Viţelul De Aur – VDM 17.5

Vol. 17, Iulie-August 2010, Nr. 5 

VIŢELUL DE AUR

03644″> Exod. 32:15-20, 30-35

Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!” 03645″> 1 Ioan 5:21 .

R 5297 W. T. 15 august 1913 (pag. 253-254)

Israeliţii au avut o încercare severă a credinţei şi ascultării la puţin timp după ce au intrat în relaţie de legământ cu Dumnezeu. În încercarea lor au eşuat total. Legământul a fost călcat. Totuşi, după ce i-a pedepsit, Dumnezeu a reînnoit Legământul cu ei. Aceasta a constituit o manifestare nouă a Milei divine.

Circumstanţele acestei încercări sunt o parte din această lecţie. Moise, prin îndrumare divină, după ce a făcut Legământul a urcat pe Muntele Sinai, luând cu el pe Iosua ca servitor al său. A fost plecat patruzeci de zile — o perioadă relativ lungă, în acele circumstanţe. Israeliţii se simţeau foarte mult asemenea copiilor în mâinile lui Moise. El era pentru ei reprezentantul lui Dumnezeu într-un sens foarte special. Absenţa lui prelungită a dat loc cultivării credinţei, răbdării şi încrederii.

Ei şi-au amintit încercările grele prin care trecuseră. Egiptenii şi robia erau în urma lor; amaleciţii, care deja îi atacaseră, erau încă duşmanii lor şi puteau să-şi reînnoiască atacul. Ce vor face ei în absenţa lui Moise, ale cărui mâini susţinute le adusese favoarea lui Dumnezeu şi succes în bătălie?

Aici a intervenit înţelepciunea lumească. Aaron, marele preot, fratele lui Moise şi reprezentantul lui la conducere, era dezorientat în privinţa metodei de a feri poporul de descurajare totală, de frică etc. Păreau să aibă nevoie să ceară un reprezentant al lui Dumnezeu pe care să-l vadă cu ochii. Se pare că n-au fost în stare să se încreadă cu totul în Dumnezeul pe care nu-L puteau vedea, după ce reprezentantul Său special, Moise, nu mai era prezent să-l vadă.

Conducătorii poporului s-au consultat şi au hotărât că vor face o reprezentare a lui Iehova — un chip la care poporul se putea uita şi îl putea folosi ca instrument de închinare. Nu trebuie să presupunem că israeliţii au recunoscut viţelul de aur ca fiind Iehova Dumnezeul lor, ci l-au folosit numai ca un simbol, sau o reprezentare, la fel cum păgânii folosesc idoli ca reprezentări ale dumnezeilor lor, şi la fel cum unii creştini consideră potrivit să folosească crucifixul ca reprezentare a lui Cristos — nu să se închine, ci numai să ajute credinţa şi să le reţină atenţia.

Lecţia de astăzi pare să arate clar faptul că Dumnezeu a fost foarte nemulţumit de reprezentarea simbolică a Lui. Aceasta a fost una din poruncile date israeliţilor: Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare” a lui Dumnezeu, sau a orice altceva, să îngenunchezi înaintea lui şi să i te închini ca unui simbol al lui Dumnezeu.

Facerea viţelului de aur

Nu trebuie să presupunem că viţelul a fost făcut din metal solid. Nu este deloc probabil că toate bijuteriile tuturor israeliţilor adunate împreună ar fi fost destule pentru a face un viţel de o oarecare mărime din metal solid. Presupunerea este că, după obiceiul acelui timp, viţelul a fost făcut fie din argilă, fie din lemn, şi apoi a fost poleit, sau acoperit cu metal topit — aurul provenit din bijuteriile poporului. Acesta la rândul lui a fost fără îndoială cioplit sau dăltuit. După ce a făcut idolul, poporul s-a bucurat de el ca o mărturie a lui Dumnezeu în mijlocul lor. S-au dedat la o perioadă de veselie — cântând, dansând, petrecând.

Aceasta era starea lucrurilor la sfîrşitul celor patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte cu Dumnezeu. Coborând de pe munte cu tablele Legii, a auzit strigătele poporului şi apoi i-a văzut închinându-se la viţelul de aur şi aducând jertfe şi tămâie. Moise a fost mânios. El era mijlocitorul dintre Dumnezeu şi Israel — reprezentantul ambilor. Avea dreptul să fie supărat; căci a fost însărcinat de Dumnezeu cu responsabilitatea acelei naţiuni, şi şi-a dat seama că o nelegiuire serioasă împotriva Legământului divin avusese loc în timpul absenţei sale.

Moise a spart tablele de piatră — tablele Legii — în bucăţi, indicând că Legământul a fost rupt. A coborât la popor, supărat pe ei, ca reprezentant al lui Dumnezeu. Înarmat cu autoritate divină, a lăsat să cadă asupra lor o pedeapsă dreaptă pentru depărtarea lor de Dumnezeu şi întoarcerea rapidă la păcat.

Totuşi, ca reprezentant al poporului, Moise a fost un patriot de cel mai înalt grad. El a mers la Dumnezeu în rugăciune şi s-a rugat stăruitor ca, dacă pedeapsa pentru acest păcat era lepădarea poporului, era mai bine să fie el ucis. Aceasta a fost ca răspuns la declaraţia lui Dumnezeu că Moise era singurul care părea a fi loial, şi că Dumnezeu va face din el o naţiune care să moştenească promisiunile făcute lui Israel. Un astfel de patriotism cum a arătat Moise aici, în mod sigur nu adesea a fost egalat. A însemnat loialitate faţă de lucrarea sa ca reprezentant şi mijlocitor al lui Israel, şi în acelaşi timp loialitate faţă de Dumnezeu, pe care de asemenea L-a reprezentat.

Păziţi-vă de idoli”

Să aplicăm acum lecţia la Israelul spiritual. După ce creştinul a părăsit lumea, robia, păcatul, după ce a trecut prin experienţele amare de la Mara, după ce a avut manifestările favorii divine, după ce s-a împărtăşit din Pâinea din ceruri, după ce a intrat deplin în relaţie de Legământ cu Dumnezeu — vine o vreme când trebuie să umble prin credinţă, nu prin vedere. El este încercat de Domnul. Dacă nu reuşeşte în această lecţie, cum au făcut israeliţii tipici, va fi o chestiune serioasă pentru el.

Nu vrem să sugerăm că vreun creştin va fi predispus să facă un viţel de aur în mod literal. Vrem să spunem însă că această chestiune de a face chipuri şi de a le permite să abată şi să absoarbă închinarea noastră lui Dumnezeu este una din cele mai mari încercări şi probe care vin asupra israeliţilor spirituali. Viţelul de aur pe care unii îl stabilesc ca să se închine sunt afacerile. Ei se dăruiesc lor pe deplin, sacrificându-şi timpul şi energia. Le tratează ca pe un dumnezeu. Iubirea de bani şi de lucruri pe care banii le pot procura duce la idolatrie, şi prin aceasta rup legământul lor cu Domnul.

Alţii idolatrizează sexul opus şi dau tot ce au pentru favoarea şi părtăşia lui. Ei se închină creaturii mai mult decât Creatorului, după cum explică apostolul. Ei fac o mare greşeală. Isus a declarat aceasta spunând: Cine iubeşte pe tatăl, sau pe mama, sau pe copii, sau pe sine sau orice altă creatură mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Mai trebuie observat încă un idol — idolul sectarismului. Sf. Pavel a avertizat împotriva acestui idol spunând: Unul zice: Eu sunt al lui Pavel!” şi altul Eu al lui Apolo!” iar altul Eu sunt al lui Chifa” (1 Cor. 1:12; 3:4). Apoi El întreabă: Nu este această reverenţă faţă de oameni o formă de idolatrie? Adică, Nu sunteţi voi carnali?” Acelaşi principiu ni-l putem aplica nouă astăzi, şi să ne păzim de închinarea sectară. Dacă unul spune, Eu sunt al lui Calvin”; altul, Eu sunt al lui Luther”; altul Eu sunt al lui Wesley” etc., nu sunt acestea dovezi de carnalitate? Şi mai rău decât aceasta, nu există oare pericolul închinării la instituţiile omeneşti care poartă aceste nume omeneşti, şi astfel să fie ceva care să intervină între sufletul creştinului şi Dumnezeul său? Noi credem că există un pericol serios pe această linie. îndemnăm pe israeliţii spirituali să înceteze a se închina idolilor crezuri, şi ca toţi copiii lui Dumnezeu să se întoarcă de la idolii de orice fel, şi să se închine şi să aibă reverenţă numai faţă de Dumnezeu.

Tendinţa de a formula şi a avea reverenţă faţă de crezuri în locul Bibliei se manifestă de când a fost întocmit primul crez — Crezul Niceean — în 325 d. Cr. Fiecare crez tinde să ia locul Bibliei, întocmai cum face Talmudul cu evreii. Isus a vorbit împotriva acestui lucru spunând: Aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră”.

Crezurile creştinătăţii sunt tradiţiile noastre creştine în ceea ce priveşte Adevărul. Evident că intenţia lui Dumnezeu a fost ca poporul Său să nu aibă alt crez în afară de Biblie în întregimea ei. Ei trebuie să creadă tot Cuvântul lui Dumnezeu şi să cerceteze Scripturile zilnic, pentru a se convinge de învăţăturile ei. Astfel poporul lui Dumnezeu trebuie să crească în har şi în cunoştinţă, aşa cum n-ar fi posibil dacă idolii crezuri ar fi stabiliţi şi ar abate atenţia poporului Domnului în diferite direcţii.