus?

Întrebare: „După ei toţi, ca unei stârpituri (ca unuia născut înainte de vreme — subsol, C. Revizuită, n. t.), Mi s-a arătat şi mie.” (1 Cor. 15:8.) Cum L-a putut vedea Saul din Tars pe Isus dacă El personal era în cer şi dacă trebuia să rămână acolo până la sfârşitul Veacului?

Răspuns: Domnul evident a intenţionat ca Saul să aibă ocazia de a fi al doisprezecelea apostol, ca să ia locul lui Iuda. Pentru a fi apostol, trebuia să ((1051)) fie martor al învierii Domnului. Şi astfel lui Saul din Tars i s-a dat o demonstraţie care l-a făcut martor ocular al învierii din morţi a Domnului. Sf. Pavel spune despre aceasta în felul următor, după ce expune în amănunt cum a fost văzut Isus de peste cinci sute de fraţi deodată: „După ei toţi, ca unuia născut înainte de vreme, Mi S-a arătat şi mie”.

Minunea care a fost făcută ca să-i permită lui Saul să-L vadă pe Isus n-a fost îndeajuns să-i cruţe ochii. Dacă Isus ar fi fost o fiinţă de carne, ochii lui Saul ar fi fost cruţaţi. Dar faptul că i s-a permis să vadă, şi cu ochii neacoperiţi (căci n-a fost în ordinea naturală a lucrurilor să vadă o fiinţă spirituală), este o dovadă că a fost exercitată în mod miraculos o putere care i-a permis să-L vadă pe Domnul.

Cum este aceasta în armonie cu ideea că Isus a plecat şi că cerul trebuia să-L primească până la sfârşitul Veacului, avem de spus aceasta: El a plecat din lume spunându-le ucenicilor că la sfârşitul Veacului va veni în mare slavă ca să-Şi stabilească Împărăţia. Dar nimic din această declaraţie nu indică faptul că El nu putea fi prezent cândva înainte de aceasta. Acest lucru poate fi ilustrat prin sacrificiile tipice ale Zilei de Ispăşire. Marele Preot intra în Sfânta Sfintelor şi oferea sângele viţelului: apoi el ieşea iarăşi şi oferea al doilea sacrificiu, ţapul. Apoi se întorcea în Sfânta Sfintelor.

„Stă la dreapta”, o ilustraţie

Domnul a venit pe pământ şi a fost prezent printre oameni. El Şi-a sfârşit lucrarea pe care o avea de făcut aici. Apoi S-a înălţat şi S-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu (Sfânta Sfintelor antitipică) ca să facă alocarea meritului Său (sângele viţelului antitipic) pentru noi. Citim că după ce a sfârşit această lucrare, El S-a aşezat la dreapta Maiestăţii în înălţimi, până când va veni timpul să-I fie predată Împărăţia şi vrăjmaşii Săi să fie puşi sub picioarele Sale. Dar cuvintele S-a aşezat nu înseamnă că S-a aşezat pe un scaun literal şi a rămas inactiv în timpul acestui Veac. Ideea este că S-a aşezat la dreapta Tatălui în sensul că I s-a dat această poziţie permanentă de onoare, demnitate.

Scripturile declară că la a Doua Venire a Sa, Domnul nostru va fi văzut „stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Mat. 26:64). Înţelegem deci că în sensul oficial El a plecat de pe pământ pentru tot Veacul Evanghelic, renunţând la toată lucrarea ca om — şi la toată lucrarea în mod direct pentru omenire, până la sfârşitul Veacului. Dar i Sa arătat lui Saul pentru a-i permite (cum s-a spus înainte) să fie al doisprezecelea apostol, pentru a se împlini declaraţiile scripturale în privinţa lui Iuda. Ps. 109:7, 8; Fapt. 1:15-20.). Aceasta pare să fi fost o chestiune excepţională, căci puterea Spiritului sfânt urma să lucreze în lume în acest Veac Evanghelic. Înţelegem că Saul din Tars a prins numai o sclipire de moment a Domnului nostru.

A da sfat unuia în necaz

Întrebare: Dacă o persoană adânc mâhnită în mintea sa ar apela la noi pentru sfat, să refuzăm să o ascultăm pentru ca nu cumva să auzim rău sau vorbire de rău despre alta?

Răspuns: Să nu refuzăm pe cel care este adânc mâhnit în mintea sa şi care vine la noi după sfat. Dar să-i sugerăm celui în necaz: Ei bine, poate este ceva în această chestiune care se reflectă asupra altuia. Poate că poţi să-mi spui chestiunea în aşa fel încât să nu-mi spui numele şi fără nici chiar să-mi descrii persoana, aşa încât s-o pot recunoaşte după descriere. Astfel aş putea să-ţi dau un sfat nepărtinitor. Dacă am găsi că altul ar fi amestecat, am întreba: Ai împlinit cerinţele din Matei 18:15? Ai vorbit cu persoana?

Dacă răspunde afirmativ, noi să întrebăm: Şi n-a avut nici un efect? Şi el (sau ea) continuă să facă rău? Dacă zice că partea cealaltă nu continuă acum să facă rău, dar că n-a cerut scuze, atunci noi am zice: Dar noi nu-i putem cere cuiva să-şi ceară scuze. Ii putem numai cere să înceteze a face daune. Poţi fi foarte recunoscător Domnului că ai fost uşurat de presiunea unui proces.

Sau persoana ne-ar putea spune că a făcut pasul scriptural şi că partea cealaltă continuă să facă daune. Atunci noi am zice: Ai făcut pasul următor — să iei doi martori şi să mergi la el? Dacă spune da, noi am sfătui: Atunci continuă până la sfârşit. Ai făcut bine până acum. Dacă el ar zice că a luat pe cei doi martori şi că ei au urmat foarte atent calea stabilită în Matei 18:15, şi că dauna a fost oprită, noi am zice: Ei bine, şi eu m-aş opri. Nu ai nici o autoritate să-l pedepseşti. Aceasta aparţine lui Dumnezeu.

Dacă fratele ar zice că a luat cele două părţi şi a mers la ofensator şi acesta n-a vrut să asculte şi că răul continuă încă, atunci am sfătui ca el să ia pe cei doi şi să le ceară să i se alăture ca să ducă chestiunea înaintea Bisericii — preferabil ca unul din cei doi să fie un bătrân — căci ei ar trebui să meargă în primul rând la Bătrâni. Dacă Bătrânii nu sunt astfel de persoane încât să se poată avea încredere în ei într-o astfel de chestiune, aceştia nu sunt potriviţi pentru funcţia de Bătrâni. Şi acela care ar fi Bătrân ar fi potrivit să aducă chestiunea în faţa Bisericii. Până la punctul acesta cazul să nu fie discutat în afara celor doi martori.

Domnul iubeşte pe dătătorul voios

Întrebare: „În ziua întâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu” (1 Cor. 16:2). Acest îndemn se aplică la tot poporul Domnului?

Răspuns: Înţelegem că principiul se aplică la toţi. Aceasta însă nu este o lege. Apostolul n-a făcut legi pentru Biserică. El n-a avut autoritate să facă legi. El a învăţat că toţi din poporul Domnului sunt răspunzători în privinţa folosirii lucrurilor pe care le-au sacrificat Domnului.

Ceea ce porunceşte Dumnezeu trebuie apreciat nu ca o chestiune de sacrificiu, ci de supunere. Sub Legea evreiască fiecare din poporul Domnului, fiecare israelit natural, a fost îndrumat să dea o zeciuială, a zecea parte. Dacă câştiga o sută de dolari pe lună şi dădea o zecime din ei, ar fi zece dolari; dacă câştiga cincizeci de dolari pe lună şi dădea o zecime din ei, însemna cinci dolari. Dar cei cincizeci de dolari sau cei o sută de dolari ar cuprinde tot ce ar câştiga el într-o lună — nu câştigul net, ci câştigul brut.

((1052))

Dacă dintr-o sută de dolari israelitul, după ce plătea zeciuiala, era obligat să cheltuie patruzeci de dolari pentru chirie, zece dolari pentru gaz, treizeci de dolari pentru hrană, zece dolari pentru el însuşi şi zece dolari pentru soţie, el depăşea exact cu zece dolari, sau altfel trebuia să reducă cu câte cinci dolari partea lui şi a soţiei.

Dar creştinii nu sunt obligaţi să dea o zecime. Sunt unii însă în familia Betel care dau o zecime. Unul din familie a dat recent o cincime din câştigul net. Credem că aici este implicat un principiu — un principiu de sacrificiu; şi dacă am urma sfatul apostolului, am pune deoparte în fiecare săptămână sau în fiecare lună ca să dăm cuiva care este întradevăr în nevoie, şi astfel să exercităm spiritul bunăvoinţei, asemenea Tatălui nostru ceresc, şi să putem avea cel puţin o mică parte în sprijinirea lucrării Domnului. Noi credem că în oricare măsură avem acest gând în mintea noastră, este posibil să avem o binecuvântare specială. „Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Prov. 11:25.

„Dreptatea credinţei”

Întrebare: „Dar dreptatea credinţei vorbeşte astfel: Să nu zici în inima ta: Cine se va sui în cer? (Să coboare adică pe Hristos). Sau: Cine se va coborî în adânc? (Să scoale adică pe Hristos dintre cei morţi)” (Rom. 10:6, 7). Ce înseamnă a se coborî în adânc, să scoale pe Cristos dintre cei morţi, şi prin a se sui în cer, să-L aducă de sus?

Răspuns: Apostolul vrea să spună aici că unii de pe vremea sa se îndoiau şi nu credeau Mesajul că Mesia venise. Poate că spuneau că Isus a fost un om minunat şi că a făcut multe lucruri minunate. Dar ei spuneau: „Nu credem că El a fost Mesia şi că a fost omorât şi apoi înviat. Dacă sunteţi dispuşi să spuneţi că a fost numai un om bun, atunci putem accepta această afirmaţie şi suntem gata să ne numim creştini. Dar armonia cu Dumnezeu poate fi obţinută numai prin ţinerea Legii”.

Acestea, a spus apostolul, nu sunt cuvintele credinţei. Creştinul exercită credinţă în Mesajul Evangheliei. El nu întreabă cum ar putea merge cineva în cer să-L aducă pe Isus pe pământ, sau cum ar putea merge cineva în mormânt să-L scoată de acolo. Creştinul va accepta faptele aşa cum sunt. Alţii nu sunt în atitudinea de a-L crede pe Dumnezeu. Aspectele esenţiale ale Evangheliei sunt că Isus a venit de sus — că El a fost sfânt, nevinovat, nepătat şi S-a dat ca Preţ de Răscumpărare pentru păcătoşi. Dumnezeu a recunoscut meritul lucrării Sale şi L-a ridicat dintre morţi, iar El S-a înălţat, ca să se înfăţişeze acolo înaintea lui Dumnezeu — mai întâi pentru clasa Bisericii, apoi pentru lume. Toate acestea creştinul le acceptă prin credinţă.