Vol. 18, Iulie-August 2011, Nr. 5

MOISE, COPILUL FRUMOS

03900″> Exod 1:22-2:10

Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine. 03901″> Matei 18:5 .

R 5250a W. T. 1 Iunie 1913 (pag. 169-170)

Iosif a fost Marele Vizir al Egiptului timp de 80 de ani — murind la vârsta de 110 ani. În mod sigur, fraţii săi, israeliţii, n-au suferit nici o asuprire în acel timp. La scurt timp după aceea însă, un alt faraon a venit la putere, care nu-l cunoştea pe Iosif” — care i-a ignorat serviciile făcute pentru Egipt şi legământul temporar cu israeliţii. Acest faraon se presupune că a fost Ramses al II-lea, un despot cu inima împietrită, egoist.

Acest faraon a înţeles că israeliţii se înmulţeau mult mai repede decât egiptenii. De aceea el i-a considerat un pericol. La început ei au fost văzuţi ca o protecţie pentru Egipt, pentru că ţinutul Gosen era aşezat spre răsărit, şi un duşman care înainta împotriva Egiptului se confrunta mai întâi cu israeliţii. Adversarul Egiptului în acele zile era numai Asiria. Când israeliţii au devenit mai numeroşi decât egiptenii, un nou pericol ameninţa; căci o armată invadatoare putea să-i mituiască şi astfel conducerea lui faraon putea fi înfrântă.

Pentru a putea preîntâmpina acest neprevăzut, au fost încercate diferite metode. În primul rând, un decret i-a obligat pe israeliţi să îndeplinească muncile grele, prin care se spera să le submineze puterea — să-i slăbească. Dimpotrivă însă, ei păreau să prospere tot mai mult cu fiecare sarcină în plus. Următoarea măsură represivă a fost decretul pentru moaşele evreice — ca orice copil de parte bărbătească dintre israeliţi să fie strangulat la naştere. Dar această poruncă nu a fost luată în seamă, moaşele pretinzând că au ajuns prea târziu. Resortul final a fost decretul regal ca israeliţii să-şi înece fiecare nou-născut de parte bărbătească. Neîmplinirea acestui lucru era un delict supus pedepsei.

În aceste condiţii s-a născut Moise. Relatarea arată că ambii părinţi ai săi erau evlavioşi, şi prin urmare nu suntem surprinşi de afirmaţia că el ca prunc era un copil frumos” — atrăgător. Relativ puţini părinţi par să-şi dea seama că acolo unde copiii lor sunt altfel decât frumoşi” — frumoşi la aspect şi în caracter — o responsabilitate pentru defecte le revine lor. Nu vrem să spunem prin aceasta că ar fi posibil ca vreo pereche umană să poată da naştere unor copiii perfecţi. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?” Iov 14:4.

Ceea ce vrem să spunem este că după cum o reproducere atentă afectează aspectul, forma şi caracterul animalelor inferioare şi îmbunătăţesc atât fructele cât şi florile, la fel aceasta are importanţă şi în privinţa omenirii. Într-adevăr, mult mai mult, căci deşi nici părintele nici statul nu pot ignora alegerea tovarăşilor de viaţă în căsătoria umană, cu toate acestea cei căsătoriţi au sub controlul lor cea mai minunată putere cunoscută în lume prin care să influenţeze caracterul şi forma copiilor lor înainte de naştere, şi care să nu fie ignorată după naştere — puterea minţii.

Dacă această lege a naturii ar fi recunoscută clar de către oamenii inteligenţi, conştiincioşi, ce schimbare s-ar petrece repede! Presupunem că astfel de părinţi nu numai că ar dori să aducă pe lume copii frumoşi ca formă, trăsături şi caracter, dar ei ar simţi ca o nelegiuire dacă n-ar face tot ce ar putea în aceste privinţe.

Dacă fiecare mamă şi-ar da seama că în timpul sarcinii starea sa mentală ar fi ori o binecuvântare ori un blestem pentru vlăstarul ei, cât de stăruitoare ar fi în a se opune stărilor rele şi acceselor de furie! Cât de atent ar supraveghea ceea ce citeşte, compania şi reflecţiile mintale! Cât de credincios ar pune în execuţie sugestiile apostolului în privinţa a toate câte sunt curate, toate câte sunt drepte, toate câte sunt adevărate, toate câte sunt nobile, toate câte sunt vrednice de cinste şi frumoase — s-ar gândi la aceste lucruri şi astfel ar marca naşterea copilului ei după concepţiile cele mai înalte, mai nobile, de care ar putea fi ea capabilă!

Şi dacă tatăl şi-ar da seama de răspunderea lui, cât de atent ar fi să-şi facă pe deplin datoria! Nu numai ca tată şi dătător de viaţă, ci şi ca un protector şi păzitor al mamei, ajutând-o în cea mai importantă funcţie a vieţii umane şi în timpul celei mai mari nevoi ale sale de ajutor, potrivit capacităţii lui. Mama, în special în timpul sarcinii, ar fi înconjurată de lucruri care să sugereze ce este bine, important, nobil, curat, intelectual, cultural. În mod deosebit el ar fi compătimitor şi s-ar strădui să păstreze mintea mamei tihnită. Chiar dacă ar fi prea săraci ca să-şi permită să aibă articole de lux — picturi, artă etc. — el ar putea să completeze într-o măsură locul acestora conversând cu mama despre teme nobile şi înnobilatoare, sau i-ar putea citi. O, când oamenii civilizaţi vor învăţa în final că aceeaşi grijă pe care ei o exercită în ceea ce priveşte creşterea cailor de curse, a câinilor de rasă, a porumbeilor şi a porcilor poate fi aplicată cu mai mare succes în familiile lor, cine se va îndoi de rezultatele minunate!

Josefus, istoricul evreu, spune că acei care-l vedeau pe pruncul Moise în timp ce era dus de curentul râului, uitau de ale lor şi se opreau să-l privească. Timpul se apropie când perfecţiunea trăsăturilor, a formei şi a caracterului uman vor fi considerate cel mai mare lucru în toată lumea. Atunci numele părinţilor acestora vor fi onorate în paginile de renume încă mai mult decât ale celor onoraţi cu premiul întâi pentru flori, fructe şi animale necuvântătoare. Chiar acesta este cazul părinţilor lui Moise care sunt vorbiţi de bine în Vechiul Testament; în timp ce în Noul Testament ni se spune clar că ei erau oameni de credinţă şi sunt socotiţi pe lista nobilă a Vrednicilor din Vechime, care vor avea parte de o înviere mai bună” datorită credinţei. ei 11:23.

COOPERARE CU PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU

Este cu totul posibil ca părinţii lui Moise să se fi gândit cum să pună în aplicare planul care s-a dovedit atât de reuşit pentru salvarea vieţii lui. Ei cunoşteau obiceiul prinţesei egiptene de a ieşi într-un loc retras pe malul Nilului să se scalde, care se presupune că făcea parte dintr-un obicei religios. Ei au presupus că un băieţel atât de frumos ar fi o atracţie specială pentru ea. Se poate chiar ca ei, după cum pretinde tradiţia, să fi fost îndrumaţi printr-un vis să facă aşa cum au făcut. Dar oricum am explica chestiunea, noi înţelegem că ceea ce a dus la rezultat a fost cooperarea între părinţi şi providenţa divină.

A fost împletit un coşuleţ mic din trestie, care creşte din abundenţă pe malurile Nilului. Pe dinafară a fost izolat cu smoală ca să nu intre apă. Copilaşul a fost pus înăuntru şi la un timp potrivit a fost lăsat aproape de locul unde mergea prinţesa. Apoi în apropiere a stat sora lui Moise, Miriam, care avea în jur de opt ani, gata să sugereze aducerea unei doici. Este chiar foarte probabil că însăşi prinţesa a înţeles şiretlicul şi ea numai a cooperat, crezând că micuţul ar putea foarte bine să aibă ca îngrijitoare pe propria sa mamă, iar ea să fie protectoarea şi binefăcătoarea lui.

Astfel în providenţa lui Dumnezeu, în ciuda opoziţiei regelui, minunatul Moise a fost crescut în palatul regal şi în şcolile egiptene a devenit învăţat în toată înţelepciunea egiptenilor”. Astfel providenţa lui Dumnezeu a pregătit persoana potrivită pentru marea Sa lucrare de conducător al lui Israel — şi mai mult, ca prototip al lui Mesia, care la timpul potrivit al lui Dumnezeu va fi Eliberatorul întregii omeniri doritoare să devină poporul lui Dumnezeu şi doritoare să fie condusă de El în Ţara antitipică a Promisiunii.

AJUTAŢI ŞI PROTEJAŢI

Ce mult romantism este în această simplă dar minunată naraţiune! Gândiţi-vă la conducerea providenţei divine în acest caz! Într-o zi copilul Moise era un pericol şi o ameninţare în casa părinţilor săi. În orice moment prezenţa lui putea fi descoperită şi făcută cunoscută vreunui ofiţer egiptean. Apoi ar fi fost ucis şi casa distrusă, şi posibil vieţile părinţilor pierdute din cauză că au îndrăznit să nu asculte de decretul regal. În ziua următoare, prin providenţa divină, copilul este înapoiat în aceeaşi casă şi propria sa mamă este plătită de prinţesa egipteană pentru a avea grijă de el şi în toate felurile protejat deplin prin favoare regală.

Nu ştim la ce vârstă copilul a fost considerat înţărcat, dar se presupune că ar fi avut patru ani. Acest copil interesant la această vârstă interesantă a fost pretins atunci de prinţesă ca fiul ei. I s-a dat numele Moise, despre care Profesorul Sayce spune: Forma grecească a ebraicului Moşe — Moises — este derivată, de către Iosefus, din forma coptică (egipteana veche) Mo (apă), şi uses (salvat din). Cu alte cuvinte, prinţesa a făcut un joc de cuvinte din nume, ca şi cum ar fi spus: Acesta este fiul meu, pentru că l-am născut — din apă””. Într-adevăr, noi nu ştim niciodată când Înţelepciunea divină lucrează în oameni fire de bătătură pentru pânza sau planul divin. Poporul lui Dumnezeu trebuie să-şi amintească întotdeauna că în toate lucrările lor, El lucrează toate după sfatul voii Sale”. În timp ce foloseşte instrumente umane, Dumnezeu totuşi respectă voinţa umană şi numai cooperează cu ea. Şi oricine cooperează în mod zelos cu Dumnezeu, primeşte în mod proporţional o parte mai mare din binecuvântarea divină.

Nu trebuie să înţelegem că providenţele lui Dumnezeu îi folosesc numai pe oamenii Săi evlavioşi şi familiile lor, nici că El foloseşte numai pe acei care sunt ai Lui cel puţin în sens nominal. În lecţia prezentă vedem cum Dumnezeu a făcut chiar şi mânia omului să-L laude şi să împlinească unele din scopurile Sale pentru promovarea marelui Său Plan al Veacurilor printre cei total ignoranţi în ceea ce-L priveşte, fără drept de cetăţenie în Israel”. Întreaga casă a lui faraon, la fel ca prinţesa, a fost folosită de Domnul pentru păstrarea lui Moise şi educarea şi pregătirea lui pentru marea Sa lucrare. În mod sigur această lecţie simplă, primită în inimi bune şi oneste, ne dă mai mare credinţă în Dumnezeu şi mai mare încredere în Înţelepciunea şi Puterea Sa de a împlini toate promisiunile pline de har pe care El le-a făcut Bisericii, Israelului şi lumii.