Vol. 17, Iulie-August 2010, Nr. 5
FRICA — O CAUZĂ A MARII TENSIUNI NERVOASE
Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” Evrei 13:6.
R 5295-a W. T. 15 august 1913 (pag. 250)
Frica este unul dintre cele mai mari rele din lume, cauzând multă tensiune nervoasă şi suferinţă. Acesta este rezultatul faptului că omul nu este în armonie cu Creatorul. Putem fi siguri că îngerii nu au nici o frică. Dumnezeu îi menţine în condiţie paşnică pentru că ei sunt în armonie cu El. Putem fi siguri, de asemenea, că acesta a fost cazul cu primii noştri părinţi. Când au fost creaţi nu aveau frică. Protecţia divină era peste ei. Dar când a intrat păcatul, a urmat blestemul. Fiind timp de şase mii de ani sub domnia Păcatului şi a Morţii, omul a devenit foarte fricos. El îşi dă seama că există forţe în afara lui, cărora el nu le poate face faţă. Şi această cunoştinţă îl lipseşte de multe din plăcerile vieţii.
Există unii oameni care şi-au pierdut frica, dar aceştia sunt excepţii. Textul nostru ne spune despre unii care nu se tem, şi ne arată de ce aceasta este o condiţie rezonabilă. Lor nu le mai este frică de ce poate să le facă omul, pentru că Domnul este ajutorul lor. Frica de om este mai mare decât frica de animale. După cum a scris poetul,
Inumanitatea omului faţă de om
Face nenumărate mii să plângă”.
Din cauza păcatului mulţi au devenit ucigaşi. Deşi sunt constrânşi de lege de la împlinirea faptului, ei au un spirit ucigaş, un spirit egoist. Aceasta conduce la tot felul de crime — la nedreptate. Cei care nu iau viaţa altora în mod real, pot comite crimă prin folosirea cuvintelor calomniatoare. Astfel ei inspiră frică în minţile altora.
Sursa de ajutor
Psalmistul vorbeşte despre unii care s-au eliberat de această frică de om — cum au fost Avraam, Isaac, Iacov şi profeţii. Şi ceea ce a fost adevărat despre ei ar trebui să fie adevărat şi despre Corpul consacrat al lui Cristos. Motivul pentru această pace a minţii este că aceştia au intrat într-o relaţie specială cu Dumnezeu. Prin Legământul de Sacrificiu făcut posibil pentru ei de către Mântuitorul, ei au devenit fii ai lui Dumnezeu; şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos”, Domnul nostru. Dumnezeu fiind astfel Tatăl lor, El are un mare interes faţă de ei; şi astfel ei învaţă să se încreadă în Iubirea, înţelepciunea şi Puterea Lui.
Cu această încredere în Dumnezeu deci, aceştia nu au frică. El i-a asigurat că este în stare să facă toate lucrurile să lucreze împreună spre binele lor. Dacă la început ei au găsit că în calitate de urmaşi ai lui Isus ei au avut mai multe încercări, mai multe greutăţi din partea lumii, a cărnii şi a Adversarului decât oricare alţi oameni din lume, această conştientizare poate că i-a alarmat şi i-a intimidat. Dar deoarece ei au mers la Tatăl în spiritul rugăciunii şi au ascultat mesajul pe care El li l-a trimis prin profeţi şi apostoli, ei au învăţat că El lucrează cu ei ca Noi Creaturi. Treptat au învăţat că nu lipseşte de nici un bine pe cei care umblă în neprihănire”.
Tatăl nu va reţine nimic din ceea ce este necesar pentru dezvoltarea potrivită a copiilor săi. De asemenea El ne promite că nu vom fi ispitiţi mai presus decât suntem în stare să îndurăm, ca nu cumva ceva să ne prejudicieze. Astfel vedem că El are grijă de toate nevoile noastre, ajutându-ne să ne depunem vieţile pământeşti. Şi în timp ce învăţăm lecţii potrivite din experienţele noastre, aflăm că iubirea perfectă îndepărtează orice frică servilă de Tatăl nostru ceresc; pentru că îl iubim şi ne încredem în El. Nouă nu ne este frică de Adversar, pentru că ştim că Domnul nu va permite Adversarului să ne prejudicieze, dacă ne ţinem aproape de El. Şi dacă Dumnezeu permite să avem experienţe de încercare din partea Adversarului şi a semenilor noştri, El face aceasta cu intenţia ca acestea să lucreze spre binele nostru.
Dumnezeul meu, Eu am pus pecetea că tu eşti adevărat,
Din promisiunea Ta minunată nimic n-a eşuat!”