Vol. 20, Ianuarie-Februarie, Nr. 3 

BUNA-CUVIINŢĂ în Casa lui Dumnezeu

Păzeşte-ţi piciorul când intri în casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău. ” 04353″> Ecles. 5:1 .

R 5186a W. T. 15 februarie 1913 (pag. 58-59)

Fără îndoială înţeleptul nu vorbea despre piciorul sau paşii literali, ci dădea un sfat înţelept, pe care ascultătorii lui să şi-l poată însuşi, aşa cum putem şi noi. Ei au înţeles că el avea în vedere că trebuie să fie circumspecţi în viaţa lor zilnică.

„Păzeşte-ţi piciorul.” Fii cu băgare de seamă unde mergi. Nu merge la Casa lui Dumnezeu ca şi cum ai merge la piaţă sau într-un alt loc de distracţie. Mergi ca în locul unde Dumnezeu Se va întâlni cu poporul Său. Înţeleptul continuă şi presupune ce se va auzi în Casa lui Dumnezeu. Nu fi gata să „aduci jertfa nebunilor”. Aceasta s-ar referi la râsete, lucruri uşuratice, vorbiri şi glume nechibzuite.

Această scriptură este una care poate fi în mod foarte potrivit luată la inimă de către toţi cei din poporul lui Dumnezeu din prezent. Reverenţa este foarte potrivită. Noi am pierdut teama că Dumnezeu ne va arunca în chin veşnic. Îl cunoaştem pe Tatăl nostru ceresc mai bine decât să presupunem că ar avea astfel de intenţii rele faţă de vreunele din creaturile sale. Dar să nu mergem la Casa Domnului ca şi cum am merge la piaţă. Mulţi din poporul Domnului nu apreciază faptul că buna-cuviinţă este necesară în orice loc unde este adorat Dumnezeu.

SĂ FIE CULTIVAT COMPORTAMENTUL REVERENŢIOS

Noi trebuie să ne dăm seama că astăzi Îl avem pe Dumnezeu în Biserică într-un sens în care niciodată n-a fost în templul tipic. Oriunde este o adunare a membrilor Bisericii, Domnul a declarat că El va fi acolo. Pietrele vii care formează Templul lui Dumnezeu trebuie să fie tot atât de deplin respectate ca şi templele făcute din pietre literale.

Fie că ne întâlnim într-o cameră sau într-o biserică sau într-o sală de operă, faptul că poporul lui Dumnezeu este acolo, face acea clădire, oricare ar fi ea, un loc sfânt. De aceea, oricine se apropie de aceasta, trebuie s-o facă veghind asupra piciorului său. Când ajunge acolo, să aprecieze locul unde se află şi să fie gata să „audă” să asculte nu plin de veselie. Toate conversaţiile să fie edificatoare spre zidire pe linii spirituale. Dacă nu putem vorbi pe astfel de linii, ar fi mai bine să ascultăm discursul, să ne unim în cântare şi apoi să ne retragem.

Orice conversaţie se poartă, să fie cu reverenţă, nu doar pentru loc, ci şi pentru ocazie. Întoarcerea capului şi discuţii de felul: „Uite că vine fratele cutare, sora cutare. Îi vom auzi cântând”, să nu fie. Un astfel de comportament este foarte nepotrivit.

Nu cunoaştem o altă lecţie care trebuie să fie învăţată mai mult de poporul Domnului decât cea a reverenţei. Domnul nu va chema pe nimeni lipsit de reverenţă şi El vrea ca această calitate să se întărească. Dar când frica este izgonită, există tendinţa spre mai puţină reverenţă. O grijă deosebită în această privinţă trebuie respectată când mergem la Casa lui Dumnezeu, sau în oricare alt loc unde se ţine un serviciu divin.

Respectarea drepturilor altora

Trebuie nu numai să ne păzim piciorul când mergem în Casa lui Dumnezeu, dar şi să ne păzim în privinţa a ceea ce luăm cu noi. Să avem grijă să mergem curaţi; să nu ducem ceva paraziţi în haine; să nu mirosim urât. De asemenea să nu luăm cu noi copiii care nu sunt educaţi potrivit. Astfel nu vom fi în pericolul de a supăra pe alţii.

Ar putea fi ocazii când copiii să fie lăsaţi acasă singuri. Când aceasta nu este posibil, ar fi mai bine ca părinţii să meargă cu rândul la adunare. Nimeni nu are dreptul să ia copiii la adunare când prezenţa lor ar fi păgubitoare interesului spiritual al altora. Totuşi, credem că se poate găsi o cale prin care copilul să poată fi lăsat acasă până la o vârstă la care să nu deranjeze adunarea. Majoritatea părinţilor devin atât de obişnuiţi cu felul de a fi al copiilor lor, încât nu-şi dau seama că alţii sunt deranjaţi când probabil orice mişcare a copiilor deranjează pe alţii. Ceilalţi îşi au experienţele lor personale care să le încerce răbdarea.

PUNCTUALITATEA ESTE UN SEMN AL DEZVOLTĂRII CARACTERULUI

S-ar părea că unii trebuie să-şi păzească nu doar picioarele, ci şi ceasurile. Să întârzii la adunare nu este în armonie nici cu principiile dreptăţii nici ale iubirii. Toţi care participă trebuie, în dreptate faţă de ceilalţi, să aibă grijă să ajungă la timp. Ei să-şi aranjeze afacerile în aşa fel încât să ajungă la adunare la ora stabilită.

Fără îndoială Domnul va vedea efortul nostru de a fi punctuali şi a nu deranja pe alţii ca semne ale dezvoltării caracterului creştin, care va avea aprobarea Lui şi care ne va ajuta să ne pregătim pentru Împărăţie. Cel care este indiferent faţă de drepturile altora dă dovadă că îi lipseşte spiritul iubirii, spiritul lui Cristos. Şi oricine nu are spiritul lui Cristos, bine dezvoltat, nu va avea un loc în Împărăţie.

Prin urmare, aceste chestiuni copii needucaţi, întârzierea la adunare etc., vor avea de-a face cu potrivirea noastră pentru un loc în Împărăţie. Prin aceasta nu vrem să spunem că suntem judecaţi potrivit faptelor, sau că avem vreun drept să judecăm pe alţii potrivit faptelor. Domnul a spus: Nu judecaţi”. Noi trebuie să arătăm că străduinţa de a face voia Domnului este egală cu dorinţa inimii noastre. Dacă exercităm hotărâre în încercarea de a trăi potrivit acestora, vom fi bucuroşi când vom fi schimbaţi prin Înviere.