„Vai De Voi, Fariseilor!” – VDM 15.5

„VAI DE VOI, FARISEILOR!”

Luca 11:37-54

„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Gal. 6:7.

R 5389 W. T. 15 ianuarie 1914 (pag. 26-28)

Avem toate motivele să credem că printre diferitele secte ale evreilor din zilele Domnului nostru fariseii erau cea mai bună — cea mai loială lui Dumnezeu şi Legii Sale. Saducheii nu pretindeau nici o credinţă într-o viaţă viitoare. Ei erau necredincioşi şi politicieni. Esenienii erau o sectă mică nemenţionată în Biblie, un fel de Critici Radicali, cu puţină credinţă şi încurcaţi în amestecul de păgânism cu iudaism. Fariseii erau ceea ce s-ar putea numi corpul ortodox al evreilor. Numele lor înseamnă „popor sfânt”. În studiul de astăzi, Isus, fără a vrea să menţioneze alte secte, care se depărtaseră cu totul de Dumnezeu, S-a adresat în special fariseilor, arătând în ce n-au ajuns ei la ceea ce ar fi plăcut lui Dumnezeu, cu toată sfinţenia cu care se lăudau.

Un fariseu L-a invitat pe Isus la cină în casa sa. Invitaţia a fost prompt acceptată şi Isus a intrat şi S-a aşezat la masă cu alţii, fără a trece prin formalitatea spălării, obişnuită pentru farisei. Din aceasta nu trebuie să presupunem că Isus a fost neglijent. Mai degrabă trebuie să recunoaştem că spălarea mâinilor la farisei era o ceremonie pe care Isus a dorit în mod special s-o ignore, pentru a putea să aibă ocazia de a critica acel spirit pe care acea ceremonie îl ilustra bine.

Gazda Îl considera pe Isus un om sfânt, nu un vameş sau un păcătos, şi a remarcat că era ciudat că nu îndeplinise ceremonia obişnuită a spălării. Această remarcă a dat ocazia unui discurs asupra subiectului. Isus a arătat că mare parte din religia pe care o practicau chiar şi cei mai sfinţi dintre evrei era numai ceremonie, formalism, şi nu religie adevărată. Pe dinafară erau curaţi, dar pe dinăuntru inima lor era necurată — dedată la jecmănire — la răutate spirituală. Domnul a căutat să arate că în ochii lui Dumnezeu inima este chestiunea importantă, iar curăţirea exterioară este cu totul secundară. Întâi trebuie avut grijă de interiorul paharului, apoi de exteriorul lui.

De fapt, cei care vin în armonie de inimă cu Domnul şi care sunt curăţaţi prin ascultare de Mesajul Său şi de spiritul acestuia, prin aceasta sunt curăţaţi în toate amănuntele — pe dinafară şi pe dinăuntru. Cu siguranţă se poate spune că fiecare persoană care este curată în inimă va căuta, potrivit împrejurărilor şi ocaziilor sale, să fie curată în privinţa persoanei sale, în vorbire, în toate felurile. Principiul care lucrează în inima sa va exercita o influenţă asupra tuturor cuvintelor, gândurilor şi faptelor sale — în toate zilele şi orele sale.

Din expresiile de aici şi din altă parte ale Domnului nostru ar părea că una din marile eşecuri ale fariseilor era spiritul de acaparare. Potrivit limbii greceşti, Isus i-a numit „iubitori de bani”. Într-o împrejurare El le-a spus că această acaparare, lăcomie, iubire de bani i-a condus spre a nesocoti în mod necinstit drepturile altora. El a spus: Voi mâncaţi casele văduvelor, însemnând că ar profita de văduve ca să acumuleze avere pentru ei. De fapt, se pare că mulţi dintre farisei erau foarte bogaţi.

Isus a arătat că având o stare a inimii atât de greşită, ei nu puteau fi plăcuţi lui Dumnezeu, chiar dacă respectau cu atâta grijă reglementările exterioare ale Legii Iudaice. El a atras atenţia asupra faptului că în respectarea exterioară a zeciuielii (darea unei zecimi din venitul lor în fiecare an), ei erau grijulii chiar şi cu seminţele mici din care cultivau o cantitate neînsemnată. Aveau grijă să dea din toate o zecime, dar neglijau chestiunile mai importante ale Legii — să facă dreptate în procedurile lor şi să aibă milă faţă de alţii. Învăţătorul nu a obiectat la zeciuiala ((1084)) lor din toate, ci a spus că aceste lucruri să le facă şi să nu lase nefăcute lucrurile mai importante.

Altă dată i-a mustrat zicând: Voi strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila — o hiperbolă puternică, o figură de stil, care arată ce neconsecvente erau raţionamentele şi faptele lor. Strecurarea ţânţarului reprezenta grija lor de a evita animalele sugrumate. Înghiţirea cămilei însemna că, dimpotrivă, în timp ce erau grijulii cu lucrurile mici, ei nesocoteau cu totul Legea lui Dumnezeu în privinţa lucrurilor mai importante. Isus a spus că ei trebuiau să fie mai degrabă binevoitori decât acaparatori şi egoişti, şi că dacă aceasta era dispoziţia inimii lor, curăţenia exterioară ar fi mai puţin importantă.

El a declarat că ei alegeau locurile principale în sinagogă şi saluturile în pieţe. Spiritul lor de acaparare lua forma mândriei, precum şi a necinstei. Ei voiau să fie foarte proeminenţi în cele religioase, să fie foarte populari şi să fie salutaţi cu „Rabi” — învăţător, învăţat. Isus a declarat că ei erau ca mormintele, pe dinafară curate şi văruite, dar pe dinăuntru pline de moarte, putrezire, necurăţie, nesfinţenie. Erau oameni sfinţi doar în forma exterioară sau ceremonială.

Nu este pentru noi să judecăm toate sectele creştinătăţii sau pe vreuna dintre ele şi să aplicăm cuvintele Învăţătorului la ele. Spre deosebire de Isus, noi nu avem puterea de a citi inimile oamenilor, nici să-i declarăm făţarnici. Mesajul Domnului pentru noi este: „Nu judecaţi îcondamnaţiş nimic înainte de vreme”. El declară că la a Doua Sa Venire totul va fi descoperit. Va fi arătată starea adevărată a fiecăruia. El spune că atunci mulţi vor spune: Doamne, n-am făcut noi multe fapte minunate în numele Tău? Dar El le va spune totuşi: Nu vă recunosc. Aţi fost lucrători ai nelegiuirii — lucrători ai nedreptăţii — în numele Meu.

Fără a judeca în mod personal, cu toţii ne temem că mare parte din creştinismul din timpul nostru este bine descris de către apostolul Pavel. Vorbind despre zilele noastre el spune: „Având o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea” — pe dinafară creştini, dar pe dinăuntru sceptici — râvnitori, acaparatori, nedrepţi. Oamenii nu pot judeca corect astfel de lucruri acum. Unii care sunt loiali şi zeloşi pentru Domnul sunt înfieraţi ca făţarnici şi înşelători; în timp ce alţii, neloiali, doar morminte văruite, pot fi ridicaţi în slăvi ca idoli denominaţionali sau binefăcători generoşi ai sistemelor pământeşti.

Unii dintre farisei, special educaţi, talentaţi şi versaţi în învăţăturile Legii şi ale profeţilor, erau numiţi avocaţi — Doctori în Lege, echivalentul a ceea ce astăzi sunt numiţi Doctori în Teologie. Întorcându-Se spre aceştia, Isus i-a mustrat, spunând că ei puneau poveri grele pe oamenii de rând, pe care ei înşişi nu le purtau. Voia să spună că ei dădeau interpretări atât de grele Legii lui Dumnezeu, încât erau descurajatoare pentru oamenii obişnuiţi — punând în faţa vameşilor şi păcătoşilor standarde de excelenţă şi perfecţiune, la înălţimea cărora ei înşişi nici măcar nu se gândeau să trăiască. Se vede că ideea era ca prin aceasta să imprime în mintea poporului obişnuit sfinţenia clerului, ca acesta să fie cu atât mai reverenţios faţă de cler. Ei construiau morminte pentru profeţii din vechime, uitând că părinţii lor, al cărui spirit îl aveau, erau chiar cei care-i omorâseră pe acei profeţi — îi persecutaseră până la moarte.

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

Deşi Isus a profeţit necazuri împotriva fariseilor, nu trebuie să ne gândim că i-a condamnat la chin veşnic, nici că a sugerat că aceasta va fi natura necazului care va veni peste ei. Vaiul pentru farisei era că ei erau pe cale să-şi piardă marea binecuvântare pe care Dumnezeu o promisese poporului evreu, şi anume, aceea a asocierii principale în Împărăţia lui Mesia (Gen. 12:3). Făgăduinţa a aparţinut în primul rând Israelului. Din pricina stării lor nepregătite pentru ea, aceasta le-a fost luată pentru a fi dată altui Israel. Dacă destui dintre ei ar fi fost „israeliţi cu adevărat” ca să completeze pe Aleşii preorânduiţi ai lui Dumnezeu, Mireasa Lui Cristos, oferta Împărăţiei n-ar fi trecut la neamuri.

Fariseii, dintre toţi evreii, erau în locul cel mai favorizat pentru obţinerea comoştenirii cu Mesia; dar ei n-au recunoscut ce pierdeau, cum a recunoscut Isus. Expresia „vai de voi” trebuie privită prin urmare ca fiind compătimitoare, plină de milă. Această idee reiese din context, care continuă prin a declara marele timp de necaz care a venit peste naţiunea lor la vremea răstignirii lui Isus, şi a ajuns la completare în anul 70 la distrugerea totală a cetăţii şi statului lor naţional.

După cum a declarat Domnul aici, acea strâmtorare îngrozitoare a fost o rezolvare a socotelii lui Iehova cu naţiunea evreiască pentru tot sângele drept care fusese vărsat şi pentru care nu se făcuse nici o ispăşire. Fariseii n-au ştiut că făţărnicia lor îi împiedica nu numai pe ei de a se pregăti să fie comoştenitori cu Mesia în Împăraţia Sa, ci împiedica şi masele de oameni care se bazau pe ei pentru informare. Isus Se referă la aceasta în versetul următor (52) zicând: Voi aţi luat cheia cunoştinţei. Nici voi naţi intrat în Împărăţie, n-aţi permis nici altora să intre, care ar fi bucuroşi s-o facă dar care sunt induşi în eroare bazându-se pe judecata voastră.

Studenţii Bibliei foarte general cred că marele timp de strâmtorare care a încheiat Veacul Iudeu a fost o imagine prealabilă sau o profeţie a Timpului de Strâmtorare încă mai larg răspândit care va încheia acest Veac al Evangheliei, care va aduce necaz multora din fariseii zilelor noastre, precum şi strâmtorare peste toţi răufăcătorii, în legătură cu răsturnarea instituţiilor actuale, ca un preludiu la stabilirea Dreptăţii — a Domniei Mesianice de Slavă.