Israelul Sub Un Nou Conducător – VDM 16.5

Vol. 16 Iulie-August 2009 Nr. 5

ISRAELUL SUB UN NOU CONDUCĂTOR

Iosua 1:1-9

”Fii puternic şi curajos.” ua 1:9.

R 5335 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 317-318)

Israel a petrecut treizeci de zile plângându-l pe marele lor conducător, Moise, totuşi în acord general ei l-au acceptat pe Iosua ca noul lor lider prin numire divină, prin Moise. Asemenea altor eroi biblici, Iosua a fost renumit pentru credinţa şi loialitatea sa faţă de Dumnezeu. La timpul când a luat locul lui Moise avea optzeci şi trei de ani, totuşi era plin de vigoare şi evident cel mai bine calificat pentru acea poziţie. Numai el şi Caleb erau la o vârstă matură când israeliţii au părăsit Egiptul. Numai ei au fost martorii lucrării minunate a lui Dumnezeu cu poporul Său. Ei doi au fost iscoadele care au adus ştiri încurajatoare despre Canaan, pe care poporul le-a refuzat şi din cauza acestui refuz adulţii au murit în timpul următorilor patruzeci de ani de călătorie prin pustie.

Faptul că Moise era viguros la o sută douăzeci de ani, şi Iosua la optzeci şi trei, ne vorbeşte convingător pentru confirmarea învăţăturii biblice că Adam a fost creat perfect şi că întreaga rasă a căzut de atunci în păcat şi moarte — împărtăşind pedeapsa lui Adam, ŞVei muri negreşit”. Inteligenţa acestor oameni, la fel ca şi vigoarea lor, contrazice total teoria Evoluţiei; căci chiar acest Iosua fusese unul dintre robii din Egipt.

Conducătorul adevărat al lui Israel — Dumnezeu

Nu trebuie să pierdem din vedere nici un moment faptul că Dumnezeu a adoptat naţiunea lui Israel şi a intrat într-un legământ special cu ei; şi că, de aceea, El a fost adevăratul lor Căpitan şi Conducător — Moise, Iosua şi alţii fiind numai reprezentanţii şi purtătorii Săi de cuvânt. Ne-am referit deja la motivele adoptării lui Israel de către Atotputernicul, şi într-o lecţie viitoare ne vom ocupa mai mult de ele.

Numele noului conducător

Numele de Iosua a fost iniţial Osea, la fel cu al profetului Osea, care înseamnă mântuire. La acesta s-a pus prefixul Ie (Numeri 13:16), o abreviere care reprezintă cuvântul Iehova. Astfel numele a devenit Iehosua, care înseamnă mântuirea lui Iehova. Acesta a fost prescurtat în Iosua şi Iesua (Neemia 8:17). Forma grecească a acestui cuvânt în Septuaginta este Iesous — Isus.

Timp de douăzeci şi şapte de ani Iosua a fost conducătorul Israelului, credincios lui Dumnezeu şi poporului. El nu numai că i-a condus prin Iordan şi i-a îndrumat în cucerirea cetăţilor una după alta, ci a împărţit ţara între seminţii şi a guvernat poporul cu mare acceptare, murind la vârsta de o sută zece ani.

N-ar fi potrivit să comparăm pe Iosua cu Moise în calitate de conducător; căci ei au fost bărbaţi de caractere total diferite. într-adevăr, oricine s-ar compara cu Moise ar fi dezavantajat, atât de mult s-a ridicat acest mare om de stat deasupra mediei omenirii atunci şi de atunci încoace. Dar deşi Iosua nu putea fi Moise, conducătorul, comandantul, legiuitorul, el a fost credincios ca urmaş al lui Moise, ca unul care s-a supus Legii divine şi a cărui credinţă şi influenţă asupra poporului le-au fost de ajutor. El a fost exact ceea ce a vrut Dumnezeu să fie, şi oricine este vrednic de o astfel de mărturie este cu adevărat mare.

Porunca Domnului către Iosua a fost: ”Slujitorul Meu Moise a murit; acum scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, în ţara pe care le-o dau lor, fiilor lui Israel. Nimeni nu va putea să stea înaintea ta, în toate zilele vieţii tale. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nu te voi părăsi. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Fii puternic şi curajos? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge”.

Ţara făgăduinţei

Faptul că Iosua şi Israel când au cucerit Canaanul trebuiau să-l ia cu forţa, este pus sub semnul întrebării de către unii. Ei întreabă: Cu ce drept poate o ramură din familia umană să o distrugă pe alta şi să pună stăpânire pe ţara lor? Unde este dreptatea unei astfel de căi, ca să nu menţionăm absenţa iubirii? Cum ar putea fi aplicată Regula de Aur la o astfel de cale — să faci altora ceea ce ai vrea să ţi se facă?

Există doar un singur răspuns la această întrebare; şi, văzut corect, este un răspuns satisfăcător. Domnul declară că Pământul este al Lui, că l-a dat copiilor oamenilor, reprezentaţi prin Tatăl Adam (Psalmul 115:16). însă darul a fost condiţionat de ascultare şi loialitate — neascultarea, neloialitatea, fiind pedepsite cu moartea. Adam şi-a atras asupra sa această pedeapsă; şi copiii lui, sub legile eredităţii, au împărtăşit-o cu el, pentru că s-au născut în păcat şi au fost formaţi în nelegiuire. Astfel tot dreptul uman pe Pământ a fost abrogat prin sentinţa morţii asupra păcătosului.

Dumnezeu a avut ca scop recuperarea lui Adam şi a familiei sale din blestemul morţii — prin Mesia — prin moartea Lui şi prin puterea împărăţiei Mesianice, care nu este încă stabilită. În pregătirea acestor lucruri care trebuie să vină, Dumnezeu a ales naţiunea lui Israel şi a binecuvântat-o făcând un Legământ cu ea. Deşi ei nu au putut îndeplini termenii Legământului şi să obţină cea mai aleasă binecuvântare a lui Dumnezeu, cu toate acestea israeliţii au fost foarte mult binecuvântaţi prin Legământul Legii, şi mulţi dintre ei au fost potriviţi şi pregătiţi prin el pentru cooperarea cu Mesia în împărăţia Sa la vremea cuvenită. Între timp, experienţele lui Israel au fost supravegheate de Atotputernicul, să facă din ei tipuri şi simboluri ilustrative ale Planului divin aşa cum va fi în final realizat pe un plan mai înalt. orinteni 10:11.

În împlinirea acestui aranjament cu Israel, Dumnezeu le-a promis şi le-a dat Palestina. El le-a explicat totuşi, că acest dar n-a fost pentru vrednicia lor, ci datorită favorii Sale faţă de ei, ca să împlinească marile Sale planuri anterior schiţate lui Avraam. El a explicat mai departe că poporul din Canaan nu făcea progres şi continuarea lor nu era nici spre binele lor, nici spre gloria Domnului — cum a fost cu sodomiţii, pe care Dumnezeu i-a îndepărtat când a văzut de bine. Ezechiel 16:49, 50.

În şeol, nu în chin

Este bine să ne amintim că iadul Biblic, unde au mers canaaniţii când au fost măcelăriţi, nu este iadul de chin ilustrat în crezuri. Distrugerea lor de către israeliţi i-a trimis în şeol, hades, mormânt, unde Şnu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune” (Eclesiastul 9:10). Ei dorm acolo împreună cu strămoşii lor — exact cum citim despre toţi cei buni ca şi despre cei răi din acel timp. Avraam a adormit cu părinţii lui, care erau păgâni.

De-a lungul întregii istorii biblice citim că atât cei buni cât şi cei răi, când au murit au fost adăugaţi la părinţii lor — au adormit cu părinţii lor. Ei sunt încă acolo, aşteptând Dimineaţa glorioasă a învierii, când împărăţia lui Mesia, după ce va inaugura o domnie a dreptăţii, va aduce Pământul la starea edenică şi în cele din urmă va aduce înapoi pe fiecare om la rândul lui — toţi cei care dorm în hades, în şeol, în mormânt. orinteni 15:21-29.

Pentru oameni moartea este total diferită de moartea pentru animale, datorită promisiunii divine că va exista o înviere a oamenilor morţi, drepţi şi nedrepţi; şi fiindcă în împlinirea acelei promisiuni Dumnezeu a trimis deja pe Fiul Său. Isus a murit deja pentru păcatul omului, deschizând astfel calea pentru înviere — pentru ca Dumnezeu să fie drept şi totuşi să fie îndreptăţitorul celor care îl acceptă pe Isus.

Este adevărat, puţini L-au acceptat până acum, pentru că doar puţini au venit la o cunoştinţă a Adevărului. Marea masă a omenirii este încă oarbă şi surdă, şi nu cunoaşte. Promisiunea glorioasă este că în Ziua lui Mesia toţi vor fi treziţi din mormânt, şi nu numai atât, dar cunoştinţa slavei lui Dumnezeu va umple întregul Pământ. Atunci toţi ochii orbi vor fi deschişi şi toate urechile surde vor fi desfundate. Toţi vor avea ocazia de a se întoarce la favoare divină în împărăţia lui Mesia. Cei care vor refuza să vină în armonie vor fi clasaţi ca rebeli cu voia şi vor muri în Moartea a Doua.

Poporul Canaanului, ca toate celelalte popoare, va avea o parte în acel timp glorios când Isus, Lumina lumii, va lumina pe orice om care va veni în lume. Ioan 1:9.

Din acest punct de vedere, luarea Palestinei de la poporul care o stăpânea fără nici un folos pentru ei, şi darea ei Israelului pentru a face o reprezentare a tipurilor lucrurilor bune care aveau să vină, n-a fost nedreptate, ci înţelepciune. şi îndepărtarea prin sabie a poporului deja condamnat la moarte a fost la fel de potrivită ca şi cum ar fi fost îndepărtat prin foamete şi ciumă. În orice caz, prevederea divină pentru toţi prin Cristos este o binecuvântare care va ajunge la ei în Ziua lui Mesia, când Pământul va fi liber de blestem. Atunci blestemul va fi îndepărtat şi binecuvântarea Domnului va fi întinsă peste ei, când cei luminaţi vor iubi dreptatea şi vor urî nelegiuirea. Pentru toţi aceştia nu va mai fi suspin, nu va mai fi moarte, nu va mai fi plâns. Răufăcătorii cu voia vor fi distruşi; şi tot Pământul fiind adus la perfecţiune, voia lui Dumnezeu se va face la fel de perfect pe Pământ cum se face în cer.