Vol. 20, Mai-Iunie 2013, Nr. 4 


Vârsta lui Avraam la intrarea în Canaan

R 5177 W. T. 1 februarie 1913 (pag. 42)

Am primit mai multe scrisori care ne atrag atenţia asupra a ceea ce lor li se pare o eroare în Cronologia dată în Studii în Scripturi, Vol. II, în legătură cu data naşterii lui Avraam, a intrării sale în Canaan etc. Pentru aceştia, cât şi pentru alţii care ar putea avea aceeaşi dificultate, lărgim aici ceea ce am declarat în Vol. II, paginile 44-47.

Geneza 11:32 spune că Terah a murit la vârsta de 205 ani. Fapt. 7:4 spune că atunci Avraam s-a mutat în Canaan. Geneza 12:4 declară că Avraam avea şaptezeci şi cinci de ani când a plecat din Haran. Prin urmare, la naşterea lui Avraam, Terah trebuia să fi fost în vârstă de o sută treizeci de ani.

Dar nu este aceasta în contradicţie cu Geneza 11:26, care zice: „La vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran?” Noi răspundem: nu. Punctul de confuzie constă în faptul că Haran, cel mai mare, este menţionat ultimul, în timp ce Avraam, cel mai tânăr, este menţionat primul posibil din cauza proeminenţei lui în relatare, sau posibil ca o mică piatră de poticnire care să ne împiedice de a vedea faptele, dacă nu suntem conduşi de Domnul, la timpul Său potrivit.

Faptul că Haran a fost fiul cel mai mare al lui Terah este destul de evident din faptele consemnate. Fiul său Lot era destul de mare ca să fie tovarăşul unchiului său Avraam. Lot şi Avraam erau probabil de vârste apropiate, deoarece fiecare avea turmele, cirezile şi păstorii lui. Când a fost distrusă Sodoma, Lot avea două fete de vârsta căsătoriei şi altele deja căsătorite. Aceasta a fost înainte de naşterea lui Isaac, Avraam fiind în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani. Gen. 17:24; 18:1, 16; 19:8, 14.

Din nou să observăm probabilitatea ca Haran să fi fost cel mai mare dintre fiii lui Terah, iar Nahor al doilea, astfel: Nahor s-a căsătorit cu una din fetele fratelui său Haran, cu Milca (vezi Geneza 24:15), a cărei nepoată, Rebeca, a devenit soţia lui Isaac, fiul lui Avraam. Gen. 24:67.

Calculul nostru aşa cum este prezentat în Studii este, prin urmare, susţinut de toate faptele cunoscute, precum şi de declaraţiile exacte ale Scripturii.