„Dumnezeu L-A Creat Pe Om După Chipul Său” – VDM 21.2

Vol. 21, Ianuarie-Februarie 2014 Nr. 2 

„DUMNEZEU L-A CREAT PE OM DUPĂ CHIPUL SĂU”

04683″> Geneza 1:26-2:25 ; 04684″> Psalmul 8

R 5140 W. T. 1 decembrie 1912 (pag. 373-374)

Cât de diferită este declaraţia cu privire la crearea omului faţă de cea care descrie crearea plantelor şi a animalelor inferioare pe care mările şi pământul le-au dat! Crearea omului a fost premeditată. Dumnezeu a plănuit dinainte ca omul să fie rege peste Pământ, având stăpânire peste peşti, peste păsări şi peste animale, întocmai cum Creatorul său are stăpânire supremă peste Univers. El avea să fie chipul Creatorului, nu în forma fizică, ci în calităţile morale şi intelectuale. El nu avea să fie de natură divină, ci de natură umană — o fiinţă de carne care să se asemene cu Creatorul său, care este o Fiinţă Spirituală. Această intenţie a divinităţii a fost complet realizată în crearea omului. După cum citim: Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin şi de sex feminin”. Nici un cuvânt de aici nu poate fi interpretat că în vreun sens oarecare ar implica evoluţia omului din creaturile inferioare.

O CĂDERE, NU O EVOLUŢIE

Departe de a învăţa evoluţia, Biblia învaţă chiar contrariul, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. Sf. Pavel declară: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit” (Romani 5:12). Profetul David se referă la această stare căzută şi întreabă cu privire la îndurarea lui Dumnezeu în pregătirea răscumpărării şi restabilirii omului în favoare Divină, zicând: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?” (Ps. 8:4) Apoi el continuă şi descrie pe scurt starea glorioasă a omului înainte de cădere, zicând: „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrarea mâinilor Tale”. Apoi descrie stăpânirea omului peste fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării.

Într-un cuvânt, Biblia îl reprezintă pe om ca fiind capodopera care încununează creaţia pământească. Pecetea Cuvântului lui Dumnezeu este pusă prin afirmaţia că Dumnezeu l-a declarat „foarte bun”. Aceasta este implicat şi în declaraţia că Dumnezeu l-a creat în chipul Său, căci Scripturile declară: „Lucrarea Lui este perfectă”. Nici n-am putea gândi că ar fi just sau drept ca cineva în afară de o fiinţă perfectă să fie pusă la încercare de viaţă sau de moarte veşnică.

NU DOUĂ RELATĂRI despre creare

Criticii Radicali, nerăbdători să discrediteze Biblia, pretind că al doilea capitol din Geneza este o altă relatare despre întreaga creare, scrisă de altă persoană. Ei pretind că aici se dă o altă ordine a creării, arătând că omul a fost creat mai întâi, apoi copacii, animalele etc. Pentru noi toate acestea sunt nechibzuinţă. Moise, descriind crearea în ordinea ei logică, doar accentuează şi specifică unele din declaraţiile sale anterioare.

El declară (Geneza 2:4) că deja descrisese generarea sau dezvoltarea lucrurilor cereşti şi pământeşti de la început, înainte de a fi viaţă vegetală. În acelaşi timp menţionează că în timpul acela nu era ploaie — înainte de potop. El ne asigură iarăşi că omul a fost ultima creaţie a lui Dumnezeu, pentru a fi un rege şi supraveghetor al Pământului. Apoi, spre marea noastră satisfacţie, Moise începe să dea o relatare despre modul special de creare a omului, atât de diferită de cea a animalelor inferioare şi a vegetaţiei. Omul nu a evoluat, ci a fost lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. N-a fost spirit, ci carne, format din ţărâna pământului. Dar el avea spiritul vieţii comun tuturor creaturilor inferioare, al căror cap sau rege era. În ebraică spune, literal: „În nările lui suflarea vieţilor” — suflarea sau spiritul vieţii comun tuturor fiinţelor care respiră.

Apoi urmează o descriere a Edenului, cum Dumnezeu a supravegheat în mod special pregătirea acestuia drept cămin al regelui pământului, în care l-a pus Dumnezeu. Nimic din acestea nu dă de înţeles că Edenul a fost făcut după crearea lui Adam. Dimpotrivă, am fost deja informaţi că lucrarea de creare a lui Dumnezeu a încetat cu crearea Mamei Eva, şi că de atunci El S-a odihnit sau a încetat să mai facă altă lucrare creatoare pământească — lăsând lucrarea răscumpărării şi restabilirii umane pentru Fiul Său glorios, Mesia. Fapt. 3:19-21.

Când citim (vers. 19) că toate animalele pe care le-a creat Dumnezeu înainte au fost numite de Adam, ar fi nechibzuit să presupunem că animalele au fost creaţii ulterioare. Aducerea tuturor animalelor în atenţia lui Adam implică stăpânirea lui peste ele şi ne conduce la declaraţia că nici cu una din ele n-a putut găsi părtăşie şi tovărăşie. Dumnezeu a vrut ca el să-şi dea seama de nevoia unui tovarăş şi soţie înainte de a i-o da.

OMUL INIŢIAL A FOST FĂRĂ sex

Detaliile creaţiei umane dau de înţeles că Adam a locuit în Eden un anumit timp singur şi era fără sex. Unii studenţi ai Bibliei deduc din cronologie că au trecut în jur de doi ani de la crearea lui Adam până la izgonirea din Eden sub sentinţa morţii. Cauza despărţirii lui Adam în două persoane este declarată; trebuia umplut pământul, populat cu o rasă din specia sa, şi dintre toate creaturile nici una nu era potrivită ca tovarăş pentru el sau potrivită ca pereche a sa şi mama unor urmaşi în asemănarea sa.

Astfel din nou este arătat că Adam a fost în mod clar diferit de antropoizi şi maimuţe şi de toate celelalte creaturi puse sub stăpânirea sa. El era în asemănarea Creatorului său. Alte scripturi ne arată că după ce pământul va fi umplut de oameni, scopul Divin este să fie eliminată caracteristica sexuală din omenire. Cuvintele lui Isus sunt: „Cei găsiţi vrednici să aibă parte de veacul acela îal perfecţiunii — viitoareş nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, căci vor fi ca îngerii” — fără sex. Vezi a 20:34-36.

Despăţirea lui Adam în două părţi, masculin şi feminin, a lăsat calitatea de cap bărbatului, dar l-a lipsit de unele caracteristici compătimitoare. Soţia lui, predominantă în tendinţe compătimitoare, avea în perfecţiunea ei mai puţine din trăsăturile masculine şi agresive; dar cei doi erau perfect adaptaţi fiecare nevoilor celuilalt şi împlineau fiecare idealurile celuilalt. Căderea din favoarea lui Dumnezeu a afectat ambele sexe şi a perturbat echilibrul şi armonia originară, producând extreme de asprime şi efeminare, distrugând perfecţiunea şi lipsind relaţia de căsătorie de mare parte din fericirea ei ideală.

Restabilirea sau învierea celor dispuşi şi ascultători, care va fi adusă prin Împărăţia lui Mesia, nu va însemna restabilirea perfecţiunilor sexului, ci mai degrabă desăvârşirea treptată a fiecărui individ în chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în întregire personală, aşa cum a posedat-o Adam înainte de despărţirea sa.

Atracţia sexuală fiind trecută, omul nu va fi singur, aşa cum a fost Adam la început; pentru că pământul va fi plin de fraţi umani, toţi în chipul lui Dumnezeu şi în cea mai deplină părtăşie a spiritului, bucurându-se de Edenul mondial. O astfel de stare a lucrurilor poate fi apreciată numai dacă privim din punctul de vedere divin şi ne dăm seama de perfecţiunea superioară a lui Dumnezeu şi a îngerilor în starea lor asexuată — cu toate că întotdeauna se vorbeşte despre ei la masculin.

„Prin neascultarea unui singur om”

Observaţi logica teoriei biblice care a necesitat despărţirea unui om în bărbat şi femeie. Dumnezeu a intenţionat ca întreaga rasă să iasă dintr-un singur om. El a prevăzut păcatul şi cum va permite acestuia să prospere, şi cum Se va îngriji de recuperarea omului. Dacă doi sau mai mulţi indivizi ar fi păcătuit şi ar fi implicat rasa în păcat, s-ar fi cerut tot atâţia răscumpărători, potrivit Legii divine, „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, viaţa unui om pentru viaţa unui om (Deut. 19:21). Pentru că Dumnezeu de la început a intenţionat numai un Miel al lui Dumnezeu, un Răscumpărător glorios, de aceea întreaga rasă a ieşit din acel singur om, Adam, „căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om” trebuie să vină şi „învierea morţilor”. 1 Cor. 15:21.

Al doilea Adam Şi A DOUA EVĂ

Să nu uităm că Adam şi Eva în unele privinţe au preumbrit pe Cristos şi Biserica. Isus personal este marele Mântuitor al omenirii, a cărui moarte constituie Preţul de Răscumpărare pentru păcatele lui Adam şi ale întregii rase. El va fi Marele Dătător de viaţă, sau Tatăl omenirii. În timpul Domniei Sale Milenare, El va da iarăşi viaţă pământească lui Adam şi tuturor celor din rasa lui care vor vrea să o primească — ridicându-i treptat, tot mai mult, din starea de păcat şi moarte, sus la perfecţiune, de-a lungul miei de ani — „timpurile de înviorare să poată veni prin prezenţa Domnului timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapt. 3:19-21). Aceasta va fi lucrarea glorioasă de regenerare a lumii — „oricine vrea” să ia apa vieţii fără plată.

Dar înainte de a începe lucrarea Sa de regenerare a lumii, Dumnezeu a aranjat ca mai întâi, din rana din coasta lui Cristos, figurativ, să se formeze o Biserică Aleasă ca să fie tovarăşa Lui şi comoştenitoare în Împărăţia Sa — a doua Evă, pe plan spiritual, după cum El, Cel ceresc, este al doilea Adam.

Biserica nu va fi Dătătoare de viaţă sau Tată, ci va fi mamă, sau îngrijitoarea oştirilor regenerate ale omenirii în timpul Mileniului. Sub grija ei, cei care vor vrea şi vor asculta vor ajunge la chipul lui Dumnezeu în carne.