„Să Nu Părăsiţi Încrederea Voastră” – VDM 22.2

„ SĂ NU PĂRĂSIŢI ÎNCREDEREA VOASTRĂ”

„ Să nu părăsiţi încrederea voastră, care are o mare răsplătire.” 05170″> Evrei 10:35 .

R 5095 W. T. 1 septembrie 1912 (oag. 275-276)

Pentru foarte mulţi din poporul Domnului, precum şi pentru oameni din lume, viaţa creştină ideală este o viaţă de pace şi linişte constantă. Ei n-au învăţat niciodată că „pacea lui Dumnezeu care întrece orice înţelegere îlumeascăş” promisă creştinului trebuie să stăpânească şi să-i păzească inima (Fil. 4:7; Col. 3:15), dar nu se aplică la viaţa lui exterioară. Ei uită, sau poate niciodată n-au învăţat că vorbele Învăţătorului nostru au fost: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine îîn inimile voastreş. În lume veţi avea necazuri”. „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” „Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Belzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?” „De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus îîn lumea sau dispensaţia de acumş vor fi persecutaţi.” Despre clasa celor răi, nu despre clasa sfinţilor a spus profetul că „nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni”. Ioan 16:33, 15:18; Mat. 10:25; 2 Tim. 3:12; Ps. 73:5.

Această procedură a lui Dumnezeu cu poporul său este clară şi de înţeles numai pentru cei care au ceva cunoştinţă despre marele plan al lui Dumnezeu. Lumea se minunează că de la cei pe care Dumnezeu îi primeşte în familia Sa ca fii prin răscumpărare şi adopţie, trebuie să se ceară sau chiar să se permită să sufere persecuţie. Dar celui sfânt, bine instruit, apostolul îi spune: „Nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit” (1 Pet. 4:12). Şi sfântul acesta poate discerne acum clar obiectivul şi utilitatea încercărilor, necazurilor şi persecuţiilor actuale. El vede că acestea sunt în acord deplin cu înalta sa chemare, chemarea sa cerească — să fie moştenitorul lui Dumnezeu şi moştenitor împreună cu Isus Cristos Domnul nostru, „dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi slăviţi împreună cu El”. Rom. 8:17.

Dar de ce participarea la slava viitoare să fie făcută dependentă de suferinţele de acum? Răspundem, pentru două motive:

NECESITATEA UNUI CARACTER HOTĂRÂT

1) Încercările şi probele severe ale iubirii noastre pentru Dumnezeu şi pentru adevărul Său, şi ale credinţei noastre în El şi în făgăduinţele Sale, sunt numai o prevedere înţeleaptă din partea lui Dumnezeu, în vederea înaltei onori şi responsabilităţi pentru marea funcţie la care El ne-a chemat. Dacă a fost potrivit ca Domnul şi Răscumpărătorul nostru să fie încercat în toate punctele în privinţa credinţei şi ascultării înainte de a fi înălţat la slava şi puterea excelentă a naturii divine, cu mult mai mult este potrivit ca noi, care odată am fost străini şi înstrăinaţi, departe de Dumnezeu, şi copii ai mâniei ca ceilalţi, să fim cu amănunţime încercaţi.

Noi nu suntem încercaţi în privinţa perfecţiunii vaselor noastre pământeşti, căci Dumnezeu ştie şi noi ştim că în carnea noastră căzută nu este nici o perfecţiune; dar ne probează în privinţa minţii noi, a voinţei noastre consacrate Domnului, dacă acestea sunt sau nu sunt pe deplin consacrate, ferm stabilite în iubirea adevărului, a purităţii şi a dreptăţii în general. De asemenea, suntem probaţi să se vadă dacă vom compromite vreun principiu al dreptăţii pentru favoare lumească, ambiţie egoistă, sau pentru vreuna din „plăcerile de o clipă ale păcatului”. Cei care iubesc dreptatea şi urăsc nelegiuirea, care dezvoltă un caracter hotărât, aceia sunt „biruitori”, care, ca membri lui Cristos, vor moşteni toate lucrurile. Cei nehotărâţi, căldicei, nici reci nici calzi, sunt departe de a avea spiritul clasei împărăţiei, şi sigur vor fi respinşi — „vărsaţi din gură”. Apoc. 3:16.

PRINCIPIUL CONDUCĂTOR ESTE IUBIREA,

NU EGOISMUL

2) O parte în gloria viitoare este dependentă de suferinţele prezente, pentru motivul că gloriile viitoare vor fi acordate numai celor care au Spiritul lui Cristos, spirtul sfinţeniei. Şi oricine a primit acel Spirit sfânt sau acea dispoziţie şi a fost transformat prin înnoirea minţii sau voinţei sale, aşa încât nu va mai stăpâni egoismul, ci iubirea peste gândurile, cuvintele şi faptele lui, acea persoană, dacă mai este în lume, nu va putea evita suferinţele actuale. Iubirea lui pentru Dumnezeu, zelul lui pentru serviciul lui Dumnezeu şi pentru poporul Său, credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu şi atitudinea necompromiţătoare în legătură cu toate acestea va fi atât de mult în constrast cu spiritul predominant al îndoielii, egoismului şi compromisului, încât el va fi considerat ciudat, va fi numit extremist şi fanatic, dacă nu ipocrit.

Prespunerile de rău, ieşite din inimi neconsacrate pe deplin, vor atribui fiecare faptă bună vreunui motiv egoist sau rău, şi, de aceea, „veţi fi urâţi de toţi din cauza Numelui Meu îal lui Cristosş”; căci „Lumea nu ne cunoaşte îînţelegeş, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (Luca 21:17; 1 Ioan 3:1). Motivul tuturor acestora este evident: pentru că „dumnezeul veacului acestuia a orbit ochii” marii majorităţi a oamenilor; fiindcă cei credincioşi, care apreciază Adevărul, care au inimi (voinţe) noi şi spirit corect asupra acestor subiecte, sunt numai o „tumă mică”.

CONDIŢIILE ACTUALE SUNT FOARTE FAVORABILE PENTRU BIRUINŢĂ

Aceste condiţii nu vor fi schimbate până când încercarea „turmei mici” se va termina. Dumnezeu va permite răul să aibă ascendenţă până când încercarea, cernerea, rafinarea, finisarea Miresei lui Cristos vor fi realizate complet. Atunci Satan va fi legat pentru o mie de ani şi nu i se va permite să orbească şi să înşele naţiunile în timpul Veacului Milenar de binecuvântare, ci, dimpotrivă, „turma mică” a biruitorilor, împreună cu Cristos, Domnul şi Capul lor, vor binecuvânta toate familiile pământului cu o cunoştinţă deplină a Adevărului.

De aceea, dragi fraţi şi surori, să dăm atenţie cuvintelor apostolului şi să nu ne părăsim încrederea — încrederea în Dumnezeu, în realizarea marelui Său Plan, şi în toţi cei care se încred în sângele preţios şi aduc roadele Spiritului în viaţa lor zilnică — blândeţe, răbdare, amabilitate frăţească, iubire.

ÎNCREDEREA, BAZA EFORTULUI CREŞTIN

Totuşi, unii din poporul Domnului au tendinţa de a deveni descurajaţi, gândindu-se că poate au fost necredincioşi şi astfel să-şi piardă pacea minţii. În unele cazuri, acest sentiment de descurajare duce la asemenea frică şi suferinţă încât le e frică de moartea a doua. Apostolul pare să aibă în minte această stare. Noi suntem înconjuraţi de imperfecţiune atât a judecăţii cât şi a conduitei; şi cei care se evaluează corect trebuie să ştie că sunt departe de standardul divin şi de angajamentul lor de consacrare. Această cunoştinţă trebuie să ne facă pe toţi foarte smeriţi şi foarte generoşi cum îi vedem pe alţii, dar să nu ne descurajeze.

Sf. Pavel îndeamnă pe toţi aceştia spunând: „Să nu părăsiţi încrederea voastră”. Aceştia să nu uite că faptul că au primit această favoare divină este un indiciu că jertfa lor a avut acceptarea divină. Credinţa sau încrederea în Dumnezeu şi în „promisiunile mari şi scumpe” este însăşi baza întregii străduinţe creştine. Fără această credinţă nimeni nu poate lupta o luptă bună. În măsura în care promisiunile sunt în mintea noastră, în acea măsură avem putere şi curaj să alergăm pe calea îngustă.

Dacă un urmaş al Domnului a fost astfel descurajat sau a simţit că aşteptările sale nu s-au realizat, el să nu obosească în facerea binelui. Să meargă la Domnul în rugăciune şi să-şi reînnoiască angajamentul de consacrare. Să se ridice din cenuşa descurajării şi să ridice crucea cu zel reînnoit. Să se străduiască să umble pe un plan mai înalt ca oricând. Dacă îşi pierde încrederea, îşi pierde credinţa, va fi uşor învins de Adversar.

Cei pe care Dumnezeu îi aprobă sunt cei care umblă prin credinţă. Răsplăţile sunt pentru cei care păzesc credinţa până la moarte. Noi trebuie să fim atenţi la orice ar tinde să slăbească şi să distrugă credinţa noastră. Domnul lucrează îndurător şi generos cu noi. El va face cu noi ceea ce este bine. Ştiind aceasta, putem avea încredere în Dumnezeu, chiar dacă hotărârea justiţiei divine va trebui să ne oprească de la favoarea divină. Cei ale căror inimi sunt drepte sunt supuşi voinţei divine. Domnul doreşte să avem o credinţă care va continua în suferinţă şi în prosperitate; care se va încrede acolo unde nu poate vedea, care va continua sub toate conducerile providenţei divine.

COMUNIUNE CU CRISTOS ÎN SUFERINŢĂ

În Evrei 10:32-39, apostolul arată clar că sunt două moduri de a îndura necazurile lui Cristos: 1) să fim făcuţi o privelişte în necazuri şi insulte, şi 2) prin aceea că ne declarăm simpatia pentru cei insultaţi şi astfel le împărtăşim insultele şi necazurile. Căci dacă un membru suferă, toţi membrii Corpului lui Cristos suferă cu el.

„Amintiţi-vă de zilele dinainte” şi observaţi că necazurile şi încercările voastre au venit în mare parte după ce aţi fost luminaţi cu lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, care străluceşte pe faţa lui Isus Cristos Domnul nostru, şi că ele au crescut pe măsură ce lumina Adevărului Prezent a crescut în voi. Nu este greu să discernem motivul pentru acest lucru. Pe marele Adversar nu-l interesează să tulbure pe cei care „dorm în Sion”, ci este în alertă întotdeauna să inducă în eroare şi să prindă în mreje pe cei care sunt treji. Şi cu cât devenim mai activi în serviciul Domnului şi al Adevărului, şi, ca atare, cu cât mai activ ne împotrivim lui Satan şi erorii, cu atât va lupta mai mult împotriva noastră. Şi cu cât vom lupta mai credincios şi mai viguros lupta cea bună, ca buni ostaşi ai Domnului Isus Cristos, cu atât vom avea mai mult aprobarea Învăţătorului acum şi cu atât mai mare va fi răsplata noastră în Împărăţie.

SEVERITATEA CRESCÂNDĂ A ÎNCERCĂRILOR

Fără îndoială sunt multe încercări şi mai severe chiar în faţa noastră. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, fiind binecuvântaţi cu mai mare lumină, ar trebui să fim în stare să îndurăm mai mari încercări şi necazuri. Din punctul de vedere al lui Satan, noi, ca o ceată a lui Ghedeon, înarmaţi cu adevărul, suntem mai dăunători cauzei lui decât toţi ceilalţi împreună. Singurul lucru care ne miră este că el nu ne-a asaltat încă mai fioros în trecut. Poate a fost împiedicat; poate i se va acorda încă mai multă libertate să ne lovească, pe măsură ce noaptea se apropie. Aceasta este aşteptarea noastră, bazată pe declaraţiile directe şi pe tipurile Scripturilor.

Dar asemenea reflexii n-ar trebui să ne aducă nici o tristeţe, nici o frică, fiindcă Cel care este de partea noastră este mai mare decât toţi care sunt împotriva noastră (1 Ioan 4:4; Rom. 8:31). Făgăduinţele Lui, precum şi providenţele Lui, sunt ziduri de salvare şi protecţie pe toate părţile. Ce ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu în Cristos? Ne va despărţi strâmtorarea? Nu! Nu va face decât să ne apropie mai mult de El; şi sub grija Sa protectoare ne vom odihni. Harul Său ne este de ajuns. Puterea Lui se arată în slăbiciunea noastră. Când ne simţim slabi prin noi înşine, atunci suntem tari în El. Niciodată nu ne va lăsa, nici nu ne va părăsi.

„Sentinelă, cât mai este din noapte?” „Vine dimineaţa, şi este tot noapte.” Is. 21:11, 12.