Mila Şi Adevărul – Elemente Componente ale Caracterului Creştin – VDM 17.3

Vol. 17, Martie-Aprilie 2010, Nr. 3

MILA ŞI ADEVĂRUL — ELEMENTE COMPONENTE ALE CARACTERULUI CREŞTIN

„Să nu te părăsească bunătatea şi adevărul: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.” Prov. 3:3.

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere DOMNUL de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8.

R 5309 W. T. 15 septembrie 1913 (pag. 275-277)

Mila şi Adevărul sunt principii mari ale dreptăţii. Adevărul şi dreptatea putem spune că sunt sinonime. Ce este drept este adevărat, şi ce este adevărat — ferm, credincios, statornic, sincer — este de obicei şi drept. Relatarea nu spune să legăm dreptatea la gât. Dreptatea este o calitate care nu ni se  permite să o ridicăm prea sus, decât în mintea şi inima noastră, ca un principiu al standardului divin. Trebuie să reţinem că nu este nici unul drept, nu, nici unul — nici unul perfect. Prin urmare, calea noastră în ceea ce priveşte Dreptatea nu poate fi la fel cu cea a Tatălui nostru ceresc. El nu recunoaşte un standard mai jos decât dreptatea, la care toate trebuie să se raporteze.

DAŢI MILEI ŞI ADEVĂRULUI UN LOC PROEMINENT

Dacă noi suntem acceptabili pentru Tatăl, aceasta poate fi numai prin dreptate. Şi dacă nu avem perfecţiune, trebuie s-o obţinem de la Cristos; căci Dumnezeu nu primeşte nimic ce nu ajunge la dreptate. Chiar dacă noi suntem imperfecţi prin noi înşine, trebuie să ne ridicăm la standardul dreptăţii cât de mult este posibil în ceea ce priveşte purtarea noastră, dar nu trebuie să pretindem dreptate deplină de la oameni. Deoarece ei nu au pe nimeni care să facă reparare pentru ei, este de datoria noastră să fim binevoitori faţă de ei şi astfel să imităm caracterul lui Dumnezeu care este milos. Chiar dacă El ţine aceste două calităţi, Dreptatea şi mila, în mod clar separate în procedurile Sale, nu trebuie să facem şi noi aşa.

Ca cineva, femeie sau bărbat, să aibă în minte principiile adevărului şi dreptăţii, înseamnă să fie cu totul drept, în care adevărul, puritatea, bunătatea să aibă stăpânire. Însă o persoană în care numai aceste principii stăpânesc, ar trebui să cultive tot mai mult mila. Ar trebui să le legăm pe acestea la gât. Sensul este acela de lănţişor sau de panglică ornamentală. Aşa cum un bărbat îşi pune la gât o cravată cu o bijuterie ca ornament, pusă ca să se vadă, la fel şi aceste calităţi ale caracterului sunt bijuterii. Daţi-le un loc proeminent; pentru că vă vor ajuta să fiţi mai buni, vă vor ajuta să fiţi mai acceptabili pentru Domnul.

Locul preferabil pentru etalarea unei bijuterii este gâtul. Acolo bijuteria este în special evidentă şi ornamentală. Astfel noi trebuie să fixăm aceste calităţi nobile ale caracterului acolo unde se vor vedea în toate lucrurile vieţii. Dacă vindem sau cumpărăm, sau orice lucru am face, trebuie să purtăm aceste podoabe. Ele vor arăta care este caracterul unui bărbat sau al unei femei — chiar la exterior — chiar în faţă. Ele trebuie să se vadă când ne întâlnim cu alţii. Nu trebuie să fie nimic josnic, nimic vrednic de dispreţ, nimic zgârcit în noi.

RESCRIEREA MILEI ŞI ADEVĂRULUI ÎN INIMĂ

Mai mult de atât, trebuie să scriem mila şi adevărul în inimile noastre. Să ne amintim că la început Dumnezeu a scris Legea divină în inima lui Adam. Ştim că în inima divină, în caracterul divin se află calităţile Milei şi Adevărului. Dumnezeu este milos, bun şi iubitor. Şi după cum Dumnezeu are aceste trăsături de caracter, tot aşa când l-a făcut pe om după chipul Său, după asemănarea Sa, omul a fost creat cu aceste trăsături de caracter. Omul n-a fost creat o fiinţă nedreaptă, nesinceră.

Însă omul a căzut de la perfecţiunea sa originară. Cu secolele de cădere şi de imperfecţiune ale minţii şi ale trupului, şi cu fiecare interes făcând presiuni pentru mulţumire de sine pe socoteala altora, aceste principii ale milei şi adevărului au ajuns să fie în mare măsură şterse din inimile noastre, întocmai cum picuratul constant al apei şi intemperiile generale ale vremii ar lucra spre ştergerea inscripţiei originare de pe o piatră. În timp abia s-ar putea discerne literele. Aşa vedem la omenire, că unii şi-au pierdut tot simţul dreptăţii, al milei, aproape tot simţul răbdării, al blândeţii, al amabilităţii frăţeşti şi al iubirii. Toate aceste calităţi care aparţin inimii, cum au fost aşezate iniţial acolo de Dumnezeu, au fost mai mult sau mai puţin şterse — în unii mai mult decât în alţii.

SCOPUL PROVIDENŢEI LUI DUMNEZEU

Sub termenii Noului Legământ şi prin adminstrarea Împărăţiei lui Cristos, Dumnezeu intenţionează să rescrie în inima omului caracterul iniţial care a fost în inima lui şi care a fost şters prin egoism. Iată, vin zile, zice DOMNUL, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor” (Ieremia 31:31-33). Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.” Ezechiel 36:26.

Legea lui Dumnezeu este Legea milei şi a adevărului. Adevărul ar cuprinde tot ce este drept, faţă de Dumnezeu şi faţă de om. Mila cuprinde toate harurile caracterului. Mileniul va fi perioada de rescriere a acestor calităţi în caracter. Şi această lucrare de rescriere a caracterului divin în inimă, care va progresa în lume curând, timp de o mie de ani, a început deja în Biserică. Noi rescriem aceste calităţi în inimile noastre. Intrarea în Şcoala lui Cristos este opţională, nu obligatorie. În Veacul următor omenirea va trebui să îşi scrie aceste calităţi în inimi, cu ajutorul Domnului. Vor fi lovituri ca să aducă omenirea la îndreptăţire. Şi dacă intenţionat nu vor vrea să se supună Legilor dreptăţii, vor fi nimiciţi.

Acum însă supunerea este un lucru voluntar. Noi declarăm că dorim să avem aceste lecţii scrise în inimi; şi ca să ajungem la acest scop, intrăm în Şcoală şi ne supunem Marelui Învăţător. Apoi, prin diferitele providenţe din viaţa noastră, El ne arată unde n-am întipărit încă aceste calităţi în inimă. Când ne rugăm pentru răbdare, El ne dă lecţii de experienţă care vor da naştere la această calitate în inimă şi o vor întări tot mai mult. Când ne rugăm pentru dragoste, El ne dă probe pentru dragoste. Când ne rugăm ca să dezvoltăm mila, întâlnim mai mult împotrivire care va dezvolta mila. Astfel Dumnezeu ne dă ocazii să scriem mila şi adevărul în inimile noastre.

Trebuie să ajungem la acea stare a inimii în care să iubim adevărul şi dreptatea, şi în care să urâm nelegiuirea şi nedreptatea. Ca popor al lui Dumnezeu, noi avem acum ocazia să dezvoltăm mai întâi aceste trăsături. Şi Domnul ne spune că dacă ne dovedim credincioşi în învăţarea lecţiilor, intenţia Lui este să ne folosească în timpul Domniei Milenare, intenţia Lui este să ne facă judecătorii lumii — conducătorii, învăţătorii ei.

LEGEA IUDAICĂ ESTE DE AJUTOR PENTRU CREŞTINI

Cuvintele din al doilea text al nostru au fost adresate poporului evreu, nu creştinilor, pentru că la acea vreme nu erau creştini, desigur. Cuvintele nu par a fi profetice, ci un îndemn pentru oameni. Se pare că evreii gândeau că Domnul cere prea mult de la ei; şi deoarece aşa au stat lucrurile, s-au gândit că nu trebuie să ia Legea prea în serios. Domnul pare a reduce legea la o anumită declaraţie: Ce se cere de la voi decât trei lucruri, şi anume, să vă purtaţi drept, să iubiţi mila şi să umblaţi smerit cu Dumnezeul vostru? Acesta pare să fie rezumatul Legii.

Domnul căuta să vadă Israelul trăind cât mai aproape posibil de cerinţele Legii. Şi El a intenţionat să le dea, la timpul potrivit, Noul Legământ făgăduit, care va scoate din ei inima de piatră şi le va da o inimă de carne, făcându-i astfel cu o inimă sensibilă. Dar dacă acum ei umblau cât mai în armonie posibil cu cerinţele legii, făcând drept, iubind mila şi umblând smerit cu Dumnezeul lor, ei erau binecuvântaţi pe măsură.

Deşi această Lege a fost dată numai evreilor, totuşi principiile insuflate de ea se aplică întregii lumi. Oricui vrea să aibă vreo poziţie înaintea Domnului, i se cere să facă dreptate, să iubească mila şi să umble smerit. De aceea, orice declaraţie din Lege, prin aceea că-i dă o idee despre standardele Domnului, este de ajutor pentru creştin; şi arată standardele perfecţiunii. Dar standardul unui creştin este mai ridicat decât al Legii. Legea este numai o amplificare a Regulii de Aur — fă altora ce ţi-ar plăcea să-ţi facă ei ţie. Poartă-te drept cu alţii dacă vrei ca şi ei să se poarte la fel cu tine; fii milos cu alţii dacă aştepţi ca şi ei să fie miloşi cu tine.

Gândindu-ne la aceste calităţi şi cântărind care ar trebui să fie prima, decidem că în comportamentul nostru unii cu alţii, nu ne-am putea gândi nici un moment să dăm ceva mai puţin decât dreptate. Pe lângă aceasta am putea fi cât de miloşi ar permite împrejurările. Însă nu trebuie să ne gândim la nimic mai puţin decât dreptatea. Dar în ceea ce priveşte cerinţele noastre de la alţii — cum am spus mai sus — nu trebuie să aşteptăm dreptate deplină.  Să ţinem minte că întreaga familie umană este imperfectă. Dacă prin harul lui Dumnezeu putem fi mai drepţi sau mai miloşi decât media, este prin spiritul lui Dumnezeu.

STANDARDUL LUI DUMNEZEU DE

PURTARE DREAPTĂ

A umbla smerit cu Domnul ar însemna că am ajuns la acea stare a minţii în care putem fi învăţaţi de El, putem aprecia bunătatea Lui şi micimea noastră; că am primi orice instrucţiuni ne-ar trimite El. Deşi El a făcut rasa noastră după chipul şi asemănarea Sa, noi am pierdut în mare măsură chipul Său. De aceea trebuie să fim foarte smeriţi şi uşor de învăţat în toate.

Comparând cerinţele lui Dumnezeu de la Israel, cum sunt redate în text, cu cerinţele Sale de la Biserică, am putea spune că Dumnezeu nu cere mai mult de atât de la Biserică. Aceasta este tot ceea ce ar putea cere dreptatea de la o creatură. Caracterul deosebit al poziţiei Bisericii este că nu e una de cerinţă, ci de privilegiu. Dar vedem funcţionând în Biserică un principiu mai înalt decât cel al Legii, şi anume cel al sacrificiului. Aşa cum Isus L-a iubit pe Tatăl şi a iubit dreptatea şi Şi-a sacrificat voinţa pământească şi ambiţiile şi privilegiile pământeşti, tot aşa El ne-a arătat un exemplu să călcăm pe urmele Sale. Nu I s-a cerut să facă mai mult decât dreptate, dar I s-a permis să facă mai mult. La fel este şi cu Biserica. Nu ni se cere să facem mai mult decât dreptate, dar ni se permite să facem mai mult. Dacă ne aducem trupurile ca jertfe vii şi suntem credincioşi până la sfârşit, Domnul ne va număra printre cei cărora le va da cu plăcere, foarte curând, glorioasa Împărăţie, Împărăţia pentru care ne rugăm.

DIFERITE GRADE DE IUBIRE

După ce am intrat voluntar în această condiţie a sacrificiului, a devenit pentru noi o robie prin aceea că am făcut angajamente în acest sens şi suntem obligaţi prin angajamentele noastre. Ne am angajat că ne vom da viaţa în armonie cu invitaţia: Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” Totuşi, Domnul nu cere de la noi mai mult decât dreptate. Dar El aşteaptă şi veghează să vadă în ce măsură suntem credincioşi Legământului nostru. Dacă suntem părtaşi la jertfă cu Isus, atunci vom fi părtaşi la moştenire cu El. La consacrarea noastră am luat jugul Său asupra noastră. Putem merge înapoi să luăm privilegiul restabilirii? Nu, la acesta am renunţat întrutotul! Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să împlinim Legământul nostru de Sacrificiu; şi răzvrătirea împotriva acelui Legământ ar însemna Moartea a Doua, nimicire veşnică.

Sunt diferite grade de iubire. Gradul la care ne-am consacrat este iubirea sacrificatoare, care depăşeşte ceea ce ar fi drept faţă de un frate, un vecin sau un duşman. Aceasta este Iubirea lui Dumnezeu, care este o iubire ce absoarbe totul, cuprinde totul.

Faptul că cerinţele textului sunt rezonabile va fi încuviinţat de toţi. Faptul că Dumnezeu nu poate cere mai puţin de la cei pe care îi educă pentru viitoarea judecată a lumii este evident, şi totuşi toate aceste calităţi specificate de profet sunt cuprinse într-un cuvânt — Iubire. Iubirea cere să ne purtăm drept cu vecinii noştri, cu fraţii noştri, cu familiile noastre, cu noi înşine; să căutăm să cultivăm aprecierea drepturilor altora — a drepturilor lor fizice, morale şi intelectuale, a libertăţilor lor; şi apreciindu-le, să nu căutăm în nici un sens al cuvântului să le limităm sau să le negăm. Dar pe lângă aceasta, Dragostea ne face să avem spiritul sacrificiului care bucuros îşi dă viaţa pentru fraţi.