Să Locuim Împreună În Unitate – VDM 19.2

Vol. 19, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 

SĂ LOCUIM ÎMPREUNĂ ÎN UNITATE

Iată ce bine şi ce plăcut este pentru fraţi să locuiască împreună în unitate!” 04027″> Ps. 133:1 .

R 5229 W. T. 1 mai 1913 (pag. 133-134)

În unele familii există un grad mare de unitate. Despre o astfel de familie zicem uneori: Această familie pare să stea strânsă”. În alte familii pare să fie o împrăştiere. Când vedem un soţ şi o soţie, fraţi şi surori, căutând să se ajute unul pe altul, zicem: În această familie este multă iubire”. Prin aceasta vrem să zicem o iubire pământească — o anumită iubire naturală. Această dispoziţie este bună. Biblia pare să implice că există o obligaţie, o datorie specială, faţă de cei care ne sunt aproape. Scripturile spun că un om nu trebuie să-şi neglijeze casa. Cel care nu poartă grijă de ai săi este mai rău decât un necredincios. 1 Tim. 5:8.

Iniţial omul a fost creat în chipul lui Dumnezeu şi avea iubirea divină ca influenţă inspiratoare a vieţii sale. Această iubire a fost ştearsă în mare măsură prin egoism, care este reprezentantul păcatului. În măsura în care oamenii sunt căzuţi, în acea măsură sunt egoişti. Unii sunt buni şi generoşi faţă de membrii familiei lor şi caută să coopereze unul cu altul. Nu putem spune că acesta nu este un principiu drept, dacă, în căutarea de a se îngriji de ai săi, nu le dăunează altora. Fraţii şi surorile ar trebui să compătimească unul cu altul şi să aibă un spirit de ajutorare unul pentru altul. Oriunde vedem acest spirit într-o familie, spunem: Aceasta este o familie încântătoare”.

Sunt alte familii unde pare să existe un egoism personal şi nici o compătimire frăţească. În astfel de familii există o dorinţă de a face mai mult pentru unul din afară decât pentru unul de-ai lor. Membrii ei văd mai multe neajunsuri la ai lor decât la alţii. În astfel de cazuri lipseşte dreptatea. Ori de câte ori acest principiu al dreptăţii este încălcat, ia naştere un spirit de antagonism în locul iubirii şi în astfel de condiţii nu este posibilă nici o unitate.

FRICŢIUNEA ESTE REZULTATUL EGOISMULUI

Să aplicăm această regulă la familia Domnului — Biserica. Dumnezeu a organizat o familie nouă în lume, nu potrivit legăturilor pământeşti, ci potrivit Spiritului lui Dumnezeu. Această familie este compusă din aceia care au fost concepuţi de Spiritul Tatălui. Ce familie frumoasă! Vedem un tip al acestei familii în zilele lui Ghedeon. Toţi fiii lui Ioas, tatăl lui Ghedeon, erau diferiţi de alţii din Israel la înfăţişare. Este scris că ei semănau cu fii de împăraţi (Jud. 8:18). Aşa trebuie să fie şi cu noi. Deoarece avem Spiritul Domnului, trebuie să strălucim în cuvinte şi fapte, şi în toate modurile să vestim virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. 1 Pet. 2:9.

Evident, principiul egoismului este rădăcina din care ies toate neînţelegerile. Desigur că în Spiritul Domnului nu este nimic egoist. Atunci de unde este acest spirit de ceartă şi discordie care se manifestă uneori printre poporul Domnului? Unul se ridică şi caută să ia drepturile şi libertăţile altora. Alţii, având un spirit asemănător, ar putea dori să se adune în grupuri separate. Unul zice, Eu sunt al lui Pavel”; altul, Eu sunt al lui Apolo”, iar al treilea, Eu sunt al lui Cristos”. Acest spirit este greşit. Sf. Pavel arată că nu trebuie să fim uniţi cu nimeni altul decât cu Cristos.

Cea mai favorabilă condiţie pentru unitate este ca toţi să caute să facă voia Domnului în corpul lor muritor. Atunci singura dificultate care ar putea apărea, ar rezulta din ignoranţă sau din slăbiciunea cărnii care n-a fost învinsă sau n-a putut fi biruită. Ceilalţi membri ai adunării, având Spiritul Învăţătorului, ar presupune că fratele care a greşit a fost în opoziţie numai din necunoştinţă, şi nu voit. De aceea, cu toată blândeţea şi amabilitatea, ei să caute să arate voinţa Tatălui aşa cum este exprimată în Cristos. Fratele mai tânăr ar fi bucuros să se facă aceasta, pentru că ar avea Spiritul lui Cristos.

Dacă dificultatea ar fi a cărnii, fraţii să recunoască faptul că a fost numai o slăbiciune a cărnii şi în mod compătimitor să-i arate fratelui unde a greşit. La rândul lui, el ar trebui să-şi ceară scuze pentru greşeala sa. Atunci să fie iertat fără rezerve. Astfel ar învăţa şi ar veni în unitatea cuvenită cu ceilalţi fraţi. Astfel în prezent toţi trebuie să avem Spiritul Învăţătorului şi pe cât posibil să trăim împreună în unitate.

Nici o dezbinare În corp”

Nu este însă posibil întotdeauna să locuim împreună în unitate” cu toţi. Ar fi imposibil ca Dumnezeu să locuiască astfel împreună cu Satan. Sunt unii oameni care au spiritul lui Satan. Noi n-am putea avea nici o unitate cu unul ca acesta. De la contactul cu unul ca acesta ar putea rezulta o şlefuire, dar n-ar putea fi unitate; căci ce părtăşie ar putea avea lumina cu întunericul? Într-o împrejurare sf. Pavel a scris Bisericii din Corint: Aud că între voi sunt dezbinări”. Apoi continuă şi spune că trebuie să fie aşa, pentru ca orice este greşit să iasă la suprafaţă, pentru ca lipsa de armonie a situaţiei să se poată vedea şi cel care este în greşeală să poată fi făcut să iasă pentru că a fost un intrus (1 Cor. 11:18, 19). Recunoscându-şi poziţia, unul ca acesta va ieşi, spunând prin acţiunea sa: Nu sunt membru al Corpului lui Cristos; aceştia sunt poporul Domnului”. Sau dacă nu iese, să fie sfătuit să iasă.

Cei care nu sunt fraţi, care nu sunt copii ai luminii, ci copii ai întunericului, asociindu-se cu fraţii, trebuie să fie trataţi pe linia îndrumării divine aşezate în Matei 18:15-17. Nu trebuie să luăm nici o măsură nescripturală. Aceasta este singura metodă.

Am văzut maşini mari funcţionând cu mare precizie şi cu foarte puţin zgomot. Părţile locuiesc împreună în unitate; toate lucrează în ordine perfectă, pentru că sunt bine îmbinate. Ele n-ar putea cădea împreună, căci ar fi numai un zornăit. Familia lui Dumnezeu este ca o maşină mare. Punerea membrilor în Corp este sub supravegherea marelui Inginer, care le aduce în spiritul armoniei prin împărţirea Spiritului Său.

Funcţionarea unui motor sau a unei maşini noi este foarte înceată la început, fiindcă există o anumită frecare când piesele încep să se mişte. Astfel că atunci când mecanicul află că este frecare la unele dintre piese, pune puţin lubrifiant şi astfel previne deterioarea lor. Când piesele se netezesc, nu prea este pericol de frecare. Tot aşa este şi cu membrii Corpului lui Cristos. Când sunt noi în Corp, trebuie să ne aşteptăm la ceva fricţiune şi atunci trebuie să exercităm mai mult din Spiritul Domnului. Şi noi trebuie să fim foarte siguri de spiritul nostru, de intenţia noastră.

Chiar dacă acela care cauzează fricţiune n-ar fi din Corp, chiar dacă ar fi un străin — n-ar face parte din maşina de care se ataşează — ar fi cu atât mai mult nevoie de ulei. Trebuie de aceea să ne amintim că nu contează cât de dezvoltat ar fi fiecare membru, el are nevoie de Spirit sfânt. Dacă găsim că un membru este de nesuportat, să mergem la Domnul în rugăciune şi să-I cerem mai mult din Spiritul Său, ca să putem exercita mai multă răbdare şi mai multă amabilitate frăţească în tratarea aceluia. Aşa vom fi plăcuţi Domnului, şi de ajutor în zidirea noastră reciprocă şi în facerea de bine tuturor oamenilor, în special Casei Credinţei.