A Lupta Împotriva Lui Dumnezeu – VDM 18.2

Vol. 18, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 

A LUPTA ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU

03781″> Psalm 105:23-36 03782″> Exod 7:11

Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” 03783″> Matei 23:12 .

R 5271 W. T. 1 iulie 1913 (pag. 203-205)

Practicarea nedreptăţii vatămă amândouă părţile — la fel de serios pe cel care face vătămarea ca şi pe cel vătămat. Dacă acest principiu ar fi în mod general recunoscut, mai puţini ar încerca să practice nedreptatea — inechitatea — nelegiuirea. Biblia în mod special respinge toate formele de nelegiuire şi susţine dreptatea, care este doar un alt nume pentru neprihănire. Toate păcatele sunt mari şi regretabile în măsura în care ele sunt nedreptăţi ce afectează drepturile altora. Nici o lecţie nu pare pentru oameni atât de dificil de învăţat ca lecţia dreptăţii, pe care Învăţătorul a cuprins-o pe scurt în Regula de Aur: Faceţi altora ceea ce aţi vrea să vă facă ei vouă”.

Nu există nici un individ care nu trebuie să se păzească pe această linie. Odată cu venirea ocaziei de a profita de altul vine şi proba. Aceasta are o mie de forme, dar este întotdeauna aceeaşi — nedreptatea. Poate fi practicată de angajator împotriva angajatului, de părinte împotriva copilului, de soţ împotriva soţiei, de un semen împotriva prietenului, sau invers. În oricare caz însă, putem fi siguri că acel care practică nedreptatea va suferi la sfârşit la fel de mult ca şi cel împotriva căruia aceasta a fost practicată. Acest principiu găseşte o ilustraţie plină de forţă în studiul de astăzi.

PREŢUL ROBIEI PENTRU EGIPTENI

Egiptenii şi-au justificat tratamentul lor faţă de evrei sub diferite pretexte. Ei deveneau puternici din punct de vedere numeric şi puteau să ajute pe duşmanii Egiptului în caz de invazie. De aceea egiptenii doreau să împiedice înmulţirea acelui popor. Nereuşind în aceasta, ei i-au înrobit pe evrei. Robia s-a dovedit a fi atât de satisfăcătoare şi de profitabilă pentru egipteni, încât după aceea s-au gândit că nu puteau să se descurce fără robi. Prin urmare, pe timpul despre care se vorbeşte în acest studiu, egiptenii erau gata să-şi menţină robii aproape cu orice preţ.

Nedreptatea — inechitatea — nelegiuirea — puseseră aşa stăpânire pe egipteni, încât plăgile necesare pentru eliberarea evreilor au fost fără îndoială o deplină compensare a dreptăţii asupra lor, echivalentă cu nedreptăţile pe care le practicaseră. Adevărat este proverbul care spune: Cel care păcătuieşte va suferi” — o dreaptă răsplătire, cumva, cândva.

Plăgile egiptene au fost miraculoase dintr-un punct de vedere, dar nu şi din altul. Noi suntem dispuşi să numim miraculos tot ceea ce trece dincolo de experienţele noastre, şi natural tot ceea ce se încadrează în limita experienţelor noastre. Astfel telefonul şi telegraful fără fir ar fi apreciate ca miraculoase, dacă n-am avea capacitatea să le reproducem şi să ştim cum se obţin rezultatele. În mod asemănător, florile perfecte din zilele noastre, în comparaţie cu cele de calitate inferioară de acum cincizeci de ani, ar fi miraculoase pentru noi dacă n-am cunoaşte cum s-au făcut îmbunătăţirile.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, nimic nu este miraculos, deoarece totul se îndeplineşte în armonie cu Înţelepciunea şi Puterea divină. Devenind familiari cu legile naturii şi discernând cum Cel Atotputernic a îndeplinit anumite lucruri pe care în trecut le-am numit miraculoase, să nu ni se micşoreze respectul pentru minune în sine, nici pentru Cel care a făcut-o.

Aplicând acest principiu la studiul de astăzi, aflăm că diferitele plăgi peste egipteni pot fi explicate cu mai multă sau mai puţină logică, dar poporul lui Dumnezeu ar trebui tot mai mult să-L venereze pe Cel care a exercitat acea putere. Se presupune că cele zece plăgi peste egipteni s-au întins pe o perioadă de zece luni. În mod evident ele au fost o parte din competiţia dintre dumnezeii egiptenilor şi Iehova, Dumnezeul evreilor.

Faraonii au pretins a fi reprezentanţii zeului soare, în timp ce poporul lor rob, evreii, se închinau marelui Iehova cel nevăzut şi care nu-Şi arată prezenţa. Astfel, când Moise prin îndrumare divină s-a arătat înaintea lui Faraon, i-a spus că Dumnezeul evreilor i-a trimis vorbă că israeliţii trebuiau să iasă din Egipt pentru a I se închina. Faraon a întrebat în derâdere: Cine este acest Dumnezeu al evreilor?” Aluzia este că el nu-L recunoştea. El îl considera pe zeul soare al egiptenilor ca fiind cel puternic.

Moise a fost instruit să facă anumite semne prin care autoritatea sa ca reprezentant al lui Dumnezeu să fie recunoscută. Unul dintre acestea a fost să-şi arunce toiagul pe pământ şi acesta se va preface în şarpe. Acesta a fost un semn remarcabil, dar Faraon şi-a chemat magicienii şi ei au făcut o faptă asemănătoare, sau a părut că au făcut astfel. Unii au presupus că ei au făcut o scamatorie despre care se spune că era obişnuită în India — hipnotizând un şarpe şi făcându-l rigid prin catalepsie, astfel încât părea ca un toiag. Apoi, eliberat de hipnoză, s-a manifestat ca un şarpe. Nu suntem siguri însă că magicienii n-au făcut mai mult de atât, căci alte reproduceri ale lucrărilor lui Moise prin Aaron nu pot fi explicate prin înşelare.

Ce putere au folosit ei? Răspundem că potrivit Scripturilor există doar două surse de putere supranaturală — divină şi satanică. Fără îndoială, Dumnezeu a permis de secole lui Satan şi îngerilor căzuţi, numiţi demoni, să exercite mare putere. În nici un alt mod nu pot fi explicate fenomenele parapsihologice din India şi mai recent din Europa şi din America. Când spunem aceasta, nu acuzăm că mediile spiritiste sunt cu bună ştiinţă servitorii spiritelor rele care personifică morţii. Mai degrabă le scuzăm, fiind cu totul înşelate — conducători orbi ai orbilor — care tot mai mult aduc lumea sub puterea acestor spirite rele, crescând rapid numărul celor nesănătoşi mintal, care deja numără unul la suta de adulţi.

Apele transformate în sânge

Se presupune că plăgile au început în iunie şi s-au sfârşit în martie următor. Prima, transformarea apelor în sânge, a fost aproape la fel de miraculoasă ca şi transfomarea apei în vin de către Domnul nostru la Cana. Unii gândesc că ei găsesc explicaţia miracolului. N-avem nici un motiv să ne îndoim că într-o zi vom cunoaşte pe deplin cum Şi-a exercitat Dumnezeu puterea în realizarea acestei minuni, şi de asemenea cum Domnul Isus a operat din punct de vedere chimic asupra apei pentru a o schimba în vin. Fără îndoială procesul a fost unul simplu, numai dacă am şti cum a fost făcut. Tot sucul de struguri a fost la început apă şi a trecut prin schimbări chimice în viţa de vie. Chimiştii noştri învaţă tot mai mult despre secretele naturii, şi acum aroma fructelor este reprodusă prin ceea ce se numeşte procese sintetice. Unii speră să producă lapte cât mai curând prin acest proces — echivalentul deplin al laptelui de vacă — direct din iarbă.

Călătorii ne spun că primăvara devreme, înainte de revărsarea Nilului, au văzut apa acestuia roşie ca sângele. Această culoare este produsă de anumite microorganisme din apă. Dacă aceasta a fost metoda folosită de Dumnezeu pentru transformarea apelor din Egipt în sânge, sau să arate ca sângele, Faraonul ar fi auzit probabil despre astfel de schimbări înainte, şi miracolul ar fi constat în principal din capacitatea lui Moise şi a lui Aaron de a efectua schimbarea instantaneu — la comanda lor — şi apoi s-o oprească. Efectul a fost destul de dezastruos, pentru că peştii din râu au fost ucişi şi oamenii n-au putut bea apa. Totuşi Faraon şi curtea sa au continuat în nedreptate şi au refuzat să-i lase pe evrei să plece.

A doua declaraţie a autorităţii lui Iehova prin porunca de a-i elibera pe evrei a fost susţinută de ameninţarea că va veni o pedeapsă cu broaşte. Şi ele au venit. Pretutindeni în ţară colcăiau broaşte şi mormoloci — pe străzi, pe câmpuri, în case, în dormitoare şi în paturi, în coveţi amestecate în mâncare — broaşte pretutindeni. Se spune că în Egipt veneau uneori broaşte în număr mare, dar se pare că niciodată în număr atât de mare ca şi cu această ocazie. A fost o chestiune remarcabilă. Totuşi Faraon, când a avut un răgaz, n-a fost convins că lupta împotriva lui Iehova şi a ţinut încă la nedreptatea robiei. Magicienii lui Faraon într-un oarecare mod au putut reproduce primele două plăgi, dar numai au mărit dificultatea. Ei n-au putut să îndepărteze broaştele. Faraon a fost obligat să apeleze la Moise, spunând: Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele”.

A treia plagă a fost a păduchilor. Dr. Merrins spune: Cuvântul păduchi probabil că înseamnă căpuşe de praf”, atât de comune în Egipt. Această creatură mică se fixează pe victime, suge sângele şi în câteva ore se dilată de la mărimea unui grăunte de nisip la cea a unui bob de mazăre. În anumite perioade este ca şi cum praful ţării s-ar transforma în păduchi. Grămezile de broaşte care se descompuneau erau inevitabil un loc de reproducere a nenumăratelor insecte”. El îl citează pe Sir Samuel Baker care a spus: Am văzut adesea locuri uscate în deşert atât de năpădite de căpuşe încât pământul mişuna peste tot de aceşti paraziţi, care sunt cei mai mari duşmani ai omului şi ai animalului. În acest caz miracolul a constat în producerea acestor căpuşe într-un număr neobişnuit şi în locuri neobişnuite — nu numai în deşerturile sălbatice, ci în tot Egiptul.

Este demn de remarcat faptul că de aceste prime trei plăgi au avut parte atât israeliţii cât şi egiptenii, dar de plăgile care au urmat, după cum a arătat Moise înainte, israeliţii au fost cruţaţi. Ţinutul Gosen a fost protejat.

Se pare că plaga muştelor, după cum spune psalmistul în acest studiu, a fost de diferite feluri — ţânţari, muşte de casă şi muşte de vite. Bieţii egipteni erau în chin — suferind o răsplătire dreaptă pentru nedreptatea lor, în timp ce israeliţii au fost feriţi de această plagă. Faraon s-a potolit şi a declarat: Voi lăsa pe israeliţi să plece, dar nu departe”. Dar când mila lui Dumnezeu a îndepărtat plaga, el şi-a împietrit inima din nou. El s-a îndoit, de fapt, că experienţele lor fuseseră vreo pedeapsă specială de la Domnul şi a refuzat să-i lase să plece.

Ciuma vitelor

Ciuma vitelor a fost următoarea. A fost o molimă foarte cruntă (în latină, morior, a muri), o boală mult asemănătoare epizootiei ruseşti, care cu câţiva ani în urmă a răspândit boala şi moartea printre vitele din lume. Israeliţii erau crescători de vite şi păstori, dar această molimă a fost ţinută departe de ţara Gosen, dovedind astfel grija lui Dumnezeu, pentru ca să ştiţi că nu există nimeni pe întreg pământul asemenea Mie”. Pierderea bănească din cauza molimei trebuie să fi fost foarte mare. Apoi a venit plaga bubelor şi a rănilor. Imaginaţi-vă poporul, de la rege până la cel mai umil servitor, chinuit de bube dureroase!

A şaptea plagă a fost un ciclon, grindină şi flacără de foc. În loc de ploaie, le-a dat grindină şi flacără de foc în ţara lor.” Aceasta a fost o furtună înfricoşătoare, tunete, şi piatră; şi foc cădea pe pământ” sau a plouat pe pământ. A bătut piatra, şi focul era amestecat cu piatra”. Recoltele lor au fost distruse şi proprietatea lor prejudiciată.

A opta plagă a fost un roi de lăcuste, şi probabil s-a asemănat cu plaga cosaşilor care cu câţiva ani în urmă a creat un astfel de dezastru în Kansas şi Nebraska. Imense roiuri de lăcuste au venit şi de alte dăţi peste Egipt, din Nubia. Ele au acoperit pământul pe distanţă de câteva mile şi uneori până la o adâncime de cincisprezece ţoli. Inofensive în sine, ele sunt un duşman care nu poate fi înlăturat. Sunt în stare să mănânce tot ce este verde, înainte de a-şi lua zborul. În mijlocul acestei calamităţi, Faraonul şi-a mărturisit păcatul şi a cerut iertare. Totuşi, când pericolul a trecut, iarăşi şi-a împietrit inima, opunându-se căii Domnului, căii dreptăţii. Succesul nedreptăţii şi speranţa viitorului profit, l-au condus spre a sfida ceea ce el acum a recunoscut a fi Puterea Celui Atotputernic.

A noua plagă a fost un întuneric peste toată ţara. Probabil că a semănat cu ceaţa londoneză, prin care este imposibil să vezi şi în care luminile sunt de puţin ajutor şi duc la oprirea generală afacerilor. Acest întuneric poate să fi fost produs de praful din aer, cum cred unii, sau într-o mie de altfel de moduri pe care putea să le aleagă Cel Atotputernic. Totuşi, ţinutul Gosen unde locuiau israeliţii a fost scutit — o altă dovadă pentru Faraon că avea de-a face cu Dumnezeul lui Israel.

Adânc impresionat, Faraon a cedat ceva mai mult decât înainte şi s-a oferit să lase poporul să plece cu copiii lor, cu condiţia să-şi lase turmele şi cirezile în Egipt. Când această propunere a fost refuzată, el i-a poruncit lui Moise să plece dinaintea lui şi să nu-l mai vadă căci altfel va muri. La această ameninţare a venit răspunsul calm al lui Moise: Ai vorbit drept: nu-ţi voi mai vedea faţa”. Următoarea plagă, după cum ştia Moise, era una finală, la care inima împietrită a lui Faraon avea să cedeze.