Vol. 18, Septembrie-Octombrie 2011, Nr. 6
INFLUENŢA TRANSFORMATOARE A GÂNDULUI
Aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este el” ( 03929″> Proverbe 23:7 )
„ Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii. ”
03930″> Proverbe 4:23 .
R 5246 W. T. 1 iunie 1913 (pag.163-165)
Inima este unul din cele mai importante organe ale corpului nostru. Dacă încetează să funcţioneze, în mod sigur urmează moartea. Sângele care trece prin inimă constituie viaţa, energia corpului. Dacă fluxul sângelui este întrerupt pentru puţin timp, se formează un cheag. Aceasta este ca o pregătire pentru moarte. Trebuie să fie un flux continuu de sânge care să circule prin corpul nostru pentru a întreţine viaţa.
Având în vedere importanţa acestei funcţii a inimii noastre naturale, Biblia foloseşte foarte potrivit inima, centrul vieţii, ca un simbol al centrului sentimentelor, inclusiv al voinţei. Voinţa noastră are de-a face cu tot ceea ce facem. Acela din poporul Domnului care doreşte să se curăţească tot mai mult, devine tot mai viu. Dacă suntem curaţi în inimă, hotărâm să trăim drept şi cumpătat în viaţa de acum. Cel care apreciază principiul că ceea ce este drept este drept şi ce este nedrept este nedrept, va dori să trăiască drept — fie el evreu sau păgân, sau Biserica lui Dumnezeu.
Biserica, acceptând termenii lui Dumnezeu, a făcut o consacrare a vieţii pentru El. Ei s-au angajat să lupte o luptă bună împotriva lumii, a cărnii şi a diavolului. Ei sunt sub obligaţii speciale ca Noi Creaţii. Speranţele şi ambiţiile lor sunt deosebite de cele ale lumii. De aceea ei sunt dublu răspunzători în ceea ce priveşte inimile lor, care reprezintă sentimentele lăuntrice.
Cum sunt sentimentele lăuntrice ale omului, aşa este el. Cum gândeşte omul în inima sa, aşa este caracterul lui adevărat. Care este voinţa ta adevărată? Care sunt sentimentele tale adevărate? Nu, ce cuvinte foloseşti? Nu, care sunt faptele tale, ci care sunt motivele ce stau la baza tuturor acestora?
Noua Creaţie trebuie să fie asemenea lui Dumnezeu, spirituală, în cele din urmă de natură spirituală, în glorie — perfectă. Dar înainte ca ea să atingă acea perfecţiune, inimii Noii Creaţii i se cere să-şi dovedească loialitatea. Unii vor fi învingători într-un înţeles mai înalt decât alţii, dar nici unul nu va fi învingător în afară de cei care sunt fideli, loiali, curaţi. Dacă, prin urmare, am făcut o consacrare lui Dumnezeu, străduinţa să fie ca inimile, dorinţele, motivele noastre să fie perfecte. Singura atitudine potrivită este să ne mărturisim imperfecţiunile, dacă suntem greşiţi. Dumnezeu aşteaptă să fim loiali în inimă. Şi acea loialitate a inimii trebuie să se extindă şi să controleze întreaga viaţă.
Dacă gândurile nu sunt în armonie cu idealurile noastre, să ne străduim să le facem să fie aşa. Să lăsăm la o parte mânia, răutatea, ura, cearta şi toate astfel de fapte ale cărnii şi ale diavolului. La unii oameni, în unele condiţii, aceste gânduri merg foarte adânc. Nu la gândurile care ne trec prin minte — gândurile trecătoare — se face referire în textul nostru. Chiar şi oamenii cu caracter foarte rău pot uneori avea emoţii adânci. Ochii unor persoane se umplu de lacrimi din cauza unor lucruri neînsemnate. Aceasta îi face să pară a fi foarte sensibili, şi totuşi viaţa lor poate arăta că ar trece tot aşa de uşor de la compătimire la o faptă rea.
Vedem acest fapt ilustrat în comportamentul unei gloate. Oamenii care l-au salutat pe Isus ca împărat, cu cinci zile mai târziu au strigat Răstigneşte-L!” Cei care nu cu mult timp înainte păreau a-L aprecia aşa de mult, au arătat că şi-au pierdut acea apreciere.
împortanţa gândirii corecte
De fapt, un om nu este întotdeauna ceea ce pare a fi la suprafaţă. Caracterul său adevărat este dedesubt, în adâncime — scopul vieţii sale. Acestea nu sunt numai gândurile trecătoare, ci sunt făgaşele adânci ale gândirii, dacă le putem numi aşa pe cele care implică întreaga viaţă. Scripturile ne aduc în atenţie faptul că noi trebuie să fim transformaţi prin înnoirea minţii noastre — prin refacerea ei. Romani 12:2.
Apostolul, vorbind despre unii cu trăsături de caracter foarte rele, spune: Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”. (1 Cor. 6:11) Această curăţare, această sfinţire, vine nu numai prin citirea Adevărului sau prin aplicarea mintală a Adevărului, ci prin gândirea din inimă a Adevărului. Această gândire din inimă, aceste hotărâri adânci sunt ale noastre în calitate de creştini şi trebuie să fie conduse de anumite principii. Acestea au de-a face cu omul adevărat pe care îl ia în considerare Dumnezeu — nu vechea creatură, mai mult sau mai puţin defectă, pe măsura degradării. Dumnezeu se uită la Noua Creatură.
Aceste convingeri şi scopuri adânci ale inimii constituie o transformare a caracterului. Aceasta este starea adevărată a omului şi aşa este el. Dacă el are vreo izbucnire trecătoare de mânie sau de răutate, acesta n-ar fi gândul său real, intenţia sa reală. De aceea n-ar fi el, ci vechea sa natură care se afirmă temporar. Ca Nouă Creatură, el trebuie să vegheze asupra cuvintelor, asupra gândurilor, asupra faptelor sale. Dacă un gând trecător, greşit, ar trece prin mintea sa, acesta n-ar fi gândul inimii sale. Şi el ca Nouă Creatură ar trebui să-l oprească, să-l înlăture, aşa încât să nu poată prinde rădăcini în inima sa şi să înăbuşe sentimentele mai bune.
Această gândire corectă a inimii are mult de-a face cu întreaga viaţă. Apostolul spune că noi suntem transformaţi prin înnoirea minţii noastre, ca să ştim care este voia desăvârşită a lui Dumnezeu. Acesta este punctul de vedere al creştinului. Cât de fericiţi suntem că Tatăl nostru ceresc ne judecă din acest punct de vedere! Cât de fericiţi suntem că El poate să citească inima, că El ne cunoaşte inimile, că El ne cunoaşte gândurile ascunse!
Odată poate să fi gândit că facem serviciu lui Dumnezeu când nu făceam. Noi ne arătăm loialitatea faţă de Dumnezeu dând atenţie Cuvântului Său, ca să putem şti care este voia Sa. Cu cât studiem mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât primim mai mult din spiritul Adevărului şi cu atât îl apreciem mai mult. Şi în măsura în care înţelegem reglementările lui Dumnezeu şi dorim să fim conduşi de ele, inimile noastre se vor curăţa. Atunci, cu atât vom avea mai multă grijă de mâinile noastre, de ceea ce vom face; şi de limba noastră, de ceea ce vom spune. Astfel ne vom păzi inima — ne vom supune voinţa voinţei lui Dumnezeu.
Voinţa este o parte a inimii, întocmai cum cârma este o parte a corabiei. Voinţa nouă este cârma care să ne îndrepte pe o cale sau alta. Cu cât înţelegem mai mult Cuvântul Domnului, cu atât înţelegem mai bine cum să ne conducem viaţa. Prin urmare, trebuie să ne păzim inimile şi să le curăţăm prin cunoştinţa Adevărului lui Dumnezeu, prin studiul Adevărului lui Dumnezeu. Pentru a face aceasta, voinţa trebuie să fie întotdeauna cu ochii-n patru, veghind cu rugăciune şi recunoştinţă.
biserica în încercare pentru viaţă
Cineva ar putea întreba, de ce trebuie să facem noi toate acestea? În general am putea răspunde că putem înfăptui drept — fiindcă ceea este drept este drept. Dar acel motiv nu este destul pentru noi. În timp ce toţi apreciază superioritatea dreptăţii faţă de nedreptate, totuşi în starea noastră căzută avem nevoie de ceva stimulente pentru acţiuni. Astfel Domnul pune înaintea noastră unele stimulente. El spune: Dacă inima voastră este corectă, Eu doresc să vă dau viaţă veşnică. Dacă inima voastră este greşită, atunci nu veţi fi din aceia cărora le voi da acest dar. Veţi muri în a Doua Moarte”.
Cu şase mii de ani în urmă a fost o încercare. Adam, primul nostru tată, a fost încercat şi a eşuat. În consecinţă, noi nu avem nici un drept la viaţă. Dar Dumnezeu a aranjat prin Domnul nostru Isus ca fiecare membru al rasei lui Adam să poată avea încă o încercare. Tatăl este dispus să dea viaţă veşnică tuturor celor care iubesc dreptatea.
Astfel, recunoscători, noi acceptăm această prevedere şi spunem: Tată ceresc, ne vei da într-adevăr o altă ocazie pentru a câştiga viaţă veşnică? Ne-ar plăcea să avem acea viaţă! Suntem foarte recunoscători pentru acea ocazie! Noi iubim dreptatea! Dacă suntem loiali faţă de principiile dreptăţii, vom primi viaţă veşnică? Dorinţa noastră este să se facă voia Ta în noi — întocmai cum iubim dreptatea şi urâm nelegiuirea”. Atunci, foarte bine,” spune Tatăl ceresc, Eu vă voi pune în Şcoala lui Cristos, unde veţii învăţa dreptatea”.
În Şcoala lui Cristos învăţăm zi de zi. Diferitele noastre experienţe sunt o parte din instrucţiunile generale pentru cei care iubesc dreptatea şi doresc să fie învăţaţi de Domnul. Sfârşitul încercării noastre va fi viaţa sau moartea. Lumea nu este acum în încercare. Pentru lume nu există încă posibilitatea să câştige viaţă. În timpul Veacului Evanghelic, Biserica este singura care este sub Legământul de Jertfă — singura, prin urmare, care este în încercare pentru viaţă veşnică sau pentru moarte veşnică. În Veacul viitor, lumea va avea ocazia ei să înveţe supunerea. Atunci pentru ei problema va fi viaţă sau moarte.
Dumnezeu spune: ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul”. Există un blestem pentru oricine iubeşte nedreptatea; există o binecuvântare pentru oricine iubeşte dreptatea. Astfel că în timpul celor o mie de ani ai domniei lui Cristos, lumea va fi în încercare pentru viaţă veşnică sau pentru moarte veşnică. Toţi care vor fi ascultători vor primi viaţă veşnică. Dar toţi care au spiritul lui Satan vor fi nimiciţi în a Doua Moarte.
Numai cei care sunt mai mult decât învingători vor fi din Preoţimea împărătească. Nu există nici o scuză dacă vom ajunge în Mulţimea cea Mare. Să ne păzim inimile cu toată sârguinţa. Să veghem asupra inimilor noastre. Dacă ele sunt în armonie deplină cu voia lui Dumnezeu, vom avea puţin necaz cu limbile noastre. Din plinătatea inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34).
Inima este cel mai minunat organ al corpului nostru. Limba este cel mai subtil dintre toate membrele noastre. Domnul consideră cuvintele noastre ca un index al stării inimii. Dar, deoarece noi suntem imperfecţi, nu este posibil să fim fără greşeală în cuvânt şi faptă. Totuşi, noi trebuie să căutăm cu sârguinţă şi credincioşie să dobândim stăpânirea perfectă a cuvintelor noastre. Trebuie să fim în special în gardă în privinţa vorbirii de rău. Orice tendinţă spre defăimare trebuie să fie stăpânită. Dacă vreunul dintre noi este ocărât, nu trebuie să răspundă cu ocară. Aceste tendinţe aparţin vechii naturi. Pentru a fi plăcut Stăpânului, trebuie să ne păzim inimile de orice formă a răului. Dacă se face aceasta, inima este instruită corect de Domnul. Atunci vom şti că trebuie să reparăm orice este greşit. Noi suntem obligaţi, cu totul obligaţi, să reparăm cât se poate mai bine. Inima noastră trebuie să se păstreze dreaptă.
DEFICIENŢA EDUCAŢEI MODERNE
Acest principiu este aplicabil la lumea întreagă, deşi nu pe o scară aşa de largă. Neamul omenesc este influenţat de idei, de experienţă. Astfel copiii răi pot fi învăţaţi în condiţii favorabile să devină cetăţeni folositori. Am văzut cazuri, chiar la oameni din lume, unde hotărârile bune de a trăi cinstit, drept, serios au avut o influenţă binecuvântată asupra vieţii, făcând bărbaţi admirabili şi femei admirabile, chiar dacă aceştia poate nu sunt creştini.
Am văzut şi inversul acesteia — la cei care au fost criminali, dar n-au fost aşa din necestitate. Unii din ei au fost născuţi în condiţii bune, dar au citit cărţi rele şi s-au gândit la lucruri păcătoase. Astfel gândurile inimii lor au fost rele în loc să fie bune. Astfel ei au ajuns să fie înclinaţi spre rău. Deoarece au permis minţii lor să meargă într-o anumită direcţie şi au permis ca aceste gânduri să se înrădăcineze în inimile lor, unii dintre ei au devenit foarte răi.
Suntem adânc impresionaţi de acest fapt, observând fotografiile a patru oameni înarmaţi, recent condamnaţi pentru omor în New York. Dacă am fi văzut fotografiile lor înainte de a şti cine sunt, am fi zis: Aceştia sunt caractere tari”. Inimile lor s-au înrăit, fără îndoială datorită educaţiei greşite şi a lipsei de a aprecia principiile dreptăţii. Acesta pare să fie în mare măsură cazul în prezent. Foarte puţini văd principiile dreptăţii. Majoritatea sunt stăpâniţi de superstiţie, de frică şi de speranţe care sunt mai mult sau mai puţin efemere, mai mult sau mai puţin înşelătoare.
Astfel vedem că educaţia generală din zilele noastre este deficitară într-o privinţă foarte importantă. Deşi şcolile au înlăturat într-o oarecare măsură vălul ignoranţei şi al superstiţiei, totuşi ele nu dau în schimb perspectiva completă, potrivită asupra dreptăţii. Aceasta este pentru că în general caracterul şi legile divine sunt ignorate. Există o încercare de a învăţa moralitatea cu totul în afara legii divine. Dar această cale pare să submineze credinţa — depărtând elevii de credinţa într-un Creator suprem. Astfel vedem că în timp ce lumea face progrese minunate în educaţie, totuşi ea nu ajunge la idealurile sale. Mintea omenească în condiţia sa căzută şi depravată este incapabilă să înţeleagă subiectul moralităţii dintr-un punct de vedere pe care educatorii l-ar pune înaintea ei.
Mintea omenească are nevoie de influenţa părţilor mai înalte ale organismului ca să le ajute pe cele inferioare. Deci, deşi aceste influenţe educaţionale sunt folositoare în multe privinţe, ele sunt totuşi foarte dăunătoare în altele. Ele nu învaţă adorarea lui Dumnezeu şi a voinţei divine. De aceea oamenii nu sunt în stare să înţeleagă principiile cele mai bune. Singurele persoane care sunt într-o atitudine corectă sunt cele care caută să aibă gânduri noi, să-şi conformeze gândurile după aranjamentul divin, care iau gândirea lui Cristos în loc de imaginaţiile şi judecata lor, şi care cresc astfel în El în toate lucrurile. Aceasta este poziţia noastră fericită.
influenţa gândului asupra sănătăţii
Există încă o părere asupra textului — Căci aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este el” — dată de Ştiinţa Creştină; adică, ne va fi după cum este mintea noastră. Ei găsesc ceva bun în această părere. Ei spun că dacă cineva se gândeşte la lucruri bune, nobile, va fi influenţat de acestea. Noi gândim că prietenii noştri adepţi ai Ştiinţei Creştine au în parte dreptate şi în parte judecă greşit. Ei susţin că dacă cineva gândeşte despre sine că se simte bine, va fi bine; că dacă cineva gândeşte despre sine că este bolnav, va fi bolnav. Există o măsură de adevăr în această părere.
Jumătate din oamenii din lume sunt bolnavi pentru că ei gândesc că sunt bolnavi. Dacă nu s-ar gândi la suferinţele şi durerile lor, ci la lucruri mai folositoare, fără îndoială ar fi mai bine şi mai tari în toate privinţele. Gândul are ceva de-a face cu starea noastră. Oricine este mâhnit pentru o durere de cap, aceasta îl va face fără îndoială să se simtă mai rău. Oricine încearcă să înlăture gândul la starea sa şi să dea atenţie altor lucruri, fără îndoială îl va ajuta.
Cu cât ne gândim mai puţin la suferinţele şi durerile noastre, cu atât va fi mai bine pentru noi. Dacă vorbim despre ele le agravăm. De asemenea este rău să exercităm prea multă compătimire unul faţă de altul. Desigur, sunt împrejurări când ar fi lipsit de milă a nu arăta compătimire. Dar nu este înţelept să-i încurajăm pe cei care sunt slabi să se plângă de starea lor. Devenim mai tari în măsura în care încercăm să evităm să ne gândim la bolile noastre.
Greşeala făcută de către prietenii noştri adepţi ai Ştiinţei Creştine este că ei duc acest principiu prea departe. Gândind că suntem sănătoşi nu ne va face sănătoşi. Şi n-ar fi corect să minţim în ceea ce priveşte acest lucru şi să spunem că nu avem nici o suferinţă şi nici o durere, când le avem. Linia de mijloc este cea pe care o încurajează Biblia — să nu spunem că nu avem nici suferinţe, nici dureri, nici să nu spunem că moartea este o eroare grozavă” şi că nu există moarte. Dar putem ajuta la avansarea procesului morţii, sau putem căuta să cultivăm gânduri mai folositoare şi astfel să exercităm o influenţă folositoare asupra noastră şi asupra altora.
Se poate observa acţiunea acestui principiu în camera unui bolnav. Unii oameni vor merge în camera unui bolnav, vor manifesta multă compătimire şi vor lăsa persoana bolnavă cu impresia că este într-o stare mai rea decât este în realitate; în timp ce ar fi putut ajuta persoana prin remarci încurajatoare. Nu este necesar să spui bolnavului, arăţi extrem de rău!”. Dar am putea spune: Te simţi mai bine în această dimineaţă? Te-ai odihnit bine?” Mulţi oameni nu ştiu cât timp se odihnesc şi nu sunt destul de mulţumitori. Aşa că noi am putea sugera, Sper că eşti mulţumitor Domnului şi că eşti bucuros pentru această zi minunată. Iată cum străluceşte soarele în camera ta! Auzi cântecul păsărilor!” Starea unor oameni când sunt bolnavi este aceea de suspine negrăite”. Oamenii bolnavi au nevoie ca cineva să le aducă lumina soarelui în cameră.
Aşa deci, dragi prieteni, să hotărâm că deoarece am făcut legământ cu Domnul să murim faţă de viaţa veche, faţă de ambiţiile vechi, faţă de lucrurile din trecut, la toate acestea trebuie să renunţăm. Noi am dori să gândim aşa cum vrea Domnul să gândim, să privim toate afacerile vieţii aşa cum ar vrea El să le privim, şi să fim influenţaţi de ambiţiile pe care El le pune înaintea noastră în Cuvântul Său. Făcând astfel, vom creşte ca Noi Creaţii în asemănarea caracterului Domnului.