Vinderea Dreptului De Întâi-Născut – VDM 20.2

Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 2 

VINDEREA DREPTULUI DE ÎNTÂI-NĂSCUT

04270″> Gen. 27:22-34

…Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut. Ştiţi că mai pe urmă, dorind să moştenească binecuvântarea, a fost respins.” 04271″> Evrei 12:16, 17 .

R 5198 W. T. 1 martie 1913 (pag. 76-77)

În vechime, şi acum în unele ţări, dreptul de întâi-născut îi aparţinea fiului întâi-născut. La moartea tatălui, fiul cel mai mare îi lua locul în capul familiei; iar proprietatea, de obicei compusă din turme şi cirezi, revenea în posesia lui. Dar lecţia de astăzi ne prezintă un drept de naştere care cuprinde mult mai mult decât posesiunile pământeşti. Cuprinde moştenirea unor mari promisiuni divine.

Proprietatea lui Avraam i-a revenit lui Isaac, ceilalţi din familie primind părţi din ea de la el şi prin el. Avraam a fost foarte bogat, dar averea pe care a preţuit-o mai mult decât toate lucrurile pământeşti a fost Promisiunea sau legământul divin făcut cu el — că binecuvântarea Domnului va fi în mod special asupra seminţei lui, asupra urmaşilor lui; şi că în cele din urmă toate popoarele pământului vor fi binecuvântate şi favorizate de Dumnezeu prin ei.

Această mare făgăduinţă a fost moştenită de Isaac. Pe timpul evenimentelor din lecţia noastră, el avea mai mult de o sută de ani şi era orb. El şi-a dat seama că venise timpul să binecuvânteze pe moştenitorului său, binecuvântare care servea în loc de testament scris — cum este obiceiul astăzi. De aceea, i-a cerut lui Esau, vânătorul, să-i pregătească o mâncare specială din vânat; astfel să se pregătească pentru a primi binecuvântarea.

Isaac avea doi fii, pe Esau şi pe Iacov — gemeni, Esau fiind mai mare cu câteva momente numai. Dar aceşti gemeni, contrar cu ceea ce este obişnuit, erau foarte diferiţi. Esau era păros şi roşcat, plin de vigoare, atletic, un vânător. Iacov era opusul acestuia — piele netedă, închis la culoare, om de cort, de casă, în contrast cu un vânător. Iacov pare să fi moştenit calităţile tatălui său, iar Esau mai mult vioiciunea mamei sale. Cum temperamentele opuse se potrivesc mai bine, Isaac îl iubea mai mult pe Esau, în timp ce Rebeca, mama, îl iubea mai mult pe Iacov.

Liniştitul, studiosul Iacov se gândea frecvent la marea binecuvântare promisă de Dumnezeu lui Avraam, bunicul său, în care el îşi pierduse partea printr-un accident de naştere — numai de câteva minute. Cu cât studia mai mult, cu atât îşi dădea seama mai mult de valoarea acelei mari Făgăduinţe. Esau, dimpotrivă, plin de spirit egoist, se gândea mai mult la plăcerile vieţii actuale şi considera Făgăduinţa divină cu totul secundară şi mai degrabă iluzorie.

Aceşti doi bărbaţi trecuseră de treizeci de ani, nu ştim cu cât. Esau îşi aştepta partea sa de moştenire din proprietatea tatălui. Iacov, umilit de nenorocul naşterii sale, era abătut. Îi plăcea supa de linte şi îşi pregătise pentru sine. Tocmai când era gata să mănânce, a sosit fratele său Esau flămând, chiar venit de la vânătoare, şi i-a cerut supa lui Iacov.

Atunci Iacov i-a zis în esenţă lui Esau: Tu ai toate avantajele. Eu n-am nimic în afară de supa aceasta. Dacă vrei, schimbăm locurile. Poţi lua supa, iar eu avantajul”. Esau i-a răspuns: Oricum, sunt obosit de moarte, dă-mi supa”. Iacov a zis: Dar vorbesc serios, solemn. Dacă juri că-mi vei da dreptul de naştere, vom stabili acest lucru şi supa va fi a ta”. Neglijentul Esau a jurat că renunţă la dreptul său de naştere pentru o mâncare şi astfel a indicat că nu avea credinţă specială în Dumnezeu sau în făgăduinţele Sale.

Timpul a trecut. Esau şi-a luat soţii păgâne când avea patruzeci de ani, iar tatăl său, Isaac, avea o sută de ani. După puţin timp a venit deznodământul — împărţirea binecuvântării celui care a cumpărat-o, spre tristeţea şi mânia celui care a vândut-o în mod foarte solemn.

Rebeca, mama, auzise instrucţiunile lui Isaac către Esau şi şi-a amintit că dreptul de naştere îi fusese vândut sub jurământ lui Iacov, favoritul ei. I-a explicat lui Iacov situaţia şi l-a asigurat, ca mamă, că ar fi corect dacă s-ar da drept fratele său Esau şi ar primi binecuvântarea în locul lui sau ca reprezentant al lui. Ea a pregătit felul de tocană preferat de Isaac, folosind piei de ied pentru a acoperi gâtul şi mâinile lui Iacov, pentru ca astfel tatăl său să-l ia drept Esau. Deoarece el cumpărase toate drepturile lui Esau, ea a gândit că nu era nepotivit să-l îmbrace cu toate hainele lui Esau, şi i-a spus că toată vina pentru înşelare va fi a ei. Şi-a luat toată răspunderea. Iacov a făcut ce programaseră şi a primit binecuvântarea principală.

Esau a venit mai târziu cu tocana din vânat, pregătit să încalce contractul făcut sub jurământ. Şi a fost tare dezamăgit că binecuvântarea nu mai era. Părea mai valoroasă acum decât atunci când a vândut-o. Cu toate că a primit o binecuvântare mai mică de la tatăl său, el a avut un spirit de ucidere faţă de fratele său, pentru că a dus la îndeplinire termenii şi condiţiile legate de vinderea dreptului de întâi-născut.

PIERDERE PĂMÂNTEASCĂ, CÂŞTIG SPIRITUAL

Relatarea arată că interesul lui Iacov în privinţa binecuvântării dreptului de naştere n-a fost pentru moştenire vremelnică sau pământească, ci pentru Făgăduinţa spirituală de care era legat. El şi-a lăsat casa şi toată proprietatea pe care a moştenit-o, şi a plecat fără nimic, să lucreze pentru unchiul său. Esau putea avea toate averile pământeşti. Iacov a dus cu el, oriunde a mers, privilegiul dreptului de naştere prin Făgăduinţa făcută lui Avraam. Acesta nu-i putea fi înstrăinat. Cu acesta era bogat.

Sf. Pavel ne atrage atenţia că toate aceste rezultate Îi erau cunoscute dinainte lui Dumnezeu; şi că la naşterea acestor doi oameni fusese declarat că cel mai mare va sluji celui mai mic (Rom. 9:10-13). Fără îndoială, această profeţie divină a îndrumat-o pe Rebeca să se împotrivească şi să împiedice iubirea lui Isaac pentru Esau, care-l îndemna să dea binecuvântarea fiului mai mare, în pofida profeţiei divine care era contrară. Gen. 25:23.

IACOV IUBIT — ESAU IUBIT MAI PUŢIN

Nu vrem să apărăm pe Iacov şi pe mama sa în denaturarea faptelor — în înşelarea lui Isaac. Nu vrem să recomandăm cuiva să urmeze calea lui. Totuşi, este bine să observăm că Biblia ne spune în mod clar că favoarea iubitoare a lui Dumnezeu a fost cu Iacov. Pe Iacov l-am iubit”. El a fost iubit datorită iubirii sale reverenţioase pentru Dumnezeu şi pentru marea Făgăduinţă prin Legământ.

Nu este nicăieri nici un cuvânt de condamnare a lui Iacov în privinţa acestei chestiuni. De aceea, nici un învăţător în numele Domnului nu are vreun drept să fie mai înţelept decât este scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Esau este condamnat în mod direct şi este numit lumesc şi rău, fiindcă şi-a vândut dreptul de naştere pentru o mâncare, sau pentru orice altă consideraţie. Iubirea lui Iacov faţă de dreptul de naştere este prezentată pentru a fi imitată de noi. Neglijenţa lui Esau este prezentată ca o prevenire că, dacă unul dintre noi este neglijent în privinţa dreptului de naştere, îl vom pierde nu numai pe acesta, ci vom pierde şi favoarea lui Dumnezeu. Evr. 12:15-17.

LECŢIA DIN PIERDEREA DREPTULUI

DE NAŞTERE

Apostolul ne atrage atenţia asupra faptului că experienţele acestor doi oameni au fost de mult intenţionate de Domnul să fie tipice. Sămânţa naturală a lui Avraam va avea într-adevăr o binecuvântare, reprezentată prin binecuvântarea lui Esau; dar sămânţa spirituală a lui Avraam va avea binecuvântarea mai mare, simbolizată prin moştenirea lui Iacov. Sămânţa pământească moşteneşte binecuvântarea pământească. Sămânţa spirituală renunţă la toate drepturile sale pământeşti, ca să poată fi posesorii făgăduinţelor spirituale, care nu-l interesează pe omul natural.

Apostolul arată că aceasta nu se aplică numai la israelitul natural, ci la toţi cei care, după ce au avut privilegii şi ocazii de a deveni comoştenitori cu Cristos în Împărăţia Sa mesianică, iubesc plăcerile acestei lumi. Aceştia sunt reprezentaţi ca vânzându-şi dreptul de naştere pe plan spiritual pentru o mâncare — pentru avantaje pământeşti.

Făgăduinţa avraamică este încă singura, singura oferită de Atoputernicul. Mesia este Sămânţa lui Avraam, prin care trebuie să vină toate binecuvântările lui Dumnezeu. Isus este Capul, iar Biserica sunt membrele Corpului, după cum indică sf. Pavel: Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei”. . 3:29.

Mai întâi a venit pentru evrei ocazia de a forma Sămânţa spirituală; dar marea majoritate a iubit şi s-a încrezut mai mult în lucrurile vieţii de acum. Puţini L-au iubit şi s-au încrezut în Isus şi au devenit urmaşii Lui. De când uşa spre această chemare de sus” a fost deschisă larg pentru neamuri, rezultatele au fost aceleaşi; majoritatea au iubit viaţa de acum; şi puţini au apreciat lucrurile încă nevăzute.

Pentru cei puţini care sunt evlavioşi, reprezentaţi prin Iacov, obţinerea acestui drept de viaţă înseamnă sacrificiu de sine, pierderea favorurilor pământeşti — predarea lor altora care iubesc lumea de acum. Pentru alţii înseamnă obţinerea unei mâncări — avantajele pământeşti ale timpului de acum — şi pierderea unui mare premiu, pe care Isus l-a asemănat cu un mărgăritar de mare preţ”, pentru obţinerea căruia trebuie să fim dispuşi să vindem tot ce avem — pentru a primi o parte în Împărăţia lui Mesia, care în curând va binecuvânta pe Israel şi întreaga lume.

Nimeni nu-şi poate vinde dreptul de naştere până când îl are mai întâi. De aceea, aplicarea acesteia în antitip este numai la poporul consacrat al lui Dumnezeu. Numai cei care au fost concepuţi de Spirit sfânt au un drept de naştere în cel mai înalt sens. Şi numai aceştia îl pot vinde pentru o mâncare. Lumea se poate strădui după diferite premii şi mărgăritare, şi în mare măsură este îndreptăţită să facă aceasta, fiindcă nu are altceva.

Dar moştenitorii Făgăduinţei divine concepuţi de spirit au devenit astfel prin faptul că au promis absolută loialitate faţă de Domnul şi faţă de principiile Dreptăţii şi Milei. Aceştia trebuie în sacrifciu de sine să continue să umble în urmele Învăţătorului; altfel nu pot avea parte cu El în rezultatul glorios. Numai cei care obţin o parte în Împărăţie vor avea o parte şi în minunata lucrare de binecuvântare şi ridicare a omenirii. Haideţi deci, cum ne îndeamnă apostolul, să dăm la o parte orice greutate şi păcatul care ne înfăşoară, şi să alergăm cu rădbare alergarea pusă în faţa noastră în Evanghelie, privind la Isus, Autorul credinţei noastre, până când El va deveni şi Desăvârşitorul ei. Evr. 12:1-3.